Decizia comercială nr. 8444/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8444/2012
Ședința din data de 24 O. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de contestatorii C. A. L. și C. A. E. împotriva sentinței civile nr. 2953 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalul Specializat C., în contradictoriu cu pârâtul M. L. A., având ca obiect
- contestație la executare.
Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) recurenții au depus la dosarul cauzei completare a cererii de recurs, în două exemplare.
Se constată că de la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului promovat.
C.ea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. C.ea constatând că până la acest termen contestatorii C. A. L. și C. A. E. nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 97 lei și timbru judiciar de 5 lei, datorată pentru recursul declarat, deși au fost legal citați cu această mențiune, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 8-9 din dosar, în temeiul dispozițiilor art. 137 C.pr.civ., coroborat cu prevederile art. 20 al.1 și 3 din Legea nr. 146/1997, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului declarat, iar în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată. C.EA Prin sentința civilă nr. 2953 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Specializat C. s-a respins contestația la titlu formulată de contestatorii C. A. L. și C. A. E. in contradictoriu cu intimatul M. L. A. Au fost obligați contestatorii să plătească în favoarea intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, contestatorii C. A. L. și C. A. E.. În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina contestatorilor recurenți obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 97 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 5 lei. În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurenții au fost înștiințați să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenții nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit înștiințărilor transmise la data de (...) (f. 8, respectiv f.9) lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 97 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatorii C. A. L. și C. A. E. împotriva sentinței civile nr. 2953 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2012. Red.M.H./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: S. Ivănescu
← Decizia comercială nr. 96/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 580/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|