Decizia civilă nr. 147/2013. Constatare nulitate act
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 147/R
Ședința publică din 15 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. I.
J. ecător S. O.
J. ecător A. C. O.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanții P.
V. și P. D. A., ambii domiciliați în B. M., str. Ion L. C. bl.7, ap.98, împotriva sentinței civile nr.3899/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul de mai sus, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC V. R. SA, cu sediul în B., Ș. M. B. nr. 171-173, sector 2, având ca obiect constatare nulitate act.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, când susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ și_ .
T.
Deliberând asupra recursului, a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3899/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a respins excepția prematurității și inadmisibilității invocate de pârâta SC V.
R. SA și s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții P. V. și P. D. A., în contradictoriu cu pârâta SC V. R. SA.
Instanța a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate la: art. 3 lit. d ("Data ajustării dobânzii";) din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr. 0113876/DS/_, la pct. 8.1 lit. c și lit. d din Condițiile generale ale Convenției de credit nr. 0113876/DS/_ și la Secțiunea 10 ("Costuri suplimentare";) din Condițiile generale ale Convenției de credit nr. 0113876/DS/_ încheiată între părți și a dispus anularea lor, cu consecința înlăturării acestor clauze.
S-a respins cererea reclamanților privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la pct. 5 lit. a ("Comision de risc ";) din Condițiile speciale și al clauzelor stipulate la pct. 3.5 ("Comision de risc ";) din Condițiile generale ale Convenției de credit nr. 0113876/DS/_ încheiată între părți.
De asemenea, s-a respins cererea reclamanților privind restituirea comisionului de risc încasat de pârâtă și a dobânzii aferente și cererea privind
obligarea pârâtei la emiterea unui nou plan de rambursare a creditului prin eliminarea comisionului de risc, cu cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței, s-a reținut în principal: "Potrivit art. 973 din Codul civil " Convențiile n-au efect decât între părțile contractante.";, iar potrivit art. 969 "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Potrivit art. 966 din Codul civil "Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect";, iar potrivit art. 968
"Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.";
Potrivit art. 970 din Codul civil "Convențiile trebuie executate cu bună credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.";
Potrivit art. 984 cod civil " convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat";, iar potrivit art. 983 "Când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă.";
Iar, potrivit art.1) din Anexa 1 la Legea nr. 193/2000 republicată "Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
La data de_, între pârâta, în calitate de creditoare, si reclamanți, în calitate de debitori, a fost încheiata convenția de credit nr. 0113876/DS/_ având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 38000 CHF rambursabil în 180 de luni. Conform clauzelor din rubrica Condiții speciale ale convenției", împrumutul a fost acordat la o dobânda curenta fixa de 4,25% pe an, iar dobânda anuala efectiva a fost stabilita la valoarea de 6,37%.";(…)
"Potrivit secțiunii 3 pct. 5 din Condițiile Generale ale convenției de credit "pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale."; Punctul 5 lit. a din Condițiile Speciale ale convenției prevede "comision de 0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadența, pe toată perioada de derulare a convenției de credit";.
Reclamanții invocă faptul că în contract nu se menționează care sunt "riscurile"; pe care le acoperă acest "comision de risc";. Clauza menționată apare ca absurdă și abuzivă, atâta timp cât, prin Convenția încheiată cu ei, Banca și-a luat măsuri de prevedere pentru acoperirea eventualelor riscuri, respectiv: garanțiile personale și garanția reală imobiliară (ipoteca) de rang I asupra imobilului proprietatea lor. Totodată invocă incidența dispozițiilor art. 966 teza I Cod civil, întrucât ne aflăm în ipoteza unei obligații fără cauză.
Contractul de credit este un contract comutativ, întinderea drepturilor și obligațiilor fiind stabilite încă de la momentul încheierii contractului, consumatorul având dreptul să știe de la bun început costul întreg al creditului. Este adevărat că, potrivit art. 966 si 968 din Codul civil, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun efect, iar cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri si
ordinii publice. Însă, trebuie avut în vedere ca art. 967 din același cod statuează fără echivoc următoarele: convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă; cauza este prezumată până la dovada contrarie.
Cauza sau scopul este acel element al actului juridic care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Cauza este o condiție de fond, esențială, de validitate si generală a actului juridic civil. Ea este acel element de natură psihologică care răspunde la întrebarea "pentru ce"; (care este scopul în vederea realizării căruia) s-a încheiat actul juridic? Împreună cu consimțământul, cauza formează voința juridică, aceasta din urma cuprinzând si scopul urmărit de parte atunci când și-a dat consimțământul la încheierea actului juridic, obligația pe care și-a asumat-o nereprezentând altceva decât mijlocul prin care se ajunge la realizarea scopului respectiv. În structura cauzei actului juridic civil intra doua elemente: scopul imediat și scopul mediat. Scopul imediat - cauza proxima - numit si scopul obligației se determina în cadrul diferitelor categorii de acte juridice. Astfel, în contractele sinalagmatice, cauza consimțământului fiecărei părți constă în reprezentarea, adică prefigurarea mentală a contraprestației; în aceste acte juridice este specific faptul că, fiecărei părți revenindu-i obligații, cauza obligației uneia dintre părți o constituie prefigurarea mintala a executării obligației corelative de către cealaltă parte (o parte se obliga știind că si cealaltă parte, la rândul ei, se obligă). Cu alte cuvinte, reciprocității de obligații îi corespunde o reciprocitate de cauze.
În schimb, scopul mediat - cauza remota - numit si scopul actului juridic, reprezintă acel element al cauzei care constă în motivul (mobilul) determinant al încheieri actului juridic, motiv care se referă, fie la însușirile contraprestației, fie la însușirile celeilalte părți (calitățile acestei persoane). Spre deosebire de scopul imediat - care este abstract, obiectiv si invariabil în cadrul aceleiași categorii de acte juridice, scopul mediat se caracterizează prin aceea că este un element (al cauzei) subiectiv si variabil de la o categorie de acte la alta categorie și, chiar în cadrul aceleiași categorii, de la un act la altul.
În primul rând trebuie reținut că nu orice "motiv"; avut în vedere de subiect în adoptarea deciziei de a încheia actul juridic face parte din noțiunea de cauză, fiind necesar să fie vorba de un motiv determinant care să constituie cauza impulsivă și determinantă a voinței. Altfel, dacă orice motiv ar putea duce la anularea actului, s-ar afecta securitatea dinamică a circuitului civil. În al doilea rând, în actele juridice cu titlu oneros mai este necesar ca motivul determinant să fi fost cunoscut (sau să fi putut fi cunoscut) de cealaltă parte, întrucât altfel nu s-ar justifica sancționarea lui cu suportarea consecințelor anulării actului.
Pârâta urmărește obținerea anumitor prestații - dobândă, comision -, în schimbul transferării proprietății sumelor împrumutate, drept echivalent ( preț ) al folosinței pe o perioadă îndelungată a banilor ( capitalului ), interesul său de a acorda un asemenea împrumut, derivă din obținerea de beneficii de pe urma acestuia cu luarea în considerare și a riscurilor privind rambursarea creditului. Din textul art. 966 Cod civil rezultă că cele trei condiții ale cauzei sunt:
să existe, să fie reală și să fie licită si morală. Cazurile legale de nulitate a
obligației din pricina "cauzei"; îmbracă, deci, una dintre următoarele forme: absența sau inexistența cauzei, cauza falsă si cauza ilicită și/sau imorală.
Articolul 967 nu este tocmai precis, lăsând impresia că ar putea exista acte juridice fără cauză, lucru inexact, căci elementul cauză este comun tuturor actelor juridice civile. În realitate, în această prevedere legală termenul
"convenție"; este întrebuințat în sensul de înscris constatator al operațiunii juridice. Prin urmare, legiuitorul arată că, deși înscrisul prezentat de creditor nu cuprinde mențiunea cauzei obligației ce o constată, el nu va fi obligat să facă dovada cauzei valabile, prezumându-se, până la proba contrară, că această obligație, constatată de înscris, are o cauză care nu este falsificată de eroare și nu este nici ilicită, nici imorală.
Cum potrivit art. 967 din Codul civil valabilitatea cauzei se prezumă până la dovada contrarie, iar reclamanții nu au răsturnat prezumția legală, în condițiile în care au beneficiat de credit și au cunoscut de la încheierea contractului cuantumul acestui comision, neexistând din acest punct de vedere un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților contractante, și ținând seama și de argumentele pârâtei referitoare la faptul că acest comision este perceput pentru riscul fie de neexecutare a garanției, fie de depreciere/pierdere a acesteia, etc., vis a vis de durata lungă a contractului, ori la existența unui ansamblu de operații și proceduri specifice generatoare de risc bancar, susținerile reclamanților referitoare la nulitatea clauzei apar ca fiind nefondate. De altfel legat de risc în bănci, trebuie acceptată ideea că el decurge din fiecare tranzacție luată în parte, că se asociază oricărui proces generat de activitatea bancară, că majoritatea tranzacțiilor bancare dau naștere la o combinație de riscuri, motiv pentru care un obiectiv major al managementului în bănci îl constituie gestiunea riscului.
De altfel, potrivit legislației comunitare, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil (Articolul 4 din Directiva 93/13).
Față de aceste considerente și în baza dispozițiilor legale invocate instanța a respins cererea reclamanților privind constatarea caracterului abuziv: al clauzelor stipulate la pct. 5 lit. a ( "Comision de risc";) din Condițiile speciale și al clauzelor stipulate la pct. 3.5 ("Comision de risc";) din Condițiile generale ale Convenției de credit nr. 0113876/DS/_ încheiată între părți. În consecință, instanța respinge și cererea reclamanților privind restituirea comisionului de risc încasat de pârâtă și a dobânzii aferente, dar și cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la emiterea unui nou plan de rambursare a creditului prin eliminarea comisionului de risc.
În privința excepției prematurității acțiunii ca urmare a lipsei concilierii prealabile prevăzută de art. 720 ind.1 Cod procedură civilă, invocată de pârâtă, instanța o va respinge, având în vedere corespondența purtată între părți anterior promovării acțiunii, conform adreselor înregistrate la pârâtă sub nr. 1835/_ și 1552/_ din care reiese încercarea de conciliere astfel inițiată, respingând și excepția inadmisibilității cererii referitoare la restituirea
prestațiilor, având în vedere caracterul de despăgubire al acestor pretenții astfel cum rezultă din acțiunea formulată.";
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea integrală a cererii formulate la instanța de fond, cu consecința anulării clauzelor ce stipulează comisionul de risc și obligarea pârâtei la restituirea sumelor corespunzătoare, cu dobânda legală aferentă și cheltuieli de judecată.
Analizând recursul formulat, tribunalul îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, raportat la art. 4 al. 2 din Directiva 93/13/CEE: Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într- un limbaj ușor inteligibil.
Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Aceasta a fost și opinia exprimată de Curtea Supremă a Marii Britanii în cauza The Office of Fair Trading v Abbey National pic & Others, în care instanța a decis că acele comisioane bancare percepute pentru depășirea limitei de creditare, reprezintă o componentă esențială a considerației băncilor, făcând astfel parte din obiectul contractului de credit. Curtea a concluzionat asupra faptului că dispozițiile naționale referitoare la controlul caracterului abuziv, nu li se aplică acestor clauze.
Tot astfel, decizia Curții Supreme a Germaniei nr. XI ZR 167/96 a aplicat dispoziția corespunzătoare din legislație și a considerat că nu poate verifica caracterul abuziv al unor comisioane de retragere de la bancomat și a clauzei prin care Banca își rezervă dreptul de a modifica aceste comisioane în mod unilateral, considerând că aceste clauze fac parte din obiectul însuși al contractului, și, mai mult, din prețul contractului.
Dobânda anuală, comisioanele, etc. intră în sfera noțiunii de "preț al contractului de credit";, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Ulterior nașterii raportului juridic dedus judecății, ca o transpunere în legislația națională a Directivei 2008/48/CE, a fost adoptată OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care elimină, conform enumerării cuprinse la art. 36, comisionul de risc.
Cu privire la aceasta, C.J.U.E. a statuat prin Hotărârea C-602/10 că un stat membru UE poate limita comisioanele bancare percepute de creditor.
Inițial, după intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010, cu obligarea băncilor de a percepe doar patru tipuri de comisioane la credite, dispozițiile sale s-au aplicat atât pentru creditele noi acordate, cât și pentru cele în derulare, prin încheierea unor acte adiționale cu clienții.
Prin Legea nr. 288/2010 a fost însă eliminată obligația băncilor de a limita comisioanele și la creditele în derulare.
Așadar, comisionul de risc avea rolul de a acoperi prima de risc asociată finanțării unui anumit client de către instituția financiară.
Având în vedere decizia ICCJ nr. 4685/2012, se va aprecia că prevederea perceperii acestui comision a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de consumatori prin semnarea contractului și a planului de rambursare, care face parte integrantă din contract, devenind, potrivit art. 969 C.civ., lege între părți. În speță, consumatorii nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale pe care nu le știau la data semnării contractului, fiind în posesia
tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora.
Fiind în culpă procesuală, reclamanții vor fi obligați să plătească intimatei SC V. R. SA suma de 3208,72 lei, cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial achitat de intimată (art. 274 Cpc).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. V. și P.
A., domiciliați în B. M., str. Ion L. C. bl. 7, ap. 98, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 3899/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare. Obligă pe recurenți să plătească intimatei SC V. R. SA suma de
3208,72 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte, J. ecător, J. ecător,
V. I. S. O. C. O.
(în concediu de odihnă, (în concediu de odihnă, semnează președintele instanței) semnează președintele instanței)
G. ier,
H.
(în concediu de odihnă, semnează grefierul șef)
Red. /T.red. A.C.O.
_ / 2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND C. G.
| ← Sentința civilă nr. 446/2013. Constatare nulitate act | Decizia civilă nr. 419/2013. Constatare nulitate act → |
|---|
