Decizia comercială nr. 38/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR.38/2012

Ședința din data de 27 februarie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S.

G. : L. F.

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de reclamanta SC B. S. împotriva sentinței civile nr.6623 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimata SC M. P. FM S. prin lichidator judiciar P. I. I., având ca obiect acțiune în constatare.

În data de 20 februarie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei completare la întâmpinare din partea intimatei SC M. P. FM S. prin lichidator judiciar P. I. I.

În data de 24 februarie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare din partea apelantei SC B. S., la care a anexat dovada ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 15,5 lei.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 februarie 2012, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi .

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.6623 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost respinsă acțiunea în constatare formulată de către reclamanta SC B. S. în contradictoriu cu pârâta SC M. P. FM S., prin lichidator P. I. I.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de (...) între reclamanta-cedentă SC B. S. și pârâta-cesionară SC M. P. FM S. B. M. a intervenit contractul de cesiune încheiat în formă autentică sub nr. 413 din (...).

Obiectul contractului l-a constituit cesionarea folosinței de către pârâtă a denumirii „. M. cu element figurativ, cu drept de utilizare pe o perioadă de 20 de ani.

C. s-a făcut cu titlu gratuit după cum reiese din clauza menționată în contract.

La acel moment (anul 2000) societatea pârâtă SC M. P. FM S. îl avea ca asociat pe numitul C. C. C., iar ca administrator pe dl. G. A. iar reclamanta SC B. S. ca asociați pe același C. C. C. și pe d-na C. M., care a intrat în societate ca urmare a retragerii din aceasta a d-nului G. A., conform încheierii judecătorului delegat la ORC nr. 1512/(...) (după cum reiese din istoricul societății - fila 56 dosar).

Mai apoi societatea reclamantă își modifică din nou asociații astfel că potrivit încheierii de înscriere mențiuni de la R. comerțului - la data de (...) se retrage din societate d-na C. M. și va reintra d-nul G. A. care dobândește și calitatea de administrator al societății.Așa se explică că între cele două societățise încheie în anul 2003 la data de (...), un act adițional la contractul de cesiune nr. 413/(...).

Acest act adițional, având număr de înregistrare 941 (fila 8 dosar9, menționează că cesiunea de folosință a denumirii „. M. realizată anterior (în anul

2000) să fie făcută în schimbul sumei de 2.000.000.000 lei vechi, sumă ce va fi achitată de către cesionară doar la cererea cedentei reclamanta SC B. S.

Acest „act adițional"; la contractul de cesiune nr.413/(...), după cum rezultă și din titulatura acestuia, aduce modificări contractului de cesiune din 2000, devenind parte integrantă din acesta. Modificarea consta în faptul că cesiunea dobândește un caracter oneros stabilindu-se un preț al acesteia.

La data de (...), între aceleași părți intervine un alt contract de cesiune potrivit căruia părțile convin la o cesiune definitivă a mărcii contra unei sume de bani, prețul fiind de această dată de 1.000.000.000 lei ROL.

În aceste condiții, acest contract considerat de reclamantă ca fiind aparent și efectiv, este în fapt un act de sine stătător care conduce la încetarea primului contract de cesiune așa cum a fost el modificat prin actul adițional.

Aceste acte încheiate succesiv exprimă voința reală a părților la momentul încheierii fiecăruia dintre ele.

La dosar reclamanta a depus factura nr. 0. din (...) care atestă efectuarea unei plăți de 725.000.000 lei ceea ce ar reprezenta o plată parțială a sumei de

1.000.000.000 lei stabilită prin contractul de cesiune din data de (...).

Lichidatorul societății pârâte, neavând puse la dispoziție actele contabile ale acesteia nu a putut să-și exprime un punct de vedere cu privire la operațiunile efectuate de această societate, respectiv dacă a mai fost sau nu efectuată vreo altă plată către reclamantă.

Factura depusă în probațiune poartă ștampila O., confirmând faptul că cesiunea a fost înregistrată și în evidențele acestuia. De altfel, părțile au un litigiu suspendat până la soluționarea prezentei cauze, pe rolul O. C. de reexaminare mărci O. a hotărât suspendarea contestației împotriva deciziei nr. 515553/(...) prin care s-a admis cererea de înscriere în R. N. al M. a cesiunii totale a mărcii cu nr. 29420. pentru considerentele menționate anterior, instanța constată neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 1175 cod civil vizând simulația sens în care va aprecia ca nefondat acest petit al cererii.

