Decizia civilă nr. 156/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.156/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - M. C. B. JUDECĂTOR - C. C. JUDECĂTOR - D. H. GREFIER - T. G.
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de către recurentul C.
D. M. împotriva sentinței civile nr.17145/2012 pronunțată la data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, intimat fiind SC M. I.
, prin lichidator judiciar C.I.I F. V. F. M., având ca obiect în primă instanță, pretenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a depus la data de_ de către intimată prin fax cerere de amânare în vederea formulării apărării. Cererea fiind formulată pe considerentul că nu a fost citată la sediul procesual ales.
De asemenea, se constată că intimata a fost citată la adresa indicată astfel încât tribunalul va respinge această cerere de amânare.
În temeiul art. 1591Cod procedură civilă, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs.
De asemenea, se constată că recurentul prin recursul formulat a solicitat potrivit dispozițiilor art. 242 aliniatul 2 Cod Procedură Civilă, judecarea cauzei și în lipsă.
ul din oficiu invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare, pe excepția invocată.
T R I B U N A L U L
Prin sentinta civila nr.7273/2012 pronuntata la data de 2 aprilie 2012 in dosarul nr._ al J. i C. -N., a fost admisa cererea formulata de catre reclamanta SC M. I. S. in insolventa, in contradictoriu cu paratul C.
D. M. si in consecinta s-a dispus rezolutiunea promisiunii de vanzare cumparare incheiata la data de_ intre parti, repunerea partilor in situatia anterioara, respectiv obligarea paratului la restituirea sumei de 484.560 lei, echivalentul a 113.268,74 euro la cursul de schimb leu/euro al BNR din data efectuarii fiecarei plati si a fost obligat paratul la plata sumei de 2000 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecata, in favoarea reclamantei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca la data de_, intre paratul C. D. M., in calitate de promitent vanzator si SC M. I. S., in calitate de promitenta cumparatoare, s-a incheiat
promisiunea de vanzare - cumparare avand ca obiect autoutilitara IVECO TRAKER la pretul de 100.000 euro.
Reclamanta si-a onorat obligatia privind achitarea pretului, achitand suma de 484.560 lei, echivalentul a 113.269 eur, in trei rate: 300.000 lei s-a achitat conform extrasului de cont nr. 02/_ ; 60.600 lei s-a achitat conform ordinului de plata nr. 12/_ ; 123.960 lei s-a achitat conform ordinului de plata nr. 18/_ .
Semnand promisiunea de vanzare cumparare, paratul s-a obligat sa semneze contractul de vanzare cumparare privind transferul dreptului de proprietate asupra autoutilitarei dupa incasarea integrala a pretului, obligatie pe care promitenta cumparatoare a executat-o pana la termenul convenit de parti, respectiv_ .
Cu toate ca reclamanta si-a onorat obligatiile asumate, paratul nu a inteles sa procedeze la fel- transferand dreptul de proprietate asupra autoutilitarei si predand posesia bunului catre reclamanta, in ciuda convocarii sale la conciliere directa la data de_, ora 16, prin notificarea nr. 602/_
, insa paratul a refuzat sa ridice corespondenta ce continea convocarea la conciliere, plicul fiindu-i restituit cu mentiunea avizat la data de_ si reavizat la data de_ .
Prevederile art. 1020 din Codul civil statueaza asupra rezolutiunii conventiei partilor in cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor asumate de catre cealalta parte contractanta, in speta paratul nu si-a onorat obligatiile privind transferul dreptului de proprietate asupra autoutilitarei si nu a predat bunul reclamantei, fiind deci indeplinite conditiile privind rezolutiunea conventiei incheiate de parti, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara, respectiv obligarea paratului la restituirea sumei de 484.560 lei incasata de la reclamanta cu titlu de pret.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs, in termen legal, recurentul C. D. M., solicitand admiterea recursului si modificarea in tot a hotararii atacate in sensul respingerii actiunii reclamantei.
In motivarea recursului recurentul a aratat ca este adevarat ca a incasat prin virament bancar de la intimata sume de bani reprezentand plati partiale aferente antecontractului semnat intre parti, insa intimata nu si-a indeplinit obligatiile contractuale, nevirand intreaga suma reprezentand pretul total al vanzarii pana la data de_ .
S-a aratat ca potrivit art.969 C.civ., conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, iar raportat la neindeplinirea clauzelor contractuale din partea intimatei, recurentul considera justa, legala si temeinica retinerea sumei de 360.600 lei cu titlu de daune conform actului aditional incheiat la data de_ prin care a fost modificat termenul limita de achitare a pretului pana cel tarziu la data de_ sub sanctiunea aplicarii sanctiunii pierderii tuturor sumelor achitate la acel moment si rezilierea contractului. De asemenea, s-a precizat ca in data de_ recurentul a notificat intimata rezilierea contractului, respectiv retinerea sumelor platite de catre aceasta pana la acea data cu titlu de daune interese conform contractului, respectiv conform actului aditional incheiat la acest antecontract.
Desi contractul incheiat intre parti era reziliat, la data de_ intimata a mai virat recurentului suma de 123.960 lei reprezentand diferenta de pret, suma pe care recurentul pe baza de proces-verbal a restituit-o intimatei la
data de_ cu titlu de plati nedatorate, avand in vedere faptul ca la acea data intre parti nu mai existau raporturi contractuale valabile.
Intimata SC M. I. S., desi legal citata, nu s-a prezentat in instanta si nici nu a depus intampinare la dosar.
Analizand cu prioritate exceptia nelegalei timbrari a recursului, tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit prevederilor art.11 din Legea nr.146/1997, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva hotararilor judecatoresti se taxeaza cu 50% din taxa datorata pentru cererea sau actiunea evaluabila in bani solutionata de prima instanta, iar potrivit dispozitiilor art.3 al.2 din OG nr.32/1995, cererile de chemare in judecata adresate instantelor judecatoresti, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac, care au ca obiect o valoare mai mare de 10.000 lei se timbreaza cu timbru judiciar in valoare de 5 lei.
Taxa aferenta actiunii, inclusiv a caii de atac, se achita anticipat, potrivit prevederilor art.20 al.1 si 2 din acelasi act normativ, sau daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal in momentul inregistrarii actiunii sau cererii, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. Neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea cererii, conform art.20 al.3 din acelasi act normativ, dispozitii similare regasindu-se in art.9 din OG nr.32/1996.
In prezenta cauza, taxa judiciara de timbru datorata de recurent era in suma totala de 4299,55 lei, iar timbrul care trebuia aplicat pe cerere era de 5 lei, prin raportare la valoarea sumelor contestate de recurent prin cererea de recurs, corespunzatoare petitelor actiunii ce a facut obiectul cauzei. Intrucat recursul formulat de recurent nu a fost legal timbrat, s-a pus in vedere acestuia, prin rezolutia aplicata la primirea recursului, sa depuna dovada de achitare a taxe judiciare de timbru si a timbrului judiicar mai sus mentionate, recurentul fiind citata cu aceasta mentiune pentru prezentul termen de judecata.
Intrucat recurentul nu a completat timbrajul conform dispozitiei instantei, dar nici nu a formulat cerere de reexaminare impotriva taxei stabilite in sarcina sa, tribunalul va admite exceptia nelegalei timbrari a recursului, invocata din oficiu, aceasta exceptie avand caracter absolut si trebuind a fi solutionata cu precadere fata de alte cereri formulate de parti. Pe cale de consecinta, in temeiul art.20 al.3 din Legea nr.146/1997 si art.137 Cod procedura civila, va anula ca nelegal timbrat, recursul declarat de recurentul C.
D. M. in contradictoriu cu intimata SC M. I. S., impotriva sentintei civile nr.7273/_ pronuntata de Judecatoria C. N. in dosarul nr. _
, pe care o va mentine in intregime.
PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite exceptia nelegalei timbrari a recursului.
Anuleaza recursul declarat de recurentul C. D. M. in contradictoriu cu intimata SC M. I. S., impotriva sentintei civile
nr.7273/_ pronuntata de Judecatoria C. N. in dosarul nr._, pe care o mentine in intregime.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din data de 11 martie 2013.
PRESEDINTE: | JUDECATOR: | JUDECATOR: | GREFIER: | |
M. C. B. | C. | C. D. H. | T. G. |
Red.MCB/MM 2 ex./_
Judecator fond: S. I., Judecatoria C. -N. .
← Sentința civilă nr. 666/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 75/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|