Decizia civilă nr. 421/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
R.
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA C. nr. 421/2013
Ședința publică din data de 1 iulie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: E. B.
JUDECĂTOR: I. P. JUDECĂTOR: M. - C. B.
GREFIER: S. M.
Pe rol fiind recursul declarat de recurenții Z. G. -A. și Z. M. și recursul declarat de recurenta P. B. R. SA, în contradictoriu cu intimata S.
C. P. DE E. J. B. ȘI P., împotriva sentinței civile nr.5996/2013 pronunțate la data de 28 martie 2013, în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., cauza având ca obiect, în primă instanță, contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurenților domnul avocat R. C.
, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar,lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 21 iunie 2013 a fost înregistrată la dosar o întâmpinare din partea recurentei P. B. R. SA față de recursul formulat de către recurenții Z. G. -A. și Z. M. .
T. ul comunică reprezentantului recurenților un exemplar din întâmpinarea formulată de către recurenta P. B. R. SA față de recursul formulat de către recurenții Z. G. -A. și Z. M. .
T. ul pune în discuție excepția nulității recursului pentru nemotivare, excepție invocată de către recurenta PIREUS B. R. SA prin întâmpinarea formulată față de recursul formulat de către recurenții Z. G. -A. și Z. M.
.
Reprezentantul recurentei arată că a pus concluzii pe aceasta excepție și solicită respingerea excepției ca fiind vădit nefondată.
T. ul, în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 301, 303 și 304 indice 1 C.pr.civ., faptul că recursul a fost motivat prin însăși cererea de recurs, va respinge ca nefondată excepția nulității recursului, excepție invocată de către recurenta P. B. R. prin întâmpinarea formulată față de recursul formulat de către recurenții Z. G. -A. și Z. M. .
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul cu privire la recursurile declarate.
Reprezentantul recurenților Z. G. A. și Z. M. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea, în parte, a sentinței recurate în sensul admiterii contestației la executare și cu privire la al doilea contract de credit în condițiile în care, cu privire la unul dintre contracte contestația a fost admisă, iar recursul declarat de către recurenta P. B. R. SA nu are ca obiect acea parte a hotărârii, ci doar partea privind cheltuielile de judecată. M. ivele pentru care solicită admiterea contestației la executare și raportat la al doilea contract de credit sunt de ordinul evidenței, considerând că instanța de fond nu a observat două elemente extrem de importante. În primul rând, s-a suținut, în sentința recurată, faptul că cei doi recurenți pe care-i reprezintă au calitatea de fidejusori, fapt care ar rezulta din clauza 6.2 din Condițiile generale ale contractului de credit. Realitatea și actele dosarului demonstrează altceva, respectiv arată că acel contract de credit încheiat cu
P. B. R. SA are două părți: o parte generală și una specială, partea generală fiind cea incidentă la toate contractele, partea specială fiind cea care stabilește clauzele speciale pentru contactul în discuție. În preambulul ambelor se stabilește că acolo unde există neconcordanțe între partea generală și partea specială, se va aplica partea specială. În partea specială sunt enumerate garanțiile care însoțesc contractul de credit: ipotecă asupra unui teren care aparține recurenților, în raport de care s-a început executarea silită, acesta nefiind contestată de către recurenți, un bilet la ordin dat de altă persoană, un gaj pe conturile societății, dar nimic nu este menționat cu privire la fidejusiune. În consecință, în condițiile în care în partea specială a contractului de credit în care se enumeră garanțiile care însoțesc acest contract de credit, nu apare menționată fidejusiunea, nu înțelege de unde se poate concluziona că cei doi recurenți sunt fidejusori. Există un alt dosar execuțional în care se solicită executarea ipotecii înscrisă asupra terenului care aparține recurenților, executare silită care se desfășoară și nu este contestată. Potrivit dispozițiilor din Codul civil, fidejusiunea este o obligație personală care trebuie să rezulte neîndoios din contract. În situația de față, fidejusiunea nu rezultă neîndoios din contract, iar părțile la momentul semnării contractului nu au avut în vedere fidejusiunea, ci o garanție imobiliară, respectiv ipoteca. Instanța de fond nu a observat preambulul celor două contracte în care se menționează foarte clar că în caz de neconcordanță, se aplică regulile speciale.
Al doilea motiv al recursului privește incidența prescripției extinctive. Astfel, instanța de fond a interpretat într-o manieră eronată prevederile legale privind prescripția. La fond a invocat și prescripția executării silite raportat la contractul de credit în discuție, contractul în discuție fiind încheiat în anul 2008, ultimul act adițional fiind încheiat la finele anului 2008. Potrivit acestuia din urma societatea comercială se obliga să plătească anumite rate lunare, rate pe care nu le-a plătit. Potrivit contractului de credit, în caz de neplată, banca avea dreptul să le declare scadența acestora, să solicite întreaga sumă de la debitor și de la garanți, pentru a-și recupera sumele respective. A invocat prescripția raportat la faptul că termenul de trei ani de prescripție curge de la data când creditorului i se naște dreptul material la acțiune, respectiv, în cazul în speță, dreptul la executare. Dreptul la executare al băncii se naște de la momentul la care putea cere executarea întregului contract, adică la două luni de la momentul la care s-a făcut ultima plată, aceste două luni expirând, cel mai târziu, în septembrie 2009. Astfel, în septembrie 2012 dreptul material de a cerere executarea silită deși era prescris, iar cererea de executare silită a fost introdusă în luna noiembrie 2012, fiind posterioară. Instanța de fond a respins argumentul prezentat, motivând soluția prin aceea că este adevărat că banca avea dreptul că ceară plata întregului contract de credit, dar nu a făcut-o și, în consecință, termenul curge de la data la care banca a cerut executarea. Potrivit legii, termenul de prescripție curge de la data la care creditorul are dreptul că ceară executarea silită, ori banca avea dreptul să ceară executarea silită în temeiul titlului executoriu pe care îl avea de la momentul la care nu s-au plătit două rate din contract. S-a cerut executarea silită în termenul de prescripție în ceea ce privește imobilul menționat, lucru necontestat de nimeni, s-a cerut executarea silită împotriva societății comerciale formulând și o cerere de intrare în insolvență, tot în termenul respectiv, iar la trei ani după momentul respectiv a solicitat și o garanție personală. În plus, prin acțiunea introductivă a solicitat și constatarea nulității uneia dintre clauzele contractului, respectiv cea prevăzută la art. 6.2. din Condițiile generale ale contractului de credit instanța de fond a respins cererea pe motiv că nu ar ajuta cu nimic părțile pe care le reprezintă constatarea nulității acelei clauze dar, în egală măsură, instanța de fond afirmă că în temeiul aceleași clauze sunt fidejusori. Aceleași argumente au fost admise de către instanță cu privire la un contract de credit și au fost respinse cu privire la celălalt contract de credit. Solicită cheltuieli de judecată constând in toate cheltuielile
avansate in fața instanței de fond si taxele judiciare achitate în recurs. În ceea ce privește recursul declarat de către P. B. R. SA solicită respingerea acestuia.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, retine ca prin Sentința civilă nr. 5996/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ a fost admisă in parte in parte contestația la executare precizată formulata de catre contestatorii ZAPARTAN G. A.
, ZAPARTAN M. în contradictoriu cu intimata P. B. R. SA, au fost anulate toate formele de executare silita efectuate in dosarul execuțional nr. 678/2012 al SCPEJ B. si P. împotriva contestatorului Zapartan G. A., in temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 22144/_, au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate și a fost obligată intimata la plata către contestatori a sumei de 2199 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanța a reținut, în esentă faptul ca intimata a încheiat cu SC GEPATEX SRL, doua contracte de împrumut, contracte care au fost modificate prin mai multe acte adiționale, că in baza acestor contracte, contestatorii și-au asumat obligația de fidejusori, garantând restituirea împrumuturilor cu averea lor personală și că, prin actul aditional nr. 4 la contractul de credit nr. nr. 22144/2007, calitatea de fidejusor a contestatorului ZAPARTAN G.
A. a încetat, astfel că actele de executare silită efectuate împotriva acestuia, în baza titlului executor anterior menționat sunt nelegale.
