Decizia civilă nr. 766/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 766/R

Ședința publică din 05 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: N. B. - judecător

JUDECĂTORI: V. F.

V. P.

G. ier: A. O.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la recursul declarat de recurenta - pârâtă SC T. S., cu sediul procesual ales în C. N., str. Coastei, nr. 12, la avocat Matușan Vladimir, județul C., împotriva sentinței civile nr. 6299 din

_ a Judecătoriei B. M.

, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimații

R. I., A. E., P. A., H. S., P. L., M. E., B. T.

, Z. I., M. I., P. V., Z. G., Z. ANA, M. M., M. A.

, C. L., P. I., T. R., P. I. 2, M. R., B. G., B. D., M.

G., M. G., S. R., B. I., T. D., M. M., T. G., P.

D., P. E., D. V., C. I., P. I. 3, M. E., ‚ M. V., ‚M.

I., B. R., M. V., M. I. 2, R. V., M. I., M. V., N. V.

, P. I. 4, R. O., P. O., G. I., R. L., P. R., B. I., B. V., P.

V., P. G., M. G., B. A., R. T., M. I., M. R., Ș.

A., B. S., M. L., G. I., V. V., F. G., M. V. 2, B.

V., Z. I. 2, B. E., A. M., F. I., C. F., R. R., D.

M., H. F., B. I., M. I., M. V. 3, R. I., G. V., P. L., P.

S., Ș. N., B. L., P. E. 2, N. L., P. F., M. V. 4, P.

V. 2, M. V. 5, M. A., T. E., F. I., G. G., P. G. 2,

P. V., R. M., P. L., B. M., L. V., P. D., C. F.

și Z. I. 3, toți cu sediul procesual ale la C. A. Dan F. cu sediul în

B. M., b-dul R. . nr.1/22, județul M. .

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentantului intimaților fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Deliberând asupra recursului, de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6299/12 noiembrie 2008 a Judecătoriei B. M. s-a respins excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. M., excepție ridicată de pârâta S.C. T. S.R.L. B. ;

S-a respins excepția inadmisibilității, excepție ridicată de pârâta

    1. T. S.R.L. B. ;

      S-a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepție ridicată de pârâta S.C. T. S.R.L. B. ;

      S-a respins excepția autorității de lucru judecat, excepție ridicată de pârâta S.C. T. S.R.L. B. ;

      S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții R. I., A. E., P. A., H. S., P. L., M. E., B. T., Z. I. ,

      M. I., P. V., Z. G., Z. I., Z. Ana, M. M., M. A. ,

      C. L., P. I., T. R., P. I., M. R., B. G., B. D., M.

      G., M. G., S. R., B. I., T. D., M. M., T. G., P.

      D., P. E., D. V., C. I., P. I., M. E., M. V., M. I. ,

      B. R., M. V., M. I., R. V., M. I., M. V., N. V., P.

      I., R. O., P. O., G. I., R. L., P. R., B. I., B. V., P. V.

      , P. G., M. G., B. A., R. T., M. I., M. R., Ș. A.

      , B. S., M. L., G. I., V. V., F. G., M. V., B. V. ,

      Z. I., B. E., A. M., F. I., C. F., R. R., D. M., H.

      F., B. I., M. I., M. V., R. I., G. V., P. L., P. S., Ș.

      N., B. L., P. E., N. L., P. F., M. V., P. V., M. V.

      , M. A., T. E., F. I., G. G., P. G., P. V., R. M.

