Decizia comercială nr. 73/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a C.Ă,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIE C.Ă NR. 73/2012

Ședința ata de 21 mai 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. M. C. JUDECĂTOR : C. P.

G. : L. F.

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de pârâta SC V. R. SA împotriva sentinței civile nr.6534 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimații M. S. A. și M. C. M., având ca obiect nulitate act juridic.

În data de 21 mai 2012 s-au înregistrat la dosarul cauzei, transmise pe fax, concluzii scrise din partea intimaților M. S. A. și M. C. M.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 mai 2012, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi .

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.6534 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost respinsă cererea de înaintare a întrebărilor preliminare Curții de Justiție a U. E. și de suspendare a cauzei până la pronunțarea unei hotărâri preliminare de către C. cu privire la întrebările formulate.

A fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții M. S. A. și M. C. M., în contradictoriu cu pârâta SC V. R. SA, și, în consecință s-a constatat nulitatea absolută a clauzei cuprinse în pct. 5 lit. a. din C. de credit nr. 0137519/MH/(...).

A fost obligată pârâta la restituirea sumei de 7.018,52 CHF achitată în perioada februarie 2008 - februarie 2011, cu titlu de comision de risc, precum și a celorlalte sume achitate cu acest titlu în continuare până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză, cu aplicarea dobânzii legale comerciale calculate de la data plății, la data restituirii efective.

S-a constatat nulitatea absolută a clauzei cuprinse în pct. 3 lit. d. din C. de credit nr. 0137519/MH/(...).

A fost obligată pârâta la refacerea graficului de rambursare și la recalcularea ratei prin aplicarea nivelului dobânzii de 4,25% pe an, începând cu data încheierii convenției.

A fost obligată pârâta să achite reclamanților suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit art. 267 din TF.U.E, Curtea de Justiție a U. E. este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor și cu privire la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile U. în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, sesizarea Curții este obligatorie doar dacă decizia instanței naționale respective nu este supusă vreunei căi de atac în dreptul intern, ori, în cazul de față, hotărârea ce urmează a se pronunța este supusă căilor de atac, inclusiv celei devolutive a apelului.

Pe de altă parte, procedând la respingerea cererii pârâtei de înaintare a întrebărilor Curții de Justiție a U. E. în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, instanța are în vedere că aceste chestiuni au fost lămurite de către C. prin H. dată în cauza C-484/2008, în cauza C-243/2008, în cauza C-

237/2002.

Trecând la soluționarea cauzei pe fond, în baza probelor de la dosar, instanța a reținut, cu titlu preliminar, că „în materia contractelor de consum"; legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului „pacta sunt servanda";, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 cod civil (anterior). Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul bunei-credințe și cu bunele moravuri.

Mai mult, nu trebuie omis că art. 969 Cod civil (anterior), este inseparabil de art. 970 alin. 1 Cod civil (anterior), executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului.

Motivele invocate sub acest aspect de către pârâtă nu pot fi primite, întrucât un contract rămâne legea părților numai în măsura în care niciuna din acestea nu ignoră sau nu încalcă cu bună știință îndatoririle ce-i revin potrivit solidarismului contractual, esența contractului fiind alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.

Astfel, L. nr. 1., care a transpus conținutul Directivei Consiliului

93/13/CEE/05 aprilie 1993, a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al unei clauze.

Î. reclamanți, în calitate de împrumutați, și pârâtă, ca împrumutător, a intervenit C. de credit nr. 0137519/MH/(...) alcătuită din Condiții speciale și Condiții generale.

La punctul 5 lit. a din Contract este stipulată clauza potrivit căreiaîmprumutații datorează băncii un comision de risc de 0,26%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.

De reținut că executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente a fost generată prin constituirea de către reclamanții- împrumutați, în favoarea băncii-pârâte, a unei ipoteci imobiliare.

În același timp, polița de asigurare a fost cesionată în favoarea băncii pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției menționate în contractul de credit.

În raport de prevederile art. 4 alin. 1 din L. nr. 1., clauza privind comisionul de risc apare ca fiind abuzivă, în primul rând pentru că acesta nu este definit în mod concret și fără echivoc în cuprinsul contractului (pct. 5 din condiții speciale, pct. 3.5 din condiții generale), fiind prevăzute doar modul de calcul și scadențe.

În aceste condiții, pârâta nu poate face dovada negocierii directe cu reclamanții a acestei clauze, fiind potrivit tuturor evidențelor o clauză standard, preformulată. În plus, contrar cerințelor bunei-credințe, această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile încare valoarea acestui comision se ridică la cca. 50% din valoarea totală a împrumutului, fără a se justifica de ce mai este necesară atunci și constituirea garanției ipotecare ori a poliței de asigurare.

Articolul 3 din D. 93/13/CEE nu definește decât în mod abstract elementele care conferă caracter abuziv unei clauze contractuale, dar, cu toate acestea, la punctele 21-24 din H. Oceano Corupo Editorial și Salvat Editores, Curtea s-a pronunțat în sensul că o clauză redactată în prealabil de către un vânzător sau de către furnizor și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale întrunește toate criteriile pentru a putea fi calificată drept abuzivă în raport cu dispozițiile directivei.

De asemenea, potrivit pct. 25 din aceeași hotărâre, sistemul de protecție pus la dispoziție prin directiva menționată are la bază ideea că un consumator se găsește într-o poziție de inferioritate în raport cu un vânzător sau cu un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl determină să adere la condițiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea influența conținutul acestora.

Acordarea de credite este recunoscută ca fiind o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător (art. 2 din Regulamentul nr. 4/2004 al B.N.R.). Nedefinirea acestuia în cuprinsul contractului, ca și aplicarea unui comision de risc standard, fără o raportare justificată la circumstanțele fiecărui contract în parte, argumentată pe contextul socio-economic în care a fost încheiat contractul, ori pe situația economico-financiară concretă a împrumutaților, denotă modul unilateral și arbitrar în care acesta este impus și, prin urmare, caracterul abuziv al unei asemenea clauze.

În cele din urmă, se impune precizarea că, pentru ca o asemenea clauză să nu creeze o situație de cert dezechilibru în sarcina împrumutaților, just ar fi ca, în cazul neproducerii riscului avut în vedere la instituirea comisionului, să se procedeze la restituirea - totală sau parțială a acestui comision.

În ceea ce privește clauza cuprinsă în pct. 3 lit. d. din contract, instanța reține următoarele:

Potrivit pct. 3 lit. d. din contract, banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, noua rată a dobânzii trebuind a fi comunicată împrumutatului, pentru a se putea aplica. La momentul încheierii contractului rata dobânzii curente a fost stabilită la nivelul 4,25% pe an, în funcție de acest nivel fiind întocmit și graficul de rambursare.

În S. I din Condiții generale, rata dobânzii curente este definită sec, ca fiind

„. aplicat la soldul creditului"; , pentru ca în S. III să fie indicat modul de calcul al acesteia.

Nicăieri în cuprinsul contractului nu se explicitează ce se înțelege prin „. semnificative pe piața monetară";.

Această formulare, datorită caracterului său de generalitate și a lipsei unor elemente de ordin obiectiv și concret de raportare, pune, însă, în imposibilitate pe reclamanții-împrumutați să verifice dacă revizuirea ratei dobânzii curente operată unilateral de către banca-pârâtă în baza OUG nr. 50/2010 este justificată.

Potrivit art. 1 din L. nr. 1., orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Prin necircumstanțierea, însă, în nici un mod a ceea ce se înțelege prin „. semnificative pe piața monetară";, se creează un dezechilibru cert și împovărător în detrimentul reclamanților-împrumutați, care nu numai că nu au posibilitateaunui control asupra acestei revizuiri de dobândă, dar li se obturează din start șansa previzibilității asupra consecințelor contractului în care sunt parte.

În egală măsură, pentru ca o astfel de clauză să nu fie considerată abuzivă, cât timp acele „. semnificative"; par să aibă caracterul unei forțe majore, ar trebui ca partea căreia i se împovărează în mod necontrolat situația să aibă șansa rezilierii contractului din acest motiv, ceea ce prezentul contract nu prevede.

Având în vedere că inserarea în contract a acestor clauze abuzive are caracter ilicit, instanța a dispus, în baza art. 998 Cod civil (anterior) restituirea către reclamanți a sumelor de bani percepute cu titlu de comision de risc și cu titlu de dobândă revizuită, precum și la refacerea în acest sens a graficului de rambursare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta V. R. S. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de M. S. și M. C.

În motivare se arată că initiativa încheierii C. de credit a aparținut în exclusivitate și în totalitate intimaților-reclamanți.

Dacă, în cursul discuțiilor legate de perfectarea C. de credit, orice clauză ar fi fost considerată ncavantajoasă ori ar fi fost neclară, reclamanții aveau ocazia să formuleze obiecțiuni sau să renunțe la a mai încheia orice convenție cu subscrisa. Cu toate acestea, C. de credit a fost încheiata, iar intimații- rec!amanți, în mod tendențios, au înteles să conteste legalitatea unor clauze după mai bine de 4 ani de la momentul când au contractat creditele și s-au folosit de banii împrumutați.

Apelanta susține că soluția reținută de instanța de fond este netemeinică și nelegală pentru considerentele expuse în cele ce urmează: Instanta de fond a dispus admiterea actiunii, in sensul constatarii caracterului abuziv al clauzelor mentionate anterior si inlaturarea acestora din conventia mentionata, printr-o sentinta data cu incalcarea legii, din urmatoarele motive:

Libertatea contractuală alături de forța obligatorie a contractului și de efectul relativ al contractelor reprezintă corolare ale autonomiei de voință, noțiuni și principii extrem de caracterizate în ordinea de drept continentală. De aici s-a dedus că o persoană nu poate fi supusă niciunei alte legi decât aceea pe care și-a dat-o sieși, iar unica sursă a obligației contractuale este voința părților.

Consacrat prin dispozițiile art. 969 din Codul civil, principiul pacta sunt servanda" își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează și de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.

In acest sens revelatoare este si Decizia nr. 1818 din 29 septembrie

1972 a T.ui Suprem, Sectia C.a: " Potrivit principiului inscris in art. 969 C. civ., raportul stabilit printr-o conventie are putere obligatorie intocmai ca si raportul creat printr-o dispozitie imperativa a legii. De aici rezulta ca acel raport obligatoriu trebuie sa-si produca efectele cat timp conventia subzista, si ca numai legea sau un nou acord de vointa intre aceleasi parti poate face ca raportul sa înceteze."

Pacta sunt servanda da expresie principiilor libertatii si egalitatii partilor contractante, precum si necesitatii desfasurarii raporturilor juridice in conditii de deplina incredere si de buna credinta. Dispozitiile art 969 C. Civ se refera si la principiul irevocabilitatii potrivit caruia contractul fiind incheiat prin acordul partilor, nu poate fi modificat sau nu poate inceta decat tot prin consimtamantul acestora (mutuus consensus, mutuus disensus). lrevocabilitatea pune in lumina

-per a contrario - faptul ca vointa unei singure dintre parti-vointa unilaterala- nu poate modifica sau determina incetarea contractului decat in cazurile expresprevazute de lege sau contract. Rezulta ca, in principiu consimtamantul este singurul mijloc de rezolutie sau reziliere a contractului.

În acest sens doctrina a reținut faptul că dispozițiile contractuale trebuie să fie redactate într-un mod clar și inteligibil, fizic accesibile consumatorului, să primească accentul corespunzător importanței lor prin raportare la locul în contract unde sunt plasare, și să fie lizibile. Această obligație nu trebuie însă absolutizată.

B. nu devine un reprezentant al consumatorului care încheie un contract cu sine însuși, ci, are rolul de a pune la dispoziție informațiile specifice de bază și de a furniza informații suplimentare în situațiile în care acest lucru este solicitat. Prin urmare, rolul și sarcina educației consumatorilor nu cade exclusiv pe umerii comercianților care nu se pot substitui educatorilor financiari ai întregii populații.

Instanta de fond in mod gresit a apreciat ca clauzele contractuale nu au fost negociate de banca cu consumatorii.

Negocierea comercială este o formă particulară de negociere, centrată pe existența unui produs sau a unui serviciu, pe de o parte, și a unei nevoi de satisfăcut prin acesta, pe de altă parte. Acordul are un caracter comercial și se poate concretiza într-un act de comerț, o convenție, o comandă, un contract de vânzare-cumpărare, un parteneriat, un leasing, sau doar în modificarea unor clauze, a unor niveluri de preț, a unor condiții de calitate, de livrare sau de transport.

Negocierea, ca activitate specifică comerțului, este definită drept totalitatea tratativelor, discuțiilor și târguielilor purtate în vederea realizării unui acord în tranzacția de afaceri.

Negocierea, cu aplicații îndeosebi în relațiile comerciale, reprezintă un complex de procese de planificare, analiză și tratative desfășurate între doi sau mai mulți parteneri, în vederea realizării unor tranzacții comerciale sau de cooperare economică internațională. Intimatii-reclamanti s-au adresat băncii si nu banca i-a "racolat". Or, prezentandu-le oferta Bancii (variata de altfel) acestia nu si-au manifestat vreo nemultumire.

Negocierea, presupune un dialog între doi sau mai mulți parteneri în scopul atingerii unui punct de vedere comun asupra unei probleme aflate în discuție.

Initierea unei negocieri apartine partii care reclama o nemultumire, si care are interesul a-si satisface o nevoie. Intimatii-reclamanti nu au pus in discutie vreo nemultumire la acel moment (ante semnare contract de credit), cu atat mai mult cu cat au utilizat o parte din suma obtinuta cu titlul de credit, prin C. de credit nr. 0120847/(...) pentru refinantarea unui credit acordat de o alta banca, ceea ce demonstreaza faptul ca intimatii-reclamanti sunt consumatori de credite avizati.

In aceeasi ordine de idei, la momentul abordarii reprezentantilor recurentei, intimatii-reclamanti au fost cei care au exprimat nevoile lor referitor la: suma creditului, moneda creditului, destinatia creditului, garantiile propuse, veniturile realizate, capacitatea de plata a acestora etc.

In scopul de a-si satisface aceasta nevoie intimatii-reclamanti au prezentat bancii numeroase documente care sa ateste faptul ca se incadreaza in conditiile de creditare oferite de societate: adeverinte de venit, dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor asupra carora intentionau a institui garantii reala imobiliare, declaratii etc. De la primul contact si pana la semnarea conventiilor, a existat timp si posibilitate de deliberare.

B. nu poate fi sanctionata ca a prezentat o oferta si acestia au acceptat-o fara rezerve. B. nu poate incheia contracte cu titlu gratuit, oricat de emotionala poate fi argumentatia acestora. Chiar daca se doreste in orice chip a nu se mai achita aceste costuri contractuale, subliniem ca banca nu poate impune nimic nimanui, ea poate cel mult propune pe piata creditelor.

În plus, trebuie luate în considerare mai multe aspecte din care rezultă fără niciun dubiu netemeinicia solicitării de anulare a clauzei privitoare la comisionul de risc: C. de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare, cele două noțiuni fiind complet distincte. Astfel, comisionul de risc este perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată, și anume: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legatură cu un credit acordat de subscrisa; În ceea ce privește soliditatea

garanției, aceasta nu este în măsură să asigure recuperarea sumelor acordate de către B.. "În procesul de analiză, trebuie avut în vedere că garanțiile reprezintă ultima sursă de rambursare a unui credit", băncile neavând ca obiectiv acumularea unor proprietăți imobiliare în contul creanțelor. Criza pieței imobiliare din aceste zile este cel mai grăitor exemplu, în acest sens, deoarece garanțiile oferite în urmă cu doi, trei, patru, cinci ani nu mai sunt în măsură să acopere în acest moment creditele acordate în acea perioadă. Acest fapt trebuie coroborat și cu perioada îndelungată pentru care se acordă de obicei un astfel de credit, Î. 20 și 30 de ani.

Astfel, nu se poate permite o analiza simplista, asa cum a procedat in mod netemeinic instanta de fond avand in vedere ca evoluțiile valorilor garanțiilor oferite nu pot fi evaluate de nici un evaluator pentru o perioadă atât de îndelungată. Prin urmare, riscurile care ar putea apărea de-a lungul derulării contractului de credit, trebuie administrate de către B. din momentul acordării creditului, și până la rambursare a ultimei rate aferente acestuia, distanța dintre cele două momente fiind foarte îndelungată.

Instanta de fond considera in mod eronat si faptul ca un consumator se gasesste in poziție de inferioritate in raport cu un vanzator sau furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere cat si nivelul de informare.

