Decizia civilă nr. 118/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 118/2013
Ședința publică din data de 28 Februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. JUDECĂTOR: M. A. P. JUDECĂTOR: L. D. E.
GREFIER: M. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenții P. L. A M. B., M.
B. - PRIN P. și M. G. împotriva Sentinței civile nr. 7480/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, și în contradictoriu cu intimata SC DS B., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul M. G., lipsă fiind reprezentanții legai ai recurentelor și al intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar, la data de _
, dovada achitării diferenței de taxă de timbru în cuantum de 22,19 pentru dosarul de fond și a timbrării recursului declarat de recurentul M. G. cu taxă de timbru în cuantum de 26,59 lei și timbre judiciare în val. de 29 lei.
Recurentul arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, nemaifiind alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Recurentul M. G. arată că susține recursul așa cum a fost formulat, pentru motivele arătate în scris. Mai arată că prin hotărârea instanței de fond nu i s-au acordat cheltuielile de judecată și cheltuielile materiale efective. Cu toate că a solicitat daune morale și materiale, a timbrat corespunzător acțiunea formulată, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestora. I s-au acordat 1000 lei despăgubiri, însă numai reparația autoturismului a costat 1500 lei. Referitor la daunele morale solicitate în cuantum de 80000 lei, arată că acestea le apreciază justificate, întrucât la fila 94 din dosarul de fond există acte medicale care atestă că suferă de silicoză, diagnostic care impune evitarea răcelilor. La data ridicării autoturismului, a umblat noaptea, la -30 grade, în cămașă pentru a găsi autoturismul, dată de la care a rămas cu o sensibilitate puternică, respectiv cu rinită alergică de care s-a tratat de-abia acum. Prin ridicarea autoturismului i s-au adus prejudicii materiale și prin faptul că nu s-a putut folosi de mașină pentru a se putea prezenta la întâlniri de afaceri. În acea noapte i-a solicitat patronului SC DS să-i restituie autoturismul, acesta i-a luat banii cu "japca";, spunându-i să revină a doua zi după mașină și chitanță. Mai arată că instanța de fond nu i-a acordat nici dobânda BNR solicitată.
Referitor la locul de parcare, arată că nu a avut cunoștință că acel loc de parcare era abonat, întrucât pe jos era zăpadă și nu s-a putut observa nr. de înmatriculare lipit pe bordură, iar indicatorul prin care se specifică faptul că este parcare de reședință abonamente este situat după gheena de gunoi fără a putea fi văzut, astfel cum se observă în planșele foto existente la dosarul de fond la filele 62, 89-93.
Mai arată că prin ridicarea autoturismului poliția nu respectă HCL, întrucât trebuia să blocheze roata mașinii. Mai mult, prin ridicare i-au "înfundat"; portiera și i-au zgâriat jantele, despăgubiri care nu i-au fost acordate deloc. Mai solicită despăgubiri materiale, reprezentând zilele pierdute la instanță, respectiv câte 50 lei pentru fiecare termen de judecată.
În concluzie, solicită ca sumele solicitate să fie mărite de instanță substanțial pentru ca funcționarii de la P. locală B. să nu mai facă așa ceva.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 7480/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prematurității formulării acțiunii invocată de pârâta SC DS . A fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a SC DS invocată de către aceasta .
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M. G., în contradictoriu cu pârâta SC DS și P. locală a municipiului B. ,
și în consecință s-a dispus anularea procesului verbal de ridicare a autoturismului seria E nr. 0196/_
; s-a dispus obligarea pârâtei SC D. la restituirea către reclamant a sumei de 300 lei și la plata de 1000 lei cu titlu de despăgubiri. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte petite ale acțiunii.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de SC DS în contradictoriu cu M.
B. prin P. și P. locală a municipiului B., prin P. și în consecință au fost obligați chemații în garanție la plata către reclamant a sumei de 300 lei reprezentând taxă ridicare autovehicul și 1000 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare a contravenției seria A nr.0. întocmit la data de_ reclamantului i-a fost aplicată sancțiunea avertisment pentru fapta de a parca neregulamentar autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe locul de reședință rezervat dl R. D., faptă săvârșită în data de 0_, la ora 23.
