Decizia civilă nr. 210/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ N. 210/2013
Ședința publică din data de_ Completul este constituit din: PREȘEDINTE: C. C. JUDECĂTOR: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind recursul declarat de către recurenta A. DE P.
N. N. 2A, BLOC EL2 împotriva sentinței civile nr.18204 din data de_, pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, privind și pe intimata SC V. I. S., având ca obiect în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă d-l Sasz Ezekel, care prezintă spre vedere instanței cartea de identitate seria KX nr.5., eliberată de S.P.C.L.E.P. C. -N., la data de 27 aprilie 2007, lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosar întâmpinare din partea SC V. I. S., fiind înregistrată la data de 27 martie 2013.
Din oficiu, verificându-și competența, instanta constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, prin raportare la prevederile art.1591alin. 2 coroborat cu art. 2 pct. 3 Cod.proc.civ.
D-l Sasz Ezekel depune la dosar dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 460,53 lei și timbru judiciar de 6 lei, astfel cum a fost citată recurenta.
Se constată că d-l Sasz Ezekel nu deține un mandat acordat de președintele ASOCIAȚIEI DE P. N. N. 2A, BLOC EL2 în condițiile prevăzute de art. 68 din Cod.proc.civ., iar față de împrejurarea că asociatia de proprietari trebuie să fie reprezentată de către președinte, nu se poate lua prezent pentru a susține poziția exprimată de recurentă.
La solicitarea instanței, se prezintă spre vedere dovada de îndeplinire a procedurii de citare în ceea ce privește A. DE P. N.
N. 2A, citarea făcându-se la adresa C. -N., strada N., nr.2A, ap.72.
Față de împrejurarea că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă de către intimata SC V. I. S., instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.18204/2012 pronunțată la data de 25 septembrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC V. I. S. în contradictoriu cu pârâta A. DE P. N. N. 2 A, C. -N. și a fost obligată pârâta la plata sumei de 5946,45 lei reprezentând facturi neachitate și a sumei de 5705,19 lei reprezentând dobânzi, majorări și penalități de întârziere
calculate până la data de_, precum și la plata sumei de 1745 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din înscrisul de la filele 18-22 rezultă că la data de_ s-a încheiat între reclamanta SC V. I. S., în calitate de operator și pârâta A. DE P.
N. N. 2 A, în calitate de utilizator contractul de prestări servicii publice de salubrizare nr.171, pe perioadă nedeterminată, prin care operatorul s-a obligat să presteze servicii precum colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor menajere sau industriale, cu excepția deșeurilor toxice periculoase și a celor cu regim special, închirierea -vânzarea de recipienți pentru colectarea deșeurilor sau alte prestații specifice la prețul și condițiile stabilite în contract, utilizatorul având obligația de a plăti operatorului prețul cuvenit pentru îndeplinirea contractului.
La art. IV pct 4.2 s-a stabilit contravaloarea prestațiilor lunare la suma de 273, 6 lei, fără TVA, plata urmând a se face în termen de 15 zile de la data facturării. Neachitarea facturii în termen de 15 zile de la primirea ei, dă dreptul operatorului să aplice penalități de întârziere de 0,15 % pe următoarele 30 de zile, fără ca acestea să depășească valoarea debitului.La art. IV, pct. 4.11 s-a prevăzut că factura se consideră acceptată la plată de către utilizator dacă în termen de 5 zile de la încheierea perioadei pentru care s-a făcut facturarea, aceasta nu va reclama în scris neefectuarea sau efectuarea parțială a serviciilor facturate. Punctul de colectare fixat a fost acela din C. -N., str. N., nr. 2A. Contractul a fost semnat de ambele părți și ștampilat.
La data de_ s-a încheiat actul adițional nr. 3, prin care s-a prevăzut că prețule serviciilor de colectare și transport deșeuri menajere este de 5,6 lei, cu TVA inclus, actul adițional fiind semnat și ștampilat de ambele părți.
Activitatea reclamantei a fost avizată de către Primăria mun. C. -
N. prin convenția nr. 2/2005.
În baza contractului, reclamanta a emis mai multe facturi, depuse la dosarul de fond la filele 8-17, centralizate prin înscrisurile de la filele 30-
32. Din înscrisul de la fila 32 rezultă că la data de_ pârâta figura cu un debit de 5946,45 lei și penalități de 5705,19 lei.
În drept, instanța de fond a reținut că sunt incidente prevederile art.969 C.civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, prin urmare ambele părți ale contractului sunt ținute să își respecte obligațiile asumate prin acesta, reclamanta să furnizeze serviciile specifice către pârâtă, iar aceasta din urmă să achite contravaloarea serviciilor, conform facturilor emise de către reclamantă. Pârâta nu a făcut dovada achitării debitului solicitat de către reclamantă, despre care are cunoștință atât din cuprinsul facturilor emise, cât și din comunicarea prezentei acțiuni de chemare în judecată, astfel că suma de 5946,45 lei reprezentând debit și suma de 5705,19 lei reprezentând penalități contractuale are un caracter cert, lichid și exigibil, în sensul art. 379, al 3, 4 C.pr.civ.
În temeiul art. 274, al.1, C.pr.civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 1745 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, respectiv onorariu asistență juridică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta A. DE P. DIN C. -N., STR N. N. 2A, Bl.EL.2,
solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei pe fond.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că nu a fost legal citată la judecarea cauzei întrucât citațiile au fost trimise la apartamentul nr.72 și nu la reprezentantul legal al recurentei, respectiv președintele asociației care locuiește la apartamentul nr.63.
Recurenta a arătat că contractul nr.171/_ invocat în judecarea cauzei a fost încheiat între domnul Sicoie T. el la acea dată administratorul asociației de proprietari și SC V. I. S., în condițiile în care domnul Sicoie T. el nu era reprezentantul legal al asociației de proprietari, ci un simplu angajat al acesteia. Astfel, s-a arătat că în conformitate cu prevederile art.20 alin.2 și 4, art.15 alin.1 și art.19 alin.1 pct.A din Hotărârea nr.400/2 aprilie 2003, contractele cu terțe persoane se încheie între președintele asociației de proprietari și reprezentanții legali ai persoanelor juridice.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27 martie 2013, intimata SC V. I. S. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale, intimata a arătat că, in ceea ce privește contractul nr.171/_ invocat în judecarea cauzei, domnul Sicoie
T. el figura ca administrator la data emiterii facturilor restante și, mai mult decât atât, conform art.3 lit.i din Hotărârea nr.400/_ "Administratorul asigură managementul de proprietate al condominiului prin controlul personalului angajat în asociația de proprietari pentru curățenie, încărcarea și evacuarea gunoiului menajer și alte activități, cu privire la îndeplinirea obligațiilor";.
S-a mai arătat că la data de_ s-a încheiat actul adițional nr.234 la contractul nr.171/_, recurenta fiind reprezentată la acel moment de domnul Sas Ezechel în calitate de administrator, prin care s-a modificat prețul serviciilor de colectare și transport a deșeurilor menajere. Astfel, reiese că recurenta a dorit continuarea colaborării deja existente între părți prin contractul nr.171/_ și, mai mult decât atât, reiese faptul că neplata facturilor emise de intimată nu intervine din considerentul că acest contract nu a fost încheiat cu un alt reprezentant al asociației, ci din rea voință.
S-a mai arătat că potrivit art.4.11 din contractul încheiat între părți, facturile care fac obiectul cauzei sunt considerate acceptate la plată de către utilizator dacă în termen de 5 zile de la încheierea perioadei pentru care s-a emis factura acesta nu va reclama în scris neefectuarea sau efectuarea parțială a serviciilor facturate.
Intimata a subliniat faptul că nu avea nici o obligație cu privire la verificarea schimbării continue a reprezentantului legal al recurentei, aceasta nefăcând obiectul prezentei cauze.
In drept, au fost invocate prevederile art.484 al.2 din Noul Cod de procedura civila, art.3 lit.i din Hotararea nr.400/_ .
Analizand hotararea atacata prin prisma motivelor de recurs invocate si a sustinerilor din cuprinsul intampinarii, cu luarea in considerare a prevederilor art.304, 3041si 312 Cod procedura civila, tribunalul retine urmatoarele
:
La data de_, intre intimata SC V. I. S., in calitate de operator, si recurenta A. DE P. S. N. N. 2A din C. N., in calitate de utilizator, reprezentata de administrator Sicoe T. el, s-a incheiat Contractul pentru prestari servicii de salubritate nr.171/2006, prin care operatorul s-a obligat sa colecteze, transporte si sa depoziteze deseurile menajere si/sau industriale, cu exceptia deseurilor toxice periculoase si a
celor cu regim special, sa inchirieze/vanda recipienti pentru colectarea deseurilor si sa asigure alte prestatii specifice (vidanjare, depozitare) la pretul si in conditiile stabilite prin acest contract.
La data de_, intre intimata SC V. I. S. in calitate de operator si recurenta A. DE P. S. N. N. 2A din C. N., reprezentata de administrator Sas Ezechel, s-a incheiat un act aditional la contractul pentru prestari servicii de salubritate nr.171/2006, prin care s-a modificat pretul serviciilor de colectare si transport a deseurilor menajere, toate celelalte clauze ale contractului ramanand nemodificate.
In temeiul acestui contract, modificat prin act aditional, au fost emise pe seama recurentei, in perioada martie 2010 - noiembrie 2010, facturile fiscale aflate la filele 8 - 17 in dosarul de fond, valoarea totala a prestatiilor facturate de catre intimata in sarcina recurentei, conform acestor facturi fiscale, fiind de 5946,45 lei.
Recurenta a criticat sentinta atacata sub aspectul legalitatii, sustinand ca nu a fost legal citata in fata primei instante, si sub aspectul temeiniciei, afirmand ca asociatia de proprietari nu a fost legal reprezentata la semnarea contractului nr.171/_, contractul fiind semnat de catre un simplu angajat al asociatiei de proprietari, respectiv numitul Sicoe T. el, iar nu de catre presedintele asociatiei de proprietari, astfel cum prevad dispozitiile art.20 al.12 si 4, art.15 al.1 si art.19 pct.A al.1 din HG nr.400/2003.
Cu privire la primul aspect, se observa ca acest motiv se circumscrie motivului de casare prevazut de art.304 pct.5 Cod procedura civila, invocandu-se nelegalitatea procedurii de citare in fata primei instante. Analizand acest motiv de recurs, se constata ca recurenta a fost citata la sediul mentionat de catre intimata recurenta prin cererea de chemare in judecata, respectiv la adresa din C. N., str. N. nr.2A ap.72 judetul C. . Aceasta adresa a fost de altfel indicata de catre recurenta drept sediu al sau prin Contractul pentru prestari servicii de salubritate nr.171/2006. Procedura de citare in fata primei instante a fost legal indeplinita cu recurenta prin afisare, mentionandu-se ca nicio persoana dintre cele care ar fi putut primi citatia nu a fost gasita si in lipsa acestor persoane nu s-a putut afla data la care cel citat poate fi gasit, fiind respectate prevederile art.85, art.92 al.4 si art.92¹ Cod procedura civila.
In aceste circumstante, se constata ca nu a existat nici un argument pentru ca prima instanta sa solicite efectuarea de catre reclamanta a unor demersuri suplimentare pentru identificarea unui alt sediu al paratei, cata vreme procedura de citare cu recurenta parata a fost legal indeplinita la sediul indicat prin cererea de chemare in judecata, iar acest sediu coincidea cu cel indicat chiar de catre recurenta prin contractul de prestari servicii semnat de catre parti.
Mai mult decat atat, desi recurenta a aratat ca s-ar fi impus citarea sa la domiciliul reprezentantului sau legal, nu a indicat nici un temei juridic in acest sens, iar conform art.87 pct.2 Cod procedura civila, persoanele juridice de drept privat vor fi citate prin reprezentantii lor, la sediul principal sau la cel al sucursalei sau reprezentantei, citarea facandu- se in acord cu aceste dispozitii legale la sediul persoanei juridice, iar nu la domiciliul reprezentantului sau legal.
Nu in ultimul rand, desi recurenta a sustinut prin recursul declarat in cauza ca nu ar fi fost legal citata la sediul sau, in prima etapa procesuala, nu a facut nicio dovada in sensul ca sediul sau s-ar afla la o alta
adresa decat cea la care a fost citata, desi ii revenea sarcina probei in conformitate cu art.129 al.1 Cod procedura civila si art.1169 cod civil 1864.
In raport de considerentele expuse, se constata ca nu poate fi retinut acest motiv de casare invocat de catre recurenta, nefiind facuta dovada indubitabila a imprejurarii ca recurenta nu ar fi fost legal citata anterior solutionarii cauzei de catre prima instanta.
Cu privire la cel de al doilea aspect, se observa faptul ca recurenta a invocat imprejurarea ca nu a semnat in mod legal contractul pe care se intemeiaza pretentiile intimatei, contractul de prestari servicii fiind semnat de catre un angajat al sau, dar nu de catre presedintele asociatiei de proprietari.
Examinand acest argument, tribunalul observa ca in conformitate cu prevederile art.20 alin. 4 din HG nr.400/2003, in vigoare la data semnarii contractului de prestari servicii de catre parti, Presedintele asociatiei de proprietari angajeaza prin semnatura sa asociatia de proprietari in relatiile acesteia cu tertii, iar potrivit art.15 alin.1 din acelasi act normativ, presedintele asociatiei de proprietari, ales de comitetul executiv dintre membrii sai, reprezinta asociatia de proprietari in raporturile cu autoritatile si cu institutiile publice, precum si cu celelalte persoane fizice sau juridice cu care asociatia de proprietari are relatii.
Desi dispozitiile legale anterior enuntate au fost corect indicate de catre recurenta, acest aspect nu poate conduce la concluzia netemeiniciei pretentiilor intimatei, in considerarea urmatoarelor argumente. Astfel, chiar daca contractul de prestari servicii de care s-a prevalat intimata nu a fost semnat de catre recurenta prin presedintele asociatiei de proprietari, recurenta nu a contestat faptul ca a beneficiat de serviciile care i-au fost prestate de catre intimata, in calitate de operator in domeniul serviciilor de salubritate si colectare colectare a deseurilor menajere, avizat sa presteze servicii de salubritate menajera pe teritoriul municipiului C. N. in conformitate cu Conventia nr.2/2005 incheiata cu Municipiul C. N. - Directia Tehnica. Nici in fata primei instante si nici prin recursul declarat in cauza recurenta nu a sustinut si cu atat mai putin nu a propus probe in sensul ca nu ar fi beneficiat de serviciile prestate de catre intimata.
Avand in vedere ca respectivul contract de prestari servicii a fost incheiat in luna ianuarie 2006, producand efecte incepand cu acea data, intimata a prestat serviciile specifice in favoarea recurentei incepand cu acel moment, iar recurenta nu a probat ca nu ar fi fost prestate aceste servicii, desi ii revenea sarcina probei in conformitate cu prevederile art.129 al.1 Cod procedura civila. Astfel, recurenta ar fi putut dovedi, daca ar fi apreciat de cuviinta, ca a contractat acest tip de servicii cu o alta firma de salubritate, in conditiile in care aceste servicii erau obligatorii, privind activitatea curenta de administrare si de intretinere a condominiului, conform art.19 raportat la art.36 si art.38 al.5 din HG nr.400/2003. Cu toate acestea, recurenta nici macar nu a pretins ca nu ar fi beneficiat de serviciile mentionate, desi contractul de prestari servicii a produs efecte o perioada indelungata (aproximativ cinci ani), anterior sesizarii instantei de judecata. De asemenea, la contractul de prestari servicii a fost incheiat un act aditional in anul 2009, de unde reiese ca recurenta a continuat sa beneficieze de serviciile de salubritate la care s-a obligat intimata prin contractul initial.
Nefiind contestata prestarea serviciilor ce au format obiectul contractului nr.171/_, aspect care a devenit astfel un fapt dovedit, nefiind necesara efectuarea de probe suplimentare, tribunalul va retine ca recurentei, in calitate de beneficiar al acestora, ii revenea obligatia corelativa
de plata a serviciilor de care a beneficiat, conform dispozitiilor art.969 Cod civil 1864.
Intrucat recurenta nu a probat stingerea integrala a obligatiei de plata de care era tinuta, dupa cum in mod corect s-a observat de catre prima instanta, se va retine ca pretentiile reclamantei intimate au fost pe deplin probate, cererea de chemare in judecata fiind intemeiata si fiind in mod legal si temeinic admisa de catre prima instanta.
Pentru toate considerentele expuse, constatand ca nu pot fi primite criticile recurentei, tribunalul constata ca nu este intemeiat recursul declarat de recurenta A. DE P. N. N. 2A, BLOC EL.2, astfel ca, in temeiul dispozitiilor art.312 Cod procedura civila, va respinge ca neintemeiat acest recurs, cu consecinta mentinerii in intregime a sentintei civile nr. 18204 din_ pronuntata de Judecatoria C. -N. in dosar nr._ .
In baza prevederilor art.274 Cod procedura civila, va lua act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta A. DE P. N. N. 2A, BLOC EL.2, împotriva sentinței civile nr. 18204 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2013.
PRESEDINTE, | JUDECATORI, | |||
C. C. | D. H. | M. | C. | B. |
GREFIER,
T. B.
Red.MCB/MM | ||
2 ex./_ | ||
Judecător fond: P. a V. | P. | , |
Judecătoria Cluj-Napoca. |
← Decizia civilă nr. 1415/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Încheierea civilă nr. 1551/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|