Decizia comercială nr. 2636/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 2636/2012
Ședința publică de la 30 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. P. D. împotriva Sentinței civile nr. 1. pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații SC BB I. S., A. B. R. SA, B. - G. S. G. SA, B. C. R. SA, R. B. SA, U. Ț. B. SA, B. L. R. SA, B. SA, B. DE E. I. A R. E. SA, B. R. SA, C. E. B. (R.) SA, B. T. SA, M. R. B. SA, A. B. R. SA, P. B. R. SA, R. B. (R.) SA, O. B. R. SA, C. R. SA, B. C. I. S. R. SA, E. B. R. SA, L. B. SA, B. C. F. R. SA, R. I. B. SA, M. B. (R.) SA, B. C. C. SA, C. B. SA, V. R. SA, P. B. SA, P. B. R. SA, B. M. SA, A. -R. B. L. A. L. - S. B., I. B. NV, A. - S. B., B. I. - R. S. I. T. - S. B., G. I. NV - S. R., B. OF C. P. C. L. N. - S. R., F. B. S. - S. B., C. DE A. Y P. DE B. - S. R. (LA C.), B. B. F. SA P. S. R., A. A. B. NV - S. R., F. - I. F. DE C. SA P. S. R., D. B. P., S. B., B. S. - S. R., având ca obiect sechestru asigurator.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. N. în substituirea avocatului titular A. Udrescu în reprezentarea intereselor recurentului și avocat C. B. pentru intimata SC BB I. S., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. după care,
Reprezentanta intimatei SC BB I. S. depune la dosar o decizie la care va face referire în cuvântul pe fond.
Se învederează instanței că nu sunt ale cereri de formulat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, C.ea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului și în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât nu a fost îndeplinită cerința stabilirii unei cauțiuni conform art. 907, 908 C.com, iar în subsidiar, modificarea în întregime a sentinței în sensul admiterii cererii de înființare a popririi asiguratorii.
În susținere, invocă în principal două motive de nelegalitate, și anume, instanța în mod eronat s-a pronunțat asupra fondului și a nesocotit natura și efectele arvunei cu titlu de clauză penală existentă în cele două contracte invocate de reclamant.
Procedura măsurilor asiguratorii este una specială, în care trebuie doar antamat fondul, pentru a se verifica aparența de nelegalitate. P. instanță, când a decis respingerea cererii reclamantului, implicit aceasta s-a pronunțat, eronat și asupra fondului dreptului.
Depune concluzii scrise și arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentanta intimatei SC BB I. S. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, apreciind că nici unul din motivele de recurs invocate de reclamant nu se susține. Depune concluzii scrise și învederează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
C.ea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1. din 6 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C. s-a respins ca inadmisibilă, cererea de înființare a sechestrului asigurător formulată de reclamantul G. P. D., în contradictoriu cu pârâta S. BB I. S. C.-N.
Prin aceeași sentință s-a respins ca inadmisibilă, cererea de poprire asigurătorie formulată de reclamantul G. P. D., în contradictoriu cu pârâta S. BB
I. S., și cu terții popriți SC A. B. R. SA B., SC B.R.D. - G. S. G. SA B., SC B. C. R. SA B., SC R. B. SA B., SC U. T. B. SA B., SC B. L. R. SA B., SC B. SA B., SC B. DE E. I. A R. E. SA B., SC B. R. SA B., SC C. E. B. (R.) SA B., SC B. T. SA C.-N., SC M. R. B. SA T. M., SC A. B. R. SA B., SC PIRAEUS B. R. SA B., SC R. B. (R.) SA B., SC O. B. R. SA B., SC C. R. SA B., SC B. C. I. S. R. SA A., SC E. B. R. SA B., SC L. B. SA B., SC B. C.F. F. R. SA B., SC R. I. B. SA B., SC M. B. (R.) SA B., SC B. C. C. SA S., SC C.E.C. B. SA B., SC V. R. SA B., SC P. B. SA B., SC P. B. R. SA V., SC B. M. SA B., A.-R. B. L. A. L. - S. B., I. B. N. A. S. B., B. I.-R. S. I. T. S. B., G. I. NV S. R., B. OF C. P. C. L. N. S. R., F. B. S. S. B., C. DE A. Y P. DE B. S. R. LA C. B., B. B. F. SA P. S. R., A. A. B. NV S. R., F.-I. F. DE C. SA P. S. R., D. B. plc S. B. și B. S. S. R..
