Decizia civilă nr. 121/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 121/R/2013
Ședința publică din data de_ Completul este constituit din: PREȘEDINTE - N. K. JUDECĂTOR- D. D. JUDECĂTOR - F. M. GREFIER - F. B.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurentul V. S. în contradictoriu cu intimații C.N.A.D.N.R. SA prin D. R. D. ȘI P.
C. și B. S. R. M., împotriva sentinței civile nr. 18779/2012, pronunțată la data de_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca, cauza având ca obiect în prima instanță, contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă în reprezentarea intereselor recurentului, d-l avocat Iancu Laurențiu Florin, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimata C.N.A.D.N.R. SA prin D. R. D. ȘI P. C. a înregistrat la dosar în data de_, întâmpinare. Se comunică reprezentantului recurentului, un exemplar al acestei întâmpinări.
T. ul, din oficiu ridică excepția necompetenței sale materiale în soluționarea recursului având în vedere natura titlului în temeiul căruia s-a pornit executarea silită, excepție pe care o pune în discuția reprezentantului recurentului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea excepției ridicate din oficiu.
T. ul reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a T. ului Specializat C. .
T R I B U N A L U L,
Deliberând, reține că, prin sentința civilă nr. 18779/2012, pronunțată la data de 2 octombrie 2012, Judecătoria C. N. a respins contestația la executare formulată de contestatorul V. S. în contradictoriu cu intimata C. - D. R. DE D. SI P. C., ca neîntemeiată. De asemenea, a fost respinsă cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecat ca neîntemeiată.
În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut că prin procesul
- verbal de contravenție seria R11 nr. 0101826/_ contestatorul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 250 de lei și obligarea la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 de euro, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin 3 din OG nr. 15/2002. Împotriva procesului-verbal de contravenție contestatorul a formulat plângere contravențională, aceasta fiind soluționata prin sentința civilă nr. 9740/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos. nr._ prin admiterea în parte a plângerii și modificarea procesului-verbal în sensul
înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 de lei, cu sancțiunea avertismentului.
Prin cererea de executare silită înregistrată sub nr. 876/_ creditoarea C. - D. R. DE D. SI P. C. a solicitat executarea silită a sumei de 28 de euro în baza titlului executoriu - sentința civilă nr. 9740/_ .
Analizând argumentele invocate de contestator în susținerea nelegalității executării silite, prima instanță a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, sumele datorate în temeiul procesului-verbal de contravenție seria R11 nr. 0101826/_ fiind ca și natura juridică distincte și având un regim juridic de plata diferit. Astfel, potrivit art. 8 alin 3 din OG nr.15/2002 (în vigoare la data săvârșirii faptei) contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovigneta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4, aceasta suma constituind contravaloarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale.
Potrivit alin. 31al aceluiași articol agentul constatator va face mențiune în procesul-verbal de constatare a contravenției și despre contravaloarea despăgubirii și modul de achitare a acesteia. Despăgubirea se va achita în lei, la cursul de schimb stabilit potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) și (2), în contul Companiei Naționale de Autostrăzi și D. Naționale din România S.A. și va reveni acesteia ca venit extrabugetar. Prin urmare, sumele datorate în temeiul procesului verbal de contravenție încheiat în temeiul art. 8 alin 2 din OG nr. 15/2002 constituie, o parte, amendă contravențională - venit bugetar datorat statului, în calitate de creditor și recuperat prin intermediul administrațiilor finanțelor publice teritoriale și, o parte, despăgubire civilă - venit extrabugetar datorat Companiei Naționale de Autostrăzi și D. din România, în calitate de creditor și recuperat prin intermediul direcțiilor regionale.
S-a reținut de asemenea că prin sentința civilă nr. 9740/_ instanța a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, cf. art. 5 alin 5 raportat la art. 21 din OG nr. 2/2001, însă dispozițiile privind plata tarifului de despăgubire au rămas valabile, întrucât reindividualizarea se poate dispune doar cu privire la sancțiunile contravenționale, ori tariful de despăgubire nu este o sancțiune, ci echivalentul folosirii drumurilor naționale, în lipsa unei roviniete valabile. Chiar dacă în dispozitivul hotărârii nu se face vreo mențiune sub acest aspect, trebuie avute in vedere limitele plângerii contravenționale, astfel cum rezulta din interpretarea OG nr. 2/2001, înlocuirea despăgubirii civile cu avertisment nefiind posibilă, aceste creanțe având natura juridica diferita.
Pentru toate aceste motive, instanța de fond a apreciat că argumentele invocate de către contestator în susținerea contestației la executare sunt nefondate, motiv pentru care va respinge contestația la executare ca neîntemeiată și, față de dispozițiile art. 274 C.pr.civ. instanța va respinge cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, constând in taxa timbru si onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recurentul V. S., solicitând modificarea în întregime a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în
sensul că una dintre condițiile executării silite este aceea de a avea un titlu executoriu valid care să fie opozabil debitorului urmărit.
Astfel, executarea silită a fost pornită în temeiul sentinței civile nr.9740/_ a Judecătoriei Bistrița, însă această hotărâre nu reprezintă un titlul valid întrucât nu conține nicio dispoziție care să stabilească în sarcina obligația de plată a unei sume de 28 eur și 250 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile artz.312 alin.1-3 și art.304 pct.9 C.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimata C.N.A.D.N.R. SA prin D. R. D. ȘI P. C. a solicitat respingerea recursului.
Verificându-și din oficiu competența, prin prisma dispozițiilor art.1591alin.4 C.pr.civ., la termenul de judecată din data de 25 februarie 2013, tribunalul specializat, a ridicat excepția necompetenței sale materiale.
Analizând excepția necompetenței materiale, tribunalul specializat o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, competența materială de recurs a celor trei tribunale comerciale, era reglementată de dispozițiile art. 2 pct. 3, raportate la cele ale art. 2, pct. 1, lit. a și art. 1 C.proc.civ., care diferențiau între procese și cereri în materie civilă și procese și cereri în materie comercială, toate coroborate cu dispozițiile art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, care prevedeau că tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează, dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 prevăzând expres faptul că se pot înființa secții sau complete specializate pentru cauze comerciale.
Desigur, din punctul de vedere al dreptului material, criteriile de delimitare între cauzele civile și comerciale se regăseau în dispozițiile art. 3 C.com., care se refereau la actele de comerț obiective, art. 4 C.com., care se refereau la actele de comerț subiective și art. 7, art. 9 și art. 56 C.com., care defineau comercianții și condițiile de incidență a jurisdicției comerciale.
Codicele de comerț din 1887, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887 a fost abrogat, cu excepția unor articole care nu prezintă relevanță în prezenta speță, prin dispozițiile art. 230 lit. c din Legea nr. 71/2011.
Același act normativ, Legea nr. 71/2011, prin art. 223 prevede expres faptul că doar procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
Dat fiind faptul că cererea dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. la data de 22 aprilie 2012, după data intrării în vigoare a noului Cod civil, dispozițiile art. 223 din Legea nr. 71/2011 nu sunt aplicabile.
În consecință, se impune verificarea aplicabilității dispozițiilor art. 227 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, după intrarea în vigoare a Codului civil, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225.
În acest context se impune analiza noțiunii de "lege specială"; la care se referă art. 227 din Legea nr. 71/2011, precum și stabilirea modului de aplicare în timp a dispozițiilor acestei norme.
Dat fiind faptul că Legea nr. 71/2011 a fost adoptată pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul apreciază că singura interpretare posibilă a noțiunii de "lege specială"; trimite la toate celelalte acte normative care se găsesc, față de Noul Cod Civil, în relația normă specială - normă generală. Aplicarea în timp a acestor dispoziții are, desigur, în vedere momentul intrării în vigoare a noului Cod civil, legile speciale fiind actele normative arătate în cuprinsul prezentului aliniat care au rămas neabrogate în urma intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011.
În consecință, T. ul Specializat C. ar fi competent să soluționeze prezentul recurs doar în măsura în care hotărârea atacată ar fi o hotărâre pronunțată în primă instanță în materia profesioniștilor.
Obiectul prezentului litigiu este o contestație la executare care vizează creanțe născute în urma săvârșirii unei fapte de natură contravențională. Or, actele vizate de contestația dedusă judecății nu sunt de natură să atragă competența de soluționare a instanței specializate întrucât nu vizează un titlu executoriu în materia profesioniștilor, fiind lipsită de relevanță calitatea părților.
În același sens, tribunalul reține și considerentele deciziei nr. XV/5 februarie 2007, interpretate mutatis mutandis, potrivit cărora în considerarea principiului specializării, este firesc ca, atunci când contestația la executare propriu-zisă sau contestația la titlu vizează un titlu emis în materie administrativ fiscală, recursul să se îndrepte la secția de contencios administrativ a instanței competente, neputând fi primit punctul de vedere conform căruia, atunci când este vorba despre o contestație la executare propriu-zisă, natura litigiului rămâne fără relevanță, aceasta cu atât mai mult cu cât există posibilitatea ca, într-o atare contestație, să se invoce și apărări de fond, a căror natură să fie indiscutabilă.
Având în vedere considerentele reținute, în temeiul art.1591alin.2 coroborat cu art.2 pct.3 C. pr. civ., tribunalul specializat va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului, în favoarea T. ului C. .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. și, în consecință:
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul
V. S. împotriva sentinței civile nr.18779/2 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., în favoarea T. ului C. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
N. K. D. D. | F. M. | F. B. |
Thred. NK 2 ex./_
Judecător fond: A. Grigorie Ioniță Judecătoria C. N.
| ← Decizia civilă nr. 343/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 264/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
