Decizia civilă nr. 137/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 137/2013
Ședința publică din data de 4 martie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: V. L. O.
JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: C. G. GREFIER: A. ZAH
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta SC O. VIG SA prin SC O. VIG SA - R. C. împotriva sentinței civile nr. 23572/2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ la data de 28 noiembrie 2012, privind și pe intimații B. M. și F. M. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă în reprezentarea intereselor intimatului B.
M. doamna av. Antistescu P. a Daciana, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat de către intimatul B. M., la data de 27 februarie 2013, întâmpinare, împreună cu un set de acte anexe și de către recurentă, la data de 1 martie 2013, prin fax, răspuns la întâmpinare.
Se comunică un exemplar din răspunsul la întâmpinare formulat de către recurentă reprezentantei recurentului B. M. .
Reprezentanta recurentului B. M. învederează instanței că nu mai are cereri de formulat.
Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, acordă cuvântul părții pe fondul recursului.
Reprezentanta intimatului B. M. solicită instanței respingerea recursului declarat de către recurentă, iar pe cale de consecință menținerea întru- totul a hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică. Apreciază că despăgubirile acordate părții pe care o reprezintă nu constituie o îmbogățire a acestuia fără just temei, raportat la faptul că intimatul B. M. a avut nevoie de 65-70 zile de îngrijiri medicale, precum și la urmările evenimentului rutier. În concluzie, apreciază că suma acordată de către instanța de fond este pe deplin justificată și solicită respingerea recursului, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței pe care o depune în copie la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 23572/2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-
Napoca în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată extinsă și completată formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. O. V. I. G. S.A. (fosta S.C. B. A. V.
I. G. S.A.) și cu intervenienta forțată FLORE M. A. și în consecință
pârâta S.C. O. V. I. G. S.A. a fost obligată să plătească reclamantului suma de 6.841,64 lei cu titlu de daune materiale, suma de 15.000 euro cu titlu de daune morale, precum și penalități de 0,1% pe zi de întârziere asupra despăgubirilor datorate începând cu data de_ și până la data efectivă a plății. Instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei SC O. V. I. G. SA la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de venit mediu lunar, iar pârâta S.C. O. V. I. G. S.A a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1572,52 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de_, în apropiere de localitatea Karcag, Ungaria, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a reclamantului B. M. n, pasager în autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, condus de intervenienta forțată F.
M. A., implicat în accidentul rutier. Procuratura Municipiului Szolnok a reținut prin Hotărârea din_ emisă în dosarul penal 4.B.6146/2011/4 că intervenienta forțată Flore M. A. a adormit la volan și autoturismul condus de aceasta a ajuns într-un șanț (f.12-13).
La data producerii evenimentului rutier, pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_ implicat în accident era încheiată polița de asigurare RCA nr. 004089558 la B. A. S.A, valabilă pentru perioada_ -_ (f.37).
Având în vedere că de la data producerii accidentului, până la data soluționării prezentului litigiu respectiva societate de asigurare a fuzionat, instanța a constatat că societatea rezultată ca urmare a fuziunii, SC O. V. I.
G. S.A. are calitatea de pârâtă în cauza.
În ceea ce privește competența instanței civile române, conform prevederilor art. 9 din Regulamentul Consiliului (CE) nr.44/2011 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, în materie de asigurări, instanța a constatat că un asigurător care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționat în justiție în fața instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia are domiciliul.
De asemenea, având în vedere faptul că procedura penală declanșată în Ungaria a fost suspendată pentru 1 an conform regulilor de procedură penală maghiare, instanța civilă română a constatat că în conformitate cu art. 19 Cod procedură penală poate soluționa prezenta cauză înainte de soluționarea procesului penal.
Instanța a arătat că trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii delictuale. Condițiile generale ale răspunderii delictuale sunt următoarele: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Aceste condiții reies din cuprinsul prevederilor art.998-999 cod civil 1864, articole aplicabile speței conform prevederilor art.103 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind codul civil (obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz a săvârșirii lor).
