Decizia civilă nr. 160/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.160/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - M. C. B. JUDECĂTOR - C. C. JUDECĂTOR - D. H. GREFIER - T. G.
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de către recurenta P. R.
T. împotriva sentinței civile nr. 16138/2012 pronunțată la data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, intimat fiind SC A. Ț.
A. SA B., având ca obiect în primă instanță, contestație la executare. La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei d-
na avocat P. E. C., cu împuternicire avocațială aflată la fila 14 în dosarul T. ului C. și reprezentantul intimatei, d-nul avocat Cristian Borteș, cu împuternicirea avocațială depusă la acest termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 1591Cod procedură civilă, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs.
Reprezentanta recurentei face dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 907,30 lei și 10 lei timbru judiciar.
Reprezentantul intimatei face dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 1814,60 lei.
T. ul pune în vedere reprezentatului intimatei să facă dovada achitării diferenței de timbru judiciar în cuantum de 5 lei.
Reprezentantul intimatei se obligă ca până la sfârșitul dezbaterilor să facă dovada achitării timbrului judiciar în cuantum de 5 lei.
Reprezentantul intimatei arată că cererea la fond se timbrează la valoare, motiv pentru care și pentru recurs ar trebui achitată jumătate din taxa judiciară de timbru motiv pentru care înțelege să invoce excepția insuficientei timbrării a recursului.
T. ul pune în discuție excepția invocată de către reprezentantul intimatei.
Reprezentanta recurentei arată că a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru la valoare.
T. ul după deliberare, respinge excepției insuficientei timbrării a recursului, având în vedere faptul că a fost depusă diferențe de taxă judiciară de timbru, recurenta fiind citată cu mențiunea de a depune jumătate din taxa aferentă, inclusiv pentru petitul de întoarcere a executării silite.
Reprezentanta recurentei solicită având în vedere obiectul cauzei, în probațiune să se pună în vedere intimatei să depună contractul de asigurare având în vedere că partea pe care o reprezintă nu îl deține și având în vedere că recurenta nu a fost parte în acel contract și să depună polița de asigurare RCA.
T. ul pune în discuție cererile în probațiune formulate de către reprezentanta recurentei.
Reprezentantul intimatei arată că polița de asigurare RCA se regăsește la dosarul cauzei, iar în cazul în care nu se află la dosarul cauzei arată că se
obligă să depună polița de asigurare RCA. Apreciază cererea formulată de către reprezentanta recurentei că este un motiv pentru tergiversarea soluționării cauzei.
Reprezentanta recurentei insistă în depunerea contractului de asigurare RCA având în vedere că în baza acestui contract de asigurare se pot acorda despăgubirii. Față de susținerile reprezentantului intimatei, cum că se dorește tergiversarea soluționării cauzei, arată că aceste susținerii nu sunt adevărate.
T. ul va respinge cererea în probațiune formulată de către recurentă, apreciind că probele aflate la dosarul cauzei sunt suficiente.
Reprezentanta recurentei în temeiul art. 2041Cod Procedură Civilă solicită în probațiune având în vedere că în cadrul primei instanțe pronunțarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea normelor procedurale imperative, respectiv abia la al doilea termen s-a depus precizarea de acțiune, la a doilea termen când s-a depus precizarea de acțiune instanța era obligă să comunice precizarea de acțiune și să acorde termen pentru aș formula apărarea cu privire la precizarea de acțiune. Având în vedere că nu s-a pus în discuția părții acea precizare și că s-au încălcat niște norme imperative de procedură solicită a se formula o adresă către executorul Judecătoresc Stolnean Romeo
M. pentru a ne comunica ce s-a întâmplat cu suma de 30.000 lei, întrucât în conturile intimatei au ajuns doar 11.000 lei.
T. ul pune în discuție cererea formulată de către reprezentanta recurentei.
Reprezentantul intimatei față de solicitarea reprezentantei recurentei arată că din înscrisurile depuse la dosar rezultă foarte clar că din suma de
30.000 lei s-au reținut cheltuielile de executare, iar restul de sumă rămas a fost virat în conturile recurentei.
T. ul va respinge și această cerere în probațiune având în vedere faptul că precizarea de acțiune depusă la contestația la executare depusă în fața primei instanțe a fost comunicată intimatei prin reprezentant la acel termen de judecată, astfel încât putea fi formulată o asemene cerere în probațiune și având în vedere totodată și înscrisurile depuse la dosarul de fond.
