Decizia civilă nr. 646/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 646/2013
Ședința publică din 27 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P.
JUDECĂTOR I. U. JUDECĂTOR V. C.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent S.C. I. -L. R. I. SA împotriva Sentinței civile nr. 6022/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimat S.C. G. DS, având ca obiect contestație la executare .
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 13 noiembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru a da posibilitatea părților de a formula eventuale concluzii scrise pentru termenul din 20 noiembrie 2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru data de azi.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin sent.civ.nr.6022/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, s-a admis excepția perimării executării silite invocată de contestatoarea SC
G. DS .
S-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC G. DS, în contradictoriu cu intimata SC I. L. R. I. SA și s-a dispus desființarea executării silite ce formează obiectul dosarului execuțional nr.1499/2012 al BEJ Manchevici Marin.
A fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 199 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de_, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr.15501/2008 între contestatoare, în calitate de utilizator, și intimată, în calitate de finanțator, având că obiect un utilaj pentru construcții, perioada de leasing fiind de 48 de luni.
La cererea intimatei, executorul judecătoresc Sandu C. a demarat formalitățile de executare silită a contestatoarei și s-a format dosarul de executare silită nr.366/2010 având ca obiect contractul de leasing financiar de mai sus ; prin cererea din data de_, s-a solicitat încuviințarea executării silite a sumei de
,78 lei iar prin cererea din data de_, s-a solicitat încuviințarea executării silite a sumei de 78.087,68 lei, debitoare fiind contestatoarea SC DS .
Drept urmare, prin Încheierea civilă nr.1341/CC/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ și ulterior prin Încheierea civilă nr.4444/CC/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a contractului de leasing financiar nr.15501/_ în același dosar nr.366/2010 al executorului judecătoresc Sandu C. .
Potrivit adreselor de la f.80-98, la data de_, au fost efectuate adrese de poprire a conturilor bancare deschise de contestatoare la mai multe instituții bancare iar următorul act de executare a fost cererea (f.32) formulată de intimată, în calitate de creditoare, și înregistrată la data de_ la BEJ Manchevici pentru continuarea executării silite, de această dată pentru recuperarea unui debit în sumă de 542.967,65 lei, dosarul de executare silită primind numărul de înregistrare 1499/2012, în care s-a emis somația de la f.7.
Potrivit art.389 alin.1 din Codul de proc.civilă, dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără a fi urmat de alte acte de executare, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea sa.
Având în vedere că intervalul de timp de la data de_, data efectuării adreselor de poprire, și până la data de_ (sau până data de_, astfel cum apare ca dată de înregistrare a cererii de continuare a executării silite la registratura intimatei) data următorului act de executare, respectiv cererea de continuare a executării, este mult mai mare decât termenul de 6 luni prevăzut de lege, instanța a admis excepția perimării executării silite invocate de contestatoare și a dispus desființarea executării silite.
Instanța a respins susținerea intimatei că în intervalul de timp respectiv s-au făcut demersuri de preluare a dosarelor de executare de la corpul propriu de executori și de transmitere executorilor competenți, deoarece, pe de o parte, aceste demersuri nu reprezintă acte de executare iar, pe de altă parte, preluarea nu era obligatorie întrucât, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.287/2011, executarea putea fi continuată de executorul investit deja, astfel că nu există cauze de suspendare a executării silite.
În temeiul art.274 din Codul de procedură civilă, instanța a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestatoare în sumă de 199 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.C. I. -L. R. I. SA în contradictoriu cu intimat S.C. G. DS, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond: respingerea excepției perimării contestației la executare ca neîntemeiată și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Cu obligarea intimatei-contestatore SC G. D. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului pentru următoarele motive:
In fapt:
Expunerea raporturilor juridice dintre părțile litigante
.
La data de_, la cererea intimatului SC G. D., în calitate de utilizator, s-a încheiat cu S.C. I. L. R. I. SA, în calitate de finanțator, contractul de leasing financiar nr.15501/_, având ca obiect transmiterea dreptului de folosință
asupra unui utilaj pentru construcții de tip Buldoexacavator. Obiectul contractului de leasing îl reprezintă transmiterea de către recurentă către utilizator a dreptului de folosință asupra utilajului, în schimbul executării de către utilizator a obligațiilor financiare asumate.
La data de_, recurenta a reintrat în posesia bunului, contractul de leasing fiind reziliat din culpa exclusivă a utilizatorului, pentru neachitarea ratelor de leasing la scadență.
Având în vedere neexecutarea culpabilă a obligațiilor financiare asumat de SC
G. DS, în patrimoniul recurentei s-a născut creanța în sumă de 542.967,65 lei, a cărei recuperare pe cale silită formează obiectul dos.nr.1499/2012 al BEJ Manchevici Marin. Împotriva actelor e executare silită și a executării însăși a formulat contestație la executare debitorul, contestație admisă prin sent.civ.nr.6022/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în prezenta cauză.
Sentința atacată este netemeinică și nelegală.
Primul motiv de nelegalitate este prev.de art.304 pct.9 rap.la art.390 alin.1 și
art.454 alin.1 C.pr.civ.
Instanța fondului a admis în mod nefondat excepția perimării executării silite invocate de contestatoare SC G. DS . Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
"Potrivit adreselor de la f.80-98, la data de_, s-au fost efectuate adrese de poprire a conturilor bancare deschise de contestatoare la mai multe instituții bancare, iar ultimul act de executare a fost cererea (f.32) formulată de intimată, în calitate de creditoare și înreg.la data de_ al BEJ Manchevici pentru continuarea executării silite, de această dată pentru recuperarea unui debit în sumă de 542.967,65 lei, dosarul de executare silită primind numărul de înbreg.1499/2012, în care s-a emis somația de la f.7.
