Decizia civilă nr. 6127/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 6127/2013

Ședința publică din data de 27 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C.

G. :V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul M. S. M. PRIN P., împotriva sentinței civile nr. 815 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, cauza privind și pe intimata SC A. C. S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurent, consilier juridic Dunca Diana și pentru intimată avocat M. Predoi.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu 383,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 5 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar din partea recurentului un înscris la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate ( f. 9 -10).

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin.

4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 și 10 din Legea 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.

Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, constată că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, prezenta cauză fiind în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei cu trimitere la instanța de fond, iar în subsidiar admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate de reclamantă. Aparatele de taxare nu au funcționat niciodată având nevoie de o serie de revizii, în 2010 au fost luat și duse la Oradea, nu s-a întocmit proces-verbal de ridicare, întrucât conform contractului încheiat între părți procesul-verbal urma să se întocmească la punerea în funcțiune a aparatelor.

La solicitarea instanței arată că, procesele verbale de revizie au fost semnate de viceprimar în substituirea primarului de la aceea vreme.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținere sentinței primei instanțe. Depune la dosar concluzii scrise pe care le-a susținut oral. În ceea ce privește critica referitore la faptul că prima instanță nu a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale, solicită a fi respinsă, competența era stabilită de art. 286 din O.U.G. nr. 34/2000, astfel că în această situație competența revine T. ui Maramureș. În al doilea rând excepția necompetenței

materiale/teritoriale a T. ui Maramureș în temeiul art. 1591alin. 2 C.pr.civ. putea fi invocată de părții, ori de instanță, la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterii fondului. În ceea ce privește fondul cauzei recurenta nu a depus nici un înscris și nu a formulat întâmpinare, în recurs a depus două procese-verbale de revizie din care reiese că, bunurile se află la pârâtă și că, pârâta și-a îndeplinit obligația de verificare a funcționalității lor. În ceea ce privește cheltuielile de judecată arată că, vor fi solicitate pe cale separată.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.815 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea promovată de reclamanta SC A.

  1. S., în contradictoriu cu pârâtul M. S. M. prin P., și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 51.521,13 lei reprezentând chirie restantă, suma de 423.152,78 lei cu titlu de penalități de

    întârziere calculate până la data de_ și penalități de întârziere de 1 % pe zi, calculate în continuare până la data plății efective.

    A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 772 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că obiectul contractului de închiriere nr. 1321/_ (filele 21-23) încheiat între reclamanta SC A. C. S., în calitate de locator și Primăria S. M., în calitate de

    locatar îl constituie închirierea de către locatar a unui număr de 10 automate de vânzare a tichetelor de parcare pentru o durată de 12 luni.

    Pârâtul a intrat în posesia celor 10 automate potrivit avizului de expediție nr. 17/_ (fila 24).

    În schimbul acestei închirieri, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de către articolul IV din contract, pârâta avea obligația de a achita reclamantei chirie pentru fiecare automat în cuantum de 200 Euro/lună, fără TVA. Plata urma a se realiza în lei, la cursul de schimb B.N.R. al zilei de plată, iar așa cum prevede art. VI lit. e din contract, locatarul avea obligația să plătească în termen chiria.

    În baza contractului de închiriere sus menționate, reclamanta a emis următoarele facturi fiscale: nr. 181 din data de_ în valoarea de 9.823,69 lei; nr. 254 din data de_ în valoarea de 9.946,50 lei; nr. 446 din data de_ în valoarea de 21.170,27 lei; nr. 487 din data de_ în valoarea de 10.580,67 lei, (filele 10-14),acestea fiind transmise și recepționate de pârât, motiv pentru care cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 51.521,13 lei reprezentând chiria restantă va fi admisă.

    Potrivit art. IV pct. 5 din contractat, neplata chiriei în termen, autorizează pe locator să perceapă penalități de întârziere de 1 % pe zi, calculate la valoarea chiriei, motiv pentru care a fost admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în sumă de 423.152,78 lei calculate până la data de_, cu obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere

    în continuarea calculate până la data plății efective.

    Potrivit dispozițiile art. 1516 Cod civil, alin. (1) "Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației";. Alin. (2) "Atunci când, fără

    justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:

    1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;

    2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;

    3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său";.

Pentru considerentele sus menționate, în baza art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă și art. 1516 Cod civil, acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.

În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 772 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa

judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs M. S. M.

prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei cu trimiterea la instanța de fond, iar în subsidiar respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

În motivare se arată că instanța de fond a trecut la soluționarea cauzei fără a invoca excepția necompetenței materiale iar în ceea ce privește pretențiile reclamantei învederează că starea de fapt este alta decât cea evidențiată întrucât automatele au fost montate inițial cu destinația de probă ulterior nu au funcționat astfel că nu s-a ajuns la predarea lor efectivă astfel că nu devin incidente clauzele invocate de reclamantă.

Analizând recursul formulat curtea reține următoarele

:

Reclamanta SC A. C. S. prin acțiunea înregistrată, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. S. M. prin P. ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 51.521,13 lei, reprezentând chirie restantă, suma de 423.152,78 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de_ și penalități de întârziere de 1 % pe zi, calculate în continuare până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că între reclamanta SC A. C. S., în calitate de locator și Primăria S. M., în calitate de locatar s-a încheiat contractul de închiriere nr. 132/_, având ca obiect închirierea de către locator a unui număr de 10 automate de vânzare a tichetelor de parcare pentru o durată de 12 luni. Se arată că în schimbul acestei închirieri, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de către articolul IV din contract, pârâta avea obligația de a achita reclamantei chirie pentru fiecare automat în cuantum de 200 Euro/lună, fără TVA. Plata urma a se realiza în lei, la cursul de schimb B.N.R. al zilei de plată, iar așa cum prevede art. VI lit. e din contract, locatarul avea obligația să plătească în termen chiria.

Se arată că în baza contractului de închiriere și având în vedere că reclamanta și-a dus la îndeplinire în integralitate obligațiile asumate contractual, s-au emis o serie de facturi fiscale, respectiv: factura fiscală nr. 181 din data de_ în valoarea de 9.823,69 lei; factura fiscală nr. 254 din data de_ în valoarea de 9.946,50 lei; factura fiscală nr. 446 din data de_ în valoarea de 21.170,27 lei; factura fiscală nr. 487 din data de_ în valoarea de 10.580,67 lei.

Se menționează că toate facturile fiscale emise de către reclamantă și a căror achitate o solicită au ca obiect chiria datorată de locatar-pârâtă din prezenta cauză în baza contractului de închiriere numărul nr. 1321.

Se susține că pe lângă sumele deja datorate cu titlu de chirie, reclamanta astfel cum prevedeau dispozițiile contractuale prevăzute de art. IV pct. 5, pentru neplata la timp a chiriei, putea să perceapă penalități de întârziere în cuantum de 1 % pe zi, calculate la valoarea chiriei. Chiar dacă reclamanta și-a îndeplinit în integralitate obligațiile asumate contractual și a furnizat pârâtei automatele de vânzare a tichetelor de parcare, aceasta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată, apreciindu-se că suma solicitată de reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 379 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Se concluzionează că suma de 51.521,13 lei reprezintă contravaloarea serviciilor efectuate, suma de 423.152,78 lei reprezintă penalități de întârziere calculate conform dispozițiilor prevăzute de către art. IV pct. 5 din contractul de închiriere nr. 132/_, respectiv de la data emiterii facturilor fiscale și până la data depunerii acțiunii se solicită și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data acțiunii și până la data plății efective.

Existența unei alte stări de fapt decât cea evidențiată prin acțiunea introductivă și apreciată ca fiind ca atare de către prima instanță nu poate fi reținută înscrisurile existente la dosar evidențiind realitatea celor afirmate, procesele verbale de revizie prezentate în fața instanței de recurs evidențiind aceeași stare de fapt respectiv predarea aparatelor existând mențiunea potrivit căreia reviziile invocate în cuprinsul motivelor de recurs au fost efectuate la sediul autorității pârâte, existând și mențiunea verificării și predării aparatelor în stare de funcționare la finalizarea celor două revizii.

Motivul de recurs invocat de recurentă așadar nu poate fi primit întrucât prima instanță a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente și a clauzelor contractuale convenite de către părți.

Aserțiunile recurentei referitor la omisiunea primei instanțe de invocare a excepției necompetenței materiale nu pot fi primite având în vedere că potrivit disp. art.159/1 alin.1 C.pr.civ. excepția putea fi invocată până la prima i de înfățișare în fața primei instanțe dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului .

Invocarea motivului de recurs prev. de art.304 pct.3 C.pr.civ. poate fi realizată doar în ipoteza în care încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe a fost invocată în condițiile legii ceea ce în prezenta cauză nu se verifică astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Recursul apare în consecință în integralitatea sa ca fiind nefondat și în consecință în baza art.312 C.pr.civ. urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul M. S. -Maramției împotriva sentinței civile nr. 815 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M.

S. C.

P.

A.

M. C.

G.

V. D.

Red.A.M.C./S.M.D.

2 ex./_ Jud.fond.M. P.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 6127/2013. Acțiune în pretenții comerciale