Reprezentanta recurentei și reprezentantul intimatei arată că nu mai au cereri de formulat și probe de administrat împrejurare față de care instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentanta recurentei solicită în principal, admiterea recursului și pentru motivele prevăzute la art. 203 punctul 5 și 9 Cod Procedură Civilă, casarea sentinței civile nr. 16138/2012 pronunțată în data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca, fiind încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 aliniatul 2 Cod Procedură Civilă, hotărârea fiind dată și cu aplicarea greșită a legii. În subsidiar solicită modificarea sentinței în sensul respingerii contestației la executare. Arată că prin întâmpinarea depusă în prima instanță, s-a invocat o excepție cu privire la legea aplicabilă în timp cu privire la legea aplicabilă în timp cu privire la limita legală a despăgubirilor acordate în baza RAC. Excepția nu a fost pusă în discuția părților și nici nu a fost soluționată de prima instanță, care o dată învestită să judece cererea, trebuia să se pronunțe asupra excepției cu care a fost învestită, și a lămuri problema legii civile aplicabilă la cazul concret.
Potrivit dispozițiilor art. 132 aliniatul 1 Cod Procedură Civilă arată foarte clar că în situația în care se modifică acțiunea, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea precizării în vederea refacerii întâmpinării. Or, nu reiese din hotărârea pronunțată că, reprezentanta intimatei nu ar fi solicitat termen sau că nu înțeleg să depună întâmpinare și nici nu s-a amânat pronunțarea hotărârii. Pentru aceste motive de nulitate a hotărârii consideră
că sunt aplicabile dispozițiile art. 105 Cod Procedură Civilă și se impune trimiterea cauzei spre rejudecare. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 16138/2012 pronunțată în data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca, ca fiind temeinică și legală. Apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă și temeinică a dispozițiilor legale incidente, astfel încât nu subzistă niciunul din motivele de casare sau modificare invocate de recurentă în motivele de recurs. Prima instanță a soluționat toate cererile și excepțiile invocate de recurentă, astfel sunt neîntemeiate susținerile acesteia potrivit cărora instanța nu s-ar fi pronunțat privitor la solicitarea de a se depune la dosarul cauzei înscrisurile din care să reiasă limitele și condițiile contactului de asigurare.
De asemenea, consideră că nu pot fi primite motivele invocare de recurentă potrivit cărora s-ar aplica alte limite maxime de despăgubire, aferente anilor următori când starea de sănătate a acesteia s-ar fi depreciat, ca o consecință a accidentului. În primul rând, pe de o parte, sunt incidente dispozițiile art. 9 și 48 din Legea nr. 136/1995, ale art. 10 aliniatul 2 din Normele RCA aprobate prin Ordinul nr. 3113/20036, la care a făcut referire în cuprinsul contestației și care au fost reținute și de prima instanță, pe de altă parte crede că lămuritoare sunt și prevederile art. 146 din Legea nr. 71/20114 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil: contractul de asigurare este supus legii în vigoare la data încheierii poliței de asigurare a certificatului de asigurare ori a notei de acoperire, după caz. Este greșită și nefondată aprecierea recurentei potrivit căreia prevederile art. 10 al Ordinului CSA nr. 3113/2013 ar trebui coroborate cu cele ale art. 49 și 58 din Legea nr. 136/1995, care prevăd că asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile suferite de toate persoanele, având posibilitatea de a recupera sumele plătite cu titlu de despăgubiri de la persoanele răspunzătoare, pe de o parte întrucât, așa cum se arată la art. 23 punctul 5 din Normele RCA asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru partea din prejudiciu care depășește limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare prevăzute în actul normativ în vigoare la data producerii accidentului. Arată că nu se opune despăgubirii părții prejudiciate, se opune unei angajării a răspunderii SC A. Ț. A. SA care excede limitele de 70.000 lei conform art. 10 litera b din Ordinul CSA nr. 3113/2003. Față de cele arătate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.16138 pronunțată la data de 8 august 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost admisă contestația la executare completată formulată de contestatoarea SC A. T. A. SA împotriva intimatei P. R. T., dispunându-se pe cale de consecință anularea tuturor actelor de executare silită însăși efectuate în dosarul execuțional nr.739/2012 al BEJ Stolneanu Romeo M. și întoarcerea executării prin restituirea sumei încasate în cuantum de 30.090 lei în favoarea contestatoarei.
