Decizia civilă nr. 1074/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1074/R
cod operator 4204
Ședința publică din 08 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
J. ecător C. G.
J. ecător M. P.
G. ier C. M. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă SC B.
G. S., cu sediul în B. M., str. V. Ț., bl. 16, ap. 3, județul M., împotriva sentinței civile nr. 5197/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. R. DE R., cu sediul în
B., str. G. B. nr. 60-64, sector 1, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că la data de_, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise din partea recurentei-pârâte, prin care solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii introductive de instanță.
Instanța, după verificarea actelor de la dosar, constatând că recurenta- pârâtă a solicitat judecare cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5197/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S. R. DE R. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. G. S.R.L. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 807,43 lei taxă serviciul public de radiodifuziune, din care 88,56 lei penalități de întârziere.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată la data de_, reclamanta S. R. DE R.
, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. G. S.R.L., a solicitat a fi obligată aceasta din urmă la plata sumei de 807,43 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferent perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2011 (718,87 lei) și penalități de întârziere (88,56 lei).
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că pârâta datorează, în baza art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, taxa pretinsă pentru serviciul public de radiodifuziune, iar potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din HG nr. 977/2003, pentru neplata la termen a acestei taxe, pârâta datorează penalități de întârziere.
S-a arătat că, potrivit art. 5 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003, taxa se plătește odată cu plata energiei electrice consumate, urmând a fi încasată de SC DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE A E. RGIEI ELECTRICE "ELECTRICA"; SA, în
baza unui contract de mandat.
S-a propus proba cu înscrisuri, atașându-se la cerere facturile emise de
F.F.E.E. ELECTRICA FURNIZARE TRANSILVANIA NORD S.A., în care s-a înscris taxa pretinsă și informații furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului privind societatea chemată în judecată.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru, în baza art. 17 din Legea nr. 146/1997, raportat la art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002.
Pârâta S.C. B. G. S.R.L. nu a depus întâmpinare și nici nu a fost reprezentată în fața instanței, pentru a formula apărări în cauză.
A fost încuviințată administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Examinând cererea, față de probele administrate și raportat la dreptul aplicabil, prima instanță reține următoarele:
Reclamanta S. R. DE R. îndeplinește un serviciu public de interes național, acela de a asigura, prin activitatea sa, libera comunicare a informațiilor și informarea corectă a opiniei publice.
Pentru serviciul public de radiodifuziune, conform art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească o taxă, în calitatea de beneficiari ai acestor servicii.
Pârâta S.C. B. G. S.R.L. este persoană juridică cu sediul în România și nu a formulat apărări in sensul că nu este beneficiar al serviciilor de radiodifuziune, deși a fost legal citată cu mențiunea de a depune întâmpinare.
Din facturile emise de F.F.E.E. ELECTRICA FURNIZARE TRANSILVANIA NORD S.A., pentru perioada ianuarie 2010 - decembrie 2011, instanța reține că pârâta, în calitate de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune prestate, datorează suma totală de 718,87 lei, iar în baza art. 6 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 977/2003, aceasta datorează penalități pentru neplata la termen a taxei, în cuantum de 88,56 lei.
Raportat la considerentele expuse, în baza textelor legale precitate, judecătoria a admis cererea reclamantei S. R. DE R. și a obligat pe pârâta S.C. B. G. S.R.L. să plătească suma de 718,87 lei, cu titlu de taxă
pentru serviciul public de radiodifuziune și suma de 88,56 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta S.C. B. G. S.R.L., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate de S. R. de R., invocând prevederile art.304 ind.1, art.304 pct.9 cod pr.civ.
În motivarea recursului, recurenta invocă excepția inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile art.720 ind. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 109 alin. (3) Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, invocă faptul că prevederile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 977/2003 și art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 978/2003 au fost anulate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2102 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 691 din 14 octombrie 2009. Totodată recurenta se prevalează de considerentele acestei hotărâri, arătând că ÎCCJ a reținut că, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, rezultă faptul că cele două hotărâri ale Guvernului, nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și, respectiv, nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. (1) dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare face distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, "Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Astfel, întrucât nu s-a dove4dit că recurenta deține receptoare radio, respectiv că este beneficiară a serviciilor radio, se impune respingerea acțiunii formulate.
