Decizia civilă nr. 4/2013. Constatare nulitate act
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 4/2013
Ședința publică din data de 4 februarie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: F. M. JUDECĂTOR: C. C. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanții S. E. G. I.
, S. E., P. E. RECA și V. E. M. împotriva sentinței civile nr. 17836/18 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în contradictoriu cu intimații SC P. SA, STATUTUL ROMÂN prin C. LOCAL al municipiului C. - N. prin P. și M. C. -N. prin P. și intervenientul D. G. J., cauza având ca obiect în primă instanță constatare nulitate act.
La apelul nominal se prezintă în reprezentarea intereselor apelanților d-na avocat C. L. M., cu împuternicire avocațială depusă la acest termen și, în reprezentarea intereselor intimatei SC P. SA, d-l avocat ȘERDEAN DĂNUȚ, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, din oficiu, raportat la dispozițiile art. 1591C.proc.civ., coroborate cu dispozițiile art. 159 pct. 2 C.proc.civ și, respectiv, art. 2 pct. 3 C.proc.civ., ridică excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. în soluționarea prezentei căi de atac, excepție pe care o pune în discuție.
Reprezentanta apelanților și reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției.
T. ul rămâne în pronunțare asupra excepției propriei necompetențe materiale.
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 17836/18 septembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a respins ca inadmisibil petitul având ca obiect constatarea nulității absolute de ordine publică a dreptului de proprietate înscris in CF nr. 2. C. -N. CF vechi nr. 1., a respins ca inadmisibilă, în întregime, cererea de intervenție formulată de D. G. J. în contradictoriu cu reclamantul SZENP. Y E. G. I., pârâții SC P. SA, S. ROMÂN prin C. local al municipiului C. -N., M. C. -N. prin P. și intervenienții SZENP. Y E., P. E. RECA, V. E. M., respectiv a respins ca neîntemeiate cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SZENP. Y E. G. I. și cererea de intervenție formulată de intervenienții SZENP. Y E., P. E. RECA, V. E. M., în contradictoriu cu SC P. SA, S. ROMÂN prin C. local al municipiului
C. -N. și M. C. -N., prin P. .
Pentru a pronunța această hotărâre, cu privire la inadmisibilitatea petitului având ca obiect constatarea nulității absolute de ordine publică a dreptului de proprietate înscris in CF nr. 2. C. -N. CF vechi nr. 1., a
reținut că prin petitul nr. 5 al cererii de intervenție, D. G. Andras a solicitat să se constate nulitatea de ordine publică a dreptului de proprietate înscris in CF nr. 2. C. -N. . Prima instanță a apreciat că excepția inadmisibilității este întemeiată, deoarece nulitatea absolută operează ca o sancțiune a unui act juridic, înțeles atât ca negotium cât și ca instrumentum, însă nu poate privi un drept - noțiune ce desemnează conduita subiectului unui raport juridic. Pe de altă parte, a mai reținut că intervenientul a invocat un titlu cu privire la imobilul proprietatea SC P. SA, astfel că avea la dispoziție o acțiune în realizare - acțiunea în revendicare. În consecință, în temeiul art. 111 C.proc.civ., a respins ca inadmisibil petitul având ca obiect constatarea nulității absolute de ordine publică a dreptului de proprietate înscris în CF nr. 2. C. -
N. (CF vechi nr. 1. ).
Având în vedere că petitele 1-3 ale cererii de intervenție, având ca obiect constatarea identității dintre mai multe imobile, respectiv petitul 5, având ca obiect constatarea nulității dreptului de proprietate al SC P. SA din cererea de intervenție formulată de D. G. J. sunt petite principale față de petitele nr. 4, având ca obiect rectificarea cărții funciare și nr. 6, având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, față de soluția pronunțată cu privire la cererile principale, instanța a respins și cererile accesorii, cu consecința respingerii în întregime a cererii de intervenție formulate de D. G. J. ca inadmisibilă.
