Decizia civilă nr. 175/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.175/2013
Ședința publică din data de_ Completul este constituit din: PREȘEDINTE - D. D. JUDECĂTOR- N. K. JUDECĂTOR - M. B. GREFIER - A. VLAIC
Pe rol fiind contestația în anulare formulată de către contestatoarea
S.C. E. CO S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 368/R/2012, pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului Comercial C., în contradictoriu cu intimata S.C. S. & LSR.L., cauza având ca obiect în prima instanță, contestație la executare.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta intimatei, d-na avocat Lăzăreanu L., lipsind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta intimatei arată că nu are alte cereri în probațiune.
Tribunalul, în urma deliberării, apreciind cauza în stare judecată, acordă cuvântul părții prezente în dezbateri judiciare.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, având în vedere motivele invocate de către contestatoare și ținând cont de faptul că, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile care au fost date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greșite din cauza unor erori materiale și prin urmare se poate exercita numai în cazurile și în condițiile prevăzute de art.317 și 318 din C.pr.civ. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, reține că, prin contestația în anulare înregistrată la data de 17 octombrie 2012, recurenta SC E. CO S., prin administrator judiciar
C.I.I. Z. M., a solicitat anularea Deciziei civile nr. 368/R/2012 pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ pentru motivele prevăzute de art. 317 alin. 1 și art. 318 C.pr.civ. și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate.
În motivarea cererii, recurenta contestatoare a arătat că prin decizia menționată i s-a respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 7497/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, însă procedura de citare nu a fost îndeplinită. S-a arătat că la data la care s-a judecat recursul societatea recurentă nu a fost legal citată nici la sediul său și nici la sediul administratorului judiciar CII Z. M. și că a aflat de soluția instanței de recurs la data de_, dată la care avocatul angajat i-a comunicat verbal.
1
Dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale constând în faptul că în mod eronat a fost admisă excepția netimbrării în condițiile în care recurenta era scutită de plata taxelor judiciare conform art. 77 din Legea nr. 85/2006. Respingându-se recursul pe excepția netimbrării, s-a omis să se cerceteze motivul de recurs.
Prin întâmpinarea depusă, intimata SC S. & LS a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă. În esență, intimata a arătat că recurenta a fost reprezentată de avocat și a fost citată la sediul
indicat de aceasta, procedura fiind legal îndeplinită, însă aceasta nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa.
Analizând actele dosarului, prin prisma motivelor invocate precum și a dispozițiilor art. 317 și 318 Cod procedura civilă, tribunalul constată că este inadmisibilă contestația în anulare, urmând să fie respinsă ca atare pentru următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr. 368/R/2012 pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ a fost admisă excepția netimbrării recursului, excepție invocată de instanță din oficiu, și a fost anulat ca netimbrat recursul formulat de recurenta SC E. CO S. în contradictoriu cu intimata SC S. & LS împotriva sentinței civile nr. 7497/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ .
Recursul declarat de recurenta SC E. CO S. prin reprezentantul convențional, dl avocat Todea Emil, a fost înregistrat la data de 25 mai 2012, recurenta fiind citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru la sediul indicat de aceasta, respectiv în Z., str. P., nr. 25, jud. Sălaj.
Contrar susținerilor recurentei, tribunalul observă că procedura de citare a fost îndeplinită (f. 9), agentul procedural afișând citația pe ușa principală a locuinței întrucât la acea adresă nu se afla nici o persoană. Pe citație apare menționată obligația stabilită în sarcina recurentei de a achita taxa judiciară, sub sancțiunea anulării recursului.
Prin încheierea civilă nr. 196/C/2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj la data de 28 martie 2012 a fost deschisă procedura insolvenței SC E. CO
S., cererea fiind formulată chiar de recurentă. În aceste împrejurări, recurenta SC E. CO S. a apreciat că soluția dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, astfel că a formulat contestație în anulare.
Suținerile recurentei sunt fără relevanță juridica, motivele invocate neintrând sub incidența art. 317 alin. 1, respectiv 318 C.pr.civ. Împrejurarea că citația a fost afișată la sediul pe care aceasta l-a indicat, nu este de natura sa vicieze legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, atâta timp cât au fost respectate disp. art. 92 si art.100 C.pr.civ..
Faptul că recurenta a intrat în procedura insolvenței la cererea sa și nu a indicat instanței de recurs această împrejurare, deși recursul a fost formulat ulterior datei intrării în insolvență, nu îi este imputabil instanței de recurs și nici nu constituie o greseala materiala în sensul art. 318 C.pr.civ. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă în cazurile prevăzute de lege strict și limitativ. Motivele invocate de recurenta contestatoare nu se circumscriu dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel că tribunalul, în temeiul art. 319 și urm., urmează să respingă contestația în anulare ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
2
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de recurenta SC E. CO S. prin administrator judiciar CII Z. M. în contradictoriu cu intimata SC S. & LS, împotriva deciziei civile nr. 368/R/2012, pronunțată la data de_ de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, pe care o menține in totalitate.
Irevocabila.
Pronunțată in ședința publica din 18 martie 2013.
PRESEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
D. D. N. | K. M. B. | A. VLAIC |
Red./dact./N.K. 2ex./_
3
← Decizia civilă nr. 681/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 375/2013. Contestație la executare silită → |
---|