Decizia civilă nr. 252/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N r. 252/2013
Ședința publică din data de 11 Aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. JUDECĂTOR: M. A. P. JUDECĂTOR: L. D. E.
GREFIER: M. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC O. V. I. G. SA B. - S.
B., împotriva Sentinței civile nr. 3849/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. _
, și în contradictoriu cu intimata A. - Ț. A. SA și intervenientul Z. P. O., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, la data de _
, dovada timbrării recursului cu taxă de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în val. de 0,15 lei.
Tribunalul, față de actele existente la dosar și de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, reține recursul în pronunțare.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 3849/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ a fost admisă excepția inadmisibilității invocată pentru lipsa procedurii de conciliere prealabilă de către pârâta SC A. -Ț. A. SA, și pe cale de consecință s-a respins ca prematur formulată cererea reclamantei SC O. V. I. G. SA prin S. B., în contradictoriu cu pârâta SC A. -Ț.
A. SA și respectiv, cu intervenientul forțat Z. P. O. . A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut ca întemeiată excepția inadmisibilității față de lipsa de conciliere prealabilă pentru considerentele ce se succed.
Astfel, potrivit prevederilor art. 7201C.proc.civ., în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii (_ ), aplicabilă în considerarea principiului tempus regit actum, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă.
În speță, deși reclamanta a chemat în cauză inițial pe Z. P. O. ca pârât, ulterior aceasta a precizat cererea în sensul că înțelege să cheme în judecată pârâta în calitate de asigurător RCA (încheierea de ședință din_ ). Pârâta a fost legal citată doar la termenul din_, fără a i se comunica un exemplar din cerere și înscrisurile anexate, reclamanta nedepunând un exemplar suplimentar pentru comunicare cu pârâta. În ședința de judecată din_, pârâta prin reprezentant a solicitat un termen pentru a lua la cunoștință de cererea de chemare în judecată, pentru a studia înscrisurile depuse în cauză și pentru pregătirea apărării, depunând întâmpinare la data de_, cu 5 (cinci) zile înainte de termenul stabilit de instanță în acest sens (_ ). Prin întâmpinare s-a invocat excepția inadmisibilității față de lipsa procedurii concilierii prealabile. Excepția a fost pusă în discuția părților la termenul din_, reclamanta invocând faptul că prin lipsa concilierii prealabile nu i-a fost produs niciun prejudiciu pârâtei, situație în care se impune respingerea excepției. Practic, lipsa concilierii prealabile a fost recunoscută de reclamantă, situație în care instanța apreciază că excepția invocată de pârâtă este întemeiată. Astfel, în speță avem de-a face în mod evident cu un litigiu comercial, cele două fiind societăți de asigurare, iar creanța aflată în litigiu decurge din intervenirea unui risc asigurat, respectiv, răspunderea civilă auto a intervenientului forțat asigurat sub acest aspect de pârâtă. La fel de evident este și faptul că nu s-a realizat procedura prealabilă, reclamanta neindicând prin cerere nici măcar numele asigurătorului intervenientului forțat. În acest sens, instanța
reține că prin depunerea de minime diligențe (consultarea bazei de date a centrului de informare CEDAM), reclamanta putea afla numele asigurătorului, situație în care subzistă culpa reclamantei în acest sens. Mai mult, nici măcar după introducerea în cauză a pârâtei ca asigurător RCA, reclamanta nu a procedat la concilierea prealabilă, ignorând prevederile legale menționate anterior.
Susținerile reclamantei în sensul că excepția ar trebui să fie respinsă, întrucât pârâta nu a suferit niciun prejudiciu prin lipsa concilierii prealabile nu pot fi primite. Pe de altă parte, o asemenea interpretare ar lăsa fără efecte juridice procedura concilierii prealabile, iar pe de altă parte, pârâta arată că în baza respectivului contract de asigurare a fost deja instrumentat un dosar de daună pentru un alt autoturism implicat în accident (fila 64), astfel că dacă s-ar fi realizat avizarea și notificarea pârâtei, aceasta din urmă preîntâmpina cheltuielile ocazionate de prezentul litigiu prin plata despăgubirilor către reclamantă.
În contextul arătat, instanța a apreciat ca întemeiată excepția invocată de pârâtă, pe care a admis-o, respingând ca prematur formulată cererea reclamantei. Întrucât pârâta nu a căzut în pretenții, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta din urmă nesolicitând obligarea reclamantei la plata unor astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurentul O. V. I. G. SA
, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
În motivare s-a arătat că la data de 23 noiembrie 2008 a avut loc un eveniment rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul marca Renault, cu număr de înmatriculare_, asigurat la O. pentru răspundere facultativă, prin polița seria C nr. 5. .
În conformitate cu procesul-verbal de contravenție seria CC nr. 2021095/_, dl. Z. P.
O., conducând autoturismul cu număr de înmatriculare_, asigurat la SC A. T. A. SA, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, motiv pentru care a intrat în coliziune cu autoturismul_ care circula regulamentar.
In urma impactului, autoturismul_ aflat în proprietatea S.C. DADY STAR IMPEX, administrator fiind dl. Nica M. Laurențiu, a necesitat reparații în sumă totală de 11,560.00, iar la solicitarea asiguratului păgubit, O. a fost nevoită să deschidă dosarul de daună nr. CA/BN/08/1394 și să achite asiguratului despăgubirea reprezentând contravaloarea reparațiilor.
Având în vedere că evenimentul rutier s-a produs din vina exclusivă a d-lui. Zaharia P. O., recurenta, în vederea recuperării sumei achitate către asigurat, l-a convocat pe acesta la conciliere directă prin adresa înregistrată sub nr. 1902/_, prin care acestuia i se comunicau pretențiile, temeiul juridic precum și dovezile care stăteau la baza acestor pretenții.
Astfel, recurenta a expediat adresa nr. 1902/_ care cuprindea convocarea la conciliere către adresa Z. P. O. așa cum aceasta fusese notată în procesul verbal de contravenție seria CC nr. 2021095/_, respectiv Mun. B., str. R. nr. 1, ap. 1D, jud. B. -Năsăud, plicul însă a fost înapoiat datorită faptului că destinatarul se mutase din acea locuință, iar demersurile de a afla unde se află noua locuință s-au soldat cu eșec, motiv pentru care O. a fost nevoită să formuleze acțiunea în pretenții.
Referitor la excepția invocată de pârâtă și motivul pentru care a fost respinsă acțiunea, se consideră că formularea unei concilieri față de pârâta A. T., odată început procesul civil, nu ar fi avut vreo altă finalitate, deoarece este puțin probabil că încercarea de conciliere ar fi degrevat instanța de acest litigiu deja început.
În acest sens, se învederează motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia rațiunea concilierii prealabile prevăzute de art. 720 C. Pr. Civ. este de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, ce pot fi soluționate pe cale amiabilă, într-un termen scurt.
În privința adresei expediate, dar nereceptată de către destinatar, se invocă motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia în ceea ce privește litigiile comerciale evaluabile în bani, prevederile art. 720 alin. (1) C. Pr. civ. referitoare la procedura concilierii prealabile, sunt obligatorii, însă, termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, precum si conținutul concret al înscrisurilor nu reprezintă condiții imperative cerute de lege, fiind doar recomandate de textul legal menționat.
Astfel, pretinsa nerespectare a unora dintre aceste condiții nu atrage anularea procedurii concilierii, ci numai în măsura în care partea adversă invocă și dovedește o vătămare, ori niciunul dintre pârâți nu au dovedit vreo vătămare, asigurătorul se mărginește la a argumenta că suntem în prezența unui litigiu comercial în care procedura concilierii prealabile este obligatorie, iar reclamanta recurentă ar fi putut afla datele asigurătorului consultând baza de date CEDAM, ori aceasta argumentație nu echivalează cu invocarea și dovedirea vreunei vătămări.
Nu în ultimul rând, se arată faptul că persoana culpabilă de producerea accidentului, Nica M. Laurențiu, împreună cu societatea de asigurări răspund solidar la repararea prejudiciului cauzat.
Urmare a lipsei de coerență în practica judiciară în această materie, Curtea Supremă s-a pronunțat în sensul că în cazul pagubelor produse prin accident, persoana vinovată de producerea accidentului și asigurătorul răspund solidar în vederea reparării pagubei produse persoanei vătămate.
În acest sens Curtea Supremă a statuat "că neobligarea inculpatului, în solidar cu societatea de asigurare la plata despăgubirilor civile, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 136/1995 care prevăd că, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul este obligat să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care este ținut asiguratul, în baza legii, față de toate persoanele păgubite".
Prin urmare, recurenta era îndreptățită să ceară oricăruia dintre cei doi codebitori executarea integrală a prestației.
În materia coparticipării procesuale pasive, în privința obligațiilor solidare, cum este cazul de față, un act de procedură îndeplinit față de un codebitor va produce efecte și față de celălalt codebitor. Ori subscrisa a încercat rezolvarea amiabilă a litigiului precum și preîntâmpinarea derulării unui proces în fața instanței, prin expedierea adresei nr. 1902/_ care cuprindea convocarea la conciliere față de Zaharia P. O., chiar dacă acestea s-au soldat cu eșec.
În drept, s-au invocat prevederile art. 302 și urm. Cod proc.civ., art. 720 C. Pr. Civ., Legea nr.
136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, art. 1003 Cod Civil.
Intimata A. T. A. SA a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În motivare s-a arătat că transmiterea unei concilieri intimatei după începerea procesului nu ar fi avut vreo altă finalitate, deoarece este puțin probabil că încercarea de conciliere ar fi degrevat instanța de acest litigiu, este nereală deoarece, în măsura în care ar fi transmis intimatei o invitație la conciliere, însoțită de o copie a dosarului de daună, ar fi fost incidente dispozițiile Ordinului C.S.A. nr. 11/2007 din_ Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 686 din_ pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care la art.64 si 65 din anexa " Norme privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule" care stabilește expres care sunt obligațiile asigurătorului CASCO în raport cu asigurătorul RCA, precum și procedura de urmat în cazul în care asigurătorul CASCO se subrogă în drepturile asiguratului său. Astfel la art. 64 alin 2 se prevede: "(2) In cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel: a) dacă nu există obiecțiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative.
b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la Ut. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata."
De asemenea la art. 65 se menționează: " (1)Odată cu încasarea despăgubirii, partea prejudiciată va menționa în scris că a fost integral despăgubită pentru prejudiciile suferite și că nu mai are nicio pretenție de la asigurătorul RCA și de la asigurat, în legătură cu prejudiciul respectiv, dacă despăgubirea plătită nu depășește limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută în polița de asigurare RCA. (2) Declarația de acceptare a despăgubirii, prevăzută la alin. (1), va fi data de asigurătorul CASCO, în cazurile de regres"
Din analiza dispozițiilor legale menționate anterior rezultă expres că recurenta, în calitate de asigurător CASCO, avea obligația prevăzută prin legea specială aplicabilă la data accidentului, să
avizeze în scris intimata, să atașeze documentele justificative, respectiv copia certificată a dosarului de daună, să încerce să soluționeze eventualele obiecții și să depună declarația prevăzută de art.65 (2).
In măsura în care ar fi procedat conform legii, ar fi evitat împlinirea termenului de prescripție, ar fi realizat procedura prevăzută de art. 720/1 Cod. Pr.Civ, precum și cea prevăzută de art.64 si 65 din anexa la Ordinul CSA nr. 11/2007- " Norme privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule" și desigur exista probabilitatea de a fi achitată și dauna.
Nici măcar în momentul de față recurenta nu a comunicat intimatei vreun document justificativ, deși prin întâmpinarea depusă de intimată la Judecătoria Bistrița în data de_ se arăta că cererea cu copiile anexate nu au fost comunicate intimatei, nefiind depuse de recurentă cf. art. 112 Cod.Pr.Civ., astfel încât, nici măcar în acest moment nu a comunicat intimatei vreun document justificativ.
Precizările de la pct. A) din recurs nu fac altceva decât sa dovedească, o dată în plus ca S.C. O.
V. I. G. S.A. nu a îndeplinit față de intimată procedura prevăzută de art. 720/1 Cod. Pr.Civ ceea ce face ca cererea sa să devină inadmisibilă, și nici cea prevăzută de art.64 si 65 din anexa la Ordinul CSA nr. 11/2007 ceea ce duce la prematuritatea cererii în condițiile în care art. 54 din Legea nr. 136/1995 prevede: - Despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 49 pe baza convenției dintre asigurat, persoana păgubită și asigurător ori, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea, prin hotărâre judecătorească, deoarece recurenta nu a încercat realizarea unei convenții, iar nerealizarea acestei convenții îi este imputabilă. De asemenea, pentru a promova acțiunea împotriva intimatei, recurenta trebuia să indice vreunul dintre motivele speciale prevăzute la art. 45 din Anexa-Norme la Ordinul Comisiei de Supraveghere a A. lor nr. 11/2007, pentru care stabilirea despăgubirilor se face pe cale judecătoreasca, însă, nici unul dintre aceste motive nu sunt incidente in aceasta speța.
Susținerea de la pct. B) din recurs este, de asemenea o formă indirectă de invocare a propriei culpe a reclamantei recurente. Chiar dacă decizia I., invocată de reclamanta se dispune că: "termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, precum și conținutul concret al înscrisurilor nu reprezintă condiții imperative"- decizia nu se refera la confirmarea comunicării invitației la conciliere deoarece aceasta este o condiție imperativă cerută de lege care atrage nulitatea concilierii, fără a fi necesară dovedirea vreunei vătămări.
La pct. C) din recursul formulat de S.C. O. V. I. G. S.A., recurenta indica inițial că persoana vinovată de producerea accidentului din data de_ este Nica M. Laurentiu, ulterior Zaharia P. O., susținând că societatea de asigurare ar răspunde în solidar cu persoana vinovată de producerea accidentului, însă în această speță nu exista solidaritate procesuală între pârâții pe care reclamanta înțelege să-i cheme în judecată.
Acest fapt rezultă din următoarele dispoziții legale: - Art. 1.445. din Codul civil - "Solidaritatea dintre debitori nu se prezuma. Ea nu există decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege", Art. 54 din Legea nr. 136/1995: "în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătoreasca, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate in proprietatea persoanelor asigurate în România se exercita împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului in calitate de intervenienți forțați "
Existența răspunderii civile delictuale doar în cazul pârâtului Zaharia P. O. exclude solidaritatea între acesta și intimată, deoarece izvorul obligațiilor în cazul acesta îl constituie contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, care are natura diferită contractuală.
Prin urmare, pentru a se naște în sarcina asigurătorului de răspundere civilă obligatorie obligația de a despăgubi păgubitul pentru prejudiciul produs prin fapta ilicită a asiguratului sau, este necesar ca în prealabil să se fi stabilit în sarcina asiguratului său, o asemenea obligație de plată. Altfel spus obligația de a plăti despăgubirile este a asiguratului, autorul faptei culpabile, abia în momentul în care o astfel de obligație a fost stabilită, atât în ceea ce privește existența cât și cuantumul, poate să-și producă efectele contractul de asigurare și a se stabili vreo obligație în sarcina societății de asigurare. Obligația asigurătorului nu este una de sine stătătoare, independentă, ci soarta acesteia și producerea efectelor sale juridice este legată de cea a obligației asiguratului sau, de reparare a prejudiciului, astfel încât singura persoană care ar putea fi "obligată", la despăgubiri civile, trebuie să fie doar autorul faptei, indiferent care este acesta, urmând ca ulterior despăgubirile să fie acordate de asigurătorul RCA în limitele stabilite de legislația în vigoare.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și art.3041Cod procedură civilă hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii, pentru următoarele considerente:
Prima instanta a apreciat corect ca fiind întemeiată excepția invocat, față de lipsa de conciliere prealabilă, fiind incidente in speta prevederile art. 7201C.proc.civ., în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii (_ ), conform carora, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă.
Recurenta a fost introdusa in cauza ulterior demararii procesului, printr-o modificare de actiune, si fata de aceasta nu a fost indeplinita procedura prealabila.
Sustinerile recurentei in sensul ca transmiterea unei concilieri după începerea procesului nu ar fi avut vreo altă finalitate, deoarece este puțin probabil că încercarea de conciliere ar fi degrevat instanța de acest litigiu si ca lipsa concilierii prealabile nu i-a fost produs niciun prejudiciu pârâtei, sunt nefondate, avand in vedere, pe de o parte, imprejurarea ca o asemenea interpretare ar lăsa fără efecte juridice procedura concilierii prealabile, iar pe de alta parte, incidenta dispozițiile Ordinului
C.S.A. nr. 11/2007 din_ Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 686 din_ pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care la art.64 si 65 din anexa " Norme privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule" stabilește expres care sunt obligațiile asigurătorului CASCO în raport cu asigurătorul RCA, precum și procedura de urmat în cazul în care asigurătorul CASCO se subrogă în drepturile asiguratului, cu toate consecintele si termenele ce decurg din aceste dispozitii legale.
Asertiunea recurentei in sensul că societatea de asigurare ar răspunde în solidar cu persoana vinovată de producerea accidentului, persoana fata de care s-a indeplinit procedura prealabila a concilierii, si ca aceasta conciliere este un act de procedura ce produce efecte si fata de ea, este nefondata, neexistand solidaritate procesuală între acesti pârâți .
Solidaritatea dintre debitori nu se prezuma. Ea nu există decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege, iar dispozitiile art. 54 din Legea nr. 136/1995 care dispun in sensul ca "în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătoreasca, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate in proprietatea persoanelor asigurate în România se exercita împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului in calitate de intervenienți forțați .", nu prevad o astfel de solidaritate. Obligația asigurătorului nu este una de sine stătătoare, independentă, ci aceasta depinde de obligația asiguratului de reparare a prejudiciului, respectiv de existența răspunderii civile delictuale a asiguratului, obligatia asiguratorului izvorand din lege sau din contract.
Raportat la cele reținute mai sus, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC O. V. I. G. SA B. -
S. B.,
cu sediul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat Preotu D. din B., b-dul Națiunilor Unite, nr. 1, bl. 108A, et. 3, biroul A3, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 3849/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, și în contradictoriu cu intimata A. - Ț.
A. SA,
cu sediul în B., str. A. O., nr. 17, jud. B. -Năsăud și intervenientul Z. P.
O.,
domiciliat în B., str. A., nr. 34, sc.A, ap. 5, jud. B. -Năsăud. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, Judecători, G. ier,
B. L. T. M. A. P. L. D. E. M. D.
Red/dact: BLT/HVA
_ /4 ex
Jud. fond: O. C.V
| ← Decizia civilă nr. 641/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 577/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
