Sentința civilă nr. 2377/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.2377/2013
Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. M. D.
GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii cu privire la acțiunea formulată de reclamanta SC T. AR T. S. împotriva pârâtei SC P. I. R. S., cauza având ca obiect pretenții.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data 13 mai 2013, reclamanta SC T. AR T. S., a chemat-o în judecată pe pârâta SC P. I. R. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.035.635,65 Ron, reprezentând debit principal, la care se va adăuga dobânda legală calculată, conform circulației BNR, de la data la care creanța a devenit exigibilă și până la data achitării efective a debitului, precum și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că între T. AR T. S. si parata- debitoare P. INVESTEMENT R. S. s-au desfășurat relații comerciale concretizate in incheierea contractului de demolare nr.3/_ . Ca urmare a incheierii contractului si a îndeplinirii obiectului acestuia astfel cum a fost stipulat in cuprinsul articolului 2 al contractului mai sus menționat, reclamanta a emis către parata debitoare P. INVESTEMENT R. S., conform situațiilor de lucrări, facturi fiscale astfel cum rezulta din fisa contului pe care a atașat-o, facturi fiscale ce au fost acceptate la plata de către societatea debitoare si achitate parțial astfel cum rezulta din fisa contului pe care a atașat-o, suma de 1.035.635,65 ron rămânând neachitata pana in prezent.
Reclamanta a menționat ca ultima plata a fost efectuata de către parata debitoare la data de_ astfel cum rezulta din extrasul de cont anexat cererii.
Mai mult, pentru lucrările executate de către reclamantă, au fost semnate procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor, procese verbale ce atesta inca odată faptul ca lucrările au fost executate de către aceasta in mod corespunzător, in acest fel T. AR T. S. indeplinindu-si obligațiile asumate prin contractul incheiat intre parti.
Totodată a mai menționat reclamanta, in mod expres, faptul ca procesele verbale au fost semnate si stampilate de către parata debitoare fara obiecții, prin semnarea si stampilarea acestora, acceptând in mod expres lucrările efectuate de reclamantă si implicit plata lucrărilor efectuate de către T. AR T. S. .
Reclamanta a arătat că la data de_ a fost semnata intre parti convenția pe care a atașat-o, convenție prin care au fost stinse doar obligațiile aferente lucrărilor efectuate in baza contractului incheiat intre parti, dar nu și lucrările suplimentare care au ca izvor acest contract, dar rezulta din anexele de lucrări suplimentare la contractul incheiat intre parti, anexe semnate si stampilate de către societatea debitoare.
Reclamanta a menționat faptul ca, facturile au fost emise in baza situațiilor de lucrări si a dispozițiilor d-lui Dean Carson, din partea societății P. INVESTEMENT R.
S. .
Reclamanta a învederat faptul că și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1357
C. civ. conform cărora "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, săvârșită cu vinovăție, este obligat sa ii repare";.
Prin precizarea depusă la dosar la data de 31 mai 2013, reclamanta a arătat că renunță la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, menținându-și pretențiile în ceea ce privește suma de 1.035.635,65 lei debit principal.
La data de 29 mai 2013, pârâta SC P. I. S R. S. a formulat întâmpinare față de cererea formulată de către reclamanta SC T. AR T. S., solicitând instanței respingerea acțiunii promovate ca neîntemeiate și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, pârâta a arătat in esenta că acțiunea formulata de către reclamanta este vădit neîntemeiată, fiind contrară convențiilor existente între părțile litigante.
Astfel, între pârâtă, în calitate de beneficiar și reclamantă, în calitate de antreprenor, a fost încheiat contractul de demolare construcții nr. 3 din_, având ca obiect efectuarea de către antreprenor a unor lucrări de demolare în a construcțiilor existente pe terenurile proprietatea (societatea funcționând sub denumirea de SC Morava Expert S., la acel moment) situate în C. -N., Oradea si Drobeta Turnu Severin.
Ulterior, prin anexele 1-19 la Contractul 3, în realitate veritabile acte adiționale la contractul de antrepriza semnat inițial, părțile au convenit modificarea obiectului inițial al acestui contract, în sensul adăugării unor noi lucrari de construire ce urmau a fi realizate de către antreprenor în mai multe locații deținute de către pârâtă.
Fiecare dintre aceste anexe - acte adiționale, specifica valoarea acestor lucrări adăugate la obiectul inițial al Contractului 3 precum si termenul de realizare a lucrărilor.
