Decizia comercială nr. 96/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 96/2012
Ședința din data de 11 I. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. G.IER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC. T. S. SA împotriva D.i civile nr. 5 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., în contradictoriu cu reclamanta SC. RO` S. S. și lichidator C. I. DE I. P. I., având ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta- pârâtă SC. T. S. SA prin avocat H. R., care depune la dosar împuternicire avocațială nr. 050184/(...) și intimata-reclamantă SC RO S. S. prin avocat B. M. care depune împuternicire avocațială nr. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 5379 lei, achitată cu ordinul de plată nr. 839 din (...), aflată la fila
19 bis din dosar și timbru judiciar de 5 lei.
În privința competenței prezentei instanțe în soluționarea recursului, reprezentantul pârâtei relevă că cererea introductivă a vizat despăgubiri aferente nerealizării contractului 205/2004 iar ca urmare a motivelor invocate pârâta a invocat necompetența J. B. în soluționarea litigiului, raportat la valoarea litigiului, precizată la valoarea de 9999 lei, care ulterior a fost majorată iar soluția instanței de fond a fost pronunțată ca fiind atacabilă cu apel, apelul declarat a fost soluționat de către T. B.-N.
Reprezentantul intimatei-pârâte arată că instanța a fost sesizată cu pretenții de competența judecătoriei iar în urma efectuării expertizei s-a realizat o precizare a cuantumului pretențiilor în baza art. 132 C.pr.civ. față de care judecătorul a apreciat că o modificare a pretențiilor în cursul judecății menține competența judecătoriei în soluționarea litigiului.
Raportat la toate aceste aspecte, respectiv incidența art. 181C.pr.civ. și calea de atac dată de dispozițiile legale raportat la valoarea pretențiilor formulate, reprezentantul recurentei apreciază că prezenta instanță are competența de a soluționa recursul. Totodată are în vedere că prezenta cauză era de competența T. B.-N. ca instanța de fond și a C. de A. C. ca instanță de recurs. Reprezentantul intimatei-reclamante relevă că lasă la aprecierea instanței a se constata dacă este sau nu competentă a soluționa prezenta cale de atac. Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 282 coroborat cu art. 181C.pr.civ. și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 5/0(...) pronunțată de T. B.-N., așa cum acesta a fost formulat și motivat în sensul modificării în totalitate a sentinței recurate, respectiv a sentinței nr. 5218/2010 a J. B. și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii promovată de SC RO S. S., cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare reprezentând taxe judiciare de timbru. În temeiul celui de al doilea raport de expertiză efectuat în fața instanței de fond, toate instanțele au apreciat că valoarea contractului nr. 205/2004 ar trebui evaluată la suma de 18 000 euro întrucât documentația depusă de către reclamantă la unitatea bancară, în vederea contractării unui credit, a vizat o sumă de 18 000 euro/lună, respectiv 27 000 euro/lună dacă produsele de tricotaje erau calculate la 1,5 euro/buc, cu toate că în fața instanței de fond o primă expertiză efectuată a arătat că această documentație nu poate fi avută în vedere ca document justificativ cu privire la evaluarea contractului. Prin probele depuse la dosar de către pârâtă - înscrisuri și declarațiile martorilor - s-a demonstrat că părțile nu au avut niciodată în vedere valorile de 1 euro/buc. iar odată cu motivele de apel a depus și câteva scripte reprezentând comenzile primite, în care se arată că valorile sunt de 0,44 euro, 0,53 euro, 0,62 euro. Mai mult există solicitarea intimatei ca la una dintre comenzi calculul să fie făcut de la 0,55 euro la 0,85 euro. Atât timp cât pârâta a susținut că acest contract este un contract cadru întrucât în anexele sale urmau să se prevadă valoarea prestațiilor, ritmicitatea acestora și calitatea lor, nu se poate afirma că reprezintă un contract care poate da naștere la despăgubiri la valoarea de 18 000 euro/lună pe timp de cinci ani, pe considerentul că a fost prevăzut, ca o posibilitate, efectuarea a 18 000 de bucăți tricotaje pe lună. Dacă în contract ar fi fost prevăzute valori ale acestor tricotaje și dacă exista o obligație precis asumată de către SC. T. S. SA de a realiza servicii de 18 000 bucăți pe lună către societatea reclamantă, se poate vorbi de anumite pretenții ale societății SC. RO` S. S. cu privire la neexecutarea contractului. Susține reprezentantul recurentei că motivul pentru care s-a considerat că acest contract este de valorile pe care se justifică plata acelor despăgubiri este strâns legat de declarațiile unor martori, angajați ai societății intimate, respectiv expertiza realizată de expertul M. D., în care se concluzionează că dacă partea a avut în vedere, pentru obținerea creditelor, o valoare de plan de afaceri de 18000 euro, înseamnă că aceasta este valoarea reală avută în vedere de către părți. Se relevă că din scriptele depuse la dosar odată cu promovarea apelului și din motivarea solicitării ca o anumită comandă să fie facturată de la 0,55 euro la 0,85 euro, rezultă că reclamanta nu și-a dorit niciodată ca această valoare să fie avută în vedere de către părți. Pentru aceste considerente reprezentantul recurentei apreciază că recursul este întemeiat iar pretențiile reclamantei nu sunt fondate, impunându-se admiterea acestuia. Reprezentantul intimatei-reclamante solicită în principal respingerea recursului și menținerea în totalitate a hotărârii recurate, iar în subsidiar, în situația în care se apreciază necesar, casarea cu trimitere spre rejudecare instanței competente. Susține apărătorul intimatei că societatea reclamantă este cea care a intrat în procedura falimentului datorită atitudinii contractuale necorespunzătoare a societății SC. T. S. SA. În urma deciziei societății pârâte de a-și muta sediul, pentru perioada de tranziție au decis să externalizeze realizarea anumitor produse către SC RO S. S., până la relocarea societății, pentru a-și putea continua activitatea și pentru a-și onora comenzile și contractele ferme pe care le aveau cu diverși terți. În cadrul contractului perfectat de părți se menționează un flux minim de 18000 bucăți/lunar ca o garanție că SC. T. S. SA va asigura comenzi către SC. RO` S. S., or, orice clauză contractuală trebuie interpretată în sensul în care produce efecte. Așa cum rezultă și din depozițiile martorilor, linia tehnologică a fost realizată sub stricta coordonare a societății SC. T. S. SA, întrucât se realizau anumite tricotaje de finețe pentru diverse firme iar societatea pârâtă a înțeles să transfere linia de producție a unor atare produse către societatea reclamantă, acesta fiind și motivul pentru care au fost achiziționate utilajele. Pentru acest motiv solicită a se respinge afirmațiile conform cărora toată documentația a fost realizată pentru ca SC RO S. S. să contracteze un credit. Susține reprezentantul intimatei că nu se poate reține incidența prevederilor art. 304 al. 8 C.pr.civ., instanța a interpretat corect actul dedus judecății fără a schimba natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În ceea ce privește invocarea art. 304 pct. 9 C.pr.civ. cu referire la încălcarea sau aplicarea greșită a legii, apărătorul intimatei relevă că în momentul neexecutării unui contract cu bună credință și în condițiile agreate cu cealaltă parte contractantă, partea care și-a executat obligațiile are dreptul la dezdăunare în baza răspunderii contractuale. În speță societatea pârâtă nu a respectat condițiile și clauzele convenite cu SC RO S. S., neasigurând acesteia fluxul de lucru la care s-a angajat, împrejurare care dă dreptul acesteia din urmă să pretindă o dezdăunare pentru prejudiciul cauzat. Având în vedere aceste considerente apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului, fără acordarea cheltuielilor judiciare. Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin decizia civilă nr. 5 din 0(...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC T. S. SA împotriva sentinței civile nr.52l8/l3.l0.20l0 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. 3.. Fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 5. octombrie 2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea comercială precizată și formulată de reclamanta SC RO" S. S. B., împotriva pârâtei SC T. S. SA C. N., obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 662.989 lei, reprezentând prejudicii cauzate de pârâtă prin nerespectarea contractului 205/2004, plus cheltuieli de judecată în sumă de 8. lei. Totodată a obligat reclamanta la plata sumei de 7524 lei cu titlu de onorariu expert. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele; Între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 205/2004, având ca obiect realizarea de confecții de către prestator, pe baza comenzilor beneficiarului, prestator fiind reclamanta, iar beneficiar pârâta în cauză. Societatea pârâtă a propus societății reclamante să înființeze o secție de confecții tricotaje, motivând că intenționează să-și externalizeze activitatea, pârâta fiind cunoscută ca fiind un producător de marcă de tricotaje din România, producția acestor mărfuri implicând un flux tehnologic care începe cu aprovizionare cu materie primă, continuând cu proiectarea și întocmirea unor prototipuri bazate pe comenzile clienților externi, după care se lansează producția, prima fază fiind tricotatul. Din susținerile reclamantei, consemnate în motivarea acțiunii, instanța a reținut că există pe piață o serie întreagă de pulovere, care pe lângă culoare sau model se diferențiază prin grosimea care variază de la bluzele foarte fine și subțiri până la cele groase, de iarnă și cu cât un articol are o grosime mai mare, este mai simplu de tricotat, aspect care se traduce prin noțiunea de „.". De exemplu, un pulover gros din lână sau PNA este tricotat pe finețe 8, iar o bluză subțire pe finețe 16, mașinile pe care se execută fiind și ele diferențiate sub acest aspect. Ca atare, reprezentantul societății pârâte a hotărât ca doar o parte din fazele de producție care urmează tricotatului pe mașinile de finețe 16 să nu fie executate în totalitate de angajații proprii din fabrică, ci să fie contractate cu alte societăți, ceea ce poartă numele de externalizare a serviciilor. Urmare a acestei decizii, s-a propus reclamantei să înființeze la B. o secție de confecții care să lucreze pe bază de contract cu pârâta, care urma să asigure materia primă în vederea producție de tricotaje de către reclamantă, respectiv câte 18.000 de bucăți pe lună. Noțiunea de externalizare a serviciilor sau a producției a fost explicată în prezenta cauză de martora M. R. (filele 106-108 din dosar), ceea ce se deduce din depoziția ei și anume că o societate comercială de mărime medie sau mare poate ajunge la concluzia că este mai rentabil să se externalizeze serviciile pe care le oferă, care constă în încheierea de contracte cu alte firme care să efectueze acele servicii și astfel să nu fie nevoită firma în cauză să angajeze ea salariați care să efectueze acele servicii, deoarece costurile cu acele persoane ar fi atât de mari încât nu s-ar obține decât un profit mic. Pe de altă parte, dacă se apelează la externalizare,firma cu care societatea încheie contractul este pasibilă și de răspundere contractuală ,precum de malpraxis, aspecte care nu sunt avute în vedere în condițiile executării serviciilor de către societate prin angajare directă de personal. Pe de altă parte, toate informațiile despre veniturile societății rămân confidențiale pentru că acea firmă nu discută decât cu directorul societății, nu și cu reprezentanții sindicatelor care pot afla de la contabili angajați date care să le permită să ceară majorarea salariilor dacă firma merge bine. Astfel, externalizarea înseamnă costuri mai mici, însă un nivel mai înalt de calificare și răspundere diminuată pentru societatea comercială care apelează la aceste servicii. La fel s-a întâmplat și în prezenta cauză, pârâta apelând la externalizarea producției de tricotaje, pe anumite categorii de marfă, sens în care a încheiat contractul în cauză cu reclamanta. Din depoziția martorei M. R., instanța a reținut că pârâta a început să, nu-și mai îndeplinească obligațiile contractuale încă de la sfârșitul anului 2005, datorită faptului că nu mai trimitea în fiecare lună acel nr. de 18.000 de bucăți materiale în vederea confecționării lor de către reclamantă, fapt ce a determinat-o pe reclamantă să achiziționeze alte mașini de confecționat îmbrăcăminte pentru a-și putea continua activitatea, având relațiicontractuale cu alte societăți față de care ea era prestatoare de servicii, iar cei douăzeci de angajați pe care i-a avut au început sași primească cu întârziere salariile. Pe de altă parte, martora a declarat instanței că pentru o bună desfășurare a activității sale, reclamanta a fost nevoită să închirieze un spațiu pentru care achita chirie proprietarului SC Ucta SA B. și au fost necesare ulterior renovări ale acestuia pentru a face posibilă desfășurarea activității comerciale, iar linia tehnologică a fost efectuată de reclamantă la comanda pârâtei, avându-se în vedere tocmai externalizarea producției, însă după ce pârâta a început să nu-și mai îndeplinească obligațiile contractuale reclamanta nu a mai reușit să-și găsească o altă firmă care să procedeze la fel, în sensul de a i se da reclamantei spre confecționare alte comenzi de genul celor avute în vederea încheierea contractului dintre părți. S. de fapt expusă în acțiunea introductivă este confirmată și de martorii A. G. (filele 118-119 din dosar) și Șraum G. (filele 312-313 din dosar). S-a precizat că reclamanta a contractat și două credite bancare cu garanții reale mobiliare și imobiliare de la R. B. Tg. M., așa cum reiese din copiile acestora, atașate la filele 125-141 din dosar, care au fost luate tot pentru a face posibilă executarea corespunzătoare a contractului încheiat cu pârâta. Susținerile pârâtei din întâmpinarea depusă la filele 20-22 din dosar, în sensul că obiectul contractului dintre părți nu l-ar reprezenta plafonul de 18.000 bucăți lunar pe care să le comande pârâta reclamantei, ci ar reprezenta „un simplu reper în ceea ce privește capacitatea de execuție a pres tatorulu i, în c az ul în c are benef ic iar ul î i v a în ain ta co menz i de ace as t ă cantitate", fără a fi considerată de pârâtă o obligație, precum și cea referitoare la deficiențele de calitate ale produselor executate de reclamantă nu-și găsesc suport probator. Astfel, în art. 2 din contractul părților (fila 9) se consemnează că „ Prestatorul va realiza un număr de 18.000 bucăți pe lună, timp de cinci ani", Ulterior semnării contractului dintre părți (filele 9-12 din dosar), reclamanta a achiziționat o serie de mașini de confecții și a contractat un împrumut bancar , s-au investit bani în angajarea și