Decizia comercială nr. 85/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 85/2012
Ședința din data de 20 I. 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. B.
G. D. C.
S-au luat spre examinare apelurile declarate de către reclamanta SC T. P.
S. și pârâtele C. TG L., SC B. C. S., împotriva sentinței civile nr. 5306 din data de
(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., având ca obiect - revendicare.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) apelanta-pârâtă SC B. C. S. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, în trei exemplare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 iunie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de (...) și apoi la data de (...).
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5306 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC „. P. S. împotriva pârâtelor C. T. și SC „. C. și în consecință:
Au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei terenul înscris în CF nr. 4369 L. nr.top. 3435/1 având nr.cadastral
13642 în suprafață de 2.321 mp.
S-a respins petitul vizând obligarea acestora la despăgubiri începând cu data de (...).
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional S. C. de C. C. T. vizând constatarea dreptului de superficie și despăgubiri.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de
7.035,47 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepția de inadmisibilitate invocată de către pârâta
S. C. de C. C. T., potrivit art. 137 C.pr.civ., instanța a apreciat-o neîntemeiată și a respins-o în consecință potrivit dispozitivului. Instanța a reținut că dispozițiile art. 7201C.pr.civ. sunt menite să preîntâmpine un litigiu dintre părți or a susține această excepție la 4 ani după ce litigiul dintre părți există pe rolul instanței, ce-i drept inițial fiind calificat ca litigiu civil - este superfluu. Mai mult, între părți a existat și un alt litigiu vizând același teren, astfel că este clar că acestea cunosc fiecare dintre ele, pretențiile celeilalte și că nu doresc o soluționare amiabilă. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, reclamanta SC T. P. S. este proprietara terenului în suprafață de 2.321 mp identificat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 488/2007, o parte din acest teren fiind ocupat de o construcție folosită de pârâtă care susține că îi aparține. Terenul proprietatea reclamantei este identificat cu CF 4369 nr.cadastral 13642 și este însuprafață de 2.321 mp, astfel că potrivit art. 480 C.civ. instanța a apreciat întemeiat acest petit. Cât privește supraedificatul revendicat, în favoarea proprietarului terenului operează doar o prezumție a dreptului de proprietate care poate fi eventual valorificată într-un proces de accesiune însă reclamanta nu a probat în vreun fel dreptul de proprietate asupra construcției. Reclamanta nu a dovedit în vreun fel nici celălalt petit în despăgubiri solicitând o sumă de bani cu titlu de chirie fără să indice cum a ajuns la aceasta și în temeiul cărui raport contractual solicită și mai ales ce o îndreptățește la această solicitare în condițiile în care nu a dovedit dreptul său de proprietate cu privire la construcție. Nici cererea reconvențională nu este întemeiată, pârâta C. de C. C. T. nedovedind calitatea de proprietar asupra construcției situație în care obligarea reclamantei la despăgubiri este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât nici valoarea acestora reprezentând prețul de circulație al imobilului nu a fost dovedită. Pentru toate aceste considerente instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, potrivit dispozitivului prezentei. Văzând și disp.art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâtele în solidar la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei prin prezentul litigiu în sumă de 7.055,47 lei. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta T. P. S. solicitând Curții de A. ca prin hotărârea ce o va pronunța, în conformitate cu prevederile art.296 Cod procedură civilă, să schimbe în parte sentința atacată, în sensul de a admite în totalitate acțiunea reclamantei în revendicare și de a obliga pârâtele C. Tg. L. și S. B. C. S., să îi plătească despăgubiri în sumă de 5.000 lei lunar începând cu data notificării respectiv (...), până la lăsarea efectivă a terenului în deplină posesie și proprietate. Cere obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea și dezbaterea apelului cu titlu de taxe judiciare de timbru și alte cheltuieli. În motivare s-a arătat că: Motivul invocat de instanță pentru respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la despăgubiri, este acela că reclamanta nu a dovedit în vreun mod cuantumul acestei sume cu titlu de chirie ori reclamanta și-a precizat acțiunea așa cum a arătat, respectiv că suma de 5.000 lei lunar, reprezintă daune interese, adică despăgubiri reprezentând echivalentul lipsei de folosință a terenului proprietatea tabulară a reclamantei. Potrivit art. 485 cod civil "P. nu câștigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună credință; la cazul contrariu el este dator a înapoia productele împreună cu lucrul care-l revendică". Buna credință, în accepțiune juridică, înseamnă credința celui care posedă un bun că îl deține în baza unui titlu valabil, ori din moment ce în urma notificării trimisă de noi prin executorul judecătoresc însoțită de documente justificative), pârâta, a luat cunoștință de faptul că terenul este proprietatea reclamantei, implicit, aceasta și-a asumat riscul de a plăti despăgubiri în cuantumul pretins dacă nu s-a conformat notificării i în situația în care instanța a admis cererea principală a reclamantei. Reclamanta nu a putut folosi timp de peste 4 ani acest teren și nici nu a putut face investiții pe acesta, pierderile reclamantei fiind mult mai mari decât suma pretinsă, iar pârâta C. a încasat chirie pentru imobilul amplasat pe terenul reclamantei, ori este logic și legal să fie obligată la daune interese în favoarea reclamantei, terenul în cauză fiind situat chiar în centrul comunei L. , valoarea chiriei sau a investițiilor în această zonă fiind mult mai mare decât la periferia localității. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și pârâta SC B. C. S. solicitând în principal admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii reconvenționale așa cum a fost formulată. În motivare s-a arătat că: În fapt, consideră hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală. A solicitat în principal anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize topografice necesară pentru stabilirea în concret, cu date de carte funciară a terenului aflat în folosința pârâtei, care este aferent construcțiilor proprietatea pârâtei. A. expertiză este necesară și pentru înscrierea în cartea funciară a construcțiilor existente pe teren precum și a folosinței terenului aferent. Așa cum a arătat în cererea reconvențională construcția a fost realizată de către C. de C. din T.-L., iar la acea dată terenul era proprietatea fostului CAP din com. L., ca urmare a cooperativizării terenurilor din comună, cooperativizare încheiată în anul 1962. În consecință la momentul realizării construcției C. de C. a fost un constructor de bună credință. Folosința terenului aferent construcției a aparținut Cooperativei de consum din T.