Decizia civilă nr. 1222/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL

Dosar nr._ /a1

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1222

Ședința publică de la 17 Decembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP

Judecător: H. I. D. Grefier: H. V.

S-a luat în examinare recursul formulat de către reclamantul I. T., domiciliat în Z., str. G-ral I. Dragalina, nr. 19, bl. D 14, Sc. A, ap. 6, jud. Sălaj, împotriva încheierii din data de 20 iunie 2013 prin care s-a dispus suspendarea cauzei civile nr._, cât și împotriva încheierii din data de 26 septembrie 2013, prin care s-a respins cererea de repunere pe rol, având ca obiect pretenții, despăgubiri.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul recurentului reclamant - av. Negru M. Liviu, precum și reprezentanta intimatei pârâte SA Ț. S. B. - prin S. Z. - c.j. Vedinaș I. .

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, iar taxele judiciare de timbru și timbru judiciar stabilite în sarcina recurentului nu au fost achitate.

Instanța pune în discuția părților necesitatea timbrării acțiunii.

Reprezentantul recurentului se obligă să depună la dosar până la sfârșitul dezbaterilor taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei. Nu înainte de terminarea ședinței de judecată reprezentantul recurentului depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare stabilite în sarcina acestora(f. 10).

Părțile întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, probe sau excepții de formulat sau invocat.

Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului formulat.

Reprezentantul recurentului reclamant, av. Negru M. Liviu, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, arătând faptul că motivele pentru care a fost suspendată cauza sunt netemeinice, întrucât testul poligraf la care a fost supus reclamantul și care a stat la baza suspiciunilor ține foarte mult de starea emoțională a persoanei.

Reprezentanta intimatei pârâte - c.j. Vedinaș I., solicită respingerea recursului, menținerea suspendării, motivând faptul că există suspiciuni cu privire la testul poligraf.

1

Instanța, reține cauza în pronunțare.

T.

Prin Încheierea civilă din data de_, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Z., a fost respinsă cererea reclamantului I. T. de repunere a cauzei pe rol.

În motivarea încheierii se arată că motivele de la momentul suspendării au rămas neschimbate.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul I. T., solicitând instanței admiterea acestuia și repunerea pe rol a cauzei, motivat de faptul că până în prezent nu au apărut indicii noi care să justifice menținerea urmăririi penale față de reclamantul I. T. .

Recursul reclamantului I. T. este fondat pentru motivele care succed:

În mod greșit și nelegal instanța de fond a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de către reclamantul I. T., raportat la faptul că motivele de la momentul suspendării au rămas neschimbate.

Instanța reține că nu se mai justifică suspendarea cauzei civile, câtă vreme dosarul penal nr. 7588/P/2011 este trecut în evidențele cu autori neidentificați, începând cu data de_, deoarece, nu s-au confirmat suspiciunile existente față de reclamantul I. T. în privința înscenării furtului pentru a încasa prima de asigurare.

Dat fiind faptul că nu există nici un indiciu nou referitor la fapta de furt de care este acuzat reclamantul I. T., suspendarea cauzei civile nu se mai justifică în momentul de față, astfel că se impune continuarea judecării cauzei.

În aceste circumstanțe, recursul reclamantului apare ca fondat, urmând a fi admis în consecință de către instanță.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în baza dispozițiilor stipulate de art. 312, alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă vechi, să admită recursul reclamantului și să modifice în tot încheierea atacată în sensul admiterii cererii reclamantului și a punerii cauzei pe rol.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul I. T., împotriva încheierii civile din_, pe care o modifică în tot, în sensul că admite cererea reclamantului și dispune punerea cauzei pe rol.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

2

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

C.

N. C.

D.

P.

H. I.

-D.

H. V.

Red.C.N.C./ _

Dact. H.V./_ Ex.2.

Jud. fond: P. Rareș C.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1222/2013. Acțiune în pretenții comerciale