Sentința civilă nr. 3423/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.3423
Ședința publică din 28 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. O. - judecător
GREFIER: A. H.
Pe rol fiind soluționarea litigiului cu profesioniștii privind pe reclamanta SC I. SA cu sediul în B. M., str.Europa nr.53, aflată în insolvență, prin administrator judiciar P. G. I. cu sediul în B. M., Bd.B. nr.25 etaj 1 în contradictoriu cu pârâta SC I. T. S., cu sediul în S., str.D., nr.24, județul S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtei SC I. T. S. avocat P. escu Radu, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, din partea reclamantei la data de_ răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională.
Instanța comunică un exemplar din răspunsul la întâmpinare și întâmpinarea la cererea reconvențională reprezentantului pârâtei.
Potrivit art.131 NCPC constată că este competentă general și material pentru soluționarea prezentei cauze, că prin întâmpinarea depună la dosar s-a invocat de către pârâtă excepția de necompetenței teritoriale și acordă cuvântul în susținerea excepției.
Reprezentantul pârâtei - reclamante reconvențional, avocat P. escu Dragoș depune la dosar împuternicirea avocațială, arată că motivele acestei excepții au fost relatate pe larg în cuprinsul întâmpinării și din punctul său de vedere, deși legea specială arată faptul că toate actele de procedură legate de o societate care intră în faliment ar trebui judecate la sediul acestei instanțe. Susține că aceste acte se referă la actele cu privire la dosarul de faliment, în speță ne aflăm într-un dosar diferit, cu un obiect diferit, respectiv pretenții, căruia ar trebui să i se aplice competența de drept după noul cod la sediul pârâtei sau alternativ la sediul de executare al contractului, în speță Oradea.
Instanța, raportat la prevederile art.6 din Legea nr.85/2006 pune în discuția părților dacă ar atrage competența judecătorului sindic sau a oricărui alt judecător de la instanța pe rolul căreia se află dosarul de faliment.
Reprezentantul pârâtei - reclamante reconvențional, avocat P. escu Dragoș apreciază că nu ar atrage competența judecătorului sindic ci a unui alt complet.
Instanța pune în discuția reprezentantului pârâtei - reclamante reconvențional timbrarea cererii reconvenționale.
Reprezentantul pârâtei - reclamante reconvențional, avocat P. escu Dragoș arată că a intrat pe site-ul tribunalului și nu a văzut nimic în ceea ce privește taxa judiciară de timbru, însă solicită a i se pune în vedere suma pe care trebuie să o achite.
Instanța, potrivit art.2 lit.g din Legea nr.146/1997 pune în vedere să timbreze cererea reconvențională la nivelul pretențiilor, respectiv 200.000 Euro, la cursul de schimb din data încheierii contractului.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepție potrivit art.132 alin.3 NCPC.
T.
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal la data de_ sub dosar nr._ reclamanta S.C. "I. "; S.A. B. M. - societate în insolvență, prin administrator judiciar P. G. I.P.U.R.L., cu sediul în B. M., Bd. B. nr. 25, etaj 1, județul M., a chemat în judecată pârâta S.C. "I. T. "; S.R.L., cu sediul în S., str. D. nr. 24, județul S., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.467.473,72 lei reprezentând contravaloare lucrări de construcție executate în baza contractului de execuție nr. 3197/_
, semnat și asumat de părți, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale datorate pentru fiecare zi de întârziere aplicate asupra debitului datorat, calculată de la scadența facturii și până la achitarea integrală a debitului, precum și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată pe care le va face reclamanta cu acest proces.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin contractul de execuție nr. 3197/_, semnat cu S.C. "I. T. "; S.R.L., în calitate de beneficiar, reclamanta s-a angajat la execuția unor lucrări tehnico-edilitare și de construcții la obiectivul Ansamblul comercial Oradea, str. Șt.O. Iosif nr. 3, aferente imobilului mai sus prezentat, precum și a tuturor structurilor ajutătoare.
Din valoarea totală contractată în sumă de 1.000.000,00 euro + TVA, conform prevederilor art. 5.1. s-a achitat un avans de 15%, respectiv suma de 150.000,00 euro + TVA și ulterior conform actului adițional nr. 1/_ la contract s-a scăzut din valoarea contractată suma de 176.679,00 euro + TVA (echivalentul a 768.995,00 lei + TVA), rămânând un rest de 673.321,00 euro + TVA, conform contractului.
Din această valoare reclamanta S.C. "I. "; S.A. B. M. a executat lucrări în valoare totală de 1.467.473,72 lei (echivalent a 304.597,49 euro fără TVA calculate la cursul RON/EUR 4,5370), fiind emisă factura nr. 12IN500066/_ . Se face mențiunea că din această factură a fost stornat parțial avansul acordat conform clauzelor contractuale.
