Decizia comercială nr. 2210/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2210/2012
Ședința de la 20 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I. Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de SC P. I. S. PRIN LICHIDATOR J. C. I. DE I. C. S. împotriva sentinței civile nr. 3. (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. în contradictoriu cu intimatul M. R. T., având ca obiect A. răspunderii conform art.138 din L. 85/2006.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
C.ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 380 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. s-a admis în parte cererea formulată de lichidatorul judiciar C. I. de I. C. S., având ca obiect antrenarea răspunderii pârâtului M. R. T. care a fost obligat la suportarea unei părți din pasivul debitoarei SC P. I. S. în cuantum 98.248,46 lei, respingându-se ca neîntemeiată cererea lichidatorului judiciar pentru obligarea pârâtului la suportarea restului pasivului debitoarei, până la concurența sumei de 162.500,6 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, analizând incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din L. nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar, a lichidatorului sau a comitetului creditorilor sau a creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă …d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din L. nr. 85/2006 nu este suficientă, însă, o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de. Or, în speță, cauzele ajungerii debitoarei în insolvență nu au putut fi identificate. În aceste condiții, nu se poate stabili nici o legătură de cauzalitate între modul în care a fost ținută contabilitatea debitoarei și starea de insolvență a debitoarei. În ceea ce privește, incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 lit. a din L. nr. 85/2006, judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului se circumscrie acestor dispoziții legale, în sensul că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu. La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că debitoarea figurează scriptic cu active în cuantum de 98.248,46 lei, care însă faptic nu mai există în patrimonial societății debitoare și nici nu au fost întocmite documente justificative care să facă dovada ieșirii legale a acestora din averea debitoarei. Așadar, față de situația relevată, judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât au existat active, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu mai existau în fapt și nici nu au fost prezentate documente contabile apte să justifice lipsa bunurilor din patrimonial debitoarei, concluzia că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din L. nr.85/2006, cererea de chemare în judecată fiind admisă în limita valorii acestor active. Împotriva acestei sentințe, lichidatorul judiciar al debitoarei S. P. I. S., C. I. DE I. C. S., a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a cererii formulate de lichidatorul judiciar pentru antrenarea răspunderii personale a pârâtului M. R. T. și obligarea acestuia la plata întregului pasiv al debitoarei în cuantum de 165.500,6 lei. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 6 C.pr.civ., recurentul a susținut că în mod neîntemeiat a reținut instanța de fond ca fiind întemeiată cererea pentru antrenarea răspunderii administratorului statutar numai pentru partea din pasiv în sumă de 98.246,46 lei, reprezentând active evidențiate scriptic, deoarece a dovedit că a făcut toate demersurile necesare pentru a lua legătura cu administratorul statuar pentru ca acesta să predea toate actele contabile către lichidatorul judiciar, dar acesta nu a dat curs acestor solicitări. Mai mult, deși pârâtul M. R. T. a fost prezent personal la termenul din (...) și a afirmat în fața judecătorului sindic că în cel mai scurt timp va pune la dispoziția lichidatorului judiciar actele contabile și bunurile societății, pârâtul a predat doar balanțele de verificare aferentă datei (...), precum și perioadei (...) - (...). Prin urmare, a susținut recurentul, cum administratorul statuar nu a predat nici bunurile și nici actele contabile ale societății, dar mai ales nu a făcut nici un fel de apărare în fața judecătorului sindic, este evident că acesta nu a ținut contabilitatea societății în conformitate cu legea. În opinia recurentului, lipsa documentelor contabile, nepredarea acestora și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale fac dovada săvârșirii de către administratorul statuar a faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din L. nr. 85/2006, prejudiciu fiind evident și reprezintă valoarea pasivului, respectiv suma de 162.500, 6 lei, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății. Intimatul pârât M. R. T., deși legal citat, nu s-a prezentat personal sau prin reprezentat în față instanței și nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C.ea reține următoarele: Judecătorul sindic a reținut în mod legal și temeinic incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a din L. 85/2006, situație în care soluționarea recursului nu va mai relua aspectele care țin de incidența acestui text legal, mai ales în condițiile în care recurentul nu critică soluția cu privire la acest aspect. În consecință, considerentele prezentei decizii vor analiza maniera în care judecătorul sindic a reținut incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din L. 85/2006. În esență, judecătorul sindic a apreciat faptul că din simpla nepredare a actelor contabile nu se poate trage concluzia că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale. În