Decizia comercială nr. 487/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 487/2012
Ședința publică de la 20 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. I., K. M. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al
Tribunalului Comercial C., privind și pe intimat D. G. A F. P. A J. C. în reprezentarea A. F. P. A M. D., intimat SC E. S., intimat M. D. P., intimat B.
-F. G. C., având ca obiect opoziție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferente recursului declarat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2
C.pr.civ.
C.ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Se constată că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului formulat, deși recurenții au fost legal citați cu mențiunea achitării acestora, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 10 și 12. Raportat la această împrejurare, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. 32/1995, C.ea, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată. INSTANȚA Prin sentința civilă nr. 1. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. s-a respins ca neîntemeiată opoziția formulată de oponenta D. G. a F. P. C. împotriva cesiunii părților sociale ale intimatei SC E. S., cesiune efectuată în baza hotărârii AGA nr.1/25 iunie 2010 publicată în M.Of. partea a IV-a nr.3280/28 iulie 2010 în contradictoriu și cu intimații M. D. P., B. F. G. C., K. M. și M. I. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții M. I. și K. M., înregistrat la 22 iunie 2011. În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâților obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei. În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 pârâții au fost înștiințați să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenții nu s- au conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f.10 și 12), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâții M. I. și K. M. împotriva sentinței civile nr.1. din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Comercial C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, G. A. N. S. AL H. M. I. I. A. B.red.S.Al H./A.C. 2 ex. - (...)
← Sentința comercială nr. 505/2012, Curtea de Apel Cluj -... | Decizia comercială nr. 177/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|