      , P. L., B. M., L. V., P. D. și C. F., cu domiciliu procesual ales la C. Individual A. Dan F., cu sediul în B. M., Bd. R. nr. 1/22, J. ețul M., în contradictoriu cu pârâta S.C. T. S.R.L., cu sediul în B., str. Ion N., nr. 27, sector 1 și în consecință:

      A fost obligată pârâta să-i plătească fiecărui reclamant următoarele sume de bani:

      • reclamantului R. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 16 (nr. nou 19), suma de 195 lei, reprezentând debit;

      • reclamantei A. E., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 36 (nr. nou 40), suma de 636 lei, reprezentând debit;

      • reclamantei P. A., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 53 (nr. nou 57), suma de 133 lei, reprezentând debit;

      • reclamantului H. S., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 55 (nr. nou 59), suma de 269 lei, reprezentând debit;

      • reclamantei P. L., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 56 (nr. nou 60), suma de 20 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei M. E., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 91, suma de 354 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei B. T., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 98 (nr. nou 103), suma de 158 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului Z. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 110 (nr. nou 116), suma de 840 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 112 (nr. nou 117), suma de 40 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului P. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 115 (nr. nou 121), suma de 350 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului Z. G., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 117 (nr. nou 123), suma de 101 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei Z. Ana, domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 120 (nr. nou 125), suma de 20 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei M. M., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 127 (nr. nou 133), suma de 221 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei M. A., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 134 (nr. nou 140), suma de 74 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei C. L., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 154 (nr. nou 159), suma de 391 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului P. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 165 (nr. nou 169), suma de 425 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei T. R., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 185 (nr. nou 187), suma de 11 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului P. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 225 (nr. nou 228), suma de 221 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei M. R., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 236 (nr. nou 240), suma de 174 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului B. G., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 237 (nr. nou 241), suma de 181 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului B. D., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 241 (nr. nou 244), suma de 502 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. G., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 266 (nr. nou 269), suma de 504,2 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. G., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 257 (nr. nou 259), suma de 172 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului S. R., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 267 (nr. nou 270), suma de 306 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului B. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 271 (nr. nou 274), suma de 140 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei T. D., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 279 (nr. nou 284), suma de 96 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei M. M., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 280 (nr. nou 285), suma de 266 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului T. G., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 282 (nr. nou 287), suma de 197 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei P. D., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 285 (nr. nou 290), suma de 352 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei P. E., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 286 (nr. nou 291), suma de 486 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului D. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 288 (nr. nou 293), suma de 430 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului C. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 289 (nr. nou 294), suma de 430 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului P. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 290 (nr. nou 295), suma de 25,2 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei M. E., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 294 (nr. nou 298), suma de 55 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 296 (nr. nou 300), suma de 127 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 297 (nr. nou 301), suma de 191 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei B. R., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 302 (nr. nou 307), suma de 100 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 303 (nr. nou 308), suma de 531 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 304 (nr. nou 309), suma de 55 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului R. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 308 (nr. nou 315), suma de 611 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 309 (nr. nou 316), suma de 548 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 311 (nr. nou 318), suma de 1.485 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului N. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 314 (nr. nou 321), suma de 86 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului P. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 318 (nr. nou 325), suma de 182 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului R. O., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 319 (nr. nou 326), suma de 265 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului P. O., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 326 (nr. nou 333), suma de 108 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului G. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 327 (nr. nou 334), suma de 241 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei R. L., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 329 (nr. nou 336), suma de 134 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei P. R., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 333, suma de 2.882 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului B. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 341, suma de 230 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului B. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 346 (nr. nou 355), suma de 305 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei P. V., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 379 (nr. nou 390), suma de 210 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului P. G., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 447 (nr. nou 460), suma de 200 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. G., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 497 (nr. nou 508), suma de 314 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei B. A., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 263, suma de 99 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului R. T., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 307 (nr. nou 314), suma de 1.287 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei M. R., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 457 (nr. nou 470), suma de 417 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului Ș. A., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 116 (nr. nou 122), suma de 84 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei B. S., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 493 (nr. nou 505), suma de 671 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. L., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 464 (nr. nou 477), suma de 437 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului V. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 477 (nr. nou 490), suma de 159 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului F. G., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 19 (nr. nou 23), suma de 337 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 124 (nr. nou 130), suma de 389 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului B. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 171 (nr. nou 175), suma de 203 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului Z. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 107 (nr. nou 113), suma de 91 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei Bîrle E., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 330 (nr. nou 338), suma de 90 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei A. M., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 259 (nr. nou 261), suma de 36 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului F. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 173 (nr. nou 177), suma de 386 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei C. F., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 216, suma de 139 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei R. R., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 14 (nr. nou 17), suma de 198 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei D. M., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 109 (nr. nou 115), suma de 410 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei H. F., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 138 (nr. nou 145), suma de 179 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului B. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 142 (nr. nou 149), suma de 324 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 454 (nr. nou 464), suma de 168 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 299 (nr. nou 304), suma de 130 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului R. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 411, suma de 358 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei G. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 499 (nr. nou 510), suma de 321 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului P. L., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 99 (nr. nou 104), suma de 215 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei P. S., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 379 A (nr. nou 390), suma de 231 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului Ș. N., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 226, suma de 80 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei B. L., domiciliat în localitatea Tulghieș, nr. 12, suma de 402 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei P. E., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 17 (nr. nou 20), suma de 263 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei N. L., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 139 (nr. nou 144), suma de 155 lei, reprezentând debit;

