Decizia civilă nr. 575/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N r. 575/2013

Ședința publică din data de 24 Octombrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: L. T. B. JUDECĂTOR: A. P. M.

GREFIER: M. DP

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC O. V. I. G. SA B. prin S. B. -Năsăud împotriva Sentinței civile nr. 10224/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata M. A. , având ca obiect pretenții.

Cauza s-a judecat la data de 10 octombrie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Deliberând constată;

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr.10224/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta M. A. împotriva pârâtei SC O. V.

I. G. SA B., prin S. B. -Năsăud și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 19.178,87 lei, reprezentând despăgubiri civile și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de_ și până la data plății efective. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.767 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, urmare a evenimentului produs în data de_ pe str. Zimbrului din municipiul B., a rezultat avarierea autoturismului marca Mercedes Benz_, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantei M. A., asigurat CASCO la societatea pârâtă SC O. V. I. G. SA B., prin S. B. - Năsăud, cu polița AVA nr. 0715084.

În urma avizării de daună, pârâta a deschis dosarul cu nr. AVA/BN/100259/11, în care a întocmit la data de_ procesul-verbal de constatare a avariilor (f.12), act în baza căruia autoturismul a fost predat unității service SC Bucur Serv SRL pentru efectuarea reparațiilor necesare, valoarea acestora ridicându-se la nivelul sumei de 19.178,87 lei, conform facturii seria BS nr. 1781/_ (f.10).

Susținerea pârâtei că nu a onorat la plată această factură întrucât reclamanta nu a respectat termenul de înștiințare ("maximum 48 ore";) a organelor de poliție cu privire la producerea evenimentului, nu poate fi primită de vreme ce nu s-a depus în probațiune vreun contract de asigurare facultativă semnat de reclamantă în care să existe stipulat intervalul de timp la care se face referire în întâmpinare, mai mult, pârâta, prin reprezentanții săi a recunoscut obligația de plată a sumei solicitate, transmițând un mesaj de poștă electronică prin care a arătat că "Dosarul de daună AVA/BN/100259/11 se află în curs de instrumentare, urmând a fi despăgubit în cel mai scurt timp posibil"; (f.7).

Având în vedere aceste aspecte și reținând că reclamanta și-a îndeplinit obligația de conciliere prealabilă conform prevederilor art.720 ind.1 alin. 1 și 2 C.pr.civ. (f. 5), instanța a constatat că acțiunea formulată este întemeiată, astfel că în temeiul art. 2, art. 8 din Legea nr. 136/1995, actualizată, cu referire la art. 2, art. 3 din OG 13/2011, a fost admisă ca atare și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 19.178,87 lei, reprezentând despăgubiri civile și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data convocării la conciliere,_ și până la data plății efective.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2.767 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta SC O. V. I.

G. SA,

solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că prin acțiunea inițială, reclamanta Molciovan A. a solicitat obligarea la plata sumei de 19.178.87 lei, reprezentând costul reparațiilor efectuate la autoturismul cu numărul de identificare WDB2110161A032647, precum si dobânda legală aferentă acestei sume calculata începând cu data de_ până la data plății efective a acestei sume

In motivarea acțiunii aceasta a arătat că în cursul anului 2012, autoturismul său cu numărul de înmatriculare_ a fost implicat într-un accident rutier, accident rutier pe care recurenta l-a asigurat in temeiul contractului facultativ de asigurare seria AVA numărul 07515084.

Ca urmarea a acestui eveniment rutier, reclamanta a menționat că în baza asigurări facul- tative CASCO si in baza actelor doveditoare a reparațiilor ea s-a adresat recurentei pentru a-i fi acordate despăgubirile cuvenite, motiv pentru care s-a întocmit dosarul de dauna AVA/BN/1000259/11 pe care însă a refuzat să îl despăgubească.

In urma poziției înaintate de părții și în urma materialului probator ce s-a administrat in dosarul de fond, instanța de judecată a admis acțiunea reclamantei motivând sentința pronunțată prin faptul că " susținerea pârâtei nu a onorat la plată această factură întrucât reclamanta nu a respectat termenul maxim de înștiințare de 48 de ore, nu poate fi primită de vreme ce nu s-a depus în probațiune vreun contract de asigurare facultativă semnat de reclamantă în care să existe stipulat intervalul de timp la care face referire în întâmpinare, mai mult, pârâta prin reprezentanții săi a recunoscut obligația de plată a sumei solicitate transmițând un mesaj prin poșta electronică prin care a arătat că "Dosarul de dauna A VA/BN/1000259/11 se află în curs de instrumentare urmând a fi despăgubit în cel mai scurt timp posibil".

In primul rând nu este de acord cu motivare referitoare la faptul că nu a depus în probațiune vreun contract de asigurare facultativă semnat de reclamantă în care să existe stipulat intervalul de timp la care face referire în întâmpinare, atâta timp cât la dosarul cauzei există contractul de asigurare seria AVA numărul 07515084.

Observând această motivare a instanței de fond nu putea aprecia decât faptul că instanța de fond nu a observat pe deplin materialul probator al cauzei sau nu a înțeles pe deplin cele stipulate in actele depuse de intimată în susținerea cauzei.

În baza art.2 din Legea 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România, "in asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile si obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare", acesta reprezentând legea părților.

Astfel se solicită să se observe cu atenție contractul de asigurare încheiat între reclamantă și recurentă si implicit mențiunile stipulate chiar deasupra semnăturilor ce menționează că "Am luat la cunoștința de cele înscrise in raportul de inspecție de risc, condițiile generale/speciale de asigurare si declar ca sunt de acord cu încheierea contractului de asigurare in aceste condiții".

A ținut să facă această precizare expresă tocmai pentru că instanța de fond a înțeles că recurenta s-a referit în apărare la un alt contract încheiat între cele două părți, prevederile contractuale pe care le-a invocat sunt stipulate in Condițiile Generale de Asigurare ce fac parte integranta din contractul de asigurare facultativa seria AVA numărul 07515084 semnat si acceptat de reclamantă.

In consecința se consideră că s-a stabilit fără de tăgadă cadrul contractual, astfel că în conformitate cu art. 7.2.1 din Condițiile Generale de Asigurare Facultativa "In cazul producerii evenimentului asigurat. Asiguratul este de asemenea obligat sa înștiințeze imediat (maximum 48 ore, in funcție de situație) organele de politie, unitățile de pompieri sau alte organe de cercetare, cele mai apropiate de locul producerii evenimentului, pentru întocmirea actelor cu privire la cauzele si împrejurările acestuia, pagubele produse si persoanele vinovate de producerea acestuia".

Se menționează faptul că, în faza administrativa a instrumentării dosarului de daună, recla- manta M. A. a menționat faptul că a depus o plângere penală la politie. Deși i-a solicitat in nenumărate rânduri să facă dovada stadiului dosarului de cercetare penală, aceasta nu s-a conformat solicitărilor.

Astfel, a efectuat o adresă către IPJ B. - Năsăud prin care a solicitat comunicarea cauzei, împrejurărilor si a persoanelor care se fac responsabile de evenimentul rutier din data de_, adresa pe care a și depus-o la dosarul cauzei.

Așa cum rezultă din răspunsul IPJ B. - Năsăud la adresa efectuata pârâta existentă la dosarul cauzei reclamanta M. Silvia ar fi înregistrat plângerea la politie la data de_, adică la 7 zile după producerea evenimentului infracțional, in contradicție cu art. 7.2.1 din Condițiile Generale CASCO.

Mai mult, din răspunsul IPJ B. - Năsăud la adresa efectuată, rezultă ca s-a format dosarul de cercetare penală cu nr._, însă a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, în temeiul art. 10 lit. h Cod Procedura Penala "acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă ori părțile s-au împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală".

Având în vedere faptul că tot din răspunsul IPJ B. -Năsăud la adresa efectuată de pârâtă, rezultă că "persoane necunoscute i-au distrus prin zgâriere caroseria autoturismului", nu putea decât să presupună că reclamanta și-a retras plângerea prealabilă.

Insa în conformitate cu art. 7.2.11 din Condițiile Generale CASCO: "In cazul producerii evenimentului asigurat, asiguratul este de asemenea obligat, să conserve dreptul de regres al Asi- gurătorului împotriva celor vinovați de producerea daunei".

Sancțiunea nerespectării acestor obligații contractuale de către asigurat este prevăzută în art.

7.2.12 din Condițiile Generale CASCO - legea părților: "In cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 7.1. si art. 7.2.1, Asigurătorul are dreptul ca, înainte de producerea evenimentului asigurat, să rezilieze contractul de asigurare, iar după producerea acestuia să refuze plata despăgubirii".

In deplină conformitate cu contractul de asigurare facultativă CASCO, liber asumat de către ambele părți, având în vedere nerespectarea tuturor obligațiilor detaliate mai sus de către reclamanta

M. A., pârâta in mod justificat a refuzat plata despăgubirilor solicitate, fiind in imposibilitate obiectivă de a-și respecta obligațiile contractuale atât timp cât reclamanta nu le-a respectat pe ale sale.

In al doilea rând nu poate fi de acord nici cu motivarea instanței de fond prin care aceasta a stabilit prin reprezentanții săi a recunoscut obligația de plata a sumei solicitate transmițând un mesaj prin posta electronica prin care a menționat ca "Dosarul de dauna AVA/BN/1000259/11 se afla in curs de instrumentare urmând a fi despăgubit in cel mai scurt timp posibil".

Referitor la aceasta reținere a instanței consideră ca nu instanța in mod eronat a apreciat acest mesaj electronic ca fiind o recunoaștere a datoriei și implicit a sumei pe care ar fi urmat să o achite.

Trebuie menționat faptul că acest răspuns este un răspuns "clasic" ce este adresat persoanelor ce au la recurentă un doar in cercetare. Insa din analiza acestui mesaj se poate lesne observa că totuși dosarul de daună deschis în urma cererii de despăgubire înaintată de reclamantă era " in curs de cercetare", cercetare a cărei finalitate nu poate fi cunoscută decât după analiza atentă a tuturor aspectelor legale și care evident poate fi finalizat printr-o acceptare a sumei solicitate sau așa cum a fost cazul de față printr-o respingere a cererii de despăgubire ca urmare a încălcării prevederilor contractuale de către reclamantă

Analizând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 și 3041Cod procedură civilă,

tribunalul reține că autoturismul marca Mercedes Benz_, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantei intimate M. A., era asigurat CASCO la BCR V. I. G. SA, conform poliței AVA nr. 0715084, valabilă

pentru perioada_ -_, astfel că data producerii evenimentului din data de_, în urma căruia a rezultat avarierea asigurarea era în vigoare.

Reclamanta a avizat dauna asigurătorului la data de_ - fila 73 dosar recurs, fiind deschis dosarul nr. AVA/BN/100259/11 cu procesul-verbal de constatare a avariilor (f.72), reparațiile necesare fiind realizate de SC Bucur Serv SRL, care a emis factura seria BS nr. 1781/_ pentru suma de 19.178,87 lei (f.46 dosar recurs).

Motivul pentru care recurenta pârâtă nu a onorat la plată această factură a fost acela că reclamanta nu a respectat termenul de înștiințare prevăzut de art. 7.2.1. din condițiile generale ale asigurării ("maximum 48 ore";) a organelor de poliție cu privire la producerea evenimentului, plângerea penală fiind depusă la organele de poliție abia la_, fiind real că în Condițiile Generale aferente Asigurării Facultative a Vehiculelor( versiunea 3, valabilă din februarie 2011), depuse în fața instanței de recurs - file 24-38, parte integrantă din contractul de asigurare facultativă, conform celor relevate în mențiunea din parte de jos a poliței, reclamanta acceptând încheierea contractului de asigurare, cu mențiunea că a luat la cunoștință de cele înscrise în condițiile generale/speciale de asigurare, la art. 5.1.6. apare stipulată în sarcina asiguratului, printre altele, obligația de a înștiința "imediat organele de poliție/ asigurătorul …., unitățile de pompieri sau alte organe de cercetare, cele mai apropiate de locul producerii evenimentului, pentru întocmirea actelor cu privire la cauzele și împrejurările acestuia, daunele produse și persoanele vinovate de producerea acestuia…";, nerespectarea acestei obligații, precum și a celei de la art.5.1.17. - "să conserve dreptul de regres al Asigurătorului împotriva celor vinovați de producerea daunei";, îndreptățind asigurătorul să refuze plata despăgubirii, potrivit art.5.3.

Condițiile Generale de Asigurare Facultativă depuse la filele 36-38 dosar, adică cele scrise cu caractere de 8, menționează într-adevăr la art. 7.2.1. că "În cazul producerii evenimentului asigurat, Asiguratul este de asemenea obligat sa înștiințeze imediat (maximum 48 ore, în funcție de situație) organele de poliție, unitățile de pompieri sau alte organe de cercetare, cele mai apropiate de locul producerii evenimentului, pentru întocmirea actelor cu privire la cauzele și împrejurările acestuia, pagubele produse și persoanele vinovate de producerea acestuia";, respectiv la art.7.2.11.

"In cazul producerii evenimentului asigurat, asiguratul este de asemenea obligat, să conserve dreptul de regres al Asigurătorului împotriva celor vinovați de producerea daunei";, sancțiunea nerespectării acestor obligații contractuale de către asigurat fiind cea prevăzută în art. 7.2.12.: ";În cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 7.1. și art. 7.2.1, 7.2.11., Asigurătorul are dreptul ca, înainte de producerea evenimentului asigurat, să rezilieze contractul de asigurare, iar după producerea acestuia să refuze plata despăgubirii";.

Este adevărat că în declarația din data de_, ce a stat la baza deschiderii dosarului de daună, reclamanta M. A. a menționat faptul că a depus o plângere la poliție pentru distrugerea mașinii de autori necunoscuți, iar IPJ B. -Năsăud, la solicitarea pârâtei după înregistrarea acțiunii reclamantei pe rolul Judecătoriei B., a comunicat că plângerea a fost înregistrată la data de 0_

, sub nr._, dosarul fiind înaintat la_ Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, în temeiul art. 10 lit. h Cod Procedura Penală, însă tribunalul apreciază că, prin prisma clauzelor mai sus redate din Condițiile Generale aferente Asigurării Facultative a Vehiculelor( versiunea 3, valabilă din februarie 2011), singurele care sunt dovedite a fi incidente speței câtă vreme Condițiile Generale de Asigurare Facultativă depuse la filele 36-38 dosar nu conțin elemente care să demonstreze că se referă la perioada de asigurare din polița intimatei reclamante, asiguratul și-a îndeplinit obligația stipulată la art. 5.1.6. - societatea de asigurare fiind înștiințată la data de_, adică prima zi lucrătoare după luarea la cunoștință de producerea evenimentului -_ ( vineri), iar soluția în ceea ce privește latura penală fie ea impusă de retragerea plângerii nu poate fi echivalată cu nesocotirea obligației de conservare a dreptului de regres al asigurătorului împotriva celor vinovați de producerea daunei, drept care privește exclusiv latura civilă. Mai mult, art.5.3. permite asigurătorului să și ajusteze cuantumul despăgubirii corespunzător influenței obligațiilor neîndeplinite asupra producerii evenimentului asigurat/determinării primelor de asigurare, fiind clar că refuzul plății despăgubirii fără a se justifica concret în ce măsură a fost afectat dreptul de regres al asigurătorului împotriva celui/celor vinovați de producerea daunei(de altfel, autorul/autorii faptei nici nu reiese că ar fi fost identificați), vine să dovedească neîndeplinirea obligației de plată a despăgubirilor de către asigurătorul CASCO, pe motive pur formale și nesusținute probatoriu, considerente pentru care, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta SC O. V. I. G. SA B. prin S. B. -Năsăud împotriva sentinței civile nr.10224/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

În consecință, față de soluția adoptată, în temeiul art.274 C.pr.civ., se va respinge cererea recurentei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pe același temei, va fi obligată recurenta să plătească intimatei M. A. suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta SC O. V. I. G. SA B. prin S.

B. -Năsăud

împotriva sentinței civile nr.10224/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Respinge cererea recurentei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Obliga recurenta să plătească intimatei M. A. suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D.

E. L.

L.

T.

B.

A. P. M.

GREFIER,

M. DP

Red/dact DEL/HAV

_ /2ex Jud. fond. OG

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 575/2013. Acțiune în pretenții comerciale