Urmare a refuzului de plată a facturii transmise împreună cu situația de lucrări nr. 1/_, precum și alte înscrisuri doveditoare, s-a procedat, conform prevederilor art. 7201 din vechiul Cod de procedură civilă, în vigoare la acea dată, la înaintarea adresei de convocare la conciliere. Astfel, prin adresa nr. 3444/_ societatea pârâtă a fost convocată la conciliere pentru data de_, transmisă prin BEJ Horea Cazan, sediu birou S., str. George Coșbuc nr. 1, primită de debitoare în data de_, conform dovezii de primire atașată la dosar.
De asemenea, a fost convocat la conciliere directă prin adresa nr. 3670/_ beneficiarul final al investiției, S.C. Kaufland R. ia SCS pentru data de_ .
La data stabilită în textul acestei convocări nu s-a prezentat nici un reprezentant al acesteia, în vederea soluționării pe cale amiabilă a diferendului. Deși S.C. "I. "; S.A. B. M. și-a îndeplinit obligațiile contractuale întocmai, beneficiarul S.C. "I. T. "; S.R.L. nu a înțeles să se achite de obligațiile contractuale, respectiv plata sumelor aferente conform situației de lucrări atașată prezentei, pentru lucrări în valoare de 1.467.473,72 lei, conform
facturii fiscale nr. 12IN500066/_ .
Refuzul nejustificat și în afara condițiilor contractuale, de a semna și accepta lucrările executate, denotă rea-credință și îndreptățește reclamanta
S.C. "I. "; S.A. la sesizarea instanței de judecată cu judecarea prezentei acțiuni, solicitând sprijin în vederea recuperării sumelor datorate conform contractului de execuție semnat între părți.
Este bine cunoscut faptul că contractele sinalagmatice au ca trăsătură specifică caracterul reciproc și interdependent al obligațiilor, fiecare fiind debitor și creditor în același timp față de cealaltă parte contractantă. Reclamanta, S.C. "I. "; S.A. în speță, și-a îndeplinit obligațiile asumate, având dreptul de a cere, așa cum a menționat, executarea întocmai a obligațiilor contractuale de către cealaltă parte.
Mai mult, conform prevederilor art. 1862 NCC, de îndată ce a primit comunicarea prin care antreprenorul/executantul îl înștiințează că lucrarea este finalizată, beneficiarul are obligația ca, într-un termen rezonabil potrivit naturii lucrării și uzanțelor din domeniu, să o verifice și, dacă aceasta corespunde condițiilor stabilite prin contract, să o recepționeze, precum și, atunci când este cazul, să o ridice.
Iar așa cum reiese din prevederile alin. 2 al aceluiași articol, 1862 din NCC, dacă fără motive temeinice beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică neîntârziat antreprenorului rezultatul verificării, lucrarea se socotește recepționată fără rezerve.
În corelația cu obligația antreprenorului de a preda lucrarea executată,
S.C. I. S.A. în speță, la termenii și în condițiile stabilite în contract, beneficiarul are obligația de a recepționa și prelua lucrarea.
Prin adresa nr. 10901/_ s-a comunicat răspunsul la adresa nr. 2819/_, pârâta S.C. "I. T. "; S.R.L. a solicitat reprogramarea datei fixate pentru recepție, fiind de acord să recepționeze lucrările, pe faze de execuție, înainte de finalizarea completă a contractului, condiționat de recepția cu autoritățile. Se face mențiunea că s-au efectuat recepții cu autoritățile, încheindu-se în acest sens procese-verbale de recepție și punere în funcțiune, atașate în copie prezentei acțiuni.
Ca ultimă încercare de aplanare a acestui conflict, reclamanta a convocat reprezentanții pârâtei S.C. "I. T. "; S.R.L. la o ședință de conciliere pe data de_, fixată la sediul administratorului judiciar P. G. I.P.U.R.L. din B.
M., la care au fost prezenți reprezentanții S.C. "I. T. "; S.R.L. prin manager proiect Peres V. Mircea, asistat de avocat parte, dl. P. escu Dragoș.
Discuțiile s-au încheiat fără rezultate concrete, prin semnarea procesului- verbal de ședință din_, care certifică faptul că părțile au repus în discuție aspectele litigioase și pretențiile reciproce.
Prin recunoașterea parțială a pretențiilor S.C. "I. "; S.A., respectiv a unei valori de 25.000,00 euro, acceptată de S.C. "I. T. "; S.R.L., cuprinsă în procesul-verbal din_, reiese în mod cert faptul că pârâta datorează sume de bani către reclamantă, pârâta manifestându-și intenția de a plăti această sumă către S.C. "I. "; S.A.