Având în vedere ca lucrările ce au făcut obiectul Contractului nr. 3 si a anexelor 1-19 la acesta s-au derulat pe o perioada de timp mai îndelungata, uneori concomitent, în mai multe locații, precum si in considerarea faptului că lucrările in discuție au avut o amploare mai mare, părțile au convenit reglementarea unitara a situației lucrărilor realizate in temeiul Contractului 3 si a anexelor 1-19.
In acest sens, părțile litigante au încheiat Convenția din data de_, prin care au reglementat în mod final atât situația obligațiilor ce revin antreprenorului în legătura cu lucrările efectuate în temeiul Contractului 3 si a anexelor 1-19, cat si situația obligațiilor de plata ce revin antreprenorului în raport cu lucrările efectuate în temeiul contractului 3 si a anexelor 1-19.
Potrivit art. 1.1. din Convenție "Părțile declară și recunosc executarea în integralitate a tuturor obligațiilor ce le revin acestora in baza Contractului 1 și a Contractului nr. 3 și a anexelor nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 6, nr. 7,nr. 8, nr. 9, nr. 10, nr. 11, nr.
12, nr. 13, nr. 14, nr. 15, nr. 15, nr. 17, nr. 18, și nr. 19 la Contractul nr. 3";, iar în conformitate cu prevederile art. 1.3. din Convenție "Antreprenorul declară și recunoaște că Beneficiarul și-a îndeplinit în mod complet și conform toate obligațiile de plată ce au revenit Beneficiarului în baza contractelor și anexelor menționate la art. 1.1.din prezenta Convenție și, totodată, că nu are nici o pretenție privind plata nici unei sume față de beneficiar în temeiul contractelor și anexelor menționate la art.1.1. și a lucrărilor efectuate de către antreprenor în baza contractelor și anexelor menționate la art. 1.1 din prezenta Convenție";.
Cu referire explicita la lucrările de construire realizate de către antreprenor la locația din Drobeta Turnu Severin realizate în baza Contractului 3 și a Anexelor nr. 10, nr. 15, nr. 16, nr. 18, nr. 19 la Contractul 3, pârâta a arătat faptul că, părțile au convenit ca acestea au fost executate integral iar toate lucrările realizate la aceasta locație au fost achitate de către pârâtă, beneficiarul arătând în mod expres ca nu are nici o alta pretenție fata de antreprenor cu privire la lucrările efectuate la aceasta locatie. Totodată a mai arătat faptul că, nu în ultimul rând, dispozițiile art. 4 prevăd ca părțile convin și recunosc că, în condițiile stabilite prin prezenta convenție (finalizarea lucrărilor de construire aflate in curs de realizare la locația din C. -N., si plata sumei de suma de 18.900 Euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate la aceasta locație precum si emiterea facturii storno pentru suma de 155,213.24 lei aferenta lucrărilor neacceptate de către pârâtă), acestea nu mai au nici o pretenție unilaterală ori reciprocă, de nici un fel, în temeiul Contractului 1, a Contractului nr. 3 și a Anexelor nr. 1-19 la Contractul nr. 3., acestea fiind considerate finalizate și achitate integral.
În temeiul Convenției, pârâta a efectuat la data de_ plata în favoarea reclamantei a sumei de 18.900 Euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate la locația din C. -N., ce a făcut obiectul anexelor-actelor adiționale nr. 4 si nr. 5 la Contractul 3, în conformitate cu prevederile art. 3.1.-3.4 din convenție.
În aceste condiții si ca efect al convenției au fost stinse integral toate obligațiile de plata ale pârâtei in raport cu reclamanta pentru toate lucrările efectuate în temeiul Contractului 3 si a Anexelor 1-19 la acest contract.
