Decizia civilă nr. 2844/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2844/2013
Ședința publică din data de 06 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul M. C.
N., PRIN P. împotriva deciziei civile nr. 31/A din data de_ pronunțată de T. ul Specializat C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. LOCAL AL M. C. N. și pârâta SC H. B. S., având ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 13.541 din data de_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune si s-a respins, cererea precizata formulata de reclamanții C. LOCAL AL M. UI C. -N. prin P. si M. C. -N. prin P. ,
în contradictoriu cu pârâta SC H. B. S. .
Prin decizia civilă nr. 31/A din data de_ pronunțată de T. ul Specializat C., în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei
capacitații procesuale de folosința a apelantului C. LOCAL AL M. UI C. N., invocata din oficiu si in consecință, s-a anulat apelul declarat de apelantul C. LOCAL AL M. UI C. N. in contradictoriu cu intimata SC H. B. S., împotriva sentinței civile nr. 13541/_ pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ .
S-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul M. C. N. in contradictoriu cu intimata SC H. B. S., împotriva aceleiași sentințe, pe care o menținut-o în întregime.
Pentru a dispune anularea apelului formulat de către apelantul C. Local al M. ui C. -N., tribunalul a reținut că acesta nu posedă capacitate procesuală de folosință, iar în condițiile art. 41 alin. 1 și 2 C.pr.civ., asociațiile sau societățile fără personalitate juridică pot sta în judecată doar ca pârâte fiindu-le recunoscută doar calitatea procesuală pasivă nu și activă.
În privința apelului declarat de către C. Local al M. ui C. -
N., instanța de apel a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile Decretului-Lege nr. 167/1958, dreptul material la acțiune fiind prescris ca urmare a împlinirii termenului de prescripție de 3 ani.
Instanța de apel nu a reținut existența vreunor motive de întrerupere a cursului prescripției, respectiv un act începător de executare, constatând în privința acestui aspect că nu sunt îndeplinite condițiile art. 16 lit. c din actul normativ menționat anterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. LOCAL AL M. UI C. -N. prin P.
, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii apelului și a schimbării hotărârii instanței de fond.
În motivarea recursului recurentul arată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 16 din Decretul-Lege nr. 167/1958, fiind efectuate față de debitoare acte de executare, astfel încât cursul prescripției a fost întrerupt.
Cu privire la actele de executare, recurentul a enumerat existența unor înștiințări de plată, convocarea la conciliere, extrase de cont și a unei notificări.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Potrivit art. 16 lit. c) din Decretul-Lege nr. 167/1958, cursul prescripției se întrerupe atunci când față de debitor, creditorul obligației neexecutate, a realizat un act începător de executare.
Actele de executare reprezintă manifestări practice ale intenției creditorului de a-și realiza efectiv creanța utilizând forța publică precum și autoritățile administrative puse la dispoziția sa de către lege pentru a se realiza creanța existentă.
Atât practica judiciară cât și doctrina sunt constante în a considera că înștiințarea de plată transmisă debitorului nu reprezintă un act de executare întrucât față de debitor nu a fost luată nicio măsură concretă de natură a determina realizarea efectivă a creanței.
Noțiunea de "act începător de executare"; a fost interpretată în mod restrictiv. Astfel, așa cum s-a arătat anterior, are calitatea de a întrerupe cursul prescripției extinctive numai actul prin care se face un început de
2
executare efectivă împotriva bunurilor debitorului. Au fost socotite acte începătoare de executare: sechestrul execuțional aplicat asupra bunurilor mobile ale debitorului, poprirea înființată pe baza unui titlu executor ș.a.
Toate aceste acte indisponibilizează bunurile debitorului, ca un prim pas în procedura de executare silită, și constituie acte efective de începere a executării silite, care învederează intenția creditorului de a porni executarea și îl avertizează pe debitor depsre această intenție.
După înștiințarea de plată față de debitorul unei obligații, pot fi luate măsuri de executare silită, respectiv poprire sau vânzarea bunurilor mobile sau imobile. Doar în această situație, iminența executării, generată de faptul emiterii somației dar și de indisponibilizarea bunurilor, se poate analiza existența unui caz de întrerupere a cursului prescripției.
Lipsa unui titlu executor a împiedicat pe reclamantă să adopte și măsura de indisponibilizare a bunurilor, pentru a opera întreuperea cursului prescipției.
De altfel, chiar prezenta cerere de chemare în judecată a fost generată de intenția reclamantei de a-și realiza creanța față de un debitor, respectiv de a obține un titlu executor apt de al pune în executare în procedura de executare silită, în situația în care acesta nu este executat de bună voi de către debitor.
În consecință, față de cele menționate, reținând legalitatea deciziei recurate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamantul C. LOCAL AL M. UI C. -N. prin P. împotriva deciziei civile nr. 31 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 martie 2013.
PREȘEDINTE, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. |
GREFIER, D. C. |
Red.D.M./_ . Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: V. I. .Jud.tribunal: M.C.B. ;D.Hamciuc.
3
← Decizia civilă nr. 344/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 153/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|