Cu acea ocazie, s-a dispus ridicarea mașinii, întocmindu-se la data de_ procesul verbal de ridicare seria E nr. 0196./_
În conformitate cu dispozițiile HCL 214/2009, reclamantul a solicitat societății pârâte restituirea sumei de 300 lei achitați pentru restituirea autovehiculului considerând că procedura de ridicare a autoturismului a fost greșit efectuată întrucât agenții poliției rutiere nu au încheiat mai întâi un proces verbal de imobilizare/blocare a roților, ulterior, să încheie proces - verbal de constatare și sancționare a contravenției, după care să ridice mașina.
Potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ. "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.";
Întrucât în cauză au fost invocate mai multe excepții procesuale, instanța a stabilit ordinea de soluționare a acestora ținând cont de criteriul conform căruia se va rezolva excepția procesuală care în caz de admitere face inutilă analiza celeilalte, după cum urmează: excepția lipsei calității procesuale pasive a SC DS, invocată de această pârâtă și excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de aceeași pârâtă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a SC DS invocată de această pârâtă.
În raporturile obligaționale, cum este și cel invocat în cererea de chemare în judecată, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre cel despre care se afirmă că este debitor și pârât.
În cauză, din probele administrate, respectiv contractul de prestări servicii încheiat între SC D. și M. B. având ca obiect ,ridicarea transportul,depozitarea și eliberarea autovehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar ,rezultă că prestatorul are obligația de a încasa tarifele aferente acțiunilor de ridicare ,transport ,depozitare și eliberare aprobate de Consiliul local respectiv 300 lei tarif de ridicare și 30 lei tarif de staționare. Prețul contractului reprezintă 10% din suma totală fără TVA încasată pe baza tarifului de ridicare .
În această situație, instanța a apreciat că în cauză SC DS are calitate procesuală pasivă, întrucât îi revine obligația încasării acestui tarif din care percepe pentru ea un procent de 10%.
Excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocată de SC DS
Potrivit art. 7201Cod procedură civilă ,,în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte .Această procedură are menirea de a de a face părțile să-și soluționeze litigiul pe cale amiabilă, arătând fiecare parte pretențiile care le are și actele doveditoare
.Aceste dispoziții nu trebuie interpretate restrictiv și formalist, faptul că adresele comunicate de reclamant nu poartă denumirea de notificare sau de proces -verbal de conciliere ,nu duc la concluzia că finalitatea acestei proceduri nu a fost urmărită.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că
prin procesul verbal de constatare a contravenției întocmit reclamantului nu s-a dispus și măsura ridicării autoturismului ,ca orice măsură tehnico administrativă sau pedeapsă complementară aceasta trebuie să se regăsească în actul sancționator.
Pe de altă parte, oprirea, staționarea și parcarea sunt manevre executate de conducătorii auto ce sunt reglementate de prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, și cele ale Regulamentului aprobat prin HG nr. 1391/2006, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, fapta de a opri/staționa neregulamentar este o contravenție prevăzută de legislația aplicabilă în materie de circulație rutieră, astfel că actele administrative adoptate de autoritatea locală vizând aceste aspecte trebuie să fi interpretate și circumscrise în raport de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și HG nr. 1391/2006.
Se impune a se preciza că parcarea este o staționare în spații special amenajate sau stabilite în mod corespunzător (vezi art. 63 alin 4 din OUG nr. 195/2002R). Prin urmare, în speță putem avea eventual o sancțiune aplicată pentru fapta de staționare neregulamentară, întrucât parcarea nu poate fi decât o staționare regulamentară, fiind executată în spații special amenajate și semnalizate în acest sens. De altfel, aceasta este și rațiunea pentru care Regulamentul aprobat prin HG 1391/2006 nu are nicio prevedere referitoare la interzicerea parcării, fiind un nonsens să sancționezi o staționare în locuri special amenajate ce este prin excelență o staționare corespunzătoare regulamentului.
