Decizia civilă nr. 239/2013. Contestație la executare silită

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

R O M A N I A

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator de date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR. 239/R/2013

Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - C. G.

JUDECATOR - V. L. OROS JUDECĂTOR - S. I. GREFIER - F. B.

Pe rol fiind examinarea recursului formulat de recurenta SC BCR L. I. SA în contradictoriu cu intimata P. M. A. împotriva sentinței civile nr. 1173/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr._, având ca obiect în primă instanță contestație la executare.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă intimata P. M. A., lipsind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care intimata depune la dosar întâmpinare la recursul formulat și copia Sentinței civile nr. 1173/2012 pronunțată de către Judecătoria Dej și arată că nu are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.

T. ul, nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei cuvântul pentru dezbaterea recursului pe fond.

Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1173/2012 pronunțate de către Judecătoria Dej.

T. ul reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr. 1173/2012 pronunțată la data de 3 octombrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei D., a fost respinsă excepția indadmisibilității contestației, iar pe fond s-a admis contestația la executare formulată de către contestatoarea P. M. A. împotriva intimatei S.C. B. L. I.F.N. S.A și s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art.8 pct.8.12, art.8 pct.8.4 și de art.16 pct.16.9 lit.c), din contractul de leasing financiar încheiat sub nr.50884 din data de_ și s-au anulat actele de executare silită efectuate împotriva contestatoarei în cadrul dosarului de executare silită nr.376/2012 de către B.E.J. Miron Boca Moldovan A. L.

. De asemenea a fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 209 lei cheltuieli de judecată

S-a respins excepția inadmisibilității contestației susținută de către intimată prin aceea că nulitatea contractului putea fi cerută doar pe calea dreptului comun, cu achitarea corespunzătoare a taxelor judiciare de timbru, sau că actul a fost reziliat încă din data de_, nefiind deci în vigoare la data solicitării constatării nulității lui deoarece, pe de o parte, potrivit art.399 alin.3 din Codul procedură civilă, în cazul în care executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în cadrul contestației la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, iar pe de altă parte, faptul că executarea contractului a încetat prin reziliere, nu înseamnă că

analizarea sancțiunii nulității actului nu mai este posibilă spre a se vedea în ce măsură acesta a fost valabil perfectat sau efectele produse prin prisma clauzelor inserate sunt contrare normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a contractului la acea dată.

În ceea ce privește fondul cauzei instanța de fond a reținut că părțile au încheiat Convenția de leasing financiar nr.50884 din data de_, având ca obiect definit la art.7, pct.7.1 și urm., coroborat cu art.2 din contract, finanțarea de către intimată și transmiterea dreptului de posesie și folosință exclusivă asupra unui autoturism marca Peugeot 207 în favoarea contestatoarei, în schimbul plății unui avans și a ratelor lunare, cu posibilitatea acesteia din urmă de a deveni proprietarul bunului în cauză la expirarea duratei de leasing. Valoarea finanțată a fost de 9.169,80 euro, plătibilă în 72 de rate lunare, cu o dobândă calculată pentru început de 8% pe an (art.3 pct.5), dobândă variabilă conform art.9 după formula " EURIBOR la 3 luni + marja de dobândă "; - marjă stipulată la 4,7110 % la data emiterii contractului (art.3 partea finală), pentru ca la art.8 pct.8.12 din convenție să se stipuleze o primă clauză considerată abuzivă de către contestatoare, potrivit cu care orice întârziere la plată atrage după sine aplicarea unor penalități în cuantum de 0,5% din suma neachitată la scadență, pentru fiecare zi de întârziere. Totodată, potrivit art.8 pct.8.4, achitarea ratelor și a valorii reziduale se face în echivalent lei RON, la cursul Băncii Naționale a României din ziua facturării, la care se adaugă un procent de 1/% din suma de plată, clauză apreciată prin contestație ca fiind de asemenea abuzivă.

Instanța de fond a reținut că părțile au încheiat convenția sub imperiul vechiului cod civil și al Legii nr. 313/1879, abrogarea acestui ultim act normativ fiind făcută doar prin Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind noul Cod civil. Potrivit art.1066 din vechiul Cod civil, clauza penală "este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i", altfel spus, prestația la care este îndreptățit creditorul cu titlu de penalitate și de care este ținut debitorul în cazul neexecutării obligației. În temeiul textului de lege citat, părțile pot fixa prin clauză convențională suma indemnizării pe care debitorul o va datora creditorului cu titlu de daune interese, în caz de viitoare neexecutare

sau executare tardivă..

În speță, părțile contractului de leasing au folosit acest procedeu, prin fixarea convențională a dobânzii penalizatoare, având natura de "clauză penală", evaluând anticipat daunele interese cuvenite locatorului în cazul neexecutării obligațiilor de plată scadente, drept sancționare a utilizatorului debitor pentru nerespectarea termenului de rambursare a ratelor de leasing.

Însă, la data perfectării convenției legea interzicea introducerea clauzei penale în orice contract de împrumut sau prestații în natură, deci inclusiv în cazul leasingului financiar. Potrivit art.1 din Legea nr.313/1879, în asemenea contracte, clauza penală este și va rămâne anulată, iar art.2 al aceleiași legi dă judecătorului dreptul să anuleze inclusiv clauzele penale deghizate și tacite, fără a face distincție sub aspectul naturii juridice a actului încheiat, aspecte care reies și din Decizia nr.11/2005 (privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art.1, art.2 și art.3 alin.1 și alin.2 din O.G. nr.9/2000, referitoare la clauza penală prin care se instituie obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite. Aceleași rațiuni justifică inadmisibilitatea stipulării clauzei penale și în cazul contractului de leasing financiar, care prin natura sa juridică complexă îmbină într-un cadru unitar elemente specifice convențiilor ca vânzarea-cumpărarea, locațiunea, mandatul și promisiunea de vânzare, toate vizând bunul care face obiectul contractului de leasing.

Astfel, văzând interdicția de instituire a clauzei penale în contractele de împrumut sau prestații în natură, indiferent de caracterul acestora - civile sau comerciale - rezultă că nu există temei legal care să permită părților din cadrul acestor raporturi să stabilească, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, anticipat daunele interese în caz de viitoare neexecutare sau executare tardivă., iar raportat la art.966 coroborat cu art.968 din Codul civil instanța a constatat nulitatea absolută a clauzei prev. de art.8 pct.8.12 din contractul de leasing financiar nr.50884/_, dobânda penalizatoare de 0,5% stipulată în caz de întârziere la plată reprezentând o clauză penală prohibită conform art.1 și 2 din Legea nr.313/1879, aceiași fiind soluția și în ceea ce privește clauza din contract privind plata daunelor interese prev. de art.16 pct.16.9 lit.c), în caz de reziliere, constând în achitarea contravalorii autovehiculului la prețul de intrare, a cheltuielilor de închidere a leasingului, a taxelor și impozitelor legale, precum tva, taxe vamale, cheltuieli de radiere și cu alte servicii etc., luându-se în considerare sumele deja plătite în contul autovehiculului cu titlu de capital.

Raportat la faptul că intimata și-a recuperat bunul fără stricăciuni, într-o stare de uzură normală, pe care l-a valorificat prin vânzare în favoarea unei terțe persoane, preț care, adunat cu sumele care i-au fost plătite de către contestatoare cu titlu de avans, capital rate, dobândă și comision de management, depășește valoarea finanțată, instanța de fond a constatat că solicitarea de plată în continuare a diferenței de capital nefacturat și a celorlalte sume anterior relevate potrivit calculului făcut de către intimată, reprezintă o sarcină excesivă impusă contestatoarei care este ținută să mai plătească, potrivit legii, exclusiv sumele datorate până la restituirea bunului, care a avut loc în data de_, în caz contrar constatându-se că pentru firma de leasing este mai profitabilă neexecutarea contractului, situație în care obține atât restituirea bunului, cât și plata acestuia integrală plus penalități și alte cheltuieli.

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 313/1879 instanța de fond a constatat nulitatea absolută a clauzei prev. de art.16 pct.16.9 lit.c) din contractul de leasing financiar nr.50884/_, întrucât respectivele daune interese stipulate în caz de reziliere a convenției reprezintă o clauză penală prohibită conform art.1 și 2 din Legea nr. 313/1879.

Analizând contestația formulată și prin prisma dispozițiilor legii nr. 193/2000, instanța de fond a reținut că legislația în domeniul protecției consumatorului ocrotește un interes general, rezultă că instanța de judecată este îndrituită ca, în baza art.5 din vechiul Cod civil, să pronunțe nulitatea, chiar și din oficiu, a clauzelor respective, deoarece nicio prevedere contractuală nu poate deroga de la ordinea publică și bunele moravuri.

Noțiunea de clauză abuzivă fiind asociată încălcării principiului bunei-credințe, înseamnă că stipularea unor asemenea clauze în contractele de consum, atrage sancțiunea nulității lor absolute pe motiv de cauză ilicită, și cum acțiunea în declararea nulității absolute este declarată imprescriptibilă extinctiv, a reținut că în jurisprudența Curții Europene de Justiție s-a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin această directivă permite judecătorului național să verifice din oficiu dacă o clauză a convenției deduse judecății are caracter abuziv. A reținut că faptul executării clauzelor abuzive de către consumatorul ce aderă la condițiile redactate în prealabil, fără putere de influențare a conținutului lor, nu echivalează cu acceptarea acestora deoarece legea interzice profesioniștilor includerea de clauze abuzive în contractele lor și chiar stabilește ab initio un număr exemplificativ de clauze considerate abuzive.

Din interpretarea coroborată a art. 78-80 din Codul consumului, art. 1 alin. 3 și art. 4 din Legea nr. 193/2000 și a art. 969, 966 și 968 Cod civil rezultă că principiul libertății contractuale și cel al forței obligatorii a contractului, se aplică exclusiv convențiilor "legal făcute";, întrucât doar acestea au putere de lege, iar existența cauzei licite (morale)

reprezintă o cerință de valabilitate a oricărui contract, sub sancțiunea nulității absolute. Pentru a se bucura de forță juridică deplină, convențiile nu trebuie să intre în conflict cu buna-credință și bunele moravuri.

Potrivit art.4 alin1 din Legea nr.193/2000, sunt abuzive clauzele care nu au fost negociate cu consumatorul și care creează între părți un dezechilibru semnificativ al prestațiilor, în detrimentul consumatorilor, contrar principiului bunei-credințe. Regula se aplică și atunci când în contract apare inserată clauza potrivit căreia actul a fost negociat de către părțile semnatare, dacă se dovedește că respectivele clauze pretins negociate obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant. În speță, părțile au încheiat o convenție standard de leasing financiar, preformulată de către intimată, având clauze ce reprezintă indubitabil o formă de adeziune, întrucât ele nu au fost negociate, ci în mod necesar acceptate de către contestatoare, ca o cerință pentru a încheia efectiv contractul. În calitate de utilizator, contestatoarea nu a avut putere de negociere, în sensul că întreg actul juridic i-a fost impus în forma respectivă, pe formular tipizat, dovadă fiind anumite rubrici rămase necompletate, ca de exemplu articolul 12 referitor la garanții. Altfel spus, în afară de obiectul și durata leasingului, respectiv a cuantumului plății avansului și ratelor lunare, contractul nu a fost efectiv negociat în mod direct de către părți, ci impus contestatoarei sub forma unui act de adeziune, ceea ce înseamnă că intimata are obligația de a prezenta probe în sensul negoierii tuturor clauzelor preformulate, cu atât mai mult cu cât lipsește semnătura utilizatorului pe paginile din contractul tipizat în care sunt inserate clauzele litigioase, inclusiv cele de la art.18 pct.18.20 și urm., care prevăd negocierea actului. Drept consecință a încheierii convenției în condițiile arătate, instanța a constatat că între părți s-a produs în practică un important dezechilibru al prestațiilor, de ordin pecuniar, prin inserarea următoarelor clauze în detrimentul contestatoarei și criticate de aceasta prin contestație, respectiv art.8 pct.8.12 care dă dreptul intimatei ca pentru sumele neplătite la termen de către contestatoare să perceapă practic daune moratorii echivalente unei dobânzi anuale de 182,5% pe an, în timp ce dobânda bancară comercială pentru persoane juridice este de aproximativ 10% pe an, astfel că penalitatea impusă este evident excesivă și deci abuzivă, deoarece obligă partea la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de firma de leasing.

Mai mult, intimata a reziliat unilateral contractul la data de_, recuperând bunul la data de_, iar din valoarea inițială a vehiculului, de 10.788 euro fără tva, contestatoarea a plătit avansul convenit, de 1.618 euro plus tva, iar din valoarea rămasă și efectiv finanțată, de 9.169,80 euro, a mai plătit la scadența lunară un număr de 24 de rate a câte 163,4227 euro fiecare, formate din dobândă și capital, plus tva, deci un total de_ euro, din care capitalul reprezintă 1.975,57 euro (la care se adaugă și plata asigurării casco trimestriale; conform situației de plăți - penalizări.). Din rata de rd.25, în valoare de 1,006,08 lei, s-a achitat suma de 412,83 lei la scadența din_, adică încă 86,34 euro la un curs mediu de 4,2848 aferent lunii octombrie 2009. La fiecare plată efectuată, contestatoarea a plătit în plus un procent de 1% din suma lunar facturată indiferent cu ce titlu. Vazând că sumele aferente acestui procent nu fac parte din valoarea finanțată, încasarea lor lunară în lipsa unei contraprestații a reprezentat o sarcină în plus impusă din partea intimatei, în detrimentul contestatoarei. Clauza astfel stipulată la art.8 pct.8.4 din contract este la rândul ei abuzivă, întrucât a produs un dezechilibru financiar între drepturile și obligațiile părților, favorabil exclusiv intimatei.

Pe de altă parte, în privința sumelor încasate de către firma de leasing, se observă că intimata a vândut mașina unei terțe persoane, după recuperarea ei în data de_, cu prețul de 23.515,36 lei RON inclusiv tva de 19%, ceea ce înseamnă că, la o medie a

cursului leu/euro de 4,25 lei pentru un euro în anul 2010, prețul încasat a fost de 5.533 euro cu tva, respectiv 4.481,73 euro fără tva. Tot intimata a încasat de la contestatoare avansul și 24 de rate lunare integral plătite, însumând cu tva 5.847,564 euro, iar fără tva_ euro. Adunând aceste sume încasate, fără tva, rezultă un total de_ euro, mai mare așadar decât valoarea finanțată, de 9.169,80 euro.

Potrivit calculelor intimatei reiese că pe perioada derulării contractului s-a plătit de către contestatoare, cu titlu de avans, rate și comision, inclusiv casco, suma de 31.835,88 lei, iar potrivit graficului de plată întocmit tot de către firma de leasing, depus în dosarul execuțional, rezultă că după achitarea ratei de rd.24, valoarea rămasă de plată era de 7.196,29 euro și nu de 8.361,61 euro, cum se pretinde prin cererea de executare în baza fișei client, motiv de anulare a actelor de executare.

Prin urmare, se constată că firma de leasing nu a înregistrat pagube mai mari comparativ cu suma exagerată pe care o pretinde în continuare la plată contestatoarei și anume 53.609 lei plus actualizare, ori potrivit dispozițiilor Legii nr.193/2000, anexa 1 alin.1 lit.i) sunt considerate clauze abuzive prevederile din contract care obligă pe consumator la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.

În acest sens, creanța urmărită silit include și suma de 2.190,26 lei plus tva evidențiată în factura fiscală, emisă după reziliere, seria BCR nr.S155195/_, ca prestare de serviciu - reposesie bun, un preț exagerat din moment contestatoare a afirmat că a predat mașina persoanei împuternicite de către intimată, pe bază de proces-verbal, fără să existe dovezi legate de alte demersuri ale operațiunii în sine și costul implicit al acestora, cuantumul de 2.190,26 lei plus tva nefiind acceptat la plată de către contestatoare, căreia nici nu i s-a comunicat factura cu pricina.

În considerarea celor expuse, instanța de fond a dispus anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr..376/2012 de către B.E.J. Miron Boca Moldovan A. L., ca netemeinice și nelegale, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă a obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 209 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata SC BCR L. I. SA solicitând în principal să se constate nulitatea sentinței civile raportat la faptul că instanța de fond nu a procedat la individualizarea acesteia prin numerotare și în consecință să se dispună casarea acesteia și retrimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304¹Cod procedură civilă să se dispună casarea sentinței sus menționate și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că potrivit art. 105 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, instanța de fond era obligată să acorde număr sentinței pronunțate la data de 3 octombrie 2012, astfel că în lipsa unei asemenea operațiuni a fost în imposibilitate de a indica numărul hotărârii contestate cu recurs, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

De asemenea, a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a calificat contractul de leasing financiar ca fiind un contract de împrumut și în consecință dispozițiile Legii nr.313/1879 nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Mai mult, potrivit art. 1066 Cod civil se permite părților să fixeze prin clauză convențională suma pe care debitorul o va datora creditorului cu titlul de daune interese. De asemenea, în mod eronat instanța de fond a făcut trimitere și la Decizia nr. XI/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secții Unite, căci această decizie este aplicabilă doar contractelor de împrumut, ceea ce nu este cazul în speță. Mai mult, în considerentele acestei hotărâri se menționează că nu există temei legal care să permită stabilirea în cadrul raporturilor civile a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract al căror cuantum nu poate depăși dobânda legală

decât cu cel mult 50% pe an sau de sancțiuni constând în penalități de întârziere, ori chiar și în situația în care această decizie ar fi incidentă în cauză, toate sumele pretinse contestatoarei își au izvorul în contractul de leasing financiar nr. 50884/_ .

O altă critică adusă hotărârii constă în aceea că în mod netemeinic instanța de fond a reținut reaua credință a intimatei recurente deoarece buna credință se prezumă iar contestatoarea intimată nu a făcut dovada relei credințe. Deși este adevărat că existența clauzelor abuzive presupune încălcarea obligației de bună credință, totuși contestatoarea era ținută la a face dovada relei credințe, ori acest aspect nu reiese din probatoriul administrat ceea ce conduce la ideea că instanța de fond a analizat contestația la executare pornind tocmai de la ideea existenței clauzelor abuzive în contractul de leasing financiar și fără a face o analiză pertinentă instanța de fond a asociat clauza abuzivă cu încălcarea principiului bunei credințe ajungând la concluzia greșită că acest aspect atrage nulitatea absolută pe motiv de clauză ilicită, însă analizând caracterul ilicit al cauzei, instanța de fond trebuia să aibă în vedere scopul imediat al contractul, respectiv obținerea autoturismului de către contestatoare și obținerea prețului de către intimată, ori acest scop urmărit este perfect legal. De asemenea, trebuia să fie avută în vedere și dispoziția art. 970 Cod civil care este în sensul că este echitabil ca debitoarea să plătească și această sumă datorată rezilierii din vina sa a contractului, o asemenea sarcină nefiind excesivă și neprovocând un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților contractante.

De asemenea, în mod greșit instanța de fond a stabilit caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 8.12, 8.4 și art. 16.9 lit. c) din contractul de leasing financiar deoarece toate clauzele contractuale au fost negociate de către părți înainte de semnarea acestuia, căci în contractul de leasing în cauză se stipulează că părțile declară că toate clauzele prezentului contract au făcut obiectul negocierii directe, fiind înțelese ca atare și acceptate de părți, semnarea prezentului contract fiind rezultatul voinței părților și a acestei negocieri. Nu de puține ori resursele financiare necesare pentru achiziționarea autovehiculului sunt luate de către intimata recurentă prin intermediul unor împrumuturi bancare cu privire la care achită dobânzile negociate cu banca finanțatoare, cheltuieli pe lângă care se adaugă și altele pe lângă prețul de achiziție, astfel că există riscul ca în situația rezilierii contractului să rămână cu un autovehicul uzat și să fie ținută să își îndeplinească în continuare obligațiile asumate față de terți cu privire la acel bun, astfel că raportat la aceste motive s-a procedat la inserarea în contractul de leasing a clauzei penale, clauză reală și licită, trebuind făcută distincție între daunele compensatorii și daunele moratorii. A mai precizat că trebuie reținută natura sinalagmatică a contractului de leasing financiar care dă naștere unor obligații corelative și interdependente, astfel că daunele interese solicitate sunt corelative obligațiilor asumate reprezentând contravaloarea unui prejudiciu rezultat în mod direct datorită faptei culpabile a debitorului, astfel că raportat și la dispozițiile art. 970 Cod civil este echitabil ca societății de leasing să îi fie reparate în întregime prejudiciile cauzate, iar raportat la dispozițiile art. 1087 și 5 Cod civil, o astfel de clauză penală nu poate fi considerată a încălca bunele moravuri, buna credință și stabilitatea contractuală atâta timp cât această clauză a fost negociată de părți, contractul nefiind unul de adeziune.

Intimata contestatoare P. M. A. a formulat întâmpinare (filele 18-21) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea în întregime a sentinței contestate ca fiind temeinică și legală.

În ceea ce privește nulitatea hotărârii invocată de recurentă cu privire la lipsa numerotării acesteia, această susținere este nefondată deoarece așa cum reiese din hotărârea comunicată și din cea aflată la dosarul instanței de fond aceasta a primit numărul 1173/_, astfel că această susținere este neîntemeiată.

În ceea ce privește fondul recursului, în mod legal instanța de fond, a reținut că la data încheierii contractului de leasing financiar, legea interzicea introducerea clauzei penale, fapt reținut și de practica judiciară existentă, fiind dat cu titlu de exemplu sentința comercială nr. 1472/_ a Judecătoriei Vălenii de Munte.

De asemenea, pornind de la dispozițiile art. 78-81 din Legea nr. 296/2004, revenea recurentei intimate obligația de a face dovada faptului că o clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, ori nu a avut posibilitatea de a negocia contractul decât sub aspectul obiectului, duratei și a cuantumului avansului și ratelor lunare, astfel că singura concluzie care se poate desprinde este că suntem în prezența unui contract impus.

A mai precizat că recurenta a întârziat începerea executării silite tocmai pentru a se prevala de clauzele abuzive stipulate în contract, astfel că deși contractul a fost reziliat la data de 10 februarie 2010 iar autoturismul a fost predat la începutul lunii aprilie 2010, autoturismul fiind valorificat tot în anul 2010, somația execuțională a fost emisă doar la data de 25 iunie 2012, după aproximativ 2 ani.

Mai subliniază intimata că pornind de la dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 51/1997 nu există o obligație a utilizatorului decurgând din lege de a plăti pe lângă sumele datorate până la data rezilierii contractului și penalitățile de întârziere și capitalul nefacturat, ceea ce reprezintă în fapt o sarcină excesivă în sarcina sa, ajungându-se la situația în care pentru recurentă este mai profitabilă neexecutarea contractului deoarece ar obține atât restituirea bunului cât și plata acestuia integrală plus penalități și alte cheltuieli. Astfel, a apreciat că recurenta nu a fost prejudiciată ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor contractuale, iar contractul de leasing nu a devenit excesiv de oneros pentru contestatoarea intimată așa cum a pretins recurenta.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, 304¹și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:

Prin recursul formulat, recurenta SC BCR L. I. SA a invocat un motiv de casare care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și un motiv de modificare constând în greșita aplicare a dispozițiilor legale.

Prima critică a hotărârii instanței de fond se circumscrie motivului de casare și constă în opinia recurentei în încălcarea dispozițiilor art. art. 105 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești coroborat cu dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, datorită faptului că instanța de fond nu a acordat număr sentinței pronunțate la data de 3 octombrie 2012.

Analizând hotărârea instanței de fond sub acest aspect, tribunalul reține că aceasta a primit numărul de ordine în registrul de hotărâri a Judecătoriei D., respectiv numărul 1173/_, astfel că susținerile recurentei sunt eronate și lipsite de fundament faptic, astfel că acest motiv de nulitate a hotărârii nu există, motivul de recurs fiind neîntemeiat.

Potrivit ar. 1 din O.G. nr. 51/1997, contractul de leasing este contractul prin care o parte, numită locator/finanțator, transmite dreptul de folosință asupra unui bun proprietatea sa, celeilalte părți, numită locatar/utilizator, în schimbul plății periodice a unei sume de bani, denumită rată de leasing, cu dreptul locatarului/utilizatorului ca, la împlinirea duratei contractului, să opteze pentru cumpărarea bunului, prelungirea contractului sau încetarea raporturilor contractuale.

Contractul de leasing din punct de vedere juridic apare ca un act juridic complex, care cuprinde mai multe raporturi juridice la care participă locatorul/finanțatorul, furnizorul și locatarul/utilizatorul. Aceste particularități ale raporturilor juridice cuprinse în contractul de leasing duc la concluzia că acest contract nu poate fi încadrat în tiparele clasice ale Codului civil, acest contract apărând ca un act juridic complex, o fuziune de tehnici juridice guvernată de reguli specifice, menite să îi asigure finalitatea.

Astfel, dacă prin contractul de leasing se finanțează procurarea unui bun, fapt distinct de vânzarea pe credit, locatorul rămânând proprietarul bunului până la expirarea contractului și manifestarea opțiunii locatarului în sensul cumpărării bunului, în cadrul contractului de împrumut se transferă o sumă de bani cu obligația împrumutatului de a o restitui la scadență.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 313/1879, clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi sau de prestații în natura, această dispoziție fiind derogatorie este de strictă interpretare, astfel că această dispoziție se aplică doar contractelor de împrumut sau de prestații în natură, ori după cum s-a reținut mai sus, contractul de leasing nu este un contract de împrumut, astfel că în mod temeinic a subliniat recurenta că această dispoziție nu este incidentă în prezentul litigiu.

De asemenea, decizia nr. 11/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

- Secții Unite a fost pronunțată în aplicarea dispozițiilor art. 1, 2 și ale art. 3 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, referitoare la clauza penală prin care se instituie obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, ori după cum s-a reținut anterior contractul de leasing nesuprapunându-se contractului de împrumut, nici această dispoziție nu este aplicabilă prezentului litigiu.

Contractul încheiat între părți, respectiv contractul de leasing financiar nr. 50884/_ este în mod evident un contract standard preformulat, ori inserarea în cuprinsul acestui contract la art. 18.20 a unei declarații a părților semnatare cum că toate clauzele contractului au făcut obiectul negocierii directe, fiind înțelese ca atare si acceptate de părți iar semnarea contractului fiind rezultatul voinței pârtilor si a acestei negocieri nu este de natură a face dovada negocierii contractului, fiind incidente dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 cu modificările ulterioare, ori având în vedere faptul că recurenta nu a făcut dovada, nici în fața instanței de fond și nici a instanței de recurs, a faptului că acest contract ar fi fost efectiv negociat, susținerile recurentei sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Clauză penală inserată în contractul de leasing este o clauză prin care creditoarea finanțatoare și debitoarea utilizatoare convin că în cazul producerii vreunuia dintre cazurile de neîndeplinire a obligațiilor contractuale, precum și în cazul în care debitoarea utilizatoare nu își îndeplinește vreuna dintre obligațiile asumate prin contractul de leasing, creditoarea finanțatoare are dreptul să considere contractul desființat de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără vreo altă formalitate prealabilă, situație în care debitoarea utilizatoare are obligația să plătească creditoarei finanțatoare ratele de leasing scadente și neachitate până în acel moment, inclusiv penalitățile aferente și o indemnizație de reziliere care devine exigibilă imediat, prin efectul rezilierii, compusă din toate celelalte rate de leasing rămase de achitat și valoarea reziduală, precum și TVA, taxe vamale și orice alte costuri aferente încetării contractului.

În conformitate cu dispozițiile art. 1066 C.civ., clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i, iar potrivit art. 1069 C.civ. clauza penală este o compensație a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale. Nu poate dar

creditorul cere deodată și penalitatea și obiectul obligației principale, afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării.

Suma solicitată de creditoarea finanțatoare cu titlu de indemnizație de reziliere are natura unor daune interese compensatorii pentru veniturile pe care nu le mai realizează ca urmare a rezilierii contractelor de leasing. Contractele sinalagmatice sunt guvernate de principiul echilibrului prestațiilor reciproce și interdependente asumate de părți. Desigur, termenul de "echilibru al prestațiilor"; nu presupune o echivalență valorică absolută a acestor prestații, ci existența unui raport rezonabil între drepturile și obligațiile părților, ambele părți urmărind realizarea unui avantaj patrimonial propriu prin încheierea contractului sinalagmatic.

În cazul rezilierii contractului de leasing din culpa debitoarei utilizatoare aceasta rămâne doar cu beneficiul utilizării bunului finanțat până la momentul predării posesiei bunului către creditoarea finanțatoare, în timp ce creditoarea finanțatoare ar beneficia atât de plata integrală de către debitoarea utilizatoare a ratelor de leasing, anticipată în ceea ce privește ratele de leasing scadente ulterior rezilierii contractului și valoarea reziduală, cât și de dreptul de proprietate asupra bunului finanțat, drept de care poate dispune liber. Ori, în prezenta cauză, din recurenta creditoare intimată a scăzut din suma datorată de către debitoarea intimată în temeiul clauzei penale valoarea obținută ca urmare a revânzării bunului obiect al contractului de leasing, context în care nu se poate reține existența unei clauze ilicite sau imorale.

Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, dispoziție care consacră principiul forței obligatorii a contractului, ori principala semnificație a acestui principiu este aceea că părțile sunt obligate să execute întocmai toate prestațiile la care s-au îndatorat prin contract, executarea trebuind să aibă loc la termenele și în condițiile stabilite în contract.

Ori, "dezechilibrul"; între prestațiile părților analizat de instanța de fond este tocmai urmarea neîndeplinirii de către intimata debitoare la termen și întocmai a obligațiilor pe care și le-a asumat la data încheierii contractului, analiză exhaustivă care însă omite a analiza și care au fost și costurile pentru recurenta creditoare generate de neexecutarea la timp a contractului de către debitoare și ulterior de rezilierea acesteia. De asemenea, debitoarea intimată în calitatea sa de contestatoare nu a dovedit existența niciunui dezechilibru între prestațiile părților deși aceasta în calitate de contestatoare avea această obligație care rezultă din dispoziția art. 1169 Cod civil, situație similară și afirmațiilor acesteia cu privire la costurile legate de reposesia bunului. Astfel, în lipsa unui dezechilibru disproporționat de mare, chiar dacă suntem în prezența unui contract de adeziune, nu se poate reține caracterul abuziv al dispozițiilor art. 8.4, 8.12 și 16.9 lit. c) din contractul de leasing nr. 50884/_ .

Nu se poate reține nici susținerea intimatei debitoare cum că în mod intenționat recurenta ar fi așteptat curgerea timpului pentru a proceda apoi la executarea silită, căci și în materia executării silite principiul este acela al executării de bunăvoie a obligațiilor, același ca în materia executării obligațiilor contractuale, ori în orice moment debitoarea intimată avea posibilitatea de a-și executa obligațiile de plată restante, ori tracând peste faptul că aceasta nu a făcut dovada relei credințe a recurentei creditoare, prin această susținerea aceasta nu face altceva decât să invoce propria sa neexecutare a obligațiilor asumate, fapt care nu poate fi admis raportat la principiul de drept "nemo propriam turpitudinem allegare potest";.

Astfel, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, tribunalul reține că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente, astfel că raporta la dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite în parte recursul formulat de recurenta SC BCR L. I. SA în contradictoriu cu intimata P. M. A.

împotriva sentinței civile nr. 1173/2012 pronunțată la 3 octombrie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei D., pe care o va modifica în sensul respingerii ca neîntemeiate a contestației la executare formulată de contestatoarea P. M. A. .

T. ul reține că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

Admite în parte recursul formulat de recurenta SC BCR L. I. SA în contradictoriu cu intimata P. M. A. împotriva sentinței civile nr. 1173/2012 pronunțată la 3 octombrie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei D., pe care o modifică în sensul respingerii ca neîntemeiate a contestației la executare formulată de contestatoarea P. M. A. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,			JUDECĂTORI,	GREFIER,
C. G. V.	L. OROS S.	I.	F. B.

Red.CG 2 ex./_

Judecător fond: I. C. G., Judecătoria Dej.

← Decizia civilă nr. 660/2013. Contestație la executare silită		Decizia civilă nr. 7/2013. Contestație la executare silită →

Decizia civilă nr. 239/2013. Contestație la executare silită

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 239/2013. Contestație la executare silită