Decizia civilă nr. 171/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 171/2013
Ședința publică din 20 Martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: V. C.
JUDECĂTOR I. P. JUDECĂTOR I. U. GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de intimata S.C.
R. L. I. SA împotriva sentinței civile nr. 1105/_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr._ în contradictoriu cu contestatorul N.
E., având ca obiect contestație la executare.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 06 martie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, pentru termenul din 13 martie 2013 când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru termenul de azi.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată;
Prin sentința civilă nr. 1105/_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr._ a fost admisă contestația la executare silită și contestația la titlu formulată de contestatorul N. E., în contradictoriu cu intimata SC,,R. L. I. ""SA și, în consecință s-a constatat caracterul de clauză abuzivă al art.9, lit.,,b"" din Condițiile generale de L. Financiar aferente Contractului de L. Financiar nr.31350/_ încheiat între părți precum și cu utilizatorul SC,,Bistrița Aurie"; SRL, cu sediul în com. Ș., str. Principală, nr.608, jud. Bistrița-Năsăud.
În baza art.6 din Legea nr.193/2000 republicată, s-a constatat că prevederile art.9, lit.,,b"" din Condițiile Generale de L. Financiar aferente contractului susmenționat nu produc efecte asupra contestatorului N. E., ca persoană fizică.
În baza art.399 și urm. Cod procedură civilă s-au anulat toate formele de executare silită din dosar execuțional nr.59/2011 al executorului judecătoresc I. D.
, care au fost încheiate cu privire la debitorul N. E. ca persoană fizică (garant). A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 194,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de_ între SC,,R. L. IF N’’S.A. în calitate de finanțator și SC,,Bistrița Aurie’’SRL Ș. s-a încheiat Contractul de L. financiar nr.31350 având ca obiect autobasculanta MAN TGA 35.4008X4 BD având valoarea de intrare fără TVA de
106.500 euro, valoarea finanțată fără TVA de 101.175 euro, valoarea reziduală fără TVA 21.300 euro (inclusă în rate și avans fără TVA 5%, la care se adaugă taxa de administrare, dobânda, valoarea ratei de leasing, comision și valoarea totală a CLF conform Anexei B. Părțile au convenit ca durata leasingului să fie de 72 luni.
Contractul a fost semnat în calitate de garant (fidejusor) și de numitul N. E.
).
Începând cu luna septembrie 2008, utilizatorul a încetat să mai achite ratele de
leasing datorate.
Urmarea acestui fapt, potrivit art.8 pct.1 și art.9 din contract finanțatorul SC,,
R. L. I. S.A. prin declarația de reziliere nr.44558/_, a declarat unilateral contractul ca fiind reziliat.
La aceeași dată prin notificarea nr.44558 a înștiințat contestatorul N. E. atât despre faptul că s-a declarat reziliat contractul cât și asupra obligației personale de plată a acestuia, plată pe care în calitatea sa de garant, fidejusorul s-a obligat să o facă în solidar cu utilizatorul SC,,Bistrița Aurie’’.
Astfel, intimata a pretins de la contestatorul N. E. ca garant plata sumei de 118.444,60 euro reprezentând capital și valoare reziduală, 11.984,69 euro reprezentând debite neîncasate și suma de 2383,15 euro reprezentând taxă de depozitare, impozite și alte taxe, toate acestea în temeiul art.8.2 și art.9 lit.,,b’’ din condițiile generale a contractului de leasing financiar ce fac parte din contractul de leasing.
La data de 22.ian.2009, așa cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire utilizatorul SC,,Bistrița Aurie’’SRL a predat intimatei autoutilitara obiect al contractului de leasing.
Cu toate acestea, la data de 7 martie 2011, s-a înregistrat la executorul judecătoresc I. D. cererea de executare silită formulată de SC ,,R. L. I. ’’S.A. față de debitorul-fidejusor N. E. obligat solidar cu utilizatorul SC,,Bistrița Aurie’’SRL la plata obligațiilor consemnate mai sus, declanșându-se astfel executarea silită a contestatorului.
Din creanța totală de 132.812,44 euro, întrucât așa cum chiar intimata recunoaște prin întâmpinare, bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing a fost recuperat și, ulterior vândut cu suma de 41.650 euro, în final, s-a solicitat executarea silită a fidejusorului numai pentru diferența de 91.162,44 euro.
Prin Încheierea civilă nr.703/CC/2011, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, la data de 9 martie 2011, s-a încuviințat executarea silită a contractului de leasing, pentru debitul de 91.162,44 euro actualizat cu indicele de inflație, penalitățile și cheltuielile de executare aferente.
În consecință, la data de 25 martie 2011, s-a întocmit de executorul judecătoresc procesul-verbal pentru suma de 91.162,44 euro cu titlu de rate restante și pentru suma de 6314,3 lei cheltuieli de executare, în conformitate cu art.371 ind.7 Cod procedură civilă, procesul-verbal constituind titlu executoriu.
Tot la data de 25 martie 2011 s-a emis somația către debitorul N. E. .
Atât în procesul-verbal cât și în somație, se indică domiciliul urmăritului N.
E. ca fiind în loc. Ș. nr.606 deși atât în cererea de executare silită cât și în contractul de leasing s-a indicat adresa debitorului ca fiind în comuna Ș., sat Ș., bl.1 sc.A, et.1, ap.3.
Această adresă coincide și cu cea indicată de debitor în contestația la executare.
Din nici un alt înscris al dosarului de executare nu rezultă faptul că debitorul ar fi indicat că are o altă adresă față de cea precizată chiar de creditoare prin cererea de executare silită.
În procesul-verbal încheiat la data de 10 mai 2011, de executorul judecătoresc ca și în cel încheiat la data de_, rezultă faptul că executorul judecătoresc s-a deplasat în vederea executării silite la domiciliul debitorului din Ș., nr.606, ocazie cu care nu a fost găsit debitorul la domiciliu.
Prin adresa din 3.nov.2011 emisă de executorul judecătoresc în același dosar execuțional, s-a dispus înființarea popririi în cotă de 1/3 părți din venitul net lunar pe care SC,,Marena Silva"; SRL Moineasa, jud. Vâlcea, în calitate de terț poprit, îl datorează debitorului N. E. din loc. Ș., nr.606, până la concurența creanței datorate restante în sumă de 6314,3 lei și 91.162,44 euro.
Prin adresa din 3.nov.2011 a executorului judecătoresc s-a dispus înștiințarea debitorului cu privire la înființarea popririi astfel dispusă.
Așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare de la fila 32 din dosarul execuțional, comunicarea adresei de înființare a popririi s-a efectuat tot în loc. Ș., însă fără a se indica strada, numărul, blocul sau alte asemenea date, unei rude a debitorului.
Rezultă faptul că, comunicarea efectuată în aceste împrejurări este nelegală. Astfel, din procesul-verbal de realizare a procedurii de comunicare nu rezultă la ce adresă s-a făcut comunicarea, nefiind astfel îndeplinite condițiile art.100 Cod procedură civilă, mai exact cele prevăzute de alin.3 sub sancțiunea nulității absolute.
Pe de altă parte, instanța reține faptul că a fost învestită să judece atât o contestație la executare silită propriu-zisă cât și o contestație la titlu executoriu.
Astfel, în cadrul contestației la executare, contestatorul a solicitat să se constate caracterul abuziv al art.9 lit.,,b’’ din Condițiile generale la contractul de leasing.
Sub acest aspect, instanța reține următoarele :
Prin art.9 lit.,,b’’ din Condițiile generale de leasing financiar, s-a stipulat obligația utilizatorului/garantului să plătească finanțatorului ratele de leasing scadente și neachitate până în acel moment inclusiv penalitățile aferente și o indemnizație de reziliere care devine exigibilă imediat prin efectul rezilierii, compusă din toate celelalte rate de leasing rămase de achitat și valoarea reziduală. Utilizatorul datorează de asemenea taxe vamale, TVA, accize și orice alte costuri aferente CLF precum și orice alte sume pe care era obligat să le achite conform CLF și prevederilor aplicabile(incluzând, dar fără a se limita la impozitul auto, rate de asigurare, taxe de achitat până la momentul rezilierii CLF).
În conformitate cu art.1 alin.3 din Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Prin consumatori, se înțelege potrivit art.2 din aceeași lege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații care, în temeiul unui contract care intră sub incidența acestei legi, acționează în scopul din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Instanța a mai avut în vedere faptul că Legea nr. 193/2000, a transpus în dreptul intern reglementările Directivei Consiliului nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
În jurisprudența sa Curtea de Justiție a Comunităților Europene s-a pronunțat în repetate rânduri asupra interpretării acestei Directive respectiv, în cauza Oceano
Grupo E. orial S.A. v. Rocio Murciano Quintero, cauza Elisa M. Mostaza Claro v.Centro Movil Milenium SL etc.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, republicată, o clauză contractuală va fi considerată abuzivă dacă nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit art.4 alin.2 din aceeași lege, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În speță, contractul încheiat între părți, este preformulat, adică standard, acesta nu se datorează negocierii directe nici cu utilizatorul și, cu atât mai puțin, cu garantul. Cel puțin, intimata nu a făcut dovada faptului că a negociat direct ,cu garantul
N. E. prevederile art.9 lit.,,b’’ din Condițiile generale și nici nu a depus probe în acest sens.
Ori, în conformitate cu art.4 alin.3 din Legea nr. 193/2000 teza finală, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În consecință, instanța a reținut faptul că art.9 lit.,,b’’ din condițiile generale nu a fost negociat de părțile contractante, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de probă de intimata în sarcina căreia aceasta cade.
Pe de altă parte, instanța reține caracterul abuziv al art.9 lit.,,b’’ din Condițiile generale la contractul de leasing și, deoarece acesta creează în detrimentul contestatorului, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Natura abuzivă a acestei clauze contractuale s-a evaluat de instanță în funcție de criteriile enumerate de art.4 alin.5 din Legea nr. 193/2000 astfel, instanța a reținut că această clauză obligă la plata unei sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către contestator comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Instanța a reținut din acest punct de vedere că, în condițiile în care, așa cum rezultă din actele dosarului și cum recunoaște chiar intimata prin întâmpinare, aceasta a recuperat de la utilizator autoutilitara obiect al contractului de leasing pe care, ulterior, a revândut-o și în condițiile în care până al data rezilierii contractului în mod unilateral de către intimata s-au achitat ratele datorate, este contrar echității obligarea utilizatorului sau în speță a fidejusorului la plata sumelor enumerate mai sus reprezentând capitalul și valoarea reziduală și celelalte debite și taxe pretinse de intimată.
Prin încasarea acestor sume de către intimată, în condițiile în care aceasta a recuperat autovehiculul și c-valoarea ratelor până la data când tot ea a declarat reziliat contractul, s-ar crea o disproporție exagerat de mare între neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către fidejusor comparativ cu pagubele suferite de intimată.
În consecință, în baza dispozițiilor legale susmenționate, instanța a constatat caracterul de clauză abuzivă al art.9 lit.,,b’’ din Condițiile generale și, văzând dispozițiileart.6 din Legea nr. 193/2000 va constata că prevederile art.9 lit.,,b’’ din
condițiile generale nu produc efecte asupra contestatorului N. E., ca persoană fizică, respectiv în calitatea sa de semnatar a contractului ca garant (fidejusor).
Din acest punct de vedere se mai impune precizarea faptului că, pe calea aleasă a contestației la executare, debitorul a invocat natura abuzivă a acestei clauze contractuale.
Așa cum s-a arătat efectul reținerii caracterului abuziv al acestei clauze îl constituie doar reținerea faptului că această clauză nu produce efecte asupra contestatorului și, în nici un caz, efectul juridic nu este acela al anulării actului.
Ori, prevederile art.399 alin.3 Cod procedură civilă, invocate de intimată, interzic posibilitatea formulării unor apărări de fond împotriva titlului executoriu numai dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. În speță, intimata a invocat că astfel de apărări de fond putea formula contestatorul doar în cadrul unei acțiuni în anulare a contractului.
Însă, așa cum s-a specificat mai sus o asemenea apărare de fond pe care a făcut-o contestatorul nu duce la anularea parțială a contractului ci doar determină faptul că prevederea contractuală în discuție nu produce efecte juridice față de contestator.
Pentru aceste motive, s-au înlăturat apărările pe care intimata le-a făcut sub acest aspect.
În ceea ce privește contestația la executare propriu-zisă, instanța a apreciat că și aceasta este întemeiată raportat la dispozițiile art.399 al.1 și următoarele Cod procedură civilă.
Astfel, având în vedere că pentru motivele arătat mai sus dispozițiile art.9 lit.,,b’’ din Condițiile generale ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia s-a declanșat executarea silită a contestatorului, acesta nu datorează intimatei suma pentru care s-au întocmit și emis actele și formele de executare silită.
Apoi, actele și formele de executare silită dresate de executorul judecătoresc au fost efectuate fără respectarea dispozițiilor legale cu privire la comunicarea lor. Așa cum s-a arătat mai sus, comunicarea înștiințării popririi s-a făcut fără a menționa adresa la care s-a realizat aceasta ceea ce determină nulitatea absolută a procesul- verbal de comunicare raportat la art.100 alin.3 Cod procedură civilă.
Toate actele de executare silită respectiv, atât somația cât și procesele-verbale din dosarul execuțional cuprind adresa debitorului, diferită de cea indicată chiar de creditoare și diferită de cea declarată de debitor cu prilejul încheierii contratului de leasing fapt care, de asemenea, atrage anularea lor.