  • reclamantei P. F., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 202 (nr. nou 206), suma de 10 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 347 (nr. nou 356), suma de 20 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului P. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 483, suma de 592 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. V., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 400, suma de 126 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului M. A., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 386, suma de 290 lei, reprezentând debit;

  • reclamantului T. E., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 493, suma de 51 lei, reprezentând debit;

    • reclamantului F. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 480, suma de 115 lei, reprezentând debit;

    • reclamantului G. G., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 521, suma de 358 lei, reprezentând debit;

    • reclamantului P. G., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 137 (nr. nou 141), suma de 64 lei, reprezentând debit;

    • reclamantei P. V., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 151 (nr. nou 155), suma de 225 lei, reprezentând debit;

    • reclamantei R. M., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 108 (nr. nou 114), suma de 548 lei, reprezentând debit;

    • reclamantei P. L., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 325 (nr. nou 332), suma de 102 lei, reprezentând debit;

    • reclamantei B. M., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 235, suma de 711 lei, reprezentând debit;

    • reclamantului L. V., domiciliat în localitatea Tulghieș, nr. 172, suma de 332 lei, reprezentând debit;

    • reclamantei P. D., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 167 (nr. nou 170), suma de 45 lei, reprezentând debit;

    • reclamantei C. F., domiciliată în localitatea Mireșu M., nr. 55 A (nr. nou 55), suma de 67 lei, reprezentând debit;

    • reclamantului Z. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 119 (nr. nou 124), suma de 290 lei, reprezentând debit;

    • reclamantului G. I., domiciliat în localitatea Mireșu M., nr. 476 (nr. nou 489), suma de 12,35 lei, reprezentând debit;

A fost obligată pârâta să-i plătească fiecărui reclamant și dobânda legală aferentă sumelor de mai sus, dobândă ce se va calcula la nivelul dobânzii de referință stabilit de Banca Națională a României începând cu 12 noiembrie 2008 și până la achitarea integrală a debitului.

S-a respins cererea reclamaților privind obligarea pârâtei la plata sumei de 803 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate cu utilajele necesare colectării laptelui.

S-a respins cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata daunelor comerciale reprezentând rata inflației calculată de la scadență și până la completa acoperire a debitului.

A fost obligată pârâta să le plătească reclamanților suma de 2605 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței, cu privire la excepțiile invocate, instanța de fond a reținut următoarele:

  1. Excepția de necom petență teritorială a Judecătoriei B. M. .

    Sub acest aspect, temeiul juridic aplicabil în speță s-a apreciat că este art. 10 pct.4 Cod procedură civilă, dată fiind natura comercială a cauzei.

    Potrivit dispozițiilor legale arătate "în afară de instanța domiciliului pârâtului, în cererile privitoare la obligațiile comerciale, mai este competentă

    să soluționeze litigiul și instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății";.

    Din depozițiile martorilor audiați în cauză la solicitarea reclamanților, prin reprezentantul lor, rezultă că obligațiile comerciale ale părților au luat naștere în localitatea Mireșu M., unde se afla înființat un centru de colectare a laptelui de la persoanele fizice și care apoi era livrat pârâtei. Cât despre locul plății, martorii audiați au relatat că acesta era în Municipiul B. M., la sediul pârâtei la acea dată (str. Victoriei).

    Pentru aceste considerente urmează a fi respinsă excepția ridicată.

  2. Excepția inadm isibilității acțiunii ca urm are a nerespectării prevederilor art. 7201Cod procedură civilă.

    Potrivit acestor prevederi legale "în cererile și procesele în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte";.

    În speță se constată că reclamanții au efectuat o asemenea procedură prealabilă.

    Acest fapt rezultă din înscrisul de la fila 8 din dosarul atașat nr._ al Judecătoriei B. M., ce a avut ca obiect aceeași pretenție a reclamanților din pricina de față, pretenție care în acel dosar a fost solicitată de Asociația Crescătorilor de animale Mireșu M., din care fac parte reclamanții din prezenta cauză (fila 9). Acest aspect rezultă și din împrejurarea că în acel proces au fost depuse în dovedirea acțiunii civile aceleași înscrisuri ce constituie probe și în cauza de față.

    Ca atare, urmează a fi respinsă și această excepție.

  3. Excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului reclam anților.

    Va fi respinsă și această excepție întrucât la dosarul cauzei reprezentantul ales al reclamanților și-a justificat o asemenea calitate potrivit împuternicirii avocațiale de la fila 13 din dosar, întocmită în baza tabelului de la fila 153, care cuprinde numele reclamanților ce au înțeles să-l mandateze pe d-l avocat Dan F. să le reprezinte interesele în pricina de față.

  4. Excepția autorității de lucru judecat în raport cu Sentința Civilă nr.

2571/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.

Potrivit art. 1201 cod civil "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și contra lor în aceeași calitate";.

În speță, se constată că nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză între pricina de față și dosarul nr._ .

Astfel, se observă că în acel proces calitatea de reclamant a avut-o Asociația Crescătorilor de Animale Mireșu M. . Un alt argument în susținerea celor arătate îi constituie faptul că prin acea hotărâre judecătorească s-a statuat că nu reclamanta de atunci, Asociația Crescătorilor de Animale Mireșu

M. poate solicita acele sume de bani, ci persoanele fizice cu care pârâta a

încheiat convenția privind livrarea laptelui. Ca atare, se poate susține că în acel proces nu a fost analizată îndreptățirea reclamantei la acele sume de bani.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC T. S. solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

În motivarea cererii de recurs s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților din prezentul dosar. Se menționează faptul că și-a încetat activitatea începând cu data de_ astfel încât afirmația și susținerile reclamanților din prezentul dosar sunt nefondate pentru considerentul indicat mai sus, în condițiile în care pârâta nu a mai colectat niciun litru de lapte de la niciun centru. În momentul în care și-a întrerupt activitatea de procesare a laptelui a anunțat pe lângă centrele de colectare și Direcția agricolă, Direcția veterinară, cu privire la întreruperea activității subscrisei.

În ceea ce privește exxcepția neîndeplinirii de către fiecare reclamant din prezentul dosar a procedurii prealabile prevăzute de art. 720 indice 1 C.pr.civ. Nu există la acest dosar niciun act care să dovedească îndeplinirea unei astfel de proceduri.