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 591 Cod proc.civ., cererea de înființare a sechestrului asigurător este admisibilă numai în cazul în care reclamantul dovedește că a intentat acțiune pe cale principală în contradictoriu cu pârâta, prin care să urmărească realizarea creanței. T. constată că această condiție este îndeplinită în cauza de față, la dosar fiind depus un exemplar de pe cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. P. D., în contradictoriu cu pârâta S. BB I. S., și având viza de înregistrare a acestui tribunal din (...), sub numărul de dosar (...), prin care reclamanta a solicitat să se dispună rezoluțiunea antecontractelor de vânzare- cumpărare nr. 14727/(...) și nr. 5810/(...), și obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumelor de 600.000 lei și 2.110.000 lei, cu titlu de daune-interese, și la plata dobânzii legale comerciale aferente sumelor de 600.000 lei și 2.110.000 lei, începând cu (...) și până la plata efectivă a sumelor menționate, cu cheltuieli de judecată.
Sechestrul asigurător poate fi instituit în cazul în care, pe lângă condiția comună de admisibilitate constând în intentarea acțiunii pe cale principală pentru realizarea creanței, sunt întrunite condițiile oricăreia dintre cele trei variante prevăzute de cele trei alineate ale art. 591 Cod proc.civ., urmând a fi analizate condițiile prevăzute de primul și cel de-al treilea alineat al acestui articol de lege, ca fiind cele pe care reclamanta și-a întemeiat cererea, în baza principiului disponibilității. Astfel, pentru a putea fi instituit sechestrul asigurător, potrivit art. 591 alin. 1 Cod proc.civ. este necesar ca creditorul să nu aibă titlul executoriu, creanța acestuia să fie constatată prin act scris și să fie exigibilă.
Instanța de fond a constatat că creanța pe care o invocă reclamantul G. P. D. față de pârâta S. BB I. S. nu este constatată prin act scris, ci existența acesteia urmează să fie stabilită de instanță după probarea de către reclamant a întrunirii condițiilor clauzei penale.
Astfel, obligația de plată a daunelor-interese contractuale este stipulată prin antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate între părți, în sarcina pârâtei, ca promitentă-vânzătoare, incumbându-i acesteia în cazul în care nu transferă dreptul de proprietate asupra apartamentelor în condițiile prevăzute de antecontract și cu rea-credință refuză perfectarea contractului de vânzare- cumpărare în formă autentică până la (...), în ce privește antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 14727/ (...), și respectiv în cazul în care pârâta nu respectă cu rea-credință obligația de transfer a dreptului de proprietate după data de (...), în ce privește antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5810/ (...). Ca urmare, a apreciat tribunalul, existența obligației pârâtei de plată a daunelor-interese contractuale nu rezultă în mod necondiționat și exclusiv din cuprinsul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică cu reclamanta, aceasta nerezultând nici dintr-un act emanat de la debitoare, sau recunoscut de aceasta.
În fine, potrivit art. 591 alin. 3 Cod proc.civ. sechestrul asigurător poate fi instituit chiar dacă creanța nu este exigibilă, în cazurile când debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul sa se sustragă de la urmărire sau sa-și ascundă ori sa-și risipească averea, caz în care creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de alin. 1 și să depună o cauțiune al cărei cuantum va fi fixat de către instanță. După cum s-a arătat deja mai sus, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 591 alin. 1 Cod proc.civ. privind constatarea creanței prin act scris, astfel că nici condițiile art. 591 alin. 3
Cod proc.civ. nu sunt îndeplinite. De altfel, reclamantul nu a probat nici împrejurarea că pârâta nu ar fi dat asigurări promise sau că ar exista pericolul ca aceasta să-și sustragă bunurile de la urmărire.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de înființare a sechestrului asigurător formulată de reclamantul G. P. D., în contradictoriu cu pârâta S. BB I. S.