-L. încă din momentul construcției clădirii în anul 1963, fapt stabilit de legile care reglementau activitatea cooperaților și anume: D. nr. 1. modificat și completat, L. nr. 6. care prevedea la art. 21 „… statul sprijină organizațiile cooperației de consum în realizarea obiectivelor lor prin: … Atribuirea de terenuri în folosință din fondul funciar al statului";, D.-Lege nr. 67/1990, L. nr. 1/2005. Apoi, faptul că acest teren a fost la dispoziția juridică a autorităților locale din comuna L. rezultă chiar din Dispoziția nr. 1243 din 19 aprilie 2007 prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului către doamna B. C. - moștenitoare a fostului proprietar de la care a fost preluat terenul de către fostul CAP L.. La data emiterii D. de retrocedare nr. 1. de către P. comunei L. exista pe terenul restituit construcția aflată acum în proprietatea pârâte. D. ce s-au îndeplinit formalitățile de întabulare a D. nr. 1. asupra întregului teren, B. C. a vândut terenul către SC T. P. S. din comuna L.. Deși atât vânzătoarea B. C. cât și cumpărătoarea SC T. P. S. cunoșteau de existența construcțiilor pe teren nu au făcut cunoscut notarului public acest fapt (oricum nu s-a vândut numai terenul către cumpărătoare) și nu a fost consemnat în contractul de vânzare-cumpărare a terenului nimic despre construcții. La data retrocedării terenului acesta era grevat de sarcini, respectiv exista și există această construcție pe teren. Prin lipsa expertizei topografice de la dosarul cauzei nu se poate stabili cu certitudine faptul că pârâta folosește terenul retrocedat. În consecință acțiunea în revendicare nu are o probă tehnică care să o susțină. Fiind o stare de fapt (existența construcției pe teren) trebuia să se administreze această probă de către reclamantă, iar tribunalul nu a pronunțat o hotărâre temeinică fără existența acesteia la dosar. În motivare prima instanță se bazează doar pe susținerea reclamantei că pârâta îi ocupă tot terenul. NU este adevărat că pârâta are în folosință întregul teren, iar dacă se admite că această construcție este pe terenul reclamantei, aceasta nu ocupă decât o suprafață de aproximativ 300 m.p. Apoi, acțiunea în revendicare admisă nu poate fi pusă în executare dacă este pe teren construcția deoarece pârâta se folosește de construcție, iar împotriva acestei stări de fapt nu există o clarificare deși s-a cerut de către C. de consum dreptul de superficie. Consideră că prima instanță nu a cercetat suficient fondul cauzei, nu a judecat toate aspectele de fond și în consecință se impune anularea hotărârii apelate. Faptul că aceste construcții au fost ale cooperației de consum a fost de notorietate publică, este un fapt înregistrat atât în actele contabile și de patrimoniu ale Cooperației de consum din T.-L. cât și la P. comunei L. care a încasat impozite pentru construcții atât de la cooperativa de consum cât și de la pârâtă. Apoi, pârâta a cumpărat la licitație publică aceste imobile pe un preț stabilit în urma unei evaluări efectuate de către un evaluator ANE.R și de la data cumpărării achită impozite pentru construcții. Întrucât în prezent proprietar pe teren este o altă persoană, iar pe construcții este proprietară pârâta - nu cum se reține în hotărâre că nu s-a făcut dovada proprietății pe construcție - și pentru că dorește să clarifice situația juridică a acestei stări de fapt s-a solicitat stabilirea dreptului de superficie asupra terenului aferent construcțiilor. Prima instanță nu a luat în considerare existența construcției, care nu este negată nici de către intimata SC T. P. S. precum și cumpărarea acestei construcții de către pârâtă la licitație publică. În drept s-au invocat prevederile art. 693-700, 755-772 N.c.c., art. 304 ind. 1, 312 C.pr.civ. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și pârâta S. C. DE C. C. T.- L. solicitând să se schimbe în parte hotărârea atacată în sensul respingerii în întregime a acțiunii și admiterii cererii reconvenționale. În motivare s-a arătat că: O dată ce litigiul dintre părți a fost calificat ca un litigiu comercial îi erau aplicabile dispozițiile art 720 indice 1 c.pr.civ. care nu au fost îndeplinite ori în această situație acțiunea trebuia respinsă ca prematur introdusă. Îndeplinirea procedurii prealabile trebuie îndeplinită strict conform dispozițiilor prevăzute și nicidecum interpretată din alte acte sau manifestări ale părților. 2. Construcția din speță unitatea de alimentație publică "BIRT L." a fost realizată potrivit dispozițiilor legale de la aceea vreme în anul 1963 și apoi extinsă în anul 1974 pentru îndeplinirea scopului și obiectului de activitate al cooperației de consum stabilite prin legea de organizare și funcționare la aceea vreme D. 1. apoi L. 6. asigurarea activității de comerț, prestare de servicii și alimentație publică în favoarea locuitorilor de la comune și sate. De la realizare, după recepționare, în conformitate cu dispozițiile legale, aplicabile acestei categorii de bunuri, a devenit element al patrimoniului cooperativei MIJLOC FIX al acesteia și potrivit legislației în vigoare la aceea vreme aplicabile proprietății cooperatiste fiind menținut și în prezent în evidența proprietății cooperativei potrivit Legii 82/1991 a contabilității. A. situație este dovedită și cu ADEVERINȚA NR.4638/(...) a PRIMĂRIEI comunei L.. Realizarea construcției s-a făcut cu obținerea AVIZULUI DE PRINCIPIU NR.5041/1121 din (...) al S.ui P. al Regiunii M., pe terenul identificat prin S. întocmită de S. P. AL R. L. atribuit din proprietatea CAC L. pentru construirea Bufetului și Grădinii de vară. Așadar, terenul pe care cooperativa de consum și-a edificat unitatea de alimentație publică, la data realizării, a fost proprietatea GAC iar proprietarul terenului potrivit legii, a atribuit în folosință suprafața de teren cu această destinație situație în care nu se putea contesta că existând o convenție între proprietarul terenului și convenție se menține dreptul" de folosință/superficieasupra terenului atribuit pentru realizarea construcției, respectiv cel ocupat și aferent deservirii unității comerciale. Ca răspuns la motivele invocate de către această apelantă, prin înscrisuldepus la fila 93 din dosar, această apelantă a invocat și excepția puterii de lucrujudecat, relevând că în dosarul nr . (...) apelanta-pârâtă S. B. C. S. a cerutinstanței în contradictoriu cu S. T. P. S., constituirea unui drept de superficie și servitute și notare a acestor drepturi în CF, cerere care i-a fost respinsă de J. T., solutie confirmată de Tribunalul Maramureș prin respingerea, ca nefondat, a recursului. Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub dosar nr. (...) pe rolul T. M. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal urmare a admiterii apelului declarat de reclamanta SC T. P. S. împotriva sentinței nr. 293/(...) pronunțată de J. T., anulării sentinței și reținerii cauzei spre rejudecare de tribunal în primă instanță, ca litigiu de natură comercială, cu aplicarea prev. art. 2 pct. 1 lit. a C.pr.civ., în vigoare la momentul introducerii cererii, reclamanta SC T. P. S. a chemat în judecată pârâtele C. T. și SC B. C. S. solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2.321 mp înscris în CF 4369 L. nr.top. 3435/1 având nr.cadastral 13642, împreună cu supraedificatul în natură bufet și să plătească cu titlu de chirie suma de 5.000 lei (ROL) lunar începând cu data de (...) și în continuare până la data lăsării în deplină proprietate și posesie a terenului, cu cheltuieli de judecată. Reclamanta SC T. P. S. a precizat că este proprietara terenului în suprafață de 2.321 mp identificat mai sus în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 488/2007, o parte din teren fiind ocupat de o construcție folosită în prezent de pârâta SC B. C. S. C. de consum C. T. s-a opus admiterii acțiunii precizând că a înstrăinat construcția către SC B. C. S., iar terenul cumpărat de reclamantă nu este același cu cel afectat de construcție. Reconvențional, pârâta a solicitat constatarea unui drept de superficie asupra terenului ocupat de imobil și afectat deservirii lui. În subsidiar, în ipoteza admiterii acțiunii principale pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata unor despăgubiri, reprezentând valoarea de circulație a construcției. Răspunzând cererii reconvenționale reclamanta-pârâtă reconvențional a solicitat respingerea ei ca nefondată apreciind că pârâta C. nu a dovedit dreptul de proprietate asupra construcției. Pârâta S. C. C. T. a susținut excepția prematurității acțiunii raportat la disp.art. 7201C., care a fost respinsă de către instanță, cu motivarea că între părți au fost purtate mai multe litigii legate de situația juridică a imobilelor, acestea nereușind să ajungă la un acord, astfel încât era exclusă posibilitatea soluționării litigiului pe cale amiabilă. Pe fondul cauzei, prin sentința apelată, Tribunalul Maramureș a admis în parte acțiunea în sensul că a dispus ca pârâtele să îi lase reclamantei în deplină proprietate și netulburată posesie terenul în suprafață de 2.321 mp situat în com L. jud. M.. T. a admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în totalitate, însă a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata daunelor interese în sumă de 5.000 lei lunar cu titlu de despăgubiri pentru imposibilitatea folosirii terenului de către reclamantă, ca nedovedit. Toate părțile au declarat apel, reclamanta fiind nemulțumită de faptul că acțiunea a fost admisă în parte, pârâta SC B. C. S. relevând că, în lipsaadministrării unor probe tehnice, fondul cauzei nu a fost suficient cercetat, iar pârâta S. C. C. T. susținând că în mod greșit a fost respinsă excepția prematurității acțiunii raportat la disp.art. 7201C., precum și că se impune admiterea cererii reconvenționale și instituirea unui drept de superficie în favoarea sa. Având în vedere efectele pe care le-ar putea produce motivele de nelegalitate invocate de părți, Curtea va analiza, cu prioritate, susținerea apelantei S. C. C. T. conform căreia este greșit modul de soluționare al excepției prematurității, reclamanta neînțelegând să dea curs prev. art. 720 indice 1 C.pr.civ. Curtea apreciază însă că tribunalul a soluționat corect acest incident procedural, întrucât procedura concilierii prealabile a fost urmată, relevante în acest sens fiind înscrisurile care atestă corespondența purtată între părți (f. 6-9, dosar (...) al J. T. L.), în cadrul acesteia fiind atinse atât chestiuni care privesc dreptul de proprietate asupra terenului și clădirii, cât și despăgubirile solicitate de către reclamantă. Mai mult, a fost depusă și adresa nr. 326/(...), prin care pârâta C. T. a răspuns că nu este de acord să plătească chirie reclamantei, propunând să-i fie vândut terenul sau reclamanta să achiziționeze clădirea. Pe de altă parte, trebuie amintit că între părți au existat mai multe litigii referitoare la situația juridică a imobilelor, așa cum se va arăta în cele ce urmează, astfel încât este exclusă posibilitatea soluționării conflictului pe cale amiabilă, fiecare dintre acestea având cunoștință, anterior introducerii prezentei cereri, de poziția celorlalte. Ca atare, excepția invocată a fost corect soluționată la fond, acest motiv de apel fiind nefondat. În ceea ce privește celelalte critici, date fiind modul de redactare al cererii introductive, dispozițiile cuprinse în sentința atacată, precum și modul în care au fost formulate motivele de apel, la termenul de judecată din (...) (f. 48 și urm.), Curtea a solicitat lămuriri suplimentare părților, în acord și cu prev. art. 287 alin. 1 și 2 C.pr.civ., acesta fiind, de altfel, și prima zi de înfățișare în cauză. Cu acel prilej, s-a relevat de către reprezentantul apelantei-reclamante că prin acțiunea în revendicare a solicitat instanței de fond să dispună lăsarea în deplină proprietate și posesie a terenului, împreună cu toate construcțiile aflate pe acesta, și daune în sumă de 5000 lei/lună, începând cu data notificării și până la lăsarea în deplină proprietate și posesie a terenului. De asemenea, s-a arătat că, prin prezenta cale de atac, solicită ca instanța să se pronunțe asupra tuturor chestiunilor cu care a fost investit tribunalul, inclusiv asupra dreptului de accesiune imobiliară invocat în temeiul art. 494 al. 3 C.pr.civ., poziția sa, exprimată încă din cuprinsul acțiunii introductive, fiind în sensul în care înțelege să invoce accesiunea imobiliară și să mențină construcția existență pe teren, cu eventuala obligare a pârâtei, în măsura în care pârâta va face dovada proprietății asupra clădirii, la plata valorii materialelor și a manoperei, fără a se lua în considerare sporul de valoare al fondului revendicat. La rândul său, reprezentantul apelantei SC B. C. a achiesat la o astfel de modalitate de soluționare a litigiului, relevând doar că, în măsura în care apelanta-reclamantă înțelege să-și mențină solicitarea cu privire la dreptul de accesiune imobiliară, se impun a fi efectuate în cauză două expertize, în specialitatea topografică pentru stabilirea suprafeței construcției și în specialitatea construcții, pentru stabilirea valorii construcției. Totodată, fiindu-i solicitate lămuriri cu privire la entitatea îndreptățită să încaseze despăgubirea cuvenită, în acord cu prev. art. 494 alin. 3 C.civ., aceeași parte a susținut că, dată fiind împrejurarea între momentul încheierii între C. TG. L. și SC B. C. S. a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la construcție,respectiv (...), și data formulării cererii reconvenționale a trecut un timp relativ scurt, nu se opune ca cererea reconvențională să fie admisă în forma în care a fost formulată, cu eventuala constatare a unui drept la despăgubiri în favoarea C. TG. L. urmând ca ulterior apelanta-pârâtă să se desocotească cu această parte, neînțelegând să formuleze din această perspectivă obiecțiuni cu privire la cadrul procesual stabilit la fondul cauzei, apreciind că cererea reconvențională poate fi analizată pe fond. Reprezentantul reclamantei nu a avut obiecțiuni de formulat cu privire la lămuririle oferite de partea adversă, arătând, la întrebarea instanței, și că, în ceea ce privește privind acordarea unor sume reprezentând echivalentul lipsei de folosință asupra terenului, acest cuantum a fost stabilit doar pentru suprafața de cca 300 mp, afectați utilizării construcției. Chiar dacă ulterior, în cadrul concluziilor scrise, reclamanta pare a reveni, parțial, asupra acestor clarificări, Curtea apreciază că acestea sunt premisele de la care trebuie să pornească în soluționarea cauzei, o schimbare de poziție, făcută după lăsarea cauzei în pronunțare nefiind de natură să lege instanța, ea nefiind opozabilă nici părților adverse. Ca atare, Curtea constată că acțiunea principală a avut ca obiect revendicarea dreptului de proprietate, atât asupra terenului, cât și asupra construcției, în ceea ce o privește pe această din urmă, în condițiile prev. art. 494 alin. 3 C.pr.civ., reclamanta înțelegând să opteze pentru plata contravalorii materialelor și a manoperei. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri reprezentând echivalentul lipsei de folosință a terenului ocupat de construcții, pentru perioada ulterioară notificării acestora cu privire la împrejurarea că înțelege să invoce dreptul de accesiune, considerându- se proprietar și asupra construcției, obligându-se să achite, în acest sens, suma de 20.000 Ron (f. 7, dosar judecătorie). Totodată, prin cererea reconvențională a pârâtei SCC C. s-a solicitat instituirea unui drept de superficie asupra terenului ocupat de construcție și, în subsidiar, în măsura în care se va da curs solicitării de constatare a accesiunii, obligarea reclamantei la despăgubiri care să reprezinte prețul de circulație. C. înscrisului depus la fila 41, la solicitarea instanței, apelanta a relevat că suma solicitată cu titlu de despăgubiri 66.469 lei, reprezentând prețul de circulație, valoare la care s-a achitat și taxa de timbru datorată atât pentru fond, cât și în apel. Așa fiind, Curtea constată, în primul rând, că soluția dată la fond nu se referă la toate pretențiile formulate de părți, nefăcându-se nicio referire la situația construcției, din perspectiva prev. art. 494 C.civ. Pe de altă parte, sunt reale criticile apelantei SC B. C., conform cărora, datorită lipsei expertizei topografice de la dosarul cauzei nu se poate stabili cu certitudine faptul că pârâta folosește terenul retrocedat. Fiind o stare de fapt ce trebuia dovedită, în sensul existenței construcției pe teren, era necesară administrarea acestei probe, tribunalul neputând pronunța o hotărâre temeinică fără existența acesteia la dosar. În motivare, prima instanță se bazează doar pe susținerea reclamantei că pârâta îi ocupă tot terenul, însă nu s-a stabilit că pârâta are în folosință întregul teren. S-a mai arătat cu temei că acțiunea în revendicare admisă nu poate fi pusă în executare, dacă există pe teren construcția, deoarece pârâta se folosește de construcție, iar cu privire la ea nu există o clarificare, deși s-a invocat accesiunea, iar cooperativa de consum a cerut instituirea dreptului de superficie. Prin prisma tuturor acestor aspecte, Curtea constată că prima instanță nu a cercetat suficient fondul cauzei, nu a judecat toate aspectele de fond și, înconsecință, în baza prev. art. 297 alin. 2 teza finală C.pr.civ., se impune anularea hotărârii apelate, cu reținerea procesului spre judecare. Nu a fost adoptată soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare, deoarece nu se poate susține că există o nesoluționare totală a fondului cauzei, iar, pe de altă parte, ea ar fi de natură să pună în real pericol principiul judecării cauzei într-un termen rezonabil, dat fiind că cererea reclamantei a fost înregistrată pe rolul instanței la (...). Pornind de la aceste premise și procedând la judecarea cauzei, prin prisma probațiunii administrate, inclusiv a celor două rapoarte de expertiză întocmite în cauză, unul în specialitatea topografie (f. 83-91 și, respectiv, 141-142, iar celălalt, în specialitatea construcții (f. 131-135), curtea constată că nu poate fi contestată împrejurarea că reclamanta este proprietară tabulară asupra terenului în suprafață de 2.321 mp înscris în CF 4369 L. nr.top. 3435/1, având nr.cadastral 13642. C. concluziilor celor doi experți, pe acest teren se află amplasată o construcție care este folosită în prezent de pârâta S. B. C. S. Cu privire la acest teren s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, emițându-se titlul de proprietate în favoarea numitei B. C. A. a transmis dreptul de proprietate asupra terenului respectiv către pârâta SC T. P. S. L. prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la data de (...). Între S. B. C. S. și SC C. T. L. s-a încheiat contractul de vânzare- cumpărare nr. 5 din (...) prin care această din urmă societate se obliga să transmită dreptul de proprietate asupra construcției cu destinație birt, magazie de lemne, situată în localitatea L., nr. 385. A. construcție a fost edificată de SC C. T. L. în anul 1963, când terenul de sub construcție a fost în proprietatea Statului Român. Prin cererea înregistrată sub nr. (...) pe rolul J. T. L., SC B. C. S. a chemat în judecată societatea care are calitatea de reclamantă în prezentul dosar, solicitând să se dispună constituirea unui drept de superficie cu privire terenul ocupat de construcția de 300 mp și acordarea dreptului de servitute de trecere pe o suprafață de teren de 20 mp (f. 94-104). Prin sentința civilă nr. 590/(...), devenită irevocabilă, urmare a respingerii recursului declarat de către SC B. C., conform deciziei nr. 224/(...) a T. M., s-a constatat că pretențiile formulate sunt nefondate, iar pentru a se dispune în acest sens, s-a reținut că dreptul de superficie, care nu este reglementat direct și expres prin C. civil de la 1864, este un drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren și care constă în dreptul de proprietate al unei persoane asupra unei construcții ce se află pe proprietatea altuia, teren asupra căruia are un drept de folosință. Dreptul de superficie se dobândește în temeiul unui act juridic, prin uzucapiune sau prin lege. C. art. 492 Cod civil proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietarul construcțiilor edificate pe acest teren. Există însă posibilitatea la care se referă art. 492 Cod civil de a fi înlăturată această prezumție în sensul de a se stabili faptul că cel care a construit este proprietarul construcției. Ca atare, s-a apreciat că esențial este a se stabili în cauză dacă petenta are un drept de proprietate asupra construcției, în caz contrar neexistând nici un drept de folosință asupra terenului în favoarea acesteia. Chiar dacă s-a arăt faptul că acea construcție a fost executată de SC C. T. L., simplul fapt al edificării unei construcții nu dă naștere unui drept de proprietate în patrimoniul constructorului neproprietar asupra terenului. S.ul de drept românesc nu cunoaște faptul material al edificării, ca mod originar de dobândire a proprietății. Constituirea dreptului de superficie presupune o convenție prealabilă sau concomitentă, iar nu ulterioară edificării construcției pe terenul altuia. Petenta trebuie să dovedească dreptul său de proprietate asupra construcției în condițiile art. 1169 Cod civil, ceea ce nu a făcut. Susținerea acesteia în sensul că SC C. T. L. a fost constructor