Pe fond, a reținut următoarea situație de fapt: prin sentința civilă nr. 6173/2009, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de pârâta din prezenta cauză, SC P. SA, în contradictoriu cu S. ROMÂN prin C. local al municipiului C. -N., și, în consecință, s-a dispus dezmembrarea imobilului apartament nr. 27 situat în C.
-N., str. Memorandumului, nr.2, cu nr. top 367/1/XXVII, înscris în CF 1.
C. -N., sub A+27 în trei apartamente, după cum urmează: 1) apartament nr. 27/1, situat la parterul casei P+E, compus din 1 cameră, 2 sas-uri și 3 wc - uri, cu suprafața utilă de 24,21 mp, cu cota din p.i.c. de 1,38/100, înscrisă în CF col. 1. ; 2) apartament nr. 27/2, situat la parterul casei P+E, cu intrare din curtea interioară, compus dintr-o cameră și un depozit la subsol, cu intrare din strada Corvin, cu suprafața utilă de 79,64 mp, cu cota din p.i.c. de 4,53/100; 3) apartament nr. 27/3, situat la parterul casei P+E, cu intrare din strada Corvin, compus dintr-o cameră, o bucătărie și 2 anexe, cu suprafața utilă de 59,47 mp și cu cota din p.i.c. de 3,39/100. De asemenea, s-a constatat că SC P. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilul situat în C. -N.
, str. Memorandumului, nr. 2, compus din 1 cameră la parter și 1 depozit la subsol, care se identifică din punct de vedere tabular cu apartamentul nr. 27/2 și s-a dispus întabularea în CF nou formată C. -N. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului nr. 27/2 cu suprafața utilă de 79,64 mp și a cotei de 4,53/100 din p.i.c. în CF colectiv 1. C. -N., cu titlu de lege. Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr. 214/R/2010, pronunțată de Tribunalul Cluj. În temeiul acestor hotărâri judecătorești, pârâta SC P. SA și-a înscris dreptul de proprietate în CF nr. 1., în prezent CF nr. 2. C. -N. sub B+1 prin încheierea de CF nr. 78125/2010.
A mai reținut că prin dispoziția P. ului municipiului C. -N. nr. 4472/9 octombrie 2009 s-au admis în parte cererile de restituire formulate de numiții D. I. Zaharia, V. E. -M., Szenpetery E. -G. -Ioszef, Szenpetery E., P. E. Reca și s-a restituit în natură cota de 175/900 în favoarea lui D. Grigore I. Zaharia, respectiv 175/900 parte în favoarea numiților V. E. -M., Szenpetery E. -G. -Ioszef, Szenpetery E., P. E. Reca, din apartamentele nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16,
17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29 din C. -N., str.
Memorandumului, nr. 2, jud. C. . Dispoziția P. ului municipiului C. -N. nr. 4472/9 octombrie 2009 a fost contestată de reclamantul Szenpetery E. G. I. și intervenienții V. E. -M., Szenpetery E., P. E. Reca în dosarele _
, respectiv_ (conexat la dosarul nr._ ) sub următoarele aspecte: s- a solicitat restituirea cotei de 175/900 din teren și construcțiile neînstrăinate de la parter și compensarea prin echivalent a cotei de 175/900 vândute chiriașilor din cota de 375/900 rămasă statului; s-a solicitat obligarea P. ului municipiului C. -N. la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință; s-a solicitat să se modifice art. 2 din dispoziție în sensul înscrierii unei cote ideale de 205/900 și al înlăturării prevederii referitoare la condiționarea măsurilor dispuse prin art. 2 din dispoziție de restituirea despăgubirilor încasate în baza Legii nr. 112/1995. Sentința civilă nr. 173/2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost desființată în parte de Curtea de Apel C. prin decizia nr. 4750/R/2011, iar cauza a fost trimisă în rejudecare la Tribunalul Cluj. În rejudecare, conform îndrumărilor instanței de control judiciar, urmează a se efectua un raport de expertiză pentru a se stabili ce părți din imobil și construcție sunt libere și, deci, susceptibile de restituire în natură în limitele cotei de 175/900, aparținând reclamantului și intervenienților.
În rejudecare, dosarul nr._ * a fost suspendat în temeiul art. 244 pct. 1 C.proc.civ., până la soluționarea cauzei de față.
A mai reținut că, în prezent, conform înscrierilor din CF col. nr. 2. -C1
C. -N., S. Român apare ca titular al dreptului de proprietate cu privire la apartamentul nr. 27 din imobilul situat în C. -N., str. Memorandumului, nr. 2, jud. C. . În urma pronunțării sentinței civile nr. 6173/24 aprilie 2009, în CF col. nr. 2. -C1 s-au creat 3 noi unități individuale, respectiv: nr. XXVII/I, în proprietatea C. ui local al municipiului C. -N. pentru S. Român; nr. XXVII/II în proprietatea SC P. SA și nr. XXVII/III în proprietatea C. ui local al municipiului C. -N. pentru S. Român.
Din examinarea actelor de predare-preluare întocmite de Comisia de punere în posesie, prima instanță a reținut că nu s-a predat reclamantului și intervenienților apartamentul nr. 27 din imobilul situat în C. -N., str. Memorandumului, nr. 2, jud. C. . A mai reținut că prin modificarea de acțiune efectuată de reclamant și de intervenienți la data de 24 februarie 2012, prima instanță a fost învestită cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ. din 1864, formulată de aceștia în contradictoriu cu pârâții SC P. SA, S. Român prin C. local al municipiului C. -N. și M. C. -N. prin P., având ca obiect apartamentul nr. 27/2 din C. -N., str. Memorandumului, nr. 2, jud. C. .
A mai reținut că pentru a dovedi temeinicia acțiunii în revendicare, reclamantul Szenpetery E. G. I. și intervenienții Szenpetery E., P. E. Reca și V. E. M. sunt datori să probeze calitatea lor de proprietari asupra imobilului apartament nr. 27/2 din C. -N. . Reținând situația de fapt prezentată mai sus, prima instanță a apreciat că reclamantul și intervenienții au probat îndreptățirea lor la cota de 175/900-a parte din apartamentul nr. 27 din
C. -N. str. Memorandumului nr. 2 jud. C., conform dispoziției P. ului municipiului C. -N. nr. 4472/9 octombrie 2009, însă a reținut și faptul că apartamentul nr. 27 a fost împărțit in 3 unități locative prin sentința civilă nr. 6173/2009 a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosarul nr._ . A apreciat că faptul că reclamantului și intervenienților li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra cotei ideale de 175/900-a parte din apartamentul nr. 27, astfel cum acesta apărea înscris în CF anterior împărțirii in cele trei unități individuale nu face dovada îndreptățirii lor la o parte determinata din acest imobil, respectiv apartamentul nr. 27/2, aceasta cu atât mai mult cu cât titlul
pe care îl invoca reclamantul și intervenienții, dispoziția primarului nr. 4472/2009, a fost criticată tocmai sub aspectul posibilității restituirii în natură prin atribuire efectivă a unei părți din imobilul situat in C. -N. str. Memorandumului nr. 2 jud. C., iar obiectul dosarului nr._ * a T. ului
C. este stabilirea acelei părți din imobil care poate fi atribuită părților în natură în limita cotei de 175/900-a parte.
A mai reținut că, pe de altă parte, SC P. SA a făcut dovada titlului său asupra apartamentului nr. 27/2 din C. -N., str. Memorandumului, nr. 2, iar dreptul său de proprietate a fost recunoscut cu titlu de lege prin sentința civilă nr. 6173/2009 a Judecătoriei C. -N., pronunțata în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin C. local al municipiului C. -N., proprietarul tabular al imobilului.
În consecință, reținând că reclamantul Szenpetery E. G. I. și intervenienții V. E. -M., Szenpetery E., P. E. Reca nu au făcut dovada titlului asupra imobilului apartament nr. 27/2 din C. -N., str. Memorandumului, nr. 2, iar pârâta SC P. SA a probat existența unui titlu și beneficiază și de prezumția care decurge din posesia imobilului, în temeiul art. 480 C.civ. din 1864 a respins acțiunea în revendicare, ca neîntemeiată. Față de soluția dată acțiunii principale, prima instanță a respins ca neîntemeiată și cererea având ca obiect restabilirea situației anterioare de carte funciară. Având în vedere susținerile părților din ședința publică din data de 11 septembrie 2012, prima instanță a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții Szenpetery E. G.
I., V. E. -M., Szenpetery E. și P. E. Reca, solicitând schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii lor.
În motivarea apelului, au criticat faptul că prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 6173/2009, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, fără a menționa data la care s-a pronunțat aceasta sentință și au reluat restul considerentelor hotărârii atacate.
În ceea ce privește titlul lor asupra apartamentului nr. 27/2 din C. -N., str. Memorandumului nr. 2, au arătat că prin dispoziția nr. 4472/9 octombrie 2009, emisă de P. ul municipiului C. -N., le-a fost restituită, în natură, cota de 175/900 din apartamentele nr. 1, 16-29 și din terenul curte în suprafață de
235 mp. Au concluzionat că justifică un titlu de proprietate cel puțin asupra cotei de 175/900 parte din apartamentul nr. 27, ceea ce însemnă că sunt titularii dreptului de proprietate cel puțin asupra cotei de 175/900 parte din apartamentul nr. 27/2.
A mai arătat că prin acțiunea modificată au solicitat a li se lăsa în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 27/2, situat în municipiul C. -N., str. Memorandumului, nr. 2, deoarece numai cu privire la această parte din apartamentul nr. 27 pârâta are înscris în cartea funciară un drept de proprietate. Altfel spus, dacă apelanții ar fi făcut abstracție de sistarea de indiviziune dispusă în contradictoriu cu S. Român și neopozabilă lor și ar fi cerut, în contradictoriu cu SC P. SA, să le fie lăsat în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 27 situat în municipiul C. -N., str. Memorandumului, nr. 2, cu siguranță că acțiunea le-ar fi fost respinsă pentru că pârâta nu are un titlu asupra întregului apartament, ci asupra unei părți din acest apartament, parte care reprezintă apartamentul nr. 27/2.
Au mai arătat că rezultatul demersurilor privind sistarea de indiviziune asupra apartamentului nr. 27, efectuate "cu bună-credință"; de pârâtă, îi pun în situația de a apela la soluții tehnico-juridice inedite poate, însă au apreciat că este de necontestat faptul că titlul dobândit asupra întregului apartament nr. 27, ne conferă un drept de proprietate asupra oricărei părți, oricât de mici, din
acest imobil, inclusiv asupra apartamentului nr. 27/2, parte din apartamentul nr. 27.
Față de această situație, au considerat că instanța de fond a aplicat greșit legea, rezumându-se la a se raporta strict la denumirea actuală a părții din imobilul apartament nr. 27 pe care apelanții o revendică și făcând abstracție de dreptul lor de proprietate.
Au arătat că justifică un titlu asupra apartamentului nr. 27/2 din C. -N.
, str. Memorandumului, nr. 2, titlu care este mai bine caracterizat în comparație cu titlul pârâtei. Astfel, pârâta a dobândit imobilul de la un neproprietar, având în vedere că la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 6173/2009 apelanții erau proprietari ai imobilului în cauză, în temeiul dispoziției nr. 4472/9 octombrie 2009, emisă de P. ul municipiului C. -N., care este act autentic.
Cu toate că S. Român prin C. Local al M. C. -N. a formulat cerere de suspendare în dosarul nr._, arătând că întreg imobilul a fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001, au arătat că pârâta din prezenta cauză nu a înțeles să-și extindă acțiunea față de apelanți, preferând să se judece cu S. Român, deși cunoștea faptul că prin sentința civilă nr. 11373/2003 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a constatat nelegalitatea actului de naționalizare asupra imobilului situat în municipiul C. -N., str. Memorandumului nr. 2. Raportat la această împrejurare, au apreciat evident că pârâta nu a fost de bună-credință la momentul convertirii dreptului de administrare în drept de proprietate. Cererea de suspendare a cauzei formulată de către C. Local C. -N. a fost respinsă pe considerentul că prin sentința civilă nr. 11373/2003 s-a constatat nelegalitatea actului de naționalizare asupra imobilului situat în C. -N., str. Memorandumului, nr. 2, jud. C., respectiv asupra cotei de 120/900 înscrise sub B+1, asupra cotei de 115/900 parte înscrise sub B+6 și 9, asupra cotei de 120/900 parte înscrise sub B+7 și 10, fără însă a se constata nelegalitatea actului de naționalizare asupra imobilului înscris sub B+17, aflat în administrarea fostului Oficiu Farmaceutic Regional C.
.
Au arătat că, în opinia lor, considerentele instanței de fond sunt rodul unei grave confuzii pe planul situației de carte funciară, confuzie rămasă din păcate necenzurată de instanțele superioare în grad; întrucât nici în apel nici în recurs nu a mai fost analizat fondul cauzei. Astfel, în CF nr. 3797 C. sub B+17 este înscris dreptul de administrare operativă al Oficiului Farmaceutic Regional
C. asupra unei camere din imobilul de sub A+1. Rezultă că sub B+17 nu este și nu a fost niciodată înscris vreun imobil, ci un drept de administrare asupra unei camere din imobilul în discuție, cameră cu privire la care nu era sistată indiviziunea. În aceste condiții, nelegalitatea actului de preluare la stat, pe de o parte, nu se putea constata asupra "imobilului"; înscris sub B+17, iar pe de altă parte, în temeiul sentinței civile nr.11373/2003, aceasta poartă și asupra camerei date în administrarea antecesoarei pârâtei.
Au subliniem că preluarea făcută de S. Român în temeiul Decretului nr. 92/1950 este nelegală prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001, asupra nevalabilității titlului S. ui nemaifiind necesar a dispune instanțele de judecată în mod distinct (prin formularea unui petit în acest sens).
Prin urmare, câtă vreme titlul statului este nul, nici dreptul de administrare operativă înscris în favoarea pârâtei nu poate fi valabil, în temeiul principiul quod nullum est nullum producit efectum, iar nulitatea ca sancțiune, produce efecte retroactiv, până la momentul nașterii actului juridic.
În ceea ce privește titlul lor, apelanții au arătat că trebuie avut în vedere că, atât jusprudența internă, cât și practica CEDO, au statuat în mod constant
faptul că prin incidența art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 persoanele proprietare ale unor imobile însușite de stat fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar, recunoscându-li-se explicit și retroactiv vechiul drept.
În această ordine de idei, au concluzionat că dreptul de proprietate al antecesorilor lor este unul valabil și a fost transmis ca atare în patrimoniul lor pe cale de moștenire, în timp ce dreptul de care se prevalează pârâta este unul lovit de nulitate, fiind dobândit de la un neproprietar.
Au concluzionat că se impune ca instanța să acorde preferință titlului lor, ca fiind anterior și mai bine caracterizat, urmând a constata nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente, în temeiul principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, și a dispune restabilirea situației anterioare.
Au mai arătat că, în condițiile în care instanța de fond a respins toate cererile lor în probațiune, este greu de explicat cum a fost analizată starea de fapt dedusa judecății și cum a fost lămurită instanța sub toate aspectele, pronunțând această soluție, care, din punctul lor de vedere, poate intra în categoria "dosar nejudecat";.
Din acest motiv au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, respectiv acvirarea dosarului civil nr._ al Judecătoriei C. -N., efectuarea unei adrese către M. C. -N., cu solicitarea de a comunica la dosarul cauzei documentația de întabulare a imobilului situat în municipiul C. -N., str. Memorandumului, nr. 2 și contractul de închiriere încheiat cu SC P. SA (pentru a se verifica ce suprafață a avut închiriată); administrarea probei cu expertiza tehnică de identificare a imobilului, așa cum a fost preluat, dezmembrat și închiriat, precum și încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtei
- în condițiile în care aceasta s-a înscris în CF în baza unei sentințe inopozabile. Au apreciat că toate aceste probe, necesare și utile justei soluționări a cauzei, sunt de natură să dovedească îndreptățirea lor la restituirea imobilului apartament nr. 27/2 din C. -N., str. Memorandumului, nr. 2.
În drept, au invocat art. 282 și urm. C.proc.civ. Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinări.
La termenul din data de 4 februarie 2013, tribunalul specializat, din oficiu, a ridicat excepția propriei necompetențe materiale.
Cu titlu preliminar, prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți (iulie 2011) și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul specializat reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Codul civil din 1864, ca lege generală, față de care Codul comercial din 1887 are natura unei legi speciale.
Analizând incidența acestei excepții în cauză, tribunalul specializat reține că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, competența materială a celor trei tribunale comerciale era reglementată de dispozițiile art. 2, pct. 1, lit. a și art. 1 și, respectiv, art. 2 pct. 3 C.proc.civ., care diferențiau între procese și cereri în materie civilă și procese și cereri în materie comercială, toate coroborate cu dispozițiile art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, care prevedeau că tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează, dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 prevăzând expres
faptul că se pot înființa secții sau complete specializate pentru cauze comerciale.
Desigur, din punctul de vedere al dreptului material, criteriile de delimitare între cauzele civile și comerciale se regăseau în dispozițiile art. 3 C.com., care se refereau la actele de comerț obiective, art. 4 C.com., care se refereau la actele de comerț subiective și art. 7, art. 9 și art. 56 C.com., care defineau comercianții și condițiile de incidență a jurisdicției comerciale.
Codicele de comerț din 1887, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887 a fost abrogat, cu excepția unor articole care nu prezintă relevanță în prezenta speță, prin dispozițiile art. 230 lit. c din Legea nr. 71/2011.
Același act normativ, Legea nr. 71/2011, prin art. 223 prevede expres faptul că doar procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
Potrivit dispozițiilor art. 227 din Legea nr. 71/2011, dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, după intrarea în vigoare a Codului civil, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225.
În acest context se impune analiza noțiunii de "lege specială"; la care se referă art. 227 din Legea nr. 71/2011, precum și stabilirea modului de aplicare în timp a dispozițiilor acestei norme.
Dat fiind faptul că Legea nr. 71/2011 a fost adoptată pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, singura interpretare posibilă a noțiunii de "lege specială"; trimite la toate celelalte acte normative care se găsesc, față de Noul Cod Civil, în relația normă specială - normă generală. Aplicarea în timp a acestor dispoziții are, desigur, în vedere momentul intrării în vigoare a noului Cod civil, legile speciale fiind actele normative rămase neabrogate în urma intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011.
În condițiile în care art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887, precum și art. 2, pct. 1 lit. a din codul de procedură civilă din 1865 au fost abrogate expres de către Legea nr. 71/2011 și nicio lege specială rămasă în vigoare la momentul intrării în vigoare a noului cod civil nu mai distingea în funcție de natura (fostă) comercială și, respectiv, civilă a litigiului, o interpretare posibilă era aceea potrivit căreia toate litigiile civile (inclusiv cele
denumite anterior "comerciale";) reveneau în competența tribunalelor de drept comun.
Cu toate acestea, soluția care se desprinde din interpretarea art. 228 din Legea nr. 71/2011 (normă specială față de art. 227 din același act normativ, conform topografiei textului) este contrară celei arătate mai sus.
Astfel, art. 228 din Legea nr. 71/2011 prevede că până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, C. și Mureș, în condițiile art. 226. La stabilirea cauzelor de competența tribunalelor specializate sau, după caz, a secțiilor civile reorganizate se va ține seama de numărul și natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora, precum și de volumul de activitate al instanței. În consecință, competența materială a tribunalelor specializate urma a fi stabilită de către Consiliul Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cauzele pentru
care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel. Desigur, stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 228 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, C. ui Superior al Magistraturii.
T. ele comerciale Argeș, C. și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, începând cu data de 1 octombrie 2011, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Această concluzie rezultă cu o claritate sporită din analiza actelor preparatorii ale Hotărârii C. nr. 654/31 august 2011, nota Direcției Resurse Umane și Organizare a C. nr. 65/17937/1154/26 august 2011, notă însușită de Consiliul Superior al Magistraturii, prin în cuprinsul căreia s-a arătat expres că "din interpretarea sistematică a acestor dispoziții [art. 227, art. 228 alin. 1 și
2 din Legea nr. 71/2011], rezultă că, în măsura în care actualele tribunale comerciale specializate se reorganizează ca tribunale specializate, iar nu ca secții civile în cadrul tribunalelor de drept comun, intenția legiuitorului a fost să păstreze actuala competență de soluționare a cauzelor în materie comercială, pentru aceste tribunale operând doar o reorganizare a acestora, sub aspectul denumirii, ca tribunale specializate civile … În ceea ce privește aplicarea celor două texte de lege care reglementează competența tribunalelor specializate, art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, este normă generală în această materie, iar art. 228 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 este normă specială pentru cazul tribunalelor specializate rezultate din reorganizare. Prin urmare, norma generală rămâne aplicabilă numai în cazul singurului tribunal specializat pentru care nu există normă specială, respectiv în cazul T. ului pentru minori și familie Brașov. Competența celorlalte tribunale specializate urmează a fi menținută, conform reglementărilor anterioare, având în vedere norma specială enunțată, care face referire la specializarea judecătorilor din cadrul tribunalului specializat și la necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora.";
Practic, legiuitorul a optat pentru o definire a competenței tribunalelor specializate prin norme de organizare judiciară și nu prin raportare la norme de drept material, tribunalele specializate având astfel competența definită diferit de cele de drept comun. La această soluție trimit și dispozițiile art. 225 alin. 3 din Legea nr. 71/2011, în caz de rejudecare. Potrivit acestei norme, cauzele civile și comerciale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului civil vor continua să fie soluționate de aceleași complete de judecată, cu respectarea principiului continuității. În caz de trimitere spre rejudecare, cauza
va fi repartizată conform normelor de organizare judiciară în vigoare la data înregistrării cauzei la instanța de trimitere.
Un ultim argument în sprijinul acestei opinii poate fi dedus din caracterul enunțiativ și nu limitativ al dispozițiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la momentul actual, și al dispozițiilor art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011. Astfel, prima normă menționată prevede posibilitatea înființării de secții sau, după caz, de complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și
fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți comerciale, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale, iar cea de a doua normă prevede posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului; cereri care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Desigur, niciuna dintre aceste norme nu mai folosește termenul
"comercial"; în asociere cu vreun tip de cauze, deoarece acest criteriu de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea. În egală măsură, însă, niciuna dintre aceste norme nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, e drept, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
De altfel, la aceeași concluzie a ajuns și Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, statuând prin decizia nr. 4485/13 noiembrie 2012 că
"Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 228 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, C. ui Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
În acest context, din dispozițiile legale mai sus-evocate rezultă intenția legiuitorului, exprimată în mod expres și neîndoielnic prin Legea nr. 71/2011,
potrivit căreia, tribunalele specializate - cum este și T. ul Specializat C. - să- și mențină aceeași arie de competență materială ca și fostul T. Comercial C.
, practic, T. ul Specializat C. păstrând aceeași competență materială pe care a avut-o și fostul T. Comercial C., pentru acest tribunal operând doar o reorganizare a acestuia, sub aspectul denumirii, ca tribunale specializate.";
Reorganizarea tribunalelor comerciale în tribunale specializate nu a lărgit sfera de competență a acestor instanțe prin instituirea unei competențe a tribunalelor specializate de a soluționa litigii între toate categoriile de profesioniști. Într-adevăr, prevederile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 permit crearea de complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: ... b) cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate
juridică, precum și în materia registrului comerțului, însă reorganizarea tribunalelor comerciale ca tribunale specializate nu a operat și o extindere a sferei competenței lor materiale și față de profesioniștii în alte materii decât comerțul. Eventualele complete specializate în soluționarea litigiilor între profesioniști în alte materii decât comerțul (cum ar fi, spre exemplu, profesioniștii în materia proprietății intelectuale) pot fi înființate doar de către tribunalele de drept comun, deoarece competența materială în aceste domenii le revine în mod exclusiv.
Prezentul litigiu a avut ca obiect, în primă instanță, o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun - art. 480 C.civ. din 1864, exercitată de reclamantul SZENP. Y E. G. I. și intervenienții SZENP. Y E., P. E. RECA, V. E. M., în contradictoriu cu SC P. SA, S. ROMÂN prin C. local al municipiului C. -N. și M. C. -N.
, prin P., vizând dreptul de proprietate asupra unui bun imobil.
Acest litigiu are un caracter pur civil, desfășurându-se prin compararea titlurilor de proprietate ale reclamantului și intervenienților, pe de o parte, cu titlul de proprietate al pârâtei SC P. SA, fiind irelevantă calitatea de comerciant a pârâtei SC P. SA. De asemenea, în speță nu se pune problema apartenenței imobilului în cauză la fondul de comerț al pârâtei SC P. SA.
Mai mult, în speță se pune problema raportului normă generală / normă specială între dispozițiile Codului civil din 1864 și cele ale Legii nr. 10/2001, iar competența de aplicare a dispozițiilor acestui din urmă act normativ revine în exclusivitate tribunalului civil, nespecializat, conform art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Față de aceste considerente, în baza art. 158 alin. 1 și alin. 3, coroborate cu art. 1591alin. 2 și art. 159 pct. 2 C.proc.civ., raportate la art. 2 pct. 3 C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale a T. ULUI SPECIALIZAT C. de soluționare a apelului, și, în consecință, va declina competența de soluționare a apelului declarat de apelanții SZENP. Y E. G.
I., SZENP. Y E., P. E. RECA și V. E. M., în contradictoriu cu intimații SC P. SA, S. ROMÂN prin C. local al municipiului C. -N. și M. C. -N., prin P., împotriva sentinței civile nr. 17836/18 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. _
, în favoarea T. ULUI C. .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția necompetenței materiale a T. ULUI SPECIALIZAT C. de soluționare a apelului și, în consecință:
Declină competența de soluționare a apelului declarat de apelanții SZENP. Y E. G. I., SZENP. Y E., P. E. RECA și V. E. M., în
contradictoriu cu intimații SC P. SA, S. ROMÂN prin C. local al municipiului C. -N. și M. C. -N., prin P., împotriva sentinței civile nr. 17836/18 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în favoarea T. ULUI C. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
F. M. | C. | C. A. | B. |
Red.FIM 3 ex./_
Judecător fond: d-na D. Viorica P. ovici, Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Sentința civilă nr. 340/2013. Conflict de competență | Sentința civilă nr. 446/2013. Constatare nulitate act → |
|---|