Cu privire la excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, raportat la obiectul acesteia, având în vedere faptul că reclamanții din prezenta acțiune s- au îndreptat împotriva pârâtei cerându-i să le achite contravaloarea laptelui livrat, în perioada_ -_, perioadă în care pârâta își încetase activitatea, încă din anul 2005. Reclamanții din acest dosar nu au depus niciun înscris doveditor al vreunui raport comercial întrea pârâtă și aceștia precum niciun alt înscris din care să rezulte faptul că aceștia au vreun drept de creanță față de pârâtă.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, raportat la data introducerii prezentei acțiuni în fața instanței de fond și anume luna martie 2008 și data la care pârâta a preluat laptele din centrul de colectare de la Mireșu M., adică sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie 2005 a trecut termenul în care reclamanții puteau să mai invoce vreun drept de creanță față de pârâtă.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. M. să judece cauza, s-a arătat că instanța competentă să judece prezenta cauză este J. ecătoeia în circumscripția căreia se află sediul pârâtei, iar dacă este să analizăm prevederile art. 10 pct.4 din C.pr.civ acestea prevăd o competență alternativă, în sensul că pe lângă competența de la sediul pârâtului mai este competentă și instanța de la locul de unde au luat naștere obligațiile comerciale au locul plății, ori într-o asemenea situație, care este instanța competentă să judece această cauză dacă pârâta înțelege să invoce instanța de la sediul său iar reclamanții pe cea unde a luat loc obligația.

Având în vedere modul în care se desfășoară procedura în general și anume faptul că la acel Centru de Colectare numita D. V. era cea care le prelua cantitățile de lapte și tot ea era cea care trebuia să îi plătească, cum

instanța a putut să ajungă la concluzia că obligațiile comerciale între pârâtă și reclamanți lua naștere în localitatea unde era amplasat acel centru, întrucâr pârâta și persoanele care veneau la Centru să predea laptele nu se încheia niciun contract, pentru a putea vorbi despre locul unde au luat naștere obligațiile comerciale dintre părți.

Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a avocaților reclamanți, în mod eronat instanța de fond a respins această Excepție pe motiv că există la fila 13 din prezentul dosar o împuternicire avocațială care cuprinde numele reclamanților ce au înțeles să-l mandateze pe d-nul avocat Dan F. să le reprezinte interesele în prezenta cauză, împuternicire întocmită în baza tabelului de la fila 153.

Având în vedere faptul că împuternicirea în cauză nu cuprinde numele reclamanților din acest dosar ci doar sunt menționate câteva nume, nu face proba existenței unui mandat al avocatului în cauză din partea reclamanților pentru a putea fi reprezentați în instanță de către acesta, cu atât mai mult cu cât pârâta a contestat această calitate a avocaților reclamanților, instanța trebuia să dispună ca aceștia să învedereze onoratei instanțe contractele de asistență juridică încheiate cu reclamanții, în original sau să depună o copie după aceste contracte în instanță, pentru a se convinge că d-nii avocați au acest mandat din partea persoanelor fizice indicate în cuprinsul acestei acțiunii.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. .2571/_, pronunțată de judecătoria B. M., în dosr nr._ . Dosarul mai sus indicat are același obiect ca și prezentul dosar, se referă exact la aceleași pretenții față de pârâtă, este vorba despre exact aceeași acțiune, cu diferența că în prezentul dosar în loc de Asociația Crescătorilor de Animale Mireșu M., apar și reclamanții membri acesteia, ca persoane fizice, aceeași membri au declarat împotriva numitei D. V. în dosarul penal amintit mai sus.

Cu privire la fondul cauzei s-a arătat că reclamanții din acest dosar solicită achitarea sumei de 27.526,5 lei reprezentând contravaloarea laptelui livrat de către aceștia societății în perioada_ -_, perioadă în care pârâta nu mai funcționa deja, întrucât în luna mai a anului 2005 nu mai colecta niciun litru de lapte de la niciun centru de colectare, iar din_ nu mai fincționa.

În cuprinsul aceleiași acțiuni reclamanții menționează faptul că aceștia ar fi încheiat vreun contract de achiziție de lapte proaspăt cu pârâta, fără însă să poată face dovada acestei susțineri.