Cu privire la celălalt capăt de cerere, cel vizând constatarea nulității contractului de cesiune, ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligațiilor contractuale, prin încălcarea dispozițiilor legale, instanța reține următoarele :

Potrivit ambelor contracte de cesiune - 2000 și 2004 - pârâta cesionară s-a obligat să utilizeze denumirea mărcii în condițiile legii și cu respectarea prevederilor legale.

Deși reclamantul nu indică contractul de cesiune a cărui nulitate să fie constatată, instanța apreciază că este vorba de contractul de cesiune din data de (...), întrucât pentru contractul de cesiune din 2000 ar însemna o invocare a propriei turpitudini, întrucât calitatea de administrator al societății pârâte revenea la acel moment actualului reprezentant legal - administrator al reclamantei.

Cât privește nerespectarea dispozițiilor art. 97, lit. r din Legea nr.

373/2004, această contravenție a fost constatată și sancționată prin procesul- verbal de contravenție seria AS nr. 3676987 de către reprezentanții IPJ M., astfel că instituția abilitată de lege a luat măsurile ce se impuneau. Afirmația că prin această contravenție au fost aduse deservicii mărcii „. M. nu este susținută, reprezentând o opinie personală a administratorului societății reclamante.

Celălalt aspect invocat de către reclamantă referitor la utilizarea fără drept a mărcii de către un terț (în speță de SC AXA T. S.) fără consimțământul titularului acesteia SC B. S. nu este probat în vreun fel.

Nulitatea este definită ca fiind o sancțiune de drept civil care lipsește actul judiciar de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Reclamanta invocă nulitatea pentru motive care au survenit după încheierea contractului și pentru cauze care dacă eventual ar fi existat s-ar impune aplicarea unor măsuri sancționatoare potrivit dispozițiilor legale incidente.

Instanța a apreciat că aspectele invocate de către reclamantă în susținerea cererii de constatare a nulității contractului de cesiune din (...) nu justifică aplicarea acestei sancțiuni civile, considerând nefondată cererea și sub aspectul acestui al doilea petit.

Prin urmare, acțiunea reclamantei este privită ca neîntemeiată de către instanță și a fost respinsă în consecință, potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC B. S. B. M. solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței cu admiterea acțiunii.

În motivarea apelului a arătat că sentința civilă sus-menționată este nelegală pentru că instanța a interpretat actul de simulație, ignorând accepțiunea pe care literatura de specialitate o dă caracterului contemporan al actelor, ca fiind coexistența în același timp a două acte și atunci când mai întâi a avut loc Încheierea actului secret, în sens de negotium, și apoi actul aparent. Precizează că numărul 941/(...), pe care M. P. l-a înscris pe actul adițional la contractul din (...) este un număr fictiv, înregistrare care nu se regăsește în R. de intrări-ieșiri corespondențe pe anii 2003-2004 al M. P., anul 2003 încheindu-se cu înregistrarea nr. 940/(...). În realitate, M. P. a antedatat premeditat actul adițional, deși el a fost elaborat simultan cu contractul din (...). Nu a invocat acest aspect până acum deoarece a crezut că e irelevant, din moment ce literatura de specialitate acceptă că prin act contemporan se înțelege și coexistența în același timp a două acte și atunci când mai întâi a avut loc încheierea actului secret, în sens de negotium, și apoi actul aparent. Din moment ce instanța nu a acceptat această definiție, aspectul menționat mai sus devine esențial pentru cauză. Faptul că actul adițional poartă un număr fictiv - dar care ar a fost ales ca și când ar continua numărătoarea aferentă anului 2003 în R. de intrări-ieșiri corespondențe pe anii 2003-2004 al pârâtei - din (...), demonstrează că acest act nu putea fi elaborat decât după această dată. Iar faptul că s-a recurs la această antedatare, demonstrează reaua intenție a pârâtei, care vroia să își asigure un atu în situația în care apelanta ar fi emis alte pretenții asupra utilizării mărcii de către pârâtă.

Menționează că apelanta a mers pe bună-credință, crezând în asigurările date de C. C. C., conform cărora actul aparent va fi utilizat doar pentru a fi prezentat la P. D. M., pentru a-i întări argumentele desemnării drept candidat la

Senat. Ca atare, care nu s-a cramponat de aspectele formale ale actului aparent.

De altfel, transcrierea înregistrării telefonice confirmă motivația cesiunii. În plus, C. C. C. recunoaște existența unei obligații față de B., arătând că nu poate oferi o compensație satisfăcătoare pentru preluarea mărcii de către M. P., întrucât suma de 50.000 euro, pe care și-ar permite-o, ar fi un preț derizoriu.

