Decizia comercială nr. 66/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 66/2012

Ședința din data de 09 Mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare apelul declarat de intervenienta M. C. M. împotriva sentinței civile nr. 5392 din data de (...) pronunțată de T. S. C., în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu reclamanta SC D. C. S. PRIN LICHIDATOR J. S. I. și pârâta G. A. L., având ca obiect - acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin avocat G. D. R., în baza împuternicirii avocațiale nr. 0. aflată la fila 9 din dosar

și intimata-pârâtă G. A. L. prin avocat I. C. V., în baza împuternicirii avocațiale nr. 79/(...) aflată la fila 21 din dosar, lipsind celelalte părți litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, după recalificarea căii de atac din recurs în apel.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

A.ul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, conform chitanței aflată la fila 31 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă G. A. L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare, însoțită de înscrisuri.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

C.ea, din oficiu, în temeiul art. 159^{1al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din}

Constituție și art. 282 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Reprezentantul apelantei depune extras Ecris privind soluția pronunțată de C.ea de A. C. în dosarul nr. (...) prin care a fost admisă în parte contestația formulată de apelanta din prezenta cauză și a fost obligat lichidatorul judiciar să perfecteze contractul autentic de vânzare-cumpărare al apartamentului, în cazul în care reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 93^{1din Legea nr. 85/2006.}

Cu privire la excepția inadmisibilității căii de atac promovate, apărătorul intimatei-pârâte relevă că este vorba despre o apărare de fond care decurge din statuarea cu privire la caracterul de intervenție principală sau accesorie a cererii de intervenție.

C.ea urmează a se pronunța asupra acestei apărări prin decizia ce va fi dată în cauză și, nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului promovat.

Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 5392 din data de (...) pronunțată de T. S. C. cu consecința anulării hotărârii pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanței, în temeiul prevederilor art. 297 C. pr.civ.

În subsidiar, dacă se apreciază că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, solicită anularea hotărârii pronunțată de instanța de fond și reținerea cauzei spre rejudecare de către prezenta instanță.

Susține că instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu apreciind că nu a fost legal sesizată din prisma prevederilor art. 112 C. pr.civ. A. a admis excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei și a anulat cererea principală iar ca atare cererea de intervenție a fost respinsă ca inadmisibilă.

În opinia sa prima instanță trebuia să admită în principiu cererea de intervenție în interes propriu și ulterior să procedeze la soluționarea fondului, cu posibilitatea disjungerii cererii de intervenție.

Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant reiterează aceleași aspecte expuse în fața instanței de fond, în sensul că administratorul special care a formulat cererea introductivă a fost numit prin hotărârea A. generale a asociaților, fiind depusă la dosarul cauzei, deși lichidatorul susține că nu i-a fost comunicată o atare hotărâre.

Faptul că administratorul special nu poate promova o acțiune este un aspect diferit de calitatea procesuală a acestuia. Apreciază că deși acțiunea era inadmisibilă nu se justifică admiterea excepției lipsei calității de reprezentant.

Un alt aspect al motivelor de apel vizează împrejurarea că prima instanță a reținut că nu ar exista identitate de obiect între cele două apartamente.

În acest sens, atașat motivelor de apel a fost depusă dovada că între pârâta G. A. L. și reclamanta SC D. C. S. s-a încheiat un contract de vânzare- cumpărare pentru apartamentul nr. 42 iar prin anexa la actul adițional numărul apartamentului a fost modificat, devenind nr. 45.

De asemenea relevă că instanța de fond a fost în eroare când a apreciat că cererea formulată de către M. C. M. este o cerere de intervenție accesorie iar nu una în interes propriu deși s-a făcut dovada interesului, la dosar au fost depuse dovezi în sensul că intervenienta este cea îndreptățită să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare.

Pentru aceste considerente apreciază că apelul este admisibil, sens în care se impune admiterea acestuia, fără acordarea cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul intimatei-pârâte solicită în principal respingerea apelului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca neavenit și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.

În privința admisibilității prezentei căi de atac, se arată că cererea de intervenție este inadmisibilă, raportat la cele două condiții prevăzute de art. 49

C. pr.civ., respectiv existența unei pricini în stare de judecată și a unui interes din partea persoanei care intervine. Întrucât cererea de intervenție este una incidentală, este necesar a fi făcută în cursul unui litigiu pe rol, iar sub acest aspect instanța de fond în mod corect a reținut că nu a fost legal sesizată la momentul la care a fost depusă cererea de intervenție.

Solicită a fi respinse susținerile apărătorului apelantei potrivit cărora cererea de intervenție trebuia disjunsă întrucât potrivit prevederilor art. 55 C. pr.civ. disjungerea trebuia să fie dispusă într-o cauză aflată în curs de judecată.

Cu privire la cea de a doua condiție de admisibilitate a cererii de intervenție intervenienta nu poate justifica un interes din moment ce nu este parte în contractul dintre reclamantă și pârâtă. Susținerile că ar exista un interes sunt întemeiate pe dispozițiile codului civil, respectiv că ar avea calitatea de având-cauză ca urmare a faptului că este creditor chirografar, însă având în vedere că debitoarea se află în procedura insolvenței, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 85/2006, care definesc calitatea de creditor a uneipersoane față de societatea aflată în stare de insolvență și o condiționează ce formularea unei cereri de înscriere în tabelul definitiv de creanță.

Extrasul Ecris depus la acest termen de judecată face dovada că contestația nu a fost formulată în contradictoriu cu intimata-pârâtă, contrar dispozițiilor art. 7 al. 2 din Legea nr. 85/2006 și prin urmare nu îi este opozabilă.

În ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 93^{1din Legea nr. nr.}

85/2006, acestea trebuie coroborate cu dispozițiile legii care definesc calitatea de creditor.

Având în vedere modul în care a fost formulată cererea de intervenție în interes propriu, o atare cerere este inadmisibilă.

În ipoteza în care instanța apreciază că cererea de intervenție are un caracter principal, solicită ca în temeiul art. 20 al. 2 din Legea nr. 146/1997 să procedeze la darea în debit a apelantei, întrucât nu a fost achitată taxa judiciară aferentă judecății în fond a cererii.

