Decizia civilă nr. 114/2013. Constatare nulitate act
| Comentarii |
|
R.
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.114/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. JUDECĂTOR: D. M. D. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind apelului declarat de apelanta O. B. R. SA în nume propriu și în calitate de reprezentant al O. F. S. BV în contradictoriu cu intimatul B.
V. F., împotriva sentinței civile nr. 873/2013, pronunțată la data de 3 iulie 2013, în dosarul nr._ al Judecătoriei D., având ca obiect în primă instanță constatare nulitate act.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă în reprezentarea intereselor intimatului, d-na avocat C. Ciuca, cu în baza împuternicirii depuse la dosar, la f.112, lipsind reprezenta apelantei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că s-a depus de către apelantă la data de 16 octombrie 2013, răspuns la întâmpinare iar la data de 24 octombrie 2013, precizare la cererea de apel, un exemplar al acestora comunicându-se reprezentantei intimatului.
T. ul, verificându-și, din oficiu, competența, în temeiul art. 131 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 95 pct. 2 N.C.proc.civ., constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul litigiu.
Reprezentanta intimatului arată că nu mai are alte cereri de formulat în măsura în care apelanta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru. În ceea ce privește calitatea de reprezentant a apelantei arată că nu a avut timp să studieze dosarul pentru a invoca sau nu excepția lipsei calității de reprezentant.
În temeiul art.82 coroborat cu art.84 din Noul Cod de procedură civilă și art.2016 al.2 din Noul Cod Civil, din oficiu, tribunalul ridică excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a apelantei O. B. R. SA pentru O. F. S. BV și a excepției lipsei calității de reprezentant a apelantei O. B. R. SA, cu mențiunea că această din urmă excepției urmează a fi unită cu fondul cauzei și acordă cuvântul părții prezente asupra excepțiilor invocate.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției și pe cale de consecință anularea cererii de apel formulată de O. B. R. SA în nume propriu și în calitate de reprezentant al O. F. S. BV.
Pe fondul apelului, solicită respingerea apelul declarat pentru motivele indicate în întâmpinare, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu consecința obligării apelantei la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezenta cale de atac, conform chitanței depuse la acest termen de judecată.
T. ul reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 873/2013 pronunțată la data de 3 iulie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei D., a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune referitor la perceperea comisionului de acordare a creditului, excepția lipsei de obiect a capetelor de cerere nr.1 și 2 ale cererii de chemare în judecată și excepția lipsei de interes a capătului nr.2 al cererii de chemare în judecată, invocate de pârâte, ca neîntemeiate și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. V. -F., împotriva pârâtelor O. F. S. S B.V, reprezentata prin O. B. R. S.A. și O. B. R. S.A., prin A. D., constatându-se caracterul abuziv și nulitatea absolută a urmatoarelor clauze
contractuale inserate in contractul de credit nr.C_ din_, incheiat intre
S.C. O. B. R. S.A. - prin A. D., in calitate de imprumutator si reclamantul, in calitate de imprumutat, respectiv:
-parte din articolul 6.4 din Contractul de credit, care prevede ca: "6.4.- Incepand cu data de_ inclusiv, Banca isi rezerva dreptul sa revizuiasca rata dobanzii in functie de politica Bancii si de evolutia indicatorului LIBOR (CHF) la 3 luni, dispozitiile art. 6.10. nefiind aplicabile.";
-articolul 8.2 din Contractul de credit, care prevede ca: "8.2.- Pentru creditul acordat, Clientul va plati un comision de acordare de 909,25 CHF.";;
-articolul 8.7 din Contractul de credit, care prevede ca: "8.7.- Pe parcursul derularii creditului, Banca poate modifica nivelul taxelor si comisioanelor, fara consimtamantul Clientului. Noul nivel al taxelor si comisioanelor va fi publicat in Tariful de comisioane si va fi afisat la sediile bancii.";
Prin aceeași hotărâre s-a dispus obligarea pârâtelor de a încheia cu reclamantul act adițional la contractul de credit, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive, obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 909,25 CHF sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii, plus dobanda legala aferenta, de la data platii si pana la data achitarii efective a sumei, reprezentand comisionul de acordare perceput si incasat de la reclamant in mod abuziv, de la data semnarii conventiei de credit, obligarea pârâtelor la plata către reclamant a sumei de 473,46 CHF, sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii, plus dobanda legala aferenta, de la data platii si pana la data achitarii efective a sumei, reprezentand diferenta dintre dobanda perceputa si incasata de la reclamant in mod abuziv, si dobanda reala, conform prevederilor art. 6.3 din Contract, raportat la evolutia indicatorului LIBOR (CHF), precum și obligarea pârâtelor în solidar la plata către reclamant a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, cu referire la comisionul de acordare credit, nu este întemeiată, motiv pentru care a respins-o, raportat la faptul că acțiunea în declararea nulității absolute a clauzelor considerate abuzive este imprescriptibilă extinctiv, potrivit art.2 din Decretul nr.167/1958, act normativ în vigoare la data nașterii raportului juridic dintre părți, teză reluată firesc prin art.2502 alin.2 pct.3) din noul Cod civil. Totodată, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prev. de art.3 din decretul menționat anterior începe să curgă de la data pronunțării hotărârii judecătorești de desființare a clauzelor abuzive, rămasă cel puțin definitivă. Totodată, raportat la caracterul accesoriu al cererii de restituire, cu atât mai mult nu îi poate fi opusă prescripția dreptului de a cere restituirea sumelor de bani plătite, demers bazat pe îmbogățirea fără justă cauză.
În ceea ce privește excepțiile lipsei de obiect a capetelor de cerere nr.1 și 2, lipsei de interes, instanța a apreciat că nu sunt întemeiate, ținând cont, de conținutul defectuos al Actului aditional nr.1/_, din care rezultă completarea, nicidecum modificarea clauzelor contractului de credit nr.C_ /_, aspect care, contrar susținerilor pârâtei, determină neclarități cu privire la efectele juridice ale clauzei analizate, cu atât mai mult, cu cât se susține și faptul că pârâta ar fi perceput sume de bani ce exced formulei de calcul strict precizată, creând astfel suspiciunea că singurul argument pentru a justifica perceperea sumelor excedentare ar fi sintagma "în funcție de politica băncii";, care subzistă în cuprinsul clauzelor contractuale.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că la data de_ reclamantul a incheiat cu parata O. B. R. S.A - prin A. D. contractul de credit ipotecar nr. C_, prin care a imprumutat de la aceasta din urma suma de 36370 CHF, pe o perioada de 324 de luni de la data incheierii conventiei. Ca urmare a OUG nr.50/2010, la data de_, a fost încheiat între părți Actul aditional nr.1, care prevede la art.I, faptul că, "Contractul de credit nr. C_ /_ se completeaza cu dispozitiile prevazute in Anexa- Clauze specifice conforme
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.50/2010, la prezentul act aditional";. Ulterior, au mai fost încheiate între părți Actele adiționale nr.2/_ și nr.3/_
, prin care au fost modificate prevederi contractuale ce nu fac obiectul cererii de chemare în judecată.
Referitor la negocierea contractului, instanța a apreciat că în cauză nu s-a probat existența unei negocieri în sensul Legii nr.193/2000.
Instanța a reținut că potrivit prev.art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000, "Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.";, iar potrivit prev.art.4 alin.1, 2 și 3 din aceeași lege, "(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.";
Potrivit art.78 din Legea nr.296/2004 "Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.";.
Potrivit art.79 din aceeași lege "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechi- libru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.";
Potrivit art.80 din același act normativ " O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consuma- torului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.";, iar potrivit art.80 " Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.";
Potrivit vechiului Cod civil, art. 969 " Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.";, art.966 " Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect.";, art.968 "Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.";, art.970 alin.1 "Convențiile trebuie executater cu bună-credință.";
Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că principiul libertății contractuale și cel al forței obligatorii a contractului, se aplică exclusiv convențiilor "legal făcute";, întrucât doar acestea au putere de lege, iar existența cauzei licite (morale) reprezintă o cerință de valabilitate a oricărui contract, sub sancțiunea nulității absolute. Pentru a se bucura de forță juridică deplină, convențiile nu trebuie să intre în conflict cu buna-credință și bunele moravuri.
În materia protecției consumatorului, legiuitorul a exemplificat prin Anexa nr.1 din Legea nr.193/2000, clauzele considerate abuzive de la bun început în contractele de adeziune, pe motiv de cauză ilicită sau imorală, având în vedere caracterul preformulat al acestor convenții și dezechilibrul pecuniar produs consumatorilor, contrar cerințelor bunei-credințe.
Potrivit art.4 alin1 din Legea nr.193/2000, sunt abuzive clauzele care nu au fost negociate cu consumatorul și care creează între părți un dezechilibru semnificativ al prestațiilor, în detrimentul consumatorilor, contrar principiului bunei-credințe.
În consecință, instanța a apreciat că în speță contractul încheiat nu a fost supus unei negocieri efective între părți, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.193/ 2000, pârâtele erau ținute să dovedească în proces faptul că au negociat cu reclamantul clauzele considerate abuzive, prin dovada scrisă a caracterului lor negociat, astfel că instanța a analizat în continuare dacă acestea creează un dezechilibru semnificativ între părți.
În ceea ce privește clauza de la art. 6.4 din Contractul de credit, care prevede ca: "6.4.-Incepand cu data de_ inclusiv, Banca isi rezerva dreptul sa revizuiasca rata dobanzii in functie de politica Bancii si de evolutia indicatorului LIBOR (CHF) la 3 luni, dispozitiile art. 6.10. nefiind aplicabile.";, instanța a apreciat că această clauză este abuzivă, în condițiile în care dă dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda, iar expresia "in functie de politica Bancii"; aduce atingere echilibrului contractual, nefiind de natura a indica precis împrejurarea care ar da dreptul băncii la modificarea unilaterală a dobânzii. Prin modul de formulare nu se oferă posibilitatea consumatorilor de a verifica daca majorarea este judicios dispusă și dacă este necesară și proporțională cu scopul urmărit de creditor.
Instanța a apreciat, totodată, că nu sunt întemeiate susținerile pârâtei potrivit cărora această clauză ar fi fost modificată, în sensul eliminării sintagmei "in functie de politica Bancii";, raportat la conținutul art.I din Actul adițional nr.1, în speță fiind vorba de o completare cu dispozițiile din Anexa, care, la art.3 privitor la dobândă, fac referire la rata dobânzii și formula de calcul, corespunzător prev.art.6.3 din contract. Ca urmare, nu rezultă fără dubiu faptul modificării art.6.4 din contract, în sensul eliminării exprese sau implicite a prevederilor ce se solicită a fi analizate din perspectiva caracterului lor abuziv și, mai mult, nu se poate reține nici faptul că am fi în prezența unor contradicții sau a unui înțeles divergent al clauzelor, pentru a putea opera efectele art.III din Actul adițional, care dau prioritate dispozițiilor Actului adițional, preluate din OUG nr.50/2010.
Totodată, potrivit înscrisurilor de la dosar (grafice de rambursare, extrasele de cont din perioada_ -_ ,_ -_ ,_ -_ . Raportul de expertiza contabilă, extrajudiciar, întocmit de expert contabil Ceteras D. ), înscrisuri pe care instanța le-a luat în considerare, cu observația că pârâtele, deși solicită instanței să nu ia în calcul concluziile expertizei, nu au solicitat efectuarea unei expertize pe cale judiciară și nu au contestat plățile efectuate de către reclamant și analizate de către expert, raportat la dobânda stabilită prin contract, așa cum a fost acesta completat, respectiv modificat ulterior, instanța constată că în concret banca a modificat nivelul dobânzii, fără a lua în considerare în mod corect evoluția indicatorului LIBOR, rezultând astfel faptul că reclamantul a achitat suma de 473,46 CHF în plus, ca urmare a faptului că banca nu a ținut cont de scăderea indicelui menționat.
În concret, pe parcursul derulării contractului de credit banca a modificat nivelul dobânzii, începând cu data de_, aspect dovedit cu extrasele de cont, anexate acțiunii și sintetizate prin Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară menționat anterior (care prezintă atât evoluția ratei și dobânzii efectiv plătite, cât și rata și dobânda calculate de expert, raportat la faptul că modalitatea actualizării ratei dobânzii este trimestrială, valoarea indicatorului de referință în stabilirea ratei de dobândă fiind valoarea stabilită în ziua a 15-a din cea de-a doua lună a trimestrului anterior), fără a ține cont de faptul că indicatorul LIBOR CHF la 3 LUNI a înregistrat scăderi considerabile, în sensul că, dacă la data de_, adică chiar înainte de momentul modificării tipului de dobândă, din fixă în variabilă, conform contractului, indicele LIBOR CHF la 3 LUNI era egal cu 2,7467%, la data de_, același indice era egal cu 0,0300%.
Un contract trebuie respectat și executat întocmai conform clauzelor convenite, astfel că reclamantul si-a achitat corespunzător ratele aferente, înțelegând să-și asume riscurile valutare și cele ale creșterii indicatorului de
referință LIBOR, însă în aceeași măsură și banca, la rândul ei, trebuia să-și asume riscurile derivând din scăderea indicatorului de referință LIBOR, cu atât mai mult, cu cât susține că a efectuat calculul dobânzii fără a uza de sintagma "în funcție de politica băncii";, sintagmă pe care o consideră eliminată din contractul de credit, ca urmare a Actului adițional nr.1.
În consecință, în temeiul art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000, instanța a apreciat că această clauză este abuzivă în ceea ce privește sintagma "în funcție de politica băncii";, iar în privința sancțiunii care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale, deși este adevărat că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, instanța a apreciat că regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând și din practica Curții Europene de Justiție. Având în vedere natura interesului protejat (normele juridice în cauză ocrotind un interes general, iar nu unul individual), precum și considerentele prezentate în soluționarea excepției prescripției, instanța a apreciat că sancțiunea care intervine în cazul constatării existenței unei clauze abuzive nu poate fi decât nulitatea absolută.
Față de cele de mai sus, instanța a constatat nulitatea clauzei de la art. 6.4 din Contractul de credit în ceea ce privește sintagma "în funcție de politica băncii";, și a dispus totodată obligarea pârâtelor de a înlătura din contractul de credit clauza constatată ca fiind abuzivă, cu consecința modificării contractului de credit, precum și cu obligația pârâtelor de a plăti către reclamantă suma de 473,46 CHF, sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, plus dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data achitării efective a sumei, reprezentând diferența dintre dobânda percepută și încasată de la reclamant în mod abuziv, și dobânda reală, conform prevederilor art. 6.3 din Contract, raportat la evoluția indicatorului LIBOR (CHF).
În ceea ce privește clauza de la art. 8.2 din Contractul de credit, care prevede ca: "8.2.- Pentru creditul acordat, Clientul va plăti un comision de acordare de 909,25 CHF.";, instanța a apreciat că această clauză este abuzivă, în condițiile în care, deși la prima vedere comisionul pare a fi stabilit raportat la cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente (așa cum prevede art.15 din Legea nr.190/1999), în realitate a fost stabilit raportat la cuantumul sumei împrumutate, fără a ține cont strict de volumul și/sau complexitatea actelor întocmite.
Totodată s-a ținut cont și de împrejurarea că, deși art.8.3 din contract prevede că plata acestui comision se efectuează în ziua semnării contractului, în realitate acest comision a fost achitat din suma de 36.370 CHF (care reprezenta suma împrumutată potrivit contractului de credit), așa cum rezultă din fila 78 din dosarul cauzei, reclamantul primind în realitate de la început suma de 35.460 CHF, plătind dobânda pornind însă de la soldul de 36.370 CHF.
Ca urmare, deși pârâta susține prin întâmpinare că acest comision a fost perceput pentru serviciul de procesare a documentelor și întocmirea documentației necesare acordării creditului, el reprezintă în realitate un dublu cost al creditului sub formă de dobândă ascunsă. Suma de 909,25 CHF nu a ieșit niciodată din patrimoniul băncii, fiind împrumutată doar scriptic reclamanților, obligați să o ramburseze cu plata de dobândă calculată în fiecare lună pe întreaga perioadă de derulare a creditului, consecință injustă ce trebuie înlăturată deopotrivă cu clauza care o consacră, lovită de nulitate absolută.
În mod evident, dezechilibrul produs este unul semnificativ, deoarece reclamanții au fost și sunt ținuți să plătească la fiecare scadență lunară sume importante de bani în contul unui comision impus unilateral cu plata de dobândă, pe toată durata convenției de credit, în detrimentul lor și în favoarea băncii, care s- a folosit de conținutul preformulat al contractului spre a impune plata, profitând de constrângerea economică a consumatorilor, ceea ce contravine cerințelor bunei- credințe.
De altfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.36 din Ordonanța de Urgență nr.50/ 2010, cu modificările survenite prin Legea de aprobare
nr.288/2010, care transpune în dreptul intern Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008, costul total al creditului include limitativ următoarele comisioane: de analiză a dosarului pe creditul acordat, de administrare sau de cont curent, de compensație în cazul rambursării anticipate, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Așadar, legiuitorul exclude posibilitatea plății unui comision la acordarea creditului, calculat ca procent din suma inițială; pentru punerea la dispoziție a creditului se plătește prin definiție dobânda curentă și nicidecum un astfel de comision, care nu trebuie confundat cu cel de analiză a dosarului, constând într-o sumă fixă, modică, în relație directă cu volumul și/sau complexitatea acestuia.
În consecință, în temeiul art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000, instanța a apreciat că această clauză este abuzivă, constatând nulitatea acesteia și a dispus obligarea pârâtelor de a înlătura din contractul de credit clauza constatată ca fiind abuzivă, cu consecința modificării contractului de credit, precum și cu obligația pârâtelor de a plăti către reclamant suma de 909,25 CHF sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, plus dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data achitării efective a sumei, reprezentând comisionul de acordare perceput și încasat de la reclamant în mod abuziv, de la data semnării convenției de credit.
În ceea ce privește clauza de la art. 8.7 din Contractul de credit, care prevede ca: "Pe parcursul derularii creditului, Banca poate modifica nivelul taxelor si comisioanelor, fara consimtamantul Clientului. Noul nivel al taxelor si comisioanelor va fi publicat in Tariful de comisioane si va fi afisat la sediile bancii.";, instanța a apreciat că această clauză este abuzivă, în condițiile în care reclamantul este obligat ca, fără consimțământul său sau fără o notificare prealabilă, să plătească pârâtei toate sumele suplimentare calculate prin modificarea unilaterală de către bancă a nivelului comisioanelor, dobânzilor și altor taxe nedefinite, deci ori de câte ori pârâta va considera necesar acest lucru, precum situația creșterii costurilor băncii legate de punerea la dispoziție în general a oricărui credit, deci fără culpa reclamantului și fără negociere prealabilă, ceea ce
contravine principiului bunei-credințe.
Și această clauză este de natură să producă un dezechilibru pecuniar semnificativ în drepturi și obligații, în defavoarea consumatorului, ținut să remită băncii sume de bani stabilite discreționar, fără criterii obiective și clar definite prin convenție, la libera apreciere a pârâtei, care nu dorește să-și asume nici o obligație de plată, de natură să-i crească costurile și deci să-i scadă profitul, decât impunând-o ca sarcină de plată clienților săi, care se poate dovedi valoric importantă, obligație stabilită prin conținutul preformulat al condițiilor contractului, contrar principiului bunei-credințe ce trebuie să caracterizeze orice relație contractuală.
Ca urmare, s-a dispus înlăturarea clauzei analizate, lovită de nulitate, cu obligarea pârâtei să modifice corespunzător contractul de credit.
În considerarea celor expuse, instanța a admits acțiunea reclamantului, în sensul constatării caracterului abuziv, cu consecința constatării nulității absolute a clauzelor menționate, iar în vederea restabilirii situației anterioare dintre părți, s-a dispus obligarea pârâtelor în solidar la restituirea sumei de 909,25 CHF sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, plus dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data achitării efective a sumei, reprezentând comisionul de acordare perceput și încasat de la reclamant în mod abuziv, de la data semnării convenției de credit, precum și a sumei de 473,46 CHF, sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, plus dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data achitării efective a sumei, reprezentând diferența dintre dobânda percepută și încasată de la reclamant în mod abuziv, și dobânda reală, conform prevederilor art.
6.3 din Contract, raportat la evoluția indicatorului LIBOR (CHF).
Instanța a dispus totodată și obligarea pârâtelor să încheie cu reclamantul act adițional la contractul de credit, în sensul înlăturării clauzelor abuzive amintite. Potrivit dispozițiilor art.453 C.proc.civ., față de solicitarea reclamantului, constatând că în cauză au fost dovedite cheltuielile avansate pentru susținerea prezentului litigiu, față de căderea în pretenții a pârâtelor, în raport de soluția
pronunțată, instanța a dispus obligarea pârâtelor în solidar la plata către reclamant a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu pentru avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta SC O. B. R. SA, solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță ca neîntemeiată.
În motivarea apelului apelantul a arătat că potrivit prevederilor art.126 din Constituția României "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege". În susținerea excepției invocate s-a făcut referire la deciziile recente ale ICG, care considera ca in funcție de scopul urmărit de reclamant prin acțiune, cererea poate fi supusa timbrajului. Prin modalitatea de formulare a petitului cererii de chemare in judecata, respectiv prin finalitatea urmărită de către reclamant ca urmare a anularii clauzei abuzive pe mecanismul Legii nr.193/2000, in sensul derulării in continuare a contractului cu eliminarea clauzei de la art. 6.4 si a celei de la art.8.2) si cu consecința restituirii sumelor plătite in plus si a celor achitate cu titlu de comision de acordare, se imprima actului un caracter patrimonial (a se vedea in acest sens decizia nr.3175/2011 pronunțata de ICG in dos.nr._ ). Așadar, având in vedere caracterul patrimonial al acțiunii consideram, in acord cu practica înaltei Curți de Casație si Justiție, ca se impune timbrarea cererii de chemare in judecata.
Instanța a considerat ca netimbrarea acțiunii este justificata prin faptul ca petitul de cerere privind restituirea sumelor are caracter accesoriu, astfel incat un asemenea capăt de cerere nu se timbrează. În deciziile I. nu se face distincție in funcție de caracterul accesoriu sau principal al capătului de cerere, ci impune necesitatea timbrării daca scopul urmărit este unul patrimonial (cum este in speța de fata). Indiferent de natura ei, daca cererea are mai multe capete si dispozițiile legale nu prevăd expres o alta soluție, taxa de timbru se datorează distinct pentru fiecare capăt de cerere, asa prevăd dispozițiile art.14 din Legea nr.146/1997. Un argument in plus il constituie si dispozițiile art.101 Cod proc.civ., aplicabile prin analogie si care arata ca "valoarea avuta in vedere in cererile privind constatarea nulității, chiar daca nu se solicita si repunerea in situația anterioara este valoarea obiectului dedus judecații". Cum intimatul reclamant a investit instanța cu o cerere in constatarea caracterul abuziv al unor clauze contractuale, iar instanța a stabilit ca sancțiunea aplicabila este nulitatea absoluta, cu consecința restituirii unor sume de bani indicate expres de reclamant, atunci aceste sume constituie obiectul dedus judecații si la care se raportează timbrajul.
In mod greșit a respins instanța si excepțiile lipsei de obiect si lipsei de interes invocate. Instanța, cu încălcarea principiului rolului activ si a unor reguli de interpretare a convențiilor, incearca sa dea o calificare si un rol actului adițional, care contrazice orice teorie a dreptului elaborata pana in prezent atât de doctrina, cat si de practica. Interpretarea clauzelor contractuale se face una prin alta, dandu- se fiecăreia intelesul ce reiese din actul intreg, iar din moment ce prevederile OUG nr.50/2010 se aplica ope legis, tăcerea valorând consimțământ exteriorizat intr-un asemenea caz, orice afirmație si încercare de negare a efectelor actului adițional si a priorității de aplicare a ordonanței este lipsita de susținere logica si juridica.
Pornind de la definiția termenului "aditional"=care se adaugă sau care trebuie adăugat, definiție consacrata in orice dicționar explicativ al limbii romane, rezulta ca rolul, funcția îndeplinita de un asemenea act adițional este de a adaugă sau de a se adaugă unui act existent. Dat fiind faptul ca actul adițional nr.1/_ a fost semnat in perioada de 90 de zile stabilita imperativ de OUG nr.50/2010 pentru alinierea contractelor de credit la rigorile ordonanței, este lesne de inteles si concluzia fireasca este ca un asemenea act s-a incheiat in scopul alinierii contractului la rigorile acestui act normativ altfel. Cum se explica faptul ca pana in acest moment părțile nu au convenit nicio modificare a contractului, a astfel de coincidenta neputand avea o alta explicație logica). Din Anexa atașata acestui Act adițional rezulta, fara echivoc, ca scopul incheierii unui asemenea act, a fost acela al conformării la cerințele legii, concluzie care se putea desprinde cu ușurința din simpla interpretare a contractului conform regulilor de interpretare consfintite de
Codul civil. Art. I din actul adițional nu poate fi interpretat singular, desprins din context, ci in corelație cu toate dispozițiile cuprinse in Anexa si cu stricta observare a dispozițiilor legale. Contractul de credit, fiind modificat, după cum intimatul reclamant susține, nu mai poate produce efecte juridice conform clauzelor inițiale pentru ca efect al modificării este tocmai rescrierea, amendarea clauzelor inițiale. În anexa la actul adițional nr.1/_ sunt prevăzute expres clauzele contractuale care sunt modificate ca urmare a intrării in vigoare a ordonanței si care, urmare a acestui act adițional au conținutul arătat in acesta.
Daca ar fi sa impartasim punctul de vedere al instanței ar trebui sa concluzionam ca începând cu data de_ in contract coexista o clauza contractuala cu doua conținuturi diferite!!!! aspect greu de susținut si dovedit. Si daca este asa, atunci se pune problema-nesolutionata de instanța, a validității si a producerii de efecte de aceste clauze, mai precis de către una dintre ele. Rolul actului adițional a fost tocmai de conformare la rigorilor ordonanței, cum insusi legiuitorul a impus, conformare care a impus tocmai modificarea unor clauze in scopul alinierii la cerințele legii, astfel după cum se arata si la art.III si IV din acesta. Altfel, de ce s-ar mai fi incheiat un act adițional si cum completează acesta contractul, in intelesul instanței, daca se limitează numai la completare si nu la eliminarea din contract. Contractul de credit initial isi produce efectele juridice astfel cum a fost amendat prin actele adiționale la acesta, care l-au modificat si completat in mod corespunzător. Clauzele cuprinse in actul adițional nr.l fac parte integranta din contract, completandu-l si modificandu-l corespunzător.
In concluzie, in mod greșit si neargumentat in fapt si in drept a respins instanța excepția lipsei de obiect si excepția lipsei de interes, fara o minima analiza a textelor de lege si a prevederilor contractuale si fara a manifesta rol activ.
In analiza fondului pretențiilor supuse judecații instanța pornește de la premisa ca singura dovada a caracterului negociat al clauzelor contractuale este dovada scrisa, deși nu exista niciun text de lege care sa susțină aceasta teza.
Legea nr.193/200 nu conține nicio referire la consemnarea in scris a negocierilor purtate in vederea încheierii contractului. Interpretarea greșita a legii, prin restrângerea mijloacelor de dovada ce pot fi folosite, reiese din întreaga motivare a hotărârii si din aplicarea art.4 alin.3 din Legea nr.193/2000. Legea nu impune si nu limitează mijloacele de dovada ce pot fi folosite pentru dovedirea caracterului negociat al clauzelor contractuale. Nu exista nicio prevedere in acest act normativ care sa impună cerința numai a probei scrise pentru a face aceasta dovada si, totuși, instanța adaugă aceasta cerința si isi fundamentează soluția pe lipsa unei astfel de dovezi scrise.
Instanța retine ca din folosirea expresiei "in funcție de politica băncii" nu
"oferă posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca este necesara si proporționala cu scopul urmărit de creditor", întrucât acestui produs de creditare nu i s-a adus nicio modificare, dobânda nefiind majorata de către banca, singurele modificări intervenind pe fondul variației indicelui LIBOR, nefiind înțeleasă legătura dintre aceste argumente și speța dedusa judecații. Din graficele de rambursare si din extrasele de cont se poate deduce cu ușurința ca singurul factor care a influențat si influențează rata dobânzii este indicele LIBOR 3L. Cu toate acestea, instanța insusindu-si un calcul efectuat de către un expert extrajudiciar si neargumentandu-si in niciun fel aceasta opțiune, astfel cum impun imperativ normele procedurale, ajunge la concluzia ca intimatul reclamant a achitat in plus anumite sume de bani. De asemenea, retine instanța ca se impune menținerea ca juste a concluziilor expertului extrajudiciar pe considerentul ca societatea noastră "nu a solicitat efectuarea unei expertize judiciare si nu a contestat plățile efectuate de către reclamant". Nu există nici o legătura intre contestarea acestor plați si concluziile expertului extrajudiciar, in condițiile in care apelanta si-a exprimat punctul de vedere asupra expertizei, iar instanța in cazul in care nu se socotea lămurită, avea posibilitatea sa dispună, din oficiu, efectuarea unei expertize.
Deoarece, trecând peste apărările apelantei si fundamentandu-si soluția pe un raport de expertiza extrajudiciara, întocmit chiar cu nesocotirea cerințelor
reclamantului, instanța a ajuns la concluzia eronata ca reclamantul a achitat suma de 473,46 CHF in plus, apelanta a arătat că deși expertului contabil i s-a stabilit ca obiectiv variația LIBOR începând cu_ . acesta calculează variația LIBOR si in perioada cuprinsa intre_ -_, rezultandu-i o suma de 127,2 CHF perceputa pentru aceasta perioada, suma care nu trebuia inclusa in rezultatul final, reclamantul nesocotind acest lucru, iar expertul depasindu-si atribuțiile, deși, conform contractului părțile au convenit ca rambursarea creditului sa se facă in rate egale, iar reclamantul nu a contestat aceasta modalitate de rambursare. Expertul contabil ignora aceasta modalitate de rambursare agreata de parti astfel incat obține anuități inegale atât pentru perioada septembrie 2008-martie 2013, cat si pentru perioada 2006-2008. perioada care nu făcea obiectul expertizei. Ca urmare a acestui mod de calcul deficitar expertul contabil ajunge la un excedent de 473,46 CHF, excedent in care sunt incluse si sume care nu făceau obiectul expertizei si cu care expertul nu a fost investit. Mai mult, expertul contabil nu a avut in vedere si perioadele in care reclamantul a beneficiat de suspendarea plații ratelor si nici de faptul ca pupa_ marja aplicata creditului. astfel cum se prevede in contract a fost de 5.5%. Daca cineva a uitat sa varieze dobânda in funcție de indicele LIBOR, acel cineva nu este banca ci expertul contabil si instanța care au analizat extrase de cont rupte din context, fară a tine seama si de suspendarea platii ratelor de care a beneficiat intimatul si care o modificat implicit scadentarul creditului. Aceste aspecte au fost omise atât de expert, cat si de instanta, care trebuie sa isi mențină consecventa poziția exprimata anterior intr-o sentința cu motivare identica, ale cărei frânturi se regăsesc si in aceasta sentința, deși nu a legătura cu aceasta cauza), astfel incat instanța motivează trecerea de la dobânda fixa la cea variabila, prin raportare credem la marja de 4,9%, În condițiile in care după expirarea perioadei promotionale indicele LIBOR se adaugă la o marja a băncii de 5,5%.
Cum in speța, nu se precizează faptul ca dobânda este fixa, formula de calcul a dobânzii prin prisma dispozițiilor OUG nr.50/2010, indeplineste toate cerințele legale, astfel incat nu poate decât sa profite intimatului reclamant. Mai mult, acte normative ulterioare încheierii contractului de credit si cu aplicabilitate asupra acestuia, au impus obligații precise in sarcina imprumutatorilor, astfel incat orice arbitrariu sa fie exclus.
Prin raportare la prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, Anexa la Legea nr. 193/2000, modificata, rezulta ca, in principiu, o clauza care da dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii in mod unilateral nu este abuziva, cu condiția ca acest lucru sa se facă in baza unui motiv intemeiat, prevăzut si in contract si, totodată, clientul sa aibă libertatea de a rezilia imediat contractul.
Așadar, in art. 6.4 din contract se stipulează ca dobânda este variabila si se detaliază modul in care poate fi modificata dobânda. Așadar, modificarea dobânzii este strict relationata cu indicele LIBOR CHF 3L, un indice obiectiv. In aceste condiții, exista un motiv intemeiat care sa determine modificarea ratei dobânzii platibile. Aceasta formula de calcul a ratei dobânzii respecta si a respectat legislația in vigoare pe parcursul derulării contractului de credit.
Asa fiind, nu se poate susține ca stipularea unei dobânzi variabile prezintă in orice condiții un caracter abuziv. Chiar art.l lit.a) din lista cuprinzând clauzele considerate ca abuzive, anexa la Legea nr.193/2000, permit comerciantului/profesionistului sa modifice unilateral clauzele contractului, daca exista un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract, cu informarea cat mai curând posibil despre aceasta a consumatorului si cu posibilitatea acestuia din urma de a rezilia imediat contractul. Or, părțile au agreat ca si criterii obiective de modificare a dobânzii politica Băncii prin valoarea dobânzii de referința pentru CHF, respectiv LIBOR (criteriu justificat de necesitatea băncii de a obține la randu-i disponibilitățile bănești necesare desfășurării activității), iar art.6.1-6.4 din contract prevăd obligatia apelantei de a comunica împrumutatului noul procent de dobânda prin rambursarea ratelor nescadente sau a restului din creditul angajat si dobânzile aferente in termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării modificării
dobânzii. Importante sunt in acest sens si dispozițiile cuprinse in art.l alin.2 din lista anexa la Legea nr.193/2000. Mai mult, Legea nr.193/2000 nu se opune inserării in contracte a unor clauze "in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii platibila de către consumator_ daca exista o motivație intemeiata_." Astfel, modificarea ratei dobânzii se face in raport de valoarea de referința LIBOR 3L-factor obiectiv, independent de voința furnizorului de servicii financiare, sub condiția informării împrumutatului si a acordării unui termen in care acesta sa isi manifeste voința in raport de propunerea inaintata de Banca si a semnării unui act adițional la contract. In aceste condiții exigentele bunei-credinte sunt respectate si clauza nu poate fi considerata abuziva. Așadar, părțile contractante au acționat de pe poziție de egalitate in raportul contractual, neexistand niciun dezechilibru/niciun tratament preferențial vreunei părți semnatare a contractelor de credit.
Deși instanța retine aplicabilitatea in cauza dedusa judecații a prevederilor art.4 alin.1-3 din Legea nr.193/2000, pornind de la argumentarea menționata anterior, ignora prevederile alin.6 ale art.4 din același act normativ potrivit cărora
"evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite ir schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj ușor inteligibil". Aceasta prevedere a fost emisa de către legiuitorul roman in cadrul transpunerii in dreptul intern a dispoziției comunitare in materie (art.4 alin.2 al Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii) conform căreia "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil." Cum dobânda este o componenta a prețului contractual, alături de comisioane, aceasta este exceptata de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, intrucat clauzele referitoare la acest element sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili si clari, limpezi, accesibili si apți de a fi intelesi cu ajutorul gândirii logice.
Astfel cum s-a învederat si instanței de fond, in cauza dedusa judecații nu sunt întrunite elementele prevăzute de art.4 alin.l din Legea nr.193/2000, in funcție de care se poate aprecia caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
In ceea ce privește caracterul negociat ala clauzelor, imprumutatii au luat cunoștința anterior semnării de clauzele contractelor de credit si de documentația aferenta analizării aprobării, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractului de credit. De asemenea, caracterul variabil al dobânzii a fost cunoscut de aceștia, acceptând in acest mod atât riscul creșterii dobânzii, cat si avantajul scăderii acesteia. In plus, intimații nu au prezentat nicio dovada ca a propus o alta varianta de contractare, care sa fi fost refuzata de societatea noastră, acceptând astfel clauzele stabilite in contract. Mai mult, aceștia au contract acest credit pentru a refinanta un alt produs de creditare contractat anterior, ceea ce întărește ideea ca intimații au fost familiarizați cu clauzele contractuale si aveau un minim de cunoștințe si de repere pe care sa le urmărească si care i-au determinat sa încheie acest contract.
S-a apreciat ca faptul ca o parte propune un proiect de contract nu poate conduce automat la concluzia ca am fi in prezenta unui contract de adeziune, nesupus negocierii. Nici intimații nu a produs nicio dovada ca s-ar fi opus in vreun fel la clauzele pretins abuzive, iar banca ar fi respins aceste solicitări impunând in mod abuziv clauzele respective consumatorului. Instanța ar fi trebuit sa retina ca nu este suficient ca după aproximativ 4 ani de la semnarea contractului, una dintre parti sa pretindă ca o anumita clauza nu a fost negociata, doar pentru ca acum considera ca ii este dezavantajoasa. A accepta o astfel de concluzie echivalează cu instituirea unei prezumții absolute ca ori de cate ori pe parcursul derulării unui contract un consumator considera ca o clauza ii este dezavantajoasa aceasta
urmează sa fie catalogata drept abuziva si înlăturata din contract. Or, nu aceasta a fost voința legiuitorului atunci când a transpus in legislația interna normele comunitare.
Mai mult decât atât, nu se poate susține lipsa posibilității de negociere in condițiile in care consumatorul a luat la cunoștința anterior semnării de clauzele contractului de credit si documentația aferenta analizării aprobării, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractului. De asemenea, la momentul încheierii contractului de credit existau in oferta băncii mai multe tipuri de contracte de credit, unele cu dobânda fixa in moneda naționala sau in valuta, alte cu dobânda variabila in moneda naționala sau in valuta, fie in funcție de dobânda de referința a băncii, fie in funcție de indicele de referința.
In concluzie, intimații au avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzei privind dobânda, putând opta intre mai multe tipuri de credite (cu dobânda fixa sau variabila, in moneda naționala sau in valuta, cu variație in funcție de indice de referința sau de dobânda de referința) astfel incat aceasta condiție impusa de actul normativ nu este indeplinita.
In ceea ce privește cerința ca prin clauza incriminata sa se creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor ( art.4 alin.l din legea nr.193/200) s-a arătat că la momentul semnării contractului de credit legislația in vigoare nu interzicea stipularea unor clauze contractuale de variabilitate a dobânzii, astfel incat simpla stipulare in contract a unei prevederi referitoare la o dobânda variabila nu este de natura a crea un dezechilibru contractual si de a dovedi reaua- credinta a apelantei, in condițiile in care au fost acceptate in cunoștința de cauza de către clienți. Nu se poate susține ca modificarea dobânzii se realizează unilateral de către banca, fara acordul consumatorului, cată vreme aceasta posibilitate este prevăzuta in contractul dintre parti si deci asumata de acestea prin semnarea contractului. Astfel, prin clauza de la art.8 societatea noastră si-a rezervat dreptul de a modifica dobânda, cu notificarea imprumutatului, pe baza unei motivații intemeiatefrespectiv in raport de evoluția indicatorului de referința LIBOR) si cu posibilitatea acordata imprumutatului de a rezilia contractul in cazul in care nu este de acord cu modificarea dobânzii. In aceste condiții exigentele bunei-credinte sunt respectate, iar clauza nu este abuziva.
Având in vedere caracterul variabil al dobânzii (care poate fi in sensul creșterii sau al scăderii dobânzii) nu se poate retine ca exista un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile partilor.
Așadar, in contractul de credit sunt circumstantiate elementele care ii permit băncii sa varieze rata dobânzii, iar aceasta variație nu poate fi considerata ca o modificare unilaterala, din moment ce lege interzice expres o astfel de intervenție asupra contractului de credit. Pe de alta parte, prin semnarea contractului de credit împrumutatul si-a dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobânda, nemaifiind vorba de o modificare unilaterala, abuziva in sensul reglementat de Legea nr.193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al împrumutaților, acord exprimat in acest sens la semnarea contractului.
Faptul că, de exemplu, dobânda indicată în contract se modifică pe parcursul executării acestuia este o consecință a caracterului variabil al dobânzii, astfel cum aceasta a fost stipulată la momentul încheierii contractului. în realitate, ceea ce se modifică este cuantumul dobânzii, iar nu clauza contractuală referitoare la dobândă, ca urmare a aplicării clauzelor contractuale agreate de părți, care prevăd faptul că dobânda aplicabilă în contract este o dobândă variabilă, deci fluctuantă. Toate modificările care au apărut pe parcursul derulării contractului în raporturile dintre părți sunt exclusiv rezultatul aplicării efective a clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost convenite și asumate de către cele două părți contractante.
Fiind vorba despre o dobândă variabilă, de esența acesteia este înregistrarea unor fluctuații, a unor modificări fie în sensul creșterii ei, fie în sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut și agreat de către ambele părți, atât de către consumatori, cât și de către bancă la momentul încheierii contractului.
Deși instanța cenzurează dreptul băncii de a modifica în mod unilateral dobânda, nu trebuie pierdut din vedere faptul că această modificare opera nu ca urmare a voinței unilaterale și arbitrale a băncii, ci ca urmare a punerii în aplicare, a executării clauzei contractuale care prevede că dobânda aplicabilă contractului este variabilă, potrivit acordului părților, în funcție de anumiți indici de referință.
De asemenea, este important să se facă o departajare clară între ceea ce înseamnă dobânda variabilă și dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda, pe de-o parte, și modul în care această prevedere contractuală a fost efectiv pusă în executare. în acest sens, din moment ce părțile au agreat prin contract că, începând cu un anumit moment, dobânda care li se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua în funcție de anumiți indicatori- in speța Libor 3L, este evident faptul că acestea, semnând contractul, și-au exprimat consimțământul față de aceste prevederi (art. 969 C.civ. în vigoare la încheierea contractelor).
De asemenea, având in vedere prevederile legale imperative cu aplicabilitate ope legis respectiv OUG nr. 174/2008 si OUG nr.50/2010. precum si clauzele cuprinse in actul adițional de conformare la OUG nr.50/2010, instanța de fond putea sa constatate ca sintagma "in funcție de politica băncii" nu mai exista in contracte, astfel incat nu poate avea nici caracter abuziv. In interpretarea data de către instanța ar urma sa se considere ca ineficace prevederile unui act normativ, care isi produce efect de drept asupra contractelor de credit si ale cărui dispoziții sunt inactivate numai in cazul in care împrumutatul formulează notificare de refuz in temeiul Legii nr.288/2010. Cum reclamantul intimat nu a formulat o astfel de notificare, instanța ar fi trebuit sa constate aplicabilitatea in privința creditului contract de acesta a prevederilor OUG nr.50/2010, nu sa excludă acest contract de la aplicabilitatea prevederilor ordonanței. Intrucat părțile au stabilit clar ca dobânda este variabila, in funcție de criteriile arătate in contract rezulta ca riscul dobânzii este suportat de către imprumutat. Mai mult, intrucat evoluția indicilor in funcție de care fluctuează dobânda nu este stabilita de către Banca aceasta nu poate stabili niciun prag maxim pana la care poate creste dobânda, intrucat nu poate influenta evoluția acestor facturi si intrucat s-ar contraveni prevederilor contractuale, transformandu-se produsul contractat de către intimatul
reclamant din unul cu dobânda variabila in unul cu dobânda fixa.
Contractele se incheie si se modifica prin convenția partilor; instanța nu poate dispune modificarea unui contract in sensul solicitat de o parte, opunandu-se la aceasta principiul forței obligatorii a contractului "pacta sunt servanda".
S-a arătat că din coroborarea 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori și art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, rezultă că aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale nu poate privi clauzele ce definesc prețul contractului, pe motiv că orice apreciere exterioară cu privire la caracterul adecvat al acestuia ar constitui o interferență nelegală în cadrul acordului de voință al părților și ar lipsi de cauză actul juridic respectiv.
În concluzie, cele de mai sus dovedesc pe deplin faptul că, în conformitate cu art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, articolele 6.4 si 8.2 din contractul de credit în litigiu sunt exceptate în speță de la controlul caracterului abuziv, fiind vorba de prevederi ce reglementează însuși prețul contractului, prevederi redactate în mod clar și inteligibil, pe care intimatul le-a cunoscut, le-a înțeles și le-a asumat în mod conștient de la bun început.
S-a reiterat faptul ca O. B. R. S.A. nu a aplicat in detrimentul clientului sau dreptul de a modifica unilateral nivelul dobânzii, modificarea dobânzii intervenind exclusiv pe fondul cresterii/scaderii indicelui de referința LIBOR 3L (CHF) si de asemenea, in contextul in care a respectat prevederile OUG nr. 174/2008 care, la art. II, pct. 9, pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protecția consumatorilor, prin care se completează art. 9 din OG nr.21/1992, privind protecția consumatorilor, cu art. 93 lit. h) prevede ca "sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare sa
modifice unilateral clauzele contractuale fard încheierea unui act adițional, acceptat de consumator".
Cu referire la dreptul Băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor, dobânzilor si taxelor fara consimțământul împrumutatului arătam ca prin art.35 din OUG nr.50/2010 s-a instituit interdicția pentru societățile bancare de a modifica nivelul taxelor, comisioanelor si spezelor bancare, cu excepția cazului in care o astfel de modificare este impusa prin legislație: " (1) Fara a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit: se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare, cu excepția costurilor impuse prin legislație." Intimatul reclamant, prin semnarea actului adițional de conformare la prevederile OUG nr.50/2010, a fost de acord implicit si cu modificarea clauzei contractuale de la pct.8.7, astfel ca in prezent aceasta clauza nu mai are conținutul inițial. Întrucât o dispoziție legala imperativa se opune modificării acestor elemente adiacente contractului de credit si pentru ca buna-credinta este presupusa a călăuzi activitatea oricărui comerciant si pe considerentul ca o societate comerciala care este constituita in scopul de a obține profit nu poate fi presupusa a-si cauza cu intenție prejudicii patrimoniului propriu ca urmare a neaplicarii unor dispoziții legale nu vedem cum o astfel de clauza ar avea caracter abuziv si in ce rezida reaua credința a societății noatre. Mai mult, intrucat in prezent sunt in vigoare dispozițiile OUG nr.174/2008, care obliga la încheierea unui act adițional cu prilejul oricărei intervenții asupra contractului de credit, este de la sine inteles ca o modificare a contractului nu poate avea loc fara acordul ambelor parti. S-a subliniat faptul că apelanta nu poate fi presupusa a se expune deliberat sancțiunilor pecuniare sau de alta natura care ar interveni ca urmare a nerespectarii dispozițiilor legale, cum lasă sa se interpreteze instanța prin considerentele enunțate la fila 8 din sentința. Un motiv in plus ii constituie si diligenta de care trebuie sa dea dovada imprumutatul, care, in momentul in care ar constata o eventuala creștere a costurilor creditului, independenta de indicii menționați in contract, ar trebui sa se adreseze Băncii solicitând lămuriri in acest sens.
Un argument in plus il constituie si prevederile art. 40 din OUG nr.50/2010 care arata ca "Sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fard încheierea unui act adițional, acceptat de consumator." Întrucât intimatul reclamant a semnat actul adițional pe OUG nr.50/2010 se impunea ca instanța sa respingă acest capăt de cerere ca lipsit de obiect, nu sa constate caracterul abuziv al acestor dispoziții contractuale. Întrucât aceste clauze contractuale nu se mai regăsesc in contract in aceasta forma, ceea ce rezulta din actul adițional pe OUG nr.50/2010 si cum nu se poate interveni unilateral asupra lor de către instituția de credit, cu excepția cazului in care anumite modificări sunt impuse prin legislație, orice modificare fiind condiționată de
Încheierea unui act adițional, fiind implicit admisa si posibilitatea rezilierii contractului, in cazul in care împrumutatul nu este de acord cu nivelul taxelor si comisioanelor, apelanta apreciind ca instanța de fond a făcut o greșita aplicare a prevederilor OUG nr.50/2010.
Referitor la comisionul de acordare a creditului perceput la încheierea contractului de credit, clauza contractuala este clara si fara echivoc si a fost convenita si insusita de parti, inclusiv de reclamant, ca urmare a semnării convenției, devenind astfel lege intre părțile contractante potrivit art.969 Cod civ. si a fost avut in vedere la momentul acordării creditului, constituind elemente ale voinței de a contracta, in condițiile in care societatea noastră nu deține un monopol pe piața relative la acordarea creditelor, oferta din acest punct de vedere fiind una variata, clientul putandu-se adresa băncii a cărei oferta este considerata mai avantajoasa pentru el. Aceste clauze sunt in concordanta cu principiul libertății contractuale, nefiind adusa atingere legilor care interesează ordinea publica si nici moralei conform art.5 si art.968 Cod civ., astfel ca, nici sumele de bani achitate de reclamant si solicitate a fi restituite nu pot fi considerate ca neavand temei legal si contractual.
Clauza contractuala referitoare la comisionul de acordare a creditului perceput la data incheierii contractului de credit este una clara si fara echivoc, a fost convenita si insusita de parti, inclusiv de către intimatul reclamant, ca urmare a semnării contractului de credit, devenind astfel lege intre părțile contractante, constituind elemente determinate la formarea voinței de a contracta.
S-a arătat că apelanta nu percepe lunar un comision de acordare, astfel cum arata in partea finala a pag.10. pentru simplul motiv ca nu acorda lunar un credit imprumutat și a susținut si in fata instanței de fond acest comision a fost perceput o singura data, instanța punând semnul egalității intre comisionul de acordare si comisionul de administrare, care nu este perceput de societatea noastră împrumutaților. Cele doua comisioane sunt distincte si sunt supuse unor reguli diferite. Dobânda se percepe la suma efectiv imprumutata intimaților si nu la comisionul de acordare a creditului. De asemenea, instanța considera ca banca a privit acest comision ca o "sursa de profit", facand astfel afirmații care exced obiectului litigiului si care nu sunt susținute de regulile aplicabile economiei de piața. Suma efectiv imprumutata a fost in cuantum de 36370 CHF si la aceasta suma se percepe dobânda. Părțile au prevăzut in contract un comision de acordare, pe care intimatul avea obligația sa ii achite, fie din surse proprii, fie din suma imprumutata. Pentru ca acesta a optat pentru a doua varianta, s-a procedat la reținerea comisionul de acordare din cuantumul sumei imprumutate. Suma imprumutata nu a fost diminuata cu acest-comision. astfel incat sa poată fi acceptata soluția instanței. Clauza contractuala referitoare la comisionul de acordare a creditului perceput la data incheierii contractului de credit ipotecar este una clara si fara echivoc, a fost convenita si insusita de parti, inclusiv de către intimatul reclamant, ca urmare a semnării contractului de credit, devenind astfel lege intre părțile contractante, constituind elemente determinate la formarea voinței de a contracta.
Astfel fiind clauzele referitoare la dobânda si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si împreuna cu marja băncii formează prețul contractual, iar aprecierea caracterului abuziv nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau; bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar și inteligibil, asa cum rezulta in cauza, in acest sens fiind si dispozițiile legii nr.l93/2000(art.4 alin.5) care au transpus Directiva nr.93/13/CEE.
Legislația incidența in speța de fata a permis perceperea si in cauza a unui astfel de comision si a lăsat la latitudinea partilor stabilirea cuantumului acestora, fie ca suma fixa, fie ca suma procentuala raportata la cuantumul creditului. Cum părțile au stabilit in concret suma datorata cu titlu de comision de acordare si momentul in care se plătește aceasta suma, instanța avea obligația sa ia act de voința pârtilor consemnata in act, fiind excluse orice ingerințe si aprecieri de ordin subiectiv ale acesteia.
Cu referire la acest comision, apelanta a arătat că instanța isi motivează soluția pe prevederile OUG nr.50/2010. act normativ care a intrat in vigoare ulterior semnării contractului de credit si perceperii acestui comision, deși pentru restul prevederilor contractuale nu mai are aceeași poziție cu privire la aplicabilitatea acestui act normativ. O aplicare greșita a legii a făcut instanța de fond si in motivarea respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune cu referire la comisionul de acordare credit. Astfel, instanța respinge aceasta prescripție pe considerentul ca "reclamantul a mai achitat un alt comision ce reprezintă taxa de analiza dosar, in cuantum de 150 lei, perceput si incasat la momentul acordării creditului". Instanța de fond face confuzie intre comisionul de acordare prevăzut la art.8.2 si taxa de analiza dosar, punând semnul egalității intre cele doua noțiuni, deși caracterul si conținutul acestora este diferit. Excepția prescripției a fost invocata de către apelantă in raport de comisionul de acordare, comision permis inclusiv de OUG nr.50/2010 si nu in raport de o taxa de analiza, capăt de cerere cu care instanța de fond nici nu a fost investita.
In ceea ce privește obligarea apelantei la "restituirea către reclamant a sumei de 909,25 CHF sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua plații, plus dobânda legala aferenta) reprezentând comision de acordare perceput si incasat de la reclamant in mod abuziv", se considera ca plățile efectuate de către reclamant in contul creditului au fost plați datorate in temeiul unui contract valabil încheiat de parti, contract ale cărui prevederi au fost respectate de către O. B. R. SA.
Totodată, s-a arătat ca, in conformitate cu prevederile contractului de credit, împrumutatul si-a asumat riscul valutar din moment ce a accesat un credit in alta valuta decât cea in care realiza veniturile. Deși Banca a incasat ratele in valuta creditului la momentul scadentelor lunare, aceasta nu a putut folosi sumele de bani decât raportate la valoarea valutei la acel moment.
Astfel, in condițiile in care apelanta va fi obligata la returnarea unor sume in valuta creditului raportate la valoarea actuala a acesteia fata de moneda naționala, este evident faptul ca riscul valutar va fi integral plasat in sarcina Băncii. Or, acest lucru ar duce la o vădita rupere a echilibrului contractual si o nesocotire a drepturilor si obligațiilor asumate de ambele parti contractante prin semnarea si asumarea contractului.
Mai mult decât atât, instanța de fond a procedat la obligarea apelantei la restituirea către intimatul reclamant a sumei de 473.46 CHF. reprezentând diferența dintre dobânda perceputa si încasata de la reclamant in mod abuziv si dobânda reala", formandu-si convingerea numai pe un raport de expertiza extrajudiciara întocmit fara respectarea cerințelor legii. Chiar daca a achiesat intru- totul la concluziile raportului de expertiza, instanța avea obligația sa arate punctual motivele de fapt si de drept pentru care a inlaturat fiecare dintre criticile formulate de parata fata de susținerile din acțiunea promovata de reclamant.
Prin întâmpinare, intimatul B. V. -F. a solicitat respingerea apelului formulat, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinica si legala, cu consecința obligării apelantei la plata cheltuielilor de judecata.
Raportat la faptul că apelanta a declarat apel și împotriva încheierii pronunțate în data de_ intimatul a arătat că in dosarul de fata nu exista nicio incheiere de ședința care sa dateze din_, având in vedere ca la data respectiva acțiunea subsemnatului nici măcar nu era inregistrata pe rolul instanțelor de judecata. Deși apelanta indica faptul ca ataca presupusa incheiere de ședința din data de_, nu indica eventuala soluție care ar trebui pronunțata de către instanța de apel, având in vedere ca prin apel solicita doar "modificarea sentinței civile mai sus menționate, in sensul respingerii acțiunii promovate de intimatul reclamant ca neîntemeiata".
În susținerea poziției procesuale intimatul a arătat referitor la critica apelantei privind soluția care a fost data de către instanța de fond excepției netimbrarii/insuficientei timbrări a cererii de chemare in judecata că excepția netimbrarii acțiunii a fost soluționată de către instanța de fond, prin incheierea de ședința din data de_, si nu prin sentința civila care a fost pronunțata in cauza Or, din cuprinsul apelului formulat, se poate observa ca nicăieri apelanta nu face vreo referire ca ar ataca si aceasta incheiere de ședința, prin care instanța a soluționat si aceasta chestiune preliminară. Îheierea de ședințăpronunțata in data de_ este una interlocutorie, conform prevederilor art. 235 din Codul de procedura civila.
Încheierea de ședința este parte integranta din sentința pronunțata, insa aceasta nu se poate ataca separat, ci doar odată cu fondul cauzei, conform prevederilor art. 466 alin. 4 din Codul de procedura civila.
Atât timp cat apelanta nu si-a exprimat disponibilitatea de a ataca si incheierea de ședința, instanța poate analiza prezentul apel, doar in limita in care a fost investita, conform principiului tantum devolutum quantum apellatum.
Drept urmare, atâta timp cat apelanta nu a atacat si incheierea de ședința din data de_, prin care a fost soluționată excepția netimbrarii, consideram ca aceasta chestiune nu poate fi pusa in discuție in fata instanței de apel.
In ipoteza in care instanța de apel va analiza si acest motiv de apel, intimatul solicita sa fie respins de către instanța de control, având in vedere faptul ca
instanța fondului s-a pronunțat in mod corect, in sensul respingerii acestei excepții, raportat la dispozițiile art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997 si art. 47 din OG nr. 21/1992. Scutirea de la plata taxei de timbru, cat si a timbrelor judiciare, vizează si petitul nr. 3, cel privind obligarea paratei la restituirea sumelor incasate abuziv, care are caracterul unui petit acesoriu, aspect care a fost tranșat de practica judiciara, sens in care a fost invocată incheierea civila nr. 8/_ a Curții de Apel
C., pronunțata in dosarul nr._, ocazie cu care instanța care a soluționat o speța asemănătoare, a apreciat ca pentru un astfel de petit nu se datorează taxa judiciara de timbru si nici timbre judiciare.
In același sens este si practica unitara a instanțelor de judecata, aspect verificabil in cuprinsul hotărârilor depuse cu titlu de practica, context in care susținem ca instanța de fond s-a pronunțat in mod corect si temeinic asupra acestei excepții.
Contrar celor susținute de către apelanta, intimatul cosidera ca in mod corect au fost respinse excepțiile lipsei de obiect a capetelor 1 si 2 din acțiune, precum si excepția lipsei de interes.
Referitor la excepția lipsei de obiect a capetelor 1 si 2 din acțiunea intimatului, s-a arătat că in mod corect a considerat-o instanța neîntemeiata, atâta timp cat acesta a indicat obiectul acțiunii prin petitele cererii de chemare in judecata, in conformitate cu cerințele art. 194 lit. c) din Codul de procedura civila. Intimatul a precizat obiectul cererii in modalitatea expusa pe larg in petitele acțiunii introductive de instanța, asa incat, sunt neintemeiate susținerile apelantei ca acțiunea ar fi lipsita de obiect.
Contrar celor susținute de către apelanta, motivarea instanței in ceea ce privește respingerea acestei excptii, in sensul ca din cuprinsul clauzelor din Actul adițional nr. 1/_ ar rezulta ca acesta doar ar completa contractul, nu ca l-ar modifica, sunt fondate si adevărate, mai ales ca aceste mențiuni se regăsesc expres in conținutul actului adițional.
In acest sens s-a arătat ca in Actul adițional nr.1/_, la art. I, se menționează, expres de către apelanta, următoarele: "Contractul de credit nr. C_
/_ se completează cu dispozițiile prevăzute in Anexa- Clauze specifice conforme Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2010, la prezentul act adițional. Or, in aceste condiții, clauzele inițiale nu se modifica, ci se completează, aspect care conduce la concluzia ca acestea isi produc efectele in continuare, nefiind eliminate din contract.
Susținerile apelantei referitoare la faptul ca aceste clauze nu se mai regăsesc in contractul inițial, nu isi găsesc aplicabilitate si eficienta in prezenta cauza, intrucat raportul contractual dintre parti s-a născut si se derulează in continuare in baza acestui contract de credit, care, chiar daca a fost modificat, isi produce efectele juridice, conform clauzelor din cuprinsul sau.
Drept urmare, instanța respingând excepția invocata si motivând considerentele pentru care a pronunțat aceasta soluție, nu a incalcat nicio prevedere legala privind modalitatea de interpretare a clauzelor contractuale si nici nu a incalcat principiul rolului activ al instanței de judecata.
De asemenea, in pronunțarea acestei soluții, instanța a analizat tot ansamblul probator care a fost administrat in cauza, inclusiv a analizat si toate clauzele inserate in contractele incheiate dintre parti, motiv pentru care se susține ca nu exista niciun motiv de modificare a sentinței atacate.
In ceea ce privește soluția care a fost data de către instanța de fond excepției lipsei de interes, intimatul a arătat că motivele de apel ale O. B. R. S.A. sunt nefondate, urmând sa fie respinse, cu consecința menținerii sentinței astfel cum aceasta a fost pronunțata.
Astfel, prin Actul adițional nr. 1/_, clauzele contractului inițial nu au fost eliminate, ci doar completate, asa incat nu se poate retine de către instanța ca forma inițiala a contratului nu isi mai produce efectele.
Pe de alta parte, in actul adițional nr. 1/_ nu se mai regăsește clauza cu privire la comisionul de acordare, (punctul nr. 8.2. din contractul inițial), clauza care, in opinia noastră, are caracter abuziv si care si-a produs deja efectele, astfel
incat intimatul justifica un interes născut, actual si legitim in promovarea unei acțiuni de genul celei din prezentul dosar.
De asemenea, prin incheierea actului adițional banca trebuia sa alinieze contractul la dispozițiile OUG 50/2010, care insa nu aduce atingere efectelor deja produse intre momentul invcheierii contractului si data adoptării acestui act normativ, efecte care pot fi inlaturate doar ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor in cauza, nulitatea fiind o cauza de ineficacitate contemporana incheierii actului.
In acest sens, prin Decizia civila nr. 366/R/2013, irevocabila, pronunțata în dosar nr._ s-a reținut că "Tot astfel, si art.40 din OUG 50/2010, care interzice clauzele contractuale ce dau dreptul creditorului sa modifice unilateral clauzele contractuale fara incheierea unui act adițional, acceptat de consumator, nu este de natura sa " inactiveze" astfel de clauze anterior inserate in contractul incheiat intre parti, cum sunt si clauzele in speța, acest text de lege conținând o interdicție ce trebuie sa fie avuta in vedere de către apelanta la incheierea unor contracte in viitor, dar care nu rea reglementata la momentul incheierii contractului cu intimatul."
S-a arătat că instanța de fond nu a făcut o aplicare greșita a dispozițiilor legale in momentul in care a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, astfel cum susține apelanta. Contrar susținerilor apelantei s-a arătat că sancțiunea aplicabila unei clauze abuzive este nulitatea absoluta, sancțiune care se aplica de către instanța de judecata ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei.
In sprijinul acestei susțineri au fost invocate prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora: "(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților".
Asa cum rezulta din textul de lege sus-mentionat, stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, inclusiv in contractele de credit bancar, se asociază ideii de rea-credinta, care poate fi calificata drept cauza ilicita, sancționată cu nulitatea absoluta.
Legislația privind protecția consumatorilor, inclusiv Legea nr. 193/2000, ocrotește interesul general al tuturor consumatorilor, adică un interes public, astfel ca, in baza dispozițiilor art. 5 din vechiul Cod civil, se impune aplicarea sancțiunii nulității absolute in cazul clauzelor abuzive din convențiile de credit bancar.
Pe de alta parte, clauzele abuzive pot fi constatate din oficiu, ceea ce este specific nulității absolute.
In condițiile in care sancțiunea aplicabila clauzelor abuzive este nulitatea absoluta, acțiunea formulata de subsemnații, având ca obiect constatarea caracterului abuziv si anularea unor clauze din contractul de credit, este imprescriptibila, aspect prevăzut de art. 2 din Decretul nr. 167/1958, act normativ in vigoare la data nașterii raportului juridic dintre parti, teza reluata prin art. 2502, alin.2, pct.3, din Noul Cod civil, sancțiunea aplicabila fiind nulitatea absoluta, pe motiv de clauza ilicita.
Drept urmare, acțiunile privind constatarea nulității absolute sunt imprescrisptibile extinctiv, iar dreptul la acțiune privind repunerea pârtilor in situația anterioara, fiind o consecința a constatării nulității absolute a clauzei contractuale, potrivit principiului quod nullum est, nullum producit effectum, incepe sa curgă doar de la momentul constatării nulității absolute a clauzei.
In acest context, s-a susținut ca soluția pronunțata de prima instanța este corecta, iar criticile din cadrul motivelor de apel sunt nefondate, motiv pentru care trebuie respinse.
Intimatul a mai arătat că in mod corect s-a reținut de către instanța de fond ca nu a existat o negociere, in sensul cerințelor Legii nr. 193/2000, a clauzelor contractului de credit nr. C_ din_, incheiata intre S.C. O. B. R.
S.A. -prin A. D. . Caracterul nenegociat al clauzelor contractuale rezulta si din dezechilibrul semnificativ dintre prestațiile stabilite prin clauzele acestuia, prestațiile care sunt mai impovaratoare pentru subsemnatul, in calitate de imprumutat, si banca in calitate de imprumutator.
Contrar celor susținute de către apelanta, instanța fondului nu a cenzurat, nu a limitat si nu a acordat preferința unor probe in detrimentul altora, ci a administrat toate probele pe care le considera pertinente, utile si oportune pentru soluționarea justa a cauzei, iar in pronunțarea sentinței atacate a avut in vedere toate probele care au fost administrate pe parcursul cercetării judecătorești.
In primul rând, s-a relevat ca potrivit dispozițiilor legale, cel care face o propunere in fata instanței, trebuie s-o dovedească. In acest context, daca apelanta afirma ca ar fi negociat clauzele contractului cu subsemnatul, trebuia s-o dovedească, cu orice mijloc de proba permis de dispozițiile Codului de procedura civila. Insa, aceasta a afirmat doar in fata instanței ca toate clauzele au fost negociate, insa fara ca aceasta afirmație sa fi fost si probata in fata instanței de fond. Or, simplele afirmații ale băncii nu pot fi luate in considerare, si luate de bune ca atare, fara sa existe o verificare a acestora si fara sa existe si o proba care sa le susțină.
In al doilea rând, trebuie efectuata precizarea ca întotdeauna se dovedește un fapt pozitiv si niciodată nu se poate dovedi un fapt negativ. Plecând de la acest principiu, daca apelanta susține ca a existat o negociere a condițiilor si clauzelor contractului, trebuia sa facă dovada existentei acestei negocieri, fiind singurul fapt pozitiv care putea fi dovedit, si nu imprejurarea ca aceasta negociere nu a existat.
In al treilea rând, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/200
"(2) In caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului." Împrejurarea ca acest credit a fost contractat pentru refinantarea unui alt credit, nu probează faptul ca a existat o negociere a clauzelor contractului. De asemenea, contractarea a doua credite nu face automat persoane de specialitate ori persoane familializate cu creditele bancare, context in care intimatul ar fi acționat de pe picior de egalitate cu apelanta.
Drept urmare, se susține ca in mod corect s-a reținut de către instanța de fond ca nu a existat o negociere a clauzelor contractului, conform prevederilor Legii nr. 193/2000.
Contrar celor susținute de către apelanta, raportul de expertiza extrajudiciar depus la dosarul cauzei, a fost luat in considerare in mod corect de către instanța fondului in pronunțarea sentinței atacate. Prin intampinarea depusa in fata instanței de fond, apelanta avea posibilitatea de a contesta si, pe cale de consecința, de a solicita in probatiune o alta expertiza contabila, in măsura in care nu si-o insusea pe cea care i-a fost comunicata, or, acest aspect nu se regăsește in cuprinsul intampinarii. Banca nu a solicitat o astfel de proba, si, in plus, nici măcar nu a fost prezenta la termenul de judecata pentru a-si reprezenta interesele, asa incat, nu poate acum, in calea de atac, sa se prefacă ca i-au fost incalcate drepturile procesuale.
Intimatul a considerat oportun sa angajeze o persoana de specialitate, care, in baza extraselor de cont, a contractului si a tuturor documentelor aferente acestui contract, sa sintetizeze problemele de ordin contabil si respectiv sa precizeze valoarea pentru petitele accesorii din cererea de chemare in judecata. Acest raport de expertiza contabila extrajudiciara, respecta prevederile legale in vigoare, respectiv dispozițiile art. 30 si 31 din O.G. nr. 2/2000, privind organizarea activității de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara.
Raportul a fost executat exclusiv pe baza extraselor de cont eliberate de către apelanta, nefacand altceva decât sa calculeze, in funcție de variația indicelui LIBOR la 3 luni, daca exista vreun excedent achitat de către subsemnatul.
S-a apreciat, de asemenea, contrar celor susținute de către apelanta, ca experta nu si-a depășit atribuțiile si nici competentele atunci când a calculat excedentul pentru întreaga perioada a derulării contractului de credit, atâta timp
cat extrasele de cont puse la dispoziție cuprindeau toate operațiunile derulate in aceasta perioada.
In aceste condiții, intimatul a susținut ca raportul de expertiza depus in cauza reflecta rezultatul aplicării prevederilor art. 6.4. din contract, care a permis băncii sa revizuiască rata dobânzii: "in funcție de politica Băncii"
Daca apelanta nu isi insusea aceasta proba, avea posibilitatea sa solicite prin întâmpinare o expertiza contrarie, insa o atare solicitare nu se regăsește in cuprinsul scriptului mai sus menționat.
De altfel, chiar si prin apelul depus impotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Dej, apelanta critica doar formal raportul de expertiza, arătând in final ca soluția pronunțata pe baza acestuia este una incorecta, insa nu propune nicio varianta de probatiune prin care instanța ar putea pronunța o soluție corecta, din punctul de vedere al băncii.
In acest context, instanța fondului avea posibilitatea sa aprecieze asupra corectitudinii calculelor efectuate in conținutul raportului de expertiza si sa confere acestuia valoare probatorie.
Intimatul a susținut că soluția care a fost pronunțata de instanța de fond in ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei 6.4. din contratul de credit nr. C_ din_, incheiata intre SC. O. B. R. S.A. -prin A. D., este una corecta, iar alegațiile apelantei cu privire ia interpretarea greșita a legii de către instanța fondului, sunt
nefondate.
Clauza de la articolul 6.4. din contract prevede ca: "6.4.-începând cu data de_ inclusiv, Banca isi rezerva dreptul sa revizuiască rata dobânzii in funcție de politica Băncii si de evoluția indicatorului LIBOR (CHF) la 3 luni, dispozițiile art.
6.10. nefiind aplicabile."
Referitor la aceasta clauza, in mod corect a reținut prima instanța, pag. 9 din sentința atacata, ca ".... aceasta clauza este abuziva, in condițiile in care da dreptul băncii sa modifice unilateral dobânda, iar expresia "in funcție de politica Băncii" aduce atingere echilibrului contractual, nefiind de natura sa indice precis împrejurarea care ar da dreptul băncii la modificarea unilaterala a dobânzii. Prin modul de formulare nu oferă posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicioasa si daca este necesara s proporționala cu scopul urmărit de creditor."
Or, atâta vreme cat poltica Băncii poate fi modificata in mod unilateral de către aceasta, iar prin art. 6.4 din contract nu s-a prevăzut ce fel de evoluție a indicatorului LIBOR (CHF), ascendenta sau descendenta, poate justifica modificarea dobânzii de către banca, si nici in ce mod poate fi modificata dobânda de către aceasta, clauza are un caracter abuziv. La aceeași concluzie se ajunge si in ipoteza examinării prevederilor art. 4 si ale pct. 1 lit. a) si g) din lista anexa la Legea nr. 193/2000.
De asemenea, lăsarea la latitudinea exclusiva a băncii, necondiționat de niciun criteriu obiectiv, a stabilirii dobânzii contractuale, astfel cum este stabilit prin art. 6.4. a contractului, creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, in sensul art. 79 din Legea nr. 193/2000.
S-a arătat ca, in practica judiciara au fost pronunțate soluții de constatare a caracterului abuziv al clauzelor de modificare unilaterala a dobânzii.
Cu titlu de exemplu, a fost invocată decizia nr. 8/_, pronunțata de Curtea de Apel lași - Secția Comerciala, hotărâre prin care s-a statuat ca: "Clauza prin care imprumutatorul are dreptul de a modifica unilateral dobânda fara a fi raportata la un indicator precis individualizat face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara proporționala scopului urmărit. Corespondenta băncii către client prin care a notificat împrumutaților modificarea dobânzii/comisioanelor prin raportare la situația financiara nationaia si internaționala nu este de natura a inlatura caracterul abuziv al clauzei, intrucat si acest indicator este generic, si nu precis, individualizat, retinandu-se ca o astfel de
adresa este in legătura cu derularea contractului de credit, dar in condițiile prestabilite anterior". S-a arătat că, contrar celor susținute de către apelanta, in mod corect s-a stabilit de către instanța fondului caracterul abuziv al clauzei nr.
8.2. din Contractul de credit, referitor la comisionul de acordare in suma de 909,25 CHF, in condițiile in care aceasta clauza incalca prevederile art. 1 si 4 din Legea nr. 193/2000.
Soluția pronunțata de instanța de fond este legala, si daca avem in vedere dispozițiile art. 15 din Legea nr. 190/1999, modificata, privind creditul ipotecar, care prevăd ca: "in sarcina imprumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente intocmirii documentației de credit si constituirii ipotecii si garanțiilor aferente."
Or, in condițiile in care, in toate contractele incheiate de către banca, exista acest comision, care se raportează clar la suma imprumutata, fiind exprimat fie procentual: 2% din valoarea creditului, fie sub forma unei sume fixe, ca si in cazul de fata, (909,25 CHF, suma care insa reprezintă procentul de 2,5 % din suma imprumutata, 36370 CHF) este evident faptul ca stabilirea lui nu depinde de volumul/complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului, ci de mărimea sumei împrumutate.
Daca ar fi reprezentat un serviciu prestat de banca, nu era raportat exclusiv la valoarea creditului, ci la contravaloarea serviciului prestat de banca, adică era reprezentat printr-o suma fixa (in toate contractele ) nu printr-un procent din suma imprumutata.
Contrar celor susținute de către apelanta, suma efectiv care a fost imprumutata de intimatul nu a fost 36.370 CHF, ci doar 35.470,75 CHF, aspect care rezulta foarte clar din extrasele de cont, anexate acțiunii introductive de instanța si generate chiar de către banca. La pagina 2, poziția, din extrasul de cont, este evidențiat soldul inițial de 36370 CHF, iar la poziția 2 - comisionul de acordare credit in cuantum de 909,25 CHF, după plata căruia ramane un sold de 35470,75 CHF.
Mai mult, contrar celor susținute de către apelanta, instanța fondului nu a confundat niciun moment comisionul de acordare, contestat de intimat, cu comisionul de administrare, care nu este perceput de apelanta sub aceasta denumire.
Se considera ca nu poate fi primita susținerea apelantei potrivit căreia clauza contractuala referitoare la comisionul de acordare ar fi clara si fara echivoc, atâta timp cat din cuprinsul acesteia nu rezulta care au fost serviciile si costurile avute in vedere la stabilirea comisionului, pentru ca astfel sa poată fi inclusa in noțiunea de preț al contractului.
Contrar celor susținute de către apelanta, intimatul considera soluția pronunțata de instanța de fond, in ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al art. 8.7 din contract, ca fiind una temeinica si legala. Clauza cuprinsa la articolul
8.7. stabilește ca: "- Pe parcursul derulării creditului, Banca poate modifica nivelul taxelor si comisioanelor, fara consimțământul Clientului. Noul nivel al taxelor si comisioanelor va fi publicat in Tariful de comisioane si va fi afișat la sediile băncii."
Cu privire la aceasta clauza, se susținem ca instanța fondului a stabilit in mod corect ca este abuziva, in condițiile in care reclamantul este obligat ca, fara consimțământul său sau fara o notificare prealabila, sa plătească paratei toate sumele suplimentare calculate prin modificarea unilaterala de către banca a nivelului comisioanelor, dobânzilor si taxelor nedefinite, deci ori de cate ori parata va considera necesara acest lucru, precum situația creșterii costurilor băncii legate de punerea la dispoziție in general a oricărui credit, deci fara culpa reclamantului si fara negociere prealabila, ceea ce contravine principiului bunei-credinte.
Aceasta clauza creează in detrimentul consumatorului si in beneficiul băncii, contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile partilor, motiv pentru care se incadreaza in prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
In acest sens, in mod corect s-a reținut de către prima instanta ca "Si aceasta clauza este de natura sa producă un dezechilibru pecuniar semnificativ in drepturi si obligații, in defavoarea consumatorului, ținut sa remită băncii sume de
bani stabilite discreționar, fara criterii obiective si clar definite prin convenție, la libera apreciere a paratei, care nu dorește sa-si asume nicio obligație de plata, de natura sa-i crească costurile si deci sa-i scadă profitul, decât impunand-o ca sarcina de plata clienților sai, care se poate dovedi valoric importanta, obligație stabilita prin conținutul preformulat al condițiilor contractului, contrar principiului bunei-credinte ce trebuie sa caracterizeze orice relație contractuala."Drept urmare, se susține ca toate critice aduse de apelanta sentinței, in ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al art. 8.7. din contract, sunt nefondate, urmând sa fie respinse de către instanța de control judiciar. Comisioanele percepute in baza unui contract de credit, nu se confunda cu principalul obiect al acestuia, constând in acordarea efectiva a creditului convenit, sub forma operațiunii juridice a unui imprumut. Drepturile si obligațiile partilor, respectiv obiectul acestora, in sensul de prestații la care sunt indrituite, sau de care sunt ținute părțile si care privesc punerea la dispoziție a creditului convenit si rambursarea acestuia cu o anumita dobânda curenta, intra in conținutul convenției ca raport juridic si diferă fundamental ca noțiune de obiectul contractului, care, in cazul unui credit, se traduce prin acțiunea imprumutatorului de acordare si cea de primire efectiva de către consumator, a sumei totale puse la dispoziție intr-o anumita moneda-ca obiect material al convenției- pe baza contractului de credit.
Vazand cerințele textului art.4, alin.2., din Directiva nr. 93/13/C.E.E., transpus in dreptul intern prin art. 4, alin.6, din Legea nr. 193/2000, in sensul ca: "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj ușor inteligibil.", reiese, per a contrario, ca, in ipoteza in care definirea obiectului principal al contractului -idem si pentru preț -nu s-a făcut intr-un limbaj clar exprimat, pe înțelesul unui om cu un nivel de cunoștințe mediu, atunci prezumția de clauza abuziva devină aplicabila. Aceasta prezumție poate fi răsturnata, exclusiv, prin dovada scrisa a caracterului negociat.
Cenzurarea, verificarea legalității sau constatarea unor clauze ca fiind abuzive ale unui contract de către o instanța de judecata, nu inseamna incalcarea principiului pacta sunt servanda sau a principiului libertății contractuale.Este știut faptul ca părțile sunt libere sa-si stabilească conținutul si condițiile oricărei convenții pe care le încheie, insa convențiile in ansamblul lor trebuie sa respecte toate normele legale in vigoare.
S-a menționat ca de la prevederile legale imperative nimănui nu-i este permis sa deroge, chiar daca toate părțile contractante ar fi de acord, altminteri ar exista o serioasa lezare a ordinii de drept.Libertatea contractuala nu este una absoluta, ci aceasta libertate trebuie sa se circumscrie unor termene generale si speciale stabilite de cadrul legislativ specific fiecărei operațiuni in parte.
Potrivit prevederilor art. 969 din Codul civil vechi -."Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.", text de lege care nu exclude, a priori, posibilitatea cenzurării unei convenții de către puterea judecătoreasca.
Or, nemulțumirea intimatului, care a determinat demararea acțiunii ce fa, obiectul acestui dosar, a fost tocmai neincheierea unei convenții legale cu parata/apelanta Banca utilizând o poziție dominanta, mi-a impus anumite clauze contractuale, standard preformulate, nepermitandu-mi negocierea directa, clauze care au creat premisele unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor contractante, cu un avantaj net in favoarea paratei-apelante, in calitate de profesionist, si in dauna intimatului, in calitate de consumatori.Mai mult, potrivit jurisprundentei Curții Europene de Justiție, instanțele naționale au dreptul sa verifice, chiar si din oficiu, daca anumite clauze contractuale sunt abuzive sau nu (cauza Oceano Grupo Editorial SA vs Rocio Murciano Quintera C-240/98), astfel ca nu se poate retine ca instanța de fond, analizând contractul dintre parti, ar fi incalcat prevederile art. 969 din Codul civil.
In cazul in care am accepta teza propusa de către apelanta, ar însemna ca instanțele de judecata nu ar avea dreptul sa se pronunțe asupra condițiilor, termenelor si conținutului unui contract, indiferent de incalcarea normelor legale,
pentru ca ar proceda intotdeauna la incalcarea prevederilor art. 969 din Codul civil, lucru absolut inadmisibil.
Intimatul a susținut ca in mod corect s-a dispus de către instanța fondului, restituirii sumelor incasate de banca in temeiul clauzelor constate ca fiind abuzive. Repunerea partilor in situația anterioara este consecința fireasca a constatării nulității absolute a clauzelor, potrivit principiului quod nullum est, nullum producit effectum, nefiind vorba despre un contract valabil incheiat intre parti, cum afirma apelanta, ci despre un contract conținând clauze abuzive cu privire la care s-a constatat caracterul abuziv si nulitatea absoluta.
Or, cată vreme plata efectiv a fost făcuta de către intimat in valuta, potrivit prevederilor contractului de imprumut, apelanta trebuie sa-mi restituie suma prin raportare la plata achitata de acesta, doar astfel putând avea loc o efectiva repunere a partilor in situația anterioara.
In sedinta publica de la acest termen de judecata, instanta de apel a invocat in temeiul art.82 coroborat cu art.84 din Noul Cod de procedură civilă și art.2016 al.2 din Noul Cod civil, din oficiu, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a apelantei O. B. R. SA
pentru O. F. S. BV și excepția lipsei calității de reprezentant pentru semnatarii cererii de apel formulate de apelanta O. B. R. SA, cu mențiunea că această din urmă excepție a unit-o cu fondul cauzei .
Analizând cu prioritate exceptia lipsei dovezii de reprezentant a d-nei T. Ninof - director Directia Juridica si a d-lui. Bogdan Stanica- sef departament juridic pentru apelul declarat de catre apelanta SC O. B. R. SA, exceptie invocata din oficiu, se retin urmatoarele :
Apelul a fost declarat de apelanta SC O. B. R. SA în nume propriu și în calitate de reprezentant al O. F. S. S BV, cererea de apel fiind semnata de catre d-na T. Ninof - director Directia Juridica si de dl. Bogdan Stanica- sef departament juridic, pentru SC O. B. R. SA.
În conformitate cu dispozițiile art. XV din Legea nr. 134/2010, instanța de apel a procedat la regularizarea cererii de apel și a comunicat, în scris, apelantei că are obligația de a face dovada calitatii de reprezentant al SC O. F. S. S BV si din care sa reiasa abilitarea directorului juridic de a formula apelul.
Apelanta a complinit parțial lipsurile cererii de apel, în sensul că a depus doar in extras din Decizia nr. 463/_ a Directoratului O. B. R. SA, privind actualizarea listei de semnaturi, lista pe care se regasesc cei doi semnatari ai cererii de apel si un extras din regulamentul de organizare si functionare .
La termenul de judecată din data de 28 octombrie 2013, tribunalul a ridicat, din oficiu, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru asumarea apelului, excepția care va fi soluționată cu prioritate, prin raportare la dispozițiile art. 248 C.pr.civ.
Pe de-o parte, tribunalul retine ca in conformitate cu dispozițiile art. 151 C.pr.civ., la cererile adresate instanțelor judecătorești formulate prin consilier juridic trebuie anexată împuternicirea, conform legii. În conformitate cu dispozițiile art. 2016 C. civ. pentru a intenta acțiuni în justiție, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres. Având în vedere că raporturile juridice dintre consilierul juridic și persoana juridică în slujba căreia se află sunt reglementate de regulile specifice contractului de mandat, împuternicirea care trebuia anexată cererii de apel trebuia să aibă ca obiect și dreptul de a formula cererea de apel în numele apelantei, și nu doar dreptul de a reprezenta partea în fața instanței.
Pe de alta parte, in ceea ce privește inscrisurile anexate de catre apelanta, instanta apreciaza ca acestea nu fac dovada faptului că d-na T. Ninof - director Directia Juridica si de dl. Bogdan Stanica- sef departament juridic, au această o imputernicire expresa de a formula apelul, chiar daca acestia se regasesc pe o lista de semnaturi actualizate, nefiind depus si un extras ORC in acest sens, care sa ateste existenta opozabila erga omnes a dreptului lor de reprezentare pentru apelanta.
T. ul reține astfel că nu s-a făcut dovada faptului că d-na T. Ninof - director Directia Juridica si de dl. Bogdan Stanica- sef departament juridic ,au fost
împuterniciti să formuleze cererea de apel, motiv pentru care sancțiunea care intervine este nulitatea cererii de apel în conformitate cu dispozițiile art. 82 c.pr.civ. conform cărora dacă nu se acoperă lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții în termenul acordat în acest scop, cererea va fi anulată.
Față de considerentele reținute, se va admite excepția lipsei dovezii de reprezentant a d-nei T. Ninof - director Directia Juridica si a d-lui. Bogdan Stanica- sef departament juridic si se va anula apelul declarat de apelanta SC O.
B. R. SA împotriva sentinței civile nr. 873/2013, pronunțată la data de 3 iulie 2013, în dosarul nr._ al Judecătoriei D., pe care o va menține în întregime.Se retine ca, fata de modul de solutionare a exceptiei prioritar analizate, nu se mai impune si analizarea celeilalte exceptii invocate din oficiu.
In baza art. 453 NCPC apelanta SC O. B. R. SA va fi obligata să plătească intimatului B. V. F. suma de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată in apel, reprezentand onorariul avocatial, conform dovezii anexate.(f.115).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a d-nei director direcție juridică T. Ninof și a d-lui șef departament juridic Bogdan Stănică, invocată din oficiu și, în consecință:
Anulează apelul declarat de apelanta SC O. B. R. SA, cu sediul în B.
, str. Calea B., nr. 66-68, sector 1, CUI 7926069, J40/10296/1995, cont bancar_ V1000000000001760 deschis la SC O. B. R. SA, în nume propriu și în calitate de reprezentant al O. F. S. S BV în contradictoriu cu intimatul B.
V. F.
, CNP 1., cu domiciliul în D., str. U., nr. 8, bloc A7, ap. 18, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 873/2013, pronunțată la data de 3 iulie 2013, în dosarul nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține în întregime.
Obligă apelanta SC O. B. R. SA să plătească intimatului B. V. F. suma de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
C. G. | D. M. | D. | A. | B. |
Red.DMD/MM
4 ex./_
Judecător fond: C. D. R., Judecătoria Dej, județul C. .
| ← Încheierea civilă nr. 2153/2013. Constatare nulitate act | Sentința civilă nr. 616/2013. Constatare nulitate act → |
|---|