In ceea ce privește executarea silita începută împotriva contestatorilor, in temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 29436/2008, pentru recuperarea creanței de 1. ,85 usd si a cheltuielilor de executare silita prima instanță a reținut că aceeași contestatorii au garantat restituirea împrumutului in cuantum de 142.000 USD prin constituirea a doua ipoteci, dar si prin asumarea calității de codebitor solidar si indivizibil al societății împrumutătoare. In acest sens, art. 6.2 din partea generala a contractului de credit prevede ca "garanții se obligă in solidar si indivizibil cu împrumutatul la plata tuturor sumelor datorate băncii in baza contractului si declara expres prin semnarea contractului ca renunța la beneficiile de diviziune si discuțiune". Fata de formularea explicita a acestei clauze contractuale, prima instanță a apreciat ca neîntemeiat primul capăt de cerere prin care se solicita sa se constate ca, prin semnarea contractului de credit, contestatorii s- au constituit doar ca garanți ipotecari, nu si ca fidejusori.
In ceea ce privește cererea prin care contestatorii au solicitat să se constate ca art. 6.2 este nul absolut întrucât conține o clauza abuziva prin care fidejusorii renunță la beneficiul de discuțiune si diviziune, prima instanșă a reținut că, fată de modul de redactare al clauzei cuprinse in art. 6.2 si fata de împrejurarea că, contestatorii au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei prin care se renunță la beneficul de diviziune si discuțiune, contestatorii nu obțin niciun folos practic deoarece, chiar daca instanța ar retine ca formularea "declara expres prin semnarea contractului ca renunța la beneficiile de diviziune si discuțiune"; este abuziva, contestatorii ar rămâne in continuare obligați solidar fata de banca împrumutătoare prin prisma primei părți a clauzei din art. 6.2 care stipulează că "garanții se obligă in solidar si indivizibil cu împrumutatul la plata tuturor sumelor datorate băncii in baza contractului";. Or, ceea ce este specific solidarității pasive, conform art. 1039 C. civ., este ca, creditorul poate urmări pe oricare dintre debitorii solidari pentru plata întregii datorii, fără ca debitorul urmărit sa poată invoca beneficul de diviziune.
In ceea ce priveste apărarea contestatorilor in sensul ca a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silita in baza contractului de credit nr. 29436/2008, prima instanță a reținut că, fata de dispozitiile art. 9.1 si art. 9.2 din partea generala a
contractului de credit, banca are doar dreptul de a declara exigibilitatea anticipata a creditului si de a trece la executare silita in cazul in care ratele de credit nu sunt achitate la scadenta, nu si obligația in acest sens. S-a reținut că oricand, pe perioada derularii contractului, banca poate proceda la executarea silita a debitorului, nefiind obligată, astfel cum susțin contestatorii, să treacă la executare de îndată ce intervin întârzieri in executarea obligațiilor. Ca atare, prima instanță a apreciat că dreptul de a cere executarea silita se naște cel mai târziu la data când expiră perioada de rambursare a creditului, care in cazul de fata a fost_, data in raport de care nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silita.
In ceea ce privește apărarea contestatorilor in sensul ca a intervenit si prescripția dreptului de a cere executarea silita in baza contractului de credit nr. 22144/2007, fata de împrejurarea că executarea silita demarată in baza acestui contract este nelegală, contestatorul, prin semnarea actului adițional mai sus menționat, pierzându-și calitatea de fidejusor, a apreciat că nu se mai impune verificarea acestei apărari.
Ca urmare a admiterii în parte a contestației, prima instanță a aplicat dispozițiile art. 274 C.pr.civ. și a obligat intimata la plata sumei de 2199 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea contestatorilor .
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât contestatorii, cât și intimata.
Prin recursul declarat de către recurenții Z. G. A. și Z. M. s-a solicitat admiterea recursului și modificarea in parte a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii în intregime a contestației la executare. În motivele de recurs formulate s-a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu și-au asumat niciodată, în mod valabil, obligația de fidejusori și că, în ceea ce îi privește executarea silită este nulă, neexistând nici un temei contractual care să o justifice. Al doilea motiv de recurs invocat de recurenți vizează aplicarea greșită de către prima instanță a dreptului de a cere executarea silită în baza contractului de credit nr._ . Astfel, au susținut recurenții că la data la care a fost declanșată executarea silită, se împlinise termenul de prescripție extinctivă, astfel că banca nu mai putea să-i urmărească silit. În partea generală a contractului de credit nr._ se prevede dreptul băncii de a declara imediat scadent creditul, fapt ce echivalează cu dreptul băncii de a solicita executarea silită a creditului restant. Dat fiind faptul că natura contractului de credit este una comercială, obligația de plată devine scadentă de drept, fără punere în întârziere, așa cum prevede art. 43 din Codul comercial. Cum în perioada 2008-2011 nu s-a restituit nici o rată, in noiembrie 2012 executarea silită era prescrisa. În subsidiar, termenul de prescropție se calculeazî diferit pentru fiecare rată în parte, în funcție de data scadenței, astfel că se executarea silitî este nelegală.
Prin recursul declarat de intimata P. B. S.A. s-a solicitat modificarea Sentinței civile nr. 5996/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ în sensul înlăturării obligării sale la plata sumei care reprezintă contravaloarea taxei judiciare de timbru. A arătat recurenta că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 23 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și că recurenții contestatori iși pot recupera taxa judiciară de timbru conform dispozițiilor legale anterior menționate, nefiind legal să se stabilească în sarcina sa o astfel de obligație.
Analizând motivele de recurs invocate de recurenții Z. G. A. și Z. M. prin prisma dispozițiilor art. 304, art. 3041și art. 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele :
La data de_ a fost încheiat Contractul de credit nr. 22144 intre SC GEPATEX SRL, in calitate de debitor, si P. B. R. SA, în calitate de creditoare, contract prin care banca intimata a împrumutat debitoarea cu suma de 80.000 lei pentru o perioada de 12 luni. Trebuie menționat faptul ca la acea data SC GEPATEX SRL a fost reprezentată de administratorul dl Todor Mariu-Petru, contractul fiind
semnat de acesta nu doar in calitate de administrator, ci și in calitate de asociat. În preambulul contractului este menționat și numele recurentului Zăpârțan G. A. și faptul ca acesta avea calitatea de asociat în aceeași societate comercială. Cei doi au semnat contractul de împrumut atât la rubrica ,,debitor";, cât și la rubrica ,,garanți"; (f. 27 dosarul primei instanțe).
Acest contract a fost modificat prin patru acte adiționale încheiate la data de_ ,_ ,_ și_ . Prin actul adițional nr. 3 din_, act semnat și de către dl Todor Mariu-Petru, precum și de recurentul Zăpârțan G. A., în calitate de garanți, s-a stabilit că suma împrumutată este de 20.090 euro. Ulterior, SC GEPATEX SRL a încheiat cu intimata P. B. S.A. actul aditional nr. 4 din_ . Spre deosebire de contractele anterior menționate, prin acest contract, recurentul Zăpârțan G. A. nu mai are calitatea de garant, în aceasta calitate semnând numiții Todor M. Petru și Losonti L. Vintilă. Conform acestui act adițional, scadenta restituirii împrumutului a fost stabilită ca fiind data de_ .
La data de_ s-a încheiat Contractul de credit nr. 29436 intre SC GEPATEX SRL, in calitate de debitor împrumutat, si intimata P. B. S.A., în calitate de împrumutător al sumei de 142.000 USD, pe o perioada de 12 luni. Contractul a fost semnat, in calitate de garanți de recurenții Zăpârțan G. A. si Zăpârțan M., recurentul Zăpârțan G. A. semnând contractul de credit și în calitate de asociat si administrator al SC GEPATEX SRL.
Prin același contract, pentru garantarea restituirii creditului s-au constituit doua ipoteci asupra a doua imobile deținute in coproprietate de recurenți, o garanție reala mobiliara asupra conturilor deschise de societatea împrumutată la bancă si a fost semnat un bilet la ordin in alb emis de aceeași debitoare împrumutată si avalizat de garanții Zăpârțan G. A. si Todor M. Petru, asociații societății împrumutate.