Pe fondul cauzei se arată de către reprezentantul intimatei-pârâte că atât timp cât nu există o hotărâre de rezoluțiune a contractului în discuție susținerile apelantei sunt neîntemeiate. Prin faptul că s-a formulat o acțiune în prestație tabulară și în anulare a actelor frauduloase încheiate de apelantă cu debitoarea ulterior, denotă interesul de a executa acest contract.

De asemenea relevă că din adresa întocmită de lichidatorul judiciar în fața instanței de fond rezultă că în privința debitoare nu a fost desemnat nici un administrator special iar P. P. nu are calitatea de administrator special, așa cum acesta a precizat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În replică reprezentantul apelantei relevă că dovada achitării taxei judiciare aferentă fondului cauzei a fost transmisă prin fax, iar în apel a fost depusă diferența de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, astfel încât nu se impune darea în debit a apelantei.

Cu privire la calitatea de creditor susține apărătorul apelantei că deși nu s-a formulat o cerere de înscriere în tabloul creditorilor, aceasta are un drept de creanță în ceea ce privește executarea contractului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu poate fi judecată, chiar dacă reclamantul renunță la cererea de chemare în judecată sau pârâtul achiesează la pretențiile reclamantului.

C.ea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

C.EA

Prin sentința civilă nr. 5392 din (...) pronunțată de T. S. C. în dosar nr. (...) s-a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a d-lui P. P. A. față de reclamanta SC D. C. S. prin lichidator S. I. și, în consecință:

S-a anulat cererea e chemare în judecată formulată de reclamanta SC D.

C. S. în contradictoriu cu pârâta G. A. L.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta M. C. M.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele:

Deliberând, reține că prin cererea înregistrată pe rolul J. C. N. la data de

15 noiembrie 2010, reclamanta SC D. C. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta G. A. L. să se constate faptul că pârâta și-a exprimat opțiunea cu privire la rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare din data de (...) și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a J. C. N., excepția nelegalei timbrări, excepția prematurității, a lipsei calității de reprezentant a persoanei care a introdus cererea de chemare în judecată și excepția inadmisibilității, raportată la prev. art. 111 C.pr.civ.

Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată de J. C. N. la data de 8 august

2011 s-a declinat competența de soluționare a litigiului, în favoarea instanței specializate.

A., cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 12 septembrie

2011.

La termenul de judecată din data de 20 octombrie 2011, urmare a înscrisului depus de către lichidatorul judiciar al reclamantei respectiv S. S. S., prin care practicianul în insolvență a arătat că nu înțelege să-și însușească cererea de chemare în judecată, tribunalul a ridicat excepția lipsei calității de reprezentant a d-nului P. P. A., care și-a asumat cererea de chemare în judecată în numele reclamantei SC D. C. S.

Prin cererea de intervenție în interes propriu depusă la dosarul cauzei în data de 20 octombrie 2011, intervenienta M. C. M. a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta și pârâta să se constate existența dreptului de opțiune a pârâtei prin prisma exprimării neechivoce a acesteia în sensul rezoluțiunii antecontractului de vânzare cumpărare din data de (...).

În motivarea cererii, intervenienta a arătat că în calitate de promitentă cumpărătoare a apartamentului nr. 45 din C. N., str. Lunii nr. 9, sc.3, bl. L19, înțelege să intervină în litigiul dedus judecății, întrucât antecontractul încheiat între părțile în litigiu și implicit soluționarea acestuia produce efecte și față de drepturile sale, fiind vorba despre același apartament.

Având în vedere faptul că excepția ridicată din oficiu este o excepție de procedură, analiza acesteia cu prioritate față de examinarea condițiilor de admisibilitate în principiu ale cererii de intervenție, se impune.

Analizând, astfel, excepția ridicată din oficiu, instanța a apreciat-o întemeiată, și a admis-o ca atare, pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează:

Potrivit art. 68 alin.1 C.pr.civ., procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată, trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.

Sub aspectul calității de reprezentant a societății reclamante, tribunalul a reținut faptul că împotriva acesteia s-a deschis procedura insolvenței la data de 25 ianuarie 2010, în prezent societatea fiind în faliment, astfel încât, reprezentantul legal al acesteia este lichidatorul judiciar. În acest sens, instanța a reținut că de la momentul trecerii debitoarei în faliment, aceasta este dizolvată, iar dreptul debitorului de a-și mai conduce activitatea, este ridicat, în conformitate cu disp. art. 107 alin.2 lit. a din Legea nr. 85/2006.

Nu în ultimul rând, instanța a subliniat faptul că pretinsul administrator special care și-a asumat cererea de chemare în judecată, prin raportare la disp. art. 18 alin.1 teza a II-a din Legea nr. 85/2006 are doar atribuții reduse la a reprezenta interesele asociaților, neputându-și asuma actul de dispoziție în cauză, pe de o parte, iar pe de altă parte instanța a reținut și faptul că potrivit celor învederate de către lichidatorul judiciar, d-nul P. P. nu are calitatea de administrator special al debitoarei.

În acest context, având în vedere faptul că, lichidator judiciar desemnat a arătat că nu a înțeles să-și însușească cererea de chemare în judecatăformulată în numele reclamantei, în temeiul disp. art. 161 C.pr.civ., excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a fost admisă și pe cale de consecință, cererea a fost anulată.

Referitor la cererea de intervenție în interes propriu, instanța a apreciat-o ca fiind inadmisibilă, sub dublu aspect, întrucât cererea incidentală de natura celei analizate, poate fi formulată într-un litigiu cu care instanța a fost legal sesizată, întrucât intervenientul principal invocă un drept propriu asupra bunului ce formează obiectul unei cereri de chemare în judecată, tinzând ca, în contradictoriu cu părțile litigante, să câștige pentru sine bunul litigios, intervenientul în interes propriu fiind, de asemenea, obligat să justifice un interes în promovarea cererii, să pretindă un drept propriu care să aibă legătură cu cererea principală.

Or, în cauză, așa cum s-a arătat și în cele ce preced, cererea de chemare în judecată este afectată de un viciu esențial de formă, neexistând așadar o cerere în sensul dispozițiilor art. 112 C.pr.civ.