Nu în ultimul rând executarea silită a fost consemnată în actele de executare ca fiind făcute pentru o sumă în euro, pe când moneda națională a României este leul astfel încât, executorul judecătoresc avea obligația să întocmească actele de executare pentru c-valoarea în lei a sumei pretinse de creditor în euro.
Pentru toate aceste motive, în baza artr.399 și următoarele Cod procedură civilă s-a considerat întemeiată de către instanță și contestația la executare propriu- zisă s-a dispus anularea actelor și formelor de executare silită obiect al dosarului execuțional contestat.
Se mai impune precizarea faptului că, așa cum rezultă din practicaua încheierii pronunțată la data de 15 mai 2012, instanța a respins ca neîntemeiată și excepția tardivității formulării contestației. Sub acest aspect, instanța a reținut că din actele de executare silită rezultă faptul că, comunicările actelor de executarea silită s-au făcut
la altă adresă decât cea indicată de creditor pentru debitorul N. E. astfel încât, instanța consideră contestația ca fiind făcută în termenul legal, câtă vreme în cauză nu s-a făcut dovada comunicării legale a actelor de executare silită către debitor.
Deoarece se află în culpă procesuală, în baza art.274 Cod procedură civilă, a fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 194,3 lei cheltuieli de judecată ce reprezintă c-valoarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar cu mențiunea că, nu s-a acordat c-valoarea onorar avocat deoarece nu s-a indicat cuantumul acestuia și nu s-a depus chitanță justificativă în acest sens la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta SC R.
L. I. SA solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și menținerea actelor de executare efectuate de BEJ I. D., împotriva fidejusorului
N. E. în dosarul de executare 59/2011.
În motivare s-a arătat că recurenta în calitate de Finanțator, a încheiat cu S.C. BISTRIȚA AURIE S.R.L., in calitate de Utilizator, Contractul leasing financiar nr. 31350/_ . In calitate de fideiusor, Contractul de leasing financiar a fost semnat de N. E. .
Începând cu luna septembrie a anului 2008, Utilizatorul nu a mai achitat ratele de leasing datorate, astfel ca prin declarația de reziliere nr. 44558 din_ a declarat Contractul de leasing financiar reziliat in baza dispozițiilor art. 8 si art. 9 din Contracte.
Totodată l-a înștiințat si pe fideiusorul N. E. de obligațiile de plata care îi reveneau. După primirea notificării de reziliere, utilizatoarei BISTRIȚA AURIE
ii reveneau următoarele obligații:
plata tuturor ratelor de leasing scadente și neachitate până la momentul rezilierii definitive, inclusiv penalitățile aferente;
plata indemnizației de reziliere, care reprezintă valoarea în numerar a tuturor ratelor rămase de achitat până la expirarea Contractului de L., inclusiv valoarea reziduală;
plata sumelor reprezentând TVA, taxe vamale, accize și orice alte costuri aferente încetării Contractului de L. ;
restituirea Obiectului de L., pe cheltuiala Utilizatorului, la sediul social al recurentei.
Deoarece nici in urma notificării rezilierii nu s-a ajuns la o rezolvare amiabila si executarea nu s-a realizat benevol, in ceea ce privește achitarea sumelor datorate in temeiul contractului de leasing, s-a adresat B.E.J. "IOVAN D. " care a demarat procedurile de executare silita.
Împotriva executării silite demarate in acest dosar N. E. a promovat contestație la executare, care a fost admisă de către Judecătoria Bistrița Năsăud, care a dispus anularea executării silite demarată în cadrul dosarului de executare 59/2011 al BEJ I. D. .
Hotărârea pronunțată de Judecătoria Năsăud este nefondată și nelegală, motivul de recurs fiind cel de la art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).
Se menționează faptul că potrivit art. 3041din C. Proc. Civ, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat
la motivele de casare prevăzute la art. 304, instanța putând sa analizeze cauza sub toate aspectele.
În mod greșit prima instanță a reținut faptul că, "va constata caracterul de clauză abuzivă al art. 9 lit. b) din Condițiile Generale și, văzând dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000 va constata că prevederile art. 9 lit. b) din condițiile generale nu produc efecte asupra contestatorului N. E., ca persoană fizică, respectiv in calitatea sa de semnatar a contractului ca garant (fideiusor)".
Potrivit art. 2 alin.l din Legea 193/2000 prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Termenul de "consumator" face obiectul mai multor acte internaționale, cum ar fi Convenția de la Bruxelles din 1968, Convenția de la Roma din 1980, Directiva 93/13/CEE din_ privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii, Directiva 97/7/CE privind protecția consumatorilor în materia contractelor la distanță, fiind în general definit ca persoana fizică ce încheie - în afara cadrului comerțului sau a profesiei sale - un contract cu un furnizor aflat in exercițiul activității sale profesionale sau comerciale.
Prin decizia 1129/_ Curtea Constituțională a reținut că autorul excepției critică modalitatea de redactare a prevederilor art. 2 alin. 1 din Legea 193/2000, susținând că definiția noțiunii de "consumator" ar trebui să includă și persoana juridică, atunci când aceasta este parte la încheierea unor contracte comerciale ce pot intra în sfera actului normativ criticat. Excepția a fost respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că pretinsa neconstituționalitate este dedusă dintr-o omisiune de reglementare pe care Curtea Constituționala nu o poate complini, întrucât, potrivit art.
61 din Constituție, "Parlamentul este_ unica autoritate legiuitoare a țării", modificarea sau completarea normelor juridice fiind atribuții exclusive ale acesteia.
Prin urmare, persoana juridică nu se bucură de statutul de consumator și nici de protecția legala pe care legislația specială în materie o reglementează. In acest context, nici fideiusorul, care a garantat contractul de leasing, nu are calitatea de consumator.
De altfel si prin Decizia 1157 din_ Curtea Constituțională, examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, constată că autorul excepției critică modalitatea de redactare a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, susținând că definiția noțiunii de "consumator" ar trebui să includă și persoana juridică, atunci când aceasta este parte la încheierea unor contracte comerciale ce pot intra sub sfera actului normativ criticat. Așadar, pretinsa neconstituționalitate este dedusă dintr-o omisiune de reglementare pe care însă Curtea Constituțională nu o poate complini, întrucât, potrivit art. 61 din Constituție, "Parlamentul este_ unica autoritate legiuitoare a țării", modificarea sau completarea normelor juridice fiind atribuții exclusive ale acestuia.
Prin urmare, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.
Trebuie avut in vedere faptul că deși contractul de fideiusiune are natură civilă, fiind supus dispozițiilor art. 1652-1684 C. Civ, când însă, se grefează pe un contract comercial din care izvorăște obligația principala, contractul de fideiusiune devine izvorul obligației accesorii care urmează soarta juridică a obligației principale, dobândind natura juridică comercială. In speța, contestatorul a garantat personal restituirea debitului din contractul comercial încheiat, astfel că și contractul de garanție personală de fideiusiune este un contract comercial. In aceste condiții, utilizatorul împreună cu fideiusorul sunt ținuți solidar pentru rambursarea debitului către societatea de leasing, conform prezumției enunțate de art. 42 alin. 1 Cod comercial. Această prezumție de solidaritate pasivă, este instituită de art. 42 alin. 2 Cod Comercial și contra fideiusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligație comerciala.
In cauza de față, această prezumție este fortificată întrucât contractul de fideiusiune încheiat cu societatea comercială de leasing are natură comercială, fiind în expresia Codului Comercial fapta de comerț, unilaterala sau mixtă, conform art. 56 Cod Comercial. Pe de alta parte, prin încheierea contractului de fideiusiune, contestatorul a vizat atingerea unui interes legat de activitatea lui comerciala, si nu de un interes personal (fiind chiar reprezentantul utilizatorului).
Astfel, el nu are calitatea de consumator în înțelesul art. 2 din Legea 193/2000 astfel că nu se poate prevala de norme juridice speciale care protejează aceasta categorie de persoane.
Față de aceste considerente, este evident faptul că dispozițiile Legii 193/2000 se aplică exclusiv persoanelor fizice care au calitatea de consumator și nu și persoanelor care garantează îndeplinirea obligațiilor asumate de către consumator prin contracte, în calitate de fideiusori.
Mai mult decât atât, față de dispozițiile art. 399 alin. 3 din C. Proc. Civ, instanțele au fost consecvente în a aprecia faptul că posibilitatea utilizării apărărilor de fond este condiționată de inexistența unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, în cadrul cărora acestea să poată fi invocate. In situația în care legea pune la dispoziția debitorului o cale de atac specială, așa cum este acțiunea în anulare în materia titlurilor executorii care nu provin de la organe de jurisdicție, acesta nu mai poate să utilizeze apărări de fond în cadrul contestației la executare, fără a se considera acest fapt ca o îngrădire a liberului acces la justiție, atâta timp cât partea interesată poate folosi apărările respective, potrivit opțiunii sale, în exercitarea căilor de atac pe care le are la dispoziție.
In acest sens este și decizia Curții Constituționale nr. 454/2003 în care Curtea reține că, în esență, contestația la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. In cadrul soluționării contestației, instanța nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natura să repună în discuție hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicțională, în fața cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părțile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluție contrară, sub acest aspect, ar nesocoti principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
Pe de alta parte, în cazul in care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătorească, legea procesuală civilă prevede că debitorul are dreptul să invoce, pe calea contestației, toate apărările de
fond referitoare la existenta, întinderea și valabilitatea creanței constatate prin respectivul titlu executoriu. Totuși, posibilitatea utilizării apărărilor de fond este condiționată de inexistența unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, în cadrul cărora acestea să poată fi invocate. Dacă însă legea pune la dispoziția debitorului o cale de atac specială, așa cum este acțiunea în anulare în materia titlurilor executorii care nu provin de la organe de jurisdicție, acesta nu mai poate să utilizeze apărări de fond în cadrul contestației la executare. O asemenea prevedere nu constituie o îngrădire a liberului acces la justiție, de vreme ce partea interesată poate folosi apărările respective, potrivit opțiunii sale, în una sau în alta dintre căile de atac pe care le are la dispoziție. Adoptarea acestei măsuri nu face, în realitate, decât să dea expresie preocupării legiuitorului de a preveni abuzul de drept constând în invocarea acelorași apărări în două căi de atac diferite, în scopul tergiversării cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
De asemenea, în mod greșit instanța reține faptul că "efectul reținerii caracterului abuziv al acestei clauze îl constituie doar reținerea faptului că această clauză nu produce efecte asupra contestatorului și, în niciun caz efectul juridic nu este acela al anularii actului."
Având in vedere aceste dispoziții, este evident că pentru ca o clauză contractuală să nu-și producă efectul avut în vedere de părți la semnarea contractului, înseamnă că fie aceasta a devenit caducă, din anumite considerente, fie a fost anulată de către instanță. Nu se poate reține faptul că dispoziția contractuală prevăzută la art. 9 din Condițiile Generale de L. are caracter abuziv și "nu-și produce efecte față de contestator" fără a se anula.
In ceea ce privește art. 9 din condițiile generale de leasing, este fără putință de tăgadă că instanța a dat o interpretare eronată dispozițiilor contractuale, interpretare contrară dispozițiilor legale, jurisprudenței și doctrinei în materie.
In soluționarea recursului instanța trebuie să aibă în vedere faptul că încheierea contractelor comerciale este guvernată în dreptul intern de principiul autonomiei voinței juridice și principiul obligativității efectelor contractului, conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
In doctrină, clauza penală a fost definită ca fiind acea convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul sau.
In dreptul comercial, clauza penală se cumulează cu executarea contractului spre deosebire de dreptul civil, când debitorul nu poate cere penalitatea și executarea obligației principale, cu excepția daunelor moratorii. Dacă debitorul nu-și execută obligația asumată, creditorul este îndreptățit să obțină daunele prevăzute în clauza penală, nefiind nevoie ca acesta să dovedească întinderea prejudiciului.
In materie comercială, în afara penalităților contractuale, pentru compensarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a îndeplinirii cu întârziere sau a neîndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, se pot include și daune-interese pentru neexecutarea totală sau parțială a contractului sub forma daunelor moratorii sau a celor compensatorii.
Important este faptul că atât în materie civilă, cât și în materie comercială cuantumul clauzei penale poate depăși cuantumul dobânzii legale, dacă părțile au stipulat prin contract acest lucru.
Mai mult, culpa pentru rezilierea contractelor de leasing aparține utilizatorului, iar conform principiului de drept Nemo auditur propriam turpitudinem allegans - nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vina, incorectitudine, necinste, și nici să se apere valorificând un asemenea temei.
Se învederează instanței faptul că, în calitate de proprietar al bunurilor care au făcut obiectul contractelor e leasing încheiate cu utilizatorul, recurenta avea dreptul să valorifice bunul în vederea diminuării pierderii suferite în urma neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale asumate de către utilizator.
Raportându-ne la dispozițiile art. 9 lit b) din condițiile generale de leasing finanțatorul și utilizatorul au agreat ca în cazul rezilierii contractului din culpa utilizatorului acesta va plăti "o indemnizație de reziliere care devine exigibila imediat prin efectul rezilierii, compusa din toate celelalte rate de leasing ramase de achitat si valoarea reziduala", aceasta reprezentând în realitate o veritabilă clauză penală.
Potrivit clauzelor contractuale menționate anterior, se constată că debitorul a acceptat și plata daunelor interese reprezentând contravaloarea ratelor de leasing nefacturate. Atât legea cât și contractul obligă la plata de daune interese din contractele de leasing, însușite de către debitoare prin semnătură și care constituie măsura de garanție pentru acoperirea prejudiciilor aduse finanțatorului in eventualitatea neexecutării obligațiilor contractuale.
Art. 1066 din Vechiul Cod Civil, aplicabil în speță, prevede că "Clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i."
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1066 Vechiul Cod Civil, clauza penală fiind stabilită contractual, trebuie să fie respectată de ambele părți contractante.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 3041Cod proc. civ., precum și celelalte dispoziții legale menționate în text.
Intimatul N. E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
În motivare s-a arătat sentința atacată este legală și temeinică.
Intimata vine în recurs cu critici noi pe care nu le-a formulat în fața primei instanțe, principala critică vizează faptul că intimatului nu i s-ar aplica legislația privind protecția consumatorului neavând o asemenea calitate, iar în subsidiar susține că este inadmisibilă constatarea nelegalității unei clauze pe calea contestației la executare.
In fapt, așa cum se retine și prin sentința atacată, intimatul are calitatea de fidejusor în cadrul Contractului de L. Financiar nr. 31350/2008 încheiat la data de_ între SC R. L. I. SA (finanțator) și SC Bistrița Aurie SRL (utilizator), având ca obiect Autobasculanta MAN TGA 35.4008x4 BB.
La câteva luni de la data semnării contractului față de utilizatorul SC Bistrița Aurie SRL s-a deschis procedura insolvenței, finanțatorul a reziliat contractul și a solicitat returnarea autovehiculului, fapt care s-a și întâmplat, acesta fiind predat reprezentanților recurentei.
Recurenta a recuperat autovehiculul obiect al contractului de leasing și ratele restante, dar in temeiul prevederilor art. 9 lit. b) din Condițiile generale de leasing financiar, prevederi care fac parte din Contractul de leasing financiar, a solicitat executarea silită a intimatului atât pentru plata tuturor ratelor de leasing rămase de
achitat din valoarea contractului cât și pentru valoarea reziduală. Pe cale de consecința intimatul este urmărit în prezent pentru suma de 91.162,44 euro, sumă stabilită în sarcina sa, în calitate de garant-fidejusor, în baza prevederilor art. 9 lit. b) din Condițiile generale de leasing financiar. A înțeles să invoce pe cale de excepție caracterul abuziv și contrar legii a acestor prevederi contractuale, fiind confirmat si prin practica judiciară recentă (Decizia civila nr. 9/R/2011 a Curții de Apel Timișoara).
S-a considerat, iar prima instanța a împărtășit această teză, că respectivele prevederi sunt nelegale prin prisma prevederilor Legii nr. 193/2000 încălcând
"exigentele echității, bunei credințe si echilibrului între prestații, în condițiile în care repararea prejudiciului se realizează prin plata ratelor restante cu dobânda și restituirea mașinii". In același sens fiind și prevederile art. 970 alin. 2 Cod civil, potrivit cărora convențiile "obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației după natura sa".
In realitate așa cum recunoaște și recurenta prin motivele de recurs, contractul de fidejusiune este unul civil, intimatul asumându-și acest contract în calitate de persoană fizică și nu de comerciant, nefiind autorizat în acordarea de garanții. Mai mult, în practica judiciara (Decizia nr. 570/R/_ a Curții de Apel Timișoara) s-a reținut faptul că în cazul terților care constituie garanții contractul în cauză nu are un caracter oneros în ceea ce privește terțul garant și prin urmare nici din această perspectivă nu poate fi considerat un contract comercial.
Decizia Curții Constituționale invocată pe larg de către recurenta vizează ipoteza aplicării legislației privind protecția consumatorului persoanei juridice ceea ce nu este cazul în speța de față, intimatul fiind simplă persoană fizică garant.
Se consideră că trebuie să se țină cont de raționamentul care a stat la baza aplicării diferențiate, ori mai exact a neaplicării legislației privind protecția consumatorului la categoria comercianților. Legiuitorul a hotărât că legislația în speță să nu se aplice comercianților tocmai în considerarea calității de comerciant a acestora ceea ce presupunea existența unei experiențe și a unei activități menite să confere comerciantului capacitatea de a se proteja singur în relațiile de afaceri pe care și le asuma. Acest raționament nu poate fi extins și susținut în cazul persoanei fizice care garantează o obligație a comerciantului, întrucât aceasta nu este un specialist și este firesc să se poată bucura de protecția oferită de lege tuturor persoanelor fizice în relațiile lor cu comercianți.
Se consideră că recursul este neîntemeiat și din perspectiva celei de-a doua critici vizând inadmisibilitatea constatării nelegalității unei prevederi a contractului pe cale de excepție. Astfel, în materia contestației la executare există reglementată explicit contestația la titlu prin intermediul căreia pot fi atacate titlurile care nu emană de la o instanță de judecată. Totodată se mai arată că intimatul nu a solicitat anularea contractului de leasing ori a celui de fidejusiune ci doar constatarea nelegalității unei clauze cuprinse în acesta, clauza imorală și inechitabilă, profund prejudiciabilă pentru intimat, care duce la îmbogățirea nejustificată a recurentei.
Totodată legea permite invocarea apărărilor atât pe cale principală cât și pe cale de excepție, ori intimatul a apelat tocmai la această modalitate conferită de lege.
Mai arată că recurenta nu a criticat și nu a invocat nici o apărare cu privire la anularea formelor de executare în baza încălcării prevederilor Codului de procedură
civilă referitoare la comunicarea actelor de executare având în vedere trimiterea acestora la o altă adresa decât cea a intimatului.
Analizând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 și 3041Cod procedură civilă
, tribunalul reține că recursul declarat în cauză este fondat în ceea ce privește clauza abuzivă dar este nefondat în ceea ce privește anularea formelor de executare.
Referitor la executarea silită demarată la solicitarea recurentei în dosarul execuțional nr. 59/2011 BEJ I. D. din Năsăud tribunalul constată că deși intimatul contestator N. E. își are domiciliul în comuna Ș., bl. 1 sc.A, et. 1, ap. 3 astfel cum însăși creditoarea recurentă a indicat în cererea de executare silită adresată executorului judecătoresc (f. 1 din dosarul exec. Nr. 59/2011) formele de executare silită și anume încheierea de încuviințare a executării silite, somația și procesul- verbal încheiat de executor și care constituie titlu executor s-au întocmit în mod eronat pe o altă adresă și anume Comuna Ș. nr. 606 (f. 21 verso, 22, 23 dosar exec. Nr. 59/2011).
Or, potrivit prev. art. 100 alin. 3 coroborate cu prev. alin. 1 pct. 4 al aceluiași articol din Cod proc. civilă vechi, indicarea corectă a domiciliului celui căruia i se adresează comunicarea se face sub sancțiunea nulității.
Pe cale de consecință formele de executare efectuate în dosarul execuțional nr.
59/2011 al BEJ I. D. sunt afectate de nulitate.
Referitor la clauza abuzivă tribunalul reține că potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatorii "Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri în afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale";.
Or contractul de leasing financiar nr. 31350/_ nu a fost încheiat cu o persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații ci cu persoana juridică SC Bistrița Aurie SRL.
De asemenea acest contract nu a fost încheiat în alte scopuri situate în afara activității sale comerciale ci a fost încheiat tocmai pentru desfășurarea activității sale comerciale în condițiile în care obiectul contractului îl formează o autobasculantă MAN TGA (f. 6 dosar judecătorie).
În consecință în speță calitatea de consumator nu o are contestatorul intimat în calitate de persoană juridică ci o are SC Bistrița Aurie SA.
Contestatorul N. E. are calitatea de fidejusor și nu de consumator (f.7 dosar judecătorie).
Mai mult, în speță contractul de fidejusiune ca contract accesoriu dobândește caracter comercial ca și contractul principal, contractul de leasing financiar care în mod evident a fost încheiat în vederea desfășurării activității sale comerciale.
În consecință în cauză nu sunt incidente disp. art. 4 alin. 5 și ale art. 6 din Legea nr. 193/2000 astfel cum în mod eronat a reținut prima instanță.
Pentru considerentele menționate, tribunalul în baza prev. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și al textelor de lege menționate, urmează să admită recursul declarat în cauză și să modifice sentința atacată potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de recurent intimata S.C. R. L. I. SA, cu sediul în B., Ș. P., nr. 42, et. 1A, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1105/_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr._ .
Modifică sentința în sensul că admite în parte contestația la executare;
anulează toate formele de executare silită din dosarul execuțional nr. 59/2011 al BEJ I. D. care au fost încheiate cu privire la debitorul N. E. ca garant;
respinge contestația la titlu referitoare la constatarea caracterului de clauză abuzivă a art. 9 lit. b din Condițiile Generale de L. Financiar aferente Contractului de L. Financiar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
V. C. | I. P. | - I. U. L. | C. | A. |
Red/dact: VC/VAH_ /4.ex
Jud. fond:MDM
| ← Decizia civilă nr. 48/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 275/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