de bună credință nu a fost primită. În situațiile prevăzute de art. 494 Cod civil, chiar dacă edificarea construcției s-a făcut cu bună credință, nu se poate naște un drept real ci doar un drept de creanță în favoarea constructorului. Întrucât la momentul edificării construcției în anul 1963, proprietar al terenului era Statul Român, iar din probele propuse nu a rezultat că SC C. T. L. ar fi încheiat o convenție prin care i se atribuia în folosință terenul în scopul construirii unui imobil, din faptul că respectiva construcție a fost realizată fără autorizație de construire și din faptul că nu a fost înscrisă în cartea funciară, rezultă că proprietar al acestei construcții a fost Statul Român. Prin urmare vânzătoarea SC C. T. L. nu a putut transmite către reclamanta S. B. C. S., prin convenția încheiată la data de (...), mai multe drepturi decât avea la acel moment cu privire la construcția situată în comuna L. nr. 385. În acest context, în ceea ce privește apărarea apelantei-reclamante legate de incidența excepției puterii de lucru judecat, în ceea ce privește petitul cererii reconvenționale prin care s-a solicitat de către C. instituirea dreptului de superficie, Curtea constată că aceasta este fondată, impunându-se, drept urmare, respingerea acestei pretenții. A. întrucât excepția puterii de lucru judecat este prevăzută de art.166 C. și art.1201 C.civ. și semnifică ipoteza în care a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți. În ceea ce privește solicitarea referitoare la instituirea dreptului de superficie, prezentul dosar are aceleași caracteristici ca și dosarul precedent în care s-a pronunțat sentința civilă 5. a J. T. L.. Ca atare, existând o hotărâre anterioară irevocabilă care stabilește faptul că această pretenție nu are temei legal, hotărâre care este prezumată de lege că exprimă adevărul, este incidentă excepția puterii de lucru judecat. Nu pot fi reținute apărările C. conform cărora nu ar fi incidentă excepția, neexistând identitate de părți, deoarece, deși este real că această apelantă nu a fost parte în dosarul J. T. L., nu este mai puțin adevărat că ea are aceeași situație juridică cu SC B. C. S. Or, din moment ce niciuna dintre părți nu a avut obiecțiuni cu privire la calitatea procesuală a titularei cererii reconvenționale, îndreptățită a invoca un astfel de incident fiind nu numai reclamanta, ci și SC B. C., aceasta relevând că, datorită relațiilor bune existente între cele două pârâte, ele se vor desocoti ulterior, văzând, ca atare, că există un acord tacit al părților pe această chestiune, Curtea a apreciat că numai analizarea raporturilor litigioase dintre părți, în ansamblul lor, pe fond, iar nu adoptarea soluției formale de respingere a cererii reconvenționale, ca urmare a incidenței unei excepții peremptorii, este de natură să ducă la clarificarea situației imobilului, cu atât mai mult cu cât au existat deja mai multe litigii pe rolul instanțelor, iar prezenta cerere a fost promovată, așa cum s-a arătat și mai sus, încă din cursul anului 2007. De altfel, cele două pârâte nu au avut o poziție tranșantă în acest dosar, în ceea ce privește efectele contractului încheiat cu privire la construcție, SC B. C. neinvocând fără echivoc calitatea de proprietar al acesteia, ci doar pe aceea de subiect de drept care o folosește, în mod efectiv, la acest moment, situație atestată și de către cei doi experți. Așa fiind, din moment ce în dosarul J. T. L. a figurat ca parte societatea care a achiziționat imobilul, efectele acesteia sunt opozabile și autorului său, îndoctrină relevându-se că au calitatea de părți, în sensul triplei identități cerute de lege, printre alții, dobânditorii cu titlu particular, pe temeiul principiului conform căruia nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși. Or, Curtea apreciază că aceste considerente sunt valabile și în cazul de față, deoarece a avea „aceeași calitate"; în ambele cereri înseamnă a figura în procese în calitate de titular de drepturi, fiind avută în vedere identitatea juridică a părților, iar nu cea fizică. Chiar dacă s-ar aprecia în sens contrar, instanța de apel constată că raportat la considerentele soluției date in dosarul J. T. L., precum și la cele care au stat la baza celei pronunțate în recurs, în dosarul (...) al T. M.-decizia nr. 119/(...) (f. 57-69), există, dacă nu putere de lucru judecat, cel puțin prezumție de lucru judecat cu privire la împrejurarea că C. nu se poate prevala de calitatea de proprietar al construcției, fiind exclusă, ca atare, posibilitatea constituirii unui drept de superficie. A., prin această decizie, au fost admise recursurile declarate de recursurile promovate de recurentele SC T. P. S. și B. C. împotriva sentinței civile nr. 220 din (...), pronunțată de J. T. L. în dosarul nr. (...), care a fost modificată în parte, în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S. C. de C. „. T. L., P. C. L., B. C. și SC T. P. S., având ca obiect anularea Dispoziția nr. 1243 din (...) emisă de P. C. L.. Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin sentința atacată s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. C. de C. „. Tg. L. în contradictoriu cu pârâții P. C. L., B. C. și S. T. P. S., a fost anulată în parte Dispoziția nr. 1243 din (...) emisă de P. C. L. în sensul că s-a redus suprafața terenului restituit de la 2321 mp la 2124 mp. R. suprafeței s-a făcut cu terenul de 207 mp de sub clădirea cu destinație „Bufet"; aflată în patrimoniul reclamantei. S-a anulat în parte contractul de vânzare cumpărare imobiliar încheiat între B. C. și SC T. P. S. autentificat la data de 0(...) de B. N. P. P. R. C., în sensul că s-a redus suprafața terenului ce a format obiectul acestui contract de la 2321 mp la 2124 mp, respectiv cu suprafața de 207 mp teren care se află sub construcția cu destinație „Bufet"; aflată în patrimoniul reclamantei. Motivul principal pentru care a fost pronunțată această soluție la fond a fost legat de faptul că, la momentul emiterii dispoziției contestate și a încheierii contractului translativ de proprietate, nu s-a ținut cont de existența construcției, edificate cu respectarea legii, făcându-se astfel aplicarea prev. art. 10 alin. 2 și 3 din L. nr. 10/2001. Instanța de recurs a constatat însă că potrivit prevederilor art. 10 alin. 2 din L. nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții măsurile reparatorii se vor stabili prin echivalent. A. este situația de fapt în speță, la data preluării terenul în litigiu fiind afectat de construcții, ulterior demolate, iar imobilul cu destinația de bufet a fost edificat în cursul anului 1963 și extins în anul 1974. De asemenea conform alin. 3 al art. 10, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate, în condițiile legii, după data de 1 ianuarie 1990. Având în vedere formularea textului, anterioară republicării, este cert că legiuitorul a înțeles să extindă domeniul de aplicare al restituirii în natură și pentru imobilele terenuri pe care s-au ridicat construcții neautorizate în perioada 6 martie 1945 - 1 ianuarie 1990, sens în care s-a pronunțat și Î.C.C.J. prin D. nr. 2065 din (...). Așadar, pentru ca persoana îndreptățită să