Decizia comercială nr. 5766/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 5766/2012
Ședința din data de 25 iunie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de reclamanții P. I. și L. O. L. împotriva deciziei civile nr. 12A din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., în contradictoriu cu intimații S. BT L. T. IFN S., C. E. BT L. T. IFN S. și S. D. ȘI P. S. - prin lichidator judiciar E. Q. I. S., având ca obiect litigii cu profesioniștii - opoziție la executare.
În data de 21 iunie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei de către recurenții P. I. și L. O. L. cererea de amânare și originalul taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar ce au fost comunicate instanței prin fax la data de 18 iunie 2012.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnat în încheierea de ședință din data de 18 iunie 2012, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi .
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin decizia civilă nr.12A din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al
Tribunalului Comercial C. s-a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de apelanții P. I. și L. O. L., s-a admis excepția tardivității formulării apelului invocată de intimata SC BT L. T. IFN SA și s-a respins ca fiind tardiv formulat apelul declarat de apelanții P. I., și L. O. L., în contradictoriu cu intimații SC BT L. T. IFN SA, SC D. ȘI P. SA prin lichidator judiciar E. Q. I. S. și C. E. BT L. T. IFN împotriva sentinței civile nr. 13021 din 31 august 2011 pronunțate în dosar nr. (...) al J.i C.-N., pe care o menține în întregime.
Analizând cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a apelului și excepția tardivității exercitării apelului, tribunalul a reținut următoarele:
Obiectul prezentei căi de atac a apelului îl formează sentința civilă nr.
8882/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...) prin care a fost respinsă excepția tardivității opoziției la executare și a fost respinsă opoziția la executare formulată de contestatorii P. I. și L. O. L. în contradictoriu cu intimații SC BT L. T. IFN SA, C. E. BT L. T. IFN SA și E. Q.
I. În dispozitivul hotărârii apelate se menționează că împotriva hotărârii se poate formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Apelanții P. I. și L. O. L. au exercitat calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, însă la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2012 instanța de recurs a recalificat calea de atac din recurs în apel, fiind avute în vedere dispozițiile art. 84 c.pr.civ. și art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934.
Contestatorii P. I. și L. O. L. au formulat opoziție la executare și contestație la executare, cererea acestora fiind înregistrată în dosarul nr. (...), dosar care inițial a fost înregistrat pe rolul J. D., iar apoi ca urmare a declinării competenței de soluționare, cauza a fost soluționată de
Judecătoria Cluj-Napoca. A. instanță a fost sesizată numai cu soluționarea opoziției la executare, prima instanță sesizată dispunând disjungerea opoziției la executare de contestația la executare și păstrând spre competentă soluționare numai contestația la executare.
Deoarece obiectul cererii asupra căruia Judecătoria Cluj-Napoca a fost sesizată a se pronunțe îl reprezintă opoziția la executare, calea de atac care putea fi exercitată împotriva hotărârii pronunțate asupra opoziției al executare este apelul care trebuia formulat în termen de 15 zile de la pronunțare, conform dispozițiilor art. art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934.
În ședința publică din data de (...), reprezentantul apelanților a solicitat repunerea părților în termenul de exercitare a căii de atac, invocând faptul că menționarea în cuprinsul hotărârii atacate a posibilității exercitării căii de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, a determinat părțile să considere că termenul de exercitare a căii de atac curge de la acest moment și nu de la data pronunțării hotărârii.
Conform art. 103 c.pr.civ., neîndeplinirea unui act în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa, situație în care actul de procedura se va îndeplini in termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Tribunalul a reținut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. A., calea de atac și modul în care aceasta poate fi exercitată este stabilită de legiuitor, iar menționarea greșită în cuprinsul hotărârii a căii de atac ce poate fi exercitată nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința părții care să o fi împiedicat să exercite calea de atac în termenul impus de lege. D. urmare, tribunalul apreciază că cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a apelului este neîntemeiată, aceasta urmând a fi respinsă.
Având în vedere că hotărârea primei instanțe asupra opoziției la executare a fost pronunțată la data de (...), calea de atac a apelului trebuia să fie exercitată până la data de (...). Cererea de recurs, recalificată ca cerere de apel, a fost transmisă prin poștă la data de (...), după expirarea termenului prevăzut de art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934.
Soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, Curtea Constituțională a reținut în cuprinsul Deciziei nr. 759/(...) că prin alin. 3 al art. 62 se instituie o normă specială, ce derogă de la prevederile referitoare la executarea silită cuprinse în Codul de procedură civilă. Instituirea unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul privind declararea căii de atac, prin care se derogă de la norma generală cuprinsă în art. 284 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu are semnificația unei atingeri aduse dreptului la apărare al părții sau dreptului părții de a avea un acces liber la justiție. A.,deoarece prevederile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 trebuie interpretate în coroborare cu prevederile art. 287 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, precum și dovezile invocate în susținerea acestuia pot fi depuse inclusiv la prima zi de înfățișare. A., susținerea apelanților că numai la momentul comunicării hotărârii au avut cunoștință de considerentele avute în vedere de instanță pentru a pronunța hotărârea nu prezintă relevanță sub aspectul termenului în cadrul căruia aceștia trebuiau să exercite calea de atac.
Față de considerentele reținute și prin raportare la dispozițiile art. 284 alin. 1 c.pr.civ. coroborat cu art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 s-a admis excepția tardivității formulării apelului și se va respinge ca fiind tardiv formulat apelul formulat de contestatorii P. I. și L. O. L. împotriva sentinței civile nr. 8882/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...) pe care a menținut-o în întregime.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții solicitândadmiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii opoziției la executare formulată de recurenți.
În motivele de recurs se arată că hotărârea tribunalului este nelegală învederând faptul că în conformitate cu art.21 din Constituția României
„orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Părțile au dreptul la un proces echitabil";.
Exercitarea acestui drept presupune dispoziții legale, clare și concise, menite să contribuie efectiv la punerea în aplicare a acestor dispoziții constituționale.
Menționează că exercitarea unei căi de atac de către o parte din proces presupune cunoașterea concretă, amănunțită și anterioară a hotărârii judecătorești care face obiectul căii de atac.
Numai în situația cunoașterii acestei hotărâri, inclusiv a considerentelor acesteia, partea poate hotărî, în cunoștință de cauză, dacă exercită sau nu calea de atac.
Arată că este posibil, ca și în situația existenței unei soluții nefavorabile pentru partea respectivă, aceasta să nu uzeze de calea de atac, dacă expunerea din considerentele hotărârii judecătorești este convingătoare și explică modalitatea în care s-a ajuns la această soluție.
Recurenții arată că prevederile art.62 alin.3 din Legea nr.58/1934 obligă partea să formuleze o cale de atac înainte de comunicarea hotărârii, împrejurare care poate conduce la riscuri majore, implicit la obligarea titularului căii de atac la plata cheltuielilor de judecată, riscuri care ar fi putut fi evitate, în situația în care acesta vedea hotărârea judecătorească.
De altfel, în ultima perioadă, legiuitorul a modificat toate dispozițiile legale care legau termenul de curgere a apelului „de la pronunțare"; și din cunoștințele sale, în prezent, în afară de materia opoziției reglementată de legile nr.58 și 5., nu există o altă dispoziție legală care să prevadă curgerea termenului de apel de la pronunțare.
Mai mult, așa cum s-a arătat în numeroase decizii CEDO, legislația trebuie să fie predictibilă, excepțiile fiind de strictă interpretare și doar în situații excepționale.
În condițiile în care toate termenele de apel curg de la comunicare, nu se poate cere unei părți din proces să cunoască o situație de excepție, nejustificată de nicio rațiune practică.
Apreciază că această prevedere legală nu conduce la accelerarea judecății, în condițiile în care hotărârea atacată trebuie comunicată părții pentru ca aceasta să-și motiveze apelul, neexistând nicio diferență față de situația curgerii termenului de apel de la comunicare.
De altfel, învederează faptul că o serie de instanțe din România, au pronunțat acest gen de hotărâri, cu apel de la comunicare, în aceeași situație fiind și hotărârea pronunțată în prezentul dosar.
Consideră că nu se poate cere părții să știe mai mult decât judecătorul, în condițiile în care în dispozitivul hotărârii instanței de fond s-a prevăzut calea de atac în 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Este adevărat că termenul de apel și data de la care curge acest termen sunt stabilite de legiuitor, dar înserarea greșită a căii de atac și a momentului de la care începe să curgă termenul, în dispozitivul unei hotărâri judecătorești, poate constitui un motiv de repunere în termen, în acest sens pronunțându-se și practica judiciară.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 18 iunie 2012, pârâta SC
B. T. I. SA solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea catemeinică și legală a deciziei recurate.
Analizând recursul declarat de recurenții P. I. și L. O. L. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.62 alin.3 din Legea nr.58/1934, hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare.