Potrivit art. 597 alin. 1 Cod proc.civ., „poprirea asiguratorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente, in condițiile stabilite de art. 5.. Prin urmare, pentru a putea fi dispusă măsura popririi asigurătorii este necesară îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de înființare a sechestrului asigurator prevăzute de unul din cele trei alineate ale art. 591 Cod proc.civ., cu privire la care s-a reținut anterior că nu sunt întrunite în cauză.
În ce privește existența unei datorii a terților popriți către pârâtă, tribunalul a reținut că sarcina probei sub acest aspect revenea reclamantului, potrivit art. 1169 Cod civ., iar o astfel de probă nu a fost făcută în cauză.
În consecință, tribunalul a respins ca inadmisibilă și cererea de poprire asigurătorie formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul G. P. D. a declarat recurs, solicitândinstanței în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii cauțiunii și achitării acesteia, rap. la prev. art. 908 C.civ., iar în subsidiar, modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de înființare a popririi asigurătorii asupra conturilor în lei și în valută ale S. BB I. S. până la concurența sumelor de 600.000 lei și 2.110.000 lei, conturi deschise la terții popriți, precum și înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitoarei S. BB I. S. indicate prin cererea introductivă, până la concurența sumelor de 600.000 lei și 2.110.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 3041, art. 304 pct. 5 și
9 și art. 312 alin. 1 teza I C.pr.civ., reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate.
Un prim motiv de nelegalitate este dat de faptul că instanța de fond nu a analizat cererea de instituire a măsurilor asigurătorii prin prisma prev. art. 907 -
908 Cod comerciale, omițând să pună în vedere rec1amantului-recurent obligația consemnării unei cauțiuni într-un cuantum fixat.
Cel de-al doilea motiv de recurs este dat de faptul că instanța de fond nu a aplicat prevederile art. 969 C. civ. deoarece nu a validat și nu a luat în considerare clauzele expres prevăzute în ambele promisiuni de vânzare- cumpărare sub semnătură privată, nr. 14727/(...) și nr. 5810/(...), prin care, în situația în care promitenta-vânzătoare S. BB I. S. refuză cu rea-credință perfectarea în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare până la data de (...), aceasta se obligă să plătească subsemnatului dublul prețului încasat anterior semnării fiecărui antecontract, respectiv sumele de 600.000 lei și
2.110.000 lei.
Reclamantul a reiterat motivele invocate inițial, arătând că obligația principală stabilită prin cele două antecontracte, de transfer a dreptului de proprietate, trebuia îndeplinită de către debitoarea S. BB I. S. până la data de (...).
Dovada neîndeplinirii acestei obligații este pe deplin făcută, prin depunerea extrasului de carte funciară, din care rezultă clar atât împrejurarea că apartamentele au fost finalizate, cât și faptul că S. BB I. S. nu a făcut demersurile necesare nici pentru a deveni proprietar și nici pentru a transfera dreptul de proprietate în favoarea subsemnatului.
Ca atare, trebuia reținut de către prima instanță că este îndeplinită condiția exigibilității creanței, având în vedere termenul stabilit și împlinit, pe de o parte, iar pe de altă parte, incidența clauzei penale, cu stabilirea cuantumului daunelor interese.
În cel de-al treilea motiv de recurs, reclamantul susține că instanța de fond nu a aplicat în mod corect prevederile art. 591- 597 C.pr.civ., apreciind în mod neconform cu starea de fapt și de drept că nu se poate vorbi de existența unui act scris în cuprinsul căruia să fie constatată creanța în sarcina debitorului S. BB I. S.
În acest sens, se impune stabilirea în mod principial a noțiunii de "act scris", ca premisă de lucru pentru analiza ipotezei dedusă judecății.
