Decizia civilă nr. 749/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 749/2013
Ședința publică din 19 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTOR I. P. JUDECĂTOR I. U.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent C. N. DE C. F. ". SA B.
- S. "C. R. DE E., Î. ȘI R. " CF C., împotriva sentinței civile nr. 12007/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimații I. T. C., I. C. E., având ca obiect pretenții .
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 11 decembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru termenul de azi când
Deliberând constată că :
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 12007/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. _
, s-a admis, în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta C. N. DE C. F.
S.A. B. - S. "C. R. DE E. Î. ȘI R. "; CF C., în contradictoriu cu pârâții, I. T. C. și I. E., și în consecință au fost obligați pârâții să elibereze și să lase în folosință reclamantei suprafața de 263 mp. teren, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul judiciar M. Narcis Talpoș, cu terenul înscris în CF 56112 (vechi 2406) B., nr. topo 386/1.
S-a respins ca fiind neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata sumei de 1553,12 lei, reprezentând despăgubiri.
S-a respins ca fiind neîntemeiată cererea subsidiară formulată de reclamantă, de obligare a pârâților să încheie cu aceasta un contract de închiriere cu privire la imobilul descris mai sus.
S-a admis în parte cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cu acest titlu.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de_, S.N.C.F.R. prin R. a de C. F. C., a încheiat cu pârâții I. T. C. și I. E., în calitate de cumpărători, contractul de vânzare-cumpărare nr._, având ca obiect locuința situată în Canton 55 V., jud. B. -Năsăud. Conform prevederilor contractuale, odată cu locuința s-au vândut și împrejmuirea, grajdul și fântâna și totodată s-a atribuit cumpărătorilor în folosință pe durata existenței construcției terenul aferent locuinței, în suprafață de 159,71 mp. În același contract s-a prevăzut la punctul 6. că pentru folosința terenului ce depășește suprafața construită a locuinței și care constituie teren aferent folosinței locuinței, se încheie separat contract de închiriere pe perioadă determinată, cu drept de prelungire, conform Ordinului nr. 419/1992 al S.N.C.F.R.. Astfel, în considerarea acestei clauze contractuale a fost încheiat contractul de închiriere nr._ (fila 7), având ca obiect terenul în suprafață de 286 mp., reprezentând curte și gradină de lângă locuința, pe o durată de 3 ani, cu drept de prelungire, cu obligația corelativă a pârâților la plata unei chirii lunare. Deși inițial contractul de închiriere nr._ s-a încheiat pentru suprafața de 286 mp. reprezentând curți și grădini, în urma măsurătorilor efectuate pe teren în anul 2009, s-a constatat că suprafața efectivă de teren reprezentând curte este de 263 mp.. La data expirării termenului contractului de închiriere, pârâții au refuzat încheierea altui contract și de
asemenea au refuzat să plătească în continuare chirie pentru acest teren (fila 13) motivând că au plătit impozit la primărie pentru terenul în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 308/A/2003 pronunțată în dosarul nr. 3703/2003 de Tribunalul B. - Năsăud, s-a constatat existența dreptului de proprietate a pârâților asupra imobilului construcții situate în Cantonul 55 V. și a unui drept de folosință constitutiv al dreptului de superficie, asupra suprafeței aferente construcțiilor de 159,71 mp, dispunându-se totodată înscrierea în cartea funciară a acestor drepturi reale.
Astfel, susținerile pârâților că și-au intabulat în întregime terenul în litigiu în cartea funciară și că plătesc impozit pe acest teren, nu pot fi reținute de instanță în favoarea lor.
Dreptul de proprietate a pârâților asupra construcțiilor și dreptul de folosință asupra terenului (159,71 mp.) din cartea funciară pe hârtie numărul 2406 B., a fost înscris în mod corect în cartea funciară, în baza hotărârii judecătorești amintite mai sus. Așa cum rezultă din adresa emisă de Primăria Bistrița (fila 14), pârâților nu le-a fost încasat impozitul pentru suprafața de teren ce a făcut obiectul contractului de închiriere, ci pentru locuința și terenul ce le-a fost atribuit în folosință (în baza art. 256 alin.3 din Legea 571/2003).
