Decizia comercială nr. 7042/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7042/2012
Ședința din data de 26 S. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR A. A. M. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC U V T. S. împotriva încheierii civile nr. 2148 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu pârâta SC H. H. S., având ca obiect - F.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta- reclamantă prin avocat M. I. S., care depune la dosar împuternicire avocațială din
(...), lipsind intimata-pârâtă.
Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Pentru acest termen de judecată întregirea completului de judecată 3R se face prin participarea d-nei judecător M. A., aflată pe prima poziția în programarea de permanență în materia litigiilor între profesioniști și contencios administrativ din data de (...), ca urmare a împrejurării că d-na judecător T. F. se află în concediu.
C.ea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Reprezentanta recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,3 lei. Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului. Reprezentanta recurentei-reclamante solicită admiterea recursului și desființarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de constatare a legalității hotărârii asupra fuziunii și a actului constitutiv actualizat și înregistrarea acestora în registrul comerțului și publicarea actului modificator, constitutiv în M.Of. al României, partea a IV a. Un motiv de respingere a cererii de aprobare a fuziunii consta în nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 5 al. 6 și art. 205 din Legea nr. 31/1990 și anume că hotărârea societății absorbite SC H. H. S. și actul constitutiv actualizat al societății absorbante SC U V T. S. nu a fost realizat în forma autentică impusă, în opinia instanței de fond, de existența unor terenuri subscrise ca aport în natură, constatare care nu corespunde realității. Susține apărătorul recurentei că în privința capitalului social al societăților implicate acesta a fost în totalitate vărsat în numerar, nefiind aportate terenuri în capitalul social al societăților, nici anterior fuziunii și nici prin această operațiune. De altfel niciunul din documentele existente la dosar, care au susținut fuziunea, nu fac dovada subscrierii ca aport în natură a terenului, nici la momentul inițial al constituirii societății absorbante, nici ulterior procedurii de fuziune, astfel încât nu se justifică incidența textelor de lege invocate. Potrivit proiectului de fuziune, terenurile la care face referire instanța de fond sunt active imobilizate ale societății absorbite care, ca efect al fuziunii, se vor transfera în proprietatea societății absorbante, devenind elemente de patrimoniu ale acesteia din urmă. Întrucât operează un transfer de proprietate în favoarea societății absorbante, inclusiv a terenurilor care erau în patrimoniul societății absorbite, în cadrul procedurii se pune problema realizării formei autentice, ca o condiție de validitate pentru transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor și sunt incidente prevederile art. 2 titlul X din Legea nr. 247/2005, care impun forma autentică pentru transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor terenuri. Sub acest aspect condiția a fost îndeplinită, hotărârea societății absorbante, de aprobare a fuziunii, a fost realizată în forma autentică Pentru a aprecia că au fost îndeplinite condițiile legale și suficiente pentru a opera valabil transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea societății absorbante, trebuie avute în vedere prevederile art. 249 și art. 250 din Legea nr. 31/ 1990 în sensul că efectele fuziunii și implicit transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor, se vor produce, potrivit art. 250 din Legea nr. 31/1990, abia cu data operării în Registrul comerțului a ultimei hotărâri, respectiv a hotărârii societății absorbante. Pentru aceste considerente apreciază că recursul formulat este întemeiat, a fost respectată procedura legală pentru finalizarea operațiunea de fuziune, motiv pentru care admițând recursul să fie desființată, fără acordarea cheltuielilor judiciare. C U R T E A : Prin încheierea civilă nr. 2148 din 8 mai 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Specializat C., s-a respins cererea formulată de petenta SC UV T. S. N., având ca obiect fuziune. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr. 1 a adunării generale a asociaților adoptata la data de (...) de asociații SC UV T. S. s-a aprobat fuziunea prin absorbție a SC H. H. S. de către SC UV T. S.(f.24). Proiectul de fuziune a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 5579/(...), partea a IV-a(f.17-21). Prin hotărârea nr. 1 si nr. 2 adoptata de asociatii SC UV T. S. autentificata sub nr. 312/(...) de notarul public D. Iorga a fost aprobata fuziunea in condițiile convenite prin proiectul de fuziune publicat in Monitorul Oficial, stabilindu-se si faptul ca bunurile imobile deținute in proprietate de către societatea absorbita SC H. H. S. trec in patrimoniul societatii absorbante(f.10). Prin hotărârea nr. 1/(...) a asociatului unic al SC H. H. S. a fost aprobata fuziunea prin absorbție a societatii de către SC UV T. S. conform proiectului de fuziune publicat în Monitorul Oficial nr. 5579/(...), partea a IV-a, precum si transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor deținute de societatea absorbita in favoarea soietatii absorbante(f.30). H. adoptata nu a îmbrăcat forma unui act autentic. De asemenea, nici actul constitutiv actualizat al societatii absorbante SC UV T. S. nu a fost autentificat de un notar public. Conform dispozitiilor art. 5 alin. 6 lit. a din Legea nr. 31/1990 forma autentica a actului constitutiv este