Astfel, măsura ridicării autovehiculului petentului, este în mod vădit nelegală, întrucât reprezintă o măsură ce poate fi dispusă numai în caz de oprire sau staționare neregulamentară. În speță, agenții intimatei nu au indicat o asemenea faptă ca fiind săvârșită de petent, precizându-se că petentul a parcat neregulamentar, instanța reținând că nici măcar în actul normativ al autorității locale nu există decât fapta de oprire/staționare neregulamentară prin mai multe modalități, inclusiv, blocarea accesului în parcare sau la locurile rezervate.
În altă ordine de idei, instanța a constatat că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat la o zi după ce petentului i se ridicase autoturismul, context în care se apreciază că în lipsa unui proces-verbal de contravenție care să constate pe data de_ o faptă contravențională, ridicarea autoturismului rămâne fără suport legal, întrucât art. 97 precizează că polițistul rutier (n.red. sau polițistul local, față de prevederile Legii 155/2010) poate dispune și una dintre măsurile tehnico-administrative, printre care ridicarea autoturismului, (conjuncția ,,și"; interpretându-se în sensul că orice măsură tehnico- administativă se aplică alături de o altă sancțiune principală). Altfel spus, această măsură se dispune cel puțin în același timp cu o sancțiune principală sau după constatarea și aplicarea sancțiunii principale și nu înainte de aplicarea acesteia. Din această perspectivă, atâta vreme cât la data de_ nu exista un proces-verbal care să sancționeze staționarea neregulamentară nu era admisibil a se ridica autoturismul petentului, măsura ridicării fiind una ce are caracter accesoriu unei fapte de staționare neregulamentară, neputând a fi dispusă înainte de încheierea procesului-verbal de contravenție, întrucât această ultimă situație ar presupune că ridicarea ar fi o măsură ce are caracter autonom și fără legătură cu fapta contravențională sancționată prin procesul-verbal de contravenție, fapt inadmisibil deoarece contravine prevederilor legale și rațiunii pentru care a fost instituită măsura respectivă.
Astfel, față de cele ce preced, instanța a dispus anularea procesului verbal de ridicare a autoturismului seria E nr. 0196/_ și obligarea pârâtei SC D. la restituirea către reclamant a sumei de 300 lei reprezentând contravaloare taxă de ridicare încasată.
Cu privire la despăgubirile solicitate instanța a apreciat că sunt justificate doar în parte .
Astfel, în practica judiciară și literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând o atingere adusă existenței fizice a persoanei,a integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității, onoarei, prestigiului profesional.
Potrivit art.1169 cod civil în cererea privind acordarea daunelor morale sarcina probei revine reclamantului .
Potrivit regulilor de drept comun, reclamantul trebuie să facă dovada existenței prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit al faptei, săvârșită cu vinovăție, și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta pârâtului.
În cazul în speță prin comportamentul abuziv și ilegal pârâta i-a vătămat reclamantului dreptul de a folosi, a dispune și a avea posesia bunului său de care avea nevoie și datorită stării sale de sănătate, cauzându-i și prejudicii de ordin moral prin afectarea prestigiului și demnității ocrotite de lege. Spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privința daunelor morale, nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, apreciază o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciu moral cauzat, motiv pentru care instanța a obligat pârâta la plata de 1000 lei cu titlu de despăgubiri.
Cu privire la celelalte petite respectiv acordarea dobânzii legale pentru suma de 300 lei, instanța a respins-o motivat de faptul că până la data pronunțării prezentei hotărâri această taxă, era percepută ca o taxă legal încasată și raportat și la aspectul acordării de despăgubiri.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC DS, raportat la anularea procesului-verbal de ridicare a autoturismului și la faptul că suma de 300 lei, reprezentând taxă ridicare auto, a fost încasată și că doar o parte din ea, respectiv 10% revine pârâtei, având în vedere că cel care a dispus măsura a fost agentul din cadrul Poliției Comunitare, instanța a admis și această cerere, având drept consecință, restituirea către petent a sumei de 300 lei și a despăgubirilor de 1000 lei de către chemații în garanție.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termen legal, recurenții M. B. - prin P. și P. L. a mun. B.
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant și respingerea cererii de chemare în garanție formulate de SC DS, ca neîntemeiate.
În motivare s-a arătat că argumentele invocate de instanța de fond în considerentele sentinței contestate pentru admiterea cererii de chemare în garanție sunt total eronate și cu interpretarea greșită a legii.
S-a reținut, pentru admiterea cererii de chemare în garanție, aspectul că, temeiul relațiilor contractuale existente între SC D. și P. Comunitară, cea dintâi a încasat doar 10% din suma de 300 lei, reprezentând taxa de ridicare auto, pe care a achitat-o reclamantul astfel că se impune ca restituirea acestei sume, precum și a despăgubirilor de 1000 lei să fie în sarcina Poliției Comunitare, având în vedere că cel care a dispus măsura a fost agentul din cadrul acesteia.
În ceea ce privește suma de 300 lei reprezentând taxa ridicare auto, se arată că instanța a interpretat total greșit prev. art. 5 din contractul nr. 47/L/_ încheiat între M. B. și SC D.
S. . Conform acestui articol din contract, procentul de 10% reprezintă prețul contractului, pe care prestatorul serviciului de ridicare trebuie să îl vireze achizitorului până la data de 5 a fiecărei luni și se raportează la suma totală ce se acumulează în temeiul relațiilor contractuale. Astfel, s-a stabilit prin contract, în baza HCL 214/2009 - regulamentul privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite sau staționate neregulamentar, precum și la ridicare, transport, depozitare și eliberare a acestor autovehicule în mun. B., ca, din suma de 300 lei 10% să fie virați către M. B., iar restul de 90% să fie reținut de SC DS . Prin urmare, raportat la cele expuse instanța a interpretat exact invers situația, cum că cei 10% au rămas la DUmcor și 90% au fost virați M., motiv pentru care a apreciat că se justifică admiterea cererii de chemare în garanție.
Cât privește acordarea despăgubirilor în cuantum de 1000 lei cu titlu de daune morale către reclamant, se apreciază că este cu totul neîntemeiată, deoarece reclamantul nu a făcut dovada existenței prejudiciului moral precum și a raportului de cauzalitate între acest prejudiciu și fapta pârâtului. Nu poate fi acceptată ideea prejudiciului de ordin moral prin afectarea prestigiului și demnității reclamantului care sunt ocrotite prin lege.
Pe scurt este vorba de o faptă contravențională săvârșită de reclamant - respectiv a staționat neregulamentar pe un loc de parcare rezervat dintr-o parcare de reședință de pe str. Dragoș Vodă din M.
B. . locul de parcare respectiv era rezervat pentru R. D., care în data de 0_ la ora 21.30 a făcut o sesizare telefonică la P. L. semnalând că pe locul său era staționat autovehiculul petentului și nu are acces la acesta.
Se precizează că în aceste situații P. L. are obligația conform atribuțiilor sale legale să procedeze la eliberarea locului de parcare, pentru a proteja dreptul cetățeanului care a achitat un abonament pentru închirierea acelui loc, de a avea acces la parcare. Prin urmare, din moment ce la fața locului sesizarea telefonică s-a confirmat, autoturismul reclamantului era parcat pe locul rezervat lui R.
D., iar reclamantul nu era prezent, a fost dispusă măsura tehnico-administrativă a ridicării, conform procedurii prevăzute în regulamentul aprobat prin HCL nr. 214/2009. a fost întocmit un proces verbal de ridicare nr. 0196/0_ prin care se consemnează realizarea operațiunii de ridicare a autovehiculului staționat neregulamentar fiind semnat în calitate de martor de R. D. .
Ulterior după ce reclamantul și-a recuperat mașina s-a procedat la întocmirea procesului verbal de contravenție, aplicându-se sancțiunea avertismentului.
Acestea fiind elementele stării de fapt se apreciază că nu poate fi admisă susținerea cum că reclamantul ar fi fost victima unui abuz săvârșit de SC DS sau de către P. L. . Situația, într- adevăr neplăcută, prin care a trecut reclamantul nu a fost altceva decât consecința propriei culpe și
neglijențe, pentru care nu poate fi responsabilizat altcineva. Raportat la starea de fapt de la momentul respectiv, atât acțiunile Poliției Locale, cât și ale SC D. au fost perfect legale și justificate, astfel că nu se justifică în nici un fel nici restituirea sumei de 300 lei achitată cu titlu de taxă de ridicare și cu atât mai puțin despăgubiri în cuantum de 1000 lei.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 9, 3041, 312 al. 1 Cod procedură civilă, HCL nr.
214/2009, OG nr. 2/2001.
Petentul-recurent M. G. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 7480/2012
pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, solicitând admiterea recursului în sensul admiterii plângerii formulată de acesta în sensul acordării pretențiile solicitate sau admiterea recursului, casarea sentinței recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivare s-a arătat că la ultimul termen de judecata din data de_, având în vedere că acest dosar a fost suspendat de instanța de fond, o lungă perioadă de timp, suspendare care s-a dovedit în cele din urma greșită, i-a solicitat doamnei judecător, să țină seama în sentința pe care o va pronunța de toate solicitările sale din acțiunea inițială, solicitările si precizările făcute în scris și verbal în instanță pe parcursul procesului și în special de concluziile scrise pe care le-a depus la termenul din data de_, cu aproape un an de zile în urmă față de data ultimului termen de judecată.
Din analiza sentinței recurate, se constată că judecătoarea nu a ținut cont de solicitările sale, dovedite în dosarul de față și cele ce a cerut să fie acvirate, conexate la acesta.
Astfel, nu-i acordă pretențiile materiale și morale solicitate, pentru care instanța l-a obligat să plătească taxe de timbru și să depună și timbru judiciar, nu-i acordă cheltuieli de judecată, nu-i acordă suma de 527,32 lei, din factura Nr. AW 04597 din_, privind remedierea avariilor pentru autoturismul_, trecute în procesul - verbal de predare - primire a autovehiculului Seria E, Nr. 0196. In sentința recurata, nu-i acordă dobânzile solicitate la suma reținută abuziv de către pârâtă, deși procesul a durat peste 2 ani de zile și nu-i acordă daunele morale și materiale solicitate pentru care a fost obligat să plătească taxa de timbru și în plus în cadrul sentinței recurate nu explică de ce i-a acordat
numai 1000 lei ca despăgubire.
Se poate ușor observa că judecătoarea a dat în cele din urmă o sentința, fără să țină cont de actele medicale pe care le-a depus la dosar ca material probator și de suferințele și traumele fizice și psihice pe care a trebuit să le îndure din cauza pârâtei în complicitate cu primăria și poliția locală, în plină iarnă, luna ianuarie 2011, când afara erau - 35 grade celsius și recurentul a trebuit să mărșăluiască kilometrii întregi în căutarea autoturismului și fără să țină cont de concluziile scrise pe care le-a depus la dosar.
Solicită instanței de recurs să îndrepte toate aceste anomalii și să-i acorde în întregime pretențiile solicitate, pentru ca pe viitor să se îndrepte cât de cât aceste lucruri, pentru ca despăgubirile acordate de instanța de fond sunt prea mici pentru pârâtă, raportat la fapta comisă și la posibilitățile ei financiare care din suma de 300 lei, își reține suma de 270 lei și primăria încasează doar 30 lei și nu invers cum greșit a reținut în judecata sa judecătoarea de la fond.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 299 Cod pr. civilă.
Analizând recursurile declarate de recurenții M. B. și P. L. a M. B., prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul le apreciază ca fiind nefondate pentru considerentele ce vor fi relevate:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției seria A nr.0. întocmit la data de_, petentului i-a fost aplicată sancțiunea avertisment pentru fapta de a parca neregulamentar autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe locul de reședință rezervat lui R. D., faptă săvârșită în data de 0_
, la ora 23, reținându-se în sarcina acestuia întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art. 14 alin.4 din HCL B. 219/2009.
La data constatării contravenției, respectiv_, s-a ridicat autoturismul petentului, întocmindu- se procesul verbal de ridicare seria E nr. 0196./_ .
În conformitate cu dispozițiile HCL 214/2009, reclamantul a solicitat societății pârâte restituirea sumei de 300 lei achitați pentru restituirea autovehiculului considerând că procedura de ridicare a autoturismului a fost greșit efectuată întrucât agenții poliției rutiere nu au încheiat mai întâi un proces verbal de imobilizare/blocare a roților, încheind doar ulterior, proces - verbal de constatare și sancționare a contravenției, după care să ridice mașina.
Tribunalul reține că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că sunt incidente prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale Regulamentului aprobat prin HG nr. 1391/2006 și a analizat fapta săvârșită de
petent prin raportare la acestea și nu la prevederile 14 alin.4 din HCL B. 219/2009, în temeiul căreia a fost acesta sancționat.
Însă, măsura ridicării autoturismului petentului a fost nelegală, deoarece nu există un înscris întocmit de agentul constatator competent prin care să se constate contravenția și care să fie încheiat anterior dresării procesului- verbal de ridicare seria E nr. 0196./_ . Înscrisul constatator al faptei contravenționale era obligatoriu în condițiile în care procesul-verbal de contravenție a fost întocmit ulterior ridicării, respectiv a doua zi. Din această perspectivă sunt corecte reținerile instanței de fond în sensul că măsura ridicării este una ce are caracter accesoriu unei fapte de staționare neregulamentară, ridicarea nefiind o măsură ce are caracter autonom și fără legătură cu fapta contravențională sancționată prin procesul-verbal de contravenție.
Sunt fondate criticile recurenților cu privire la suma de 300 lei reprezentând taxa ridicare auto, fiind real că prima instanță a interpretat greșit prev. art. 5 din contractul nr. 47/L/_ încheiat între M.
B. și SC DS . Conform acestui articol din contract, procentul de 10% reprezintă prețul contractului, pe care prestatorul serviciului de ridicare trebuie să îl vireze achizitorului până la data de 5 a fiecărei luni și se raportează la suma totală ce se acumulează în temeiul relațiilor contractuale. Astfel, s-a stabilit prin contract, în baza HCL 214/2009 - regulamentul privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite sau staționate neregulamentar, precum și la ridicare, transport, depozitare și eliberare a acestor autovehicule în mun. B., ca, din suma de 300 lei 10% să fie virați către M. B.
, iar restul de 90% să fie reținut de SC DS . Prima instanță a reținut exact invers starea de fapt, în sensul că cei 10% au rămas la D. și 90% au fost virați M. B. .
Însă, soluția de obligare a recurentei la plata către SC DS a întregii sume este corectă, acesta fiind obligat la plata acestei sume în favoarea petentului, cu precizarea că, în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina S.C. DSR.L. ( prejudiciul constând în plata de către petent a sumei de 300 de lei, reprezentând cheltuieli de ridicare, transport și depozitare a autoturismului percepute de aceasta, iar fapta ilicită constă în aceea că vehiculul a fost ridicat din locul unde se afla staționat, fără a se constata în prealabil contravenția, raportul de cauzalitate rezultând din însăși materialitatea faptei și din cele expuse cu privire la nelegalitatea și netemeinicia actelor contestate), cu mențiunea că, în dreptul civil, răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai ușoară culpă, iar obligația de reparare a prejudiciului este integrală, indiferent de gravitatea vinovăției.
În ceea ce privește contractul de prestări servicii încheiat cu M. B., invocat de recurentă în susținerea recursului, are efect doar între părțile contractante, nu și față de terți, potrivit principiului relativității efectelor contractului. Acest contract nu îi este opozabil petentului care a contestat procesul- verbal de contravenție, autoritatea contractantă, M. B., neavând calitatea de parte în raportul contravențional.
Raporturile dintre părțile contractului de prestări -servicii vor fi reglementate într-un alt cadru, pe baza principiilor răspunderii contractuale.
Sunt nefondate criticile recurenților vizând neîndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea daunelor morale, prima instanță apreciind corect că, prin măsura nelegală a ridicării, transportării și depozitării autoturismului proprietatea petentului, în condițiile concrete ale stării de sănătate a acestuia dovedită cu actele medicale existente la dosarul de fond și ale condițiilor climatice, prin raportare la ora derulării faptelor, petentului i-au fost cauzate prejudicii de ordin moral, fiind cuantificate corect despăgubirile la suma de 1.000 lei.
Față de aceste considerente, în baza disp.art.3l2 alin.l C.pr.civilă, se vor respinge ca nefondate recursurile declarat de recurenții M. B. și P. L. a M. B. .
Analizând recursul declarat de recurentul M. G. , prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că o parte din criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi relevate:
În ceea ce privește acordarea sumei de 527,29 lei, cu titlu de contravaloare reparații aferente autoturismului proprietatea recurentului generate de avariile aduse cu ocazia efectuării operațiunilor de ridicare, transport și depozitare, tribunalul apreciază că cererea este nefondată, deoarece contractul de reparație nr. 21472, depus la fila 71 în dosarul de fond, a fost încheiat la data de_, la aproximativ 6 luni de la pretinsul fapt generator de prejudiciu, astfel că nu s-a făcut dovada certă că avariile au fost produse cu ocazia manevrelor mai sus amintite.
Nu sunt întemeiate nici criticile recurentului vizând cuantumul sumei acordate de prima instanță cu titlu de daune morale, suma de 1.000 de lei acordată fiind proporțională cu prejudiciul moral suferit
de recurent, raportat și la condițiile concrete de producere a prejudiciului, deoarece acesta avea posibilitatea limitării suferințelor, putându-se îmbrăca adecvat condițiilor specifice anotimpului de iarnă, având la îndemână și utilizarea serviciilor de taximetrie existente în localitate.
Sunt însă fondate criticile recurentului privind neacordarea de către prima instanță a dobânzii legale aferente sumei de 300 lei de la data plății sumei până la data restituirii efective a acesteia, aceasta fiind datorată pentru repararea integrală a prejudiciului, constând în folosul nerealizat, față de disp. art.1084 rap. la art. 1082 Cod civil.
Având in vedere considerentele reținute mai sus, tribunalul, in temeiul art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2, alin. 3 teza I rap. la art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată în sensul că va dispune obligarea pârâtei SC DS la plata către reclamant și a dobânzii legale aferente sumei de 300 lei de la data plății sumei până la data restituirii efective a acesteia, cu consecința obligării chemaților în garanție M. B. - prin primar, și P. locală a municipiului B. la plata către pârâta SC DS a sumei de 300 lei reprezentând taxa ridicare autovehicul și a dobânzii legale aferente acestei sume de la data plății sumei până la data restituirii efective, precum și a sumei de 1000 lei cu titlu de despăgubiri.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Având în vedere că, cheltuielile de judecată ocazionate de declararea recursului constau doar în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și împrejurarea că pentru partea în care se va admite recursul nu s-au perceput astfel de taxe, tribunalul, în temeiul art. 274 raportat la art. 298 și art.316 Cod proc. civilă, va respinge cererea recurentului M. G. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții M. B. | , prin primar și P. | |
L. | a M. B., ambele cu sediul în B., P. Ventrală, nr. 6, jud. B. | -Năsăud, împotriva |
sentinței civile nr. 7480/2012 pronunțată în dosar nr. _ | . | ||
Admite recursul declarat de recurentul M. G. | , domiciliat în B. | , Aleea P. | , nr. 3, sc.B, |
ap. 18, jud. B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 7480/2012 pronunțată în dosar nr._ și în consecință:
Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că dispune obligarea pârâtei SC DS la plata către reclamant și a dobânzii legale aferente sumei de 300 lei de la data plății sumei până la data restituirii efective a acesteia, cu consecința obligării chemaților în garanție M. B. - prin primar, și P. locală a municipiului B. la plata către pârâta SC DS a sumei de 300 lei reprezentând taxa ridicare autovehicul și a dobânzii legale aferente acestei sume de la data plății sumei până la data restituirii efective, precum și a sumei de 1000 lei cu titlu de despăgubiri.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge cererea recurentului M. G. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
B. L. T. M. A. P. L. D. E. M. D.
Red/dact: BLT/HVA
_ /4 ex
Jud. fond: T. L.M
| ← Decizia civilă nr. 420/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 584/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