Instanța de fond a considerat că în condițiile în care în acțiunea principală prin care s-a solicitat rezoluțiunea antecontractelor urmează a fi obținută o hotărâre judecătorească care va stabili în mod concret care este cuantumul creanței pe care debitorul S. BB I. S. o are de achitat, în acest moment nu ar exista o creanță constatată prin act scris.
Reclamantul consideră că existența creanței este în mod cert probată prin
"act scris", după cum urmează:
- existența clauzei penale este dovedită prin cele două antecontracte de vânzare - cumpărare,
- cuantumul sumelor achitate cu titlu de preț este de asemenea dovedit pe deplin, atât prin cele două antecontracte, cât și prin facturile și chitanțele emise de către debitorul S. BB I. S.
- neîndeplinirea obligației asumate de către debitor, de a transfera dreptul de proprietate asupra celor 8 apartamente, este dovedită prin extrasul de carte funciară.
S-a mai subliniat că problema aprecierii ca act scris doveditor al creanței un contract a fost indirect tranșată prin chiar D. nr. L., din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curți de C. și J.
Orice interpretare contrară a situației juridice din dosar, în sensul în care antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate, chitanțele și facturile doveditoare ale plății prețului nu pot fi considerate "act scris", determină consecințe absurde, care fac imposibil pentru reclamantul-recurent obținerea măsurilor asigurătorii.
Este absurd să se considere că actul scris în ipoteza dedusă judecății l-ar putea constitui numai o hotărâre judecătorescă prin care să se constate că a intervenit clauza penală. Aceasta deoarece în ipoteza constatării printr-o sentință pronunțată pe fondul cauzei a intervenției clauzei penale această hotărâre, obținută în comercial (respectiv într-un litigiu între profesioniști) are caracter executoriu, putând în sine fi pusă în executare și nemaiexistând în aceste condiții nici interes nici legitimare procesuală pentru promovarea unei cereri de instituire a măsurilor asigurătorii.
Un ultim aspect de nelegalitate a sentinței civile atacate se raportează la prevederile art. 591 aliniat 3 C. pr. civilă, în condițiile în care s-a reținut în mod neîntemeiat că "reclamantul nu a probat nici împrejurarea că pârâta nu ar fi dat asigurările promise sau că ar exista pericolul ca aceasta să-și sustragă bunurile de la urmărire."
Cu privire la aceste susțineri, reclamantul a reiterat motivele de fapt care justifică incidența acestui text legal:
- prin antecontractele de vânzare-cumpărare, debitorul S. BB I. S. a garantat că apartamentele promise spre vânzare sunt cele pe care le va obține după finalizarea construcției;
- cu toate acestea, debitorul S. BB I. S. cu rea-credință a obținut dreptul de proprietate asupra altor 20 de apartamente, astfel încât nu și-a respectat cu rea- credință obligația de transfer a dreptului de proprietate către subsemnatul reclamant asupra apartamentelor promise;
- mai mult, asupra tuturor apartamentelor deținute de S. BB I. S. există înscris în CF un drept de ipotecă în favoarea Băncii T. S. C., în valoare de
2.989.828 lei, la care se adaugă dobânzile aferente, cheltuieli și orice alte sume datorate.
Aceste acțiuni întreprinse de către debitorul S. BB I. S. ulterior încheierii celor două antecontracte de vânzare-cumpărare reprezintă în mod cert atât o încălcare a asigurărilor promise (de a obține atribuirea acelor apartamente identificate de părți prin antecontractele de vânzare-cumpărare), cât și o micșorare a acestora (prin instituirea ipotecii asupra apartamentelor dobândite ).
Ca atare, reclamantul consideră că și din această perspectivă sentința primei instanțe este neîntemeiată și nelegală, fiind necesară modificarea hotărârii pronunțate, prin admiterea prezentului recurs.
Intimatele F. B. S. B. - S. B., S. I. B. N. - S. B., P. B. R. S., M. B. R. S., B. B. F.
