Decizia civilă nr. 59/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 59/2013
Ședința publică din data de 4 februarie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE: N. K. JUDECĂTOR: F. M. JUDECĂTOR: D. D. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind recursul declarat de recurentul Z. A. în contradictoriu cu intimata SC G. A. SA, împotriva sentinței civile nr. 814/2012, pronunțată la data de 19 iunie 2012 în dosarul nr._, de către Judecătoria Gherla, cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă în apărarea intereselor recurentului d-l avocat Bujiță Aurel, cu împuternicire avocațială depusă la acest termen de judecată și în reprezentarea intereselor intimatei, d-na consilier R. Cîmpianu, cu delegație depusă la acest termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanții părților învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de invocat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea în totalitate a încheierii de ședință din data de_ pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Gherla, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, iar pe cale de consecință modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de intimată; în subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de intimată pentru suma de 17.350,39 lei. Consideră că problema de drept ce se impune a fi
lămurită în prezenta cauză este aceea de a se stabili dacă în speța dedusă judecății, sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. 2 privind termenul de prescripție de 2 ani sau dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 136/1958 din următoarele considerente: acțiune formulată de reclamanta-intimată a fost o acțiune în regres, având ca temei juridic art. 22 și art. 58 din Legea nr. 136/1995; fiind o acțiune formulată în temeiul legii asigurărilor, este evident că termenul de prescripție al dreptului la acțiune se calculează după dispozițiile acelei legi și nu după dreptul comun, astfel cum a reținut instanța în motivarea hotărârii. Totodată, reprezentantul recurentului arată că în motivarea recursului a invocat dispozițiile art. 304 alin. 8 C.proc.civ; deși reclamanta-intimată a formulat o acțiune în regres întemeiată pe dispozițiile art. 58 din Legea nr. 136/1995, instanța, în motivarea hotărârii, a reținut că în speța dedusă judecății, sunt aplicabile dispozițiile art. 998 și 999 C.civ.; se poate observa însă faptul că între condițiile exercitării acțiunii în regres și cele ale antrenării răspunderii civile prevăzute de art. 998 și 999 C.civ. există diferențe esențiale,
acțiunea în regres întemeiată pe dispozițiile art. 58 din Legea nr. 136/1995
neputând fi exercitată decât în cazul existenței cel puțin unuia din cele patru cazuri prevăzute de lege; reglementările cuprinse la art. 998 și 999 C.civ. vizează alte situații și condiții decât cele prevăzute la art. 58 din legea asigurărilor, motiv pentru care apreciază că întreaga motivare a hotărârii instanței de fond este greșită.
În subsidiar, reprezentantul recurentului solicită reducerea sumei la care a fost obligat recurentul de către instanța de fond, cu titlu de despăgubiri; arată că în raportul de expertiză și procesul verbal întocmit cu ocazia verificării condițiilor producerii accidentului, s-a reținut că autoturismul a fost avariat în partea din dreapta-spate, or suma care a fost stabilită de către instanța de fond cuprinde și repararea scaunului din fața partea stângă care nu are nici o legătură cu producerea accidentului rutier. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial conform dovezii depuse în acest sens la acest termen de judecată, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea în totalitate a hotărârii atacate. În ceea ce privește excepția prescripției extinctive invocate de recurent, consideră că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani și nu de 2 ani așa cum s-a susținut de către recurent. Mai arată reprezentanta intimatei că între G. A. SA și recurent nu există nici un contract de asigurare; polița de asigurare RCA a fost încheiată între societatea intimată în calitate de asigurator și BT LEASING IFN SA în calitate de asigurat, utilizator fiind SC MARPAN SRL, recurentul fiind conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier și persoana răspunzătoare de producerea accidentului. Reprezentanta intimatei arată că SC G. A. SA și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 58 lit .b din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei în cazul în care accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice, or recurentul a condus autoturismul implicat în accident în stare de ebrietate motiv pentru care societatea intimată are dreptul să-și recupereze prejudiciul de la persoana răspunzătoare de producerea acestuia, în temeiul dispozițiilor art. 998 și 999 C.civ. Totodată, arată că, în ipoteza în care s-ar face abstracție de faptul că termenul de prescripție aplicabil este cel general de 3 ani, acesta începe să curgă de la data rămânerii definitive prin care s-a constatat că recurentul a condus autoturismul în stare de ebrietate și fapta comisă constituie infracțiune, respectiv data de_, dată de la care s- a născut dreptul intimatei de a solicita plata sumei acordată cu titlul de despăgubire. În ceea ce privește cererea subsidiară formulată de recurent, privind reducerea sumei la care acesta a fost obligat de instanța de fond, solicită respingerea acesteia; consideră că suma acordată de prima instanță cu titlu de despăgubiri este corectă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
