Sentința civilă nr. 195/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
DOSAR NR._
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.195/2013
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: D. H. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind acțiunea formulată de reclamantul D. F. -I. împotriva pârâților C.
R. C., B. N. I. și B. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului, d-l avocat Victor Rusa, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar la acest termen, lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Tribunalul, în ceea ce privește competența instanței constată că este primul termen după o nouă declinare în urma regulatorului de competență.
Reprezentantul reclamantului apreciază că Tribunalul Specializat C. este competent să soluționeze prezenta cauză.
Tribunalul pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. din perspectiva dispozițiilor art.181C.pr.civ..
Reprezentantul reclamantului arată că, din perspectiva dispozițiilor art.181C.pr.civ. judecătoria ar fi competentă să soluționeze cauza, acest articol nu lasă loc la interpretări.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. .
TRIBUNALUL,
Deliberând, reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. în data de 22 septembrie 2010 sub nr._, reclamantul D. F. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. R. C., B. N. I. și B. G., obligarea pârâților să îi restituie suma de 13834,8 euro primită de către pârâți în calitate de promitenți vânzători, cu titlu de avans în baza antecontractului de vânzare-cumpărare cu dată certă 18.045/20 decembrie 2007, ca efect al repunerii părților în situația anterioară în urma rezoluțiunii de plin drept a antecontractului precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că la data de 20 decembrie 2007 a încheiat cu pârâții antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect construirea și cumpărarea apartamentului ce urma să aibă nr. 5 și care se afla în curs de edificare în blocul de locuințe situat în comuna Baciu FN pe terenul înscris în CF nr. 4348 Baciu în baza autorizației de construire nr. 119/_ și că prețul stabilit de comun acord a fost de 51.240 euro, de achitat în mai multe tranșe, dintre care reclamantul a achitat la încheierea contractului suma de 15.272 euro. A susținut, de asemenea, că în art. 5.2 din contract a fost stipulat un pact comisoriu de gradul IV și că în temeiul acestui pact comisoriu pârâții au notificat reclamantului rezoluțiunea contractului și au vândut apartamentul obiect al antecontractului unei alte persoane, fără a restitui însă reclamantului suma de bani achitată cu titlu de avans.
În drept, a invocat art. 969, art. 1020-1021 C.civ., art. 274 C.proc.civ. Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 8654/19 mai 2011, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial (Specializat) C., reținând că procura specială de la
f.21 (dosar judecătorie), coroborată cu clauzele antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți (f.6-19 dosar judecătorie) rezultă că imobilul în care urma să fie construit apartamentul obiect al antecontractului din litigiu consta într-o construcție
cu mai multe apartamente edificată în vederea vânzării de apartamente în scopul obținerii de profit.
A mai reținut că potrivit art. 7 C.com., sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită și societățile comerciale. Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că, deși nici unul dintre pârâți nu este societate comercială, aceștia au exercitat acte de comerț constând în construirea de imobile în scopul vânzării lor pentru a obține profit, și chiar dacă s-ar accepta caracterul neobișnuit al acestor acte de comerț efectuate de pârâți, potrivit art. 9 C.com., orice persoană care într-un chip accidental face o operațiune de comerț și nu poate fi considerată comerciant, este supusă legilor și jurisdicțiunii comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot ridica din această operațiune, dar caracterul comercial al contractului prin care pârâții s-au obligat deopotrivă să construiască și să vândă apartamentul din litigiu, nu poate fi negat. Raportând aceste texte legale la starea de fapt izvorâtă din probele cauzei, Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că imobilul construit de pârâți în scopul vânzării de apartamente și numărul apartamentelor construite spre vânzare în scopul obținerii de profit imprimă acestor acte caracterul unor acte repetate de comerț. Prin urmare, a concluzionat că și contractul încheiat între părți și dedus judecății intră în categoria acestor acte de comerț, efectuate deja de pârâți în mod obișnuit, repetat, având așadar o natură comercială. În plus, a reținut că potrivit art. 3, pct. 8 C.com., legea consideră fapte de comerț și întreprinderile de construcții.
A mai reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 2, pct. 1, lit. a C.proc.civ., tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, iar din cuprinsul antecontractului de vânzare cumpărare din litigiu rezultă că valoarea contractului a cărui rezoluțiune se cere a fi constată în prezenta cauză, este de 51.240 euro, reprezentând prețul stabilit pentru vânzare, respectiv peste 1 miliard lei, raportat la cursul euro de la data formulării cererii de chemare în judecată. A mai reținut că, chiar dacă reclamantul a susținut că nu dorește decât restituirea avansului, cererea sa reprezintă activarea unuia dintre efectele specifice rezoluțiunii contractului, constatarea operării acestei sancțiuni fiind așadar obiectul principal al cererii sale.
Raportat la textul legal anterior menționat, a apreciat că competența soluționării cererii formulate de reclamant sub aspectul fondului aparține tribunalului, iar nu judecătoriei. A mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 159, pct. 2 C.proc.civ., când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, necompetența este de ordine publică, iar nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la competență atrage nulitatea actelor de procedură potrivit prevederilor art. 105 alin. 1 C.proc.civ., nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări, motiv pentru care a apreciat că nu poate deroga de la această normă de competență, fiind obligată să pună din oficiu în discuția părților excepția de necompetență materială.
Prin sentința civilă nr. 5287/2011 pronunțată la data de 19 octombrie 2011 Tribunalul Specializat C. a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei C. N. și, constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
C. ea de Apel C. prin încheierea civilă nr. 111/2012 pronunțată la data de 13 februarie 2012 a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei
N. .
Prin sentința civilă nr. 21308/2012 pronunțată la data de 1 noiembrie 2012 Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Specializat C., având în vedere faptul că, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. -N. pusă în discuție din oficiu, instanța reține că situația care a fost avută în vedere la data pronunțării celor două sentințe prin care Judecătoria Cluj-Napoca și Tribunalul Comercial Cluj și-au declinat reciproc competența materială și a deciziei Curții de Apel C. prin care s-a soluționat conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, a fost semnificativ modificată prin
precizarea cererii de chemare în judecată de la fila 7 prin care reclamantul a formulat în mod expres un capăt de cerere având ca obiect constatarea rezoluțiunii antecontractului de construire și vânzare-cumpărare cu dată certă conferită prin încheierea nr.18045/_ de SCN N. Lex întrucât obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie neîndoilenic constatarea rezoluțiunii antecontractului, cererea de repunere a părților în situația anterioară prin restituirea avansului, având un caracter accesoriu.
Instanța de fond a reținut că din procura specială de la fila 21 coroborată cu clauzele antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți (f 6-19) rezultă că imobilul în care urma să fie construit apartamentul obiect al antecontractului din litigiu, consta într-o construcție cu mai multe apartamente edificată în vederea vânzării de apartamente în scopul obținerii de profit.
Potrivit articolului 7 din Codul comercial, sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită și societățile comerciale. Instanța a reținut că deși nici unul dintre pârâți nu este societate comercială, aceștia au exercitat acte de comerț constând în construirea de imobile în scopul vânzării lor pentru a obține profit și chiar dacă am accepta caracterul neobișnuit al acestor acte de comerț efectuate de pârâți, potrivit articolului 9 din același cod, orice persoană care într-un chip accidental face o operațiune de comerț și nu poate fi considerată comerciant, este supusă legilor și jurisdicțiunii comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot ridica din această operațiune, dar caracterul comercial al contractului prin care pârâții s-au obligat deopotrivă să construiască și să vândă apartamentul din litigiu, nu poate fi negat. Raportând aceste texte legale la starea de fapt izvorâtă din probele cauzei, instanța de fond a apreciat că imobilul construit de pârâți în scopul vânzării de apartamente și numărul apartamentelor construite spre vânzare în scopul obținerii de profit, imprimă acestor acte caracterul unor acte repetate de comerț. Prin urmare și contractul încheiat între părți și dedus judecății intră în categoria acestor acte de comerț efectuate deja de pârâți în mod obișnuit, repetat, având așadar o natură comercială. În plus, potrivit articolului 3 punctul 8 din Codul comercial, legea consideră fapte de comerț și întreprinderile de construcții.
Conform dispozițiilor articolului 2 punctul 1 litera a din Codul de procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, iar din cuprinsul antecontractului de vânzare cumpărare din litigiu rezultă că valoarea contractului a cărui rezoluțiune se cere a fi constată în prezenta cauză, este de 51.240 euro, reprezentând prețul stabilit pentru vânzare, respectiv peste 1 miliard lei, raportat la cursul euro de la data formulării cererii de chemare în judecată. Or reclamantul a solicitat în mod expres constatarea rezoluțiunii antecontractului a cărui valoare depășește suma de 1 miliard lei.
Așadar, raportat la textul legal anterior menționat, competența soluționării cererii formulate de reclamant sub aspectul fondului, aparține tribunalului, iar nu judecătoriei.
Potrivit dispozițiilor articolului 159, punctul 2 din Codul de procedură civilă, când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, necompetența este de ordine publică, iar nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la competență atrage nulitatea actelor de procedură potrivit prevederilor articolului 105 aliniatul 1 din
Codul de procedură civilă, nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări, motiv pentru care instanța nu poate deroga de la această normă de competență și este obligată să pună din oficiu în discuția părților excepția de necompetența materială.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 2, punctul 1, litera a din codul de procedură civilă raportat la dispozițiile articolului 223 din Legea nr.71/2001, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. -N. și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de către reclamant în contradictoriu cu pârâții în favoarea Tribunalului Comercial C. .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la data de 18 decembrie 2012.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei invocată la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2013, tribunalul reține următoarele:
În fapt, prin acțiunea civilă formulată la data de 22 septembrie 2010 reclamantul
F. I. a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pârâților C. R. C.
, B. N. I. și B. G. la restituirea sumei de 13.834,8 euro, ca efect al repunerii părților în situația anterioară în urma rezoluțiunii de plin drept a antecontractului, antecontract a cărui valoare a fost de 51.240 de euro.
Prin încheierea civilă nr. 11/_, C. ea de Apel C., soluționând conflictul negativ de competență ivit a stabilit că, raportat la acțiunea dedusă judecății, Judecătoria Cluj-Napoca este competentă a soluționa prezentul litigiu.
În fața Judecătoriei C. -N. la termenul din data de 14 iunie 2012, reclamantul
D. Florin I. a formulat ˝precizare de acțiune˝ prin care a solicitat instanței ˝să constate că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții a fost rezoluționat de plin drept conform art. 5.2 din acest act, care constituie un pact comisoriu expres de gradul IV˝, anexând în acest sens și taxa judiciară de timbru aferentă.
Raportat la această precizare de acțiune, prin sentința civilă nr. 21308/01 noiembrie 2012, Judecătoria Cluj-Napoca a înțeles a-și declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat C. .
Potrivit art. 181C.p.c. instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
În speța dedusă judecății, stabilirea instanței competente material să judece cauza s-a făcut având în vedere cuantumul valorii obiectului cererii deduse judecății.
Faptul că, ulterior soluționării conflictului negativ de competență, reclamantul a înțeles să își modifice obiectul dedus judecății, această precizare având ca obiect tocmai rezilierea de drept a unui contract în temeiul deja invocat a pactului comisoriu de gradul IV care implică lipsa oricărei formalități prealabile, dincolo de conținutul acestei precizări, tribunalul apreciază că este incident în cauză art. 181C.p.c., întrucât această precizare vizează ˝modificarea cuantumului valorii acestui obiect˝.
A interpreta altfel textul legal ar însemna ca reclamantul să își poată alege instanța competentă material în funcție de cum acesta înțelege să își modifice prin
precizări succesive valoarea obiectului dedus judecății sau, de ce nu, după cum înțelege a renunța la precizările anterior făcute.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1591alin. 2, art.181C.p.c. raportat la
art. 1 pct. 1 C.p.c. tribunalul urmează a admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., invocată din oficiu și, în consecință va declina competența de soluționare a acțiunii formulate și precizate de reclamantul D. F. I. în contradictoriu cu pârâții C. R. C., B. N. I. și B. G. în favoarea Judecătoriei C. -N. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., invocată din oficiu și, în consecință:
Declină competența de soluționare a acțiunii formulate și precizate de reclamantul D. F. I. în contradictoriu cu pârâții C. R. C., B. N. I. și B. G. în favoarea Judecătoriei C. -N. .
Irevocabilă.
Constată ivit conflictul negativ de competență și dispune sesizarea Curții de Apel
C. în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pronunțată în ședință publică, azi, 23 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
D. H. | C. | P. |
Red., tehnored. D.H. 2 ex/_
| ← Decizia civilă nr. 4761/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 80/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