obligatorie atunci cand printre bunurile subscrise ca aport social se afla si un teren, iar in conformitate cu dispozitiile art. 205 alin. 2 lit. a din Legea nr. 31/1991 forma autentica a actului modificator adoptat de asociați este obligatorie atunci când are ca obiect majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport in natura a unui teren. Proiectul de fuziune a prevăzut și majorarea capitalului social al societății absorbante, precum și preluarea întregului activ al societății absorbite. Având in vedere ca unul din efectele juridice ale fuziunii il reprezintă transferul către societatea absorbita a tuturor activelor si pasivelor societatii absorbite, conform dispozitiilor art. 250 alin 1 din Legea nr. 31/1990, intanta retine ca atât actul prin care societatea absorbita a aprobat fuziunea, cat si actul modificator al societatii absorbite trebuia sa îmbrace forma autentica, încălcarea acestei condiții de forma fiind sancționata cu nulitatea absoluta a acestor acte. Astfel, in patrimoniul societatii absorbante, ca efect al fuziunii, ar urma sa se transfere si dreptul de proprietate asupra unei cote părți din terenul aferent construcțiilor transmise. Reținând că nu sunt îndeplinite condițiile de forma impuse de lege pentru modificarea celor doua societăți comerciale participante la procesul de fuziune, instanța de fond a respins cererea formulata de patenta SC UV T. S. Împotriva acestei încheieri, reclamanta S. UV T. S. S. N. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, desființarea încheierii recurate și admiterea cererii sale inițiale ca întemeiată și legală. În motivarea recursului, reclamanta a criticat motivele invocate de instanța de fond referitoare la lipsa formei autentice a hotărârii societății absorbite S. H. Haose S. precum și a formei autentice a actului constitutiv actualizat al societății absorbante S. UV T. S. Având în vedere aceste considerente, reclamanta arată că nu au fost aportate terenuri în capitalul social al societăților implicate în fuziune, nici anterior fuziunii și nici prin această operațiune, ir capitalul social al societăților implicate a fost în totalitate vărsat în numerar. De asemenea, dacă în capitalul social al oricăreia dintre societăți ar fi fost aportate terenuri, acest aspect ar fi trebuit menționat în mod expres, inițial, prin actul constitutiv, la capitolul consacrat capitalului social, sau ulterior, prin actul modificator, iar în oricare dintre variante ar fi fost necesară identificarea în mod corespunzător a respectivelor terenuri și a modalității de evaluare. Ca urmare, cum în operațiunea de fuziune nu au fost aportate terenuri în capitalul social, nu sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. 6 lit. a și nici dispozițiile art. 205 alin. 2 lit. a din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată, invocate de către instanța de fond spre a argumenta necesitatea adoptării actului modificator al actului constitutiv în formă autentică. În acest context, ca efect al fuziunii, a mai precizat reclamanta, operând un transfer de proprietate, respectiv întreg patrimoniul societății absorbite urmează a fi transferat în favoarea societății absorbante, deci inclusiv imobilele (construcții și terenuri) deținute de aceasta, devin incidente prev. art. 2 Titlul X al Legii nr. 247/2005 care impun forma autentică pentru transferul dreptului de proprietatea asupra imobilelor terenuri. În consecință, reclamanta consideră că pentru a aprecia că au fost îndeplinite condițiile legale pentru a opera valabil transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea societății absorbante, trebuie avute în vedere dispozițiile coroborate ale art. 249 și 250 din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată. În drept., au fost invocate disp. art. 4 alin. 4 din O.U.G. nr. 116/2009, art. 5 alin. 6 lit. a, art. 249 și 250 din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C.ea reține următoarele: În soluționarea cauzei instanța de fond a avut în vedere natura bunurilor deținute de către societatea absorbită, SC H. H. S., respectiv caracterul de bunuri imobile ale acestora. Sub acest aspect, corect s-a reținut incidența dispozițiilor art. 5 al. 6 lit. a) din Legea nr. 31/1990 ce prescriu forma autentică ca fiind obligatorie în situația aportului de bunuri imobile. Corect s-a reținut că în proiectul de fuziune s-a menționat majorarea capitalului social al societății absorbante, S. UV T. S. S.R.L, în considerarea valorii bunurilor imobile, precum și preluarea tuturor bunurilor, mobile și imobile , ale societății absorbite. Astfel C.ea constată că înainte de fuziune valoarea capitalului social al societății absorbante era de 200 de lei (f.13), iar după fuziune valoarea acestuia ar creste la 204.192 lei. Nu s-a depus dovezi referitoare la depunerea de numerar ca aport la capitalul social al societății absorbante, pentru a se dovedi sursa de majorare a capitalului ca fiind alta și nu bunurile imobile ce aparțin societății absorbite. Dacă nu aceasta a fost intenția părților, de majorare a capitalulul social cu valorarea bunurilor imobile, acest aspect trebuia dovedit fără echivoc. În consecință, față de cele menționate se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea recurată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de reclamanta S. UV T. S. S. N. împotriva încheierii civile nr. 2148 din 8 mai 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Specializat C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă Pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2012. Red.D.M./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: S.Ivănescu
← Sentința comercială nr. 638/2012, Curtea de Apel Cluj -... | Decizia comercială nr. 114/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|