Decizia civilă nr. 80/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
DOSAR NR. _
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C.
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 80/R/2013
Ședința publică din data de 11 februarie 2013 Instanța este constituită din :
PREȘEDINTE - C. C. JUDECĂTOR - D. H. JUDECĂTOR -M. C. B. GREFIER - F. B.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursului declarat de recurenta UNIQA ASIGURĂRI SA B. împotriva sentinței civile nr. 2128/_ pronunțate de către Judecătoria Turda, în contradictoriu cu intimații SC A. A ROMÂNEASCĂ A. SA și C. D., având ca obiect în primă instanță pretenții.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, iar concluziile părților și mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea ședinței publice de la acea dată care face parte integrantă din această hotărâre.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2128/2012 pronunțată la data de 3 mai 2012 Judecătoria Turda a respins acțiunea comercială formulată de către reclamanta
S. DE A. "U. "; S. B. în contradictoriu cu pârâții S.C. A. A ROMÂNEASCĂ - A. S. și C. D., având ca obiect pretenții ca neîntemeiată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că la data de_ în comuna Săvădisla a avut loc un eveniment rutier în urma căruia a fost avariat autovehiculul marca VW Bora cu număr de înmatriculare CJ 9127 condus de numitul Enyedi Imre Albert. Reclamanta susține că acest eveniment rutier a fost produs din culpa pârâtului C. D. care, în timp ce conducea autoutilitara specializată marca Mercedes cu număr de înmatriculare_ a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure.
Proprietarul autoturismului marca VW Bora avariat avea încheiat cu reclamanta un contract de asigurare facultativă CASCO, în baza căruia s-a eliberat polița de asigurare autovehicule AV nr. 2. . În baza acestui contract de asigurare a achitat suma de 36.211,9 lei societății SC KEY CREDIT SRL, proprietara autoturismului avariat, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit, constând în contravaloarea reparațiilor efectuate. Întrucât reclamanta a apreciat că vinovat de producerea accidentului este pârâtul C. D. în temeiul art. 22 și 54 din Legea 136/1995 a solicitat obligarea pârâtei SC A. a Românească - A. SA, cu care pârâtul C. D. avea încheiat contract de asigurare obligatorie RCA la data producerii accidentului, la plata despăgubirilor.
Instanța a apreciat că pentru a fi incidente în cauză prevederile art. 22 și
54 din Legea 136/1995 și pentru a putea fi obligată pârâta SC A. a Românească - A. SA la plata despăgubirilor solicitate de reclamantă trebuie
să fie îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului C.
D. .
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtului C. D., potrivit art. 998, 999 C.civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția autorului prejudiciului.
Prin procesul-verbal de contravenție seria AU nr. 2616618 încheiat la data de_ de Postul de poliție Săvădisla (fila 5) pârâtul C. D. a fost sancționat cu avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 32 din OUG 195/2002, reținându-se că în timp ce conducea autoutilitara specializată marca Mercedes cu număr de înmatriculare_, datorită faptului că nu s-a asigurat în timp ce a efectuat manevra de întoarcere, a fost lovit lateral de autoturismul marca VW Bora, cu număr de înmatriculare CJ 9127.
Instanța de fond a mai reținut astfel că pârâtul C. D. a săvârșit o faptă ilicită pentru care a fost sancționat contravențional cu avertisment prin procesul-verbal menționat anterior.
În ceea ce privește prejudiciul suferit de proprietarul autovehiculului marca VW Bora avariat, existența și întinderea acestuia rezultă din înscrisurile de la dosar, respectiv procesul-verbal de contravenție seria AU nr. 2616618 încheiat la data de_ de Postul de poliție Săvădisla (fila 5), procesul-verbal de constatare a avariilor (filele 11-14) și din facturile fiscale și chitanțele depuse la filele 17-21.
Însă pentru antrenarea răspunderii delictuale a pârâtului C. D. trebuie îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de 998, 999 C.civ., respectiv existența raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, precum și vinovăția autorului prejudiciului.
Astfel, în cauză au fost efectuate o expertiză tehnică judiciară de către ing. Sandor Ladislau (fiele 160-179) și o contraexpertiză efectuată de către ing. Moldan I., ing. Sopa Sorin și Miclea Lorel (fiele 276-279) în vederea stabilirii dinamicii producerii accidentului rutier și a raportului de cauzalitate dintre viteza de circulație a autoturismului marca VW Bora și producerea accidentului. Concluziile celor două lucrări tehnice sunt în același sens, în contraexpertiză stabilindu-se că accidentul s-a produs datorită neadaptării vitezei de circulație la condițiile de drum și a depășirii vitezei maxime admise pe acea porțiune de drum de către conducătorul autoturismului marca VW Bora, cauza accidentului fiind viteza de aproximativ 120 km/h, iar la viteza regulamentară accidentul putea fi evitat. Cu toate că i s-a imputat și conducătorului autoutilitarei marca Mercedes faptul că a ocupat o porțiune din banda de circulație în timpul efectuării manevrei de intrare în curtea imobilului, din cuprinsul contraexpertizei rezultă fără nici o urmă de îndoială că vinovat de producerea accidentului este conducătorul autoturismului marca VW Bora care a depășit viteza maximă admisă pe acel sector de drum, accidentul putând fi evitat dacă acesta ar fi condus cu viteza regulamentară.
În consecință instanța a apreciat că lipsește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârșită de pârâtul C. D. și prejudiciu, acesta fiind produs datorită faptei ilicite și propriei culpe a conducătorului autoturismului marca VW Bora avariat.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut în sarcina pârâtului C. D. nici vinovăția în producerea prejudiciului, atâta timp cât din contraexpertiză rezultă că accidentul s-a produs datorită faptei ilicite și culpabile a conducătorului autoturismului marca VW Bora.
În consecință instanța a apreciat că din probele administrate în cauză rezultă că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului C. D. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta UNIQA ASIGURĂRI S.
, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs, iar în subsidiar, în situația în care se va aprecia că accidentul rutier și producerea prejudiciului s-a datorat culpei concurente a pârâtului C. D. și a martorului Enyedi Imre Albert, se solicită modificarea hotărârii instanței de fond și să admiterea în parte acțiunea cu obligarea pârâtei A. A ROMANEASCA A. SA la plata despăgubirilor proporțional cu gradul culpei stabilită în sarcina pârâtului C. D., cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
În motivare recurenta a arătat că prin sentința civilă nr.2128/2012 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Turda s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții SC A. A ROMÂNEASCĂ A. SA și C. D. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că pârâtul C. D. a săvârșit o faptă ilicită care a constat în neasigurarea în mod corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere (fapta prevăzută de art. 32 din OUG 195/2002 ) dar ca potrivit contraexpertizei rezultă că vinovat de producerea accidentului rutier este conducătorul autovehiculului cu nr. de înmatriculate CJ-9127.
Instanța de fond a apreciat că lipsește legătura de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de către pârâtul C. D. și prejudiciu. De asemenea, s-a apreciat că pârâtul C. D. nu este vinovat de producerea prejudiciului întrucât acesta s-a produs datorită faptei ilicite și culpabile a altei persoane ( conducătorul autovehiculului cu nr. de înmatriculate CJ-9127, martorul Enyedi Imre Albert)
Recurenta susține că, criticile pe care le aduce hotărârii instanței de fond vizează greșita interpretare pe care instanța a dat-o probelor administrate precum și greșita aplicare a normelor legale incidente în cauză.
Deși instanța de fond a stabilit cu certitudine că pârâtul a încălcat norme privind circulația rutieră, a exonerat pârâtul de orice răspundere pentru fapta ilicită săvârșită.
Din probele administrate rezultă fără dubiu că pârâtul a efectuat o manevră de întoarcere a autovehiculului pe care-l conducea și a ocupat banda de circulație pe care circula autovehiculul cu nr. de înmatriculate CJ-9127.
Pârâtul a ocupat banda de circulație fără drept, fără să se asigure că poate efectua manevra de întoarcere în siguranță. Chiar dacă autovehiculul cu nr. de înmatriculate CJ-9127 avea o viteza mai mare decât cea legală, în mod cert accidentul rutier nu s-ar fi produs dacă autovehiculul condus de către pârâtul C. D. n-ar fi ocupat banda de circulație fără drept și dacă pârâtul n- ar fi efectuat manevre cu acest autovehicul, manevre care nu puteau fi prevăzute de către conducătorul autovehiculului cu nr de înmatriculate CJ- 9127.