Asupra acestui aspect relatat mai sus, instanța trebuie să se pronunțe în lumina noilor probe, care întăresc caracterul contemporan al actelor invocate.

Instanța nu a luat temeinic în calcul următoarele prevederi ale art. 42 și art. 87din Legea 84/1 988.

Întrucât pârâta este în faliment, această situație e de natură să cauzeze un prejudiciu ireparabil mărcii - prin imposibilitatea de a relua ciclul de producție și, deci a încetării apariției cotidianului cu marca "Glasul M.ului". Ori, în această situație, singura măsură asiguratorie eficientă este revenirea mărcii la titularul de drept, B. B. M.

Instanța nu a luat în considerare prejudiciul cauzat mărcii.

Instanța a reținut în mod eronat că doar o simplă contravenție ( PV AS nr.

3676987) ar fi adus deservicii mărcii "Glasul Mararnureșului", apelanta arătând că înregimentarea politică a conținutului editorial

În motivare, instanța a ignorat importanța succesiunii actelor, în cazul înregistrării cesiunii la O., în raport cu data de încheiere a actelor contemporane.

Instanța s-a rezumat doar la a constata că "factura depusă în probațiune poartă ștampila O. confirmând faptul că cesiunea a fost înregistrată și în evidențele acestuia", dar nu ține cont de data acestei înregistrări făcută abia în (...). Ia 3 ani și 9 luni de la apariția actului aparent și numai după ce subscrisa a notificat pârâta despre rediscutarea cesiunii.

În realitate suma menționată reprezintă o plată parțială, la cererea cedentului B.. aferentă actului adițional la contractul de cesiune din (...). O. acordă protecția mărcii pe o perioadă de 10 ani. Suma de 725.000.000 corespunde perioadei 2000-2007, adică perioadei de 7 ani și trei luni. cât mai rămânea din perioada de valabilitate a primului certificatul de proprietate a mărcii "Glasul M.ului", care expira în (...) .

Analizând apelul declarat prin raportare la motivele invocate , Curtea reține următoarele :

Reclamanta SC B. S. B. M. prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus a chemat în judecată pârâta SC M. P. FM S. B. M. solicitând instanței să constate simulația actului adițional la contractul de cesiune și nulitatea contractului de cesiune încheiat între părți la data de (...) sub nr. 413.

Motivarea cererii s-a realizat prin invocarea faptului că la data de (...) între reclamantă și pârâtă a fost încheiat, în fața notarului public - Cabinet Notarial Balogh Melania - contractul de cesiune nr. 413.Obiectul contractului fiind cesionarea folosinței de către pârâtă a denumirii „. M. cu element figurativ cu drept de utilizare (drept de folosință) pe o perioadă de 20 de ani. C. s-a făcut prin aceste contract cu titlu gratuit așa cum rezultă din clauza inserată în el la penultimul alineat.

La data de (...) sub nr. de înregistrare 941 a fost încheiat un act adițional prin care voința părților contractante privind prețul cesiunii s-a schimbat în sensul ca cedarea folosinței urma să nu aibă loc cu titlu gratuit ci în schimbul sumei de 2.000.000.000 lei (două miliarde lei vechi) sumă ce v-a fi achitată de către cesionara SC M. P. FM S. doar la cererea cedentului SC B. S.

La numai o zi de la încheierea actului adițional ((...)), respectiv la data de

(...) între aceleași părți a fost încheiat un alt contract de cesiune despre care se susține că este actul simulat , în care se stabilește că cesiunea este făcută pe o perioadă nedeterminată iar valoarea cesiunii este de 1.000.000.000 lei (un miliard lei vechi).

Simulația, indiferent că prin aceasta se urmărește să se facã a se crede în existența unui act care, în realitate, nu existã, sau sã ascundã natura actului real printr-un act aparent deghizat ori sã marcheze adevãratele condiții ale actului real sau persoanele care îl încheie, constituie un acord între pãrțile contractante pentru a ascunde adevãrata convenție intervenitã între ele.

Pentru existența simulației, este suficient ca actul secret sã fi precedat actul aparent ori sã fi fost simultan cu el, chiar dacã înscrisul în care s-a consemnat actul secret a fost redactat ulterior sãvârșirii actului aparent. Esențialeste faptul cã înțelegerea între pãrți, deci convenția în sens de operațiune juridicã

(negotium), sã fie anterioarã actului aparent sau concomitentã .

Din economia dispozițiilor cuprinse în art. 1175 C. civ. rezultã cã simulația presupune existența unui act juridic secret care înlãturã sau modificã un act aparent.

Sensul acestei noțiuni desemnează simulația, adicã simultaneitatea celor douã acte juridice, primul aparent, iar al doilea, ascuns , dar anihilat sau modificator, care cuprinde recunoașterea simulației totale sau parțiale a primului act.

Din această cauză, simulația nu poate fi doveditã între pãrțile contractante decât printr-un contraînscris, care ar anihila sau modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat.

Actul secret, care modifică un act public, la care se referă art. 1175 C. civ., produce efecte în măsura în care este valid sub aspectul condițiilor de fond și de formă.

Această convenție pe care pãrțile înțeleg sã o ascundã, prezentând-o altfel, în totul sau în parte, printr-un act public, intervine fie anterior, fie concomitent cu actul public.

O convenție ulterioarã ar fi o nouã convenție în raport cu aceea ce rezultã din actul public, întrucât în legãturã cu ea nu se pune problema simulației.

Actul adițional la contractul de cesiune nr.413/(...), este ulterior și aduce modificări contractului de cesiune din 2000, fiind parte integrantă din acesta , reprezentând doar o parte din clauze .

Modificarea constă în faptul că cesiunea dobândește un caracter oneros stabilindu-se un preț al acesteia.

La data de (...), aceleași părți convin încheierea unui alt contract de cesiune potrivit căruia părțile convin la o cesiune definitivă a mărcii contra unei sume de bani, prețul fiind de 1.000.000.000 lei ROL.

Prima instanță, raportat la succesiunea în timp a actelor a apreciat în mod corect că acest contract considerat de reclamantă ca fiind aparent și efectiv, este în fapt un act de sine stătător care conduce la încetarea primului contract de cesiune așa cum a fost el modificat prin actul adițional și aceste acte încheiate succesiv exprimă voința reală a părților la momentul încheierii fiecăruia dintre ele.

Literatura juridică a reținut în mod constant că în cazul în care contraînscrisul s-ar încheia ulterior, el ar opera o revocare sau o modificare a primului înscris.

Așadar, între părți, simulația nu poate fi dovedită decât printr-un contraînscris care ar modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat .

Contrar susținerilor referitoare la caracterul contemporan al contraînscrisului noilor probe nu dovedesc caracterul contemporan al actelor invocate întrucât filele de registru invocate în probațiune nu pot omisiuni și nici existența unor falsuri deduse din coroborarea unor fapte presupuse.

Corect a statuat prima instanță că nulitatea este definită ca fiind o sancțiune de drept civil care lipsește actul judiciar de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Recurenta reclamantă a invocat nulitatea pentru motive care au survenit după încheierea contractului astfel că în mod corect instanța s-a limitat la analiza motivelor existente la dată încheierii convenției .

Dispozițiile art 42 și art 87 din Legea nr 84/1998 reglementează drepturi care vizează exploatarea drepturilor de către titularul mărcii și nu condiții devalabilitate astfel că în mod corect nu au primit valențe din partea primei instanțe

.

Considerentele referitoare la drepturile titularului mărcii justifică și cele statuate de prima instanță cu privire la prejudiciile cauzate mărcii care nu pot constitui motive de nulitate .

Calcule efectuate de prima instanță cu privire la factura nr . 0. din (...) sunt corecte , Curtea achiesând la susținerile potrivit cărora acesta atestă efectuarea unei plăți de 725.000.000 lei ceea ce ar reprezenta o plată parțială a sumei de 1.000.000.000 lei stabilită prin contractul de cesiune din data de (...).

Curtea apreciată că plata sumei de 725.000.000 lei este o plată parțială a sumei de 1.000.000.000 lei stabilită prin contractul de cesiune din data de (...) singurul act valid care produce efecte între părți .

Apelul apare în consecință ca nefondat , prima instanță realizând o corectă determinare a situației de fapt și o corectă interpretare a prevederilor legale apreciate ca incidente , astfel că în baza art 296 și urm C pr civ , Curtea va respinge apelul declarat de reclamanta SC B. S. B. M. împotriva sentinței civile nr. 6623 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamanta SC B. S. B. M. împotriva sentinței civile nr. 6623 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

P.nunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTOR G. A. M. C. M. S. L. F.

Red.A.M.C./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.fond.S. O.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 38/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii