Sentința civilă nr. 245/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 245/2013
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. P. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de contestatorul O. N. AL R. C. B. în contradictoriu cu intimata SC F. SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal efectuat, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a solicitat de către contestator, judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, în conformitate cu dispozițiile art. 242, al. 2 C.pr.civ.
Instanța, din oficiu, având în vedere natura cauzei, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. în soluționarea prezentului litigiu și reține cauza în pronunțare asupra ei.
TRIBUNALUL,
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Specializat C., în data de 3 ianuarie 2013, contestatorul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B. a solicitat în contradictoriu cu intimata SC F. SA, anularea proceselor-verbale de cheltuieli de executare încheiate în dosarul de executare nr. 557/2012 constituit la BEJ STOLNEAN DIANA M. și pe cale de consecință, anularea tuturor actelor de executare efectuate în baza acestor procese-verbale de cheltuieli de executare și restabilirea situației anterioare executării.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că față de obiectul dosarului de executare, în raport de normele legale aplicabile, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj. O. registrului comerțului este instituția publică ce, în condițiile Legii nr.26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, are obligația de a ține registrul comerțului. În conformitate cu prevederile art. 1, al. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a O. ui N. al R. C. și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, aprobat prin HG nr. 83/2010, O. N. al registrului C. este organizat în subordinea M. ului Justiției ca instituție publică cu
personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul M. ului Justiției, pe două niveluri: nivel național reprezentat de Oficiul Național al Registrului Comerțului ce funcționează în subordinea M. ului Justiției și nivel local reprezentat de cele 42 de oficii teritoriale, organizate în subordinea
O. ui N. al R. C. și care funcționează pe lângă fiecare tribunal, fără a avea personalitate juridică. În aceste condiții, se impune să se observe că O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj nu are personalitate juridică și nu dispune de fonduri proprii prin care să poată pune în executare o hotărâre judecătorească în cadrul căreia a fost obligat la plata unor cheltuieli de judecată. instituția care nu are personalitate juridică li fonduri proprii, deși poate sta în judecată ca pârât, nu i se poate impune obligarea la plata unor cheltuieli de judecată, deoarece riscă să nu se poată conforma în sensul celor dispuse de o instanță de judecată prin aceea că este în imposibilitate de a duce la îndeplinire o atare hotărâre. De asemenea, trebuie evidențiat faptul că printre funcțiile registrului comerțului ținut de oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale se regăsesc: aceea de înregistrare a tuturor persoanelor juridice supuse obligației de înregistrare, precum și a persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale care desfășoară activități economice, cu sediul social/sediul profesional pe raza teritorială a tribunalului, cea privind evidența datelor din documentele de înregistrare ale persoanelor supuse înregistrării, precum și arhiva oficială a documentelor cu caracter constitutiv sau modificator ale acestora și a situațiilor financiare anuale, cea de publicitate legală. Prin urmare, instituția însărcinată cu prestarea acestui serviciu public are drept scop principal îndeplinirea unui interes public și anume acela de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, contribuind în acest fel la stabilitatea circuitului comercial. Înregistrarea actelor și faptelor afectate de condiția de publicitate prin registrul comerțului este prevăzută de art. 6, al. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care dispune că "înregistrările în registrul comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat, sau după caz, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel";. În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, citarea ONRC si ORCT se face in cazuri expres stabilite de lege, numai in aceste situații acestea dobândind calitatea de parte: în spețele întemeiate pe prevederile art. 237, al. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare; în spețele întemeiate pe dispozițiile art. 60, al. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare; în spețele întemeiate pe dispozițiile art. 25, al. 3 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens s-a pronunțat și înalta C. e de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia nr.
10 din data de 20 martie 2006, reținând că "cererea de radiere a unei înmatriculări sau mențiuni din registrul comerțului este admisibilă numai în
condițiile în care persoana fizică ori juridică, ce se considera prejudiciată ca efect al unei înmatriculări sau ca urmare a efectuării unei mențiuni în registrul comerțului, face dovada existenței anterioare a unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care au fost modificate, în tot sau în parte, ori au fost anulate actele ce au stat la baza înregistrării a cărei radiere se solicită, daca prin acea hotărâre nu s-a dispus menționarea ei în registrul comerțului";, decizie obligatorie potrivit art. 329 al. 3 Cod procedura civilă. De asemenea, art. 261din Legea nr. 26/1990, prevede facultatea ONRC si ORCT de a interveni în
anumite litigii, acordând în acest sens instituției si calitatea procesuală activă
"(1) Oficiul Național al Registrului Comerțului are legitimare procesuală activă și poate interveni în orice proces privind înregistrări în registrul comerțului, interesul fiind prezumat și constând în respectarea cerințelor generale ale activității comerciale. (2) Cererile introduse de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în temeiul prezentei legi, nu sunt supuse taxei de timbru și nici timbrului judiciar";.
Pe fondul cauzei, contestatoarea a arătat că prin art. 25, al. 1 din Legea nr. 26/1990 se prevede că "Orice persoană fizică sau juridică, prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune in registrul comerțului are dreptul sa ceară radierea înregistrării păgubitoare, in tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, in cazul in care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate in tot sau in parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicita radierea, daca prin hotărârea judecătoreasca nu a fost dispusa menționarea in registrul comerțului."; Rezultă, deci, că pentru a putea fi exercitată acțiunea în radiere reglementată prin acest text de lege este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele trei condiții: să existe o hotărâre judecătoreasca anterioară irevocabilă, prin care să fi fost desființate sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, să nu se fi dispus prin acea hotărâre efectuarea de mențiuni în registrul comerțului privind desființarea ori modificarea actului care a stat la baza înregistrării, iar persoana interesată să facă dovada că i s-a cauzat un prejudiciu prin înregistrarea a cărei radiere o solicită. O atare rezolvare este impusă și de reglementarea de la art. 7, al. 1 din Legea nr. 26/1990, potrivit căreia
"Instanțele judecătorești sunt obligate să trimită registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare în registrul comerțului o dispun, conform legii";, precum și de prevederea explicită din al. 2 al aceluiași articol că "În aceste încheieri și hotărâri instanțele judecătorești vor dispune efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului";. În speță, se poate observa că instanța de judecată nu a comunicat instituției registrului comerțului sentința nr. 1729/2012 pronunțată în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, a cărei executare silită se cere, fapt pentru care pentru înregistrarea mențiunilor în registrul comerțului, respectiv cea transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor evidențiate în
extrasul din registrul acționarilor intimatei SC F. SA din data de_ și menționarea în registrul comerțului a deciziei nr. 155/_ a consiliului de administrație a intimatei, nu s-au putut materializa prin operațiunile exercitate de registrul comerțului. În aceste condiții nu se poate reține vreo culpă în sarcina instituției noastre, în sensul că în mod voit nu a dus la îndeplinirea obligațiilor ce i-au fost dispuse de instanța de judecată. Mai mult, în condițiile date se poate observa chiar, că purcederea la executarea silită este prematură, în ceea ce privește acțiunea de obligare a instituției noastre la efectuarea de mențiuni, anterior comunicării de către instanța de judecată a hotărârii ce obligă la atare mențiunii. Pe de altă parte, cheltuielile de executare cuprinse si detaliate în procesul-verbal de cheltuieli de executare încheiat în dosarul de executare nr. 557/2012 constituit la Biroul executorului judecătoresc Stolnean Diana M., la data de_ se impun a fi analizate în vederea diminuării acestora. Astfel, cuantumul onorariului executorului judecătoresc în sumă de 6.448,00 lei este excesiv și fără suport legal, în raport de dispozițiile legale aplicabile, respectiv Legea nr. 188/200, privind executorii judecătorești, republicată și Ordinul ministrului justiției nr. 2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, precum și a Statutului Uniunii N. e a Executorilor Judecătorești și a profesiei de executor judecătoresc. Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie dispoziția instanței de judecată cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 371 (7), al. 2 Cod de procedură civilă. În acest sens, se poate reține că instanța nu numai că are posibilitatea dar, în temeiul rolului activ poate micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează creditorul cu acest titlu, în situația în care sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea creanței, de munca îndeplinită de executor dar mai ales atunci când din exces de zel acestea depășesc limitele maxime legale impuse. Cât privește cheltuielile de executare, reclamanta consideră că acestea nu se justifică, solicitând reanalizarea cuantumului acestora raportat la dispozițiile legale cuprinse în art. 39, al. 1, lit. b din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătorești se prin care se prevede că "(1)Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii N. e a Executorilor Judecătorești";, precum și la aceea că în sarcina reclamantei nu a fost stabilită de către instanța de judecată nici o sumă cu titlu de creanță. În subsidiar, în cazul în care se va considera, în atare condiții că, în sarcina reclamantei subzistă obligația de executare a sentinței judecătorești susmenționată și care a dat naștere la executarea silită, aceasta a arătat că Legea nr. 26/1990 este
cadrul legal care reglementează activitatea O. ui N. al R. C. și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din data de 04 februarie 1998, cu modificările și completările ulterioare. Organizarea și funcționarea O. ui
al R. C. și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale se realizează actualmente conform Regulamentului de organizare și funcționare a O. ui N. al R. C. și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, aprobat prin HG nr. 83/2010. Prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 761 din 9 noiembrie 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului este reorganizat, prin schimbarea regimului de finanțare. Astfel, din instituție publică finanțată integral din venituri proprii, O. devine instituție publică cu finanțare de la bugetul de stat prin bugetul M. ului Justiției. Se poate observa că intimata- creditoare nu a solicitat executarea silită conform normelor procedurale aplicabile, în speță, OG nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, nefiind transmisă o somație de plată prin organul competent de executare. Potrivit dispozițiilor actului enunțat anterior, pentru executarea instituțiilor publice sunt instituite anumite limite, aceasta neputându-se face asupra oricăror resurse financiare ale instituțiilor publice ci, numai asupra acelora alocate special de la buget, cu aceasta destinație. Astfel, legiuitorul a statuat prin dispozițiile OG nr. 22/2002 o procedura specială privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, obligații ce sunt stabilite prin titluri executorii, procedura asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat ca nu încalcă prevederile legii fundamentale, limitele impuse prin acest act normativ nu au căderea să contravină dispozițiilor art.41 si 135 ale legii fundamentale referitoare la protecția proprietății. (Decizia nr.206 din 4 martie 2010). Prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 părților, li s-a oferit și posibilitatea de a conveni atât asupra anumitor termene de executare, cât și a oricăror condiții de îndeplinire a obligațiilor stabilite prin titluri executorii. De asemenea, s-a stabilit în beneficiul debitorului instituție publică un termen de gratie legal, în cursul căruia acesta are obligația de a face demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, putând proceda, în acest scop, inclusiv la virări de credite bugetare. Față de aceste reglementări, s-a arătat că pe lângă dispozițiile dreptului comun în materie privind acordarea termenului de grație de către instanța care dezleagă pricina (art. 262 din Codul de procedură civilă), prin modificările aduse Ordonanței guvernului nr. 22/2002 prin OUG nr. 4/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și pentru executarea obligațiilor de plată ale
instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, s-a stabilit că o asemenea măsură să poată fi acordată și ulterior soluționării cauzei prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, de către instanța judecătorească care a dat această hotărâre.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nici nu a trimis reprezentant în instanță.
La acest termen de judecată, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale de soluțiuonare a cauzei, având în vedere obiectul ei.
Analizând excepția invocată, instanța o va admite, în baza art. 158 C.pr.civ. și va dispune trimiterea cauzei, spre competentă soluționare Judecătoriei C. -N., pe raza teritorială a căreia își are sediul executorul judecătoresc.
Litigiul având ca obiect o contestație la executare, pe motiv că executarea s-a pornit împotriva unei alte persoane decât cea care trebuia executată și că ea ar fi nelegală, trebuie soluționat de către instanța de exceutare, instanță care este judecătoria, conform art. 373, al. 2 C.pr.civ., în speță fiind aplicabil și art. 400, al. 1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Declină competența materială de soluționare a contestației formulată de către contestatorul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, având sediul în B., B-dul Unirii, nr. 74, sector 3, în contradictoriu cu intimata SC F. SA, având sediul în C. -N., Strada Dorobanților, nr. 1, în favoarea Judecătoriei C. -N. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A. B.
| ← Decizia civilă nr. 136/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 112/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
