Decizia civilă nr. 110/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 110/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător M. D.
G. M. T.
PS-a luat în examinare apelul formulat de reclamanta S. Ț. C. S.
, împotriva sentinței civile nr. 691/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M., în contradictoriu cu S. O. V. I. G. B. - R. ,
S. O. V. I. G. B. - S. M., având ca obiect pretenții. La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 7208, corelat cu art. 282 alin. 1, teza a II-a C. Pr. Civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că apelul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare, în raport de conținutul căreia, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Reclamanta SC Ț. C. SRL a declarat apel împotriva sentinței civile 691 din_ pronunțată în dosarul_ de către Tribunalul Maramureș.
Apelanta susține că se impune schimbarea în totalitate a hotărârii în sensul admiterii acțiunii deoarece contractul de asigurare facultativă trebuia încheiat din perspectiva interesului pe care îl avea CEC M. prin care se derula creditul obținut din fonduri structurale din care au fost achiziționate bunurile ce făceau obiectul asigurării, iar riscul de asigurat era determinat atât de natura bunului, cât și de condițiile specifice activității.
Prin urmare, cele mai obițnuite riscuri ce puteau interveni în cadrul unei exploatări forestiere, erau distrugerea sau avarierea în urma unor incendii a vegetației forestiere sau ca urmare a căderii unor stânci și respectiv copaci.
Apelanta susține că tocmai clauza adițională este menită să înlăture asigurarea acestui bun ceea ce înseamnă că apelantei reclamantei nu i s-au adus la cunoștință și nici nu i s-au predat anexele la contractul de asigurare, fiind semnat doar formularul standard.
Astfel, instanța fondului nu a depus rol activ în sensul de a solicita copia certificată și originalul cererii chestionat completată și în baza căreia i-a fost eliberată reclamantei polița F nr.1858504 precum și cea care a stat la baza eliberării poliției F 1994728 pentru a putea reține ce riscuri a solicitat să fie cuprinse în asigurare și pentru a determina în mod real riscul asigurat și
1
împrejurarea dacă situația invocată a fost solicitată a fi asigurată încă de la momentul inițial și dacă neinserarea acestei condiții în poliță este rezultatul unui act intenționat sau a unei omisiuni din partea brokerului de asigurare.
SC O. Wienna I. G. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului arătând că alături de polița de asigurare, reclamantei- apelante i-au fost comunicate și condițiile generale privind asigurara de incendii și alte riscuri, precum și condițiile specifice privind asigurarea vehiculelor și utilajelor nesupuse înmatriculării.
Ca atare, din moment ce pe Buldoexcavator a căzut un copac și acest risc era exclus de art.4.1 (iV) nu puteau fi acordate despăgubiri pentru prejudiciu cauzat.
Asupra apelului, Curtea va reține următoarele:
Apelanta-reclamantă susține că obiectul contractului de asigurare și clauzele adiacente acestui contract nu au fost negociate în mod efectiv și nu a cunoscut faptul că există o clauză de excludere a riscului produs în cursul lunii februarie 2011 pentru buldoexcavatorul asigurat prin polița F 1994728.
Această poliță era valabilă în perioada_ -_, iar în cuprinsul ei se menționează că la prezenta poliță se anexează următoarele documente care fac parte integrantă din poliță, respectiv condițiile 08.01.W.001.0.J 08.01.03.W 001.0.F, clauzele adiționale 08.01.01.E.012.0.G, precum și alte clauze cu nr.08.01.03.F. 001.0.D, asiguratul SC Ț. C. SRL a confirmat prin semnătură și ștampilă primirea unui exemplar original al poliției și anexei.
Prin urmare, nu este dovedită vicierea consimțământului în condițiile art.948 C.civ. și nici încălcarea dreptului la informare iar negocierea ce se dorește a fi dovedită conform art.1169 C.civ. nu poate privi decât aspecte anterioare finalizării sale și încheierii poliței de asigurare mai sus arătată. Or, prin semnarea poliței de asigurare cu mențiunile mai sus arătate reclamanta a încheiat un contract de asigurare în care era exclusă de la asigurare căderea unor copaci pe buldoexcavatoarele menționate în poliță. Cum, clauzele cuprinse în condițiile generale și specifice fac parte din contractul de asigurare facultativă, rezultă că este prevăzut un caz de exonerare în baza căreia pârâta-intimată a putut refuza acoperirea unui risc care era exclus de la asigurarea încheiată între părți. Chiar dacă se pot aprecia că argumentele care ar impune ca și acest risc trebuia să fie asigurat sunt justificate, pentru că datorită naturii activității aceste buldozere erau folosite în vederea exploatării lemnului conform art.969 C.civ., reclamanta este cea care a încheiat contractul de asigurare și care trebuia să se asigure că și acest risc era acoperit prin polița de asigurare. Ca atare, superficialitatea la momentul încheierii acestui contract nu poate fi imputată decât reclamantei și nu societății de asigurare care este obligată să acorde despăgubirile doar în momentul realizării riscului asigurat.
De asemenea, instanța va aprecia că nu are relevanță ceea ce ar fi trebuit să se negocieze și să se asigure prin contract ci ceea ce a fost încheiat efectiv pentru că despăgubirile pot fi acordate doar dacă au o acoperire contractual, iar în acest caz pârâta nu le-a acordat tocmai pentru că există o cauză de exonerare care îi permite să refuze plata despăgubirilor.
În conformitate cu prevederile art.296 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat și va menține în totalitate sentința civilă atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
2
Respinge apelul declarat de SC Ț. C. SRL, împotriva sentinței civile nr. 691/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | G. | |||
R. R. D. | M. | D. | M. | T. |
red.RRD/AC 4 ex. - _
3
← Decizia civilă nr. 71/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 411/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|