Prin aceeași sentință s-a respins cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut faptul că din cuprinsul dosarului execuțional nr.739/2012 a rezultat faptul că titlurile executoriii a căror punere în executare s-a solicitat sunt reprezentate de sentința civilă nr.1464/2010 a Judecătoriei Beclean și decizia civilă nr.64/2011 a T. ului
Bistrița, în baza sentinței menționate asigurătorul în baza răspunderii civile fiind obligat să răspundă pentru repararea pagubei cauzate prin faptele deduse judecății în limita și în condițiile contractului de asigurare.
S-a mai reținut că intimata a formulat cererea de despăgubiri pentru
150.000 lei daune morale și 10.304,84 lei daune materiale în baza celor două hotărâri judecătorești și că la_ contestatoare i-a virat intimatei suma de
70.000 lei.
Executorul judecătoresc a reținut plata acestei sume, în condițiile în care s-a solicitat contestatoarei și plata cheltuielilor de executare în cuantum de
6.000 lei cu titlu de onorariu avocațial, creditoarea fiind somată, în final, la data de_, să achite pe lângă onorariul avocațial și suma de 7.572 lei onorariu pentru executorul judecătoresc și 105 lei cu titlu de cheltuieli de executare, rezultând în final o sumă ce se impunea a fi achitată în cuantum de 103.981,82 lei.
La data de_ s-a dispus, de altfel, înființarea popririi asupra conturilor contestatoarei și din totalul sumei poprite de 30.090 lei s-a plătit la data de_ suma de 6.000 lei onorariu avocațial către avocat P. C., fiind încasat de către executorul judecătoresc onorariul în sumă de 7.572 lei și s-a virat în contul intimatei suma de 16.518 lei.
Prin raportare la disp. art.9 din Legea nr.136/1995, art.48 și 57 din același act normativ, precum și prev. art.10 din Normele aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.3113/2003, instanța a reținut că susținerile contestatoarei conform cărora și-ar fi îndeplinit obligația de plată stabilită prin titlurile executorii sunt reale, astfel încât SC A. T. SA SUCURSALA C. nu poate fi executată silit pentru diferența solicitată de creditoare.
Susținerile intimatei conform cărora în cauză nu s-ar aplica plafonul stabilit prin actul normativ mai sus invocat au fost apreciate ca fiind nefondate, prin raportare la normele legale, despăgubirile datorându-se prin raportare la data producerii accidentului și nu la întinderea în timp a efectelor, contestatoarea putând fi obligată în temeiul titlului executoriu doar la repararea pagubelor cauzate prin faptele deduse judecății, în limita și în condițiile contractului de asigurare.
Pentru diferența solicitată cu titlu de despăgubiri, prima instanță a apreciat că intimata se poate îndrepta împotriva persoanelor vinovate și responsabile de producerea accidentului.
Solicitarea intimatei de a fi obligată contestatoarea să o despăgubească integral, aceasta având ulterior dreptul să se întoarcă împotriva persoanelor vinovate de producerea accidentului, a fost respinsă de instanță, prin raportare la prev. art.5 și art.23 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr.3113/2003, conform cărora asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru partea din prejudiciu care depășește limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare prevăzute în actul normativ în vigoare la data producerii accidentului, indiferent de numărul persoanelor păgubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei.
Prin raportare la faptul că demararea executării silite de către intimată pentru diferența de 90.304,82 lei s-a considerat ca fiind nelegală, în baza disp. art.404 alin.1 C.pr.civ. s-a dispus anularea întregii executări silite și a tuturor actelor de executare.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a formulat recurs, în termen legal, intimata P. R. T., solicitând, în principal, admiterea recursului prin raportare la disp. art.304 pct.5 și 9 C.pr.civ. și casarea sentinței civile pronunțate de judecătorie, motivat pe faptul că au fost încălcate
formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 C.pr.civ.
În subsidiar, s-a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației la executare.
În motivarea recursului recurenta a susținut că prima instanță a administrat pentru soluționarea cauzei o probațiune minimă, acvirând dosarul execuțional, fiind respinse toate cererile în probațiune formulate, în condițiile în care excepțiile ridicate nu au fost puse în discuția părților și nu s-a pronunțat în vreun fel asupra lor, încălcând dispozițiile imperative prevăzute de art.129 C.pr.civ.
Lipsa administrării oricărei probațiuni și nepunerea în discuția părților a excepțiilor invocate, conform opiniei exprimate de recurentă, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare și conduce la concluzia că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor procedurale, sub sancțiunea nulității acesteia, motiv pentru care au fost invocate disp. art.304 pct.5 C.pr.civ.