În ceea ce privește cel de al doilea aspect avut în vedere de instanță la pronunțarea soluției asupra cererii de intervenție în interes propriu, se observă faptul că cererea de chemare în judecată vizează un antecontract de vânzare cumpărare încheiat între părțile în litigiu la data de (...), pentru apartamentul nr. 42 din C. N., str. Lunii nr. 9, în timp ce cererea de intervenție formulată de către intervenienta M. C. M. vizează un antecontract de vânzare cumpărare care are ca și obiect apartamentul nr. 45 din același imobil, contrar susținerilor intervenientei, în sensul că apartamentul ar fi același.

Mai mult decât atât, prin cererea de intervenție formulată, intervenienta nu a pretins un drept propriu asupra obiectului cererii de chemare în judecată, cererea formulată, având în vedere obiectul său, putând fi cel mult o cerere de intervenție în interesul reclamantei, însă instanța nu a procedat la o analiză din această perspectivă, dată fiind soluția pronunțată cu privire la cererea introductivă de instanță.

Așadar, rezultă fără echivoc faptul că cererea de intervenție în interes propriu nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, astfel încât, se impune și din această perspectivă, prin raportare la disp. art. 49 alin. 2 și art. 52 C.pr.civ., respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție în interes propriu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recalificat apel, intervenienta

M. C. M. solicitând sa se pronunte o hotarare prin care sa se dispuna:

1. Admiterea prezentului recurs;

2. In principal, casarea sentintei atacate, ca netemeinica si nelegala si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond in temeiul arte 304 ind. 1 rap. la art. 312 alin. (5) Cod procedură civilă, iar in subsidiar, modificarea sentintei atacate, ca netemeinica si nelegala pentru motivele prevăzute la art. 304 punctul 7, 8 si 9 Cod procedură civilă, in sensul admiterii cererii de interventie in interes propriu astfel cum a fost formulata.

În motivare s-a arătat că:

Prin Sentinta civila nr. 5. pronuntata de T. S. C. la data de (...) in dosar nr. (...), in mod nelegal, instanta a respins ca inadmisibila cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenienta in litigiul avand ca obiect actiune in constatare intre reclamanta SC D. C. S. si parata G. A. L.

Din analiza motivelor pe care se bazeaza sentinta recurata, rezulta, fara dubii, ca instanta de fond nu a luat in considerare toate apararile formulate de catre intervenienta. A., interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, in definitiv, hotararea fiind data cu aplicarea gresita a legii.

1. In ceea ce priveste motivele de casare, invederează urmatoarele:

A., in ceea ce priveste admisibilitatea cererii de interventie in interes propriu, dupa cum a aratat si in fata instantei de fond, invederează faptul ca sunt indeplinite toate conditiile generale de promovare ale unei actiuni in justitie. A., intervenienta are atât capacitate procesuală, cât și calitate procesuală, respectiv un interes procesual în introducerea unei cererii de interventie in interes propriu, aflandu-se in situatia avanzilor-cauza, fiind un creditor chirografar al reclamantei (debitoarei), situatie care constituie exceptie de la principiul relativitatii efectelor actelor juridice.

A., in ceea ce priveste critica instantei de fond, privind interesul intervenientei in promovarea acestei cereri, critica pe care o consideră nefondata, invederează faptul ca la data de (...) intre intervenientă si SC D. C. S. a intervenit Antecontractul de vanzare-cumparare ce are ca obiect acelasi apartament nr. 45 situat in C.-N., str. Lunii nr.9, scara III, bl. L19, jud. C., antecontract ale carui clauze au fost modificate ulterior prin semnarea mai multor acte aditionale, respectiv la data de (...), (...) si (...), ca urmare a achitarii diferentei de pret si a survenirii unor modificari. Totodata, la data de (...) a perfectat cu reprezentantii reclamantei procesul-verbal de predare-primire prin care i s-a predat posesia de fapt si de drept asupra apartamentului.

Prin urmare, atat parata cat si intervenienta au încheiate antecontracte de vanzare-cumparare avand același obiect, respectiv imobilul-apartament nr.

45 situat in C.-N., str. Lunii nr.9, scara III, bl. L19, jud. C., încheiate cu aceeași promitenta vanzatoare, respectiv SC D. C. S.

Acesta este si motivul pentru care parata G. A. L. a solicitat atat constatarea nulitatii antecontractului incheiat de intervenientă si SC D. C. S., cerere ce formeaza obiectul dosarului nr. (...) aflat pe rolul T. C. C., cat si executarea antecontractului sau, respectiv emiterea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic, cerere ce constituie obiectul dosarului nr. (...) aflat de asemenea pe rolul T. C. C., dosar in care parata si-a extins cererea si fata de intervenienta. Tot in acest sens, si intervenienta a formulat cereri reconventionale in ambele dosare, solicitand atat executarea antecontractului său, cat si constatarea valabilitatii acestuia. Mentionează ca solutionarea acestor cauze a fost suspendata pana la solutionarea definitiva a prezentului dosar. Inclusiv promovarea acestor actiuni impotriva intervenientei de catre parata îi iustifica pe deplin interesul in promovarea prezentei cereri, respectiv pentru apararea propriilor sale drepturi patrimoniale.

Totodata, intervenienta fiind de asemenea dobanditor al apartamentului in cauza, consideră ca se incadrează in categoria avanzilor- cauza, fiind un creditor chirografar al reclamantei (debitoarei). A., antecontractul incheiat intre parata si reclamanta, conduita ulterioara a acestora fata de finalitate a acestui act si implicit solutionarea acestui litigiu au legatura directa si produc efecte si fata de drepturile patrimoniale ale intervenientei, datorita legaturii juridice in care se află. A. este incidentă o situație care constituie o exceptie de la principiul relativitatii efectelor actelor juridice civile, in care efectele antecontractului dintre reclamanta si parata se produc si fata de intervenienta, desi nu a participat la formarea si semnarea acestui act, nici personal, nici prin reprezentant.

Tot in acest sens, calitatea de având-cauză a creditorului chirografar nu are în vedere poziția dobânditorului unui bun față de actul în temeiul căruia îl dobândește, ci poziția față de drepturile și obligațiile dobândite, respectiv asumate, de către cel de la care dobândește bunul prin alte acte juridice.

