Încheierea comercială nr. 731/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 731/2012

Ședința camerei de consiliu din data de 22 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. M. C.

GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare conflictul de competență ivit între T. S. C. și

Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea soluționării acțiunii formulată de reclamantul M. C. N., în contradictoriu cu pârâtul A. J.

Examinarea cauzei s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.11852 din 14 iulie 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.(...), a fost admisă excepția necompetenței materiale a J. C.-N., pusă în discuție din oficiu și în consecință s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M. C. N. prin primar împotriva pârâtului A. J., având ca obiect obligație de a nu face, în favoarea T. Comercial C..

P. a pronunța această soluție instanța a reținut cu privire la excepția necompetenței materiale a J. C.-N. pe care instanța a pus-o în discuție, a reținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei : certificatul de urbanism, răspunsul Comisiei Tehnice De Amenajare A Teritoriului Și De Urbanism din cadrul Consiliului Local al M.ui C.-N., fișa tehnică în vederea emiterii Acordului Unic, aviz pentru branșament apă canal, aviz pentru branșament energie electrică, avizul tehnic favorabil nr.1254, rezultă că imobilul în legătură cu care a fost formulată cererea are destinația de imobil pentru birouri și alte spații comerciale și două locuințe (f 64, 69, 80, 83, 87).

Având în vedere această destinație a imobilului din litigiu, instanța deduce intenția speculativă a pârâtului de a obține profit, fie din exploatarea imobilului din punct de vedere comercial, fie din vânzarea spațiilor comerciale care nu pot intra în sfera bunurilor de folosință personală. Prin urmare, executând lucrările de construire la imobilul respectiv, pârâtul desfășoară o activitate cu caracter comercial. Potrivit articolului 7 din Codul comercial, sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită și societățile comerciale. Chiar dacă am accepta caracterul neobișnuit al actelor de comerț efectuate de pârât, potrivit articolului 9 din același cod, orice persoană care într-un chip accidental face o operațiune de comerț și nu poate fi considerată comerciant, este supusă legilor și jurisdicțiunii comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot ridica din această operațiune. Raportând aceste texte legale la starea de fapt izvorâtă din probele cauzei, instanța apreciază că lucrările de construire executate în scopul obținerii de profit imprimă raportului juridic dedus judecății, al cărui obiect este tocmai oprirea sau desființareaacestor lucrări, un caracter comercial. În plus, potrivit articolului 3, punctul 8 din Codul comercial, legea consideră fapte de comerț și întreprinderile de construcții.

Cercetând valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanța constată că cererea formulată de reclamant este neevaluabilă în bani.

Conform dispozițiilor articolului 2, punctul 1, litera a din Codul de procedură civilă, T. judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani.

Așadar, raportat la acest text legal, competența soluționării cererii formulate de reclamantă aparține tribunalului, iar nu judecătoriei.

Potrivit dispozițiilor articolului 159, punctul 2 din Codul de procedură civilă, când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, necompetența este de ordine publică, iar nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la competență atrage nulitatea actelor de procedură potrivit prevederilor articolului 105 aliniatul

1 din Codul de procedură civilă, nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări, motiv pentru care instanța nu poate deroga de la această normă de competență și este obligată să pună din oficiu în discuția părților excepția de necompetență materială.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 2, punctul 1, litera a din Codul de procedură civilă, instanța a admis excepția necompetenței materiale a J. C.-N. și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul în favoarea T. Comercial C..

În temeiul dispozițiilor articolului 158 aliniatul 3 din Codul de procedură civilă, instanța a dispus trimiterea dosarului instanței competente de îndată ce hotărârea de declinare a competenței va deveni irevocabilă.

Prin sentința civilă nr.3257 din 14 septembrie 2012 pronunțată de T. S. C. în dosarul nr.(...), a fost admisă excepția necompetenței materiale a T. S. C. și s-a declinat competenta de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul M. C. N. în contradictoriu cu pârâtul A. J. în favoarea J. C. N..

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea

Curții de A. C. in vederea soluționării acestuia.