S-a apreciat că în cauză era necesar să se administreze probe de natură să lămurească limitele răspunderii asigurătorului, având în vedere faptul că la data începerii procesului, 2005, ca și la data pronunțării hotărârii de fond, actul normativ invocat în contestația la executare, respectiv Ordinul nr.3113/2003 era abrogat.
Prin administrarea interogatoriului intimatei se consideră că era posibil a se cere intimatei lămuriri cu privire la limitele și condițiile contractului de asigurare.
Sentința s-a apreciat că este netemeinică prin raportare la faptul că asigurătorul a fost parte în proces citat potrivit disp. art.54 din Legea nr.136/1995, context în care avea posibilitatea să invoce aspectele invocate în contestația la executare, aspecte ce nu pot face obiectul unei contestații la executare întrucât vizează aspecte de fond care nu s-au judecat.
După cum rezultă din hotărârile menționate în baza cărora a fost demarată executarea silită, contestatoarea în calitate de asigurător a fost citată și a fost în măsură să formuleze apărări, hotărârile fiind pronunțate în contradictoriu cu aceasta și fiindu-i, pe cale de consecință, opozabile.
Se consideră că răspunderea asigurătorului are o dublă natură, contractuală și legală și este ținut a acoperi pagubele cauzate terților de către asigurătorul său.
Recurenta consideră că asigurătorul a fost de rea credință, întrucât deși avea posibilitatea de a achita despăgubirile chiar înainte de începerea judecății fondului a refuzat să achite chiar și cheltuielile materiale efectuate la acea dată și care erau de necontestat, fiind dovedite cu chitanțe și facturi.
Chiar în condițiile în care asigurătorul a achitat suma prevăzută de legiuitor prin Ordinul nr.3113/2003, în conformitate cu titlurile executorii mai rămâne un rest de achitat, iar în condițiile în care s-ar aprecia că a achitat o sumă superioară ar avea posibilitatea să se îndrepte împotriva persoanelor responsabile pentru recuperarea sumei respective.
Recurenta susține că efectele grave ale accidentului produs în anul 2004 au apărut mult mai târziu și în acest context a fost formulată precizarea de constituire a părții civile în cursul anului 2006 sub aspectul cuantumului sumei.
Întrucât evenimentul a avut loc în anul 2004 ar urma să fie aplicabile în speță Normele prevăzute de Ordinul nr.3113/2003 în vigoare la acea dată, însă dat fiind faptul că au existat și efecte ulterioare, baremurile sumei prevăzute cu titlu de despăgubire se circumscriu ariei noii legi.
În fața instanței de fond, prin întâmpinarea depusă, s-a invocat de altfel excepția cu privire la legea aplicabilă în timp, cu privire la limita legală a
despăgubirilor acordate în baza RCA, excepție ce nu a fost pusă în discuția părților și nu a fost soluționată de judecătorie.
Chiar dacă evenimentul rutier s-a produs în anul 2004 și Legea nr.136/1995 stabilește că prin norme se vor cuantifica despăgubirile, întrucât evenimentul a avut loc în anul 2004 și efectele acestuia au fost ulterioare, baremurile sumei prevăzute cu titlu de despăgubire se circumscriu ariei legii noi, întrucât legea specială nu reglementează situațiile de acest fel.
Drept urmare, recurenta consideră că situației ei i se aplică legea generală cuprinsă la art.6 din Codul civil.
Contestatoarea intimată a depus la dosar întâmpinare la data de_, solicitând respingerea recursului și menținerea în integralitate a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că prima instanță a soluționat toate cererile și excepțiile invocate, fiind neîntemeiate susținerile recurentei conform cărora instanța nu s-ar fi pronunțat privitor la solicitarea de a se depune la dosarul cauzei înscrisuri din care să reiasă limitele și condițiile contractului de asigurare.
Limitele și condițiile ce rezultă din contractul de asigurare RCA sunt prevăzute prin lege și părțile nu pot negocia alte cauze decât cele prevăzute în actul normativ, în cazul în speță Ordinul CSA nr.3113/2003 în vigoare la data producerii accidentului.
Se apreciază că nu pot fi reținute susținerile recurentei conform cărora instanța ar fi trebuit să administreze și alte probe prin raportare la faptul că actul normativ era abrogat la data începerii procesului sau la data pronunțării hotărârii de fond, limitele și condițiile contractului de asigurare rezultând în mod expres din ordinul sus menționat.
Referitor la susținerile recurentei potrivit cărora prin contestația la executare s-ar fi invocat aspecte ce fac obiectul apărărilor pe fondul cauzei, intimata susține că prima instanță a reținut în mod corect faptul că aceste apărări formulate vizează îndeplinirea benevolă a obligației de plată a
despăgubirilor, anterior demarării procedurii executării silite, făcându-se dovada plății sumei maxime la care putea să fie obligat asigurătorul, respectiv
70.000 lei.
Se consideră că nu pot fi primite motivele invocate de recurentă potrivit cărora s-ar aplica alte limite maxime de despăgubire aferente anilor următori, când starea de sănătate a acesteia s-ar fi depreciat ca o consecință a accidentului, prin raportare la prev. art.146 din Legea nr.71/2001 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil.
Aprecierile primei instanțe în sensul că pentru suma de 90.304,82 lei recurenta ar fi îndreptățită să se îndrepte împotriva persoanelor vinovate și responsabile de producerea accidentului sunt considerate corecte, prin raportare la dispozițiile legale, împrejurarea că societatea comercială este mai solvabilă decât persoana fizică nefiind o justă motivare pentru a fi demarată cu rea-credință executarea silită împotriva asigurătorului.
Este considerată greșită și nefondată aprecierea recurentei conform căreia prevederile art.10 a Ordinului CSA nr.3113/2003 ar trebui coroborate cu cele ale art.49 și 58 din Legea nr.136/1995, care prevăd că asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile suferite de terțe persoane, având posibilitatea de a recupera sumele plătite cu titlu de despăgubiri de la persoanele răspunzătoare, întrucât în cauză se consideră că sunt aplicabile prev. art.23 pct.5 din Normele RCA aprobate prin ordinul CSA nr.3113/2003 și, pe de altă parte, dispozițiile art.58 fac trimitere la acțiunea în regres a asigurătorului împotriva persoanelor vinovate de producerea accidentului, situații care nu sunt deloc aplicabile în speță.
Prin decizia civilă nr.1005/_ pronunțată de Tribunalul Cluj a fost declinată competența de soluționare a recursului declarat de recurenta P. R.
T. împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, în favoarea T. ului Specializat C., motivat pe faptul că litigiul are o natură comercială.
Dosarul a fost înregistrat la T. ul Specializat C. la data de_ . Analizând sentința recurată cu luarea în considerare a disp. art.304,
3041și 312 C.pr.civ., ținând cont și de temeiurile de drept invocate de recurentă în cuprinsul motivelor de recurs și de ansamblul probelor existente la dosarul cauzei, tribunalul reține următoarele:
Executarea silită împotriva contestatoarei SC A. T. A. SA B. a fost demarată la solicitarea recurentei P. R. T. în baza unei cereri de despăgubiri înregistrată la societatea de asigurări la data de_ în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr.1464/2010 și decizia civilă nr.64/A/2011 pronunțate în dosarul nr._ de Judecătoria Beclean și, respectiv de Tribunalul Bistrița Năsăud.
În baza sentinței civile nr.1464/_ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P. R. T. în contradictoriu cu intimații Doduț Alin G. și Cocan Viorel, dispunându-se obligarea acestora în solidar la plata sumei de 80.000 lei cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 10.304,82 cu titlu de daune materiale.
Prin sentința sus menționată s-a stabilit faptul că asigurătorul de răspundere civilă SC A. T. SA SUCURSALA C. va răspunde pentru repararea pagubei cauzate prin faptele deduse judecății în limitele și condițiile contractului de asigurare, prin raportare la dispozițiile Legii nr.136/1995 republicată.
Hotărârea pronunțată de prima instanță a fost modificată de Tribunalul Bistrița Năsăud prin decizia civilă nr.64/8 septembrie 2011 în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței pronunțate de prima instanță în parte, în sensul obligării pârâților persoane fizice în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale.
Se impune a se preciza faptul că după formularea cererii de acordare a despăgubirilor și înainte de formularea cererii de executare silită adresată BEJ STOLNEANU M. ROMEO, contestatoarea SC A. T. A. SA i-a achitat reclamantei suma de 70.000 lei, suma fiind virată la data de_, aspect pe care l-a reținut și prima instanță, în condițiile în care înregistrarea cererii de executare silită s-a făcut la data de_ .