Intimata S. R. DE R., prin întâmpinare, solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile art.720 ind. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 109 alin. (3) Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocartă de recurentă, apreciind că, fiind o instituție publică ce desfășoară un serviciu public autonom, conform art. 1 din Legea nr. 41/1994, și nu o persoană obligată la încheierea contractelor, taxa solicitată fiind datorată în baza art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 de toate persoanele juridice de pe teritoriul țării, nu-i sunt incidente prevederile art.720 ind. 1 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei s-a arătat că ulterior Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2102 din 9 aprilie 2009, s-a modificat art.3 alin.1 din H.G. nr. 977/2003, conform H.G. nr. 1012/_, text în vigoare și în prezent, care
impun obligativitatea recurentei de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.
Dovada calității de beneficiar rezultă din prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 . Toate persoanele juridice inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994 art. 40 alin.3, iar în cazul de față nu se poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional.
Intimata mai face trimitere la jurisprudența stabilită în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_ . Se susține că prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 și a statuat următoarele:" În cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar….obligativitatea plății acestor două taxe.
De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție, acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice .
Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel C. au abordat- o.";
Așadar obligația de plată a taxei este o obligație legală, emiterea H.G. nr.997/2003 fiind justificată de punerea în aplicare a art. 40 din Legea nr. 41/1994.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează a fi expuse mai jos.
Excepția inadmisibilității acțiunii introductive, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzute de dispozițiile art. 7201C. proc. civ., excepție invocată pentru prima dată în această fază procesuală, nu se susține.
Regula înscrisă în art. 7201din Capitolul XIV din codul de procedură civilă intitulat Dispoziții privind soluționarea litigiilor în materie comercială are ca scop declarat încercarea de soluționare pe cale amiabilă a litigiilor înainte de introducerea cererii de chemare în judecată și, totodată, prevenirea
introducerii unor cereri intempestive care să pună în dificultate cealaltă parte, și nu în ultimul rând soluționarea cu celeritate a litigiilor comerciale.
Așa fiind, nerespectarea acestei proceduri prealabile poate constitui un fine de neprimire cu consecința respingerii cererii ca inadmisibilă sau prematură, numai în măsura în care a fost invocată în fața primei instanțe până la prima zi de înfățișare, față de rațiunea reglementării. De altfel, raportat la prevederile art.109 alin.3 cod pr.civ., neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de pârât, prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.
Invocarea acestei proceduri prealabile pentru prima dată în fața instanței de recurs, în condițiile în care partea, pârâta în cauză, care se prevalează de nerespectarea acestor dispoziții a avut ocazia să formuleze apărări pe fondul cauzei atât la prima instanță, invocând aceste apărări în prezentul recurs, are un caracter pur formal, fiind de domeniul evidenței că o soluționare amiabilă nu mai este posibilă și în egală măsură, că pârâta nu a suferit nicio vătămare prin necomunicarea prealabilă a pretențiilor reclamantei.
Astfel spus, din argumentele recurentei în sprijinul acestei excepții nu rezultă nici expres, nici implicit vătămarea drepturilor sale procesuale deduse din nerespectarea procedurii prealabile, ceea ce conferă excepției astfel invocate un caracter formal, contrar scopului reglementării, de soluționare cu celeritate a litigiilor comerciale. În condițiile în care în fața primei instanțe pârâta nu a formulat întâmpinare, deși a fost citată în acest sens (fila 33 dosar), astfel că nu a invocat nici neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii, având în vedere considerentele anterior expuse, excepția inadmisibilității acțiunii introductive nu poate fi primită, recurenta nedovedind vreo vătămare și ncici nu și-a manifestat voința de a rezolva litigiul pe cale amiabilă.
Obiectul recursului îl constituie în principal aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material pe care intimata le-a invocat ca și temei legal al cererii de obligare a recurentei-pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
S-a invocat în mod expres prin cererea de chemare în judecată reglementarea legală cuprinsă în art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 și HG 977/2003.
Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii".
Nicăieri în cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicată, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar", astfel încât sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva".
Prin Sentința civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, în vigoare la acel
moment, potrivit cărora "Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.";, reținându-se că prevederile cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio .
Mai mult, prin considerentele deciziei nr. 2102/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, publicată în M.Of. nr. 691 din 14 octombrie 2009, prin care s-a anulat art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, în vigoare la acel moment, se reține faptul că: "prevederile art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003…, prin impunerea obligativității persoanelor juridice de a plăti o taxă lunară pentru aceste servicii, indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale acestora, instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fapt care nu este posibil întrucât aceste derogări se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază, această interdicție fiind instituită de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește ierarhia actelor normative, statuând că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă…. În concluzie, având în vedere …și faptul că, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, rezultă faptul că cele două hotărâri ale Guvernului, nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și, respectiv, nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. (1) dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, așa cum s-a menționat, face distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.";
Legislația comunitară și recomandările europene cu privire la taxa radio permit statelor să stabilească plata unor taxe radio-TV, indiferent de existența calității de beneficiar.
Aceasta reprezintă însă numai o opțiune a statului membru, și nu o obligație.
Prin Constituția României nu s-a impus plata taxei radio indiferent de existența calității de beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 alin. (15) trebuie interpretate în favoarea cetățeanului.
Prin Decizia nr. 297/2004 a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 a fost respinsă cu motivarea că "obligația prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective".
Astfel, dispozițiile art.40 alin.3 din acest act normativ condiționează obligația de plată a unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune de calitatea de beneficiar al acestor servicii. Se face astfel distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune între persoanele juridice care au calitatea de beneficiari ai acestor servicii si cele care nu au aceasta calitate. Deci persoanele juridice au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune numai în calitate de beneficiari efectivi ai acestor servicii.
Prin urmare, nu poate fi primită interpretarea reclamantei în sensul existentei unei prezumții legale conform căreia toate persoanele fizice și juridice au calitatea de beneficiari ai serviciilor publice de radio si televiziune.
În aceste condiții, revine reclamantei obligația de a dovedi ca pârâta a beneficiat de serviciile publice de radiodifuziune în perioada ianuarie 2010 - decembrie 2011, pentru a pretinde instituirea în sarcina acesteia a obligației de plată a taxei pentru acest serviciu și a penalităților de întârziere aferente. Cum aceasta dovada nu a fost efectuată, se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Față de cele menționate mai sus, în baza art.312 C.pr.civ. tribunalul urmează să admită recursul declarat declarat de SC B. G.I.N S. împotriva sentinței civile nr.5197/_ a Judecătoriei B. M., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R. de R. cu sediul în B., str.G. B. nr.60-64, sector 1 în contradictoriu cu pârâta SC B. G.I.N. S. cu sediul în B. M., str.V. Ț. nr.16/3.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de SC B. G.I.N S. cu sediul în B. M., str.V. Ț., bl.16/3 județul M., împotriva sentinței civile nr.5197/_ a Judecătoriei B. M., pe care o modifică în temeiul art.312 Cod procedură civilă, în sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R. de R. cu sediul în B., str.G. B. nr.60-64, sector 1 în contradictoriu cu pârâta SC B. G.I.N. S. cu sediul în B. M., str.V. Ț. nr.16/3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 08 Noiembrie 2013.
Președinte, M. H. | J. ecător, C. G. | J. ecător, M. P. |
G. ier, C. M. C. |
Red./tehnored.C.G.-_ /2 ex.
J. ecător la fond:V. U.
| ← Decizia civilă nr. 654/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 61/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