Prin analiza specificității contractelor încheiate de către B. cu intimatii- reclamanti, instanța va constata că aceștia din urmă nu se află într-o poziție de inferioritate, ci, din contră, dețin un avantaj considerabil constând în libertatea de a alege în deplină cunoștință a solvabilității și întinderii obligațiilor celeilalte părți.

Aceste diferențe dintre posibilitățile de informare ale celor două părți au condus la crearea unor reguli care să faciliteze încheierea acestor raporturi contractuale. Cadru legislativ aplicabil nu are rolul de limita conținutul produselor bancare comercializate (acest rol revenindu-i Băncii Naționale prin mijloacele proprii de reglementare), sau de a interzice în mod expres vreo clauză contractuală, ci veghează ca modul în care contractele se încheie să corespundă intenției reale a celor două părți.

Forța economică a profesioniștilor este irelevantă în fața libertății și autonomiei de voință a consumatorilor. Libertatea de a contracta nu este și nu poate fi influențată de aceasta. Un profesionist nu își poate impune produsele pe o piață. atâta timp cât nu deține un monopol al acelei piețe.

Majoritatea contractelor încheiate de către un subiect de drept de-a lungul vieții, majoritatea raporturilor comerciale se derulează prin intermediul ofertelor de contractare care sunt acceptate de către cealaltă parte. Prevederea perceperii comisionului de risc este clară și fără echivoc și a fost însușită de intimatii- reclamanți prin semnarea C. de credit, devenind astfel lege între părțile contractante. Pe de altă parte, comisionul de risc a fost avut în vedere la data acordării creditelor, constituind un element determinant la formarea voinței de a contracta, în consecință, perceperea comisionului de risc.

Clauza privitoare la comisionul de risc nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților:

Astfel cum s-a precizat în doctrină, de obicei dezechilibrul trebuie să fie in rem. L. dispune asupra unui dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obținut de comerciant fiind ceva firesc dat fiind că scopul și trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul - finis mercatorum este lucrum.

Nu se pot retine afirmații conform cărora toate riscurile Subscrisei sunt acoperite de garanția reală imobiliară, deoarece noțiunea de risc în înțelesul economiei reglementărilor din cuprinsul contractului de credit este atât de complexă și cu incidente atât de diverse încât lipsa unei acoperiri a acestuia ar echivala cu desfășurarea de către recurentă unei activități aflate sub auspiciile hazardului (alea) și nicidecum o activitate menita a produce profit,precum ar fi.în dezacord și cu Normele BNR ce reglementează desfășurarea activității de banca.

. de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a soliditătii garanțiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creanței principale. Riscul de credit se află totodată în strânsă corelație cu riscul de diminuarea a valorii creanțelor, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare/Iivrare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputațional și riscul operațional, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile art. 126 alin. (1) din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.

Având în vedere că aceste dispoziții care reglementează activitatea bancară, impun practic, gestionarea acestor riscuri, gestionare care se regăsește transparent ulterior în prețul creditului.

Prevederile art. 4 alinta) din D. nr. 93/I3/CEE (2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectulu contractului, nici justetea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil."

Prin această dispoziție se urmărește evitarea ca un consumator să utilizeze legislația clauzelor abuzive pentru a contesta prețul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat.

Excluderea se explică prin faptul că, pe de o parte controlul prețului este o chestiune ce ține de dreptul concurenței și de aceea nu ar trebui să-și găsească locul într-o reglementare privind protecția consumatorului, iar pe de altă parte, prețul este elementul cel mai bine înțeles de către consumator.

Clauza contractuală privind dreptul recurentei de a percepe comisionul de risc reprezentând parte integrantă a prețului contractului de credit nu poate fi, prin urmare, anulată de către instanța de judecată ca fiind clauză abuzivă în lipsa unui temei legal care să-i confere instanței de judecată autoritatea de a interveni în această sferă.

Prevederea perceperii comisionului de risc este clara si fara echivoc si a fost insusita de consumator, ca urmare a semnarii conventiei/conventiilor, devenind astfel lege intre partile contractante potrivit art.969 C.civ., si comisionul de risc a fost avut in vedere de S. la data acordarii creditelor, constituind un element determinant la formarea vointei de a contracta.

Concluzionand, perceperea acestui comision de risc a fost reglementata si consimtita contractual de catre ambele parti, fara existenta vreunei constrangeri, si se realizeaza potrivit principiului consfintit de art. 969 Cod C. conform caruia "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante". De asemenea, B. a acordat creditul in baza unei structuri de costuri predefinite, astfel incat sa poata fi asigurat atat profitul acesteia cat si solvabilitatea acesteia.

C. de risc a fost inclus inca de la momentul acordarii creditului in calculul dobanzii anuale efective ("DAE").

Avand in vedere cele de mai sus. consideram ca instanta de fond a creat un dezechilibru semnificativ in defavoarea recurentei

În mod gresit instanta de fond a dispus obligarea recurentei la restituirea comisionului de risc.

Instanta de fond nu a tinut cont de faptul ca "desi este cunoscut ca nulitatile actelor juridice opereaza cu efect retroactiv. in ipoteza contractelor cu executare succesiva trebuie sa remarce ca si efectele nulitatilor se aplica numai pentru viitor"! iar ca in acest caz "nulitatea nu produce efecte pentru trecut.""

Prin cererea de chemare în judecată, intimatii-reclamanti au solicitat anularea clauzelor referitoare la comisionul de risc, soli citând instanței și restituirea sumelor plătite în contul acestora.

Admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatilor se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată durata contractuală.

Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive.

Acest fapt se explică, prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte".

Această excepție de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabilă și în cazul contractelor de credit încheiate de B.. In situația în care numai B. ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogățirea fără justă cauză a clienților.

Patrimoniul acestora s-ar îmbogăți cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, în timp ce patrimoniul Băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate.

De altfel, efectul sancțiunilor prevăzute de L. 1. 2.000, în art. 13, este

"modificarea clauzelor contractuale, sau desființarea acelui contract, cu daune- interese". Deoarece partea nu a solicitat desființarea contractului în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanța îl poate da eventual ei sancțiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora.

Conform art. 13 din L. 1.2.000 numai in situatia in care se desfinteaza intreg contractul de credit instanta acorda daune interese iar in situatia in care instanta dispune modificarea clauzelor contractuale (contractul ramane in fiinta). asa cum este si in cazul de fata. art. 13 din L. 1.2.000 si nici o alta prevedere din aceasta lege nu prevede posibilitatea instantei de a obliga institutia de credit la restituirea prestatiilor .

Ba mai mult instanta in mod nelegal stabileste in sarcina recurentei si obligatia de a achita intimatilor-reclamanti dobanda legala calculata potrivit art 3 alin 1 din OG 912.000 asupra fiecarei sume de bani platite de acestia. in parte si pana la data restituirii efective.

Determinarea unilaterala a cuantumului dobanzii este permisa de prevederile L. nr. 1..

L. 1. prevede doua conditii negative si una pozitiva, a caror indeplinire cumulativa poate conduce la constatarea existentei unei clauze abuzive: sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ca o consecinta aabuzului, sa nu fi fost negociata, sa nu se asocieze cu definirea obiectului principal al contractului.

Clauza cuprinsa in contractele de credit incheiate intre pârâtă si imprumutati reglementand posibilitatea Bancii de a ajusta rata dobanzii in functie de variatiile semnificative de pe piata financiara, nu indeplineste niciuna dintre aceste conditii cumulative, dupa cum urmeaza: a) Clauza reglementată la art.3lit. d) din conditiile speciale a fost negociata la încheierea C. de C., clienților Băncii li se comunică C. G. și se discută și se negociază C. S., care conțin și obligațiile cele mai importante ale clienților.

Ca exemplu de clauze care sunt negociate prin C. S., subliniem clauzele referitoare la moneda creditului, la perioada de utilizare, la perioada de grație, dar și la rata dobânzii. Toate aceste clauze sunt diferite de la un client la altul, o simplă privire asupra C. de credit atestând această situație.

Un element important pe care părțile îl negociază este moneda creditului, aceasta fiind aleasă exclusiv de către C., și determinând o mare parte a cuantumului costurilor Băncii, și implicit un anumit cuantum minim al ratei dobânzii. Faptul că majoritatea creditelor acordate de S. sunt în franci elvețieni, denotă gradul ridicat de informare al clienților Băncii, exercitarea libertății contractuale a acestora și înțelegerea exactă a modului în care se realizează echilibrul contractual - rata dobânzii curente nu este modificată decât rareori în cazul acestei monede, datorită stabilității pieței bancare elvețiene. b) Clauza reglementata la art.j lit.d) din conventia de credit nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor.

Instanța de fond nu verifică existența sau crearea vreunui dezechilibru între părți prin introducerea clauzei referitoare la modificarea dobânzii. Este de înțeles motivul pentru care o astfel de analiză nu este demarată, instanței de fond fiindu-i dificil să susțină în ce mod faptul că dobânda se poate modifica pe parcursul a 25 de ani este abuziv, deoarece costurile Subscrisei nu pot fi considerate a rămâne nemodificate de-a lungul acestei perioade.

Pentru a putea caracteriza existența unui dezechilibru semnificativ între cele două părți cauzat de existența clauzei de modificare a dobânzii, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului. Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispoziție a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul este format din dobândă și din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care B. le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.

Această analiză conduce instanța la concluzia că nu există un dezechilibru între cele două prestatii, Efectele acestei .constatări sunt cuprinse în chiar L. 1., punctul 1, litera a) din Anexa, dispunând:

În același sens, a se vedea Sentința civilă nr. 17909 din 10 decembrie 2009 a Judecătoriei Timișoara, Sentința civilă nr. 8. 13.(...) a Judecătoriei Bacău, Decizia comercială nr. 10/06.01.20 IOa T.ui Suceava.

"Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul."

Deoarece prevederile clauzei 3 lit. d stabilesc posibilitatea Băncii de a modifica rata dobânzii numai în cazul apariției unor situ ații semnificative pe piața monetară, B. fiind de asemenea obligată să informeze consumatorul, conform art. 7 alin. 2. lit. c din C. G., nu se va putea reține existența vreunui abuz caracterizat de însăși existența clauzei.

În mod eronat apreciază instanța de judecată faptul că schimbările semnificative prevăzute de C. de C. nu sunt definite în mod exact, o astfel de definiție fiind contrară chiar prevederilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din L. 1. deoarece ar fi necesară o descriere amănunțită și tehnică a modului în care se reflectă aceste schimbări în costurile Băncii.

De altfel, chiar L. 1., în cuprinsul prevederii din Anexa 1 vorbește de o motivație întemeiată, fără a detalia în ce constă aceasta.

Nici instanța și nici intimatii-reclamanți nu au efectuat o expertiză referitoare la aceste schimbări semnificative și nu le-au solicitat. B. prezintă de fiecare dată care sunt modificările care determină modificarea acestor date, Clienții având posibilitatea de a verifica aceste date cu informațiile pe care le dețin sau cu ajutorul unui expert. R. financiare internaționale și legăturile complexe dintre instituțiile bancare nu pot fi explicate în câteva rânduri, însă ar putea fi cunoscute, analizate și eventual combătute, dacă nu sunt considerate corespunzătoare, în urma unui minim de diligență.

De asemenea, prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea Clienților de a solicita rezilierea Contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 102.0 și 1021 din Codul C., cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni. L. nr.193 nu impune stipularea unui pact compromisoriu în contracte ci cuprinde o cauză de reziliere legală. care operează în condițiile legii. Pârâta nu a interzis în vreun mod exercitarea liberă a acestui drept de către reclamanți cu toate consecințele acestuia inclusiv cea referitoare la întoarcerea prestațiilor anterioare.

Clauza referitoare la rata dobanzii se asociaza cu obiectul principal al contractelor de credit. O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil, sau greu perceptibil pentru consumator. ar, în situația art. 3 lit. d nu ne aflăm într-o astfel de situație, deoarece clauza face parte din chiar miezul obiectului convenției de credit încheiate, obiect avut în vedere de consumator la data încheierii contractului.

Dispoziția corespunzătoare din L. 1. este cuprinsă în art. 4 alin 6: "E.luarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."

Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț. Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.

Deoarece dobânda face parte din obiectul contractului de credit, reprezentând prețul ce trebuie achitat de beneficiar pentru prestațiile băncii, aceasta nu poate fi analizată din punctul de vedere al clauzelor abuzive. Chiar dacă s-ar analiza din această perspectivă, instanța de fond ar fi trebuit să observe că este vorba de o clauză negociată, care nu creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Art. 4 alin (2) din D. 93/13/CEE prevede: Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, in masura in care aceste clauze sunt exprima te în mod clar și inteligibil.

Art.4 alin(5) din L. 1.: E.luarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cererile de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta

Analizând apelul formulat Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Baia Mare sub nr. (...), și declinată, apoi, prin sentința civilă nr. 6693 din (...) în favoarea T.ui M., reclamanții M. S. A. și M. C. M. au solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâta SC V. R. SA, să constate nulitatea absolută a clauzei cuprinse în pct. 5 lit. a. din C. de credit nr. 0137519/MH/(...); să oblige pârâta la restituirea sumei de 7018,52 CHF achitată în perioada februarie 2008 - februarie 2011, cu titlu de comision de risc, precum și a celorlalte sume achitate cu acest titlu în continuare până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză, să oblige pârâta la plata dobânzii legale comerciale aplicată acestor sume, începând cu data plății și până la restituirea integrală, să constate nulitatea absolută a clauzei cuprinse în pct. 3 lit. d. din C. de credit nr. 0137519/MH/(...), să oblige pârâta la refacerea graficului de rambursare și recalcularea ratei prin aplicarea nivelului dobânzii de 4,25% pe an, începând cu data încheierii convenției.

În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței că interpretarea clauzelor contractuale și aplicarea legislației naționale trebuie făcută în scopul respectării principiilor consacrate prin D. 9. aprilie 1993, statul român având obligația, prin instituțiile sale, de a respecta și aplica cu prioritate legislația comunitară acolo unde legea internă nu prevede sau este interpretabilă.

Potrivit preambulului la D., la aprecierea bunei-credințe, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului. Totodată, contractele ar trebui redactate într-un limbaj clar și inteligibil, iar consumatorului ar trebui să i se ofere posibilitatea de a analiza toate clauzele și, în caz de dubiu, ar trebui să prevaleze interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator.

Pentru ca să fie considerată ca abuzivă (art. 3 din D.), o clauză contractuală care nu s-a negociat individual trebuie să provoace un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ce decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cadrul unui contract de adeziune.

În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.

În ce privește clauza prevăzută la pct. 5 lit. a din contract, în partea intitulată „condiții speciale ale convenției"; este stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,26% aplicat la soldulcreditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.

Reclamanții au arătat că în raport de prevederile art. 4 alin. 1 din L. nr. 1. privind clauzele abuzive, clauza privind comisionul de risc este abuzivă întrucât nu a fost negociată direct cu reclamanții (contractul de credit fiind unul standard, preformulat) și pentru că acesta creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe contractuale, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care valoarea acestuicomision se ridică la cca. 50% din valoarea totală a împrumutului fără a exista o justificare temeinică a acestui cost. De altfel, după apariția OUG nr. 50/2010, pârâta a redenumit acest comision, stabilind unilateral faptul că reprezintă comision administrare credit, deși comisionul perceput nu are nicio legătură nici cu administrarea creditului și nici cu riscurile contractului, fiind impus abuziv.

În ceea ce privește clauza cuprinsă în pct. 3 lit. d. din contract, privind dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente, aceasta, potrivit reclamanților, de asemenea are caracter abuziv, deoarece afectează echilibrul contractual, oferind pârâtei dreptul exclusiv de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul.

Motivul „intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară";, prevăzut în contract, nu poate fi încadrat în noțiunea de motiv întemeiat în sensul legii. Potrivit acestor norme, motivul trebuie să reprezinte o situație clar descrisă care să ofere clientului posibilitatea de a ști de la început că dacă se va produce, consecința va fi aceea a majorării dobânzii. Acest motiv trebuie să fie suficient de clar arătat în contract, să fie determinat, astfel încât în situații litigioase, judecătorul să poată verifica dacă condiția s-a îndeplinit. În esență, clauza contractuală trebuie să fie caracterizată prin predictibilitate.

Acest motiv, al „intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară"; nu numai că nu poate fi verificat, dar are și un important conținut subiectiv și arbitrar, în condițiile în care o „schimbare"; poate fi apreciată diferit de o persoană sau o instituție ca fiind semnificativă. În acest context, un motiv întemeiat în sensul legii poate fi doar acela care poate fi analizat obiectiv de orice persoană, precum și de judecător.

Curtea reține că legiuitorul constatând înclinația comercianților de a decide în mod unilateral cu privire la clauzele cuprinse în contractele pe care urmau să le încheie cu consumatorii, excluzând astfel posibilitatea negocierii contractelor între părți, aspect care aducea atingere funcționării principiului libertății contractuale, a apreciat că se impune o mai bună protejare a consumatorului prin interzicerea inserării în contracte de clauze considerate ca fiind abuzive.

Scopul legii este acela de a asigura un echilibru în raporturile dintre profesioniști și consumatori.

Trebuie reținut că sunt supuse prevederilor legii atât clauzele standardizate, inserate în contractele-tip sau în simplele referințe la condițiile generale prestabilite, cât și clauzele negociate cu consumatorii.

Și sub acest aspect, soluția la care s-a oprit legiuitorul român este novatoare, întrucât prevederile Directivei din 5 aprilie 1993 au în vedere numai clauzele standardizate „ce nu fac obiectul unei negocieri individuale";.

Clauza abuzivă este definită de dispozițiile L. prin art.4, care statuează că oclauza contractuala care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei- credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

O clauza contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Definiția determină interpretarea unei clauze ca fiind abuzivă de îndată ce aceasta rupe echilibrul contractual, în prezența îndeplinirii cumulative a două condiții: lipsa negocierii directe și crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Interpretarea caracterului abuziv a unei clauze contractuale presupune evaluarea globală a contractului pentru a se putea stabili, în limitele instituite prin dispozițiile art.4 alin.3 din L. nr.1., dacă aceasta a fost prestabilită unilateral de către comerciant.

Dispozițiile legale amintite au un caracter derogator de la dreptul comun în materie în ceea ce privește regimul juridic sancționator al leziunii, prin acestea statuându-se că ruperea echilibrului contractului prin inserarea de clauze abuzive în favoarera comerciantului și având efect lezionar asupra consumatorului, atrage sancțiunile instituite de lege care se situează atât în sfera de răspundere civilă, cât și în cea contravențională sau chiar penală a comerciantului.

Legiuitorul recunoaște prin aceste dispoziții existența unui principiu al echilibrului în relațiile contractuale, care este un regim de excepție, întrucât în dreptul comun leziunea nu este cauză de nulitate a contractelor încheiate între majori.

O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei- credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Definiția cuprinsă în anexă arată că o clauză este abuzivă dacă acea clauza contractuala nu a fost negociata direct cu consumatorul si care prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract creeaza, in detrimentul consumatorilor si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, reluând practic dispozițiile din cuprinsul codului.

O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul, daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Legiuitorul a înțeles să răstoarne sarcina probei, stabilind că aceasta incumbă comerciantului care pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, în ipoteza în care consumatorul pretinde că o clauză nu a fost negociată, invocând aplicarea sancțiunilor legale, ceea ce în cauzănu s-a realizat .

Aserțiunile apelantei referitoare la împrejurarea că simpla încheiere anterioară a altor convenții de împrumut cu alte unități bancare au dispensat-o de negociere sau au înlocuit acest demers nu pot fi primite .

Prima Instanță a reținut în mod corect că negocierea comercială este o formă particulară de negociere, centrată pe existența unui produs sau a unui serviciu, pe de o parte, și a unei nevoi de satisfăcut prin acesta, pe de altă parte. Acordul are un caracter comercial și se poate concretiza într-un act de comerț, o convenție, o comandă, un contract de vânzare-cumpărare, un parteneriat, un leasing, sau doar în modificarea unor clauze, a unor niveluri de preț, a unor condiții de calitate, de livrare sau de transport.

Reclamanții nu au investit instanța cu examinarea caracterului abuziv al întregii convenții astfel că susținerile apelantei referitoare la faptul că reprezintă negociere alegerea unui anumit tip de monedă nu pot produce efectele dorite respectiv de extindere a caracterului negociat și asupra celorlalte clauze .

Apelanta afirmă că sunt negociate prin C. S., clauzele referitoare la moneda creditului, la perioada de utilizare, la perioada de grație, dar și la rata dobânzii, iar dovada o reprezintă faptul că toate aceste clauze sunt diferite de la un client la altul.

Un element important pe care părțile îl negociază este moneda creditului, aceasta fiind aleasă exclusiv de către C., și determinând o mare parte a cuantumului costurilor Băncii, și implicit un anumit cuantum minim al ratei dobânzii iar reclamanții nici nu au contestat opțiunea lor însă nu se poate admite că acceptarea unei clauze anume confirmă negocierea altei clauze .

Existența unei eventuale negocieri cu privire la o anumită clauză nu este de natură a salva întreaga convenție sensul legii fiind acela de a sigura o negociere efectivă pentru fiecare clauză în parte .

Apelanta a apreciat că Instanța de fond a considerat in mod eronat că un consumator se găsește in poziție de inferioritate in raport cu un vanzator sau furnizor in ceea ce priveste atât puterea de negociere cat si nivelul de informare, iar Curtea susține că acesta a realizat doar o corectă interpretare a textelor legale această prezumție fiind cuprinsă în legea specială și transpare din spiritul acesteia .

Sarcina probei fiind răsturnată , în mod corect s-a reținut că această clauză nu are un caracter negociat și ca atare apare ca fiind una abuzivă în conformitate cu textele legale enunțate .

Clauza privitoare la comisionul de risc nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, susține apelanta întrucât C. de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare, cele două noțiuni fiind complet distincte.

L. dispune asupra unui dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă.

Prevederile art. 4 alinta) din D. nr. 93/I3/CEE statuează : Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justetea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil."

Definirea comisionului de risc în convenție și în condițiile generale estecontradictorie ori art. 1 din L. nr.1., statuează că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Potrivit lit. g din anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.

Legalitatea acestor clauze nu poate fi reținută din moment ce motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate iar enumerarea eventualelor motive de includere în fața instanței nu este de natură a suplini lipsurile existente la momentul încheierii convenției .

Prima instanța a considerat corect că și aceste clauze contractuale privitoare la comisionul de risc sunt abuzive și intră sub incidența L. nr.1..

Apelanta mai învederează că Instanta de fond nu a tinut cont de faptul ca "desi este cunoscut ca nulitatile actelor juridice opereaza cu efect retroactiv. in ipoteza contractelor cu executare succesiva trebuie sa remarce ca si efectele nulitatilor se aplica numai pentru viitor"! iar ca in acest caz "nulitatea nu produce efecte pentru trecut.""

Dispozițiile legale amintite au un caracter derogator de la dreptul comun în materie în ceea ce privește regimul juridic sancționator al leziunii și atrage sancțiunile instituite de lege care se situează atât în sfera de răspundere civilă, cât și în cea contravențională sau chiar penală a comerciantului , ceea ce înlătură susținerile referitoare la aplicarea efectelor ex nunc sau ex tunc .

Repararea integrală a prejudiciului creat a fost în mod corect realizată de prima instanță prin obligatia impusă pârâtei apelante de a achita intimatilor-reclamanți dobânda legala calculata potrivit art 3 alin 1 din OG 912.000 asupra fiecarei sume de bani plătite de acestia. in parte si pana la data restituirii efective.

Clauza cuprinsa in contractele de credit incheiate intre pârâtă si imprumutati reglementand posibilitatea Bancii de a ajusta rata dobanzii in functie de variatiile semnificative de pe piata financiara, susține apelata nu îndeplinește niciuna dintre conditiile cumulative impuse delegiuitor pentru a fi definită ca abuzivă .

Apelanta susține că Clauza reglementată la art.3lit. d) din conditiile speciale a fost negociata la încheierea C. de C., clienților Băncii li se comunică C. G. și se discută și se negociază C. S., care conțin și obligațiile cele mai importante ale clienților, susțineri care nu au fost probate prin nici un mijloc astfel că afirmațiile referitoare la sarcina probei rămân valabile și în această privință, întrucât așa cum s-a mai subliniat faptul că reclamanți au încheiat convenții similare cu alte bănci nu dispensează pârâta de obligația instituită de lege referitoare la negociere .

Următoarea critică vizează faptul că Instanța de fond nu verifică existența sau crearea vreunui dezechilibru între părți prin introducerea clauzei referitoare la modificarea dobânzii.

Interpretarea clauzelor contractuale se realizează tot în favoarea consumatorului, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului.

Prima instanță a evidențiat însă că prin necircumstanțierea, însă, în nici un mod a ceea ce se înțelege prin „. semnificative pe piața monetară";, se creează un dezechilibru cert și împovărător în detrimentul reclamanților-împrumutați, care nu numai că nu au posibilitatea unui control asupra acestei revizuiri de dobândă, dar li se obturează din start șansa previzibilității asupra consecințelor contractului în care sunt parte.

Contrar susținerilor apelantei că B. prezintă de fiecare dată care sunt modificările care determină modificarea acestor date, Clienții având posibilitatea de a verifica aceste date cu informațiile pe care le dețin sau cu ajutorul unui expert trebuie reținut că exigența legii nu poate fi apreciată ca fiind respectată în acestă ipoteză limitele obligațiilor fiind necesar a fi cunoscute și neimplicând expertiza unor specialiști ci a părților contractante .

Aserțiunile apelantei potrivit căreia relațiile financiare internaționale și legăturile complexe dintre instituțiile bancare nu pot fi explicate în câteva rânduri sunt corecte în să nu pot corelate cu concluzia acesteia că ar putea fi cunoscute, analizate și eventual combătute, dacă nu sunt considerate corespunzătoare, în urma unui minim de diligență, o astfel de interpretare fiind contrară legii nr 1..

Dacă afirmația că dobânda face parte din obiectul contractului de credit, reprezentând prețul ce trebuie achitat de beneficiar pentru prestațiile băncii, totuși întrucât definirea conținutului nu corecpunde exigențelor legale aceasta poate fi analizată din punctul de vedere al clauzelor abuzive.

Clauza prin drepturile discreționare acordate părții mai puternice , chiar și prin informațiile deținute cu privire la perspectivele de modificare a elementelorce influențează cuantumul creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Considerentele evidențiate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale , astfel că în baza art 296 și urm C pr civ va respinge apelul declarat de pârâta V. R. SA împotriva sentinței civile nr.6534 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.

Potrivit prevederilor art 274 C pr civ va obliga, apelanta, ca parte care a căzut în pretenții, să plătească intimaților M. S. A. și M. C. M., suma de 2500 lei, cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocațial achitat potrivit chitanței nr 198/(...), fila 32.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâta V. R. SA împotriva sentinței civile nr.6534 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.

Obligă apelanta să plătească intimaților M. S. A. și M. C. M., suma de 2500 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR G. A. M. C. C. P. L. S. F.

Red.A.M.C./S.M.D.

4 ex./(...) Jud.fond.E. C.

← Decizia comercială nr. 1445/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii...		Decizia comercială nr. 5334/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... →

Decizia comercială nr. 73/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 73/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii