Decizia civilă nr. 171/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.171/2013
Ședința publică din data de 2 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. JUDECĂTOR: C. C.
GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind apelul formulat de către apelantul B. D. F. în contradictoriu cu intimatul
P. V. D., împotriva sentinței civile nr. 4106/2012 pronunțate de către Judecătoria Cluj- Napoca, la data de_, având ca obiect în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta apelantului, d-na avocat T.
, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și reprezentanta intimatului, d-na avocat Ilea
în substituirea d-nei avocat Luca Ana M., cu delegație de substituire depusă la dosar.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu părțile însă procedura se acoperă prin prezența mandatarilor convenționali a acestora, în fața instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantele părților în cauză arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune, împrejurare față de care tribunalul, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond părților.
Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, casarea cu rejudecare a sentinței atacate și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Arată că în fața primei instanțe pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale, raportat la natura litigiului și excepția inadmisibilității acțiunii, iar instanța de fond respins prima excepție, considerând că, deși litigiul are natură comercială, competentă este judecătoria, însă apreciază că în ceea ce privește natura litigiului, caracterul prezentei acțiuni este esențialmente civil, iar daca instanța de fond a apreciat că natura litigiului este comercială, competența revenea T. ului C.
, raportat la valoarea litigiului. De asemenea, arată că instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile instituită de art.720 indice 1 din C.pr.civ, deși în dosar a existat notificarea pârâtului, formulată în temeiul art.1079 din C.civ., expediată prin intermediul executorilor judecătorești, notificare la care pârâtul nu a răspuns și după ridicarea excepției de către pârât a fost îndeplinită și procedura concilierii. Arată, totodată, că rațiunea concilierii, astfel cum rezultă și din practica judiciară depusă la dosar, este de fapt realizată și în cadrul unei proceduri simplificate la un nivel mai puțin formal, deoarece este esențial ca părțile să dorească și să stăruie în rezolvarea litigiului.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării. Învederează, raportat la susținerea reprezentantei apelantei potrivit căreia prezentul litigiu are o natură exclusiv civilă, că așa cum a reținut și instanța de fond, prin raportare la voința părților exprimată în cuprinsul actelor încheiat, prezentul litigiu are o natură comercială, fiind vorba de operațiuni de comerț, motiv pentru care se impune a se da eficiență dispozițiilor legale care reglementează procedura concilierii directe, anterior declanșării litigiului.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 4106/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de către pârât prin întâmpinare și, pe cale de consecință a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. D. F., în contradictoriu cu pârâtul P. V. D. și a fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit înscrisului existent la filele 6 - 8 din dosarul de fond, la data de_ a fost încheiată de către părți o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare, în temeiul căreia pârâtul, în calitate de promitent-vânzător, s-au obligat sa transfere reclamantului, în calitate de promitent- cumpărător, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 4388 mp din terenul înscris în CF nr.492/A, identificat cu nr. topo 691/3, situat în com. Feleac, jud. C. ; prețul de vânzare stabilit de către părți a fost de 1000000 euro. De asemenea, potrivit art.3 pct.3.1 din contract, pârâtul s-a obligat să pună la dispoziția reclamantului, o autorizație de construire a unui imobil cu regim de înălțime 2S+P+6 etaje, POT = 16-20%, CUT = 1,2 - 1,5, o autorizație de construire drum cu două benzi, precum și o autorizație de împrejmuire.
Așadar, având în vedere destinația de bloc de locuințe colective a imobilului ce urma a fi edificat pe terenul ce a făcut obiectul convenției de vânzare-cumpărare mai sus menționată, în baza autorizației de construire ce urma a fi obținută de către pârât, instanța apreciază că în speța este vorba în mod evident despre o achiziționare a unui teren în vederea edificării pe acesta a unui imobil de locuințe în scop de vânzare, cu intenția obținerii de profit, deci despre fapte obiective de comerț, ce se înscriu în enumerarea enunțiativa cuprinsă în art.3 C. com (în vigoare la data încheierii actului juridic în discuție). De asemenea, potrivit disp. art.7 C. com. sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuita, precum și societățile comerciale. Mai mult, potrivit art. 9 C. com. orice persoana care intr-un chip accidental face o operațiune de comerț și nu poate fi considerata comerciant, este insa supusa legilor și jurisdicțiunii comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot ridica din aceasta operațiune.
Potrivit disp. art.7201C. proc. civ., în procesele și cererile comerciale evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul trebuie să încerce soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Această procedură cu caracter obligatoriu - ce condiționează exercițiul dreptului la acțiune în materie comercială - a fost reglementată în mod expres și detaliat în cuprinsul art. 7201alin. 2, 3 și 4 C. proc. civ., iar dovada îndeplinirii sale în mod corespunzător presupune, printre altele, probarea faptului că reclamantul a convocat partea adversă la
conciliere directă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea, cu stabilirea unei anumite date pentru conciliere (care nu poate fi fixată mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate).
Altfel spus, procedura concilierii directe presupune în mod necesar stabilirea de către reclamant a unei întrevederi cu partea adversă, cu respectarea rigorilor de ordin formal impuse de dispozițiile legale mai sus menționate, în cadrul căreia acestea să încerce în mod direct soluționarea amiabilă a litigiului înainte de a sesiza instanțele judecătorești, în scopul degrevării acestora din urmă de multitudinea de litigii care astfel pot fi rezolvate prin înțelegere între părți, nefiind suficientă comunicarea unei simple notificări, chiar dacă în cuprinsul acesteia sunt indicate în mod expres pretențiile reclamantului, precum și temeiul legal al acestora, deoarece o astfel de notificare nu poate substitui întrevederea directă a părților în litigiu, întrevedere care este de esența procedurii concilierii instituită de
disp. art. 720 ind.1 C. proc. civ., după cum rezultă atât din cuprinsul dispozițiilor legale în discuție, cât și din înțelesul gramatical al sintagmei convocare la conciliere directă.
Cât despre notificarea înregistrată de reclamant la B.E.J. Romeo M. Stolnean la data de_ (filele 48, 49 dosar fond), deși din punct de vedere formal acest înscris îndeplinește cerințele impuse de art.7201alin.2 și 3 C. proc. civ. pentru conținutul convocării la conciliere directă, totuși, în condițiile în care aceasta este ulterioară datei promovării prezentului litigiu, este evident că nu poate fi luată în considerare, fiind, de asemenea, de esența procedurii concilierii directe comunicarea convocării la conciliere anterior introducerii cererii de chemare în judecată, deoarece doar în aceste condiții se poate asigura scopul procedurii concilierii directe, respectiv soluționarea pe cale amiabilă a litigiului dintre părți și evitarea procesului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. D. F., arătând că sentința este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că soluția asupra excepției necompetenței materiale a judecătoriei este criticabilă. Aceasta întrucât, în ceea ce privește natura litigiului, caracterul acțiunii introductive este civil, fiind vorba de o acțiune tipică în restituirea unei sume achitate conform unei promisiuni de vânzare-cumpărare, nefundamentată pe raporturi comerciale ca urmare a încheierii și derulării unor contracte comerciale. În acest sens s-a pronunțat și practica judiciară și doctrina.
Articolul 4 Cod comercial dispune se socotesc, în afara de acestea, ca fapte de comerț celelalte contracte si obligațiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din act. Potrivit acestor dispoziții legale exprese, prezumția de comercialitate poate fi înlăturata, deci obligația are un caracter civil ori necomercialitate rezulta din însuși actul săvârșit de comerciant. În speță, litigiul este de natură pur civilă, fiind vorba de vânzare cumpărare imobiliară, fiind astfel înlăturată prezumția de comercialitate.
Asupra naturii litigiilor legate de vânzarea-cumpărarea imobiliară, Comisia pentru unificarea practicii judiciare, întrunită sub egida C., în ședința din_, a statuat că în determinarea competenței instanței, criteriul determinant trebuie să îl constituie afectațiunea bunului, reținându-se ca fiind corectă opinia instanțelor potrivit cărora "sunt aplicabile prevederile art. 4 Cod Comercial, competența de soluționare aparținând instanței civile, dacă bunul imobil ce face obiectul antecontractului nu a fost dobândit în scop de revânzare";. în mod evident, intenția de revânzare trebuie să aparțină cumpărătorului, respectiv reclamantului, pentru ca prezentul litigiu să fie calificat ca având o natură comercială, ceea ce evident nu este cazul.
O hotărâre în sens contrar celui indicat de un organism creat pentru unificarea practicii judiciare, cu scopul asigurării respectării dreptului la un proces echitabil, ar duce în mod evident la încălcarea dreptului recurentului la un proces echitabil.
Raportat la dispozițiile art. 3 C.com., vânzarea comercială poate avea ca obiect doar bunuri mobile. Vânzarea de bunuri imobile nu este prevăzută în art. 3 C.com. în mod expres și nu intră nici în cadrul demonstrativ al acestui text. În prezent aceasta este opinia doctrinară dominantă. Codul comercial român nu a preluat textul art. 1 alin. 3 din Codul comercial italian de la 1882, din care s-a inspirat, care prevedea în mod expres că operațiunile speculative asupra imobilelor sunt comerciale. Astfel, în sistemul C.com. român contractele pentru vânzarea imobilelor sunt acte de natură civilă, iar nu acte de comerț, chiar dacă sunt făcute în scop de speculă, ele neputând lua conform art. 4 C.com. caracterul comercial, nici atunci când au loc între comercianți. Vânzarea imobiliară este comercială doar atunci când se vinde întregul fond de comerț care include și bunurile mobile, marca, firma etc. și nu orice bun din fondul de comerț. Practica judiciară a statuat
în acest sens fără excepție o îndelungată perioadă de timp, fiind de referință decizia Nr. 183/1939 a Curții de Casație în Secțiile Unite. Prin decizia nr. 434/1925 a Curții de Apel
ești s-a stabilit că operațiunile asupra imobilelor sunt de natură civilă, chiar dacă sunt făcute în scop speculativ de către un comerciant. Pentru cumpărător, contractul trebuie încheiat în scopul manifest al revânzării pentru a avea o natură comercială, ceea ce în speță nu este cazul.
Atâta timp cât nu există nici o modificare a normelor juridice în temeiul cărora s-a pronunțat instanța supremă prin Secțiile Unite asupra naturii juridice civile a vânzării imobiliare, cu scopul unificării practicii judiciare, nu există nici un temei juridic pentru o altă interpretare.
De altfel în practica judiciară recentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală a stabilit prin decizia nr. 1776 din 17 martie 2008 că litigiul având ca obiect acțiunea în nulitate absolută a unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, în care vânzător este o societate comercială - din acest contract neizvorând obligații comerciale - este de natură civilă.
Normele juridice, inclusiv cele de procedură, sunt în primul rând reguli care prescriu conduita părților. Așa cum recent a arătat CEDO prin hotărârea Ligue du Monde Islamique și Organisation Islamique Mondiale du Secours Islamique vs. Franța, 36497/05 si 37172/05, 15 ianuarie 2009, "Funcția de decizie conferită instanțelor servește tocmai la disiparea îndoielilor ce ar putea exista cu privire la interpretarea normelor, ținând seama de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie rezonabil de previzibil";. Potrivit acestor reguli, și majoritare în doctrina și practica judiciară (inclusiv soluția I. din anul 2008), as-a apreciat că prezentul litigiu este unul de natură civilă.
O caracterizare a litigiului contrară practicii cu caracter de unificare a instanței supreme sau opiniei majoritare doctrinare și jurisprudențiale actuale, încalcă dreptul părților la un proces echitabil stabilit de art. 6 alin. 1 al CEDO, prin imprevizibilitatea aplicării legii și prin nesoluționarea procesului într-un termen rezonabil.
Dacă instanța a apreciat că natura litigiului este comercială, recurentul consideră că instanța a fost necompetentă să judece cauza, întrucât dispozițiile art. 725 al.(2) C.Pr.Civ. se aplică doar instanțelor legal investite, ori în situația dată, instanța ar fi trebuit să decline competența spre soluționare T. ului C., având în vedere că acțiunea a fost introdusă înainte de data de_, data intrării în vigoare a Legii 71/2011 pentru aplicarea Legii 287/2009 privind Codul Civil, deci și sub acest aspect se consideră că excepția inadmisibilității a fost soluționată de o instanță necompetentă.
Recurentul a arătat că instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile instituită de art. 720 ind. 1 C.Pr.Civ. Deși în dosar a existat depusă notificarea pârâtului, formulată în temeiul art. 1079 C.Civ., expediată prin intermediul executorilor judecătorești, notificare la care pârâtul nu a răspuns și după ridicarea excepției privind natura litigiului de către pârât a fost îndeplinită și procedura concilierii, prev. de art. 720 ind. 1 până la termenul de judecată la care s-a discutat admiterea acestei excepții, notificare la care din nou pârâtul nu a dat curs, instanța trece cu ușurință peste acest fapt și admite excepția, dând dovadă de un formalism excesiv și de o rezumare strictă la litera legii, nu și la corelarea cu spiritul ei.
Instanța a apreciat că, chiar dacă sunt indicate în notificarea transmisă de recurent pretențiile, temeiul acestora, aceasta nu poate să substituie întrevederea directă a părților în litigiu, neglijând astfel aspectul esențial că pârâtul, deși notificat, nu a dorit să se prezinte la o întrevedere directă, astfel încât susținerea instanței rămâne fără efect și este dezgolită de conținut.
Instanța, deși nu a sesizat că s-ar fi produs vreo vătămare pârâtului prin lipsa concilierii pe art. 720 ind. 1 C.Pr.Civ., apreciază că notificarea între termene, după punerea
în discuție a naturii litigiului pe art. 720 ind. 1 este ulterioară și nu poate fi luată în considerare.
De altfel, art. 720 C.Pr.Civ. reține că procedura concilierii prealabile este obligatorie în materie comercială, dar termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare de voință a părților, cât și conținutul concret al înscrisurilor, nu reprezintă condiții cerute imperios de lege. Textul de lege nu precizează vreo sancțiune în acest sens, și scopul introducerii acestui articol de legiuitor este acela de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească pretenții ce pot fi soluționate pe cale amiabilă.
Față de lipsa concilierii pe art. 720 ind. 1, excepția care ar putea fi discutată, fără însă a fi admisă, ar fi eventual cea a prematurității acțiunii introductive, și nu a ne interzice accesul la justiție printr-o excepție, încălcându-se astfel principiile art. 6 C.E.D.O. privind asigurarea echității procedurii și a respectării termenului rezonabil a soluționării proceselor.
Așa cum s-a arătat și prin practica judiciară invocată și depusă la instanța de fond, respectiv Decizia 243/2011 a Curții de Apel C., practică ignorată de Judecătoria Cluj- Napoca, rațiunea concilierii prealabile este de fapt realizată și în cadrul unei proceduri simplificate și la un nivel mai puțin formal, deoarece este esențial ca părțile să dorească și să stăruie în rezolvarea litigiului. Ori prin absența pârâtului de la ultima conciliere și prin lipsa unui răspuns la prima notificare, se confirmă conduita acestuia în sensul nesoluționării litigiului pe cale amiabilă.
Așa cum s-a menționat și prin decizia Curții de Apel C., care s-a raportat și la alte decizii pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție, excepția inadmisibilității pentru
"neobservarea procedurii concilierii prealabile este extrem de drastică și nu are nicio înrâurire asupra ordinii de drept procesual, care să facă de plano rejectabil demersul judiciar";, creând prejudicii părții care a achitat taxa de timbru, a solicitat soluționarea diferendului pe cale litigioasă, în lipsa posibilității de soluționare pe cale amiabilă, datorate ignoranței pârâtului.
Prin întâmpinare, intimatul P. V. D. a invocat excepția necompetentei materiala a T. ului C. și a solicitat declinarea soluționării cauzei in favoarea T. ului Specializat C., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul B. D. F. la data de_ ca fiind neîntemeiat si, drept urmare, menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 4106/2012 a Judecătoriei C. -N., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata.
În susținerea excepției invocate, intimatul a invocat natura comerciala a litigiului existent intre parti. Astfel, promisiunea de vânzare-cumpărare încheiata la data de_ intre părți are ca obiect, pe langa vânzarea suprafeței de 4.388 mp din terenul înscris in
C.F. nr. 492/A, nr. top. 691/3 Feleac, si obligația intimatului de a obține o autorizație de construire cu privire la un imobil cu regim de inaltime 2S+P+6 etaje, o autorizație de construire drum cu 2 benzi, precum si o autorizație de împrejmuire. De altfel, insasi recurentul susține ca, daca instanța fondului a apreciat ca litigiul are o natura comerciala trebuia sa decline soluționarea acestuia in favoarea T. ului C. (probabil T. ul Specializat C. ) intrucat, potrivit dispozițiilor Codului de Procedura Civila, in vigoare la momentul introducerii acțiunii, litigiul avea o valoare de peste 100.000 lei.
Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că raportat la susținerea recurentului potrivit căreia prezentul litigiu are o natura exclusiv civila, asa cum a reținut si instanța fondului, prin raportare la voința partilor exprimata in cuprinsul actele incheiate, este mai mult decât evident ca prezentul litigiu are o natura comerciala. Chiar daca vorbim despre doua persoane fizice implicate in acesta tranzacție, trebuie reținut ca promisiunea de vânzare- cumpărare încheiata la data de_ intre părți are ca obiect vânzarea suprafeței de 4.388
mp din terenul inscris in C.F. nr. 492/A, nr. top. 691/3 Feleac, precum si obligația subsemnatului de a obține o autorizație de construire cu privire la un imobil cu regim de inaltime 2S+P+6 etaje, o autorizație de construire drum cu 2 benzi, precum si o autorizație de împrejmuire. Totodată, s-a convenit de către noi părțile contractante ca, in scopul realizării imobilului constructie, terenul sa fie predat cu liniile electrice ingropate si cu organizarea de șantier conform autorizației de construire. Mai mult, prin actul adițional incheiat la data de_, s-a stipulat ca intimatul a obținut autorizația de construire nr. 12/_ eliberata de Primăria comunei Feleac si ca promitentul cumpărător a hotărât schimbarea soluțiilor de fundare a imobilului din pilonti forjați pe radier general, motiv pentru care s-a schimbat si proiectul inițial, marindu-se numărul de apartamente si numărul de parcări. De asemenea, s-a convenit ca intregul proiect tehnic, arhitectura, structura si instalațiile pentru imobilul dezvoltat pe terenul ce face obiectul promisiunii de vanzare- cumparare
incheiata intre parti, sa fie predate pana la_ .
In aceste condiții, este evidenta intenția si scopul urmărit de promitentului cumpărător de a construi un bloc de locuințe, nu pentru satisfacerea nevoilor sale personale, ci pentru obținerea unui profit din desfășurarea unor operațiuni de comerț.
Chiar si statuarea Comisiei pentru unificarea practicii judiciare intrunita in ședința din_, la care face referire recurentul, vizează aplicarea prevederilor art. 4 C.com., fiind competenta instanța civila numai in situația in care bunul imobil obiect al antecontractului nu a fost dobândit in scop de revanzare. Or, in situația de fata este de ordinul evidentei ca, prin raportare la destinația imobilului ce urma sa fie construit bloc de locuințe 2S+P+6 etaje, intenția cumpărătorului era aceea de a edifica pe terenul achizitionat un imobil de locuințe pe care urma sa le vanda in scopul obținerii unui profit si nicidecum nu se intenționa achiziționarea unui imobil pentru uzul personal.
Nu in ultimul rând, s-a invederam instanței faptul ca, daca recurentul aprecia ca litigiul nu este nicidecum unul comercial, ci unul exclusiv civil, nu se intelege care a fost motivul pentru care, pe parcursul procesului, respectiv la data de_, a formulat o invitație la conciliere întemeiata pe dispozițiile art. 720 ind. 1 C.proc.civ., înregistrata la BEJ Stolnean M. sub nr. 31/2012. Acesta abordare din partea recurentului este de natura sa dovedească faptul ca, si in opinia acestuia, litigiul are o natura comerciala, motiv pentru care se impune a se da eficienta dispozitiilor legale care reglementeaza procedura concilierii directe, anterior declanșării litigiului.
In ceea ce privește procedura concilierii directe intimatul a arătat că dispozițiile art. 7201din C.proc.civ. au un caracter imperativ, atât in ceea ce privește obligația indeplinirii procedurii cat si in ceea ce privește modul de efectuare a procedurii concilierii directe, recurentul având obligația sa îl convoace pe intimat si sa-i comunice in scris pretențiile sale
si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. S-a apreciat ca in mod corect a reținut instanța fondului ca recurentul nu a respectat dispozițiile art. 720 ind. 1 C.proc.civ., cată vreme notificarea trimisa prin intermediul BEJ Stolnean D. nr. 215/_ nu conține o invitație a intimatului, cu indicarea locului, a datei, a orei, pentru a se realiza, in mod real, o intrevedere intre părți, in scopul soluționării litigiului pe cale amiabila, nefiind acordata posibilitatea partilor de a se intalni si intelege asupra eventualelor pretenții, fara implicarea autorității judecătorești.
Împrejurarea ca la data de_, recurentul a formulat o invitație la conciliere întemeiata pe dispozițiile art. 720 ind. 1 C.proc.civ., înregistrata la BEJ Stolenean M. sub nr. 31/2012, prin care îl invita pe intimat la data de_ la sediul cabinetului de avocat T. L. in vederea soluționării pe cale amiabila a diferendului, este lipsita de relevanta, cată vreme aceasta convocare nu s-a efectuat prealabil introducerii acțiunii, așa cum impun dispozițiile art.720 ind. 1 C.proc.civ.
Intimatul a apreciat ca nu poate fi primit interpretarea data de recurent textelor legale incidente in cauza, dispozițiile respective fiind imperative si de stricta interpretare, reglementând o procedura obligatorie, reala si nu formala, ce urmărește soluționarea cu celeritate si pe cat posibil pe cale amiabila a litigiului dintre parti. Doar in lipsa unui refuz din partea intimatului de a da curs unei invitații la conciliere/la discuții se deschide practic dreptul la acțiune, dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexandu-se la cererea de chemare in judecata.
Prin decizia civilă nr. 1195/2012 pronunțată la data de 12 decembrie 2012 în dosarul nr._ al T. ului C. a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat
.
Prin decizia civilă nr. 113/R/_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C. a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului C., dosarul fiind înaintat Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Prin sentința civilă nr. 313/2013 pronunțată la data de 15 mai 2013 în dosarul nr._ al Curții de Apel C. a ost stabilită competența de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .
În ședința publică din data de 21 octombrie 2013 instanța a dispus recalificarea din recurs în apel a căii de atac promovată împotriva sentinței civile nr. 4106/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, având în vedere valoarea pretențiilor deduse judecății.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate și a prevederilor art. 295 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, formulată la 26 august 2011 în fața Judecătoriei C. -N., reclamantul B. D. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.
V. D., obligarea pârâtului la restituirea sumei de 108.900 lei, actualizată cu dobânda legală, în temeiul contractului provizoriu de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 martie 2008 astfel cum a fost modificat ulterior.
Apelantul a invocat ca principal motiv de nelegalitate a hotărârii atacate faptul că prima instanță nu a fost competentă material să soluționeze fondul litigiului raportat la natura litigiului și la valoarea obiectului cererii, competența revenind T. ului C. .
T. ul va analiza cu prioritate acest motiv de ordine publică și va reține că la data la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, respectiv 26 august 2011, erau în vigoare dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, conform cărora tribunalul judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare mai mare de 100.000 lei.
Potrivit promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate între părți la 26 martie 2008, apelantul reclamant B. D. F. s-a obligat să cumpere de la intimatul pârât P. V. D. suprafața de 4.388 mp teren înscris în CF nr. 492/A Feleac, de sub nr. top. 691/3, pentru prețul de 1.000.000 euro, iar intimatul pârât s-a obligat să pună la dispoziția reclamantului cumpărător autorizația de construire a unui imobil cu regim de înălțime 2S+P+6, cuprinzând mai multe apartamente și parcări.
Potrivit articolului 7 din Codul comercial, sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită, și societățile comerciale. Chiar dacă am accepta caracterul neobișnuit al acestor acte de comerț efectuate de reclamant potrivit articolului 9 din același cod, orice persoană care într-un chip accidental face o operațiune de comerț și nu poate fi considerată comerciant, este însă supusă legilor și jurisdicțiunii comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot ridica din aceasta operațiune, iar caracterul comercial al contractului prin care pârâții s-au obligat deopotrivă să construiască
și să vândă apartamentul din litigiu, nu poate fi negat. Raportând aceste texte legale la starea de fapt izvorâtă din probele cauzei, instanța apreciază însă că imobilul teren a fost cumpărat în scopul edificării unui imobil cu mai multe apartamente în vederea vânzării acestora și a obținerii de profit, fapt care imprimă actului juridic o natură comercială. Faptul că înstrăinarea bunurilor mobile nu este cuprinsă în sfera de comercialitate reglementată de dispozițiile art. 3 Cod comercial, nu este de natură a duce la o altă concluzie, căci în doctrina recentă și practica judiciară și chiar în dispoziții legale, actele juridice având ca obiect imobile au fost socotite a avea caracter comercial, ori în cazul de față, raportat la scopul urmărit la momentul încheierii actului juridic, este evident faptul că apelantul reclamant a urmărit edificarea unui imobil cu apartamente destinate vânzării, în scopul obținerii unui profit, elemente care atrag calificarea raportului juridic dintre părți ca fiind unul comercial.
Fiind un litigiu de natură comercială, în cauză erau incidente, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) Cod procedură civilă, iar instanța competentă material să soluționeze litigiul, raportat la valoarea acestuia de 108.900 lei era Tribunalul Comercial Cluj, hotărârea pronunțată de prima instanță fiind nelegală.
Conform dispozițiilor art. 297 alin. 2 Cod procedură civilă, dacă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre soluționare instanței competente, afară de cazul când constată propria sa competență.
Față de considerentele reținute, în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. 1 și art. 297 alin. 2 Cod procedură civilă se va admite apelul formulat de apelantul B. D. F. în contradictoriu cu intimatul P. V. D. pe care o va anulează și va reține cauza spre soluționare în primă instanță.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul formulat de apelantul B. D. F., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Calea D. nr. 9, ap. 8, jud. C., în contradictoriu cu intimatul P.
V. D., cu domiciliul în C. -N., str. P. G. A., nr. 12, ap. 48, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 4106/2012 pronunțată la 24 februarie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o anulează în întregime și reține cauza în judecată în primă instanță.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
C. G. | C. | C. | A. VLAIC |
Red.CG/MM 4 ex./_
Judecător fond: D. G. Roșu, Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 1001/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 641/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