S-a arătat că convenția reprezintă desocotirea finala dintre beneficiar si antreprenor privind lucrările efectuate în temeiul Contractului 3 si a anexelor 1-19, incheiat de către parti pentru a reglementa definitiv situația lucrărilor si a obligațiilor de plata in ceea ce privește Contractul 3 pentru a evita apariția oricărei posibile situatii litigioase ulterioare. Aceasta afirmație este confirmata inclusiv de conduita ulterioara adoptata de către părțile litigante având în vedere ca, ulterior încheierii Convenției, acestea au continuat relațiile de colaborare. În acest sens, pentru lucrările de amenajare interioara realizate de către reclamantă la locațiile Deva si Drobeta Turnu Severin au fost încheiate contracte de antrepriza separate si distincte), contractul din data de _
-pentru locația Deva respectiv, contractul din_ pentru locația Drobeta Turnu Severin), fara ca părțile sa incheie anexe - acte adiționale la Contractul nr 3, astfel cum au practicat pana la acel moment, ceea ce demonstrează ca la data semnării celor doua contracte de antrepriza menționate mai sus, părțile litigante s-au raportat la Contractul nr. 3 si anexele 1-19 la acest contract ca fiind o situație juridica reglementată în mod definitiv prin Convenție sens în care lucrările ulterioare convenției realizate de către reclamantă au beneficiat de o reglementare distincta prin intermediul unor contracte de antrepriză separate.
În considerarea acestor aspecte, pârâta a menționat faptul că nu datorează suma pretinsa de care reclamantă prin cererea introductiva de instanța, având în vedere prevederile convenției încheiate de părți precum si dispozițiile art. 1270 Noul cod civil si art. 969 C. Civ. potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Asa fiind, cu putere de lege, părțile au stabilit ca pârâta nu mai datorează alte sume în favoarea reclamantei pentru niciuna dintre lucrările executate (cu excepția plații sumei de 18.900 Euro pentru lucrările din locația C. -N., achitata integral de către pârâtă).
În pofida celor stipulate în convenție, reclamanta a emis si comunicat pârâtei facturile fiscale nr. 0436-0441 din data de_, care nu au fost acceptate la plată de către pârâtă, contrar celor afirmate de către reclamantă. Aceste facturi au fost restituite reclamantei insotite de adresele din data de_ și_ in care s-a menționat în mod explicit refuzul de acceptare a acestor facturi de către pârâtă având în vedere faptul că prin convenție, părțile litigante au reglementat situația tuturor anexelor-acte adiționale incheiate la Contractul 3 sens in care s-a prevazut ca nu exista niciun fel de alte pretenții financiare din partea reclamantei fata de pârâtă cu privire la lucrările realizate in temeiul Contractului 3 si a Anexelor 1-19 la acesta.
Pârâta a arătat că nu poate fi primita nici susținerea reclamantei potrivit căreia lucrările suplimentare nu ar fi făcut obiectul convenției, în condițiile în care se pretinde ca aceste lucrări au un caracter suplimentar. Aceste lucrări nu pot fi apreciate ca fiind decât lucrări suplimentare in raport de contractele preexistente, toate aceste contracte făcând obiectul de reglementare a convenției dintre parti.
Nu in ultimul rând, pârâta a subliniat ca prevederile art. 1357 NCC nu au aplicabilitate in speța dedusa judecații, intrucat acestea s-au referit la răspunderea delictuala în vreme ce reclamantul și-a intemeiat acțiunea pe Contractul 3 si anexele 1- 19 la acest contract.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale concretizate in încheierea contractului de demolare nr.3/_ . Ca urmare a încheierii contractului si a îndeplinirii obiectului acestuia, astfel cum a fost stipulat in cuprinsul articolului 2, reclamanta a emis către parata, conform situațiilor de lucrări, facturi fiscale astfel cum rezulta din fisa contului, facturi fiscale ce au fost acceptate la plata de către societatea debitoare si achitate parțial, suma de 1.035.635,65ron rămânând neachitata pana in prezent. S-a menționat ca ultima plata a fost efectuata de către parata debitoare la data de_ .
Mai mult, pentru lucrările executate de către reclamantă au fost semnate procese verbale de recepție la terminarea lucraților, procese verbale ce atesta încă odată faptul ca lucrările au fost executate in mod corespunzător, reclamanta indeplinindu-si obligațiile asumate prin contractul încheiat intre parti. Procesele verbale au fost semnate si stampilate de sărata debitoare fara obiecții, prin semnarea si stampilarea acestora acceptând in expres lucrările efectuate de subscrisa si implicit plata lucrărilor efectuate de către reclamantă.
La data de_ a fost semnata intre parti convenția prin care au fost stinse doar obligațiile aferente lucrărilor efectuate in baza contractului încheiat intre parti, dar nu si lucrările suplimentare care au ca izvor acest contract, dar rezultă din anexele de lucrări suplimentare la contractul încheiat intre parti, anexe semnate si stampilate de către societatea debitoare.
Mai mult, facturile ce atesta debitul societății debitoare față de reclamantă nu au legătura cu nici unul dintre contractele încheiate intre parti și pe care pârâta le-a anexat întâmpinării.
Pârâta a arătat că facturile au fost emise in baza situațiilor de lucrări si a dispozițiilor d-lui Dean Garson, din partea pârâtei. Dovada a faptului ca lucrările au fost efectuate o reprezintă procesele verbale de recepție la terminarea lucrurilor, semnate si stampilate de către societatea debitoare fara obiectiuni.
S-a arătat că din corespondenta electronica dintre parti rezultă în mod clar faptul ca lucrările efectuate de către reclamantă au fost executate la solicitarea expresa a reprezentantului societății debitoare dl.Dean Carson, care în prezent nu mai lucrează la această societate, pârâta încercând in acest fel sa se sustragă de la plata debitului datorat, deși aceste obligații de plata s-au născut din lucrările executate ca urmare a dispozițiilor societății debitoare.
De altfel, parata debitoare nu contesta nici un moment faptul ca lucrările au fost executate de către reclamantă.
In ceea ce privește anexele la contractul 3, pe care parata debitoare le numește
"veritabile acte adiționale la contractul de antrepriza semnat inițial";, reclamanta a
arătat că anexele de lucrări in baza cărora au fost efectuate lucrările au fost semnate si stampilate de catre reprezentanții societății debitoare. Rezulta astfel in mod clar faptul ca parata debitoare, in mod voit, încearcă sa inducă în eroare instanța, prin prezentarea ca adevărata a unor situații, astfel incat acestea sa fie in favoarea paratei debitoare.
În ceea ce privește lucrările efectuate la Sensul Giratoriu Tulcea reclamanta a arătat că ofertarea lucrării si proiectarea acesteia s-a realizat după o planșa vizata spre neschimbate de către autorități la obținerea autorizației de construire a magazinului. După semnarea anexei de proiectare si execuție si depunerea documentației pentru obținerea autorizației de construire a sensului giratoriu, aceasta s-a respins de către CNADNR deoarece acest sens giratoriu era o soluție expirata si prea mica. Cantitatile suplimentare si planul final au fost prezentate domnului Dean Carson, obținând si acordul acestuia pentru executare.
În ceea ce privește lucrarea Hidroizolatii acoperiș Deva s-a arătat că aceste lucrări s-au realizat la sesizările făcute de Penny Deva si solicitate de domnul Dean Carson. Au fost anexate fotografiile ce atesta faptul ca lucrarea s-a executat precum si recepția lucrărilor, procesul verbal de recepție semnat si stampilat fara obiecții de către societatea debitoare.
În ceea ce privește lucrarea Carmangerie Novak Deva reclamanta a arătat că la oferta de lucrări, la punctul 13, a fost ofertată refacerea instalațiilor, a fost calculata pentru legarea sistemului de răcire a camerelor frig si vitrinelor frigorifice la sistemul de răcire a magazinului (fost SPAR). La discuțiile avute cu reprezentantul Carmangeriei Novak, acesta a spus ca sunt foarte mari ca si instalații si ca are nevoie de unele caracteristici tehnice mai mici necesare funcționarii acestora. Ca urmare s-a trecut la montarea acestora prin dispoziția d-lui Dean Carsori, anexa de lucrări fiind semnata si stampilata de către societatea debitoare.
În ceea ce privește lucrarea Stație pompare, Camera ACS si Drencere Mall Fortuna Severin s-a arătat că contravaloarea anexei nr.16 a fost emisa in urma ofertării din data de_ . La punctul "Echipamente instalații Stingere Incendiu"; nr.10 s-a ofertat instalație de stingere cu sistem de sprinklere fara pompe suplimentare, acestea urmând a fi legate la sistemul de pompare existent. În urma proiectării si reavizarii, pentru obținerea avizului de funcționare de la ISU Mehedinți, s-a făcut o expertizare, expertiza fiind realizata la comanda P. IN VESTMENTS R. S. de către firma PROMETEUS S. Timisoara. Acesta societate, prin expertiza efectuata, a solicitat ca sistemul de stingere cu spinklere sa fie executat conform legilor in vigoare, adică cu camera ACS, drencere si sistem de pompare separate de cele existente, acestea fund obligatorii pentru obținerea avizului ISU. Ca urmare a acestor aspecte, s-a trecut la executarea acestor lucrări si receptionarea lor.
Astfel cum rezulta din aspectele mai sus detaliate, reclamanta a arătat că toate lucrările s-au efectuat cu acordul și la solicitarea pârâtei, toate cele invocate de aceasta în susținerea apărărilor sale fiind în mod clar doar încercări de tergiversare a plăților datorate.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Contractul dintre parti, cu nr. 3 din data de_ (f. 7-19) a constituit cadrul general in baza caruia s-au desfasurat relatiile dintre parti, parata, pe atunci SC MORAVA EXPERT S. ,fiind beneficiara unor lucrari executate de catre reclamanta.
In baza contractului cadru intre parti s-au executat mai multe lucrari in diferite locatii, iar in data de_ s-a incheiat Conventia (f. 173-175) prin care au reglementat la zi atât situația referitoare la lucrările efectuate în temeiul Contractului 3 si a anexelor 1-19, cat si situația obligațiilor de plata ce revin antreprenorului în raport cuaceste lucrari.
In conformitate cu prevederile art. 1.3. din Convenție,,antreprenorul declară și recunoaște că Beneficiarul și-a îndeplinit în mod complet și conform toate obligațiile de plată ce au revenit Beneficiarului în baza contractelor și anexelor menționate";.
În temeiul Convenției, pârâta a efectuat la data de_ o ultima plata în favoarea reclamantei, respectiv suma de 18.900 Euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate la locația din C. -N., ,în conformitate cu prevederile art. 3.1.-3.4 din convenție.
În aceste context instanta apreciaza ca intemeiate apararile paratei, in sensul ca retine ca, efect al Convenției, s-au stins integral toate obligațiile de plata, pentru toate lucrările efectuate în temeiul Contractului 3 si a Anexelor 1-19 la acest contract, fiind de fapt o desocotire finala dintre beneficiar si antreprenor privind aceste lucrări.
Prin actiune reclamanta invoca neplata unor lucrari suplimentare fata de contractul partilor, care isi au izvorul in contract ,dar rezulta din anexe de lucrari suplimentare semnate si stampilate de parat.
Instanta retine in primul rand ca ,in mod neintemeiat ,reclamanta invoca ca temei al pretentiilor sale prevederile art.1357 Noul Cod Civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala, sens in care retine ca pertinente apararile paratei.
Pe de alta parte, instanta observa ca toate inscrisurile( anexe, procese verbale de receptie calitativa, facturi )de care se prevaleaza reclamanta sunt, ca data ,anterioare Conventiei incheiate de catre parti(_ ), astfel ca, in opinia instantei acestea au fost avute in vedere de catre parti la desocotirea finala.
Desi reclamanta invoca ca aceasta Convenție a stins doar obligațiile aferente lucrărilor efectuate in baza contractului încheiat intre parti, nu si lucrările suplimentare care au ca izvor acest contract, nu poate preciza in concret care ar fi aceste lucrari, altele decat cele din anexele avute in vedere la incheierea Conventiei finale .
Instanta apreciaza ca este nefondata afirmatia reclamantei referitoare la aceea ca facturile fiscale nr. 0436-0441 din data de_ (f. 24-29), ar fi fost acceptate la plată de către pârâtă, neexistand vreo proba care sa o sustina.
Instanta, in baza prevederilor art. 254 c.pr.civ., in sedinta publica din data de _
, a constatat ca reclamanta este decazuta din dreptul de a mai solicita o proba stiintifica cu expertiza de specialitate care sa lamureasca daca eventual s-au executat lucrari, altele decat acelea din anexele 1-19 referitoare la acest contract cadru.
In baza tuturor acestor considerente, instanta apreciaza ca reclamanta nu si-a dovedit pretentiile precizate, astfel ca urmeaza sa respinga ca atare actiunea precizata, luand act de aceea ca parata a precizat ca va solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge ca nefondată cererea formulată și precizată de reclamanta SC T. AR
T. S., cu sediul în Arad, str.Petru Rareș nr.81, jud.Arad și sediul procesual ales în B.
, P. B. C., B-dul P. nr.1, etaj 4, sector 6, J_, CUI RO14883548,
reprezentată legal prin administrator Mihaly Ioan, în contradictoriu cu pârâta SC P.
I. R. S., cu sediul în C. -N., str. Dr. Louis P. nr.14, jud.C., J_, CUI RO14494842, cont bancar RO BACX .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care urmează a fi depus la Tribunalul Specializat C.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. D. A. VLAIC
Red.DMD/MM
4 ex./ 2014
← Decizia civilă nr. 6760/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 76/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|