T. ul rămâne în pronunțare asupra recursului.
T. UL: Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 814/_, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Gherla a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC G.
A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Z. A. și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 28.269,973 lei reprezentând despăgubiri civile, precum și a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului, începând cu data de_, și până la achitarea integrală a debitului, precum și la plata, către
reclamantă, a sumei de 1746,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtului prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că din cuprinsul sentinței penale nr. 1350/2008, rămasă definitivă prin nerecurare, rezultă că "În dimineața zilei de 10 mai 2007, inculpatul Z. A. s-a urcat la volanul autoutilitarei marca "Fiat Ducato"; cu numărul de înmatriculare_, conducând-o pe DN 1C, din municipiul G. în direcția C.
-N. . În jurul orelor 8.00, inculpatul a oprit autovehiculul permițând martorilor
O. A. și Serestely I. să ia loc, în calitate de pasageri în cabina autoutilitarei. Inculpatul a continuat să conducă până în localitatea Apahida unde, pretextând că suferă de crampe digestive a oprit autovehiculul înderptându-se către un magazin unde a rămas circa 25-30 minute. La întoarcere, martorii O. și Serestely au remarcat că inculpatul emana un miros puternic de alcool. Potrivit martorului O., martorul Serestely l-a întrebat pe învinuit dacă a consumat alcool, acesta înștiințându-l că a consumat țuică cu piper. Deși consumase băuturi alcoolice, inculpatul s-a urcat din nou la volanul autoutilitarei pe care a continuat să o conducă pe DN 1C, de această dată în direcția municipiului G. . Ajuns pe raza localității Răscruci, în jurul orelor 9,30, pe fondul vitezei de deplasare excesive, autoturismul condus de inculpat a lovit în partea din stânga spate autoturismul marca "Nissan Almera";, cu numărul de înmatriculare_, condus de martorul Cojman Simion Constantin care, înainte de impact efectuase o manevră de frânare. La fața locului a sosit de îndată agentul de poliție Roșca Cosmin din cadrul S. ui Poliției Rutiere C. . Acesta se deplasase la locul accidentului cu motocicleta din dotare. Agentul a constatat poziția autovehiculelor implicate în accident, a identificat cei doi conducători auto după care s-a deplasat în direcția comunei Apahida, la postul de poliție din localitate spre a aduce dispozitivul ce urma să fie folosit la testarea conducătorilor auto spre stabilirea concentrației de vapori de alcool în aerul expirat. Între timp, inculpatul Z. A. a declarat martorilor O. și Serestely că încearcă în continuare probleme digestive și că intenționează să-și satisfacă nevoile fiziologice. Învinuitul s-a deplasat în direcția căii ferate din apropiere, la circa 500 metri de carosabil. Între timp la locul accidentului a sosit un alt echipaj de poliție, agenții interesându-se de locația inculpatului. Martorii au indicat polițiștilor direcția în care se deplasase inculpatul aceștia găsindu-l la o distanță de circa 600 m de locul accidentului și conducându-l la autovehiculul poliției. Inculpatul a refuzat să fie testat cu dispozitivul alcooltest, invocând starea de sănătate precară însă a fost condus la Dispensarul din Bonțida unde i- au fost recoltate două probe de sânge, la ora 11,10, respectiv 12,20.
Recoltarea probelor biologice s-a efectuat conform Instrucțiunilor M. ului Sănătății și Familiei, utilizându-se seringi de unică folosință, flacoanele în care a fost depozitat sângele fiind curate și neprezentând urme de alcool. Dezinfectarea tegumentului s-a făcut conform sus-menționatelor instrucțiuni, fără a se folosi alcool, eter, benzen sau alte substanțe volatile.
Probele recoltate au fost analizate în cadrul laboratorului Institutului de Medicină Legală C. -N., în conformitate cu dispozițiile articolului 88 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, rezultatele, consemnate în buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 857 din 22 mai 2007 indicând o îmbibație alcoolică în sânge la ora 11,20 a zilei de 10 mai 2007 de 1,55 g%0 și la ora 12,20 din aceeași zi, de 1,40 g%0.
Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu declarațiile inculpatului (filele 14-17 și ), declarațiile martorilor (filele 22-26), procesul verbal de cercetare la fața locului (filele 7-9), procesul verbal de recoltare a probelor biologice (fila
28), buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie (fila 29), raportul de expertiză medico-legală (filele 34-35), și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 42-43).
În drept, fapta inculpatului Z. A., de a conduce, la 10 mai 2007, în jurul orelor 9,30, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, pe DN 1C, pe raza localității Răscruci, județul C., având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 grame alcool pur la 1000 mililitri sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de articolul 87 alineatul 1 din OUG nr. 195/2002";.
A mai reținut că pentru săvârșirea acestei infracțiuni, pârâtul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și că, în temeiul art. 22, alin. 1, C.proc.pen. această hotărâre are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acestuia.
Pe cale de consecință, prima instanță a reținut că primele trei condiții necesare antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului sunt îndeplinite, fapta săvârșită de pârât fiind cu certitudine ilicită, întrucât constituie infracțiune. Aceasta a avut o înrâurire decisivă asupra faptei care a cauzat accidentul din data de 10 mai 2007, întrucât ca urmare a săvârșirii infracțiunii, abilitățile pârâtului de a conduce autovehicule au fost diminuate. Din acest motiv, pârâtul nu a putut frâna la timp, acroșând autovehiculul condus de numitul Cojman Simion-Constantin. A mai reținut că o altă faptă ilicită săvârșită de pârât, dar care nu a fost reținută de instanța penală, întrucât nu constituia infracțiune, este nerespectarea dispozițiilor art. 51 din OUG nr. 195/2002, conform cărora "conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligația de a păstra o distanță suficientă față de acesta, pentru evitarea coliziunii";.
A mai reținut că infracțiunea prevăzută de art. 87, alin. 1, din OUG nr. 195/2002 a fost săvârșită cu vinovăție în forma intenției directe, astfel cum a reținut instanța penală, însă aceasta nu înseamnă că accidentarea autovehiculului condus de numitul Cojman Simion-Constantin s-a realizat tot cu intenție, forma de vinovăție pentru această faptă fiind în mod evident culpa. Culpa pârâtului a constat în aceea că a consumat băuturi alcoolice care i-au diminuat abilitățile necesare conducerii autovehiculului și nu a păstrat o distanță suficientă față de autovehiculul care circula în fața sa.
A mai reținut că între faptele inculpatului și accidentarea autovehiculului există raport de cauzalitate, întrucât acestea au determinat în exclusivitate producere accidentului.
A mai reținut că reparațiile autovehiculului avariat au costat 29.772,33 lei, sumă ce a fost avansată de SC Asiban SA, asiguratorul de răspundere civilă facultativă, conform poliței de asigurare 4. . Reclamanta SC G. A. SA (cu denumirea la data respectivă de SC BT A. Transilvania SA), în calitatea de asigurator de răspundere civilă obligatorie, a achitat către SC Asiban SA suma de 28.275,86 lei, aceasta fiind valoarea maximă de despăgubire.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză a reținut că reparația autovehiculului a inclus și înlocuirea unor piese care nu au fost avariate ca urmare a producerii accidentului. Valoarea totală a acestora și valoarea manoperei pentru înlocuirea lor se ridică la suma de 1382,197 lei, la care se adaugă suma de 120,16 lei indicată în răspunsul la obiecțiuni, totalizând 1502,357 lei. În urma scăderii din suma de 29.772,33 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor, a sumei de 1502,357 lei, a reținut că valoarea prejudiciului creat se ridică la suma de 28.269,973 lei. A mai reținut
că în mod judicios pârâtul a afirmat că documentele încheiate între unitatea service și compania de asigurări nu îi sunt opozabile. Cu toate acestea, expertiza tehnică judiciară întocmită în cauză îi este opozabilă pârâtului. Prin expertiza tehnică judiciară au fost verificate documentele prezentate de reclamantă din care rezultă cuantumul prejudiciului, cel mai important fiind factura de asigurare nr. 1030904/_ de la SC Dacia Service C. Feleac SA, iar prin comparare cu autorizația de reparații și cu declarația conducătorului auto Cojman Simion-Constantin a concluzionat că doar suma de 1502,357 lei a fost percepută nejustificat. Prin urmare, restul reparațiilor au fost pe deplin
justificate și nu au fost supraevaluate.
A mai reținut că din expertiza tehnică judiciară întocmită în cauză nu a rezultat că a fost inutilă înlocuirea scaunului. Răspunzând la obiecțiuni, expertul a confirmat împrejurarea că scaunul din stânga față putea fi avariat ca urmare a producerii accidentului, întrucât pe acest scaun a stat conducătorul auto. De asemenea, acesta a concluzionat implicit că se impune înlocuirea acestuia, întrucât în caz contrar s-ar fi pronunțat în sensul că s-a realizat o cheltuială nejustificată la fel ca și în cazul componentelor de la partea frontală. Nicio altă probă juridică nu a relevat o stare de fapt contrară, astfel încât prima instanță a reținut concluziile din raportul de expertiză conform cărora cheltuielile cu înlocuirea scaunului șoferului nu au fost inutile.
În cele din urmă, prima instanță a reținut că nu se impune diminuarea valorii pieselor înlocuite cu procentul de 28%, reprezentând coeficientul de uzură al autovehiculului. Este adevărat că în urma producerii accidentului s-au înlocuit piese vechi cu piese noi, însă aceasta nu înseamnă că celui păgubit i se poate impune înlocuirea pieselor avariate cu altele de o vechime similară. Regula în materia răspunderii civile delictuale este recuperarea integrală a prejudiciului, iar acest lucru nu poate fi garantat decât de folosirea la reparație a unor piese noi. În al doilea rând, în ipoteza în care la reparație se folosesc piese noi, persoanei păgubite nu i se poate impune să plătească un procent din valoarea acestora, corespunzătoare coeficientului de uzură a pieselor înlocuite. În acest mod, persoana păgubită ar fi obligată să suporte o parte din prejudiciul cauzat ceea ce contravine principiilor răspunderii civile delictuale conform căruia prejudiciul este acoperit integral de autorul acestuia.
Pe cale de consecință, a reținut că în temeiul art. 58, lit. b din Legea nr. 136/1995 asiguratorul de răspundere civilă obligatorie SC G. SRL este îndreptățită să recupereze sumele plătite cu titlul de despăgubiri către SC Asiban SA și care au fost necesare reparațiilor avariilor produse ca urmare a
accidentului din data de 10 mai 2007, sume ce se ridică la 28.269,973 lei. Prima instanță a mai constatat că pârâtul nu a dovedit plata acestei sume bani, deși reclamanta a realizat în mod legal procedura concilierii prealabile prevăzute de art. 7201și urm. C.proc.civ. motiv pentru care l-a obligat la plata acesteia. În ceea ce privește dobânda legală pretinsă de reclamantă, prima instanță a constatat că în temeiul dispozițiilor art. 43 C.com., precum și a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 9/2000, reclamanta este îndreptățită la a primi dobânda legală aferentă debitului, începând cu ziua imediat următoare datei plății respectiv_ (în materie delictuală și comercială debitorul fiind pus de drept în întârziere). Până la data de_, dobânda legală a fost calculată potrivit dispozițiilor art. 3, alin. 1 și 4 din OG nr. 9/2000 (cauza fiind comercială, conform deciziei I. nr. XXIII/2007 pronunțată în judecarea recursului în interesul legii). Prima instanță a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 3, alin. 1, din OG nr. 9/2000
"Dobânda legală se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României";. Iar potrivit art. 3 alin. 4 din OG nr. 9/2000, "Nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție
de care se stabilește dobânda legală, este cel din prima zi lucrătoare a anului, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul I al anului în curs, și cel din prima zi lucrătoare a lunii iulie, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul II al anului în curs";. După data de_ dobânda legală se va calcula conform art. 3, alin. 2 din OG nr. 13/2011, conform cărora, "rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale";. Având în vedere faptul că întregul cuantum al dobânzilor nu poate fi calculat de instanță, întrucât nu se cunoaște data la care va fi executată obligația, a reținut că sarcina calculării acestora va reveni, în temeiul art. 3712, alin. 2 C.proc.civ., executorului judecătoresc (în ipoteza în care obligația stabilită prin hotărâre nu ar fi executată de bunăvoie de pârâți).
În temeiul art. 274 C.proc.civ., prima instanță a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1746,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cuantumul taxei de timbru și costul timbrului judiciar aferente undei cereri având obiectul de o valoare de 28.269,973
Pârâtul Z. A. a formulat recurs împotriva încheierii de ședința din data de_, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Gherla si împotriva sentinței civile nr. 814/2012, pronunțată în data de_ de Judecătoria Gherla în dosarul nr._, prin care a solicitat înaintarea recursului, împreuna cu întreg dosarul cauzei, T. ului Specializat C., prin care a solicitat în principal: admiterea recursului, modificarea in totalitatea încheierii de ședința din data de_ pronunțata in dosarul nr._ de Judecătoria Gherla, in sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, iar pe cale de consecința modificarea in totalitate a sentinței civile atacate, in sensul respingerii acțiunii formulata de reclamanta-intimata SC G.
A. SA, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamanta - intimata SC G. A. SA, pentru suma de 17.350,39 lei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a criticat legalitatea și temeinicia sentinței civile pronunțate. În esență, recurentul a arătat că prima instanță a soluționat greșit excepția prescripției dreptului la acțiune și că a schimbat temeiul juridic al cererii. În acest sens, a arătat că cererea formulată de intimată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 58 din Legea nr. 136/1995, nu pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C.civ., așa cum a reținut prima instanță. Procedând astfel, instanța a înlăturat aplicarea legii speciale, respectiv a Legii nr. 136/1995 și a dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958. De altfel, pentru aceleași considerente, hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.
A mai arătat recurentul că hotărârea nu este temeinică, concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză fiind contradictorii. Mai mult, unele piese au fost înlocuite fără nici o justificare, în condițiile în care acestea ar fi putut fi reparate. S-a arătat că prima instanță nu a ținut seama de faptul că autoturismul a suferit avarii doar în partea din spate dreapta și nici de gradul de uzură a pieselor care ar fi trebuit înlocuite.
În drept, a invocat prevederile art. 299, art. 3041, art. 304 pct. 8 și 9, art.
312 și art. 274 C.proc.civ., art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Recursul a fost legal timbrat.
Intimata SC G. A. SA a depus întâmpinare la 15 octombrie 2012, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat si menținerea în totalitate a hotărârii atacate.
A invocat excepția necompetenței materiale a T. ului C., soluționată favorabil prin încheierea civilă nr. 979/24 octombrie 2012 a acestei instanțe.
În esență, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului său la acțiune în sens material, a arătat că raporturile dintre ea și recurent nu sunt contractuale, astfel încât un sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
A mai arătat că nu își exercită dreptul împotriva recurentului în temeiul subrogației, ci în temeiul art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995, care permit asiguratorului să recupereze sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei atunci când accidentul a fost produs în timpul comiterii unor infracțiuni intenționate.
A mai arătat că analiza de către prima instanță a condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului era esențială, în cazul inexistenței acestei răspunderi paguba rămânând pe contul asigurării.
Referitor la cererea subsidiară, a solicitat respingerea acesteia, arătând că afirmațiile recurentului referitoare la imposibilitatea de defectare a sistemului de reglaj al scaunului șoferului în cadrul accidentului sunt neîntemeiate, recurentul neavând cunoștințele de specialitate necesare pentru o asemenea afirmație. A mai arătat că această avarie poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.
A învederat că și calculul valorii maxime a despăgubirii efectuat de recurent este eronat, deoarece uzura se scade din valoarea de nou a autovehiculului și nu din valoarea reparațiilor.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115 - art. 118 C.proc.civ.; Legea 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România; Decretul 167/1958 privind prescripția extinctiva, Ordinul CSA nr. 113133/2006, dispozițiile Codului civil.
Dosarul a fost înregistrat inițial pe rolul T. ului C. . Prin încheierea civilă nr. 979/24 octombrie 2012, Tribunalul Cluj a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea instanței specializate clujene. Dosarul a fost înregistrat pe rolul T. ului Specializat C. la 7 noiembrie 2012.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor din întâmpinare, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, art. 3041și 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Primul motiv de recurs vizează soluționarea greșită a excepției prescripției la acțiune. Criticile recurentului sunt nefondate, încheierea pronunțată de instanța fondului în ședința publică din data de_ fiind temeinică și legală. În acest sens, tribunalul reține că potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România "asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: (…) b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție; ˝
În acest sens este greșit a se aprecia că dreptul pretins de intimata reclamantă SC G. A. SA în fața justiției din partea unui terț își are izvorul într-un raport de asigurare (care nu poate fi decât de natură contractuală), întrucât, de fapt, temeiul juridic de care se prevalează recurentul nu este o clauză contractuală, ci își are cauza în legea asigurărilor. Într-adevăr, societatea de asigurare recurentă este parte în cadrul unui raport de asigurare, dar distinct, dar între intimată și recurent nu există nici un contract de
asigurare, ceea ce exclude ipoteza avută în vedere de art. 3 alin. 2 din Decretul 167/1958.
În consecință, a reținut că termenul de prescripție extinctivă incident în speță este cel general de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, iar nu cel de 2 ani reglementat de art. 3 alin. 2 din același act normativ.
T. ul mai reține că al doilea motiv de recurs invocat de către recurentă vizează schimbarea, de către instanță, a temeiului de drept al acțiunii reclamantei intimate. Astfel, deși intimata reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 58 din Legea nr. 136/1995, instanța și-a motivat soluția pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C.civ., dispoziții care nu au fost invocate de către titularul cererii de chemare în judecată. În aceste împrejurări, nu numai că
instanța nu a aplicat legea specială în materie, Legea nr. 136/1995, dar, schimbând legislația aplicabilă fondului cauzei, a schimbat și legislația aplicabilă în materia prescripției extinctive, stabilind termenul de prescripție la 3 ani, deși în litigiile care derogă din asigurări există un termen special de prescripție de 2 ani.
T. ul reține că criticile recurentului sunt nefondate, afirmațiile sale întemeindu-se pe o ipoteză falsă. T. ul reține că prima instanța, în mod corect, a analizat acțiunea formulată de recurenta reclamanta prin prisma dispozițiilor art. 998 și art. 999 C.civ., precum și art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, și a observat că se impune antrenarea răspunderii civile delictuale a recurentului dat fiind faptul că prejudiciul a fost produs ca urmare a săvârșirii de către recurent a unei infracțiuni. În același context, în mod corect a observat prima instanță că societatea subrogată în drepturile asiguratului său este SC ASIBAN SA, care a achitat, în baza poliței CASCO, despăgubiri pentru autoturismul avariat și apoi aceasta a solicitat intimatei plata despăgubirilor în baza poliței RCA. Prin urmare, prima instanță nu numai că nu a schimbat temeiul juridic al cauzei, ci a soluționat cererea prin prisma tuturor dispozițiilor legale incidente. Este real faptul că intimata nu a indicat expres în cererea de chemare în judecată dispozițiile art. 998 și art. 999 C.civ., însă a făcut referire în cuprinsul cererii la răspunderea civilă delictuală, astfel că nu se poate susține că prima instanță ar fi dat mai mult decât s-a cerut și nici că i s-ar fi încălcat recurentului dreptul la un proces echitabil. De altfel, calificarea juridică a cererii este atributul instanței, iar nemotivarea în drept sau motivarea greșită a cererii nu constituie de plano un motiv de nelegalitate a hotărârii.
T. ul mai reține că sunt nefondate și criticile recurentului în sensul că nu ar fi fost dovedit cuantumul prejudiciului, respectiv că ar fi contradictorii concluziile raportului de expertiză. Contrar susținerilor recurentului, tribunalul observă faptul că expertul Sandor Ladislau a răspuns obiecțiunilor recurentului, a explicat modalitatea și dinamica de producere a defecțiunilor și a arătat că scaunul conducătorului auto s-a deformat în timpul impactului, acest scaun fiind ocupat de recurent. Apoi, concluziile raportului de expertiză nu sunt nicidecum contradictorii, expertul menționând faptul că autovehiculul a fost mai puțin avariat pe partea din stângă spate, nicidecum faptul că nu ar fi suferit avarii pe partea stângă spate.
Nu pot fi primite nici susținerile recurentului în sensul că ar fi putut fi reparate, nu înlocuite mecanismele care constituie sistemul de reglaj al scaunului șoferului. De altfel, recurentul nu a produs nici un fel de fel de dovezi în sensul că acest sistem ar fi putut fi reparat și că ar fi prezentat siguranță după ce s-ar fi făcut astfel de reparații. Nu sunt fondate nici afirmațiile referitoare la înlocuirea husei pentru scaun, a barei parașoc față și a emblemei
mașinii, respectiv la încluirea pieselor avariate cu altele second-hand, persoana păgubită având dreptul la repararea integrală a prejudiciului.
T. ul mai reține că nu reclamanta intimată a fost societatea care a comercializat piesele auto și nici nu are ca obiect de activitate montarea acestora, respectiv repararea autoturismelor avariate, astfel încât să i se poată imputa faptul că a acordat despăgubiri exagerate asiguratului său. Singura obligație a intimatei este sa achite costul reparațiilor efectuate autovehiculelor asigurate în cazul producerii riscului asigurat. Mai mult, nu i se poate cere asiguratului sa înlocuiască reperele avariate în urma accidentului cu altele second-hand pentru ca în acest fel să fie mai redus costul reparației, astfel că nici ultima critică a recurentului nu este fondată.
În aceste împrejurări, alegațiile recurentului sunt lipsite de suport juridic, prima instanță calificând și interpretând corect actul dedus judecății, dând relevanță tuturor probelor administrate, aplicând dispozițiile legale incidente, hotărârea fiind temeinică și legală, astfel că tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., coroborat cu art. 1169 C.civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Z. A., cu consecința menținerii în întregime a sentinței civile nr. civile nr. 814/19 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Z. A. în contradictoriu cu intimata SC G. A. SA, împotriva sentinței civile nr. 814/19 iunie 20122012, pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul nr. _
, pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
N. K. F. | M. | D. D. A. | B. |
Red./Dact/F.I.M./2 ex./26.07.13
Judecător fond: Gâlcă M. I., Judecătoria Gherla
| ← Decizia civilă nr. 118/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 766/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