nu beneficieze de restituirea în natură trebuie întrunită condiția autorizării construcțiilor ulterior edificate pe terenul preluat și cu privire la care s-a solicitat restituirea în natură. S-a susținutîn doctrină de altfel că soluția restituirii în natură a terenului pe care s-a edificat construcția neautorizată nu este nici pe departe excesivă ori inechitabilă de vreme ce nimic nu a împiedicat-o pe persoana juridică deținătoare să intre în legalitate înainte de intrarea în vigoare a legii. În speță, dovada autorizării construcției edificate pe terenul în litigiu nu a fost administrată. Împrejurarea că reclamanta achită impozit pe clădire nu constituie o dovadănici a dreptului de proprietate - ce poate fi dobândit printr-una dintre modalitățile (neexclusive) reglementate prin prevederile art. 644-654 Cod civil - și nici a autorizării. Sub aspect probator, nici înscrierile din registrul agricol pe anul 2001- 2007 nu au relevanță, această evidență având caracter declarativ. S-a mai reținut că adeverința nr. 4623 din (...) atestă doar existența construcției cu destinația bufet, în suprafață de 209 mp, construită în anul 1963 și extinsă în anul 1974, construcția amplasată pe nr. topo. 34 și 35, corespunzătoare nr. cadastral 13642 și nici avizul de principiu, depus și în prezentul dosar fila 109, nu probează autorizarea, fiind unul condițional. De asemenea, s-a statuat că legislația invocată de C., respectiv D. nr. 1. și L. 6., nu ține loc de autorizare a executării construcțiilor, iar cerința legislativă este clară și trebuie interpretată strict și restrictiv, ținând seama că instituie o excepție de la principiul restituirii în natură a imobilelor naționalizate. Instanța de recurs a avut în vedere și prevederile art. 2 alin. 2 din L. nr. 10/2001, conform cărora persoanele ale căror imobile au fost reluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării. C. mențiunilor din C.F. nr. 8 Tg. L., preluarea terenului de către stat de la antecesorii reclamantei nu a fost evidențiată, abia în anul 2001 fiind înscris provizoriu dreptul de administrare în favoarea Consiliului Local al C. L.. De asemenea, existența construcției bufet nu este evidențiată în cartea funciară. Așadar, cu atât mai mult nu se ridică problema anulării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 18 din (...), încheiat între recurente, la data perfectării actului B. C. fiind întabulată în C.F. Revenind la prezenta cauză, Curtea constată că, în ceea ce privește efectele produse de lucrul judecat, acestea au fost evidențiate în doctrină ca fiind negativ și pozitiv, primul dintre acestea asigurând „. verificării jurisdicționale, urmată de tranșarea chestiunii litigioase printr-o hotărâre, garantându-se astfel imposibilitatea rediscutării aceluiași litigiu, după rezolvarea lui definitivă și irevocabilă. Autoritatea sau puterea lucrului judecat este o calitate atașată verificării și sancționării jurisdicționale. A. autoritate rezultă din puterea conferită de lege instanței de a tranșa definitiv o chestiune litigioasă, numai astfel putându-se asigura securitatea juridică și putându-se garanta stabilitatea raporturilor juridice. Din această perspectivă, autoritatea sau puterea lucrului judecat se îndepărtează de principiul contestabil res iudicata pro veritate accipitur, apropiindu-se însă de un altul, incontestabil sub aspectul imutabilității: bis de eadem renesit actio (interdicția reluării aceluiași litigiu și între aceleași părți)"; (I. Deleanu - Tratat de procedură civilă, vol.II ediția II, Editura CH Beck București 2007, pag. 71-72). Același autor realizează distincția dintre excepția lucrului judecat și prezumția lucrului judecat, arătând că tripla identitate de părți, obiect și cauză interesează excepția, nu prezumția lucrului judecat, care presupune identitate de chestiuni litigioase tranșate prin hotărâre. E. împiedică rejudecarea, prezumția simplifică dovada faptului pe care se întemeiază dreptul subiectiv. E. evocă efectul negativ al lucrului judecat, prezumția evocându-l pe cel pozitiv, asigurând consecvența în judecată, așa încât, rezolvându-se o a doua acțiune, se vor respectaconstatările făcute în primul proces. E. presupune tripla identitate, prezumția, dimpotrivă, presupune diferențiere între cele două acțiuni. Totodată, conform aceluiași autor, recunoașterea autorității a ceea ce deja s- a statuat definitiv sau irevocabil, se impune în toate situațiile, chiar atunci când ceea ce s-a rezolvat prin hotărârea irevocabilă nu este fondul litigiului, ci, un incident în proces, o chestiune prejudicială sau o excepție de procedură, în legătură cu ceea ce s-a „dezlegat și statuat";, în urma unor verificări jurisdicționale. Aplicând aceste considerații teoretice în cauză, Curtea constată că este necesar să se respecte principiul imutabilității actului jurisdicțional, statuările instanțelor, făcute în cadrul celorlalte litigii purtate între părți trebuind a fi valorificate și în prezenta speță, din moment ce susținerile apelantei, privind împrejurarea că este proprietară a construcției, se bazează pe aceleași înscrisuri, respectiv pe aceleași dispoziții legale. Or, din moment ce ele nu au fost considerate suficiente pentru a dovedi condiția autorizării imobilului, este evident că nu li se pot acorda nici valențele susținute în apel, cu atât mai mult cu cât ele ar fi contrazise vădit de cele reținute în dosarul nr. nr. (...) al J. T. L.. Drept urmare, C. nedovedindu-și calitatea de proprietar asupra construcției, nu poate fi nici titularul dreptului de superficie. Ca atare, singurul text legal care își găsește aplicarea în cauză, în vederea clarificării situației juridice a imobilului, este cel al art. 494 din vechiul C.civil, incident în cauză și din perspectiva prev. art. 2 alin. 2 din L. nr. 10/2001. A., el reglementează accesiunea construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări făcute de o persoană cu materialele sale pe un teren, aflat în proprietatea altuia, caz în care, de regulă, proprietarul terenului devine, prin accesiune, și proprietar al construcțiilor, plantațiilor și lucrărilor realizate, având însă obligația să-l despăgubească pe constructor tot pe temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză. Tratamentul juridic al constructorului este însă diferit, după cum el a fost de rea credință sau, dimpotrivă de bună credință. Curtea constată că pârâta nu a putut avea decât calitatea de constructor de bună-credință, din moment ce construcția a fost realizată de către C. de C. din T.