salarizarea personalului necesar producției, precum și în amenajarea corespunzătoare spațiului de lucru și pentru avizele necesare în vederea începerii activității. De asemenea s-au achiziționat de către reclamantă utilajele și mașinile necesare pentru desfășurarea activității de la SC R. S. A. și de la alți furnizori. Obiectul prezentului litigiu comercial are la bază faptul că partenerul contractual al reclamantei, respectiv pârâta nu a înaintat comenzi de 18.000 bucăți lunar așa cum s-a obligat prin contract, ceea ce a produs grave prejudicii reclamantei, care au constat în imposibilitatea achitării ratelor bancare a neîndeplinirii obligațiilor de plată a chiriei spațiului, a utilităților, a neplății salariilor către angajații unității reclamante, datorită productivității sub capacitatea pentru care unitatea a fost proiectată și astfel a imposibilității obținerii profitului pe care reclamanta 1-a estimat la începutul activității. În acest sens în probațiune s-a efectuat o expertiză tehnică contabilă de către expertul M. D., la baza căreia s-au avut în vedere ca material documentar evidența contabilă a SC Ro S. S. B. din perioada (...)-(...) și s-a plecat de la rațiunea potrivit căreia planul de afaceri întocmit de către reclamantă și acceptat de bancă în temeiul căruia s-a întocmit contractul de creditare, reprezintă o estimare, bazată pe calcule fundamentate aleindicatorilor economico-financiari, a afacerii la momentul începutului acesteia, respectiv înainte de începerea producției efective, iar realizarea concretă a acestui plan de afaceri este reflectată de evidența contabilă întocmită de SC RO S. S. B. În esență s-a procedat la estimarea diferențelor cantitative nerealizate față de prevederile contractului nr. 205/2004, a veniturilor nerealizate ca urmare a nerealizărilor cantitative prevăzute în contractul nr. 205/2004, a cheltuielilor suplimentare aferente veniturilor nerealizate și/ la estimarea profitului nerealizat pe baza veniturilor nerealizate și a cheltuielilor suplimentare aferente acestora. De asemenea s- au avut în vedere considerentele legate de natura prestației prevăzute în contractul dintre părți constând în „asamblarea produselor tricotate", aceasta fiind o prestare de servicii fără a îngloba consumuri directe de materiale, mărimea prestației prevăzute în contract ca fiind de 18.000 de bucăți/lună, capacitatea de producție servicii deținută de reclamantă fiind de 9.000 bucăți pe un schimb/lună și de 18.000 bucăți în două schimburi/lună, iar în funcție de specificul acestei activități de producere servicii, precum și natura resurselor necesare realizării acestei activități, costurile generate cuprind costuri variabile a căror mărime este direct proporțională cu volumul producției de servicii: manopera directă (salariile directe și obligațiile sociale aferente acestora, datorate de angajator), energia electrică, apă canal și transporturi efectuate de terți sau costuri care sunt direct proporționale cu modul de organizare a producției (un schimb sau două schimburi), costul gazului pentru încălzire și costul tichetelor de masă, costuri cu carburanții și diverse materiale, costurile cu salariile directorilor și contabililor, chirii, reparații poștă-telefon, onorarii asigurări, servicii bancare, protocol-publicitate, amortizare, alte costuri. Coroborând toate aceste documente, expertul tehnic a concluzionat că valoarea profitului nerealizat de către reclamantă în perioada noiembrie 2004 - iunie 2007, ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului comercial nr. 205/2004 încheiat cu pârâta, în condițiile în care producția a fost organizată în două schimburi, pentru realizarea a 18.000 de bucăți de materiale pe lună, la un nivel al prețului de vânzare utilizat pentru estimarea veniturilor nerealizate de 1 E. (preț mediu utilizat la fundamentarea planului de afaceri), se ridică la suma totală de 662.989 lei. Raportat la starea de fapt expusă mai sus, coroborând întreg probatoriul administrat în cauză, cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică, procedura prealabilă a concilierii directe fiind îndeplinită potrivit cerințelor art. 720 indice 1 și urm. din C.pr.civ.(actele emise în contextul acestei proceduri fiind atașate la filele 13, 14, 24 ) și în considerarea disp. art. (...) și urm. din C.civil, art. 35 și urm. C.comercial, instanța a constatat că acțiunea comercială este întemeiată, așa cum a fost precizata la fila 507 din dosar și a fost admisă ca atare și a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 662.989 lei cu titlu de daune interese raportat la îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor din contractuale nr. 205/2004 dintre părți. Având în vedere că reclamanta nu a achitat decât avansul de onorariu pentru expertiza tehnică contabilă, în cuantum de 300 lei, rămânând de achitat diferența de 7524 lei (onorariu ce a fost încuviințat de instanță potrivit decontului depus la fila (362 din dosar) , instanța a obligat la plata sumei amintite către BLE B., în contul expertului tehnic contabil M. D.. Este real faptul că reclamanta a intrat în procedura insolvenței pe parcursul prezentului proces, fiind numit administrator judiciar P. I., conform Sentinței Comerciale nr. 1169/2008 pronunțată de T. B.-N. în D. nr. (...),ceea ce nu o îndreptățește pe aceasta să nu-și îndeplinească obligația de plată a diferenței de onorariu, deoarece pentru ca expertul să se înscrie ulterior pe tabloul creditorilor trebuie să aibă ca temei un titlu executoriu, care în speță nu poate fi poate fi decât prezenta hotărâre judecătorească. Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel , în termen legal , pârâta SC T. S. SA, care a solicitat , în temeiul art. 204 comb.cu art.296 C.pr.civ, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. In motivarea apelului, apelanta a susținut că instanța de fond își fundamentează soluția, în mod tendențios și lipsit de adevăr , pe trei premise incorecte, respectiv: - că încheierea contractului nr. 205/2004 s-a realizat la solicitarea pârâtei apelante; - că valoarea acestui contract era de l8.000 euro/lună, adică l euro pentru fiecare bucată; - că părțile au stabilit că trebuie să se execute l8.000 bucăți/lună timp de cinci ani ca obligație de asigurare de comandă de către pârâta apelantă. A.anta și-a argumentat aceste alegații, în esență, prin aceea că nu există dovezi din care să rezulte încheierea contractului nr.205 din septembrie 2004 la inițiativa pârâtei, din conținutul contractului și celelalte probe nu rezultă că valoarea contractului este de l8.000 euro pe lună și nici faptul că obligația pârâtei ar fi fost să asigure comanda de l8.000 bucăți/lună timp de cinci ani. Totodată, s-a susținut că reclamanta nu a avut niciodată capacitatea de a asigura tricotarea a l8.000 buc./lună, neavând un număr de 35 de angajați calificați și nici numărul de mașini performante, ceea ce se dovedește cu contractele individuale de muncă și statele de plată pe anul 2005, dar nici martorii audiați în cauză nu au confirmat aceasta. S-a făcut precizarea că trebuie înlăturată declarația martorei M. R. care nu a avut calitatea de angajată în anii 2004 și 2005 și nu putea cunoaște situația în mod direct, astfel că aceasta a făcut declarații neadevărate. De asemenea s-a invocat faptul că nu s-a făcut dovada, de către reclamantă, a achiziționării celor 25 de mașini specificate în anexă la contract, din contractele de achiziție depuse la dosar rezultă că s-au achiziționat mai puține astfel de mașini și nu toate noi. S-a concluzionat că orice investiție implică un anumit factor de risc pe care fiecare comerciant și-l asumă iar în domeniul tricotajelor riscul este și mai mare datorită materialelor „la modă"; ce apar și datorită concurenței, astfel că nici un partener contractual nu poate fi obligat să suporte ab inițio riscul investițional al altui partener motivat de producția realizată. In final, apelanta a invocat un comportament tendențios al instanței cât și reaua-credință în atitudinea reclamantei care și-a majorat pretențiile doar înainte de dezbateri, fără să achite taxa de timbru, intrând în insolvență iar instanța s-a declarat competentă atât material cât și teritorial, prejudiciind astfel cursul procesului care trebuia să fie judecat în fond de către T. și în recurs la Curtea de apel. De asemenea, s-a arătat că instanța a refuzat să comunice actele de la dosar către pârâtă la adresa indicată prin întâmpinare și în celelalte acte ulterioare și chiar dacă o majorare a pretențiilor nu se comunică, instanța ar fi putut să comunice precizarea de acțiune, având obligația să recomunice răspunsul la obiecțiuni care fusese inițial comunicat greșit, ceea ce nu a făcut. Examinând sentința atacată în limitele cererii de apel, potrivit disp.art.295 (l) C.pr.civ, tribunalul a reținut că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, în concordanță cu probatoriul administrat în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor legale, atât cele de drept material cât și procesual. Astfel, s-a reținut că instanța de fond a fost investită cu o acțiune în despăgubiri, respectiv (daune - interese compensatorii) pentru neexecutarea parțială a contractului nr.205/2004 de către pârâta SC T. S. SA, în sumă de 9.999 lei, sumă ce a fost majorată după efectuarea raportului de expertiză care a evaluat prejudiciul reclamantei constând în profitul nerealizat ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârâtă. Deși apelanta susține cu obstinație că nu este dovedit faptul că s-a obligat să asigure lunar comanda a l8.000 buc piese tricotate, această obligație rezultă din conținutul art.2 al contractului, indicat și de către instanța de fond: „. prezentului contract este prestarea de servicii constând în realizarea de confecții de către prestator, pe baza comenzilor beneficiarului. Prestatorul va realiza un număr de l8.000 bucăți pe lună, timp de cinci ani";, dar și din textul art.4 al contractului care prevede că „prestatorul trebuie să își execute prestația (cele l8.000 de bucăți confecții) conform graficului prezentat în anexă";. Împotriva acestei evidențe, este lipsită de suport probator susținerea pârâtei apelante în sensul că acest contract nu reprezintă decât un „contract - cadru"; care doar îi dă posibilitatea beneficiarului de a lansa comenzi până la acea cantitate maximală. Relevantă în cauză este expertiza tehnică de specialitate efectuată de expert M. D. care a avut în vedere ca material documentar evidența contabilă a SC Ro S. S. B. din perioada (...)-(...) și s-a plecat de la rațiunea potrivit căreia planul de afaceri întocmit de către reclamantă și acceptat de bancă în temeiul căruia s-a întocmit contractul de creditare, reprezintă o estimare, bazată pe calcule fundamentate ale indicatorilor economico-financiari, a afacerii la momentul începutului acesteia, respectiv înainte de începerea producției efective, iar realizarea concretă a acestui plan de afaceri este reflectată de evidența contabilă întocmită de SC RO S. S. B. În esență s-a procedai la, estimarea diferențelor cantitative nerealizate față de premierile contractului L nr. 205/2004, a veniturilor nerealizate ca urmare a nerealizărilor cantitative prevăzute în contractul nr. 205/2004, a cheltuielilor suplimentare aferente veniturilor nerealizate și/ la estimarea profitului nerealizat pe baza veniturilor nerealizate și a cheltuielilor suplimentare aferente acestora. De asemenea s-au avut în vedere considerentele legate de natura prestației prevăzute în contractul dintre părți constând în „asamblarea produselor tricotate", aceasta fiind o prestare de servicii fără a îngloba consumuri directe de materiale, mărimea prestației prevăzute în contract ca fiind de 18.000 de bucăți/lună, capacitatea de producție servicii deținută de reclamantă fiind de 9.000 bucăți pe un schimb/lună și de 18.000 bucăți în două schimburi/lună, iar în funcție de specificul acestei activități de producere servicii, precum și natura resurselor necesare realizării acestei activități, costurile generate cuprind costuri variabile a căror mărime este direct proporțională cu volumul producției de servicii: manopera directă (salariile directe și obligațiile sociale aferente acestora, datorate de angajator), energia electrică, apă canal și transporturi efectuate de terți sau costuri care sunt direct proporționale cu modul de organizare a producției (un schimb sau două schimburi), costul gazului pentru încălzire și costul tichetelor de masă, costuri cu carburanții și diversemateriale, costurile cu salariile directorilor și contabililor, chirii, reparații poștă-telefon, onorarii asigurări, servicii bancare, protocol-publicitate, amortizare, alte costuri. Coroborând toate aceste documente, expertul tehnic a concluzionat că valoarea profitului nerealizat de către reclamantă în perioada noiembrie 2004 - iunie 2007, ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului comercial nr. 205/2004 încheiat V cu pârâta, în condițiile în care producția a fost organizată în două schimburi, pentru realizarea a 18.000 de bucăți de materiale pe lună, la un nivel al prețului de vânzare utilizat pentru estimarea veniturilor nerealizate de 1 E. (preț mediu utilizat la fundamentarea planului de afaceri), se ridică la suma totală de 662.989 lei. Potrivit disp.art.1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare. Art.1082 Cod civil, prevede că debitorul este osândit(obligat) de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea-credință din parte-i, iar art.1084 cod civil prevede că daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepțiile și modificările mai jos menționate(art.1085-1090). În doctrina și practica judiciară s-a apreciat în mod constant și unanim că daunele - interese (despăgubirile) sunt de două feluri: daune interese moratorii care reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației și daune-interese compensatorii care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea totală sau parțială a obligației. În speță, cum obligația contractuală nu a fost îndeplinită de către pârâtă, reclamanta este îndreptățită să solicite daune-interese compensatorii. În ceea ce privește stabilirea(evaluarea) daunelor interese, este de principiu că aceasta poate fii judiciară ( prin hotărâre judecătorească), convențională (prin acordul de voință al părților) și legală( direct prin lege). S-a constatat că în cauză, nu a fost făcută o evaluare convențională a daunelor interese, astfel că evaluarea a fost făcută de instanța de judecată care, la rândul ei, s-a apreciat în coroborarea expertizei tehnice efectuate în cauză, cu celelalte probe administrate, respectiv proba testimonială și înscrisuri. La instanța de fond pârâta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză (f.472) iar expertul a depus în scris la dosar răspunsul la obiecțiuni încă din data de l(...) (f.489 - 49l), însă până la judecarea cauzei în fond , respectiv la data de 6.l0.20l0, reprezentantul pârâtei nu s-a mai prezentat în instanță, nu au fost contestate aceste obiecțiuni și nici nu s-a solicitat efectuarea unei alte expertize sau, eventual, a unei contraexpertize. De altfel, nici în apel nu s-a mai solicitat efectuarea unei alte expertize/. Nu sunt întemeiate nici celelalte critici aduse de apelantă, respectiv că instanța a încălcat dispozițiile legale referitoare la competența materială, că pretențiile au fost majorate înainte de dezbaterile în fond și că nu s-au comunicat corect actele. T. a reținut că majorarea câtimii obiectului acțiunii (pe baza constatărilor expertizei) s-a făcut în condițiile art.l32 alin.2 pct.2 C.pr.civ., situație în care nu se impunea acordarea unui termen, cu atât mai mult cu cât pârâta avea termen în cunoștință prin mandatarul său ales, conf.art. l53 alin.l C.pr.civ. De asemenea, în practica judiciară și doctrină este unanim admis că instanța legal investită cu un litigiu după valoare, este competentă să judece procesul chiar dacă pe parcursul procesului s-a solicitat majorarea câtimii obiectului acțiunii la o valoare peste limită prevăzut pentru acea instanță. Din dosarul de fond, de altfel, rezultă că expertiza a fost depusă la dosar la data de (...) (f.365) dată de la care s-au mai acordat încă 8 termene de judecată, până la dezbaterile în fond din data de 06 oct.20l0 (f.509). In consecință, constatând că instanța de fond a stabilit o corectă stare de fapt și făcând o aplicare corespunzătoare a normelor legale de drept material și procesual, în temeiul art.282 și 296 C.pr.civ, s-a respins apelul declarat în cauză ca nefondat. C. de judecată nu s-au solicitat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC T. S. SA solicitând admiterea recursului, in temeiul art. 312 Cod pr. civ. raportat la art.304 pct. 8 si pct. 9 teza a II-a Cod pr.civ. si modificarea in tot a Sentintei civile nr.5/2011 a T. B. N. pronuntata in solutionarea apelului si pe cale de consecinta modificarea in tot a Sentintei civile nr.5218/2010 a J. B. si respingerea ca neintemeiata a actiunii promovata de SC RO S. S. cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate. În motivare s-a arătat că: Inainte de a face critica hotararii considera ca este necesar sa amintească ca: in mod normal, in conformitate cu prevederile art. 255 alin 1 Cod pr.civ. instanta de apel trebuia sa-i intituleze hotararea data ca D. si nu ca S., probabil dintr-o eroare materiala s-a intitulat hotararea ca S. civila. Tot firesc ar fi fost ca fila de comunicare a hotararii instantei de apel sa se faca pentru sediul indicat in cuprinsul apelului - la adresa din C.-N., Bd. M. nr.18, jud. C. si nu la fosta adresa a societății. Si acest lucru il consideră ca o scăpare probabil nedorită a instanței de apel. Pornind de la premisa ca expertiza tehnica de specialitate intocmita de expert M. D. este relevanta in aprecierea valorii contractului dintre parti si acceptand ca valoare a contractului suma de 1 euro/bucata considera ca hotararea data de instanta de apel este nelegala, aceasta aflandu-se sub incidentele de modificare in tot a ei, prevazute de art.304 pct. 8 Cod pr.civ si art.304 pct.9 teza a II-a Cod pr.civ. astfel: Temeiul de nelegalitate prevazut de art.304 pct.8 Cod pr.civ.: instanta, interpretand gresit actul dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia; Daca pornim de la temeiurile legale in virtutea carora instanta poate interpreta clauzele contractelor dintre parti, si anume - prevederile art.978- 984 Cod civil, coroborat cu art.969-970 Cod civil, iar raportat la intreaga probatiune administrata inclusiv scriptele depuse odata cu apelul, nu putem accepta concluzia instantei de apel, insusita de la instanta de fond, cum ca, valoarea contractului de prestari servicu nr.205/2004 care este fundamentul actiunii introductive, ar fi de 18.000 EURO/luna. Din continutul contractului precum si din probele administrate in fata instantei de apel si in fond, NU rezulta ca partile ar fi stabilit, direct sau indirect, o valoare a contractului de 1 euro/bucata sau 1,5 euro/bucata, astfel incat sa se justifice o fundamentare de catre reclamanta a planului de afaceri pe preturile indicate, plan de afaceri avut in vedere de expertul M. D. la stabilirea despagubirilor si insusit in totalitate de catre cele doua instante. Interpretarea clauzelor contractului s-a facut gresit de catre instanta de fond, iar instanta de apel a mentinut eroarea si a chiar justificat-o prin respingerea realitatii contractuale intrucat, - contractul nr.204/2005 dintreparti era un CONTRACT CADRU, fapt ce rezulta fara echivoc din continutul contractului, din interpretarea catorva clauze ale acestuia. Toate aceste prevederi arata, fara putinta de tagada, ca partile urmau sa-si stabileasca, daca ar fi conlucrat conditiile esentiale de conlucrare - valoarea prestatiilor, termenele de realizare a lor, conditiile de calitate necesare fiecarei comenzi/produs, programul de livrare a materialelor. Or, atata timp cat in putinul timp de conlucrare, comenzile facute de pârâtă si realizate mai bine sau mai rau de catre intimata au avut ca valori preturi mult sub cel stabilit in mod unilateral de catre intimata prin planul de afaceri, iar acele preturi au fost acceptate de catre intimata aceasta nefacturand valori de 1 euro/bucata catre pârâtă, arata clar modul in care partile au inteles sa aplice prevederile contractului dintre ele, ca prevederi generale si nu asa cum sustine instanta de apel. Chiar si instanta de apel, atunci cand citeaza doar art.4 din contract si indica faptul ca "prestatorul trebuei sa isi execute prestatia (cele 18.000 de bucati confectii) conform graficului prevazut in anexe. " NU se intreaba si nu constata din probele de la dosar ca partile nu au incheiat anexe ci intre ele s-au derulat cateva comenzi, in care s-au indicat numarul de produse, finetea lor, pretul si eventuale observatii pentru modul de lucru. Daca contractul nr.204/2005 ar fi fost unul care sa stabilieasca modalitatea clara de conlucrare efectiva dintre parti, atunci el trebuie sa aiba macar un pret mediu pe diferitele tipuri de fineturi si modele de tricotaje, ar fi trebuit sa contina termene generice de executie a lucrarilor pe diverse modele de tricotaje, ar fi trebuit sa stabileasca conditii de calitate pe diversele modele de tricotaje si nu sa lase la o data ulterioara stabilirea acestor elemente esentiale in realizarea unei prestatii. Considera ca instanta de apel, pornind de la lipsa unui pret prestabilit de parti, trebuia, avand in vedere ca instanta de fond nu facut acest lucru, sa stabileasca sensul si scopul real urmarit de parti prin contractul nr.204/2005, or, ambele instante au schimbat intelesul acestuia, denaturandu-i intelesul si stabilind premisa gresita ca valoarea lui este de 18.000 euro/luna, fapt niciodata discutat de parti si nicidecum stabilit ca o clauza contractuala. Toata probatiunea facuta - in fata instantei de fond sau prin scriptele depuse in apel de pârâtă, scripte pe care instanta de apel nu le aminteste in cuprinsul motivarii ca si cand nu ar fi existat, arata ca intre partile din litigiu s-a desfasurat o relatie comerciala, ca aceasta relatie comerciala nu s- a concretizat niciodată in stabilirea unor valori contractuale permanente ci doar in comenzi sporadice in functie de cerintele economice de moment de pe piata de profil a tricotajelor si mai mult a dovedit ca, in speta, contractul nr.204/2005 a fost doar un mijloc de obtinere de catre intimata a unui credit in vederea pornirii unei afaceri si nicidecum un act care sa dea nastere intre parti la obligatii financiare general valabile pe o durata de cinci ani. Instanta de apel considera ca pretul de un euro/bucata a fost un pret mediu utilizat la fundamentarea planului de afaceri si astfel profitul nerealizat de catre reclamanta in perioada noiembrie 2004 - iunie 2007 a fost de 662.989 lei. Aceasta afirmatie arata, din punctul pârâtei de vedere, si o interpretare gresita a contractului dintre parti dar si o imixtiune nepermisa a instantei in aprecierea ca pretul de 1 euro/bucata ar fi un pret mediu pe care subscrisa sa-l fi acceptat vreodata ca temei al unui pret in relatia contractuala. Un pret mediu presupune, de bun simt, sa existe o valoare mai mica decat valoarea medie si una mai mare decat valoarea medie. Cand si-afundamentat planul de afaceri, reclamanta intimata a avut in vedere un pret de 1 euro/bucata si unul de 1,5 euro/bucata, astfel incat si-ar fi justificat incasari lunare de 18.000 euro sau de 27.000 euro. Niciodata intimata nu si-a fundamentat planul de afaceri pe o valoarea sub un euro/bucata, ca atare, afirmatia instantei de apel ca estimarea veniturilor nerealizate de intimata trebuie sa porneasca de la valoarea de 1 euro/bucata pentru ca acesta este pretul mediu utilizat la fundamentarea planului de afaceri este una falsa, iar dintr-o premisa falsa nu poate iesi o solutie corecta. In ceea ce priveste temeiul de nelegalitate prevazut de art.304 pct.9 teza a II-a Cod pr.civ.: cu referire directa la faptul ca hotararea instantei de apel a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, arata urmatoarele: Considera ca in mod gresit instanta de apel a interpretat prevederile art. l073 Cod civil pe care le-a coroborat cu prevederile art.l082 si art.l084 Cod civil sustinand in virtutea aplicarii lor necesitatea acordarii de despagubiri si obligarea pârâtei la plata sumei de 662.989 lei. Daca creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei, consideră ca instanta de apel nu a stabilit din cuprinsul probelor de la dosar si din vointa reala a partilor care a fost obligatia exacta dintre parti, care sa permita, prin incalcarea ei dreptul la dezdaunare. In caz contrar, ar trebui poate sa fie obligata recurenta la plata de despagubiri nu doar pentru valoarea de 1 euro/bucata stabilita de intimata in planul de afaceri, dar si pentru faptul ca intimata nu si-a achizitionat numarul de masini de cusut indicat in planul de afaceri, iar diferenta valorii numarului de masini sa o plateasca recurenta, sau pentru faptul ca intimata nu si-a angajat numarul de personal calificat pe care l-a indicat in planul de afaceri, astfel incat salariile si contributiile pentru cei care trebuiau sa fie angajati sa fie cuantificate si suportate de recurenta. Simpla redare a textelor de lege de catre instanta de apel nu reprezinta o interpretare a lor, nici in litera si nici in spiritul lor, iar raportarea lor la o alta realitate decat cea avuta in vedere de parti, ca o posibila colaborare in baza unui contract cadrul, reprezinta in opinia pârâtei un motiv de nelegalitate ce poate determina schimbarea in tot a sentintei recurate. Fata de cele de mai sus solicita admiterea recursului si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate. Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5218 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. B., a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta SC RO S. S. B. împotriva pârâtei SC T. S. SA C.-N., fiind obligată aceasta la plata sumei de 6. lei reprezentând prejudicii cauzate prin nerespectarea contractului nr. 205/2004 și de 8513 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru și onorariu expert. Pentru a dispune astfel, prima instanță a constatat că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 205/2004, având ca obiect realizarea de confecții de către prestator, respectiv de către reclamantă, pe baza comenzilor beneficiarului, recte pârâta din cauză. În esență, contractul a fost încheiat ca urmare a deciziei pârâtei de externalizare a unor faze de producție, respectiv a tricotatului pe mașinile de finețe 16, propunându-se reclamantei înființarea la B. a unei secții de confecții, pârâta urmând să asigure materie primă în vederea producției de tricotaje, clauzele contractuale fiind în sensul în care aceasta urma să fie de 18.000 buc./lună. J., coroborând probațiunea administrată în cauză, care a constat în declarații de martori și raportul de expertiză întocmit de către expert M. D., luând act și de împrejurarea că valoarea obiectului cererii a fost precizatăulterior depunerii la dosar a acestui ultim mijloc de probă și făcând aplicarea prev. art. 18 ind. 1 C.pr.civ., a constatat că poate fi angajată răspunderea contractuală a pârâtei, ca urmare a nerespectării clauzei referitoare la asigurarea unor comenzi la nivelul de 18.000 buc./lună. Prejudiciul creat reclamantei a fost cuantificat în funcție de evidența contabilă a reclamantei, de planul de afaceri întocmit de către aceasta, acceptat de bancă, în temeiul căruia s-a întocmit contractul de creditare pentru dezvoltarea afacerii, procedându-se la estimarea diferențelor cantitative nerealizate față de prevederile contractului nr. 205/2004, a veniturilor și cheltuielilor suplimentare aferente acestora, ajungându-se astfel la estimarea profitului nerealizat. Instanța a validat varianta a IV-a de calcul din raportul de expertiză contabilă, considerând că este corect calculul efectuat pornind de la premisele conform cărora mărimea prestației prevăzute în contract a fost de 18.000 buc./lună, iar prețul unei bucăți a fost de 1 euro, acesta fiind cuantumul luat în calcul la întocmirea planului de afaceri acceptat de către bancă. A.ul declarat de către pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia civilă nr. 5 din 0(...), pronunțată în dosar nr. (...) al T. B.-N., instanța de control judiciar constatând ca fiind nefondate atât criticile de nelegalitate, cât și cele de netemeinicie ale sentinței atacate. Astfel, în esență, s-a reținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, fiind respectate prevederile art. 132 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ. și cele ale art. 18 ind. 1 C.pr.civ., că s-a procedat la comunicarea tuturor înscrisurilor care au fost considerate relevante pentru soluționarea cauzei, că expertul a răspuns obiecțiunilor formulate de către pârâtă și că de la data depunerii raportului, au mai fost acordate încă 8 termene de judecată până la dezbaterea în fond a cauzei. De asemenea, instanța de apel a apreciat că judecătoria a pronunțat o hotărâre temeinică, prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, validarea celei de-a IV-a variante de calcul din raportul de expertiză fiind făcută pe baza prev. art. 969 Cod civil, respectiv cu luarea în considerare a clauzelor contractuale stabilite de comun acord. Prin recursul declarat de pârâtă, se solicită modificarea deciziei din apel, cu consecința admiterii acestuia și a schimbării sentinței fondului în sensul respingerii acțiunii. Motivele de recurs invocate sunt cele prevăzute de disp. art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.pr.civ., considerându-se, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv contractul nr. 205/2004, în condițiile în care s-a ajuns la concluzia că pârâta s-a angajat ferm să asigure comenzi de 18.000 buc./lună și că prețul unei bucăți ar fi de 1 euro, neexistând suport contractual în acest sens și fiind ignorate înscrisurile depuse în apel constând în corespondența dintre cele două părți, pe baza căreia se poate stabili care a fost capacitatea de producție reală a reclamantei și prețul fixat de comun acord. În plus, se relevă că instanța de apel nu a stabilit, conform probelor administrate și a voinței reale a părților, care a fost obligația exactă stabilită în sarcina pârâtei care a fost încălcată și care dă dreptul reclamantei la dezdăunare. Analizând criticile de nelegalitate invocate de către pârâtă, Curtea constată că acestea sunt parțial întemeiate, pentru următoarele considerente: Este prezent motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C.pr.civ., în contextul în care instanța de apel a ajuns la concluzia conform căreia contractul nr. 205/2004 era unul prin care pârâta și-a asumat obligația de a asigura reclamantei comenzi ferme de 18.000 buc./lună, prețul mediu al unei bucăți fiind de 1 euro. Astfel, chiar dacă prevederile art. 3, 4 și 7 ale actului ar putea fi de natură să ducă la concluzia conform căreia este vorba despre un contract- cadru, nu este mai puțin adevărat că părțile au stipulat în mod neechivoc clauza referitoare la asigurarea unor comenzi de 18.000 buc/lună, din partea recurentei, conform disp. art. 1 și 4 din act. Chiar dacă nu s-a reglementat, prin contract, situația privind prețurile, în funcție de specificul comenzilor și pare că nu s-au întocmit anexele la care părțile fac referire, nu poate fi negat caracterul clar al prev. art. 2 și 4 din act. Aceasta nu înseamnă însă că actul dedus judecății ar trebui interpretat în sensul în care să fie justificată validarea celei de-a patra variante a raportului de expertiză, chiar dacă nu este necesar ca la încheierea contractului, părțile să fi prevăzut în detaliu modul în care se vor desfășura aceste relații, fiind suficientă stabilirea unor elemente esențiale, de validitate, ale actului, care în cauză sunt prezente. Ca atare, neindicarea unui pret mediu pe diferitele tipuri de fineturi si modele de tricotaje, a termenelor generice de executie a lucrarilor pe diverse modele de tricotaje, a conditiilor de calitate pe diversele modele de tricotaje, nu poate avea valențele vizate de către recurentă, deoarece părțile au prevăzut în contract că aceste elemente vor fi individualizate ulterior, la momentul lansării comenzilor, modalitate de colaborare explicabilă prin prisma specificității domeniului confecțiilor. Mai mult, o astfel de reglementare a raporturilor contractuale nu este de antură să facă inaplicabile prev. art. 2 și 4 din contract, conform cărora recurenta și-a asumat obligația de a asigura intimatei comenzi de 18000 buc/lună. Sunt fondate însă susținerile recurentei conform cărora instanța de apel, pornind de la lipsa unui pret prestabilit de parti, trebuia, avand in vedere ca instanta de fond nu facut acest lucru, sa stabileasca sensul si scopul real urmarit de parti prin contractul nr.204/2005, or, ambele instante au schimbat intelesul acestuia, denaturandu-i intelesul si stabilind premisa gresita ca valoarea lui este de 18.000 euro/luna, fapt niciodata discutat de parti si nicidecum stabilit ca o clauza contractuala. Atata timp cat in putinul timp de conlucrare, comenzile facute de pârâtă si realizate de catre intimata au avut ca valori preturi mult sub cel stabilit in mod unilateral de catre intimata prin planul de afaceri, iar acele preturi au fost acceptate de catre intimata, aceasta nefacturand valori de 1 euro/bucata catre pârâtă, rezultă clar modul in care partile au inteles sa aplice prevederile contractului dintre ele. Întreaga probațiune administrată în cauză și, în special, înscrisurile anexate apelului, la filele 9-15, atestă faptul că intre partile din litigiu s-a derulat o relatie comerciala și ca aceasta relatie comerciala nu s-a concretizat niciodata in stabilirea unor valori contractuale permanente, ci doar in comenzi sporadice, in functie de cerintele economice de moment de pe piata de profil a tricotajelor. Mai mult, susținerile recurentei conform cărora contractul nr.204/2005 ar fi fost doar un mijloc de obtinere de catre intimata a unui credit in vederea pornirii unei afaceri si nicidecum un act care sa dea nastere intre parti la obligatii financiare general valabile pe o durata de cinci ani, par a fi validate de către cele constatate prin primulraport de expertiză contabilă întocmit în cauză, de către expert S. P. (filele 174 și urm. dosar judecătorie), care a arătat că execuția de tricotaje nu s-a limitat la cantitățile înscrise în comenzile date de pârâtă, reclamanta prestând aceste servicii și pentru alți beneficiari, cu excepția anului 2004, când s-au executat 3.871 buc. numai pentru recurentă. De asemenea, expertul relevă și că, în perioada septembrie 2004 - martie 2006, reclamanta a avut relații comerciale cu un nr. de 16 societăți comerciale, pârâta fiind doar una dintre ele, însă în condițiile în care nu a fost organizată și condusă contabilitatea analitică de gestiune, nu s-a putut proceda la identificarea profitului aferent anului 2004 și a pierderii aferente anului 2005. În plus, Curtea constată, cu referire la numărul de bucăți tricotaje care ar fi putut fi efectiv realizat de către reclamantă pe lună, că, indiferent de modul de interpretare al prev. art. 2 și 4 din contract, probațiunea administrată în cauză este de natură să ateste că nu exista o capacitate de producție de 18.000 buc./lună. În acest sens, se constată că nu există nicio probă pertinentă care să ducă la o astfel de concluzie, cu atât mai mult cu cât, la data de (...), respectiv ulterior încheierii contractului, prin adresa depusă la fila 13 din dosarul de apel, reclamanta comunică pârâtei că, capacitatea de producție lunară este, în cazul tricotajelor tip Cotton, de 9.000 buc./lună, iar în cazul tricotajelor de finețe 8 și 10, de 4.000 buc./lună. Ca atare, reclamanta nu poate susține cu temei că ar fi avut o capacitate reală de producție de 18.000 buc./lună, din moment ce conținutul acestei adrese este neechivoc, în sensul limitării acesteia la maxim 9.000 buc./lună. Nu se poate reține nici că această comunicare s-ar referi la nr. de bucăți produse într-un schimb, din moment ce însăși reclamanta nu face nicio diferențiere în acest sens, făcând referire în mod expres la capacitatea lunară de producție. Astfel, chiar dacă se apreciază că pârâta și-ar fi asumat prin contract obligația fermă de a asigura reclamantei comenzi de 18.000 buc./lună, nerespectarea acestei clauze nu îi este imputabilă în totalitate, din moment ce chiar intimata recunoaște că nu avea capacitatea de a le finaliza. Ca atare, Curtea va porni de la premisa că răspunderea contractuală a recurentei poate fi angajată numai pentru comenzile pe care ar fi trebuit să le dea reclamantei, până la nivelul maxim al capacității acesteia de producție, respectiv acela de 9.000 buc./lună, pentru diferența de 9.000 buc/lună intervenind o clauză exoneratoare de răspundere, în sensul în care este prezentă vina creditorului. De asemenea, au fost interpretate greșit clauzele contractuale și cu referire la statuarea conform căreia pretul de un euro/bucata ar fi fost un pret mediu utilizat la fundamentarea planului de afaceri și, ca atare, poate fi utilizat și pentru calcularea profitului nerealizat de catre reclamanta in perioada noiembrie 2004 - iunie 2007. Aceasta afirmație ca valoarea de 1 euro/bucata a fost un pret mediu si ca astfel planul de afaceri trebuia avut