Decizia civilă nr. 140/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 140/A
Ședința publică din 06 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. G.
J. ecător M. P.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de apelanta-reclamantă S.
DE R., cu sediul în B., str. G. B., nr. 60-64, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 7240 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., în contradictoriu cu intimata SC A. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea intimatei av. A. ca Ș., apelanta fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la data de_, s-au depus la dosarul cauzei note scrise formulate de recurenta
R. DE R. .
Verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 131 coroborat cu art. 95 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Se comunică cu reprezentantul intimatei un exemplar din notele scrise formulate de apelantă. Acesta arată că nu solicită amânarea judecării cauzei la un alt termen de judecată,în vederea studierii notelor scrise și că nu formulează cereri, nici nu invocă motive prealabile.
Deliberând, instanța reținând că nu s-au formulat cereri, nici nu s-au invocat chestiuni prealabile, raportat la actele și lucrările dosarului, în temeiul art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul părților în dezbaterea cauzei.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului formulat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, pentru considerentele expuse prin întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauzei. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și depune la dosarul cauzei dovada în acest sens. Susține că intimata nu are calitatea de beneficiar al serviciilor oferite de recurentă.
Instanța, în temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă reține cauza în pronunțare.
T.
Prin sentința civilă nr. 7240/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.
R. DE R. în contradictoriu cu pârâta SC A. S. .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ pe rolul Judecătoriei B. M. reclamanta S. R. DE R. a solicitat instanței obligarea pârâtei SC
A. S. la plata sumei de 734,08 lei, reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 630 lei aferentă perioadei aprilie 2010 - decembrie 2011, precum și penalități de întârziere în cuantum de 104,08 lei calculate până la data de_ .
În motivarea cererii a arătat că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
În aplicarea art. 40 alin.4 din Legea nr. 41/1994 a fost adoptată H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre aplicabilă la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată și care stabilește, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, fiind stabilit cuantumul lunar al taxei, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În conformitate cu prevederile HG nr. 977/2003, art. 5 alin.1 "taxa lunară pentru serviciul de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a
E. rgiei Electrice "Electrica"; S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate";.
Potrivit art. 6 alin.1 și 2 din HG nr. 977/2003 "pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere";, iar cuantumul acestora "se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica"; S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, art. 40 alin.3 și 4 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, Hotărârea Guvernului nr. 977/2003.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, însă prin notele de ședință a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pârâta nefiind beneficiară a serviciilor de radiodifuziune.
Analizând cererea formulată prin raportare la probatoriul administrat și dispozițiile legale, prima instanța o apreciază ca nefiind întemeiată.
Pe fond instanța reține lipsa de temei legal a acțiunii formulate în condițiile în care dispozițiile art. 3 alin.2 din H.G. 977/2003 au fost anulate (desființate) prin Sentința Civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel C. .
Pe de altă parte reclamanta nu a dovedit la dosarul cauzei nici vreun raport contractual cu pârâta și nici faptul că pârâta ar fi beneficiat de serviciile de radiodifuziune ce se pretinde a fi fost prestate, deși sarcina probei îi revine, conform art. 1169 Cod civil.
Raportat la considerentele expuse, în baza textelor legale precitate, instanța a respins cererea reclamantei, respingând și cererea având ca obiect cheltuieli de judecată.
În baza art. 453 Cod procedură civilă reclamanta aflată în culpă procesuală urmează a fost obligată la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată avansate în dosar cu titlu de onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, apelanta S.
R. de R. prin care a solicitat în temeiul art. 480 cod pr.civ
., anularea sentinței și admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului, se arată că prima instanță a respins în mod eronat cererea fără să țină seama de prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 din care decurge în mod cert obligația pârâtei de plată a sumei reprezentând taxa pentru serviciu public de radiodifuziune, și nici de Decizia nr.297/2004 pronunțată de Curtea Constituțională. Recurenta mai invocă și jurisprudența stabilită în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_ .
În motivarea căii de atac recurenta susține că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei să plătească taxa pentru serviciul public de radiodifuziune potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 în conformitate cu care toate persoanele juridice au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994 (art. 40 alin.3), iar în cazul de față nu se poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional.
Prin conținutul art. 40 alin.3 legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, indiferent dacă acestea dețin sau nu receptoare radio.
Apelanta a arătat că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care guvernează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea resurselor de finanțare a principalelor mijloace de informare.
Așadar obligația de plată a taxei este o obligație legală, emiterea H.G. nr.997/2003 fiind justificată de punerea în aplicare a art. 40 din Legea nr. 41/1994.
Intimata-pârâtă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată de 350 lei onorariu avocațial, învederând faptul că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 taxa pentru serviciul public de radiodifuziune se plătește numai de către
beneficiarii acestor servicii, ori pârâta nu este beneficiar, conform balanței privind obiectele de inventar, aceasta nu deține aparate de recepție radio.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, a înscrisurilor de la dosar și a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Obiectul apelului îl constituie în principal aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material pe care apelanta-reclamantă le-a invocat ca și temei legal al cererii de obligare a intimatei-pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
S-a invocat în mod expres prin cererea de chemare în judecată reglementarea legală cuprinsă în art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 și HG 977/2003.
Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii".
Nicăieri în cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicată, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar", astfel încât sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva".
Instanța reține că prin Sentința civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, potrivit cărora "Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.";, reținându-se că prevederile cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio .
Mai mult, prin considerentele deciziei nr. 2102/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, publicată în M.Of. nr. 691 din 14 octombrie 2009, prin care s-a anulat art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, în vigoare la acel moment, se reține faptul că: "prevederile art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003…, prin impunerea obligativității persoanelor juridice de a plăti o taxă lunară pentru aceste servicii, indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale acestora, instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fapt care nu este posibil întrucât aceste derogări se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază, această interdicție fiind instituită de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește ierarhia actelor normative, statuând că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele
și potrivit normelor care le ordonă…. În concluzie, având în vedere …și faptul că, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, rezultă faptul că cele două hotărâri ale Guvernului, nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și, respectiv, nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. (1) dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, așa cum s-a menționat, face distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.";
Legislația comunitară și recomandările europene cu privire la taxa radio permit statelor să stabilească plata unor taxe radio-TV, indiferent de existența calității de beneficiar.
Aceasta reprezintă însă numai o opțiune a statului membru, și nu o obligație.
Prin Constituția României nu s-a impus plata taxei radio indiferent de existența calității de beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 alin. (15) trebuie interpretate în favoarea cetățeanului.
Prin Decizia nr. 297/2004 a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 a fost respinsă cu motivarea că "obligația prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective".
Soluția pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, are în final la bază interpretarea corecta a dispozițiilor art.40 din Legea nr.41/1994 de organizare si funcționare a SRR si a SRT.
Astfel, dispozițiile art.40 alin.3 din acest act normativ condiționează obligația de plată a unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune de calitatea de beneficiar al acestor servicii. Se face astfel distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune între persoanele juridice care au calitatea de beneficiari ai acestor servicii si cele care nu au aceasta calitate.
Prin urmare, nu poate fi primită interpretarea apelantei în sensul existentei unei prezumții legale conform căreia toate persoanele fizice și juridice au calitatea de beneficiari ai serviciilor publice de radio si televiziune.
În aceste condiții, revine reclamantei obligația de a dovedi ca pârâta a beneficiat de serviciile publice de radiodifuziune în perioada aprilie 2010-- decembrie 2011, pentru a pretinde instituirea în sarcina acesteia a obligației de plată a taxei pentru acest serviciu și a penalităților de întârziere aferente. Cum aceasta dovada nu a fost efectuată, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
În concluzie, pentru considerentele evidențiate, T. constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de apelantă și urmează să dispună, în temeiul art. 480 al. 1) Cod Procedura Civilă, respingerea apelului ca nefondat.
În aplicarea prevederilor art.451 alin.2 C.proc.civ. și în concordanță cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului atunci când hotărăște asupra art.41 din Convenție, partea care a câștigat procesul nu va
putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Art. 451 alin.2 C. pr. civ. are efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, T. nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate de 350 lei au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului. În urma aprecierii elementelor pertinente instanța consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată ce vor fi acordate la suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocațial în apel pe care T. îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.
Astfel, apelanta va fi obligată la plata sumei de 100 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. R. DE R.
, cu sediul în B., str. G. B., nr. 60-64, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 7240 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M. .
Obligă apelanta S. R. DE R. să plătească intimatei SC A.
, cu sediul în B. M. ,Bd. T., nr. 22/81, jud. M., suma de 100 lei cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică de azi,_ .
Președinte, J. ecător,
G. M. P.
G. ier,
H.
Red. C.G. / Tred. C.G_ /ex. 4
J. ECĂTOR LA FOND D. D.
| ← Sentința civilă nr. 1022/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 691/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