Este real că în momentul conversiei de pe hârtie a cărții funciare nr. 2406 B., în cartea funciară electronică 56112 B., s-a produs o eroare materială și a fost transcris în favoarea pârâților un drept de folosință asupra întregii suprafețe de 432 mp. teren, însă această eroare a fost îndreptată prin Încheierea de carte funciară nr. 12876/_ . Oricum pârâții nu se pot prevala de existența acestei erori de transcriere, deoarece ei au fost parte în Dosarul nr. 3703/2003 al Tribunalului B. -Năsăud fiindu-le opozabilă decizia nr. 308/A/2003, mai sus amintită.
Astfel, așa cum rezultă din extrasele de carte funciară depuse la dosar (fila 15 și 132) și din expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul Talpoș M. Narcis, pârâții au un drept de proprietate asupra construcției înscrise în cartea funciară numărul 56112 B. (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare numărul 2406) și un drept de folosință asupra cotei de 159,71/423 mp. din terenul proprietatea Statului Român, aflat în administrarea S.N.C.F.R. - R. a
C. .
Raportul de expertiză efectuat în cauză și declarațiile martorilor au reliefat faptul că pârâții folosesc în prezent atât terenul asupra căruia au un drept de folosință (aferent construcțiilor), cât și diferența de teren înscris în cartea funciară nr. 56112 B. (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare numărul 2406) - 263 mp. teren proprietatea Statului Român și aflat în administrarea reclamantei (conform înscrierilor din cartea funciară).
Dreptul de administrare reprezintă un drept real principal, derivat din dreptul de proprietate publică, iar titularii săi îl exercită în nume propriu în raporturile juridice cu celelalte subiecte de drept. În cazul raporturilor ce se stabilesc între titularii dreptului de administrare și terți, când dreptul de administrare are o natură civilă, devine opozabil tuturor (erga omnes) și poate fi protejat prin toate mijloacele de drept comun. Tocmai de aceea, legiuitorul a înțeles să recunoască legal calitate procesuală activă sau pasivă titularului dreptului de administrare atunci când litigiul se poartă cu terții și are ca obiect acest drept (art. 12 alin.4 din Legea nr. 213/1998). În ceea ce privește conținutul acestui drept, articolul 12 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 (forma în vigoare la data nașterii prezentului litigiu) dispune: "Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acestea, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare". Astfel, dreptul de administrare conferă titularului lui posibilitatea de a cere înapoierea bunului din mâinile oricui s-ar afla, acest drept fiind opozabil tuturor - justificându-se calitatea procesuală a reclamantei.
Astfel, pârâții dețin fără nici un drept suprafața de 263 mp. teren identificată în C.F. 56112
B., prin aceasta fiind încălcat dreptul de folosință a reclamantei asupra terenului, drept ce derivă din dreptul de administrare, înscris în cartea funciară în favoarea sa.
În consecință instanța i-a obligat pe pârâți să elibereze și să lase în folosință reclamantei suprafața de 263 mp. teren, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul judiciar M. Narcis Talpoș, cu terenul înscris în CF 56112 (vechi 2406) B., nr. topo 386/1.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 1553,12 lei, reprezentând despăgubiri, pentru perioada_ -_, această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată pentru considerentele ce urmează.
Despăgubirile solicitate de către reclamantă reprezentă echivalentul lipsei de folosință a imobilului, în perioada indicată. Folosul nerealizat (folosul de tras) reprezintă venitul pe care proprietarul unui bun l-ar fi putut realiza în condițiile exploatării legale a bunului sau folosul pe care ar fi putut sa îl realizeze prin exercitarea prerogativei posesiei asupra bunului, dacă nu ar fi fost lipsit de această prerogativă, prin faptul exercitării ei de către altă persoană. Astfel pentru ca pârâții să poată fi obligați la plata despăgubirii solicitate de către instanță trebuie să rezulte că lipsa de folosință asupra bunului ce a cauzat reclamantei prejudicii se datorează faptei directe a pârâților. Și cum dispozițiile art. 1169 cod civil (1865) reglementează principiul general potrivit cu care "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească"; ("onus probandi incumbit actori";), reclamantei îi revenea sarcina probei în dovedirea acestei situații de fapt. Însă din declarațiile martorilor audiați în cauză (la cererea pârâților) rezultă că aceștia nu au mai folosit locuința și implicit nici terenul în litigiu, timp de 11, 12 ani, neputându-se stabili cu claritate în ce moment a fost reluată folosința bunurilor. Ori, atâta timp cât pârâții nu au folosit aceste imobile cererea reclamantei este în mod vădit neîntemeiată. Apărările reclamantei legate de faptul că terenul este îngrădit de către pârâți, nu sunt suficiente pentru a atrage concluzia că prin aceasta a fost împiedicată folosința terenului de către reclamantă (pentru că îngrădirea în discuție există încă de la încheierea contractului de vânzare a construcțiilor și pârâții au cumpărat de la reclamantă inclusiv această îngrădire - fără teren).
Pentru aceste motive instanța a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata sumei de 1.553,12 lei reprezentând despăgubiri, în cauză nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (fapta ilicită și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu suferit de reclamantă).
Nici condițiile răspunderii civile contractuale nu sunt îndeplinite în cauză, contractul de închiriere a terenului nr._ încheiat între părți, a încetat prin ajungere la termen (1436 Cod civil de la 1865) - nefiind date în cauză nici condițiile de operare a tacitei relocațiuni - deoarece pârâții au notificat reclamantei faptul că nu mai înțeleg să plătească chiria și au arătat expres că nu înțeleg să reînnoiască contractul de închiriere.
În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, formulat prin precizarea de acțiune (fila 147), de obligare a pârâților să încheie cu reclamanta un contract de închiriere privind suprafața de 263 mp. teren, instanța a reținut următoarele.
Față de principiile autonomiei de voință și forței obligatorii a contractului, o astfel de cerere este inadmisibilă. În materie contractuală, intervenția instanței este limitată fie la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului (executare prin echivalent), fie la obligarea conformării conduitei la rigorile contractului (executare în natură). Singura situație în care o instanță de judecată poate suplini consimțământul uneia dintre părți vizează ipoteza pronunțării unei hotărâri care să țină loc de contract, însă sub condiția existenței unui antecontract valabil.
Însă, chiar și în această ipoteză, instanța suplinește consimțământul părții numai după ce toate elementele contractului (inclusiv prețul), au fost convenite de părți.
În ambele situații, instanța s-a raportat la un criteriu obiectiv, care este voința părților manifestată în contractul încheiat. Astfel, instanța de judecată poate interpreta voința părților, în lumina contractului și a legii substanțiale, dar nu poate interveni în mecanismul contractual. În aceste condiții nu se poate obține concursul forței coercitive a instanței pentru a obliga o persoană să încheie un contract - existența consimțământul liber exprimat și neviciat a părții contractante fiind una din condițiile de fond, esențiale, de validitate și generale a actului juridic.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța a reținut că reclamanta a efectuat cu acest proces cheltuieli de judecată în cuantum total de 1650,97 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu expertiză. O parte din aceste cheltuieli au fost efectuate pentru cererea de despăgubiri ce a fost respinsă (taxă timbru în valoare de 135,95 lei). Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții a fost obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 276 din același act normativ, când pretențiile părții au fost admise doar în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanța a admis în parte cererea reclamantei de obligarea a pârâților la plata cheltuielilor de judecată și a obligat pe aceștia să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cu acest titlu.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, reclamanta C. N. DE C. F. ". SA B. - S. "C. R. DE E., Î. ȘI R. " CF C., care a
solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii și a capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de l.553,l2 lei reprezentând despăgubiri (pentru folosirea fără drept a terenului în suprafață de 263 mp, pentru perioada l5.l2.2007 - l5.l2.20l0); acordarea și a diferenței de l50,97 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond; cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 76,98 lei.
In motivarea recursului s-a arătat,în esență, că instanța de fond a respins în mod greșit capătul de cerere cu privire la despăgubiri, reprezentând plata chiriei pentru suprafața de 263 mp, pentru perioada l5.l2.2007 - l5.l2.20l0, întrucât probele administrate în cauză conduc la concluzia îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.
In concret, s-a susținut că din probele dosarului, expertiza efectuată în cauză și din declarațiile martorilor, este dovedit faptul că pârâții au ocupat și ocupă în mod abuziv suprafața de 263 mp, situată la adresa indicată, și prin aceasta a lipsit-o pe reclamantă de folosința terenului, cauzându-i astfel un prejudiciu.
Pe de altă parte, s-a susținut că instanța nu a ținut cont de faptul că odată cu vânzarea locuinței, s-a vândut și împrejmuirea, existentă și în prezent, în care este inclus și terenul de 263 mp, care a rămas la dispoziția cumpărătorilor casei și aceștia au cedat folosința unei societăți respectiv SC Garant Service SRL, existând probabil o înțelegere între pârâți și patronul acestei firmei, așa cum a declarat martorul Marțian Garofița E. .
In drept s-au invocat disp.art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ, rap.la art.998 C.civ.
Pârâții I. T. C. și I. C. E. au depus întâmpinare la recurs (f.l3-l4), prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că imobilul casă și teren aferent a fost folosit încă din anul l97l, și apoi a fost dobândit prin cumpărare și nu a fost o "ocupare abuzivă";, așa cum a susținut reclamanta, că terenul din litigiu a rămas în paragină, fiind de lungul căii ferate și că acest teren a fost ocupat de o societate începând cu anii l995-l996, care s-a instalat și s-a extins construind pe zona de siguranță pe ambele părți ale CF și pe terenurile agricole ale Cantonului 55, fără existență de documente legale, neexistând vreo înțelegere între ei (pârâții) și acea societate, așa cum se susține în recurs. In această situație, au fost determinați să cedeze și locuința acestei societăți, întrucât le-au fost anulate utilitățile primare (drum de acces și alimentare cu energie electrică), revenind în imobil doar în anul 20l0 când au făcut demersuri pentru rebranșare la energia electrică (fapt dovedit cu factură), astfel că nu se pot solicita despăgubiri pentru pretinsa folosință a terenului de 263 mp, cum solicită reclamantul.
Recursul este nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs precum și sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
Tribunalul constată că în mod justificat instanța de fond a respins ca neîntemeiat petitul privind plata despăgubirilor solicitate de reclamantă, reprezentând chiria pentru folosința terenului în suprafață de 263 mp, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că pârâții ar fi folosit terenul respectiv în perioada l5.l2.2007 - l2.l2.20l0, așa cum a susținut reclamanta.
Dimpotrivă, din actele dosarului rezultă că nu au mai folosit locuința și terenul aferent timp de ll - l2 ani, instanța reținând că nu se poate identifica momentul revenirii pârâților în locuință, însă din actele depuse în recurs, respectiv factura din 29.04.20l0 rezultă că aceștia au achitat o taxă de rebranșare la Electrica Distribuție Transilvania Nord SA, ceea ce indică faptul că aceștia au revenit la locuință doar în anul 20l0, luna aprilie.
De asemenea, recurenta susține că terenul respectiv ar fi fost folosit de o societate comercială,însă nu s-a făcut dovada că a existat vreo înțelegere între pârâți și reprezentanții legali ai acelei societăți, martora Marțian Garofița E. presupunând doar că terenul a fost folosit de societate cu acordul pârâților, ceea ce nu este suficient pentru dovada unei înțelegeri.
Față de aceste considerente, în baza disp.art.3l2 alin.l C.pr.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. N. DE C. F. ". SA B.
- S. "C. R. DE E., Î. ȘI R. " CF C., cu sediul în C. -N., P. A. I.
nr.l7, jud.C., Nr.ORC Jl2/l92l/2003, CUI l558673l, împotriva sentinței civile nr.l2007 din 07.l2.20l2 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. ll389/l90/2010.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
V. C. | I. P. | I. U. | L. | C. | A. |
Red/dact UI/CR 2 ex/ l7.02.20l4
Jud.fond: M. I. F. a
| ← Decizia civilă nr. 760/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 71/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