In aceste condiții, având in vedere aspectele evocate, precum si faptul ca in cazul interventiei principale, terțul urmareste realizarea sau conservareaunui drept al sau, reiese in mod evident interesul propriu al intervenientei in promovarea acestei cereri, pentru apărarea drepturilor patrimoniale legal dobândite, si pe cale de consecință reiese in mod cert si faptul ca aceasta cerere, contrar calificării date de instanța de fond, are caracterul unei cereri de intervenție în interes propriu și nu în interesul uneia dintre părți.

Cererea sa de interventie nu putea decat sa aiba legatura si nu putea sa priveasca decat cererea principală. Intervenienta nu putea solicita realizarea dreptului său, executarea antecontractului intervenientei sau constatarea valabilitatii acestuia in prezentul dosar. Aceste cereri fac obiectul altor dosare si nu pot face si obiectul prezentei cauze. A. intervenienta a aderat la pozitia reclamantei, din perspectiva apararii si conservarii propriilor sale drepturi si nu ale acesteia, asa cum gresit a apreciat instanta de fond.

A., avand in vedere aspectele evocate, reiese in mod evident atat interesul intervenientei in promovarea acestei cereri pentru apararea drepturilor patrimoniale legal dobandite, cat si calitatea procesuala activa a intervenientei raportat la cererea principala.

In ceea ce priveste admisibilitatea cererii intervenientei raportat la prevederile art. 111 C.pr.civ., care dispune ca partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept, afara de cazul in care partea poate cere realizarea dreptului, in conditiile in care nu avea cum sa formuleze o cerere in realizarea dreptului, rec1amanta fiind cea care nu si-a onorat obligatiile contractuale si NU parata, aceasta cerere in constatare este perfect legala, admisibila si intemeiata.

Apreciază ca orice instanta poate constata faptul ca parata a uzat de D.

SAU DE O. cu privire la rezolutiunea antecontractului său încheiat cu rec1amanta. Practic intervenienta solicită constatarea existentei acestui drept prin prisma exprimarii neechivoce al acestuia de catre parata, conform actelor aflate la dosarul cauzei. Atata vreme cat pentru verificarea existentei acestui drept nu se poate formula o actiune in realizare, consideră ca cererea sa in constatare este perfect justificata. Mentionează si subliniază ca aceasta cerere nu vizeaza constatarea rezolutiunii antecontractului dintre parata si reclamanta, ea vizeaza doar existenta dreptului de optiune al paratei cu privire la rezolutinea acestuia prin prisma exprimarii sau neexprimarii acestuia.

Prin urmare, in conditiile in care instanta de fond califica in mod corect cererea de interventie promovata de intervenienta, cerere prin care in vederea conservarii drepturilor sale, a solicitat instantei sa constate EXISTENTA D.UI DE O. al paratei cu privire la rezolutiunea antecontractului de vanzare- cumparare din (...) incheiat cu SC D. C. S., prin prisma exprimarii neechivoce al acestuia, solutionarea acesteia nu era influentata de solutia data de instanta cererii principale. De altfel cererea de interventie in interes propriu nu este influentata nici chiar de renuntarea reclamantului la judecata, la dreptul subiectiv pretins, sau de achiesarea paratului la pretentiile reclamantului.

Deci, admiterea exceptiei lipsei calitatii de reprezentant al reclamantei nu are si nici nu trebuia sa aiba vreo legatura cu solutionarea cererii sale de interventie, cele doua nefiind interdependente. A., fiind intrunite conditiile prevazute de lege in ceea ce priveste admisibilitatea cererii de interventie in interes propriu, instanta de fond avea posibilitatea admiterii in principiu a cererii de interventie si solutionarea pe fond a acesteia sau, daca considera ca nu se poate judeca in prezentul dosar, sa dispună disjungerea cererii intervenientei si formarea unui nou dosar.

Avand in vedere toate aceste considerente, apreciază ca cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenienta, cerere incidentala decompetenta instantei legal sesizate cu cererea principala, trebuia solutionata pe fond si admisa in principiu si nu respinsa ca inadmisibila.

Pentru toate aceste motive, având in vedere atat faptul ca in mod nelegal instanta de fond a respins cererea intervenientei fara a cerceta fondul, cererea nefiind incuviintata in principiu, cat si faptul ca in calea de atac a recursului cererea de interventie nu poate fi solutionata, solicită admiterea recursului SI In consecinta sa se dispună casarea sentintei atacate, ca netemeinica si nelegala cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond in temeiul art. 304 ind. 1 rap. la art. 312 alin. (5) C.pr.civ. in vederea admiterii in principiu si soluționării pe fond a acesteia.

De asemenea, se relevă că, cu toate ca prin sentinta atacata instanta de fond a respins, in mod nelegal, cererea de interventie in interes propriu ca urmare a faptului ca a considerat ca nu este legal sesizata din moment ce a anulat cererea principala, prin considerentele hotararii, instanta de fond a calificat in mod vadit neintemeiat cererea intervenientei ca fiind o cerere de interventie in interesul reclamantei, considerand ca nu justifică vreun interes propriu. Totodată, tot din considerentele sentintei atacate reiese si faptul ca in mod eronat instanta de fond a retinut faptul ca cele doua antecontracte de vanzare-cumparare, respectiv cel incheiat de intervenienta reclamanta si cel incheiat de parata cu reclamanta ar avea ca obiect apartamente diferite in acelasi imobil.

In ceea ce priveste identitatea de apartament (nr.45) ale celor doua antecontracte, respectiv al intervenientei si cel al paratei, ambele incheiate cu reclamanta, aspect deosebit de important dar neobservat de catre instanta de fond, invederează faptul ca la data de (...), reclamanta SC D. C. S. si parata G. A. L., au incheiat Antecontractul de vanzare cumparare avand ca obiect vanzarea apartamentului nr. 42 situat in mansarda construita de catre reclamanta in imobilul din C.-N., str. Lunii nr.9, scara III, bl. L19, jud. C., iar ulterior intre aceleasi parti a fost incheiata o Anexa la data de (...), act aditional la acest antecontract, prin care partile au convenit ca obiectul promisiunii de vanzare sa fie schimbat, respectiv apartamentul nr. 42 sa fie schimbat cu apartamentul cu nr. 45 din acelasi imobil.

In ceea ce priveste atat calificarea corecta a cererii intervenientei, cat si admisibilitatea pe fond a acesteia, invederează urmatoarele aspecte:

Potrivit Antecontractului de vanzare cumparare incheiat intre reclamanta si parata ce are ca obiect vanzarea apartamentului nr. 45 situat in mansarda construita de catre reclamanta in imobilul din C.-N., str. Lunii nr.9, scara III, bl. L19, jud. C., in cazul in care reclamanta nu respecta obligatiile contractuale, respectiv perfectarea contractului autentic de vanzare- cumparare, privarea de folosinta imobilului si nepredarea posesiei acestuia, promitenta cumparatoare, in speta parata, era in drept sa solicite conform clauzelor con tractuale aplicabile in cazul rezolutiunii antecontractului, plata tuturor sumelor achitate pana la acel moment, data de la care contractul era considerat rezolutionat. A., datorita faptului ca reclamanta nu a respectat termenele de finalizare si predare a apartamentelor asupra carora a incheiat promisiuni de vanzare cumparare, la data de (...), G. A. L. a introdus la Tribunalul Comercial Cluj o cerere pentru emiterea unei ordonante de plata impotriva SC D. C. S. in dosar nr. (...), cerere, in cuprinsul careia a solicitat, conform clauzelor contractuale aplicabile in cazul rezolutiunii antecontractului, plata tuturor sumelor achitate pana la acel moment catre SC D. C. S.

Din cuprinsul acestei cereri de emitere a ordonantei de plata parata a sustinut ca atata vreme cat reclamanta nu a respectat obligatiile contractuale, respectiv perfectarea contractului autentic de vanzare-cumparare si predareafolosintei imobilului, predarea posesiei acestuia, solicita plata sumelor achitate pana la acel moment. Subliniază faptul ca plata acestor sume era posibila, conform clauzelor antecontractului incheiat, doar in cazul „rezilierii" acestuia.

Cu toate ca cererea de emitere a somatiei de plata a fost respinsa, rezulta fara echivoc ca G. A. L. si-a exprimat D. DE O. referitor la modalitatea de incetare a efectelor antecontractului de vanzare-cumparare incheiat cu se D. C. S., in sensul rezolutiunii acestuia, iar NU al executarii lui, executare pe care tot aceasta o solicita in dosarul de drept comun nr. (...) aflat pe rolul T. C. C., dosar suspendat până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar și respectiva dosarului nr. (...) aflat pe rolul T. C. C.

In acest sens, D. DE O. al reclamantei fiind deja clar exprimat, consideră ca aceasta nu poate sa se razgandeasca de la o luna la alta si sa ceara acum executarea acestuia, mai ales cand acest drept de optiune a fost exprimat in cadrul unor actiuni in justitie si nimic nu s-a schimbat in considerarea raportului juridic dintre părți, schimbare care sa justifice un nou drept de opțiune de executare a antecontractului.

Tot in acest sens, si in considerarea exprimarii aceleiasi optiuni de catre parata, in sensul rezolutiunii antecontractului incheiat cu SC D. C. S., este si inregistrarea de catre aceasta a cererii de admitere a creantei in dosarul de insolventa a societatii reclamante, cu nr. (...), prin care aceasta a solicitat, din nou, plata sumelor achitate, exact ca si in cererea de emitere a ordonantei de plata. D. parata incearca sa precizeze ca aceasta creanta ar fi una sub conditie, consideră ca nu poate fi apreciata in acest sens, deoarece creanta constand in sumele de bani achitate reclamantei in baza antecontractului devine certa, lichida si exigibila doar la momentul in care se stabileste, din orice motive, ca nu se poate executa antecontractul de vanzare cumparare sau ca acesta nu ar fi valabil. Odata cu inscrierea creantei sale in tabelul definitiv al creditorilor, este indubitabil ca aceasta a optat pentru obtinerea sumelor achitate societatii D. C. S. si nu pentru executarea in continuare a antecontractului.

Pârâta intimată G. A. L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, recalificat apel, ca inadmisibil - fila 18. În esență, se afirmă că, atâta vreme cât cererea de intervenție a fost respinsă la fond cainadmisibilă, în condițiile inexistenței unui litigiu pe care să se grefeze această solicitare incidentală, aceeași soluție trebuie dată și în apel. De asemenea, având în vedere natura cererii, care nu poate fi decât de intervenție accesorie, trebuie făcută aplicarea prev. art. 56 C.pr.civ.

Aceste aspecte au fost puse în discuția părților la acest termen de judecată, C.ea apreciind că pronunțarea asupra lor antamează fondul cauzei, motiv pentru care ele vor fi face obiectul analizei instanței odată cu fondul.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, C.ea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul J. C. N. la data de 15 noiembrie 2010, reclamanta SC D. C. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta G. A. L. să se constate faptul că pârâta și-a exprimat opțiunea cu privire la rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare din data de (...).

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta la data de (...) un antecontract de vânzare cumpărare pentru apartamentul nr. 42 situat la mansarda imobilului din C. N., str. Lunii nr. 9, sc.3, bl.L19. Conform clauzelor convenției astfel încheiate, în cazul în care reclamanta nu-și respecta obligațiile contractuale, inclusiv cea de perfectare a contractului autentic, pârâta avea posibilitatea de a solicita rezoluțiunea antecontractului, cu consecința plății tuturor sumelor achitate până la acel moment.

Reclamanta a arătat că din motive obiective, mansardarea imobilelor nu a decurs conform graficului preconizat, astfel încât este împiedecată să respecte termenele de finalizare și predare a apartamentelor, ceea ce a determinat-o pe pârâtă să formuleze o cerere de ordonanță de plată, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat plata tuturor sumelor achitate până la acel moment. În acest sens, reclamanta a susținut faptul că plata sumelor este posibilă doar în cazul rezilierii antecontractului de vânzare cumpărare, motiv pentru care rezultă fără echivoc că pârâta și-a exprimat opțiunea cu privire la convenția încheiată, în sensul rezoluțiunii acesteia și nu a executării.

Reclamanta a arătat de asemenea că în același sens este și înregistrarea cererii de admitere a creanței în cadrul dosarului de insolvență nr. (...) prin care pârâta a solicitat plata sumelor achitate.

Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată de J. C. N. la data de 8 august

2011 s-a declinat competența de soluționare a litigiului, în favoarea T. C. C., unde cererea a fost înregistrată sub nr. de mai sus, iar la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2011, urmare a înscrisului depus de către lichidatorul judiciar al reclamantei respectiv S. S. S., prin care practicianul în insolvență a arătat că nu înțelege să-și însușească cererea de chemare în judecată, tribunalul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a d-nului

P. P. A., care și-a asumat cererea de chemare în judecată în numele reclamantei SC D. C. S.

În dosarul tribunalului s-a înregistrat și o cerere de intervenție în interes propriu, depusă la data de 20 octombrie 2011, prin care intervenienta M. C. M. a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta și pârâta să se constate existența dreptului de opțiune a pârâtei prin prisma exprimării neechivoce a acesteia în sensul rezoluțiunii antecontractului de vânzare cumpărare din data de (...) (f.

10 și urm.).

În privința cererii principale, tribunalul a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului ei, în condițiile în care demersul nu a fost însușit de către lichidatorul judiciar, anulând-o. Sub acest aspect, hotărârea a rămas irevocabilă, în lipsa vreunei căi de atac prin care să fie criticată soluția dată.

În ceea ce privește cererea de intervenție, tribunalul a apreciat, că în lipsa unui demers principal, respectiv a inexistenței unui litigiu, dată fiind soluția pronunțată cu privire la acțiunea principală, ea este inadmisibilă, respingând-o ca atare.

Totodată, deși prima instanță a apreciat că cererea ar putea fi calificată, cel mult, ca fiind una de intervenție în interesul reclamantei, având în vedere incidența excepției inadmisibilității, nu a mai procedat la o analiză aprofundată, din această perspectivă.

Criticile din apelul declarat de către intervenientă vizează atât soluția pronunțată în privința excepției inadmisibilității, apreciindu-se că cererea sa,fiind una în interes propriu, are o existență de sine stătătoare, putând fijudecată, independent de pronunțarea cu privire la cererea principală, cât și calificarea demersului ca fiind unul în interesul reclamantei, arătându-se că nu poate fi contestată existența unui interes propriu pentru a interveni în cauză.

În privința primului motiv de apel, C.ea a apreciat, în primul rând, că nu poate fi reținută excepția inadmisibilității apelului, pe considerentul că, la fond, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, o astfel de interpretare neavând nici un suport juridic. A., chiar dacă unei părți i se respinge o cerere pe considerentul incidenței unui fine de neprimire, aceasta nu echivalează cu negarea dreptului său de acces la instanța de control judiciar, care nu poate refuza verificarea legalității soluției de admitere a excepției de inadmisibilitate invocate la fond.

Trecând peste aceste apărări, se constată însă că soluția dată de tribunal este legală și temeinică, iar pentru a statua astfel, C.ea a aluat în considerare regimul specific al unei cereri de intervenție în interes propriu.

A., în doctrină, cu ocazia analizării condițiilor comune de admisibilitate ale cererilor incidentale, s-a relevat că una dintre acestea este existența unei cereri principale în curs de judecată. Așadar, dacă judecata în cerereaprincipală este deja încheiată, în una dintre modalitățile prevăzute de lege, cererea incidentală devina tardivă, ceea ce nu-l va împiedica însă pe autorul acesteia să o introducă distinct, în considerarea caracterului ei autonom. S-a mai arătat că situația aceasta nu trebuie confundată cu o alta esențialmente diferită, anume aceea când judecata în cererea principală s-a încheiat, în una din modalitățile prevăzute de lege, după admiterea în principiu sau după reținerea spre judecată a unei cereri incidentale. Într-o asemenea situație, în principiu, tocmai în considerarea caracterului autonom al cererii incidentale, aceasta continuă să fie judecată. (Ion Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Ediția a II-a, revăzută, completată și actualizată, Ed. C.H. Beck, București,

2007, pag. 757 și. urm.).

Ca atare, esențial este de reținut că, din moment ce instanța nu este legal sesizată cu soluționarea cererii de intervenție decât după admiterea ei, anularea cererii principale, anterior luării acestei măsuri procesuale, nu justifică continuarea procesului, intervenientul având posibilitate să sesizeze instanța cu o cerere principală.

Același autor arată, ca atare, că intervenția este condiționată de existența unei cereri principale în curs de judecată. Condiția aceasta derivă din caracterul incidental al intervenției. Dacă judecata unei cereri principale n-a fost încă deschisă sau ea nu mai există, nicio formă a intervenției voluntare nu se poate face.

Așa fiind, cererea de intervenție nu poate fi admisă dacă ea s-a făcut după stingerea judecății în cererea principală, fie pentru că o hotărâre definitivă sau irevocabilă a fost deja pronunțată, fie pentru că s-a realizat o tranzacție, o desistare de la judecată sau de la însuși dreptul dedus judecății, ori pentru că s-a perimat judecata. De asemenea, intervenția nu se poate face după ce s-a anulat cererea principală sau după ce instanța s-a declarat necompetentă în cererea principală.

S-a mai subliniat că, dacă litigiul adus în fața instanței prin cererea introductivă, prin cererea principală a părților originare, se „rezolvă"; într-unul din modurile prevăzute de lege, altele însă decât o hotărâre pronunțată în fond, aceasta nu va influența soarta intervenției principale, care, ca adevărată acțiune, autonomă, rămâne să se soluționeze de către instanța investită prin ea. D., în astfel de situații, intervenția „accesorie";, prin definiție, urmează soarta

„principalului";.

Problema se complică atunci când cererea introductivă este sancționată de instanță cu nulitatea sau când ea este considerată inadmisibilă. Prezentând soluțiile adoptate în doctrina și jurisprudența franceză, autorul sus-citat concluzionează, plecând de la prev. art. 55 C.proc.civ., care spune: „Intervenția se judecă odată cu cererea principală";, că intervenția nu se va putea judeca astfel dacă instanța nu se pronunță asupra cererii principale, rezolvând-o în fond, întrucât ea este nulă sau inadmisibilă.

