Decizia civilă nr. 10653/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10653/2013
Ședința publică din data de 06 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta SC G. A. SA, împotriva deciziei civile nr. 42A din_, pronunțată de T. ul Specializat C.
, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. C. N. și intimata B. I. A., având ca obiect - pretenții daune morale și materiale din asigurări.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta-pârâtă prin consilier juridic R. Cimpianu, care depune la dosar delegație de reprezentare și intimata-reclamantă prin avocat Florin G., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 44 din dosar, lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 1005,50 lei, conform dovezii aflată la fila 37 și timbru judiciar de 6 lei.
Prin S. Registratură, la data de_ intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, însoțită de înscrisuri, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța comunică reprezentantei recurentei un exemplar din întâmpinarea formulată de intimată și nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 42A din_, pronunțată de T. ul Specializat C. prin care a fost obligă pârâta SC G. A. SA să plătească în favoarea reclamantei B.
C. N. suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale. De asemenea a fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi întârziere.
Față de obligarea la plata daunelor materiale apreciază apărătorul recurentei că este nejustificată majorarea cuantumului daunelor morale de la suma de 65000 lei la cea de 100000 lei. Deși nu se neagă suferința cauzată intimatei, ca urmare a decesului mamei sale survenit în urma accidentului rutier, cuantumul daunelor trebuie stabilit și acordat proporțional cu prejudiciul efectiv suferit, prin raportare la persoana victimei și a intimatei. Vârsta de 71 ani a victimei nu constituie un criteriu esențial și obiectiv în cuantificarea daunelor, acordarea acestora trebuie să se raporteze la toate celelalte circumstanțe privind persoana victimei și a reclamantei.
De asemenea trebuie avute în vedere și aspectele care vizează persoana reclamantei, respectiv că aceasta este o persoană majoră - 34 ani, este singură la părinți, este căsătorită și nu este dependentă financiar sau material de mama sa, motiv pentru care apreciază că suma acordată de instanța de fond, cea de 65000 lei poate compensa suferința încercată. Pe de altă parte suma de 65000 lei a fost achitată în luna iulie 2013, odată cu daunele materiale.
Din practica judiciară invocată se poate observa că pentru alte categorii de solicitanți suma acordată cu titlu de daune a fost mult mai mică decât cea acordată de către instanța de apel.
De asemenea se relevă că este neîntemeiată obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, dacă se au în vedere dispozițiile Ordinului CSA nr. 5/2010 potrivită cărora asigurătorul RCA este obligat la plata unor penalități de întârziere de 0,1% dacă nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute de
art. 36 sau și le îndeplinește defectuos (…). Ori despăgubirile cuvenite, daunele materiale se stabilesc de către instanța de judecată, drept pentru care obligația la plata penalităților poate să aibă loc doar după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, definitivă și irevocabilă. Potrivit art. 36 al. 1 din același act normativ, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
În speță răspunderea civilă delictuală a fost stabilită odată cu soluționarea dosarului penal la data de_, dosarul civil fiind suspendat până la acea dată. Prin urmare obligația pârâtei la plata penalităților de întârziere asupra unei sume din daunele morale de la data convocării la conciliere sau de la data la care s-a introdus cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, aceste penalități începând să curgă de la data la care instanța s-a pronunțat definitiv cu privire la suma cuvenită intimatei.
Față de toate aceste considerente solicită admiterea recursului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă căii de atac a recursului și apelului.
Reprezentantul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea în totalitate a hotărârii pronunțată de instanța de fond, învederând că raportul juridic dedus judecății este unul contractual. Prin
recursul în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că asigurătorul plătește în baza contractului de asigurare constând în polița RCA și că răspunderea contractuală a asigurătorului poate coexista cu răspunderea civilă delictuală celui vinovat de producerea evenimentului.
Solicită a se observa reaua credință a pârâtei pe tot parcursul desfășurării diferendului, începând cu data formulării cererii de despăgubire, întemeiată pe dispozițiile art. 36 din OCSA nr. 5/2010. respectiva cerere a fost formulată la aproximativ două luni de la data producerii evenimentului rutier, însă până la acel moment nu a fost finalizat dosarul de cercetare penală și nici nu s-a pus în mișcare acțiunea penală. La acel moment pârâta a făcut o ofertă de daune în valoare de 18000 lei, care însă a fost refuzată fiind considerată fiind o sumă mică. Prin urmare penalitățile încep să curgă de la data depunerii ultimului document.
În temeiul prevederilor art. 20 al. 3 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contractul de asigurare, iar în situația în care părțile nu se înțeleg asupra cuantumului indemnizației de asigurare, suma care nu face obiectul litigiului va fi plătită de asigurător înainte ca acesta să se fi soluționat prin negocieri sau de către instanța de judecată";, prin înscrisul din
_ reclamanta a solicitat pârâtei plata în parte a acestei sume, cu precizarea că pentru diferență urmează a se adresa instanței de judecată.
Susține reprezentantul intimatei că din momentul în care s-a formulat cererea de chemare în judecată recurenta a majorat suma inițială la 30000 lei, și aceasta din urmă fiind refuzată. În fața primei instanțe a solicitat a fi acordată suma de 18000 lei sau maxim cea de 30000 lei, însă cu toate acestea prima instanță a acordat daune în valoare de 65000 lei, hotărâre care a fost atacată cu apel și s-a solicitat reducerea acestora. La rândul său instanța de apel a acordat daune în valoare de 1. lei, care și de această dată au fost contestate ca apoi pârâta să ajungă la concluzia că este suficientă suma de 65000 lei. Pe tot parcursul soluționării diferendului recurenta nu a înțeles să acorde saunele pe cale amiabilă, contrar susținerilor făcute.
Cât privește practica instanțelor de judecată invocată în privința cuantumului despăgubirilor, relevă apărătorul intimatei-reclamante că dispozițiile legale nu precizează că instanțele de judecată sunt ținute de practica judiciară în materie ci în primul rând de dispozițiile legale în vigoare și doar în subsidiar de practica judiciară a altor instanțe. Pe de altă parte Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că stabilirea cuantumului daunelor morale nu este supus unor rigori speciale, în sensul că rămâne la latitudinea judecătorului cauzei suma care se impune a fi acordată, raportat la dispozițiile legale.
În ce privește temeiul de drept al răspunderii asigurătorului acesta constă în dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora prin contractul de asigurare contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, venefici9aruliu asigurării sau terțului pagubit despăgubirea ori suma asigurată ….";.
În privința penalităților de întârziere se susține că acestea sunt acordate ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractuale din partea asigurătorului. În speță, în temeiul art. 35 din Ordinul CSA nr. 5/2010 reclamanta s-a adresat cu o cerere de acordare a despăgubirilor, s-a acordat o sumă mai mică fără vreo motivare, așa cum prevede expres art. 37 din OCSA nr. 5/2010, respectiv dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește în mod defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Cât privește invocarea dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 136/1997 acest text de lege își găsește aplicare doar în ipoteza în care, pe cale amiabilă, diferendul dintre părți este stins în totalitate. Nefiind incidente în speță, și instanța de apel a considerat că aceste prevederi au fost invocate în mod tendențios.
Contrar afirmațiilor recurentei, evocate cu prilejul recursului, susține reprezentantul intimatei că aceasta nu are familie, nu este căsătorită și nu are copii, iar în ce privește vârsta victimei, apreciază că nu este moral ca despăgubirile pentru traumele suferite să fie acordate în funcție de vârsta unei persoane.
Pentru toate argumentele expuse solicită respingerea recursului ca nefondat, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentinta civila nr. 1112/2013 pronunțată la data de 22 ianuarie 2013 Judecătoria C. N.
a respins exceptia netimbrarii actiunii și a admis in parte actiunea civila formulata de reclamanta B. C. N. împotriva paratei G.
A. SA si in contradictoriu cu intervenienta fortata B. I. A., fiind obligată parata la plata in favoarea reclamantei a sumei de 2.431,78 lei, cu titlu de daune materiale, la plata in favoarea reclamantei a sumei de 65.000 lei, cu titlu de daune morale.
De asemenea a fost respinsă cererea de obligare a paratei la plata penalitatilor de intarziere, fiind obligată parata la plata cheltuielilor de judecata in favoarea reclamantei, in cuantum de 5.416,32 lei.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că in data de_ pe str.B. din C. -N. a avut loc un accident rutier in care au fost implicate autoturismul marca Dacia Super Nova cu nr.de inmatriculare_, autoturism condus la acea data de intervenienta fortata B. I. A. si o ambulanta, autovehicul cu nr.de inmatriculare_, condus de dl.M. S.
N. . Cercetarile efectuate si recunoasterea intervenientei fortate au dus la concluzie, fara echivoc, ca vinovata de producerea accidentului a fost intervenienta fortata B. I. A., care nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului ce se deplasa in regim de urgenta, cu semnalele acustice si luminoase in functiune. Prin efectuarea brusca a virajului la stanga impactul cu ambulanta nu a putut fi evitat, iar, in urma accidentului, d-na B. L. tina, care se afla pe bancheta din spate dreapta a autoturismului condus de intervenienta fortata B. I. A. a suferit leziuni traumatice ce au impus internarea imediata la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta C. . In data de_ d-na B. L. tina a decedat, moartea datorandu-se insuficientei cardio-respiratorii acute si traumatismului cranio-cerebral survenite ca urmare a accidentului produs in data de_, asa cum reiese din certificatul medical constatator al decesului nr.474/_ depus in copie la fila 28 din dosarul initial inregistrat la T. ul Specializat C. .
Pentru efectuarea cercetarilor determinate de producerea accidentului a fost constituit dosarul penal nr.8500/P/2010 si, in data de_ Parchetul de pe langa Judecatoria C. -N. a dispus trimiterea in judecata a intervenientei fortate B. I. A. pentru savarsirea infractiuni de ucidere din culpa, prevazuta de art.178 alin.1 si 2 Cod penal. Prin sent. penala nr.1051/2012 pronuntata in dos.pen.nr._ al J. i C. -N. instanta a dispus condamnarea intervenientei fortate B. I. A. la 1 an si 2 luni inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata termenului de incercare de 3 ani si 2 luni (f.57-59).
Prima instanță a mai reținut că partea vatamata, B. C. N., fiica d-nei
B. L. tina, reclamanta din prezenta cauza, nu s-a constituit parte civila in dosarul penal. Reclamanta a ales sa se adreseze initial societatii de asigurare la care era incheiata polita de raspundere civila obligatorie (cu nr.2080468) pentru autoturismul marca Dacia Super Nova cu nr.de inmatriculare_ la data producerii accidentului. Reclamanta a solicitat acordarea sumei de 287.633,35 lei, din care 250.000 lei reprezentau daune morale, iar 37.633,35 lei daune materiale (f.12-13 din dosarul initial inregistrat la T. ul Specializat C. ). Societatea de asigurare G. A. SA a acordat suma de 18.415,49 lei, din care 16.000 lei reprezentau daune morale, iar 2.415,49 lei daune materiale (f.11 din dosarul initial inregistrat la T. ul Specializat C. ), insa reclamanta a refuzat oferta facuta in dosarul de daune si, in data de 12 octombrie 2011 a inregistrat pe rolul T. ul Specializat C., actiunea civila formulata in contradictoriu cu societatea de asigurare prin care solicita obligarea acesteia la
plata sumei de 250.000 lei cu titlul de daune morale, la plata sumei de 2.633,35 lei, cu titlul de daune materiale, obligarea la plata penalitatilor de intarziere de 0,1% pe zi calculate, potrivit art.36 din Ordinul nr.5/2010, incepand cu data de_ si pana la achitarea efectiva, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de desfasurarea procesului.
Prin sentința civilă nr.6665/2011 T. ul Specializat C. a admis exceptia necompetentei materiale, invocate din oficiu si a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea J. i C. -N. . La termenul de judecata din 8 iunie 2012 instanta a dispus suspendarea cauzei pana la solutionarea dosarului penal nr._ al J. i C. -N. . Dupa solutionarea dosarului mentionat, la solicitarea reprezentantului reclamantei prezenta cauza a fost repusa pe rol, analizarea cererii de chemare in judecata urmand a fi efectuata doar in baza actelor depuse, partile nesolicitand administrarea vreunui alt probatoriu cu exceptia inscrisurilor incuviintate.
Astfel, este fara echivoc ca in urma accidentului provocat de intervenienta fortata B. I. A. in data de_ d-na B. L. tina si-a pierdut viata, iar fiica acesteia, reclamanta B. C. N. este indreptatita sa formuleze o actiune in pretentii intemeiata pe dispozitiile Legii nr.136/1995 si a Ordinului CSA nr.5/2010.
In ceea ce priveste pretentiile materiale formulate, instanța de fond a reținut că se face referire doar la cheltuielile ocazionate de decesul d-nei B. L. tina si de inmormantarea acesteia. In dovedirea pretentiilor formulate reclamanta a depus la filele 17-24 din dosarul initial inregistrat la Tribunhalul Specializat C. copii ale chitantelor eliberate de diverse servicii sau magazine.
Reclamanta a cuantificat despagubirile materiale solicitate la suma de 2.633,35 lei, iar reprezentantii paratei au fost de acord cu acordarea sumei de 2.415,49 lei.
Analizand dovezile depuse la dosar instanta a apreciat ca reclamanta este indreptatita la acordarea sumei de 2.431,78 lei cu acest titlu. Astfel, dintre chitantele depuse, unele sunt anterioare decesului d-nei B. L. tina, motiv pentru care nu pot fi incluse in categoria cheltuielilor legate de inmormantarea acesteia. Bonul pentru suma de 26,25 lei a fost eliberata de SC ONCOS IMPEX SRL in data de_, iar decesul a avut loc in data de_ . De asemenea, bonurile emise de SC OMV PETROM MARKETING SRL si SC MOL R. IA SRL pentru sumele de 30,01 lei, respectiv 40,01 lei au fost eliberate in datele de _
, respectiv_, adica anterior decesului d-nei B. L. tina. Este posibil ca aceste cheltuieli sa fi fost determinate de vizitarea acesteia la spitalul unde era internata, insa reclamanta nu a dat astfel de explicatii si, mai mult chiar, a mentionat in mod expres, ca prin chitantele si bonurile depuse in copie justifica cheltuielile "ocazionate cu inmormantarea";.
In aceste conditii, cheltuielile anterioare decesului nu pot fi incluse in aceasta categorie. In ceea ce priveste bunul fiscal eliberat in data de_ de SC Rompetrol SRL pentru suma totala de 43,48 lei, instanta a apreciat ca poate fi acordata doar suma de 39,98 lei, reprezentand contravaloarea benzinei, nu si suma de 3,50 lei ce reprezinta contravaloarea unui suc fanta de lamaie.
Reprezentantii paratei au apreciat ca nu pot fi asociate evenimentului cheltuielile facute cu achizitionarea cafelei, a sucurilor si a foliilor pentru parastas, necontestand efectuarea celorlaltor cheltuieli. Instanta a apreciat ca, in cazul achizitionarii unei singure sticle de suc fanta la momentul alimentarii autoturismului cu benzina nu se poate include suma respectiva in categoria cheltuielilor de inmormantare. Insa, pentru bunurile mentionate anterior este vorba despre achizitionarea unei cantitati mari din toate acestea, astfel incat in
mod sigur au fost folosite pentru pomana ce a trebuit organizata ulterior inmormantarii.
In aceste conditii si pentru motivele prezentate, instanta a apreciat ca se impune obligarea paratei la plata daunelor materiale in favoarea reclamantei, in cuantum de 2.431,78 lei, reprezentand cheltuieli ocazionate de inmormantarea mamei acesteia.
In ceea ce priveste daunele morale solicitate, instanța de fond a constatat că nici reprezentantii partei nu contesta dreptul reclamantei de a solicita o suma de bani cu acest titlu de la societatea de asigurare. Problema care se pune este accea a cuantificarii acestor daune morale in conditiile in care exista o diferenta semnificativa intre suma pretinsa de reclamanta, de 250.000 lei si cea oferita de societatea parata, de 30.000 lei. Instanta de judecata nu are la indemana nici o parghie legislativa pentru stabilirea acestui cuantum, practica judiciara in materie fiind in sensul ca, prin acordarea daunelor morale trebuie sa se compenseze suferinta pricinuita, prin raportare la consecintele negative suferite de cei implicati, de valorile morale lezate si de masura in care le-a fost afectata situatia familiala si profesionala.
In sustinerea punctelor de vedere exprimate reprezentantii partilor au depus la dosar practica judiciara in materie de acordare despagubiri morale in caz de accidente, hotararile judecatoresti depuse de catre reprezentantii partei vizand, in principal, persoane vatamate cu o varsta mai inaintata, apropiata de cea a mamei reclamantei, iar hotararile judecatoreti depuse de catre reprezentantul reclamantei vizand, in principal, situatiile in care au fost acordate daune morale in cuantum mare.
Cu toate ca reclamanta a apreciat ca fiind "imoral"; ca reprezentantii paratei sa faca referire la varsta mamei sale instanta a apreciat ca trebuie avute in vedere toate aspectele legate de varsta victimei, activitatea acesteia, legatura avuta cu reclamanta si implicarea in viata acesteia pentru a putea intelege oarecum pierderea suferita si pentru a avea o posibilitate de cuantificare a daunelor morale.
Astfel, d-na B. L. tina avea 71 ani la data decesului, era pensionata, insa isi desfasura activitatea ca si vanzatoare la SC IL VEL COM SRL (f.33, 34-37 din dosarul initial inregistrat la T. ul Specializat C. ). Este adevarat ca reclamanta si-a pierdut tatal in copilarie, insa, decesul mamei sale, chiar daca a fost unul neasteptat, nu putea avea acelasi impact emotional ca si cel al tatalui ce a survenit cand reclamanta avea 15 ani. Ca urmare, instanta a apreciat ca nu se poate face o legatura emotionala intre cele doua decese intervenite la un interval de 20 ani, iar reclamanta, la cei 34 ani ai sau in 2010 nu poate fi considerata ca fiind "orfana"; cu implicarea emotionala pe care doreste sa o induca. De asemenea, face referire la faptul ca nu le va putea oferi copiilor sai ocazia sa isi cunoasca bunica si nici ca aceasta sa aiba grija de ei. Este evident ca intre bunici si nepoti se creaza o legatura speciala si fiecare copil din lume trebuie sa aiba posibilitatea de a se bucura de afectiunea si grija bunicilor sai, legatura care nu poate fi inlocuita si este regratabil ca d-na B. L. tina nu va mai avea posibilitatea sa se bucure de statutul de bunica. Insa, in prezenta cauza nu s-a facut nici o referire si nu s-a depus nici o dovada din care sa reiasa ca reclamanta are copii.
Instanta a mai arătat că nu are posibilitatea sa evalueze impactul pe care decesul d-nei B. L. tina l-a avut asupra lor in conditiile in care nu se stie daca acesti nepoti exista in prezent si daca bunica se implica in ingrijirea lor. Daca reclamanta a prezentat doar o situatie ipotetica, instanta nu a putut aprecia aceasta pierdere, cauza principala fiind aceea ca nu se stie daca reclamanta va avea sau nu copii.
Instanta de fond a mai arătat că nu are motive sa conteste legatura puternica ce a existat intre reclamanta si mama sa, mai ales ca o mare parte din viata a fost singurul parinte al acesteia. Este dureros sa pierzi un parinte si, in mod evident, nici o compensare baneasca nu il va mai aduce inapoi, insa, pentru a raspunde solicitarilor formulate in acest sens de catre reclamanta, instanta a apreciat ca prin acordarea sumei de 65.000 lei nu se vor realiza nici venituri nejustificate pentru reclamanta si nici nu va reprezenta o amenda excesiva pentru societatea de asigurare ce trebuie sa achite aceasta suma. Suma reprezinta echivalentul a aproximativ 15.500 euro si reprezinta, intr-adevar, o suma mai mica decat cea acordata de instante judecatoresti pentru situatia in care victima accidentului a suferit grave leziuni fizice sau psihice, necesita o perioada lunga pentru recuperare si nu mai poate desfasura activitati pentru intretinerea sa sau a familiei sale ori pentru situatiile in care accidentele s-au soldat cu decesul unor copii sau persoane foarte tinere.
In cazul de fata instanta a considerat ca in baza unei aprecieri rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului moral efectiv produs parata poate fi obligata la plata sumei de 65.000 lei in favoarea reclamantei, ci titlul de daune morale, in conformitate cu dispozitiile 50 din Legea nr.136/1995 si ale art.49 pct.2 lit.d din Ordinul CSA 5/2010.
Cu privire la penalitatile de intarziere solicitate, instanta a apreciat ca cererea formulata este neintemeiata. Astfel, potrivit art.6 din Ordinul CSA nr.5/2010 despagubirea se plateste de catre asiguratorul RCA in maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii raspunderii si cuantificarii daunei, solicitat in scris de asigurator sau de la data la care asiguratorul a primit o hotarare judecatoreasca definitiva cu privire la suma de despagubire pe care este obligat sa o plateasca. Vinovatia intervenientei fortate a fost stabilita prin sentinta penala nr.1051/2012 pronuntata in dos.pen.nr._ al J. i C. -N. .
Este adevarat ca in cursul discutiilor purtate intre reprezentantii partilor anterior momentului inregistrarii cererii de chemare in judecata si apoi in cursul procesului societatea de asigurare a fost de acord cu acordarea, cu titlu de daune morale, a sumei de 16.000 lei si ulterior a sumei de 30.000 lei, insa reclamanta nu a acceptat aceasta suma. Potrivit art.55 alin.4 din Legea nr.136/1995 aceasta ar fi trebuit sa indice contul bancar in care sa fie virata suma acordata si sa dea o declaratie potrivit careia nu mai are pretentii cu privire la paguba. In lipsa acestor elemente, instanta a apreciat ca parata nu poate fi obligata la plata penalitatilor de intarziere calculate incepand cu data de_ .
Exceptia netimbrari actiunii formulate, invocata prin intampinare, a fost respinsă de către instanța de fond, avand in vedere ca reprezentantul reclamantei a depus la dosar dovada achitarii taxei judiciare de timbru in cuantumul fixat de instanta dupa solutionarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar.
Prin decizia civilă nr. 42/A din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C.
s-a respins apelul declarat de apelanta SC G.
A. SA în contradictoriu cu intimatele B. C. N. și B. I. A. ,
împotriva sentinței civile nr. 1112 din 22 ianuarie 2013 pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. .
S-a admis apelul declarat de apelanta B. C. N. în contradictoriu cu intimatele SC G. A. SA și B. I. A. împotriva sentinței civile nr. 1112 din 22 ianuarie 2013 pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta SC G. A. SA să plătească în favoarea reclamantei B. C. N. suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi întârziere care se calculează începând cu
data de_ și până la data plății efective a sumei de 18.415,49 lei și începând cu data de_ și până la data plății efective a sumei de 84.016,29 lei.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței civile nr. 1112 din 22 ianuarie 2013 pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin apelurile declarate, tribunalul a reținut că apelantele au atacat hotărârea primei instanțe sub aspectul daunelor morale acordate, apelanta SC G.
A. SA considerând că suma de 65.000 lei cu titlu de daune morale nu este o sumă rezonabilă, în timp ce apelanta reclamantă B. C. N. consideră că suma nu acoperă prejudiciul moral suferit. În plus, aceasta din urmă a formulat critici și cu privire la neacordarea penalităților de întârziere solicitate asigurătorului pentru neplata daunelor.
Având în vedere limitele învestirii, tribunalul a reținut că criticile formulate vizează așadar daunele morale și penalitățile, astfel încât, a avut în vedere faptul că starea de fapt nu a fost contestată de către nici una din părți și nici daunele materiale acordate de prima instanță.
Referitor la daunele morale, tribunalul a reținut că prima instanță a avut în vedere la stabilirea acestora aspecte legate de vârsta victimei, activitatea acesteia, legătura avută cu reclamanta și implicarea în viața acesteia, reținând faptul că apelanta reclamantă a fost fiica d-nei B. L. tina, decedată în urma evenimentului rutier.
Astfel, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului auto, importanța valorilor lezate acesteia, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.
Literatura juridică a definit dauna morală sau prejudiciul moral ca fiind atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenta fizică și psihică a omului, la sănătate și integritate corporală, la cinste, demnitate, onoare, la prestigiu social și profesional, precum și a altor valori.
În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită și culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care constau în atingeri aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de aproximare, iar instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite, atât în plan fizic cât și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
În acest sens, Secția penală a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că acestea se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită, precum
și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate. Î. Curte a mai apreciat că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale părții, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.
În conformitate cu art. 49 pct.1 lit. f) și a art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul 5/2010 de punere în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule este prevăzut că, stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie să fie: "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.";
Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
În cauză, apelanta SC G. SA nu a contestat dreptul apelantei reclamante B. C. N. la daune morale pretinse ca urmare a decesului mamei sale, astfel încât, față de cele statuate în cele ce preced, instanța a precizat în concret, reținând circumstanțele cauzei criteriile pe care le are în vedere la stabilirea prejudiciului moral.
Astfel, în primul rând tribunalul a înțeles să sublinieze faptul că vârsta de
71 de ani a victimei evenimentului rutier nu trebuie să reprezinte criteriul principal pentru cuantificarea daunelor morale, dat fiind faptul că acestea se acordă fiicei victimei. În acest context, nici prima instanță și nici asigurătorul nu sunt chemați să aprecieze daunele prin raportare la vârstă, cu atât mai mult cu cât, chiar și reținând un criteriu statistic, respectiv speranța de viață în România (aproximativ 77,5 de ani în cazul femeilor), apelanta B. C. N. se putea încă bucura de mama sa o anumită perioadă de timp.
În plus, tribunalul reținând circumstanțele concrete ale speței, are în vedere faptul că apelanta B. C. N. nu o avea decât pe mama sa, tatăl său fiind decedat încă de la vârsta de 13 ani a apelantei, context în care, desigur, legătura afectivă dintre mamă și fiică poate fi apreciată ca fiind una deosebit de strânsă.
În concluzie, tribunalul a reținut că este incontestabil apelanta a fost supusă unor suferințe psihice de neimaginat, traversând o perioada deosebit de dificila de la data decesului mamei sale, prejudiciul din aceasta perspectiva fiind incomensurabil, iar daunele morale trebuie sa aibă caracter reparatoriu, pentru a compensa lipsurile din viața acesteia a mamei sale, daunele morale având un efect compensatoriu, însă desigur nu se pot transforma într-un izvor al îmbogățirii fără just temei.
Nu în ultimul rând, tribunalul a avut în vedere faptul că în urma evenimentului rutier a fost lezată cea mai înaltă valoare pe care orice societate înțelege să o ocrotească, respectiv viața.
Având în vedere toate aspectele reținute și, în principal circumstanțele concrete ale cauzei, tribunalul a reținut că o sumă în cuantum de 100.000 lei cu titlu de daune morale este de natură să compenseze suferința fiicei victimei.
Pe cale de consecință, în temeiul disp. art. 296 C.pr.civ., a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC G. A. SA și a admis apelul declarat de apelanta B. C. N. împotriva sentinței civile nr. 1112 din_, pronunțată de Judecătoria C. N. în dosarul nr._ pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta SC G. A. SA să plătească reclamantei B. C. N., suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale.
Referitor la penalitățile de întârziere, tribunalul a avut în vedere disp. art. 37 din Ordin ul CSA nr. 5/2010 și, a reținut faptul că pentru suma de 18.415,49 lei care a fost oferită de asigurător, dar nu a fost plătită, penalitățile de întârziere se calculează de la data de_, așa cum au fost solicitate în cuprinsul apelului. În acest sens, tribunalul a avut în vedere principiul disponibilității părții, întrucât daunele ar fi trebuit acorde de la data de_, dată la care reclamanta a acceptat plata.
Pentru restul sumei până la concurența de 100.000 lei, penalitățile în cuantum de 0,1% calculate pe fiecare zi de întârziere vor fi acordate de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv_, așa cum a solicitat apelanta, având în vedere același principiu al disponibilității, raportat la faptul că aceste penalități ar fi fost datorate de la momentul la care dosarul de daună era complet.
De asemenea, tribunalul a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC G. A. SA
solicitând admiterea recursului si pe cale de consecința sa se dispună diminuarea cuantumului daunelor morale acordate, respectiv respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea pârâtei la plata a unor penalități de intarziere pentru suma acordata cu titlu de daune morale.
Criticile pe care le aduce sentinței recurate vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de apel reclamantei B. C., daune morale pe care le considera ca fiind neîntemeiate si nejustificate raportat la prejudiciul suferit de către reclamanta.
Ca urmare a accidentului rutier din data de_, reclamanta intimata si- a pierdut mama in vârsta de 71 de ani. Pierderea unei ființe dragi, in speța de fata- mama, este de natura sa cauzeze suferințe si traume pentru fiica acesteia, prejudicul moral neputand fi compensat in realitate prin nici o suma de bani. Aceste aspecte nu le-a negat ci chiar a încercat inca de la început sa ajungă la o înțelegere amiabila cu reclamanta in privința compensării printr-o suma de bani a prejudiciului moral cauzat. Suma de 100.000 lei acordata cu titlu de daune morale reclamantei nu consideră ca reprezintă o suma rezonabila si echitabila raportat la prejudicul suferit.
Astfel, in prezent, la nivel legislativ si de principiu, nu exista criterii obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încat instanțele se ghidează dupa criterii subiective, variabile de la caz la caz, astfel ca, cuantumul despăgubirilor cunoaște variații incredibile, desi împrejurările, ca si faptele in care s-au. produs accidentele, sunt, in general, similare. Desi este real ca stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doza de aproximare, criteriile care trebuie avute in vedere, potrivit jurisprudentei in materie, sunt gravitatea prejudiciului moral, dar si criteriul echității in acordarea despăgubirii, Curtea Constituționala a României subliniind ca acordarea de daune morale trebuie sa tina seama intotdeauna de circumstanțele cauzei, de gravitatea faptei săvârșite si de natura valorii
nepatrimoniale lezate, dar si de necesitatea ca aceste daune sa fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu prejudiciul moral efectiv produs.
Având in vedere lipsa acestor criterii obiective de apreciere a prejudiciului moral cauzat, instanța de fond s-a raportat la împrejurările concrete si relevante privind persoana victimei inclusiv vârsta aceștia, activitatea, legătura avuta cu reclamanta si implicarea in viata acesteia. Doar prin raportarea la astfel de elemente instanța de judecata poate înțelege pierderea si suferința reclamantei.
Pe de alta parte insa, instanța de apel a considerat ca vârsta de 71 de ani a victimei evenimentului rutier nu trebuie sa reprezinte criteriul principal pentru cuantificarea daunelor morale. Vârsta nu este principalul element care trebuie luat in considerare insa acesta nu este nici un element care trebuie ignorat, ci trebuie apreciat in coroborare si cu celelalte circumstanțe si aspecte privind persoana victimei si cea a reclamantei.
Mai mult, trebuie reținute si aspecte privind persoana reclamantei. Astfel, cu toate ca reclamanta era singura la părinți, nu avea decât un singur părinte, tatăl fiind decedat de la o vârsta frageda, aceasta era majora la data producerii evenimentului (34 ani), era căsătorita, si-a întemeiat propria familie chiar daca nu avea copii, nefiind dependenta de mama ei. Prin decizia atacata instanța de apel a reținut ca o circumstanța concreta in aprecierea prejudiciului faptul ca reclamanta si-a pierdut tatăl la vârsta de 13 ani,aspect invocat pentru a induce ideea ca aceasta a rămas " orfana", cu toate ca in prezent aceasta este o persoana adulta care se descurca prin propriile mijloace, o legătura emotionala intre cele doua decese neputand fi stabilita.
Având in vedere toate aceste aspecte si date privind victima accidentului rutier, precum si ale reclamantei apreciază ca suma de 100.000 lei acordata cu titlu de daune morale nu este una rezonabila motiv pentru care se impune reducerea acesteia la nivelul sumei acordate de instanțe de fond, respectiv 65.000 lei.
Sumele acordate cu titlu de daune morale pentru decesul unei persoane sunt intr-un cuantum mai mic decât cele acordate cu acest titlu in cazul unei vătămări corporale. De asemenea trebuie reținut faptul ca se solicita daune morale de către fiica persoanei decedate care la data accidentului avea 34 de ani si nu se afla in întreținerea mamei sale .
In funcție de relația dintre persoana care solicita despăgubirea si persoana decedata, valoarea medie a sumelor acordate drept daune morale variază in România de la 30.000 iei (frate sau sora), pana la 75.000 lei (părinte), iar soția si copiii minori ai unui sot decedat primesc in jur de 12.000 EUR de persoana conform studiului realizat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. Evident ca aceste studii nu reprezintă nicidecum vreo impietare a libertății de hotărâre a magistraților, insa pot sa constituie repere in acest sens.
Pentru motivele invocate mai sus, solicită sa se constate ca suma acordata cu titlu de daune morale de către instanța de apel nu este una echitabila si rezonabila ci depășește sfera unor venituri menite sa aline suferința fiicei victimei in urma decesului mamei sale, astfel ca se impune reducerea acesteia la un cuantum apropiat de sumele acordate de instanțele de judecata din România.
O alta critica pe care o aduce deciziei recurate vizează instituirea obligației pârâtei de a achita penalități de intarziere de 0.1% pe zi de intarziere asupra sumei acordate cu titlu de daune morale.
Raportat la aceasta obligație stabilita in sarcina pârâtei apreciază ca instanța de apel a dat o interpretare greșita prevederilor art 37 din Ordinul CSA 5/2010 conform cărora "Dacă asigurătorul RCA nu îsi îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau si le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se
plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere".
Pentru a înțelege instituirea acestei obligații in sarcina asigurătorului care nu-si îndeplinește obligațiile de plata Ordinul CSA 5/2010 trebuie văzut in ansamblul sau.
Astfel, potrivit art. 36 alin 1 " Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii si cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească".
Pe parcursul cercetării penale intre societatea pârâtă si reclamanta au avut loc negocieri in vederea soluționării pe cale amiabila a pretențiilor de despăgubire conform art 46 din Ordinul CSA 5/2010, sens in care pârâta a oferit inițial reclamantei cu titlu de despăgubire suma de 18415,49 lei, care insa nu a fost acceptata si achitata acesteia întrucât având in vedere faptul ca răspunderea asiguratei sale nu era inca stabilita de către instanța penala reclamanta conform art 55 din 4 din Legea 136/19956 trebuia sa declare ca este de acord cu suma primita si ca nu mai are nici o pretenție de la societatea pârâtă, respectiv ca va restitui suma primita in cazul schimbării vinovăției. Având in vedere ca o astfel de declarație nu a fost data intrucat părțile nu s-au inteles asupra cuantumului despăgubirii, suma oferita nu a fost achitata, cuantumul despăgubirii cuvenite urmând sa fie stabilit de instanța de judecata.
Asa cum a relatat mai sus, plata despăgubirilor se va face in maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii si cuantificării daunei, doar in cazul nerespectarii acestuia devenind aplicabile dispozițiile art 37 din Ordinul CSA 5/2010 privind penalitățile de întârziere.
Pana la soluționarea dosarului penai_ (_ ) nu a existat nici un document prin care sa fie stabilita cu titlu definitiv răspunderea civila delictuala in sarcina asiguratului său, motiv pentru care nu puteau sa curgă nici penalitățile de întârziere. Mai mult, instanța civila la care a apelat reclamanta nu a putut sa soluționeze prezentul dosar decât dupa ce instanța penala a soluționat definitiv latura penala a cauzei, dosarul civil fiind suspendat in aceasta perioada, stabilirea răspunderii civile delictuale fiind absolut necesara pentru soluționarea in continuare a laturii civile a cauzei. Faptul ca pârâta a încercat o soluționare amiabila nu înseamnă ca neajungerea la un acord angajează totuși la plata asigurătorul pentru suma propusa in condițiile in care la acea data vinovăția nu era stabilita .
In cazul unui dosar de dauna auto, atunci cand persoana păgubita depune documente justificative in privința cuantumului daunei, si cu toate acestea asigurătorul RCA nu achita suma solicitata obligarea acestuia la penalități de întârziere este justificata, dar nu si in cazul daunelor morale care nu pot fi dovedite si probate prin inscrisuri, suma cuvenita nefiind stabilita ci doar apreciata de parti.
Având in vedere ca, cuantumul daunelor morale s-a stabilit de către instanța de judecata, eventualele penalități nu pot sa curgă decât de la data pronunțării hotărârii judecătorești prin care aceasta suma a fost instituita in sarcina asigurătorului, iar nu de la data la care societatea pârâtă a făcut o propunere de despăgubire reclamantei sau de la data introducerii cererii de chemare in judecata.
Pentru aspectele menționate mai sus solicită sa se respingă capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor penalități de intarziere de 0.1% pe zi calculate asupra sumei acordate cu titlu de daune morale, acordarea acestora facandu-se cu interpretare greșita a dispozițiilor art 37 din Ordinul CSA 5/2010.
Prin întâmpinarea formulată reclamanta intimată B. C. N.
a solicitat respingerea recursului și pe cale de consecință menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și întemeiată - filele 38-43 dosar.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Cu titlu preliminar, Curtea are în vedere faptul că acțiunea a fost introdusă la data de_ și are ca obiect pretenții derivate din raporturi juridice născute între părți în temeiul unui accident rutier din anul 2010, materializate într-un dosar de daună nr. UJ/1023515/_ .
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Curtea reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Legea nr. 136/1995, ca lege specială și de Codul civil din 1864, ca lege generală.
La_, reclamanta a depus cererea de despăgubire, solicitând suma de 287.633,35 lei, daune materiale și morale. La_, asigurătorul îi răspunde în sensul că suma totală oferită spre plată este de 18.415,49 lei.
În temeiul prevederilor art. 20 al. 3 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora
,,în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contractul de asigurare, iar în situația în care părțile nu se înțeleg asupra cuantumului indemnizației de asigurare, suma care nu face obiectul litigiului va fi plătită de asigurător înainte ca acesta să se fi soluționat prin negocieri sau de către instanța de judecată";, prin înscrisul din_ reclamanta a solicitat pârâtei plata în parte a acestor sume, cu precizarea că pentru diferență urmează a se adresa instanței de judecată. Temeiul de drept al răspunderii asigurătorului constă în dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora prin contractul de asigurare contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată.";.
Ceea ce se critică în prezenta cauză este cuantumul daunelor morale, acordate de instanța de apel la nivelul sumei de 100.000 lei și apreciate de recurentă ca nejustificate.
Din perspectiva reclamantei B. C. N., moartea d-nei B. L. tina reprezintă pierderea mamei sale, în condițiile în care recurenta nu este căsătorită, nu are copii, locuia împreună cu defuncta și, așa cum de altfel a reținut în mod judicios tribunalul, legătura dintre cele două era deosebit de strânsă.
În acest context, Curtea reține că are sarcina de a analiza toate consecințele faptei ilicite, în funcție de planurile în care se produc și să contureze cât mai fidel întinderea acestor efecte, fără a avea pretenția sau exigenta de a stabili cu exactitate întreaga dimensiune a prejudiciului moral, deoarece în materia daunelor morale, principiul refacerii integrale și a punerii părților în situația anterioară nu poate avea decât prin excelență un caracter aproximativ (în speță repunerea părților în situația anterioară este în mod evident imposibilă), prin stabilirea unei sume care să-i permită reclamantei să găsească o alinare a suferinței sale.
Dacă, în general, jurisprudența în materie analizează în materia daunelor morale impactul faptei ilicite în planurile: familial, profesional, social, psihologic și corporal, în prezenta speță Curtea reține necesitatea efectuării acestei analize doar în planurile: familial, profesional și psihologic, planurile rămase, cel social și cel corporal, prezentând relevanță doar la analiza daunelor morale cuvenite victimelor directe ale unor fapte ilicite.
Curtea reține că, pentru reclamantă, planul familial reprezintă spațiul unde urmările faptei ilicite se manifestă cu precădere. Astfel, după decesul d-nei B. L. tina, reclamanta își va continua viața fără mamă, lipsa defunctei dezechilibrând grav mediul familial în care aceasta își va continua viața de zi cu zi.
În analiza planului familial și a consecințelor pe care fapta ilicită le produce în acest plan, Curtea nu se poate opri la prejudicial actual, în primul rând pentru că un prejudiciu afectiv nu se consuma instantaneu, ci el se propagă în timp prin stările, senzațiile sau amintirile negative pe care le va provoca reclamantei.
Cât privește urmările faptei ilicite în planul psihologic, Curtea reține că acesta poate fi delimitat, la rândul său, în alte două planuri care îl alcătuiesc: planul mental și planul emoțional. Planul mental se distinge de planul emoțional prin faptul că acesta se refera la sănătatea mentală, ca valoare umană protejată, la integritatea psihică a persoanei, care poate fi lezată prin evenimente de natură a altera starea de confort psihologic. Planul emoțional cuprinde totalitatea sentimentelor aparținând unei persoane. Delimitarea prezintă importanță atât în evaluarea prejudiciului cu privire la întinderea sa, cât și în posibilitatea de a face o analiză in concreto a existenței acestuia. Planul emoțional poate fi evaluat cel mult pe baza prezumțiilor, spre exemplu prezumția că între membrii familiei există relații de afectivitate. Instanța nu poate vizualiza trăirile sufletești ale persoanei pentru a putea individualiza prejudiciul, însă poate deduce din starea de fapt, folosind prezumțiile, existența unui prejudiciu în acest plan. Deși sentimentele formează un plan aparte, care se manifestă cel mult în comportamentul persoanei față de alte persoane, acestea pot produce prin intensitatea lor și modificări la nivel mental. Astfel, prin lezarea sentimentelor de afectivitate psihicul poate fi afectat, nefiind capabil să se adapteze la suferința cauzată de prejudiciul pierderii mamei.
În cazul concret analizat, putem discuta în plan emoțional despre atingeri aduse încrederii în șansele de reușită pe viitor, în forțele proprii, influențate de lipsa mamei, cauzată prin fapta ilicită. Totodată, se poate include aici și suferința cauzată prin schimbările intervenite în viața reclamantei prejudiciate, succesiunea de evenimente în raport cauzal cu fapta ilicită de natură a altera starea de bine sau armonia familiala.
Avansând în studiul implicațiilor afective ale traumei, se poate stabili un prejudiciu și la acest nivel prin devierea cursului normal al vieții, prin reducerea șanselor de împlinire în orice plan. În plan mental, incontestabil, au loc schimbări drept consecință a traumei traversate de victime, trauma de a se își vederea familia lipsită de mamă și eforturile de a-și accepta noul mod de viață. Acest proces poate presupune terapie și consiliere și, implicit, un prejudiciu prin lezarea integrității psihice.
Toate aceste atingeri aduse vieții reclamantei conduc Curtea la concluzia că fapta ilicită a deteriorat fundamental viața acesteia, în toate planurile mai sus analizate, motiv pentru care suma acordată cu titlu de daune morale, 100.000 lei, este pe deplin justificată.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, acestea sunt acordate ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractuale din partea asigurătorului. În speță, în temeiul art. 35 din Ordinul CSA nr. 5/2010 reclamanta s-a adresat cu o
cerere de acordare a despăgubirilor iar prin raportare la art. 37 din OCSA nr. 5/2010, respectiv dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește în mod defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
T. ul a avut în vedere în mod judicios disp. art. 37 din Ordin ul CSA nr. 5/2010 și, a reținut faptul că pentru suma de 18.415,49 lei care a fost oferită de asigurător, dar nu a fost plătită, penalitățile de întârziere se calculează de la data de_, așa cum au fost solicitate în cuprinsul apelului. În acest sens, tribunalul a avut în vedere principiul disponibilității părții, întrucât daunele ar fi trebuit acorde de la data de_, dată la care reclamanta a acceptat plata.
Pentru restul sumei până la concurența de 100.000 lei, penalitățile în cuantum de 0,1% calculate pe fiecare zi de întârziere au fost acordate de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv_, așa cum a solicitat apelanta, având în vedere același principiu al disponibilității, raportat la faptul că aceste penalități ar fi fost datorate de la momentul la care dosarul de daună era complet.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursul declarat de SC G. A. SA împotriva sentinței civile nr. 42 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C. pe care va o menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de SC G. A. SA împotriva sentinței civile nr. 42 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, F. T. | Judecător, M. H. | Judecător, D. M. |
Grefier, D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: S. Ivănescu, N. Koșa/Jud.fond: A. Neamț
| ← Decizia civilă nr. 1222/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 6760/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