În speță, instanța de apel a fost investită cu soluționarea unui apel declarat împotriva hotărârii pronunțate în soluționarea opoziției formulate de către reclamanți, astfel că această cale de atac trebuia declarată în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii.
Cum în speță, reclamanții apelanți au nesocotit acest termen imperativ stabilit prin dispozițiile art.62 alin. 3 din Legea nr.58/1934, în mod corect Tribunalul Specializat C. a respins ca tardiv apelul declarat, apreciind, totodată că cererea de repunere în termen pentru motivele invocate nu poate fi promită.
Curtea reține că potrivit art.103 alin.1 C.pr.civ., pentru a putea proceda la repunerea în termenul de declarare a căii de atac este necesar ca partea să dovedească existența unei împrejurări mai presus de voința sa care să o fi împiedicat în mod obiectiv să exercite calea de atac; susținerea conform căreia constituie motiv de repunere în termen faptul ca în mod greșit s-a inserat în dispozitivul sentinței calea de atac și momentul de care curge aceasta nu poate fi apreciată drept o împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat în mod obiectiv să exercite calea de atac întrucât prevederile art.62 alin.3 din Legea nr.58/1934 sunt clare și precise, mai presus de orice interpretare iar necunoașterea legii nu poate constitui un motiv obiectiv, de excepție de la aplicarea legii. Mai mult, este cunoscut faptul că în dreptul român, calea de atac este stabilită de către legiuitor iar nu de către judecătorul cauzei, în funcție de circumstanțelor concrete ale acestei.
Curtea reține, de asemenea, că modalitatea de analizare și soluționare a cererii de repunere în termen corespunde și jurisprudenței CEDO, împrejurarea invocată drept temei al repunerii în termen fiind analizată în condițiile concrete ale speței, criteriul efectivității drepturilor procesuale fiind respectat, cunoscut fiind că prin decizia A. c/a I.,instanța europeană a statuat că nu este admisibilă statuarea unor condiții ale cererii de repunereîn termen care nu ar putea fi îndeplinite de nicio persoană la dispoziția căreia se află acest remediu procesual.
Curtea constată, de asemenea, că soluția instanței de apel este în concordanță cu decizia nr.759/0(...) a Curții Constituționale care în soluționarea excepției de neconstituționalitate a art.62 alin.3 din Legea
58/1934, a arătat că această normă legală constituie o norma specială, derogatorie de la regula de drept comun cuprinsă la art.284 alin.l C.pr.civ. fără a aduce atingere dreptului la apărare sau liberului acces la justiție, susținerile contrare fiind nefondate.
Nefondate sunt și apărările recurenților referitoare la eventuale modificări legislative în ceea ce privește momentul de la care curge termenul de apel în alte materii întrucât acolo unde legiuitorul a dorit să facă modificări le-a făcut iar acolo unde a apreciat că acestea nu se impun le-a păstrat nemodificate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
Nu se poate susține cu temei că prin această soluție Curtea înlătură liberul acces al recurenților la justiție, făcând astfel imposibilă cenzurarea pe fond a unei hotărâri judecătorești care eventual le vatămă drepturile.
Curtea reține că dreptul consacrat de art.21 din Constituția României și cel prevăzut de art.6 paragr.1 din Convenția E.peană pentru apărarea drepturilor omului nu este absolut însă trebuie să fie efectiv deoarece Convenția apără drepturi concrete și efective nu drepturi teoretice și iluzorii.
Cu toate acestea, jurisprudența constantă a CEDO recunoaște că una dintre limitările dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție prin stabilirea unor termene de efectuare a diferitelor acte de procedură, termene de prescripție, de decădere, etc. (cauza Golder c. Marea Britanie, cauza Stubbings c. Marea Britanie). Între aceste restricții se regăsesc și dispozițiile referitoare la exercitarea căilor de atac.
Prin urmare, recurenții puteau să prevadă în mod rezonabil că dacă nu respectă procedura prescrisă de legiuitor, apelul acestora va fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții P. I. și L. O. L. împotriva deciziei civile nr.12/A din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. S. C. P. A. M. C. L. F.red.M.S./A.C.
2 ex. - (...)jud.fond S. Ivanescu, V.L. Oros
| ← Decizia comercială nr. 9988/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 9490/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