-L., la un moment la care terenul era proprietatea fostului CAP din com. L., ca urmare a cooperativizării terenurilor din comună, cooperativizare încheiată în anul 1962. Prin constructor de bună-credință se înțelege acea persoană care ridică o construcție, face o plantație sau altă lucrare pe un teren, având convingerea fermă, dar eronată, că acel teren se află în proprietatea sa. În practică s-a admis că buna-credință poate fi dedusă și din alte împrejurări cum ar fi: persoana a construit în baza unei promisiuni de donație a terenului făcută de proprietar, având convingerea că în curând va dobândi dreptul de proprietate asupra acelui teren; persoana a construit pe terenul ce-l posedă în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, etc. Or, văzând situația juridică a pârâtei, de la momentul edificării imobilului, precum și particularitățile regimului proprietății, din perioada comunistă, s-a apreciat că este exclusă ipoteza relei-credințe a apelantei, constatându-se și că buna-credință a constructorului, potrivit opiniei majoritare, trebuie să existe în momentul când s-au făcut lucrările, chiar dacă după terminarea lor a devenit de rea-credință. Având în vedere buna-credință a constructorului, art. 494 C.civ., alin. 3, parte finală, prevede că proprietarul terenului devine, prin accesiune, în mod obligatoriu, și proprietar al construcției, plantației sau lucrării, fără a putea cere demolarea ori desființarea ei. Invocând accesiunea, proprietarul terenului este îndatorat, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză să-l despăgubeascăpe constructor. În ce privește întinderea obligației de despăgubire, proprietarul terenului are dreptul să opteze între două soluții posibile: -să-l îndemnizeze pe constructor cu o sumă de bani egală cu valoarea materialelor și prețul muncii: -să-i plătească o sumă de bani reprezentând sporul de valoare a terenului înregistrat ca urmare a ridicării construcției, efectuării plantației sau facerii altei lucrări, reclamanta optând, conform celor menționate anterior, pentru prima variantă. În doctrină s-a arătat că una din problemele controversate în doctrina juridică este aceea a stabilirii momentului în care se naște dreptul de accesiune imobiliară artificială reglementat în art. 494 C.civ. Potrivit unui punct de vedere, dreptul de proprietate al celui care invocă accesiunea asupra construcției ia naștere odată cu încorporarea acesteia în teren, fără a fi necesară manifestarea lui de voință; titlul său de proprietate derivă direct din lege. Marea majoritate a autorilor apreciază însă că dreptul în discuție ia naștere numai în momentul în care proprietarul terenului își manifestă expres voința de a deveni proprietarul construcției, invocând accesiunea. Curtea achiesează însă opiniei conform cărora în rezolvarea acestei probleme trebuie pornit de la faptul că accesiunea imobiliară artificială este un mod de dobândire a dreptului de proprietate de sine stătător. A considera că dobândirea proprietății ar avea loc la o dată ulterioară încorporării materialelor în construcție și realizării acesteia, adică la data când proprietarul terenului ar invoca accesiunea, ar fi de natură a contraveni autonomiei și esenței accesiunii. Proprietarul terenului este, ex lege, și proprietar al construcției, încă din momentul încorporării materialelor în sol în procesul ridicării acelei construcții. Ca atare, din faptul edificării unei construcții pe terenul altuia, chiar din momentul încorporării materialelor de construcție în sol, în virtutea legii, rezultă, pe de o parte, un drept de proprietate asupra construcției aparținând proprietarului terenului, drept pur și simplu, în temeiul accesiunii, iar, pe de altă parte, un drept de creanță al cărei titular este constructorul, născut pe principiul îmbogățirii fără justă cauză. În perioada dintre data realizării construcției și a invocării accesiunii de către proprietarul terenului, constructorul exercită asupra construcției o posesie, ca simplă stare de fapt, care nu face parte din conținutul juridic al unui drept real. Dreptul de creanță al constructorului, până la manifestarea de voință a proprietarului terenului de a prelua construcția, este un drept afectat de modalități. A., suntem în prezența unui drept sub condiție suspensivă, a cărei realizare depinde de opțiunea proprietarului terenului; dacă proprietarul terenului va invoca accesiunea, dreptul de creanță al constructorului se va considera născut concomitent cu nașterea dreptului de proprietate al debitorului obligației de despăgubire; el va deveni însă exigibil numai de la data realizării condiției. Așa fiind, Curtea urmează a admite în parte acțiunea precizată și extinsă formulată de reclamanta SC T. P. S. împotriva pârâtelor S. C. DE C. C. T. L. și SC B. C. S. și, în consecință, se va constata că reclamanta a dobândit, prin accesiune imobiliară , dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe terenul înscris în CF 4369 L., nr. topo. 3435/1, având număr cadastral 13642, în suprafață de 2312 m, constând în clădire pentru comerț, distribuție, magazine - bar, situat în com. L., nr. 385, jud. M. , respectiv construcție parter, având structura parțial din chirpici, pământ stabilizat, parțial din zidărie de cărămidă, cu fundații din piatră, parțial din beton, planșeu din lemn, șarpantă din lemn cu învelitoare de azbociment, în suprafață de 209,1 mp, cu platformă betonată, în suprafață de 145 mp, acoperită parțial cu copertină, imobil neînscris în CF. De asemenea, în baza prev. art. 480 din vechiul Cod civil, vor fi obligate pârâtele să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilul constând în terenul identificat cu datele de mai sus, în suprafață de 2312 mp, împreună cu construcția edificată pe acesta. Aplicând prev. art. 494 alin. 3 din același act normativ, se va admite în parte și cererea reconvențională formulată de pârâta S. C. DE C. C. T. L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională SC T. P. S. și, în consecință, va fi obligată reclamanta-pârâtă reconvențională să achite pârâtei S. C. DE C. C. T. L. suma de 66.469 lei, reprezentând contravaloarea materialelor și a prețului muncii, aferentă construcției mai sus descrise. Pentru a stabili acest cuantum, Curtea a avut în vedere concluziile raportului de expertiză în specialitatea construcții, la care părțile nu au avut obiecțiuni, care a stabilit valoarea materialelor și a prețului muncii ca fiind de 80.870 lei, urmare a aplicării unor coeficienți de corecție care se anihilează reciproc (f. 133), constatând însă că, ulterior depunerii expertizei, titulara cererii reconvenționale nu a formulat vreo precizare și nici nu a achitat diferențele de taxă de timbru, datorate la fond și apel, corespunzătoare acestei valori, concluziile scrise depuse de către SC B. C. neputând primi astfel de valențe. Ca atare, Curtea nu s-a putut raporta decât la clarificările solicitate anterior, în ceea ce privește valoarea pretențiilor ce fac obiectul cererii reconvenționale, aceasta fiind cea indicată prin înscrisul depus la fila 41, respectiv cea acordată de instanță, de 66.469 lei. În ceea ce privește petitul din cererea principală, referitor la acordarea despăgubirilor, datorate pentru ocuparea fără temei a terenului reclamantei, ulterior momentului la care cele două pârâte au fost încunoștințate despre manifestarea de voință a acesteia, referitoare la invocarea prev. art. 494 Cod civil, respectiv (...) (f. 7, dosar judecătorie), Curtea constată că acesta este parțial întemeiat. A., apelanta a relevat că, inițial, a susținut ca aceste despăgubiri reprezintă chirie, însă ulterior și-a precizat acțiunea în fața J. Tg. L. și a solicitat obligarea pârâtelor la plata daunelor interese. Temeiul legal al cererii reclamantei pentru daunele interese solicitate a fost art. 494 alin. 