Ca atare, având în vedere că, în privința modului de rezolvare al chestiunii cu care a fost sesizată instanța de fond, există opinii divergente, chiar dacă C.ea achiesează soluției date de prima instanță, în sensul în care finalitatea pentru care a fost instituită cererea de intervenție, precum și momentul legalei învestiri a instanței cu soluționarea ei este acela al admiterii în principiu, pledează pentru teza inadmisibilității cererii apelantei, C.ea constată că este cazul să se pronunțe și asupra aspectelor subsidiare sesizate de tribunal și care fac obiectul criticilor din apel.

A., chiar dacă s-ar aprecia în sens contrar, respectiv că tribunalul ar fi trebuit să judece în continuare cererea de intervenție, fie în cadrul acestui dosar, fie urmare a disjungerii, trebuie lămurită natura juridică reală a cererii formulate la fond de către apelantă, aspect amintit de către prima instanță în motivare și cu privire la care toate părțile implicate au avut posibilitatea de a-și exprima poziția în fața instanței de apel, fără a fi nevoie, ca atare, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, din moment ce, în final, soluția ce trebuia dată pretențiilor invocate era aceeași, de respingere ca inadmisibile.

Din această perspectivă, instanța ia act de faptul că în doctrină au fost relevate diferențele existente între cererea de intervenție principală și cea accesorie, arătându-se că intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenții proprii, în sensul de a câștiga, pentru sine, obiectul procesului, ci urmărește, prin apărările pe care le face, ca instanța să pronunțe o soluție favorabilă părții pentru care a intervenit, natura juridică a acestei forme de participare a terților în procesul civil fiind aceea a unei simple apărări.

Această natură determină poziția procesuală subordonată părții în folosul căreia terțul a intervenit.

Totodată, s-a subliniat că există multe trăsături deosebitoare, care nu permit reducerea celor două forme de intervenție voluntară la un numitor comun, câteva dintre acestea fiind următoarele:

- cererea intervenientului principal este o „cerere în justiție";, o veritabilă

„acțiune";, care ar fi putut fi făcută și separat; iar apoi, pe motiv de conexitate, să solicite joncțiunea ei cu cererea principală din procesul în care el a intervenit; cererea intervenientului accesoriu este o simplă cerere în apărare;

- cererea intervenientului principal este o cerere conexă celei primare, dar și independentă, autonomă. Ea este conexă numai întrucât, fiind o cerere incidentală, se grefează pe cererea principală; este însă independentă, autonomă pentru că se realizează ca acțiune, ca o cerere în justiție distinctă.

Cererea intervenientului accesoriu este nu numai o cerere conexă, de asemenea grefată pe cererea principală, dar și - cum o califică sintagma - o cerere accesorie și, ca atare, dependentă în considerabilă măsură de acțiunea sau contraacțiunea la care se atașează pentru a o sprijini;

- intervenientul principal tinde la valorificarea sau conservarea unui drept propriu, prin confruntarea sa cu părțile inițiale din procesul civil deja în desfășurare; intervenientul accesoriu se mărginește doar la a sprijini apărarea uneia dintre părțile primare;

- ca prezumtiv titular al unui „. propriu";, intervenientul principal nu poate avea în procesul civil în care el a intervenit decât calitatea de reclamant; intervenientul accesoriu se poate atașa, potrivit cu interesul său, fie reclamantului, fie pârâtului;

- cererea de intervenție principală, prin obiectul ei distinct și prin proveniența ei, modifică elementele inițiale ale litigiului, atât sub aspectul obiectului acestuia - o pretenție nouă - , cât și sub aspectul părților - un nou reclamant;cererea de intervenție accesorie, fiind făcută numai pentru a sprijini apărarea uneia dintre părțile inițiale, modifică dimensiunile inițiale ale litigiului numai sub aspectul părților - intruziunea în procesul civil a unui terț ca „. accesorie";.

De asemenea, au fost analizate condițiile de admisibilitate ale cererii de intervenție, relevându-se că terțul intervenient trebuie să justifice un interes.

Este de fapt condiția comună oricărui demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine. Aprecierea existenței interesului aparține puterii suverane a instanței.

În materia intervenției voluntare, noțiunea de „. este însă înțeleasă diferit, în raport cu forma intenției:

- dacă intervenția este principală, intervenientul trebuie totodată să „invoce undrept al său";, cum spune art. 49 alin. 2 C.pr.civ. Mai mult, el trebuie să poată acționa pentru valorificarea prin justiție a acelui drept. Interesul său trebuie să fie, potrivit dreptului comun, juridic și legitim, născut și actual, direct și personal, pozitiv și concret;

- dacă intervenția este accesorie, interesul intervenientului este unui „preventiv";

și el se apreciază în funcție de incidența pe care o poate avea asupra drepturilor sale hotărârea ce se ia în legătură cu cererea principală.

Pornind de la aceste premise, se constată că în dosarul de fond, la filele

10 și urm. a fost depusă din partea apelantei cererea de intervenție prin care aceasta a solicitat instanței a constata existența dreptului de opțiune al pârâtei, în sensul rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare din data de (...), iar nu al executării acestuia, respectiv o pretenție identică cu cea invocată de către reclamantă.

Așa fiind, tribunalul a statuat corect, în subsidiar, că este vorba despre o cerere de intervenție accesorie, statuare ce vine să întărească soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție, urmare a anulării cererii principale, intervenientul accesoriu nemaiavând legal stabilit un cadrul procesual în care să apere interesele reclamantei.

D. apelanta contestă această calificare, C.ea constată că intervenienta nu a invocat pretenții proprii, respectiv nu a formulat capete de cerere prin care să invoce un drept, în sensul art.49 alin.2 C.pr.civ.