T. ul consideră că în speță nu poate fi reținută incidența disp. art.304 pct.5 C.pr.civ. și, implicit, nici motivul de casare a sentinței civile pronunțate de prima instanță întrucât respingerea de către judecătorie a excepțiilor
invocate și a cererilor în probațiune formulate de către intimată, în condițiile în care aceasta a fost învestită cu o contestație la executare împotriva formelor de executare silită demarate de executorul judecătoresc, se justifică atâta timp cât instanța se impunea să analizeze legalitatea formelor de executare și a executării însăși prin raportare la titlurile executorii în baza cărora a fost demarată executarea și apărările făcute de părțile litigante, implicit, susținerile contestatoarei conform cărora și-ar fi executat benevol obligațiile ce-i reveneau în baza contractului de asigurare.
Astfel, după cum a arătat de altfel și recurenta în cuprinsul motivelor de recurs, în cadrul contestației la executare instanța nu este chemată să stabilească limitele răspunderii asigurătorului, ci să verifice dacă, prin raportare la titlurile executorii, actele de executare silită au fost efectuate în limitele prevăzute de lege și cu luarea în considerare a obligației stabilite în sarcina asigurătorului.
În condițiile în care recurenta, în calitate de creditor, titular al cererii de executare silită, considera că s-ar impune lămurirea limitelor răspunderii asigurătorului prin raportare la cele două titluri executorii în baza cărora a fost demarată executarea silită, avea posibilitatea să formuleze o cerere de lămurire a întinderii înțelesului sau aplicării dispozitivului hotărârii, în condițiile prev. de art.2811C.pr.civ.
De altfel, hotărârile a căror executare silită s-a solicitat a se efectua sunt hotărâri civile și nu penale, reclamanta formulând în condițiile prev. de art.998 și 1000 pct.1 C.civ. o cerere adresată instanței în condițiile răspunderii civile delictuale și a răspunderii comitenților pentru fapta prepușilor, prin care să fie stabilită în sarcina persoanelor vinovate de producerea accidentului și a asigurătorului obligația de plată pentru despăgubirile solicitate ca urmare a vătămărilor produse prin accidentul de circulație suferit.
T. ul consideră că recurentei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât aceasta a formulat o poziție procesuală în cauză, a fost citată și și-a exprimat poziția procesuală față de contestația formulată de asigurător și că respingerea cererii în probațiune de către prima instanță a fost justificată
întrucât cererile formulate nu erau utile soluționării litigiului.
După cum rezultă din încheierea pronunțată în ședința publică pronunțată în data de 8 august 2011 intimata a solicitat în probațiune să i se pună în vedere contestatoarei să depună la dosar contractul de asigurare RCA, proba fiind considerată inutilă soluționării cauzei, prin raportare la actul normativ care reglementa cuantumul maxim al despăgubirilor, respectiv Ordinul CSA nr.3113/2003 și faptul că s-a făcut dovada achitării integrale a despăgubirilor în cuantumul maxim prevăzut de lege.
Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei conform cărora instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor ridicate de părți, încălcându-se astfel disp.art.129 C.pr.civ. întrucât norma legală enunțată reglementează obligația părților de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului și de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător precum și obligația de a-și exercita drepturile procedurale conform disp. art.723 alin.1.
Nu se pot reține în speță nici incidența dispozițiilor alineatului 2 al art.129 C.pr.civ., conform cărora judecătorul va stărui pentru soluționarea amiabilă a cauzei, în condițiile în care intimata beneficia de serviciile unei persoane de specialitate și în condițiile contestației la executare, de regulă, litigiile dintre părți nu se soluționează pe cale amiabilă.
De altfel, legiuitorul nu a reglementat o sancțiune pentru situația în care
judecătorul nu stăruie pentru soluționarea amiabilă a cauzei, neputându-se reține faptul că s-ar încălca dreptul la apărare al părții în acest context și că această încălcare ar conduce la sancțiunea nulității hotărârii.
În virtutea rolului activ reglementat de alineatul 4 al art.129 C.pr.civ. judecătorul este îndreptățit să solicite explicații părților și să pună în discuție împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, în condițiile în care apreciază necesar pentru aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, instanța fiind însă cea care trebuie să hotărască asupra faptului dacă mai este necesară lămurirea unor aspecte, putând stabili în sarcina părților obligația de a completa probele.