Este posibil sa se rețină o culpă comună a conducătorilor auto în producerea accidentului rutier dar câtă vreme paratul a săvârșit o fapta ilicita, constând in efectuarea unor manevre de întoarcere tară să se asigure corespunzător, nu se poate afirma că prezența autovehiculului transversal pe partea carosabilă nu a avut nici o influență asupra producerii accidentului rutier.
Pe de altă parte instanța de fond a reținut că raportul de contraexpertiză stabilește fără urmă de îndoială că vinovat de producerea accidentului rutier este conducătorul autovehiculului marca VW Bora, ori stabilirea vinovăției nu este atributul expertului, ci al instanței judecătorești.
Deși în raportul de expertiză este stabilită și culpa în producerea accidentului rutier, se apreciază că expertul poate stabili normele de circulație ce sunt încălcate, raportat la condițiile concrete de producere a accidentului, însă nu poate stabili și culpa, aceasta fiind atributul exclusiv al instanței de
judecată.
Recurenta mai arată că în stabilirea culpei în producerea accidentului rutier precum și a legăturii de cauzalitate este esențial de stabilit dacă asiguratul ar fi determinat producerea accidentului rutier și în absența manevrei de întoarcere neregulamentară efectuată de către pârâtul C. D. . Răspunsul se impune cu evidență: dacă nu s-ar fi efectuat manevra de întoarcere neregulamentară, asiguratul, care circula regulamentar pe banda sa de circulație, și-ar fi continuat drumul și nu ar fi fost determinat să iasă în afara părții carosabile în încercarea de a evita coliziunea cu autovehiculul condus de către pârâtul C. D. .
Se apreciază că dl. Enyedi Imre Albert care conducea autovehiculul asigurat nu avea cum să prevadă că va fi efectuată o manevră de întoarcere neregulamentară, că autovehiculul condus de pârât va ocupa banda sa de mers. Consideră că raportat la starea de pericol creată de pârât, martorul Enyedi Imre Albert a reacționat în mod firesc întrucât nu avea cum să prevadă manevrele ce vor fi făcute, și indiferent de modul în care a reacționat nu i se poate reține vreo culpă întrucât cel care a generat accidentul este pârâtul.
Din cele arătate rezultă ca pârâtul C. D. este vinovat de producerea accidentului rutier și prin urmare răspunde de repararea acestuia, iar ca urmare, în baza contractului de asigurare obligatorie se impune a fi admisă acțiunea și obligată pârâta A. A ROMANEASCĂ A. SA la plata despăgubirilor.
In subsidiar, în situația în care se va aprecia că pârâtul C. D. nu este singur vinovat de producerea accidentului rutier, se solicită să se stabilească culpa concurentă în producerea accidentului și a prejudiciului și să fie obligată pârâta A. A ROMANEASCĂ A. SA la plata despăgubirilor proporțional cu gradul culpei reținute în sarcina pârâtului C. D. .
Intimata SC A. A ROMANEASCA A. VIENNA INSURACE GROUP SA B.
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr.2128/2012 a Judecătoriei Turda, ca fiind temeinică și legală.
În motivare, intimata a arătat că în data de_, s-a prezentat la sediul societății noastre, numitul Enyedi Imre Albert, care a solicitat întocmirea dosarului de daună și plata despăgubirii în baza asigurării de răspundere civila auto a numitului C. D., proprietarul autoturismului_ . In urma analziarii declarațiilor, societatea noastră, a ajuns la concluizia ca, exista neconcordante cu privire la dinamica producerii evenimentului, astfel ca a dispus efectuarea unei expertize, care a stabilit ca accidentul s-a produs din vina conducătorului auto VW CJ-9127. Mai mult decât atât, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto si o contraexpertiza tehnica auto fila 276-279 din dosar, din care rezulta ca accidentul s-a produs ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum și a depășirii vitezei maxime obligatorii, a conducătorului autoturismului VW CJ-9127, rezultând fără nici o urmă de îndoială vinovăția acestuia. Raportat la cele de mai sus, este evident ca nu lipsește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, in ceea ce ii
privește pe asiguratul său C. D., singur responsabil de eveniment fiind conducătorul autoturimsului Volkswagen Borra CJ-9127.
Raportat la cele de mai sus se solicita sa se constate faptul ca, sentința civila este temeinica si legala, si pe cale de consecința sa se respingă recursul.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate precum și a disp. art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
În fapt, la data de_ orele 20.30 intervenientul forțat C. D. în timp ce conducea autoutilitara Mercedes cu nr de înmatriculare_ pe drumul județean 107 M între localitățile Vlaha și Luna de Sus din comuna Săvădisla, jud. C. a efectuat o manevră de întoarcere a autoutilitarei fără să se asigure și a determinat parasirea partii carosabile de autoturismul VW Bora cu nr de înamtriculare CJ-9127 condus de Enyedi Imre Albert care circula pe sensul Vlaha - Luna de Sus, intră în inelul de beton și gardul de beton și se freacă de partea laterală spate a autocamionului aflat în staționare, în momentul impactului autoutilitara fiind poziționată perpendicular pe axul drumului, astfel cum reiese din răspunsul la interogatoriu al intervenientului forțat( fila 123).
Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria AU nr. 2616618 încheiat la data de_ de Poliția comunei Săvădisla, jud. C. s-a reținut răspunderea contravențională a intervenientului forțat C.
D. potrivit art. 32 din OUG 195/2002, care face vorbire despre semnalele speciale luminoase, acesta fiind sancționat însă cu avertisment.
Pe de altă parte, în urma administrării probei cu raportul de expertiză tehnică auto s-a concluzionat că, autocamionul_ condus de C. D. în data de_ în jurul orei 20.30 a încercat a efectua manevra de intrare cu spatele în curte, mașina fiind inițial oprită pe partea stângă a acostamentului drumului pe direcția Luna de Sus spre Vlaha ; în timp ce efectua această manevră a observat farurile unei mașini care venea dinspre localitatea Vlaha spre Luna, respectiv autoturismul VW Bora cu nr, CJ-9127, moment în care intervenientul forțat susține că a oprit această manevră.
Pe de altă parte, numitul Emyedi Imre Albert care conducea autoturismul CJ 9127 avea o viteză de aproximativ 112 km/h, peste limita legală de 90 km/h pe acel sector de drum, observând autoutilitara condusă de intervenient la o distanță de aproximativ 70 de m de acesta.
Expertul tehnic judiciar Ladislau Sandor a concluzionat că în cazul în care viteza autoturismului VW Bora era regulamentară de 90 km/h se putea evita accidentul prin frânare.
Ulterior, prin răspunsul la obiecțiuni, același expert a mai arătat că partea din față a autocamionului condus de C. D. ocupa o lățime de 1,5-2 m din banda de circulație a autoturismului condus de către Enyedi I., având diferența de bandă liberă în plus și banda de pe sens opus necirculată autoturismul putea să circule fără restricție prin fața autocamionului.
Aceleași concluzii au fost reținute și în raportul de contraexpertiză întocmit de experții Moldan I., Sopa Sorin și Miclea Lorel respectiv: accidentul s-a produs datorită neadaptării vitezei de circulație la condițiile de drum și a depășirii vitezei maxime admise pe acea porțiune de drum de către conducătorul autoturismului VW Bora. Conducătorului autocamionului Mercedes i se poate imputa faptul că a ocupat o porțiune din banda de circulație în timpul manevrei de intrare în curtea imobilului. Viteza de 120 km/h a fost cauza producerii accidentului, la o viteză mai mică impactul ar fi putut fi evitat.
Față de această concluzie Judecătoria Turda a apreciat că lipsește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită produsă de intervenientul C. D. și
prejudiciu, acesta fiind produs datorită faptei ilicite și culpei numitului Emyedi Imre Albert, aflat la volanul autoturismului VW Bora.
T. ul apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.c. respectiv hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Într-adevăr asigurătorul răspunde potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, aplicabilă raportului juridic de drept material pentru prejudiciile de care asigurații răspund în baza legii față de terții prejudicați prin accidente. Raportat la momentul producerii accidentului, tribunalul reține că răspunderea terților pentru fapte ilicite este angajată potrivit art. 998-999 cod civil din 1864, fiind necesare întrunirea a patru condiții: 1. fapta ilicită ; 2. prejudiciul ; 3. legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și 4. vinovăția celui care a produs fapta.
In primul rând, în mod corect a reținut și instanța de fond faptul că atât numitul Enyedi Imre Albert conducătorul autoturismului VW Bora cu nr. CJ 9127, cât și intervenientul C. D. au săvârșit o faptă ilicită.
Prima faptă ilicită, în ordine cronologică, a fost săvârșită de intervenientul forțat care, în încercarea de a intra cu spatele în curte pe timp de noapte, deci cu vizibilitate foarte redusă, nu s-a asigurat la efectuarea acestei manevre, punând astfel în pericol circulația rutieră.
A doua faptă ilicită a fost săvârșită de numitul Enyedi Imre Albert care a condus cu o viteză de 120 km/h, cu 30 de km peste limita legală admisă pe drumul județean, pe timp de noapte, astfel încât a avut o conduită imprudentă, fapt ce l-a împiedicat să observe la timp și să frâneze sau să ocolească autoutilitara marca Mercedes care se afla poziționată perpendicular pe axul drumului, iar în momentul ajungerii autoturismului VW Bora în dreptul său ocupa aproximativ 1,5-2 m banda de cirulație a numitului Enyedi Imre Albert.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, T. ul reține că jurisprudența pornește de la premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie ˝cauza necesară˝, dar și condițiile cauzale, adică faptele ilicite care au făcut posibilă, care au mediat acțiunea cauzală.
În concret, dacă intervenientul forțat nu ar fi fost poziționat în mijlocul drumului, perpendicular pe axul drumului și ocupând aproximativ 2 m din banda de circulație a drumului județean pe care circula Emyedi Imre Albert, acesta din urmă nu ar fi fost nevoit să părăsească partea carosabilă și să își lovească autoturismul, independent de viteza cu care acesta circula, de 120 km/h. Astfel, fără urmă de îndoială, fapta ilicită a intervenientului forțat a determinat în mod necesar, efectiv și serios producerea prejudiciului, fiind o condiție a producerii accidentului, conduita imprudentă a intervenientului forțat C. D. a determinat în mod subsecvent reacția numitului Emyedi Imre Albert.
Pe de altă parte, este adevărat că și fapta ilicită a lui Enyedi Imre Albert care a circulat cu viteză peste limita legală pe timp de noapte a contribuit în egală măsură la producerea accidentului rutier întrucât dacă ar fi circulat cu viteza de 90 km/h se apreciază în ambele rapoarte de expertiză că acesta ar fi putut să oprească autovehiculul. Întrucât se apreciază că ambele fapte ilicite sunt condiții necesare pentru producerea prejudiciului tribunalul va reține o culpă concurentă de 50% / 50% pentru fiecare din cei doi conducători auto.
Având în vedere antrenarea răspunderii civile a asigurătorului RCA A. SA în baza poliței de asigurare RCA seria HN nr. 2967194 pentru autoturismul cu nr._ condus de intervenientul forțat C. D., în temeiul art. 22, 49 și 54 din Legea nr. 136/1995 se impune admiterea în parte a acțiunii principale.
Față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 312 raportat la art.
304 pct. 9 C.p.c. va admite recursul astfel formulat, va dispune modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamanta S.C. UNIQA ASIGURĂRI S. împotriva pârâtei SC A. A ROMÂNEASCĂ A. VIENNA INSURANCE GROUP SA (fosta SOCIETATE DE A.
SA) în contradictoriu și cu intervenientul forțat C. D. și obligarea pârâtei să achite reclamantei suma de 18.105,95 lei cu titlu de despăgubiri.
In ceea ce priveste acordarea penalitatilor de intarziere, se constata ca la momentul proceducerii evenimentului rutier era in vigoare Ordinul CSA nr.3108/2004. Potrivit prevederilor art.45 din acest act normativ, (1) Asiguratorul RCA va efectua plata despagubirilor in termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la data depunerii de catre persoana pagubita a ultimului document necesar finalizarii dosarului de daune. Persoana pagubita va specifica in cererea de despagubire modalitatea de plata: in numerar sau prin ordin de plata, in cont bancar personal sau in contul bancar al unitatii de specialitate care a efectuat reparatia.
Prevederile alin. (1) se aplica si in cazul in care in drepturile persoanei pagubite s-a subrogat asiguratorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel:
daca nu exista obiectiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita in cel mult 20 de zile calendaristice;
daca exista obiectiuni asupra acestor sume, acestea se vor comunica solicitantului in termen de cel mult 15 zile calendaristice, urmand ca in termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solutionarea obiectiunilor sa se efectueze plata.
Fata de termenele prevazute mai sus, asiguratorul RCA va reactualiza cuantumul despagubirii cu o cota procentuala de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere in efectuarea platilor
.
In speta dedusa judecatii, reclamanta SC UNIQA ASIGURARI SA (fosta S. DE A. U. SA) a avut la momentul producerii evenimentului rutier calitatea de asigurator CASCO pentru autovehiculul marca VW Bora cu nr.de inmatriculare CJ-9127, in baza politei de asigurare AV 2. incheiata la data de_ . Autoutilitara cu nr.de inmatriculare_ condusa de intervenientul fortat C. D. a fost asigurata la acea data la societatea SC A. A ROMANEASCA A. SA in baza politei de asigurare de raspundere civila auto seria HN nr.2967194 incheiata la data dee_ .
Reclamanta a comunicat paratei SC A. A ROMANEASCA A. SA solicitarea de plata a sumei de 36.211,90 lei care a fost achitata asiguratei pentru repararea autovehiculului la data de_, dupa cum rezulta din filele 30, 32 din dosarul de fond. Parata nu a achitat insa aceasta despagubire, ci a comunicat reclamantei ca intelege sa restituie dosarul de dauna nr.AV O/326/05/CJ, care a fost respins de la plata in baza expertizei tehnice efectuate de catre expertul tehnic judiciar ing.R. V. .
Dispozitiile art.45 din Ordinul CSA nr.3108/2004 reglementeaza scadenta obligatiei de plata a despagubirilor de care este tinut asiguratorul RCA, atat in cazul in care cererea de despagubire este formulata de persoana pagubita, cat si in cazul in care aceasta cerere este formulata de asiguratorul CASCO ce s-a subrogat in drepturile persoanei pagubite. De asemenea, aceleasi dispozitii stabilesc dreptul persoanei pagubite sau a asiguratorului care s-a subrogat in drepturile acesteia de a pretinde penalitati de intarziere in ipotezele in care asiguratorul RCA nu isi indeplineste obligatia de plata a despagubirilor in termenele prevazute prin Ordinul CSA nr.3108/2004. Intentia edictarii acestei
reglementari a fost in mod evident aceea de a asigura celeritatea in indeplinirea obligatiilor de plata ce le revin societatilor de asigurare autorizate care incheie polite de asigurare de raspundere civila auto obligatorie, astfel incat persoanele pagubite sau celelalte societati care au incheiat polite de asigurare facultative sa isi poata recupera in timp util cheltuielile efectuate pentru repararea autovehiculului avariat ca urmare a producerii unui accident rutier.
Examinand dispozitiile art.45 din Ordinul CSA nr.3108/2004 in spiritul acestor norme, tribunalul apreciaza, cu opinie majoritara, ca se impune obligarea societatii de asigurare la plata de penalitati de intarziere in toate acele ipoteze in care aceasta refuza in mod expres sau omite sa achite despagubirile, desi dosarul de dauna ce i-a fost comunicat este complet, invocand motive care nu sunt intemeiate. O interpretare in sens contrar ar conduce la concluzia ca in acele cazuri in care asiguratorul RCA refuza plata despagubirilor invocand diferite motiv si ridicand obiectiuni care nu au suport faptic si legal, acesta sa nu poata fi obligat la plata de penalitati de intarziere, or o asemenea concluzie este contrara intentiei legiuitorului care a apreciat ca se impune acordarea acestor penalitati de intarziere, ca o evaluare a prejudiciului incercat de persoana pagubita sau asiguratorul subrogat in drepturile sale daca asiguratorul RCA nu achita despagubirile in termenele stabilite. De asemenea, nu poate fi ignorata imprejurarea ca invocarea unor obiectiuni si ulterior generarea unui litigiu civil pentru achitarea despagubirilor poate necesita un anumit interval de timp pentru solutionare, iar penalitatile de intarziere la care se refera art.45 al.3 din Ordinul CSA nr.3108/2004 au tocmai rolul de a acoperi prejudiciul incercat de creditorul obligatiei de plata a despagubirilor, ca urmare a achitarii acestor despagubiri cu o mare intarziere fata de scadenta stabilita prin acelasi ordin.
Aceasta a fost situatia si in speta de fata, reclamanta comunicand paratei intreg dosarul de dauna la data de_, iar aceasta refuzand sa achite despagubirile datorate in termen de 20 zile calendaristice. Prin prezenta hotarare, instanta a constatat ca reclamanta era indreptatita la plata unor despagubiri in cuantum de 18.105,95 lei, in raport de gradul de culpa al intervenientului fortat C. D., iar pentru aceasta suma parata este obligata la plata unor penalitati de intarziere in cuantum procentual de 0,1% pe zi de intarziere, incepand cu data de_ si pana la achitarea integrala a debitului, in temeiul prevederilor art.45 din Ordinul CSA nr.3108/2004, anterior mentionate.
In baza prevederilor art.274 si 276 Cod procedura civila, constatand culpa procesuala a paratei, tribunalul va dispune obligarea acesteia la plata in favoarea reclamantei a sumei de 2.789,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecata partiale ocazionate la fond, din care suma de 1464,28 lei reprezinta taxa judiciara de timbru aferenta pretentiilor admise, 5 lei timbru judiciar, 1320 lei onorariu expert (1/2 din onorariile expertilor achitate pentru raportul de contraexpertiza).
In temeiul acelorasi dispozitii legale, va obliga intimata sa plateasca recurentei suma de 1.249,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs, din care suma de 1241,14 lei reprezinta taxa judiciara de timbru, iar suma de 8 lei reprezinta timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanta SC UNIQA ASIGURĂRI SA (fostă
S. DE A. U. SA) împotriva sentinței civile nr. 2128/3 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite, în parte, cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC A. A ROMÂNEASCĂ A. VIENNA INSURANCE GROUP SA (fosta SOCIETATE DE
A. A. SA) în contradictoriu și cu intervenientul forțat C. D. și în consecință:
Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 18.105,95 lei cu titlu de despăgubiri și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate asupra debitului principal, începând cu data de_ și până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 2.789,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale ocazionate la fond și 1.249,14 lei în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
C. C. | M. C. | B. | F. | B. |
Red, tehnored. DH/MCB/LU/_
Cu opinia minoritară a doamnei jud. H. D. în ceea ce privește petitul referitor la plata penalităților de întârziere, după cum urmează:
Raportat la momentul producerii acidentului rutier,_ ora 20.30, condițiile antrenării răspunderii civile a asigurătorului sunt guvernate de Ordinul CSA nr. 3108/2004.
Potrivit art. 45 din Ordinul CSA 3108/2004 (1) Asigurătorul RCA va efectua plata despăgubirilor în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la data depunerii de către persoana păgubită a ultimului document necesar finalizării dosarului de daune. Persoana păgubită va specifica în cererea de despăgubire modalitatea de plată: în numerar sau prin ordin de plată, în cont bancar personal sau în contul bancar al unității de specialitate care a efectuat reparația.
Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
dacă nu există obiecțiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 20 de zile calendaristice;
dacă există obiecțiuni asupra acestor sume, acestea se vor comunica solicitantului în termen de cel mult 15 zile calendaristice, urmând ca în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiunilor să se efectueze plata.
Față de termenele prevăzute mai sus, asigurătorul RCA va reactualiza cuantumul despăgubirii cu o cotă procentuală de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăților.
Este evident în opinia noastră faptul că ambele ipoteze reglementate de textul legal invocat de recurentă au în vedere stabilirea în mod amiabil a cuantumului despăgubirilor: 1. fie prin admiterea în integralitate a cererii de despăgubire sau 2. fie prin soluționarea obiecțiunilor de către părți.
Nici una dintre aceste ipoteze nu se regăsește în speță, practic de la
început au existat obiecțiuni din partea intimatei A. S.A care a și procedat la realizarea unui raport de expertiză extrajudiciară întocmit de d-l expert R. V. și care a concluzionat în sensul neangajării răspunderii intervenientului forțat, dar dicolo de argumentele pertinente sau nu, temeinice sau nu, apreciem că acestea au fost aparent rezonabile în sensul în care această societate de asigurare nu a încercat în mod vădit abuziv a formula obiecțiuni exclusiv pentru a evita efectuarea unei plăți la timp, ci a efectuat obiecțiuni întrucât a apreciat în mod evident că sunt întemeiate, ca dovadă că litigiul dedus judecății început în anul 2006 a fost finalizat abia în februarie 2013 în favoarea societății recurente.
Or, rațiunea instituirii de către legiuitor a unei răspunderi a asigurătorului mai gravă în cazul neachitării despăgubirilor nu a fost aceea de a proteja patrimoniul unei societăți de asigurare, ci a fost protejarea grabnică a terților păgubiți ca urmare a accidentelor rutiere dar exclusiv în ipoteza
acordului de voință al părților
cu privire la întinderea despăgubirilor.
Un asemenea text îl apreciem de strictă interpretare, potrivit adagiului exceptio est strictissimae interpretationis, neputând fi aplicat prin analogie pentru alte ipoteze nereglementate de legiuitor pentru că ar însemna a adăuga la lege.
În plus, nici măcar nu se poate susține că există identitate de rațiune, întrucât ipoteza cunoașterii și acceptării de către societatea de asigurare a
obligației de plată nu poate fi asimilată cu ipoteza contestării vehemente până în ultima cale de atac a existenței obligației de plată și a întinderii acestei obligații.
Un argument de text care confirmă că aceasta a fost, de altfel, intenția legiuitorului îl reprezintă art. 37 raportat la art. 36 alin. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010 potrivit căruia (1) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la
d ata l a c are as igur ătorul a pr imit o ho tăr âre judec ătore asc ă def in itiv ă cu pr iv ire
l a su ma de desp ăgu b ire pe c are es te oblig at s ă o pl ăte asc ă . Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Reglementarea de mai sus este clară în sensul în care în ipoteza stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească penalitățile nu se pot pretinde decât din momentul comunicării hotărârii judecătorești definitive.
De altfel, nimic nu îl împiedică pe asigurător a pretinde dobânda legală aferentă despăgubirii ce i-a fost admisă, însă pentru a aplica textul derogatoriu solicitat de reclamantă se constată că nu există temei legal, ca urmare în opinia noastră pretențiile acestea trebuie respinse ca fiind neîntemeiate raportat la art. 45 alin. 3 din Ordinul CSA 3108/2004.
În mod corelativ, cheltuielile de judecate aferente fondului potrivit art. 274
C.p.c. trebuie acordate proporțional cu pretențiile admise, respectiv 2494,61 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale ocazionate la fond și 1.249,14 lei în recurs.
Pentru aceste considerente, opinăm că soluția corectă și legală este :
Admite recursul declarat de reclamanta SC UNIQA ASIGURĂRI SA (fostă
S. DE A. U. SA) împotriva sentinței civile nr. 2128/3 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul :
Admite, în parte, cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC A. A ROMÂNEASCĂ A. VIENNA INSURANCE GROUP SA (fosta SOCIETATE DE
A. A. SA) în contradictoriu și cu intervenientul forțat C. D. și în consecință:
Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 18.105,95 lei cu titlu de despăgubiri.
Respinge pretențiile având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate asupra debitului principal, ca neîntemeiate.
Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 2494,61 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale ocazionate la fond și 1.249,14 lei în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2013.
JUDECĂTOR,
D. H.
Red., tehnored. D.H./L.U.
2 ex/_
| ← Sentința civilă nr. 195/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 654/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