opinia instanței de recurs această interpretare este contrară stării de fapt, normelor legale incidente și unei practici constante a instanței. A., judecătorul sindic reține că nu putem vorbi în speță despre o nepredare voită de către pârâtuladministrator statutar a documentelor contabile ale debitoarei către lichidatorul judiciar, pentru a prezuma o eventuală neconducere a contabilității în conformitate cu dispozițiile legale. Contrar acestui argument, instanța de recurs reține că pârâtul M. R. T. a fost prezent personal la termenul din (...) (f. 21 dosar fond) și a afirmat chiar în fața judecătorului sindic că în cel mai scurt timp va pune la dispoziția lichidatorului judiciar actele contabile și bunurile societății, obligație care deși a fost asumată, nu a fost respectată. Pârâtul a predat doar o mică parte a actelor contabile, în concret balanțele de verificare aferente datei (...), precum și perioadei 01.(...), fără a respecta astfel nici pe departe exigențele legale. În aceste condiții, se poate reține în mod întemeiat faptul că refuzul de predare a actelor contabile este unul lipsit de echivoc, iar predarea parțială a actelor contabile dovedește că restul acestor acte nu există. Mai mult, acest refuz vine după de pârâtul intimat a fost notificat atât la actualul domiciliu de fapt cât și la domiciliul înregistrat la O. pe care în mod deplin culpabil nu l-a actualizat. Potrivit art. 138 din L. nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate în mod exhaustiv de acest text de lege. R. întemeiată pe această normă este o răspundere civilă delictuală specială deoarece are ca scop obligarea persoanelor prevăzute în mod expres de text de lege să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o. De aceea, antrenarea acestei răspunderi presupune ca starea de insolvență a societății debitoare să fie asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit mai sus. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa celui față de care se antrenează răspunderea. Instanța de recurs reține că în speță sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale. A., pârâtul M. R. T. a deținut funcția de administrator la debitoarea S. P. I. S. D. actele contabile ar fi existat, nu exista nici un motiv justificativ pentru care acestea să nu fie predate lichidatorului judiciar, mai ales în condițiile în care pârâtul și-a asumat în fața judecătorului sindic acest gest, pe lângă faptul că exista o obligație legală în acest sens. Nepredarea actelor contabile întrunește și elementele constitutive ale unei infracțiuni speciale reglementată de art. 147 din L. 85/2006 și angajează în consecință răspunderea penală a fostului administrator statutar. Din faptul nepredării actelor contabile instanța are singura variantă de a prezuma într-o manieră logică faptul că aceste acte nu sunt predate pentru că nu există, iar în final nu există pentru că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută în enumarea limitativă de la art. 138 din L. 85/2006. Corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de L. nr. 3., care în art. 73 lit. c stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din L. nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. R. patrimonială a administratorului statutar al debitoarei poate fi antrenată în condițiile art. 138 din L. nr. 85/2006 dacă acesta a comis una din faptele enumerate în mod limitativ de legiuitor în cuprinsul acestui text de lege, faptă care să fi condus debitoarea în stare de insolvență și să prejudicieze creditorii acesteia. Verificând îndeplinirea acestor condiții în cauza dedusă judecății, judecătorul sindic a constatat că aceste cerințe sunt îndeplinite în mod cumulativ în privința pârâtului intimat. A., cerința prejudicierii creditorilor este îndeplinită și decurge din imposibilitatea în care se află aceștia de a-și încasa creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind că aceasta are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente fațăde către creditori și implicit prejudicierea acestora. În cauza de față prejudiciul adus creditorilor este de 162.500, 6 lei, fiind reflectat în tabelul definitiv al creanțelor. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În aceste condiții există un raport de cauzalitate direct între neținerea contabilității și starea de insolvență, deoarece o activitate economică care nu se reflectă în nici un act contabil are un scop străin legii, nu poate fi evidențiată, analizată sau ameliorată și se îndreaptă inevitabil spre insolvabilitate. Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c. recursul declarat va fi admis și sentința recurată va fi modificată în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată de către lichidator și în consecință angajarea răspunderii pârâtului inclusiv pentru săvârșirea faptei reglementată de art. 138 alin. 1 lit. d din L. 85/2006. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de lichidatorul judiciar al debitoarei S. P. I. S., C. I. DE I. C. S., împotriva sentinței civile nr. 380 din 17 ianuarie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. pe care o modifică în sensul că admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și în consecință obligă pârâtul M. R. T. la suportarea întregului pasiv al debitoarei S. P. I. S., respectiv suma de 162.500,6 lei. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A.-A. I. C. I. D. P. GREFIER M. N. ȚÂR Red.A.A.I./(...). Dact.H.C./2 ex.. Jud.fond: N. Koșa.
← Decizia comercială nr. 3948/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 8440/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|