Se face mențiunea în acțiunea introductivă de instanță că aceste cantități de lapte ce erau colectate la acest Centru, erau trecute în borderouri lunare de plată a producătorilor individuali, întocmite de centrasă, fără ca aceștia să anexeze la acțiunea introductivă Borderourile lunare de plată din perioada _

-_, a Fișelor de producători sau a Bonurilor de ieșiere, fapt ce denotă că

acțiunea acestora este NEFONDATĂ ȘI NETEMEINICĂ, ASPECT OMIS DE INSTANȚA DE FOND.

Așa zișii reclamanți nu au depus în probațiune nici o Fișă de Producător cu numele fiecăruia dintre aceștia, niciun Bon de Ieșire care să bată ci Fișa de Producător din acea perioadă sau dintr-o altă perioadă și să dovedească că laptele ce s-a predat Centrului nu le-a fost achitat, mărginându-se la a întocmi un simplu tabel, în care unii nu figurează că ar fi adus lapte la centru în vederea colectării acestuia, însă figurează că trebuie să încaseze bani pentru laptele ce nu l-a predat, ba mai mult acest tabel, unde nici nu știm dacă semnăturile de pe acesta aparțin și persoanelor fizice nominalizate în cuprinsul acestuia, figurează oameni care nu au nici vaci nici bivoli, fiind greu de imaginat cum asemenea persoane pot să figureze ca și producători.

În mod eronat se reține de către instanța de fond că acești reclamanți ar fi livrat pârâtei în perioada mai- iunie 2005 lapte, la Centrul de Colectare, în condițiile în care borderourile întocmite în acest sens nu sunt semnate de către administratorul sau reprezentantul legal al pârâtei pentru a fi acceptate la plata, fișele de producători nu sunt completate și nici semnate de către pârâtă, dar nici măcar de către producători care aveau tot interesul să fie semnate de către pârâtă, dar nici măcar de către producători care aveau tot interesul să le semneze, tocmai datorită faptului că se indică în cuprinsul acelei fișe de producător care este cantitatea de lapte pe care aceștia o aduc Centrul de Colectare.

Tot în acest mod eronat instanța reține că pârâtaa refuzat fără motive întemeiate să achite contravaloarea laptelui pe care reclamanții i l-ar fi livrat întrucât nu au probat că i-ar fi livrat vreo cantitate de lapte. Toate actele depuse în acest sens nu sunt acceptate de către pârâtă și nici nu sunt completate în mod corespunzător.

Nu trebuie neglijat nici faptul că numita D. V., care deținea la un moment dat funcția de angajată a pârâtei, pe postul de Centrasă, a întocmit acele Fișe de producători, Bonuri de Ieșire a mărfii sau Borderourile în cauză după bunul ei plac fără ca să le completeze și fără ca mențiunile din acestea să corespundă realității, cauzând pârâtei un important prejudiciu, acesta fiind și motivul pentru care s-a început urmărirea penală împotriva acesteia.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 3,4,7 și 9 C pr civ, art 304¹ C pr civ.

Intimații - reclamanți prin reprezentantul lor prezent în instanță, au solicitat respingerea recursului apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale

, se constată că prima instanță în mod corect a aplicat prevederile art. 10 pct.4 C pr civ( în vigoare la momentul promovării acțiunii), care reglementează o competență teritorială alternativă, întrucât, indiferent dacă ne raportăm la locul nașterii

obligației - Mireșu M. sau la locul plății - B. M., Judecătoriei B. M. îi revine, din punct de vedere teritorial competența de soluționare a cauzei.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile, tribunalul împărtășește punctul de vedere exprimat de către prima instanță, potrivit căruia, prin demararea procedurii concilierii directe de către Asociația Crescătorilor de Animale Mireșu M., este acoperită cerința instituită de către legiuitor în cuprinsul prevederilor art. 720¹ C.pr.civ. Reclamanții sunt membri ai respectivei asociații și, inițial, au încercat recuperarea creanțelor lor acționând ca entitate colectivă. Obiectul concilierii directe l-a reprezentat chiar pretențiile deduse judecății în această cauză. Pornind de la rațiunea concilierii prealabile prevăzute de art. 720¹, de la scopul avut în vedere de legiuitor în edictarea normei juridice și anume acela de degrevare a instanțelor judecătorești și reglementarea unei proceduri extrajudiciare care să ofere pârâților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului fără implicarea autorității judecătorești, este evident că poziția exprimată de către pârâta invitată la conciliere directă și mai apoi chemată în judecată dovedește inutilitatea inițierii unui nou demers ( de această dată într-o formulă diferită) care să conducă la o stingere a neînțelegerilor părților pe cale amiabilă, fiind evidentă eșuarea acestuia.

Excepția lipsei calității de reprezentant

este neîntemeiată dacă avem în vedere atât înscrisurile pe care s-a întemeiat soluția primei instanțe, cât și înscrisul depus la f. 136-138, care dovedește cu certitudine manifestarea de voință a reclamanților exprimată în sensul mandatării d-lui avocat Dan F. .

Excepția autorității de lucru j udecat

este neîntemeiată, lipsind unul dintre elementele triplei identități cerută de art.1201 C.pr.civ. și anume identitatea de părți, câtă vreme în acest proces calitate de reclamanți au persoanele fizice, iar în cauza înregistrată sub nr._ calitatea de reclamant a avut-o Asociația Crescătorilor de Animale Mireșu M. . De altfel considerentele care au stat la baza respingerii în mod irevocabil a acțiunii înregistrată sub nr._ constau în faptul că raportul juridic a existat între pârâtă și fiecare producător de lapte, în mod individual, și nu între pârâtă și asociația care a activat în nume propriu și nu în calitate de mandatar.

În consecință, avându-se în vedere și rațiunile care au determinat respingerea acțiunii precedente, este evidentă netemeinicia excepției autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă.

Excepția prescripției dreptului la acțiune

este de asemenea nefondată, având în vedere că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut începând cu luna mai 2005, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță în martie 2008, fiind evident promovată înăuntrul termenului general de prescripție prevăzut de art.3 din Decretul nr. 167/1958

Excepția lipsei calității procesuale active

a reclamanților, astfel cum a fost aceasta argumentată, constituie, în opinia instanței de recurs, o apărare de

fond, care fi analizată odată cu analiza pe fond a raporturilor juridice existente între părți.

Pe fondul cauzei tribunalul, văzând probele administrate în fața judecătorului, fondului și constatările organelor de urmărire penale expuse în ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș dată în dosarul nr.673/P/2005, reține următoarele:

În aprilie 2004, reprezentantul SC Eurolat S. a încheiat cu reclamanții contracte de achiziție de lapte proaspăt, contracte în temeiul cărora s-a colectat lapte de la reclamanți ce s-a livrat ulterior societății.

Cantitățile de lapte colectate erau trecute în borderourile lunare de plată ale producătorilor individuali, borderouri întocmite de către centrasă.

În raporturile dintre părți au intervenit probleme începând cu luna noiembrie, moment de la care producătorii nu și-au mai încasat prețul pe laptele livrat.

Apărările recurentei potrivit cărora între aceasta și reclamant, nu a existat un raport juridic sunt nefondate atâta vreme cât numita D. V. a acționat în calitate de angajată a societății, în numele și pe seama societății. Se afirmă că începând din_ pârâta nu a mai efectuat colectări de lapte, iar din iulie 2005 și-a întrerupt activitatea. Toate acestea nu au nici o relevanță în cauză câtă vreme reclamanții pretind prețul laptelui livrat din lunile mai și iunie 2005, așadar livrări anterioare datelor calendaristice indicate drept momente ale sistării colectării de către pârâtă sau suspendării activității sale.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin 1 C.pr.civ, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

RESPINGE

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T. S., cu sediul procesual ales în C. N., str. Coastei, nr. 12, la avocat Matușan Vladimir, județul C., împotriva sentinței civile nr. 6299/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 Iulie 2013.

Președinte,

N. B.

J. ecător,

V. F.

  1. ecător,

    V. P.

    G. ier,

    1. O.

Red. V.P/ _

Tred. A.O. /_ - 2ex

J. ecător la fond V. L. F.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 766/2013. Acțiune în pretenții comerciale