Astfel, din punctul de vedere al legii aplicabile în timp, instanța a făcut aplicarea legii în vigoare la data săvârșirii faptei, respectiv a vechiului cod civil și a codului comercial, conform art. 6 Noul cod civil.
Cu privire la fapta ilicită, prima instanță a observat că aceasta constă într- un accident rutier produs în apropierea localității Karcag din Ungaria.
Cu privire la existența unui prejudiciu instanța s-a raportat la urmarea produsă de fapta ilicită. Astfel, au fost reținute concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 6201/II/b/118 din_ (f.185) conform cărora reclamantul a prezentat următoarele leziuni ca urmare a accidentului rutier din data de_: fractura diafizei humurale drepte, contuzii și excoriații faciale, sufuziuni hemoragice subconjunctivale ochi stâng și hematom palpebraț stâng, contuzii și excoriații genunchi drept. Leziunile suferite au putut necesita pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, în concluziile suplimentului la raportul de expertiză s-a aratat că vindecarea leziunilor s-a produs cu constituirea de sechele constând în artropatie umăr drept (capsulită retractilă), limitarea mișcărilor de abducție și rotatorie, portanță dificilă cu scăderea forței musculare de perhensiune. Prin urmare, conform acestor concluzii urmare a leziunilor suferite în cadrul accidentului rutier din_, reclamantul B. M. a rămas cu infirmitate cu caracter permanent (f.250).
În ceea ce privește raportul de cauzalitate s-a reținut că acesta este dovedit de raportul de expertiză medico-legală efectuat în speță. Faptul că raportul menționează că vindecarea s-a produs cu constituire de sechele nu înlătură existenta raportul de cauzalitate, cu atât mai mult cu cât nu se poate reține vreo culpă a reclamantului în ceea ce privește urmarea unui tratament adecvat. Mai mult, reclamantul a efectuat numeroase consultații medicale în Ungaria și a urmat întocmai indicațiile și tratamentul medical sugerat de medicii români și maghiari.
În ceea ce privește vinovăția intervenientei forțate F. M. A., instanța a remarcat faptul că aceasta a fost stabilită cu titlu provizoriu în hotărârea Procuraturii Municipiului Szolnok din data de_ din dosarul penal nr. 4.B.6146/2011/4, aflată în traducere legalizată la dosarul cauzei. Totodată, aceasta și-a recunoscut culpa în fața instanței (f.141).
În documentul procuraturii se menționează faptul că "în secțiunea 166 km+500 metri a drumului principal nr. 4, pe o porțiune de drum drept învinuita a adormit la volan, în urma acestui fapt- fără motive rutiere-autoturismul condus de ea a ajuns pe acostamentul de pe partea dreaptă a direcției de mers, după care a alunecat în șanț. (…) Acțiunea învinuitei F. M. a A. se încadrează în cele stabilite în art. 187 alin. 1 din Codul P. și se poate stabili vina pentru comiterea infracțiunii de producere a unui accident de circulație din neglijență";. F. M. a
A. nu a fost trimisă în judecată, dispunându-se pentru un an amânarea trimiterii în judecată, soluție procedurală permisă de legea penală maghiară, datorită circumstanțelor reale si personale ale acesteia (recunoașterea vinovăției, lipsa antecedentelor penale).
Prima instanță a constatat că cele patru condiții pentru antrenarea răspunderii delictuale sunt îndeplinite și că nu există vreo cauză justificativă, care să înlăture această formă a răspunderii civile.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat de fapta ilicită, instanța a ținut seama cu precădere de principiul reparării integrale a prejudiciului. Există obligația reparării nu doar a prejudiciului efectiv (damnum emergens), dar și al beneficiului nerealizat de victimă (lucrum cessans) ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Astfel, se urmărește restabilirea situației anterioare a victimei prejudiciului.
În acest sens prima instanță a interpretat și prevederea cuprinsă în art. 49 din Ordinul 5/2010 al CSA, conform căruia la stabilirea despăgubirilor în cazul
vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:
1. în caz de vătămare corporală:a) (…); b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Totodată, conform art. 50 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România (în vigoare la data săvârșirii faptei și producerii prejudiciului), coroborat cu art. 49, "despăgubirile se acordă (de asigurător-s.n.) pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acorda atât pentru persoanele aflate în afară vehiculului care a produs accidentul, cat și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv";.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate, instanța a remarcat faptul că acestea sunt pe de o parte formate din cheltuieli generate de tratamentul și consultațiile medicale la care a fost supus reclamantul, iar pe de altă parte de costul deplasărilor pentru consultații medicale și traducerea actelor din dosarul întocmit de autoritățile maghiare.
În fine, tot cu titlu de daune materiale a fost solicitată și suma de 10.000 lei reprezentând venitul mediu lunar de care reclamantul a fost lipsit pentru o perioadă de aproximativ 3 luni de zile.
Cu privire la cheltuielile generate de costul tratamentelor și consultațiilor medicale, a transportului pe ruta H. -Debretin (Ungaria), precum și a cheltuielilor legate de traducerea unor documente, instanța a reținut faptul că acestea sunt probate prin documentele depuse la dosar de reclamant și sunt admisibile conform art. 49 din Ordinul 5/2010, care prevede că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, instanța va trebui sa țină seama de eventualele cheltuieli prilejuite de accident-cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare.
Prin urmare, cu titlu de daune materiale pârâta a fost obligată la plata sumei de 6.841,64 lei din care 2301,24 lei reprezintă costuri tratament medical Ungaria (echivalentul în forinți a 1069,43 lei achitați la data de_ -chitanța aflată la f.16, echivalentul în forinți a sumei de 607,54 lei achitați la data de _
-chitanța aflată la f. 18, echivalentul în forinți a sumei de 208,09 lei achitați la datele de_ -fila103,_ -chitanța la f. 25,_ -chitanța la f. 29), 4166,4 lei reprezintă costul a 8 drumuri (dus-întors) pe ruta H. -Debretin (conform
facturii nr. 10264 aflată la f. 34) și 374 reprezintă costul traducerii unor documente (bon fiscal aflat la f. 33).
În ceea ce privește daunele materiale solicitate cu titlu de venit mediu lunar, instanța a constatat că reclamantul este administratorul unei societăți comerciale, prestând, conform propriilor afirmații și depoziției martorului P. M., în același timp și activitate de mecanic si tinichigiu auto.
Instanța a reținut că reclamantul nu a prezentat un contract de muncă încheiat cu respectiva societate comercială, astfel s-a ținut seama de daunele suferite efectiv de victimă, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar și celelalte probe administrate. De asemenea, instanța a avut în vedere prevederile art. 49 pct.1 lit.b) din Ordinul nr.5/2010 potrivit căruia despăgubirile se raportează la
"venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat";.
Conform declarației martorului P. M. s-a reținut că "după accidentul pe care l-a suferit am constatat că reclamantul a avut mâna în ghips și că se plângea de dureri. Această stare fizică a durat mai multe luni de zile, aproximativ 3 luni, timp în care reclamantul nu a mai fost capabil să efectueze lucrări de mecanică auto ale mașinilor mele. Abia anul acesta în luna februarie a început să lucreze din nou cu mine. În perioada în care a putut să presteze muncă în societatea sa,
fiind singurul angajat al acestei societăți, reclamantul se plângea de dureri";.
Pentru a se putea obține repararea prejudiciului acesta trebuie să fie cert, atât în privința existenței, cât și în privința posibilităților de evaluare. Instanța a constatat că reclamantul nu a probat existența prejudiciului constând în despăgubiri cu titlu de venit mediu lunar din punct de vedere al posibilității de evaluare. Declarația martorului certifică doar existența unui prejudiciu nu și cuantumul acestuia.
De asemenea, din celelalte înscrisuri depuse la dosar de reclamant nu a reieșit care era contribuția efectivă a muncii de mecanic auto sau tinichigiu auto pe care acesta o desfășura.
Astfel, instanța a reținut că reclamantul nu a dovedit capătul de cerere privind repararea prejudiciului creat prin faptul că timp de câteva luni nu a putut presta activitatea de mecanic sau tinichigiu auto. Pentru aceste motive instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de venit mediu lunar.
Cu privire la daunele morale solicitate, instanța a reținut că suma de
15.000 euro reprezintă costul suferinței fizice și psihice provocate de infirmitatea fizică suferită. Instanța a verificat existența unui raport de proporționalitate între suferința fizică și psihică și cuantumul daunelor cerute, nefiind permis ca acestea să se transforme într-o sursă de îmbogățire fără just temei pentru victima accidentului de circulație produs.
În primul rând, instanța a reținut că reclamantul a suferit o infirmitate cu caracter permanent ca urmare a faptei ilicite constând într-un accident de circulație.
În al doilea rând, conform raportului de expertiză medico-legala, reclamantul a putut necesita pentru vindecare un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale. Reclamantul suferă de artropatie umăr drept (capsulită retractilă), limitarea mișcărilor de abducție și rotatorie, portanță dificilă cu scăderea forței musculare de perhensiune. În condițiile în care acesta era la data producerii accidentului o persoană activă în vârstă de 48 de ani, care își câștiga existența și
prin munca prestată ca mecanic respectiv tinichigiu auto în cadrul societății pe care o deține, instanța a reținut că pe lângă suferința fizică creată, fapta ilicita a produs și o suferința de natură psihică.
Prima instanță a reținut și faptul că reclamantul a suferit o scădere a capacitații de munca, după cum reiese din depoziția martorului audiat în cauză. S-a reținut că martorului a declarat că "reclamantul nu mai lucrează la capacitatea la care lucra anterior accidentului, respectiv acesta nu mai poate să efectueze lucrări care necesită efort fizic, de exemplu schimbarea rulmenților sau schimbarea cutiei de viteze.";
Conform art. 24 alin.2 lit.b) teza a II a din Ordinul 5/2010 al CSA pentru vătămări corporale, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de
3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naționala a României.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că o despăgubire reprezentând daune morale în cuantum de 15.000 euro este proporțională cu suferința produsă și cu urmările accidentului de circulație.
În ceea ce privește exigibilitatea daunelor acordate, instanța a reținut faptul că la data de_, reclamantul a îndeplinit procedura de conciliere directă prevăzută de art. 720¹ din C.pr.civ.
Conform art. 37 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a A. lor nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule: "dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru
fiecare zi de întârziere.";
Prin urmare, revenea pârâtei în calitate de asigurător obligația, ca în termen de maxim 10 zile de la data primirii cererii de despăgubire, respectiv până cel târziu în data de_, să soluționeze cererea de despăgubire a reclamantului
Având în vedere că reclamantul a solicitat plata penalităților de la data de_, data convocării la conciliere, și aceasta nu a data curs solicitării de despăgubire în mod culpabil, raportat și la principiul disponibilității în materie civilă, instanța a obligat pârâta în calitate de asigurator, la penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere asupra despăgubirilor datorate începând cu data de_ și până la data efectivă a plății.
În concluzie, în temeiul art. 49 din Ordinul nr.5/2011, art. 50 din Legea nr.136/1995, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului B. M. formulată în contradictoriu cu pârâta SC O. V. I. G. SA și
intervenienta forțată F. M. A. și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 6841,64 lei cu titlu de daune materiale și a echivalentului în lei la cursul BNR la data plății a sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale; va obliga pârâta la plata penalităților 0,1% pe zi de întârziere asupra despăgubirilor datorate începând cu data de_ și până la data efectivă a plății și va respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de venit mediu lunar.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, conform art. 274 C.pr.civ partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească la cerere cheltuieli de judecată. Instanța a constatat că reclamantul a solicitat la cuvântul pe fond cheltuieli de judecată. Plata expertului și cheltuielile legate de traducerea unor înscrisuri
necesare soluționării procesului reprezintă cheltuieli de judecată conform art. 274 alin. 2 C.pr.civ.
Astfel, pârâta, fiind partea care a căzut în pretenții, este obligată să plătească reclamantului suma de 1572,52 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 163 lei reprezintă costul expertizei medico-legale efectuate în cauză, iar 1409,52 lei reprezintă costul traducerii dosarului Procuraturii din Szolnok.
Împotriva acestei hotărâri a formulat, în termen legal, recurs recurenta S.C.
O. V. I. G. S.A. a solicitat desființarea hotărârii recurate în sensul diminuării despăgubirilor morale acordate reclamantului, astfel încât acestea să asigure o compensare echitabilă a suferințelor acestuia și nu o îmbogățire fără justă cauză.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că prima instanță a acordat reclamantului suma solicitată fără a analiza temeinicia acestora și probele care fundamentau cererea privind daunele morale. S-a invocat faptul că instanțele judecătorești au acordat, în medie, despăgubiri pentru daune morale de 10-200 lei/zi de îngrijiri medicale, în timp ce instanța a acordat 1.022 lei/zi de îngrijiri medicale.
Recurenta a arătat că nu minimizează suferința provocată reclamantului, dar trebuie păstrate proporțiile conturate în jurisprudență și cuantumul daunelor morale trebuie redus și acordat într-un cuantum rezonabil. La stabilirea acestui cuantum trebuie avute în vedere consecințele negative suferite de cel vătămat, iar indemnizația cordată trebuie să fie justă, rațională, echitabilă și să asigure o compensație suficientă, dar nu exagerată a prejudiciului moral suferit. Acordarea daunelor morale este compatibilă cu regulile de conviețuire socială și cu principiile de echitate și justiție care pretind că autorul faptei ilicite trebuie să suporte consecințele negative ale faptei sale, iar instanța trebuie să hotărască în limite rezonabile, în lumina drepturilor stipulate de jurisprudența națională și cea a Curții Europene de Justiție de la Stasbourg.
Recureta a criticat hotărârea pronunțată de prima instanță și cu privire la soluția pronunțată asupra penalităților de întârziere, susținându-se că la data de_, dată de la care s-a dispus plata acestor penalități, cauza penală nu era soluționată, vinovăția intervenientei forțate nefiind stabilită la această dat.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 136/1995 și Ordinul CSA nr.
5/010.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul B. M. a solicitat respingerea recursului, susținând că recurenta se află în eroare cu privire la leziunile suferite de reclamant, care au necesitat un număr de 65-70 de zile de îngrijiri medicale și au constat și într-o infirmitate cu caracter permanent. Practica judiciară invocată de recurentă nu are nici o relevanță în cauză și nu poate ține cont de particularitatea vătămărilor corporale suferite de intimat, cu atât mai mult cu cât există și hotărâri judecătorești care stabilesc despăgubiri la nivelul celor acordate intimatului.
Cu privire la penalitățile e întârziere contestate de recurentă, s-a arătat că acestea sunt legale și temeinice, fiind stabilite conform dispozițiilor art. 46 din Ordinul CSA nr. 5/2010.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
M. ivele de recurs invocate de recurentă în legătură cu modul de stabilire a cuantumului daunelor morale vizează netemeinicia hotărârii pronunțate de prima
instanță, fiind incidente dispozițiile art. 3041c.pr.civ., iar motivele de recurs invocate în legătură cu scadența obligație de plată a despăgubirilor și cu momentul de la care sunt datorate penalitățile de întârziere vizează legalitatea hotărârii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ
M. ivele de netemeinicie ale hotărârii recurate invocate în ceea ce privește daunele morale în cuantum de 15.000 euro stabilite în favoarea reclamantului au fost susținute numai prin referiri la practica judiciară în materie și la necesitatea ca acestea să fie acordate într-un cuantum rezonabil, fără a se indica critici concrete cu privire la sentința pronunțată de prima instanță.
T. ul reține că practica judiciară nu reprezintă izvor de drept, iar hotărârile judecătorești invocate în cuprinsul cererii de recurs prin care au fost acordate daune morale în cuantum mai mic decât cel stabilit în prezenta cauză nu prezintă relevanță în cauză, fiecare cerere de chemare în judecată întemeiată pe răspunderea civilă delictuală având propriile particularități. În afară de condițiile răspunderii civile delictuale care trebuie analizate în litigiile având ca obiect astfel de despăgubiri, criteriile de apreciere a cuantumului prejudiciului moral rămân la latitudinea instanței de judecată care trebuie să țină cont de starea de fapt probată.
T. ul reține că soluția pronunțată de prima instanță de obligare a pârâtei la plata unor daune morale de 15.000 euro este temeinică. Astfel, în mod corect, la soluționarea acestei cereri s-a avut în vedere stabilirea unui raport de proporționalitate între suferința fizică și psihică și cuantumul daunelor cerute, instanța fiind preocupată să nu se asigure o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului. La evaluarea prejudiciului moral s-a avut în vedere faptul că reclamantului i s-a cauzat o suferință fizică și psihică provocată de infirmitatea cu caracter permanent, de numărul de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, respectiv 65-70 de zile, de limitarea mișcărilor și de imposibilitatea desfășurării unei activități în aceleași natură cu cea desfășurată anterior accidentului, precum și de scăderea capacității de muncă.
Despăgubirile stabilite de prima instanță în cuantum de 15.000 euro pentru a acoperi prejudiciul moral cauzat reclamantului intimat sunt proporționale cu suferința produsă și asigură o compensație suficientă pentru prejudiciul cauzat, astfel încât motivele de recurs sunt neîntemeiate.
Cu privire la modul în care prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010, tribunalul reține că în conformitate cu această dispoziție legală dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere. În conformitate cu art. 36 din Ordinul CSA nr. 5/2010 despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător.
Din dosarul de dauno RCA/BO/000015/2012 rezultă că cererea de acordare a despăgubirilor formulată de către reclamantul B. M. a fost primită de către S.C. O. V. I. G. S.A la data de_, conform confirmării de primire aflată în copie la fila 6 din dosarul judecătoriei, iar societatea de asigurare nu a comunicat persoanei păgubite nici un răspuns sau solicitare de completare a dosarului cu înscrisuri, astfel încât în mod corect, prima instanță a considerat că penalitățile de întârziere se datorează de la data expirării termenului de 10 zile
calculat de la momentul formulării cererii de acordare a despăgubirilor. Însă s-a făcut și aplicarea principiului disponibilității părții, reclamantul solicitând acordarea despăgubirilor de la data ulterioară momentului scadenței obligației de plată.
Modul de soluționare a cererii având ca obiect daune materiale nu a format obiectul prezentului recurs.
Pentru considerentele reținute, tribunalul apreciază că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală și, având în vedere că în cauză nu există motive de ordine publică care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. O. V. I. G. S.A. împotriva sentinței civile nr. 23572/2012 pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în totalitate.
Reținând culpa procesuală a recurentei, în temeiul art. 274 c.pr.civ., se va dispune obligarea acesteia să plătească în favoarea intimatului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat justificat prin chitanța nr. 0013/_ .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELELEGII DECIDE
Respine, ca neîntemeiat, recursul declarat de recurenta S.C. O. | V. | I. | |
G. | S.A. în contradictoriu cu intimații B. M. și FLORE M. | A. |
împotriva sentinței civile nr. 23572/2012 pronunțate de către Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta la plata către intimatul B. M. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
V. L. O. | S. | I. | C. | G. | A. ZAH |
Red./Dact. S.I.-2 ex.
_
Judecător fond: S. F. C. Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 766/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 575/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