- S. R., B. C. C. S. S. și B. R. au depus întâmpinări în cauză prin care au invocatexcepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere și dispozițiile art. 452 alin. 1 C.pr.civ., respectiv faptul că debitoarea S. S. BB I. S. nu are conturi deschise la aceste bănci, situație în care se impune scoaterea lor din cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C.ea reține următoarele:
Recurentul a solicitat în principal casarea hotărârii pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare în considerarea faptului că judecătorul fondului nu a dat eficiență prevederilor art. 907, 908 Cod comercial, omițând să pună în vedere reclamantului să achite o cauțiune prealabil soluționării cererii de înființare a sechestrului asigurător și a popririi asigurătorii.
Este corectă observația recurentului că, in raport cu art. 908 din Codul comercial, sechestrul asigurator, ca, de altfel, si poprirea asiguratorie, se vor putea înființa, in materia litigiilor dintre profesioniști, numai cu dare de cauțiune,afară de cazul in care cererea de sechestru sau poprire se fundamentează pe o cambie sau alt titlu de valoare, la ordin sau la purtător, protestat pentru neplata.
In ce privește natura juridică a cauțiunii judiciare, in materia discutată, este de remarcat ca ea se constituie într-o sumă de bani ce trebuie depusă de partea care solicită instituirea sechestrului judiciar, cu titlu de garanție, in scopul dezdăunării pentru eventualele pagube pe care cealaltă parte le-ar încerca prin luarea măsurii de indisponibilizare asupra averii mobile a acesteia. Obligativitatea depunerii cauțiunii rezidă deci, pe de o parte, din ideea de risc a părții care obține, din partea instanței, instituirea sechestrului ca măsură în favoarea sa, iar, pe de alta parte, din ideea de garanție anticipată pentru cealaltă parte căreia i se pune la dispoziție un mijloc sigur in vederea acoperirii pagubelor pe care le-ar suferi, in cazul in care masurile luate împotriva sa i-ar cauza daune si vor fi, in cele din urma, desființate.
De vreme ce prima instanță a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător și a popririi asigurătorii nu se poate susține că aceasta a nesocotit prevederile art. 907, 908 Cod comercial, acestea impunându-se a fi respectate doar în ipoteza în care se încuviințează o cerere de sechestru/poprire asigurătorie. De asemenea nu există nicio dispoziție procedurală explicită care să oblige instanța la stabilirea cuantumului cauțiunii înainte de a proceda la soluționarea pe fond a cererii. De altfel în practica judiciară în materie se acceptă ca fixarea cauțiunii să aibă loc fie printr-o încheiere premergătoare fie prin încheierea de încuviințare a sechestrului asigurător, neconsemnarea acesteia în termenul stabilit de instanță fiind sancționată cu desființarea de drept a sechestrului/popririi.
Prin urmare, C.ea nu va da curs solicitării recurentului de casare a hotărârii primei instanțe pentru acest considerent.
Cât privește cea de a doua critică referitoare la exigibilitatea creanței și la existența unui înscris care să constate creanța pretinsă de recurent, C.ea reține următoarele:
Așa cum rezultă din conținutul cererii de înființare a sechestrului asigurător temeiul de drept invocat este circumscris dispozițiilor art. 591 alin. 1 și 3 C.pr.civ.
Conform art. 591 alin. 1 teza I C.pr.civ. creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune.
Condițiile prealabile de exercitare a cererii de înființare a sechestrului asigurător sunt: existența dovezii intentării cererii de chemare în judecată, existența unui act scris constatator al creanței și creanța să fie exigibilă.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată înregistrată sub nr. (...) la T.
S. C. rezultă că reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC BB I. S. pentru ca instanță să dispună rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare nr.
14727 din data de (...) și nr. 5810 din data de (...) încheiate între părți și obligarea pârâtei la achitarea sumei de 600.000 lei și de (...) lei cu titlu de daune-interese, conform clauzei penale prevăzute în antecontracte, și a dobânzii legale aferente acestor sume, cu cheltuieli de judecată.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, în acest moment procesual reclamantul G. P. D. nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă asupra averii pârâtei SC BB I. S., constatată printr-un înscris, de vreme ce nu s-a dispus prin hotărâre judecătorească rezoluțiunea antecontractelor încheiate între părți și restituirea sumei de 600.000 lei și de (...) lei, pretinse cu titlu de daune-interese. D. în ipoteza admiterii cererii de rezoluțiune a antecontractelor de vânzare cumpărare, reclamantul va fi titularul unei creanțe certe și lichide, hotărârea pronunțată în acest sens având un caracter constitutiv de drepturi. În prezent,reclamantul este creditorul unei obligații de a face ce incumbă pârâtei SC BB I. S. constând în finalizarea edificării construcției, predarea posesiei apartamentelor și transferul dreptului de proprietate asupra acestora.