Potrivit art.389 alin.1 C.pr.civ., "dacă creditorul lasă să treacă 6 luni de la îndeplinirea oricărui act de executare, fără a fi urmat de alte acte de executare, executarea se perimă de drept și orice parte poate cere desființarea sa";.
Așadar, instanța a admis excepția perimării, invocând prev.art.389 C.pr,.civ. deși a reținut că procedura executării silite îndreptate împotriva debitoarei SC G. D.
S. s-a realizat printr-o modalitate specifică de executare: poprirea conturilor bancare ale debitoarei.
Potrivit art.390 alin.1 C.pr.civ., în vigoare la momentul începerii executării silite, prev.art.389 C.pr.civ. nu se aplică atunci când legea încuviințează executarea fără somație, iar poprirea se înființează de executorul judecătoresc fără somație, conf.art.454 alin.1 C.pr.civ. Așadar, instanța fondului trebuia să analizeze coroborat următoarele prevederi legale, pentru a aplica o soluție legală:
Art.390 alin.1 C.pr.civ.: "Dispozițiile art.387 și 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație";.
Art.454 alin.1 C.pr.civ.: "P. rirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de a treia persoane arătate la art.452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată";.
Se precizează totodată că executorul Sandu C. a informat debitoarea SC G.
DS asupra înființării măsurii popririi conturilor bancare, prin adresa din data de_ .
Așadar, legiuitorul a instituit la art.389 C.pr.civ. regula potrivit căreia executarea silită se perimă atunci când expiră 6 luni de la data îndeplinirii ultimului act de executare silită, iar creditorul nu solicită continuarea executării silite. Prin art.390 alin.1 din același act normativ s-a reglementat excepția de la regula perimării, în situația în care executarea silită se efectuează prin modalitățile speciale pentru care nu este necesară emiterea somației, printre aceste modalități enumerându-se și poprirea (art.454 alin.1 C.pr.civ.).
Modul în care e motivată sentința atacată denotă superficialitate și aplicarea greșită a legii. Deși instanța a remarcat că executarea s-a făcut prin poprire, în mod greșit a invocat art.389 C,pr.civ., neaplicabile speței. Prin urmare, sentința este nelegală, conf.art.304 pct.9 C.pr.civ., rap.la art.390 alin.1 și art.454 C.pr.civ.
Având în vedere faptul că, prin sentința atacată, nu s-a soluționat fondul cauzei, contestația fiind respinsă prin admiterea excepției perimării, solicită aplicarea sancțiunii prev.de art.312 alin.5 C.pr.civ., respectiv casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Al doilea motiv de nelegalitate este prev.de art.304 pct.9 rap.la art.23 din
Legea nr.146/1997 cu modificările și completările ulterioare.
Instanța fondului a soluționat favorabil cererea contestatoarei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 199 lei, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar. Această soluție este în contradicție cu prev.art.23 alin.1 lit.e și alin.3 și 4 din Leg.nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
" (1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri: (…)
e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă
(…).
Dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de un an de la
data nașterii sale.
Cererea de restituire se adresează instanței judecătorești sau, după caz, parchetului la care s-a introdus acțiunea sau cererea";.
În baza principiului "specialia generalibus derogant";, având în vedere faptul că norma specială reglementează dreptul contestatorului de a obține restituirea taxei judiciare de timbru, în cazul admiterii contestației la executare, nu se aplică normă generală instituită de art.274 C.pr.civ. Prin urmare, solicită să se aplice prev.art.304 pct.9 și să se respingă cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru.
Al treilea motiv de recurs este prev.art.301/1 C.pr.civ. prin care se solicită
ca instanța să analizeze sentința atacată sub to ate aspectele
.
In concluzie, față de toate argumentele prezentate mai sus, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, și pe fond respingerea excepției perimării ca neîntemeiată, trimițând cauza spre rejudecare la instanța fondului.
In drept, invocă disp.art.299 și urm., art.304 pct.9 și 304/1, art.312 C.pr.civ. și pe celelalte prevederi legale invocate în cuprinsul prezentului recurs motivat.
Recursul declarat în cauză este fondat.
Instanța de fond în mod eronat a făcut în speță aplicarea prev.art.389 alin.1 Cod proc.civ. referitoare la perimarea executării silite ce presupune emiterea unei somații.
În cauză fiind vorba de o executare silită prin poprire, nu sunt aplicabile prevederile textului de lege menționat ci dispozițiile art.454 alin.1 Cod proc.civ. ce presupune înființarea popririi printr-o adresă însoțită de copia titlului executoriu comunicată terțului poprit și înștiințarea debitorului despre măsura luată.
În consecință, instanța de fond în mod greșit a admis excepția perimării executării silite și a respins contestația la executare pentru acest motiv.
Pentru considerentele menționate tribunalul în baza prev.art.312 alin.1 și 5 Cod proc.civ. urmează să admită recursul, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare Judecătoriei B. .
Cheltuielile de judecată se vor acorda cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.C. I. L. ROMNANIA I. SA cu sediul social în B., str.Luigi Galvani, nr.61-63, sector 2, cu sediul ales prin mandatar SC AVESTIS INTERNATIONAL S. B., str.V. nr.110, ap.12, sector 2, în
contradictoriu cu S.C. G. DS cu sediul în mun.B., str.P. nr.2A, sc.b, AP.16, Jud.B. -Năsăud și în consecință:
- casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de
fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2013.
PRESEDINTE, | JUDECATORI, | GREFIER, | |||
I. P. | I. U. | V. C. L. | C. | A. |
Ch.V./VF.
2 ex./_ .
Jud.fd.C. M.M.
← Decizia civilă nr. 198/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 724/2013. Contestație la executare silită → |
---|