În drept s-au invocat prevederile art. 187, art. 189, art. 218 alin. 3 Cod procedură civilă, prevederile Legii nr. 85/2006.
Pârâta S.C. "I. T. "; S.R.LS a formulat întâmpinare, cât și cerere reconvențională în cauză.
Pe cale de excepție, pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială a instanței în raport de prevederile art. 107 din noul Cod de procedură civilă raportat și la dispozițiile art. 113 din noul Cod de procedură civilă.
S-a arătat că normele de procedură în materie de faliment stabilesc ca fiind competentă instanța de la sediul debitorului, dar prezenta cauză este un litigiu comercial de drept comun.
Pârâta a arătat că prioritară este competența de la sediul pârâtei, însă și dacă s-ar aplica prevederile competenței alternative, aceasta tot n-ar reveni T. ui M., ci T. ui Bihor.
Prin răspunsul la întâmpinare și întâmpinarea la cererea reconvențională formulate în cauză, reclamanta S.C. "I. "; S.A. B. M. prin administrator judiciar P. G. I.P.U.R.L. a solicitat respingerea excepției de necompetență teritorială invocată de pârâta-reclamantă reconvențional.
S-a arătat că acțiunea este întemeiată pe prevederile Legii nr. 85/2006, actualizată, fiind astfel incidente prevederile speciale, derogatorii de la regula generală, care atrag competența materială a tribunalului în compunerea specială a judecătorului sindic.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocată de către pârâta-reclamantă reconvențional prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 95 pct. 1 din noul Cod de procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date de lege în competența altor instanțe, reținând, prin raportare la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. f din noul Cod de procedură civilă, că îi revin în competență cererile evaluabile în bani de peste 200.000 lei.
Împrejurarea că societatea reclamantă se află în procedură de insolvență este lipsită de relevanță atât timp cât dispozițiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 prevăd că sunt de competența judecătorului sindic doar procedurile prevăzute de această lege, acțiunea în pretenții fiind o acțiune de drept comun. Stabilirea unor atribuții pentru administratorul judiciar/lichidator nu se poate asimila cu o
"procedură"; care presupune întrunirea unor anumite condiții specifice, cum sunt cuprinse în secțiunea a patra din Legea nr. 85/2006.
Reținând că în cauză sunt incidente prevederile art. 107 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărui circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel";, instanța se declară necompetentă teritorial, conform art. 132 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă.
Ca atare, dosarul este trimis de îndată instanței competente, Tribunalul Sibiu - Secția comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată de către pârâta -reclamantă reconvențional SC I. T. S., cu sediul în S., str.D., nr.24.
Declină, în favoarea T. ui S. competența de soluționare a litigiului comercial existent între reclamanta SC I. SA cu sediul în B. M., str.Europa nr.53, aflată în insolvență, prin administrator judiciar P. G. I. cu sediul în
B. M., Bd.B. nr.25 etaj 1 în contradictoriu cu pârâta SC I. T. S., cu sediul în S., str.D., nr.24, județul S. .
Fără cale de atac. Pronunțată în ședința publică, azi, _ | . | ||
Președinte, S. O. | A. H. | G. ier, |
Red. S.O.-_
Tred.A.H.-_ - 2 ex
R O M Â N I A 4204
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Din .06.2013
C Ă T R E
TRIBUNALUL SIBIU
Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus privind pe reclamanta SC
I. SA cu sediul în B. M., str.Europa nr.53, aflată în insolvență, prin administrator judiciar P. G. I. cu sediul în B. M., Bd.B. nr.25 etaj 1 în contradictoriu cu pârâta SC I. T. S., cu sediul în S., str.D., nr.24, județul S., având ca obiect pretenții, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.3423/_ prin care s-a admis excepția de necompetență teritorială invocată de către pârâta SC I. T. S. și s-a dispus declinarea în favoarea T. ui S. a competenței de soluționare a litigiului comercial existent.
Dosarul conține
file.
Președinte, G. ier,
S. O. A. H.
R O M Â N I A 4204
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Din .06.2013
C Ă T R E
TRIBUNALUL SIBIU
Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus privind pe reclamanta SC
I. SA cu sediul în B. M., str.Europa nr.53, aflată în insolvență, prin administrator judiciar P. G. I. cu sediul în B. M., Bd.B. nr.25 etaj 1 în contradictoriu cu pârâta SC I. T. S., cu sediul în S., str.D., nr.24, județul S., având ca obiect pretenții, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.3423/_ prin care s-a admis excepția de necompetență teritorială invocată de către pârâta SC I. T. S. și s-a dispus declinarea în favoarea T. ui S. a competenței de soluționare a litigiului comercial existent.
Dosarul conține
file.
Președinte, G. ier,
S. O. A. H.
← Decizia civilă nr. 156/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 190/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|