Totodată exigibilitatea creanței pentru garantarea căreia creditorul a intentat cererea de înființare a sechestrului/popririi asigurătorii și a inițiat acțiunea în rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare nu rezultă din niciun înscris aflat la dosarul cauzei.
Convențiile invocate ca temei al acțiunii în rezoluțiune nu conțin un pact expres de ultim grad care să paralizeze dreptul de apreciere al instanței de judecată sub aspectul incidenței rezoluțiunii și să conducă la concluzia că exigibilitatea creanței ce ar consta în restituirea sumelor datorate în baza convențiilor s-ar stabili la data invocării rezoluțiunii convenționale. Dimpotrivă, reclamantul creditor a intentat o acțiune în rezoluțiune judecătorească, or până ce o instanță competentă nu se va pronunța definitiv asupra acestei cereri exigibilitatea creanțelor datorate prin premisă de debitorul contractual nu poate fi stabilită.
Din această perspectivă și cu această motivare analiză făcută de instanța de fond asupra condiției existenței și exigibilității creanțelor pentru care se solicită înființarea sechestrului asigurător este temeinică și legală.
Cât privește analiza recursului prin prisma nereținerii incidenței art. 591 alin. 3 C.pr.civ., C.ea reține că aceste prevederi legale îl obligă pe creditor să facă dovada că debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise, sau există vreun pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să își risipească avere, după caz. Așa cum a statuat în mod corect și prima instanță, niciuna din împrejurările enumerate mai sus nu a fost dovedită de către reclamant.
Recurentul se află în eroare atunci când susține că pârâta a constituit în favoarea sa anumite garanții prin cele două antecontracte, știut fiind faptul că prin garanții se înțelege fie garanții reale: ipotecă, privilegii, gaj, fie garanții personale: fidejusiune. Recurentului nu i s-a constituit nicio astfel de garanție prin cele două antecontracte și nici printr-un act subsecvent. De asemenea nu s- a probat că pârâta ar încerca să micșoreze gajul general al creditorilor prin înstrăinarea unor bunuri aflate în patrimoniul său. Constituirea unei ipoteci în favoarea Băncii T. nu este de natură a micșora gajul general al creditorilor, respectivul bun imobil aflându-se în continuare în patrimoniul pârâtei. P. nerespectare de către pârâtă a unor obligații contractuale asumate prin cele două antecontracte nu echivalează în nici un caz cu o micșorare a asigurărilor, cât timp între o obligație contractuală și o asigurare nu se poate pune semn de egalitate din punct de vedere juridic.
Față de soluția asupra căreia s-a oprit instanța de recurs analiza excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatelor F. B. S. B. - S. B., S. I. B. N. - S. B., P. B. R. S., M. B. R. S., B. B. F. - S. R., B. C. C. S. S. și B. R. devine de prisos, în economia litigiului nemaiinteresând dacă acestea au sau nu calitatea de terți popriți.
Pentru aceste considerente, C.ea reține că recursul declarat de reclamantul
G. P. D. nu este fondat, motiv pentru care în temeiul art. 591 alin. 1 și 3 corelat cu prevederile art. 312 C.pr.civ.va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamantul G. P. D. împotriva sentinței civile nr. 1. din 6 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 martie 2012.{ F. |
PREȘEDINTE,
S. AL H.
JUDECĂTOR,
M.-I. I.
JUDECĂTOR,
G.-A. N.
GREFIER, A. B.
}
Red.M.I.I. /(...).
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: V. L. Oros.
| ← Decizia comercială nr. 152/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 9235/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
