Decizia civilă nr. 1415/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod operator 4204

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1415/R

Ședința publică din 13 Decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. F.

J. ecător V. P.

J. ecător N. B.

G. ier C. M. C.

Pe rol fiind pronunțarea recursului formulat de către recurenta SC V. SA, cu sediul în B. M., str. G. Ș. nr. 21, județul M. împotriva sentinței civile nr. 3837 din 08 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în contradictoriu cu intimatul C. G., cu domiciliul în B. Sprie str.

F. nr. 30, județul M., având ca obiect pretenții .

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 29 noiembrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de 06 decembrie 2013, iar apoi la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3857 din 8 aprilie 2013 a Judecătoriei B. M. s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SC V. SA B. M., în contradictoriu cu pârâtul C. G. .

În considerentele sentinței s-a reținut că între părți nu există un contract care să genereze drepturi și obligații între părți situație confirmată chiar de reclamantă.

Facturile emise nu sunt semnate de către pârât nu sunt recunoscute de către acesta.

Totodată pârâtul arată că acel consum de 16 metri cubi de apă pe lună pentru două persoane, consum reținut în facturile emise este exagerat întrucât locuiește doar cu soția și nu are animale în gospodărie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat pârâta SC V. SA solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că reclamantul beneficiază de apa potabilă facturată în sistem paușal, conform dispozițiilor art. 42 alin. 8 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice. Faptul că același articol stipulează mai multe modalități în care se poate furniza/presta un serviciu de utilități publice indică încercarea legiuitorului de a acoperi în drept situațiile care există în teritoriu în fapt. În cazul de față este vorba de furnizarea continuă a apei potabile.

În drept s-au invocat prevederile art. 299 - 316 Cod pr. civilă, art. 720 indice 1 Cod pr. civilă, Legea 241/2006, Legea 51/2006, regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă potabilă și de canalizare pentru județul M., aprobat prin Hotărîrea ADI M. nr. 13/2009.

Prin întâmpinarea depusă la fila 27 - 29 intimatul C. G. a solicitat respingerea recursului. Intimatul a arătat, în esență, că nu este de acord să achite sumele solicitate de societatea recurentă, deoarece pe de o parte le consideră exorbitante, locuind doar cu soția sa și fiind imposibil să aibă un consum de apă așa de mare, iar pe de altă parte nu consideră că le datorează deoarece nu are semnat nici un contract cu SC V. SA pentru furnizare de servicii, însă este de acord ca ulterior soluționării prezentului dosar să încheie un contract cu societatea recurentă și să plătească lună de lună obligațiile către aceasta pentru serviciile prestate.

Recursul este fondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond la filele 43 - 44, pârâtul nu contestă că ar fi beneficiat de serviciile furnizate de către reclamantă, ci contestă doar cantitatea de apă furnizată.

Așadar nu se poate nega faptul că reclamantul a beneficiat de serviciile de apă, canal din partea SC V. SA.

Este adevărat că între părți nu s-a încheiat un contract în acest scop. Furnizarea serviciilor către reclamant s-a făcut însă în regim paușal.

Facturarea în sistem paușal este reglementată prin H.G. nr. 348/1993 și Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice și de Amenajare a Teritoriului nr. 29/N/1993.

Astfel se constată că, potrivit art. 3 din H.G. nr. 348/1993, consumurile de apă și energie termică se vor determina cu ajutorul sistemelor de măsurare prin care se asigură contorizarea cantităților livrate în vederea facturării. Dotarea cu sisteme de măsurare se va face în mod eșalonat, începând de la consumatori spre surse. În mod excepțional, în cazul lipsei sau nenfuncționării sistemelor de măsurare, calculul repartizării consumurilor se va face conform normelor

aprobate de consiliile locale, având la bază criteriile elaborate de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

Consiliul Local B. Sprie a emis Hotărârea nr. 36/_ norma la distribuirea apei fiind de 8 mc/persoană pe lună. În cazul reclamantului, familia sa fiind compusă din două persoane, consumul lunar de apă prevăzut de către autoritatea deliberativă a Orașului B. Sprie este de 16 mc.

Reclamantul nu a atacat hotărârea consiliului local.

Astfel, dat fiind faptul că reclamantul a utilizat serviciile reclamantei, și că în privința consumului de apă există o prevedere a consiliului local dată în considerarea reglementărilor aduse prin Ordinul MLPAT nr. 29/N/1993, tribunalul apreciază că se impune admiterea cererii reclamantei sub aspectul obligării pârâtului la plata sumei de 1733,38 lei cu titlu de debit principal.

Nu sunt întemeiate însă pretențiile în ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtului la plata majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere. Între părți nu s-a încheiat un contract în temeiul căruia pârâtul să-și fi asumat obligația de a plăti accesoriile pretinse de către reclamantă. În lipsa unei convenții între părți sau a unui act normativ care să instituie această obligație în sarcina pârâtului, acesta nu ar putea fi obligată decât la plata dobânzii legale, nesolicitată însă de reclamantă.

Urmare admiterii în parte a pretențiilor sale, reclamantul este îndreptățit, în virtutea prevederilor art. 276 Cod pr. civilă, la recuperarea cheltuielilor de judecată, respectiv a taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar aferente sumei de 1.733,38 lei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3041, 312 alin. 3 Cod pr. civilă, tribunalul va admite recursul conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 304 indice 1 Cod procedură civilă,

ADMITE recursul

declarat de reclamanta S.C. V. S.A., cu sediul în B.

M., str. Gh. Ș. nr. 21, județul M. împotriva sentinței civile nr. 3837/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare pe care o modifică în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. V. SA și, în consecință obligă pe pârâtul C. G. la plata către reclamantă a sumei de 1733,38 lei cu titlu de debit principal.

Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere.

Obligă pe pârâtul C. G. la plata către reclamantă a sumei de 149,97 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în prima instanță.

Obligă pe intimatul C. G. să plătească recurentului SC V. SA suma de 74,08 RON, cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi, 13 decembrie 2013.

Președinte,

V. F.

J. ecător,

V. P.

J. ecător,

N. B.

G. ier,

C. M. C.

Red. V.P./ _

Tred. P.I /_ - 2 ex

J. ecător la fond: V. U.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1415/2013. Acțiune în pretenții comerciale