Încheierea comercială nr. 791/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 791/2012
Ședința ta de 29 O. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare cererea de suspendare provizorie formulată de petenta SC R. I. SRL prin administrator special Beuran Ion privind Sentința civilă nr. 3601 din data de (...), pronunțată de T. S. C., în dosarul nr. (...), până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului declarat împotriva aceleași sentințe.
Soluționarea cererii a avut loc în Camera de C., fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
C U R T E A :
Prin cererea înregistrată la data de 25 octombrie 2012, pe rolul T. S. C., petenta S. R. I. S. T., prin administrator special BEURAN ION, a solicitat instanței suspendarea provizorie a sentinței civile nr. 3601 din data de (...), pronunțată de T. S. C., în dosarul nr. (...).
În motivarea cererii, petenta a arătat, pe de o parte, că planul de reorganizare a fost aprobat de creditori conform procesului-verbal și hotărârii depuse la dosarul cauzei, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 101, iar pe de altă parte, în situația aplicării efectelor hotărârii recurate, atât petenta cât și creditorii vor fi vătămați iremediabil.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 8 alin. 4 și 5 lit. c din Legea nr.
85/2006 modific, art. 300 alin. 2 și art. 403 alin. 4 C.pr.civ.
Analizând cererea de suspendare provizorie formulată de petentă, Curteareține următoarele:
Potrivit art. 8 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de către instanța de recurs, cu excepțiile menționate la art. 8 alin. 5 lit. a - d din același act normativ.
Potrivit aceluiași text legal, dispozițiile cuprinse în C.pr.civ. referitoare la modalitatea de soluționare a recursului sunt incidente și în procedura de soluționare a recursului în materia insolvenței.
Potrivit art. 300 alin. 3 C.pr.civ., cu prilejul soluționării cererii de suspendare în cadrul recursului, recurentul are obligația de a depune o cauțiune de 500 lei, conform art. 403 alin. 4 C.pr.civ., în situația unor litigii nepatrimoniale.
Curtea reține că în prezenta cauza recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a depune cauțiunea, conform dispozițiilor legale menționate anterior, astfel încât se va respinge cererea de suspendare provizorie, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
:
Respingerea cererea de suspendare provizorie formulată de petenta S. R. I. S. T., prin administrator special BEURAN ION, domiciliat în Tg.Jiu, str. Lalelelor, nr. 14A, jud.Gorj, privind sentința civilă nr. 3.601 din data de (...), pronunțată de T. S. C., în dosarul nr. (...)
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința din 29 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER, D. M. D. C.
Red.D.M./ (...). Dact.H.C./2 ex.
← Sentința comercială nr. 511/2012, Curtea de Apel Cluj -... | Decizia comercială nr. 40/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|