P. a pronunța această soluție instanța analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a T. S. C., conform dispozitilor art 137 Cod proceduracivila, a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției nr.114/(...) intocmit de M. C. N. - D. P. C., s-a constatat că pârâtul A. J. in calitate de beneficiar și investitor a executat lucrări de desființare a imobilului situat în C. N., str.București nr.4, fără a deține autorizație de desființare conform L. nr.50/1991 modificată. De asemenea, a executat fără a deține autorizație de construire conform legislației în vigoare, lucrări de construcții care constau în executarea săpăturii generale, umplutură compactată, hidroizolație orizontală, montat armăruta în radier general, executat parhal cofraj elevație, turnat beton fundație redier general. La data constarării, lucrările erau în curs de execuție (fila

7 dosar nr.(...) al J. C. N.).

Prin acest proces verbal a fost aplicata amenda de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.26 al.1 lit.a din Legea nr.50/1991 și s-a dispus oprirea imediată a lucrărilor și solicitarea de la P. C. N. de analizare a situației în vederea soluționării conform prevederilor legale, in termen de 60 de zile.

La urmatorul control, efectuat la data de (...) de către D. P. C. la imobilul paratului, s-a constatat ca pârâtul nu s-a conformat măsurilor dispuse conform

L. 50/1991, întrucât a continuat lucrările de construcții după ce acestea au fostoprite. Stadiul fizic al lucrărilor la data efectuării controlului era: structura de rezistență (stâlpii) parterului executați și se executa cofrajul plăcii și grinzilor peste parter (fila 8 dosar nr.(...) al J. C. N.).

În acest context s-a formulat prezenta acțiune, prin care s-a solicitat inițial oprirea imediată a lucrărilor executate nelegal pe terenul situat în C.-N., str.București, nr.4, iar apoi, prin completarea de acțiune din data de (...), obligarea pârâtului și la desființarea construcției edificate fără autorizație de construire, iar în caz contrar autorizarea reclamantului să desființeze construcția pe cheltuiala pârâtului.

Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările ulterioare, odata cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) si b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum si, după caz, luarea masurilor de încadrare a acestora in prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, intr-un termen stabilit in procesul-verbal de constatare a contravenției. De asemenea, conform prevederilor art. 32 al.1 din Legea 50/1991, In cazul in care persoanele sanctionate contraventional au oprit executarea lucrarilor, dar nu s-au conformat in termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sanctiunea va sesiza instantele judecatoresti pentru a dispune, dupa caz: a) incadrarea lucrarilor in prevederile autorizatiei; b) desfiintarea constructiilor realizate nelegal.

Raportat la obiectul și cauza prezentei acțiuni, instanța a reținut că solicitările de oprire imediată a lucrărilor executate nelegal de către pârâtul A. J., respectiv de desființare a lucrărilor executate în absența unor autorizații emise în mod legal, au ca și fundament juridic constatarea unei fapte contravenționale în sarcina pârâtului, intrând în regimul contravențional privit în sens larg, iar potrivit dispozițiilor art. 32 raportat la art. 35 alin. 3 din același act normativ, procedura de soluționare este reglementată de dispozițiile O. nr.2/2001.

Este real, așa cum a arătat pârâtul prin întâmpinarea depusă la dosar, că sistarea unor lucrări se referă la instituirea unei obligații de a face în sarcina pârâtului, iar un asemenea petit nu este unul evaluabil în bani. Cu toate acestea, în contextul analizat, calitatea de comerciant a părților (examinată prin raportare la legislația în vigoare la momentul introducerii acțiunii) este irelevantă, întrucât ceea ce asigură o corectă calificare a acțiunii, sub aspectul naturii sale comerciale ori civile, este nu doar obiectul cererii, ci și cauza acesteia. Or, după cum s-a menționat, solicitarea de oprire imediată a lucrărilor se intemeiază pe constatarea savărșirii unei contravenții de către pârât, prin intermediul acestei acțiuni urmărindu-se înlăturarea efectelor faptei contravenționale savărșite. Regimul contravențional se înscrie în sfera raporturilor de drept administrativ, iar instanța competentă să soluționeze acțiuni întemeiate pe dispozițiile L. nr.50/1991 raportat la OG nr.2/2001 este judecătoria, ca instanță specială de contencios administrativ, iar nu o instanță specializată pentru cauze cu profesioniști.

T. a mai reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art.56 Cod comercial în sensul dorit de pârât, întrucât acestea se refera la obligațiile născute din actele unui comerciant, or în cauză se discută despre fapta ilicita a unui comerciant în accepțiunea legislației în vigoare la data promovării acțiunii. De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art.3, 4, 7 și 9 Cod comercial, deoarece litigiul izvorăște nu din faptele de comerț ale unui comerciant sau din raporturile acestuia cu terțe persoane născute în timpul exercitării comerțului, ci din raporturile de drept contravențional născute prin constatarea și sancționarea unei contravenții de către autoritatea competentă, in conformitate cu dispozițiile L. nr.50/1991.

Din perspectiva considerentelor expuse, tribunalul a constatat ca revine J. competența de soluționare a acțiunii promovate de reclamant in conformitate cu dispozițiile art.1 Cod procedură civilă, iar nu T. S. C., nefiind incidente dispozițiile art.2 pct.1 lit.a din același act normativ invocate de pârât. P. aceste motive, in temeiul dispozițiilor art.159 pct.2 si art.158 Cod procedura civila instanța specializată a admis exceptia necompetenței materiale a T. S. C. si a declinat competenta de solutionare a actiunii in favoarea J. C. N..

Intrucat prin sentinta civila nr.11852/(...) pronuntata de J. C. N., această instanță a admis excepția necompetentei materiale in ce o priveste, apreciind că revine T. S. C. competența de soluționare a cauzei de față, iar prin prezenta sentinta T. S. C. a constatat ca revine J. C. N. competența materiala de soluționare a cauzei, în raport de dispozitiile art.20 pct.2 si art.21 Cod procedura civila, instanța specializată reține ca s-a ivit un conflict negativ de competenta, motiv pentru care a sesizat Curtea de A. C., ca instanta superioară si comună instanțelor aflate in conflict, pentru emiterea unui regulator de competenta.

Analizând conflictul creat între cele două instanțe, Curtea rețineurmătoarele:

Reclamantul M. C. N. prin cererea înregistrată pe rolul J. C.-N. în data de

(...) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. J., să dispună oprirea imediată a lucrărilor executate nelegal la imobilul situat în C.-N., str.București, nr.4, într-un termen considerat suficient și să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că în fapt, pârâtul a executat lucrări de desființare și de construire la imobilul situat în C.-N., str.București, nr.4, fără a deține autorizație de desființare și de construire conform L. nr.50/1991, lucrările fiind în curs de execuție la data de (...). A susținut că s-a întocmit în sarcina pârâtului procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.114/(...) prin care s-a dispus oprirea imediată a lucrărilor, dar acesta nu s-a conformat măsurii dispuse, constatarea fiind făcută în acest sens prin procesul verbal nr.79 din (...).

In drept, a invocat art.32, alin.1, lit. A din Legea nr.50/1991 și art.1075 și următoarele din Codul civil.

Ulterior a completat cererea la data (...) solicitând obligarea pârâtului și la desființarea construcției edificate fără autorizație de construire pe terenul situat în C.-N., str.București, nr.4, înscris în CF nr.2., nr. top 5192, într-un termen rezonabil, iar în caz contrar autorizarea reclamantului să desființeze construcția pe cheltuiala pârâtului. M. completării cererii au fost detaliate la filele 90-91. În drept, a invocat art.112 din codul de procedură civilă și art.32 din Legea nr.50/1991.

La data de (...), Primarul municipiului C. N. a formulat o cerere de intervenție în interes propriu prin care a exprimat în contradictoriu cu pârâtul aceleași pretenții formulate de reclamant în completarea cererii amintite.

Reclamantul este obligat să determine, prin cererea de chemare în judecată, obiectul acțiunii în cadrul căruia urmează să se soluționeze procesul, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil instanța fiind obligată să respecte aceste limite ale investirii sale, iar reclamantul și intervenientul au invocat prevederile art 32 alin.1 lita A din Legea nr.50/1991 și art.1075 din C. civ .

În considerarea dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă, care consacră și principiul rolului activ al judecătorului, coroborate cu cele ale art. 84 Cod procedură civilă, instanța este obligată doar să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii.

Determinarea corectă a obiectului și cauzei prezentei acțiuni, a fost corect realizată de către T. S. C. care a reținut în mod corect că obiectul cererii îl constituie solicitările de oprire imediată a lucrărilor executate nelegal de către pârâtul A. J., respectiv de desființare a lucrărilor executate în absența unor autorizații emise în mod legal.

Fundamentul juridic a fost raportat la textul legal invocat prin acțiunea introductivă și prin cererea de intervenție formulată și se raportează și la constatarea unei fapte contravenționale în sarcina pârâtului, intrând în regimul contravențional privit în sens larg.

Textul legal invocat de reclamant și de intervenient este art. 32 raportat la art. 35 alin. 3 din același act normativ, iar procedura de soluționare este cea reglementată de dispozițiile O. nr.2/2001.

Circumscrierea acțiunii în sfera celor neevaluabile în bani fără verificarea calității speciale necesare pentru includerea litigiului în sfera celor vizate de art.2 pct.1 lit.a C.pr.civ. în forma existentă la data pronunțării sentinței ( în prezent abrogat) de către J. apare ca fiind incorectă întrucât în determinarea acestui caracter raportarea nu poate fi realizată doar la persoană fiind necesară analiza acțiunii din perspectiva limitelor investirii, a obiectului cererilor și a cauzei juridice a acestora și nu doar a părților litigante.

Chiar dacă s-ar admite teza susținută de pârât prin întâmpinare, că sistarea unor lucrări se referă la instituirea unei obligații de a face în sarcina sa, iar un asemenea petit nu este unul evaluabil în bani trebuie reținut că obligația derivă dintr-un raport contravențional iar calitatea de comerciant nu poate schimba natura juridică a cererii.

T. a reținut în mod corect că regimul contravențional se înscrie în sfera raporturilor de drept administrativ, iar instanța competentă să soluționeze acțiuni întemeiate pe dispozițiile L. nr.50/1991 raportat la OG nr.2/2001 este judecătoria, ca instanță specială de contencios administrativ, în materia contravențională.

Curtea va achiesa la statuările T. potrivit cărora nu sunt aplicabile dispozițiile art.56 Cod comercial în sensul dorit de pârât, întrucât acestea se refera la obligațiile născute din actele unui comerciant, or în cauză se discută despre fapta ilicita a unui comerciant în accepțiunea legislației în vigoare la data promovării acțiunii.

Litigiul se fundamentează pe dispozițiile dreptului contravențional iar obligația a cărei executare se urmărește nu rezultă din faptele de comerț ale unui comerciant sau din raporturile acestuia cu terțe persoane născute în timpul exercitării activității, ci din fapta contravențională dovedită prin constatarea și sancționarea unei contravenții de către autoritatea competentă, in conformitate cu dispozițiile L. nr.50/1991.

Raportat la cele evidențiate anterior Curtea apreciază că revine J. competența de soluționare a acțiunii promovate de reclamant in conformitate cu dispozițiile art.1 Cod procedură civilă, iar nu T. S. C..

Considerentele evidențiate au relevat că raportat la obiectul cererii, cauza juridică a acesteia și temeiul fundamentării acesteia astfel cum au fosta cestea evidențiate prin acțiunea introductivă cât și prin precizarea și cererea de intervenție formulată ulterior competența soluționării cauzei revine J. prin raportare la normele speciale invocate și evidențiate anterior și în consecință în baza art.22 C.pr.civ. competența de soluționare a cauzei în favoarea J. C.-N..

P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul M. C.-N. cu sediul în C.-N. str. M. nr.1-3, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul A. J. cu reședința în C.-N. B-dul N. T. nr.36, ap.42, jud. C., în favoarea J. C.-N..

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE GREFIER A. M. C. V. D.

Red.A.M.C./S.M.D.

4 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea comercială nr. 731/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii