Decizia civilă nr. 96/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 96/R

Ședința publică din 01 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S.

Judecător M. H. Judecător M. P.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare privind pe contestator A. Ș., domiciliat în B. M., B-dul. D. . Nr. 11/38, jud. M., împotriva deciziei civile nr. 168/R/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul M. B. M. R. PRIN P., având ca obiect pretenții.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ și_, când în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.

T.

Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată sub nr. de mai sus, contestatorul

  1. Ș. a solicitat anularea Deciziei civile nr.168/R/_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. .

    În motivarea contestației se arată că la data de_, la momentul la care a primit pensie aferentă acestei luni, contestatorul a constatat că i s-a reținut o parte din aceasta, reprezentanții Casei Județene de Pensii M. informându-l că la solicitarea Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități B. M. în calitate de creditor, a fost înființată o poprire în baza unui titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ .

    Contestatorul susține că a verificat dosarul în care a fost pronunțată această hotărâre judecătorească, a observat că procedura de citare cu acesta pe tot parcursul derulării procesului, atât la fond, cât și în recurs, a fost nelegal îndeplinită, citarea pentru toate termenele de judecată fiind realizată prin afișare, la fel ca și comunicarea sentinței, la adresa din B. M., str.Arieșului nr.4/48, adresă unde contestatorul a avut domiciliul până la data de_ . Se arată că începând cu data de_ domiciliul contestatorului este în B. M., Bd.D. nr.11/38, sens în care se atașează copia actului de identitate. Se menționează că termenul de promovare a contestației a fost respectat, acesta fiind de 15 zile de la data efectuării primei rețineri din veniturile periodice de către terțul poprit, potrivit art.319 alin.2 Cod procedură civilă.

    Se arată că potrivit art.90 Cod procedură civilă "înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat";. Art.85 din același cod arată că "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel";, aceste dispoziții fiind de natură să asigure respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare. Sancțiunea pentru încălcarea acestor dispoziții legale imperative este prevăzută la art.107 Cod procedură civilă "Președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității";.

    În drept s-au invocat prevederile art.85, art.90, art.317 alin 1 Cod procedură civilă.

    Examinând contestația în anulare, în baza probatoriului administrat, instanța reține următoarele:

    Prin Decizia civilă nr.168/R/_, pronunțată în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat împotriva Sentinței civile nr.5509/_, a fost modificată sentința în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamanta Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități a fost obligat pârâtul A. Ș. la plata sumei de 984,81 lei reprezentând redevență și penalități de întârziere calculate pentru perioada trimestrului II 2006-_ cu penalități de întârziere calculate până la data efectuării plății.

    Prin încheierea pronunțată la data de_ a fost îndreptată eroarea materială de calcul în sensul că în loc de suma de 984,81 lei reprezentând redevență, s-a dispus a se trece suma de 570,81 lei reprezentând redevență.

    În fața instanței de recurs, pentru termenul din_, pârâtul A. Ș. a fost citat la adresa din B. M., str.Arieșului numărul 4, apartament 48, procedura de citare realizându-se prin afișare.

    Din cuprinsul copiei cărții de identitate aflate la fila 4 din dosar reiese că pârâtul domiciliază în B. M., Bd.D. nr.11, ap.38, începând cu data de _

    .

    Potrivit dispozițiilor art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare în situația în care procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită cu cerințele legii.

    În situația de față, contestatorul A. Ș. a făcut dovada faptului că la data la care s-a judecat recursul înregistrat în dosar nr._ acesta nu avea domiciliul în B. M., str. Arieșului nr.4/48, adresă de unde a fost citat, motiv pentru care în baza art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă contestația în anulare va fi admisă, decizia nr.168/R/_ pronunțată în dosarul nr._ va fi anulată, sens în care se va fixa termen pentru judecarea recursului la data de_, potrivit dispozitivului.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    DECIDE:

    Admite contestația în anulare formulată de contestatorul A. Ș., domiciliat în B. M., B-dul. D. . Nr. 11/38, jud. M., în contradictoriu cu intimatul M. B. M. R. PRIN P., pentru Serviciul Public

    Administrarea Patrimoniului Local și Utilități, împotriva Deciziei civile nr. 168/R/_ pronunțată în dosarul nr._, și în consecință:

    Anulează Decizia civilă nr. 168/R/_ pronunțată în dosarul nr. _

    .

    Fixează termen pentru judecarea recursului formulat de reclamantul

    Serviciul Public "Administrarea Patrimoniului Local și Utilități"; împotriva Sentinței civile nr. 5509/_, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei B. M., la data de_ . Se vor cita părțile.

    IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

    Președinte,

    Judecător,

    Judecător,

    S.

    A.

    M.

    H.

    M.

    P.

    G. ier,

    1. H.

Red. M.P./_

Tehnored.C.C.-_ /2 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 96/2013. Acțiune în pretenții comerciale