Cu toate că petenta încearcă să arate instanței că tribunalul a greșit atunci când a apreciat că nu a fost invocat, pentru intervenientă, un interes propriu care să fie apărat în maniera formulării cererii incidentale, această apărare nu poate fi reținută, deoarece, în primul rând, soluția de respingere ca inadmisibilă nu s-a întemeiat, preponderent, pe confuzia sesizată cu privire la numărul apartamentului în litigiu, fiind real că atât apelanta cât și pârâta au încheiat antecontracte cu privire la același apartament, ci pe ideea inexistenței unui cereri principale pe care să se grefeze cea incidentală.

Pe de altă parte, se pare că apelanta nu sesizează distincția existentă între noțiunile de „. și „. propriu";, în accepțiunea prev. de art. 49 alin. 1 și 2

C.pr.civ., interesul direct și personal fiind o condiție de admisibilitate a ambelor categorii de cereri de intervenție.

A., ceea ce se poate imputa apelantei nu este inexistența interesului, ci împrejurarea că, raportat la modul în care a fost formulată cererea sa, aceastanu tinde la câștigarea, pentru sine, a obiectului litigiului, acesta fiind înțelesul ce trebuie dat textului art. 49 alin. 2 C.pr.civ.

Ca atare, având în vedere statuările tribunalului, chiar dacă ele au fost făcute în subsidiar, consecință directă a ordinii de soluționare a excepțiilor ce au fost invocate, stabilite de către prima instanță și care nu a făcut obiectul căii de atac, precum și caracterul devolutiv al apelului, C.ea s-a considerat învestită, chiar dacă în aceeași manieră, cu corecta calificare juridică a cererii intervenientei, apreciind că, având în vedere istoricul litigiului, precum și obiectul acesteia, ea nu poate avea decât caracterul dedus din disp.art.49 al.3

C.pr.civ., fiind o cerere de intervenție în interesul reclamantei.

Pentru a aprecia astfel, s-a luat în considerare împrejurarea că, în esență, intervenienta nu a formulat pretenții proprii, ci a solicitat doar admiterea acțiunii principale, invocând în susținerea acestei poziții simple apărări în susținerea poziției reclamantei.

Or, conform disp.art.49 alin.2 C.pr.civ., intervenția este în interes propriu atunci când cel care intervine invocă un drept al său, respectiv un drept propriu asupra bunului ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, el tinzând să câștige pentru sine bunul litigios, această finalitate neputând fi atinsă, chiar dacă s-ar fi pronunțat o soluție de admitere a cererii incidentale.

Tocmai de aceea, intervenția în interes propriu a fost calificată ca fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată, care se îndreptată împotriva ambelor părți inițiale din proces, reclamant și pârât.

Din analiza cererii în discuție, rezultă însă că intervenienta nu a formulat

și nu a încercat să-și valorifice o pretenție proprie, îndreptată împotriva părților inițiale din proces, ci a sprijinit apărarea pârâtei.

Chiar dacă se susține că dreptul propriu al intervenientei derivă din împrejurarea că a semnat, la rândul său, un antecontract de vânzare- cumpărare al aceluiași apartament, ea este în măsură să-i confere doar calitatea de titulară a unui interes propriu, iar nu și a unui drept propriu, în sensul de a încerca să câștige, pentru sine, obiectul procesului, întrucât, raportat la configurația juridică a acțiunii în constatare, la pretenția concretă invocată de către reclamantă și la starea de fapt dedusă judecății, o astfel de ipoteză este exclusă.

De altfel, chiar apelanta susține că a aderat la poziția reclamantei, din perspectiva apărării si conservării propriilor sale drepturi si nu ale acesteia, ceea ce nu este în măsură că contrazică statuările instanței.

Așa fiind, și apreciind că cererea formulată la fond are natura juridică a unei intervenții accesorii, sunt întemeiate apărările intimatei referitoare la incidența disp. art. 56 C.pr.civ., apelul declarat de către intervenientă impunându-se a fi respins, în subsidiar, ca inadmisibil.

A., printre consecințele naturii juridice a cererii de intervenție accesorie, este analizată în doctrină și dispoziția cuprinsă în textul art.56 C.pr.civ., apreciindu-se că sancțiunea este firească, de vreme ce, potrivit art.49 alin.3

C.pr.civ., intervenientul accesoriu sprijină numai apărarea părții în folosul căreia intervine, iar potrivit art.54 C.pr.civ., el nu poate să săvârșească decât acte de procedură care nu sunt potrivnice interesului părții pentru care a intervenit.

Or, un apel sau recurs declarat de către intervenientul accesoriu, în condițiile în care partea în favoarea căreia a intervenit a achiesat tacit la hotărârea pronunțată, nu poate fi în interesul acesteia din urmă.

În condițiile în care dispozițiile procedurale mai sus arătate sunt extrem de clare și au o natură imperativă, nu se poate susține că, prin aplicareasancțiunii prevăzute de legiuitor, s-ar încălca dreptul de acces la justiție, întrucât în practica C.E.D.O. și a Curții Constituționale, s-a statuat în mod constant în sensul în care acest drept nu este unul absolut, el putând fi supus unor limitări prevăzute de lege, fiind compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situații deosebite, inclusiv in ceea ce privește exercitarea căilor de atac.

De asemenea, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare adrepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Totodată, conceptul de proces echitabil nu implică în mod necesar existența mai multor grade de jurisdicție, a unor căi de atac a hotărârilor judecătorești, inclusiv exercitarea acestor căi de atac de către toate părțile din proces (deciziile CCR nr.73 și 92/1996).

În consecință, se apreciază că prevederile art.56 C.pr.civ., sunt în concordanță cu cele ale art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceste limitări fiind impuse și de necesitatea protejării drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți participanți la procesul civil.

Ca atare, urmare a tuturor acestor statuări, C.ea este dispensată de analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate, iar în baza prev. art. 296

C.pr.civ., se va dispune respingerea apelului, cu consecința menținerii sentinței atacate, luându-se act de faptul că intimații nu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de intervenienta M. C. M. împotriva sentinței civile nr. 5392 din (...). pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S. C., pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.M.B./dact.L.C.C.

5 ex./(...)

Jud.fond: N. Koșa

← Decizia comercială nr. 78/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii...		Decizia comercială nr. 130/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... →

Decizia comercială nr. 66/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 66/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii