Decizia civilă nr. 1170/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1170/R
Ședința publică din 22 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. I.
J. ecător S. O.
J. ecător A. C. O.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă S.
DE R., cu sediul în B., sector 1, str. G. B., nr. 60-64, împotriva sentinței civile nr. 5964 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimata SC D. C. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că se solicită judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza lămurită și o reține în pronunțare.
T.
Deliberând asupra recursului, a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5964 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R. DE R. în contradictoriu cu pârâta SC D. C. S. .
În considerentele sentinței s-a reținut: "; Reclamanta S. R. de R.
, cu sediul în B., este conform legii proprii de organizare și funcționare, serviciul public autonom de interes național.
În litigiul dedus judecății, reclamanta pretinde astfel obligarea pârâtei în temeiul art. 40 al. 3 din Legea nr. 41/1994 modificată, la plata contravalorii taxei pentru serviciul de radiodifuziune.
Potrivit art. 40 al. 3 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările ulterioare "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";.
Din cuprinsul acestor reglementări se constată, fără echivoc, faptul că obligația achitării unei asemenea taxe revine doar acelor persoane juridice care au calitatea de beneficiari ai unui asemenea serviciu.
În speță, reclamantei, în temeiul art. 1169 Cod civil, se reține că îi revine obligația de a dovedi faptul că societatea pârâtă este beneficiar al serviciului de radiodifuziune, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o.
Un alt argument în susținerea existenței obligației reclamantei de a dovedi calitatea de beneficiar a pârâtei cu privire la serviciul de radiodifuziune, îl constituie și Decizia nr. 297/_ a Curții Constituționale, prin care s-a reținut că nu contravin Legii fundamentale prevederile art. 40 al. 3 din Legea nr. 41/1994, care prevăd obligația persoanelor juridice române sau străine cu sediul în România, de a plăti în calitate de beneficiari, o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune.
Astfel, s-a relevat că dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc faptul că veniturile proprii ale Societății Române de R. provin, între altele, și din taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, dar așa cum rezultă din cuprinsul al. 3 al acestui articol, care a și făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, asemenea taxe sunt datorate de către subiectele de drept menționate, numai în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
În susținerea cererii deduse judecății reclamanta a invocat și prevederile art. 5 al. 1 din H.G. nr. 977/2003 precum și art. 6 al. 1 și 2 din aceeași hotărâre de guvern, dispoziții legale ce vizează modalitatea de încasare a unor asemenea taxe, precum și obligația plății penalităților de întârziere în caz de neplată la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune.
Și aceste prevederi legale trebuie interpretate în același sens ca și cele ale Legii nr. 41/1994, în aplicarea căreia a fost adoptată H.G. nr.977/2003.
Pentru considerentele mai sus expuse, urmează a respinge acțiunea civilă formulată.";
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Recurenta a arătat că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care guvernează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea resurselor de finanțare a principalelor mijloace de informare, art. 31 din Constituție.
Dispozițiile art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 prevăd în mod legal faptul că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune în calitate de beneficiari ai acestor servicii";.
Prin conținutul art. 40 alin. 3 legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, indiferent dacă acestea dețin sau nu receptoare radio.
Prin urmare s-a arătat că toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile au prezumată calitatea de beneficiar conform art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 fără a se putea da o altă interpretare termenului de beneficiar, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional.
În drept au fost invocate prev.art. 304 ind.1 C.pr.civilă, art. 304 pct.9 C.pr.civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, a înscrisurilor de la dosar, tribunalul reține următoarele:
Dispozițiile art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 stabilesc obligativitatea plății serviciului public de radiodifuziune exclusiv în sarcina persoanelor juridice care beneficiază de acest serviciu.
În mod corect prima instanță a reținut că prin înscrierea automată a taxei de radiodifuziune în facturile emise cu scopul de a încasa prețul datorat de destinatarul facturii pentru serviciile de furnizare a energiei electrice nu se face dovada calității de beneficiar al serviciului de radiodifuziune.
Recurenta-reclamantă nu a dovedit că societatea pârâtă este beneficiar al serviciului de radiodifuziune și implicit nu a dovedit că are de recuperat o creanță de la aceasta.
Astfel, prin decizia ICCJ nr. 2102/2009 s-a stabilit că "Problema care se pune în speță este de a stabili cum a reglementat legiuitorul român acest domeniu, respectiv dacă a intenționat să instituie taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune și televiziune în sarcina tuturor persoanelor juridice, indiferent de calitatea lor de beneficiare ale serviciilor, sau, dimpotrivă, legiuitorul a înțeles să stabilească această taxă doar ca o contraprestație pentru serviciile furnizate de aceste instituții doar persoanelor juridice care dețin aparate radio/TV, beneficiind în acest fel de aceste servicii.(…)
În concluzie, având în vedere aceste considerente, precum și faptul că, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, rezultă faptul că cele două hotărâri ale Guvernului, nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și, respectiv, nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. (1) dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, așa cum s-a menționat, face distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.
A interpreta în sens contrar, fără a se face această distincție, înseamnă a impune plata acestor taxe, spre exemplu, și persoanelor juridice cărora legiuitorul le recunoaște dreptul de a-și suspenda temporar activitatea sau de a declara că nu desfășoară activitate la sediul social, or, acest lucru nu este posibil, aducându-se prejudicii acestor persoane juridice, acestea fiind vătămate practic în drepturile lor.";
Pentru aceste considerente tribunalul va înlătura criticile aduse hotărârii, apreciindu-le neîntemeiate și va menține această hotărâre ca fiind temeinică și legală.
În consecință, recursul este nefondat și va fi respins ca atare potrivit art.
312 alin. 1 C.pr.civilă, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. DE R.
, cu sediul în B., str. G. B., nr. 60-64, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 5964 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
V. I.
S.
O.
C.
O.
G. ier,
H.
Red. / Tred. O.C._ ex.2
J. ECĂTOR LA FOND C. C. P.
| ← Decizia civilă nr. 190/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 459/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