2, art. 998 și art. 1073-1081 și următoarele din vechiul C. civil. Deși Curtea a exclus ipoteza relei-credințe a constructorului, nu este mai puțin adevărat că angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor, pentru refuzul eliberării terenului, punând astfel reclamanta în imposibilitate de a se bucura de atributele dreptului său de proprietate, în plenitudinea lor, este posibilă, existând întrunite toate condițiile prevăzute de acest text legal. A., pârâtele nu au contestat împrejurarea că reclamanta nu a avut nici un moment posesia asupra terenului, nici măcar a aceluia liber de construcții, chiar apelanta SC B. C. relevând că sentința fondului nu se poate pune în executare, fără lămurirea situației juridice a construcției, ceea ce se poate datora caracteristicilor terenului și locului de amplasare al clădirii (f. 88). În plus, pârâta C. a fost avertizată, prin notificarea din (...), asupra împrejurării că reclamanta înțelege să invoce accesiunea, dar, cu toate acestea, a încheiat cu SC B. C. contractul de vânzare-cumpărare cumpărare nr. 5 din (...), prin care această se obliga să transmită dreptul de proprietate asupra construcției cu destinație birt, magazie de lemne, situată în localitatea L., nr. 385, cunoscând deja faptul că a fost înregistrată pe rolul instanței prezenta cerere (f. 10, dosar judecătorie). Or, o astfel de atitudine nu poate fi calificată decât ca una șicanatorie, respectiv o încercare de temporizare a litigiilor dintre părți, încercând în această modalitate să întârzie momentul eliberării terenului și cauzând, astfel, reclamantei prejudicii. Drept urmare, petenta nu a putut folosi timp de peste 4 ani acest teren și nici nu a putut face investiții pe acesta, iar pârâta C. a încasat prețul stabilit în contract pentru imobilul amplasat pe terenul acesteia. Ca atare, existând premisele angajării răspunderii civile delictuale a ambelor pârâte, cu atât mai mult cu cât și SC B. C. a fost avertizată de către reclamantă asupra situației litigioase a construcției (f. 29, dosar judecătorie), Curtea a apreciat că se impune ca reclamanta să fie despăgubită de către cele două pârâte, și, respectând principiul disponibilității, precum și algoritmul de calcul prezentat de către expertul topograf (f. 141-142), la care au achiesat părțile, se va dispune obligarea pârâtei S. C. DE C. C. T. L. la plata către reclamantă a sumei de 297,16 lei/lună, reprezentând echivalentul lipsei de folosință al terenului ocupat de construcție, pentru perioada (...) - (...), din actele dosarului și susținerile părților rezultând că aceasta este data de la care construcția a fost folosită exclusiv de către pârâta de rând 2. Totodată, și pârâta SC B. C. S. va fi obligată să plătească reclamantei suma de 297,16 lei/lună, reprezentând echivalentul lipsei de folosință al terenului ocupat de construcție, pentru perioada (...) - (...), precum și în continuare, până la data lăsării în deplină proprietate și posesie a imobilului de la pct. 2, în calitate de detentor actual al acesteia. Vor fi respinse restul pretențiilor reclamantei, suma de 5000 lei/lună, solicitată prin cerere cu titlu de despăgubiri, nefiind validată de către expert, iar urmare a admiterii excepției puterii de lucru judecat, va fi respins petitul cererii reconvenționale având ca obiect instituirea dreptului de superficie. În baza prev. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., vor fi obligate cele două pârâte să plătească reclamantei suma de 7281,9 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel, din care suma de 7.035, 47 lei a fost acordată la fond, având în vedere toate ciclurile procesuale parcurse până la acel moment, cuantum ce nu a făcut obiectul criticilor din apel, iar suma de 246, 5 lei, reprezintă taxa de timbru achitată în apel. C. aceluiași text legal, având în vedere și admiterea în parte a cererii reconvenționale, va fi obligată reclamanta să achite pârâtei S. C. DE C. C. T. L. suma de 2577 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond, proporțional cu valoarea pretențiilor admise, respectiv taxa de timbru și timbru judiciar aferente acestora, constatându-se că niciuna dintre cele două pârâte-apelante nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în apel. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Admite apelurile declarate de către reclamanta SC T. P. S. și pârâtele S. C. DE C. C. T. L. și SC B. C. S. împotriva sentinței civile nr. 5306 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M. pe care o anulează și rejudecând: Admite în parte acțiunea precizată și extinsă formulată de reclamanta SC T. P. S. împotriva pârâtelor S. C. DE C. C. T. L. și SC B. C. S. și în consecință: 1) Constată că reclamanta a dobândit, prin accesiune imobiliară , dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe terenul înscris în CF 4369 L., nr. topo. 3435/1, având număr cadastral 13642, în suprafață de 2312 m, constând în clădire pentru comerț, distribuție, magazine - bar, situat în com. L., nr. 385, jud. M. , respectiv construcție parter, având structura parțial din chirpici, pământ stabilizat, parțial din zidărie de cărămidă, cu fundații din piatră, parțial din beton, planșeu din lemn, șarpantă din lemn cu învelitoare de azbociment, însuprafață de 209,1 mp, cu platformă betonată, în suprafață de 145 mp, acoperită parțial cu copertină, imobil neînscris în CF. 2) Obligă pârâtele să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilul constând în terenul identificat cu datele de mai sus, în suprafață de 2312 mp, împreună cu construcția edificată pe acesta. 3) Obligă pârâta S. C. DE C. C. T. L. să plătească reclamantei suma de 297,16 lei/lună, reprezentând echivalentul lipsei de folosință al terenului ocupat de construcție, pentru perioada (...) - (...). 4) Obligă pârâta SC B. C. S. să plătească reclamantei suma de 297,16 lei/lună, reprezentând echivalentul lipsei de folosință al terenului ocupat de construcție, pentru perioada (...) - (...), precum și în continuare, până la data lăsării în deplină proprietate și posesie a imobilului de la pct. 2. Respinge restul pretențiilor formulate de reclamantă. Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta S. C. DE C. C. T. L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională SC T. P. S. și în consecință: 5) Obligă reclamanta-pârâtă reconvențională SC T. P. S. să achite pârâtei S. C. DE C. C. T. L. suma de 66 469 lei, reprezentând contravaloarea materialelor și a prețului muncii, aferentă construcției de la punctul 1. 6) Respinge petitul având ca obiect instituirea dreptului de superficie, urmare a admiterii excepției puterii de lucru judecat. 7) Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 7281,9 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel. 8) Obligă reclamanta să achite pârâtei S. C. DE C. C. T. L. suma de 2577 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond. Definitivă și executorie. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din (...). Red.M.B./dact.L.C.C. 5 ex./(...) Jud.fond: S. O.
| ← Decizia comercială nr. 30/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 96/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