in vedere la realizarea raportului de expertiza, nu are un suport probatoriu suficient, clauzele contractuale și corespondența purtată între părți nefiind de natură să ducă la concluzia că prețul de 1 euro/bucata ar fi fost un pret mediu pe care pârâta sa-l fi acceptat în derularea relației contractuale. Recurenta susține cu temei că un pret mediu presupune existența unei valori mai mici și a uneia mai mari decat cea medie. Cand si-a fundamentat planul de afaceri, reclamanta intimata a avut in vedere un pret de 1 euro/bucata si unul de 1,5 euro/bucata, astfel incat si-ar fi justificat incasari lunare de 18.000 euro sau de 27.000 euro. Intimata nu si-a fundamentat planul de afaceri pe o valoare de sub un euro/bucata, ca atare, afirmatia instantei de apel ca estimarea veniturilor nerealizate de intimata trebuie sa porneasca de la valoarea de 1 euro/bucata pentru ca acesta este pretul mediu utilizat la fundamentarea planului de afaceri este una care nu ține cont de realitatea raporturilor contractuale derulate între cele două părți. Mai mult, recurenta arată și că planul de afaceri care a stat la baza stabilirii despagubirilor si valorii contractului, este unul intocmit unilateral de intimata, și, ca atare, nu îi este opozabil, acesta neavând nici calitatea de document financiar contabil prevazut in normele metodologice aprobate prin O. nr.425/1998 asa cum a fost modificat prin O. nr.1850/2004. Ca atare, Curtea urmează a îndepărta din economia cauzei acest plan de afaceri, în măsura în care el a fost luat în calcul ca reprezentând o justificare suficientă pentru validarea pretențiilor prin raportare la prețul de 1 euro/buc., însă, în egală măsură, se va constata și că nu a fost contestată în mod pertinent, justețea argumentelor și calculelor de natură economică realizate de către expert, pârâta formulând obiecțiuni, la care expertul a răspuns în mod fundamentat, fără însă a solicita și efectuarea unei contraexpertize, în apel sau la fond. Astfel, nu este real că expertul s-a raportat în mod singular la acest plan de afaceri, în contextul în care s-a indicat că s-a procedat la estimarea, în 4 variante, a diferențelor cantitative nerealizate față de prevederile contractului nr. 205/2004, a veniturilor nerealizate și a cheltuielilor suplimentare aferente acestora, rezultând astfel profitul nerealizat. De asemenea, s-a ținut cont de faptul că reclamanta s-a angajat la prestarea unor servicii care nu presupun consumuri directe de materiale, iar costurile generate cuprind costuri variabile a căror mărime este direct proporțională cu volumul producției, cu modul de organizare al acesteia și costuri fixe a căror mărime nu depinde de acest indicator. Luând în calcul acești factori, expertul a realizat 4 variante de calcul, respectiv două care vizau o producție de 9.000 buc./lună, diferența fiind dată de prețul pe bucată, de 0,85 euro, respectiv de 1 euro, aceleași prețuri pe bucată fiind aplicate și în cazul în care producția ar fi fost de 18.000 buc./lună. Dintre aceste variante, Curtea urmează a o valida pe prima, care ia în calcul o producție de 9.000 buc./lună și un preț mediu de 0,85 euro/buc., în acest context ajungându-se la o valoare a profitului nerealizat de 136.567 lei. Pentru a ajunge la această concluzie, s-a luat în calcul împrejurarea că niciuna din cele două părți nu a solicitat expertului efectuarea și a altor variante de calcul, iar în răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâtă (filele 489-491 dosar fond), expertul a indicat faptul că prețul mediu de 0,85 euro/buc. este prețul mediu realizat al prestărilor reclamantei către SC T. S., el fiind determinat conform calculelor efectuate în anexa 3 la raport. Ca atare, instanța de recurs apreciază că aceasta este singura variantă care este conformă cu voința contractuală reală a părților, ea pornind de la realitatea și modul de desfășurare a relațiilor contractuale dintre acestea și care este opozabilă, ca atare, recurentei, care nu și-a însușit, în nicio modalitate, planul de afaceri care nu îi poate deveni opozabil doar prin simpla împrejurare că a fost acceptat de către bancă. În plus, această variantă pare a fi mai apropiată chiar de solicitările reclamantei, din adresa de la filele 14-15 din dosarul de apel, în cuprinsul căreia, după prezentarea calculelor detaliate privind cheltuielile de producție pe bucată, se solicită validarea unui preț de 0,84 euro/buc. În concluzie, constatându-se că pârâta și-a încălcat obligația fermă asumată prin contract, în limitele mai sus precizate, respectiv cu luarea în considerare a capacității maxime de producție recunoscute chiar de către reclamantă, care a constat în asigurarea unor comenzi care să permită realizarea unei producții de 9.000 buc./lună, pe un interval asumat amiabil, de 5 ani, poate fi angajată răspunderea sa contractuală, în baza prev. art. (...), 1084 și urm. Cod civil. În speță societatea pârâtă nu a respectat condițiile și clauzele convenite cu SC RO S. S., neasigurând acesteia fluxul de lucru la care s-a angajat, împrejurare care dă dreptul acesteia din urmă să pretindă o dezdăunare pentru prejudiciul cauzat. Ca atare, ea va fi obligată să plătească reclamantei beneficiul nerealizat, calculat conform variantei I din raportul de expertiză. Drept consecință, în baza prev. art. 304 pct. 8 și 9, art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul declarat de către pârâtă va fi admis, decizia instanței de apel fiind modificată în sensul admiterii apelului declarat de SC T. S. SA. În baza art. 296 C.pr.civ., va fi schimbată în parte sentința civilă nr. 5218 din (...), pronunțată în dosar nr. (...) al J. B., în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamanta SC RO S. S. în contradictoriu cu pârâta SC T. S. SA și a obligării pârâtei la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 1. lei, profit nerealizat. Vor fi menținute restul dispozițiilor hotărârii apelate, referitoare la obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, cu luarea în considerare a împrejurării că acestea sunt proporționale cu pretențiile validate, în contextul în care expertiza contabilă efectuată de expert M. D. a reprezentat o probă pertinentă și utilă în economia cauzei și în care pârâta a căzut în pretenții. În baza prev. art. 274 C.pr.civ., va fi obligată intimata SC RO S. S. la plata, în favoarea recurentei, a sumei de 3.988,54 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs, constând în taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor care au fost validate ca urmare a admiterii căii de atac, respectiv a diferențelor dintre sumele acordate la fond și apel și cele validate în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Admite recursul declarat de SC T. S. SA împotriva D.i civile nr. 5 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N. pe care o modifică în sensul că admite apelul. Schimbă în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta SC RO S. S. în contradictoriu cu pârâta SC T. S. SA. lei. Obligă pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 136.567 Menține restul dispozițiilor hotărârii apelate. Obligă intimata la plata, în favoarea recurentei a sumei de 3988,54 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). Red.M.B./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.apel: I. U.u, V. Checec Jud.fond: N. L. M.
| ← Decizia comercială nr. 85/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 8444/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