Neîndeplinirea de către instanță a obligațiilor prevăzute în mod imperativ de art.129 alin.4 și 5 C.pr.civ. nu poate fi reținută de către tribunal, atâta timp cât cererile în probațiune formulate de către intimată au fost puse în discuție și au fost apreciate ca nefiind utile și pertinente soluționării contestației,
respingerea lor neputând fi considerată ca fiind echivalentă cu încălcarea dreptului la apărare.
Față de cele reținute, tribunalul apreciază că în cauză nu există motive care să justifice admiterea recursului declarat de intimată și casarea sentinței civile pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 8 august 2012 pentru motivele prev. de art.304 pct.5 și 9 C.pr.civ.
De altfel disp. art.312 alin.3 C.pr.civ. statuează asupra faptului că pentru motivul prev. de art.304 pct.9 s-ar impune modificarea hotărârii atacate și nu casarea astfel cum a susținut recurenta.
Analizând recursul formulat de intimată din perspectiva solicitării acesteia de modificare a sentinței recurate, tribunalul reține următoarele:
Prin raportare la disp. art.48 din Legea nr.136/1995 coroborate cu disp. art.56 din același act normativ, persoanele păgubite prin accidente de circulație produse de autovehicule pe teritoriul României beneficiază de plata despăgubirilor, despăgubiri care pot fi achitate de asigurător, în situația în care cererea de plată a despăgubirilor este exercitată direct împotriva acestuia, în limitele obligației stabilite prin lege.
Prin raportare la dispozițiilor Legii nr.136 /1995, persoana păgubită este îndreptățită să solicite și să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii riscului asigurat, art.3 din actul normativ invocat reglementând modalitatea de acordare a acestor despăgubiri, drepturile și obligațiile fiecărei părți fiind stabilite prin lege.
Având în vedere data producerii accidentului în urma căruia reclamanta a suferit vătămări corporale, ținând cont de disp. art.23 pct.6 din Ordinul CSA nr.3113/2003, prima instanță a procedat la stabilirea cuantumului despăgubirilor, asigurătorul putând fi obligat să achite despăgubiri în limitele contractului de asigurare.
Dispozițiile art.53 din Legea nr.136/1995 statuează asupra faptului că prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se stabilesc, conform legii, aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condițiile de plată, durata asigurării etc., Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor revenindu-i obligația de a adopta norme obligatorii în aplicarea legii speciale ce reglementează asigurările și reasigurările în România.
Prin raportare la disp. art.10 din Ordinul CSA nr.3113/2003, pentru daunele produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2004, sunt stabilite limitele despăgubirilor acordate de asigurător persoanelor păgubite în urma accidentelor de circulație provocate de persoanele care au beneficiat de asigurare în baza legii.
În cuprinsul art.1 din Ordinul menționat se menționează faptul că nivelul primelor de asigurare pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule pentru anul 2004 este prevăzut în anexa nr.2 la acest ordin, în condițiile în care art.10 stabilește faptul că în unul și același accident, indiferente de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, asigurătorul acordă despăgubiri inclusiv pentru cheltuieli făcute de asigurați în procesul civil în anumite limite, litera b stabilind aceste limite ca fiind până la 70.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 350.000 lei indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.
Prin raportare la dispozițiile legale mai sus enunțate, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză legalitatea formelor de executare silită demarate de către persoana vătămată prin accidentul de circulație din data de_ și, implicit, justețea susținerilor
formulate de contestatoare în cuprinsul contestației la executare vis-a-vis de faptul că a achitat benevol în favoarea păgubitei despăgubirile până la limita prevăzută în contractul de asigurare, se face prin raportare la dispozițiile Legii nr.136/1995 și Ordinului CSA nr.3113/2003, întrucât aceste legi speciale se aplică cu prioritate față de dispozițiile Codului civil care reglementează plata despăgubirilor în condițiile răspunderii civile delictuale sau contractuale.
De altfel, legiuitorul a stabilit în mod clar și neechivoc faptul că prin ordinele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin raportare la data producerii accidentelor de autovehicule se vor stabili nivelul primelor de asigurare pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse terților.
În acest context, aprecierile recurentei conform cărora în cauză ar fi aplicabile disp. art. 6 C. civ., întrucât efectele accidentului s-au produs și ulterior datei la care a avut loc accidentul de circulație, nu pot fi avute în vedere, prin raportare la faptul că stabilirea cuantumului acestor despăgubiri se face în exclusivitate prin raportare la Ordinul emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu luarea în considerare a unui criteriu obiectiv și anume data producerii accidentului.
De altfel, instanța reține faptul că reclamanta a renunțat în fața primei instanțe la pretențiile sale formulate inițial având ca obiect plata unor despăgubiri periodice, aspect pe care sentința civilă nr.1464/_ îl menționează în mod expres în cuprinsul dispozitivului său.
Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei conform cărora cuantumul despăgubirilor s-ar impune a fi stabilit prin raportare la faptul că efectele accidentului de circulație se resimt în ceea ce o privește pe recurentă în timp, în condițiile în care starea de sănătate a acesteia a avut de suferit, dat fiind faptul că legiuitorul nu a avut în vedere decât data producerii accidentului pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Deși recurenta a susținut că prin întâmpinarea depusă la dosar în fața primei instanțe s-a pus în discuție aplicabilitatea în timp a legii și, implicit, limita legală a despăgubirilor ce se impun a fi acordate în baza RCA, excepție ce se susține că nu a fost pusă în discuția părților și nu a fost soluționată de
judecătorie, tribunalul apreciază că prima instanță în considerentele sentinței a statuat în mod clar și neechivoc asupra faptului că norma legală aplicabilă era cea reglementată prin Ordinul CSA nr.3113/2003, în această modalitate răspunzând și solicitării părții în condițiile în care nu se poate reține faptul că această împrejurare ar fi o excepție care s-ar fi impus a fi soluționată cu prioritate prin raportare la disp. art.137 alin.1 C.pr.civ., astfel cum susține recurenta.
Esențial este faptul că, astfel cum a reținut și prima instanță, asigurătorul în baza răspunderii civile obligatorii i-a achitat recurentei despăgubirile ce i se cuveneau acesteia în limitele reglementate de prev. art.10 lit.b din Ordinul CSA nr.3113/2003, despăgubiri pe care legea le prevede ca fiind în cuantum de 70.000 lei pentru fiecare persoană implicată în accident, dovada plății fiind depusă la dosar odată cu contestația la executare formulată, încasarea sumei nefiind de altfel contestată de către recurentă.
Se impun a fi înlăturate și acele susțineri ale recurentei din cuprinsul motivelor de recurs în cuprinsul cărora se afirma nelegalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță, motivat pe faptul că asigurătorul este obligat să achite în integralitate și celelalte sume stabilite în baza titlurilor executorii, în condițiile în care judecătoria a reținut în mod corect faptul că pentru aceste sume recurenta este îndreptățită să procedeze la executarea silită a persoanelor fizice vinovate de producerea accidentului, persoane fizice față de care s-a dispus în solidar obligarea la plata despăgubirilor.
Dreptul asigurătorului de a se îndrepta împotriva persoanelor vinovate de producerea accidentului invocat de către recurentă nu poate fi reținut în cazul în speță întrucât dispozițiile art.58 din Legea nr.136/1995 invocate în susținerea poziției procesuale nu-și găsesc aplicabilitatea în speță.
Această normă legală reglementează dreptul asigurătorului de a se îndrepta cu acțiune în regres împotriva persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei în situații limitativ prevăzute de lege, respectiv atunci când accidentul a fost produs cu intenție, când a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, când accidentul a fost produs în timpul când autorul infracțiunii săvârșite cu intenție încerca să se sustragă de la urmărire ori când persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus vehiculul fără consimțământul asiguratului.
Față de considerentele mai sus reținute, prin raportare la disp. art.312 alin.1-3 C.pr.civ., tribunalul consideră că în speță recursul formulate este nefondat, impunându-se a fi respins, cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală, în speță nefiind identificat vreun motiv care să aibă drept consecință modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației la executare astfel cum a solicitat recurenta.
În baza disp. art.274 C.pr.civ., recurenta, fiind în culpă procesuală, va fi obligată să îi achite intimatei SC A. T. A. SA cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1.819,60 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar achitate în recurs și pentru fond, în condițiile în care instanța de recurs este obligată, prin raportare la disp. art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997 să dispună obligarea părților la plata taxelor judiciare de timbru aferente, în condițiile în care constată că în fazele procesuale anterioare aceste taxe judiciare nu au fost plătite în cuantumul legal.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta P. R. T. în contradictoriu cu intimata SC A. Ț. A. SA împotriva sentinței civile nr.16138/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._
, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1.819,60 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate în recurs pentru fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
M. C. B. C. C. D. H. T. G.
în concediu medical semnează prim grefier
Red.CC/MM 2 ex./_
Judecător fond: N. -F. B., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 84/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 118/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