În art. 6.2 din partea generala a contractului de credit s-a stipulat că garanții se obligă in solidar si indivizibil cu împrumutatul la plata tuturor sumelor datorate băncii în baza contractului, acceptând expres, prin semnarea contractului, că renunță la beneficiile de diviziune si discuțiune.
Acest contract a fost modificat prin actul adițional încheiat la data de_, act prin care s-au modificat garanțiile constituite pentru restituirea împrumutului, respectiv s-au constituit doua ipoteci asupra a doua imobile proprietatea recurenților, o garanție reală mobiliară asupra conturilor deschise de societate la banca intimată, o garanție reala mobiliară având ca obiect cesionarea de către SC GEPATEX SRL către bancă a drepturilor de creanță rezultate dintr-un contract de prestări servicii și un bilet la ordin, în alb, emis de SC GEPATEX SRL și avalizat de garanții Losonti L. Viluta și Todor M. Petru.
Recurenții au susținut, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instnței de recurs, faptul că nu au avut niciodată calitatea de fidejusori.
În ceea ce îl privește pe recurentul Zăpârțan G. A., prima instanță a apreciat că acesta, prin actul adițional nr. 4, a pierdut calitatea de garant, respectiv de fidejusor, astfel că au fost anulate actele de executare silită în ceea ce îl privește, dispoziție care nu a fost recurată de către nici una dintre parți.
In aceste circumstanțe, recurenții au criticat hotărârea primei instanțe arătând ca nu au avut niciodată calitatea de fidejusori și că au garantat restituirea împrumutului doar cu ipotecile instituite asupra a doua imobile proprietate personală. În acest sens, recurenții au invocat dispozițiile art. 15 lit. a) ,b) din contract, respectiv art. 15 lit. f) și g) din Actul adițional nr. 1 la contract, precum si art. 6.2 din partea generala a contractului, susținând, în esență, că atâta timp cât nu exista o prevedere în partea specială a contractului care să facă referire la calitatea, respectiv obligațiile lor de fidejusori, aceste obligații nu există.
Acest motiv de recurs este nefondat, susținerile recurenților urmând să fie înlăturate de către tribunal, tribunalul însușindu-și motivarea primei instanțe.
În plus, tribunalul reține că potrivit art. 1174 C.civ., actul cel autentic sau cel sub semnătură privată are tot efectul între părți despre drepturile și obligațiile ce constată, precum și despre aceea ce este menționat în act, peste obiectul principal al convenției, când menționarea are un raport oarecare cu acest obiect. Dar menționările care au de obiect un fapt cu totul străin de acela al convenției, nu pot servi decât numai la un început de dovadă. Cu alte cuvinte, actul autentic sau actul sub semnătură privată face dovada deplină a drepturilor și obligațiilor care rezultă din raportul juridic principal pe care îl consemnează și face dovada deplină și a drepturilor și obligațiilor ce rezultă din mențiunile suplimentare ale actului, dacă aceste mențiuni au vreo legătură cu obiectul raportului juridic principal (obiectul principal al convenției).
Obiectul contractelor încheiate între SC GEPATEX SRL si debitoarea intimată îl constituie acordarea de către bancă a unor împrumuturi, contractele fiind de natură comercială.
Contractul de fidejusiune reprezintă, conform art. 1652 C.civ., un act juridic accesoriu care are legătură cu obiectul principal al convenției, împrumuturile mai sus descrise, deoarece prin contractul de fidejusiune recurenții contestatori au garantat, cu averea lor personală, restituirea împrumuturilor luate de către SC GEPATEX SRL de la intimata P. B. S.A..
Potrivit art. 1180 C.civ., actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie sa fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puțin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun și aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească. Nu sunt supuși la această regula comercianții, industrialii, plugarii, vierii, slugile și oamenii care muncesc cu ziua.
Dispozițiile art. 1180 C.civ. instituie o protecție specială în favoarea persoanelor care se obligă la plata unei sume de bani, prin impunerea față de aceștia a unei obligații de a marca acceptarea expresă a obligației de plată prin scrierea în întregime a actului sau prin înscrierea formulei "bun și aprobat pentru suma de …";, sub sancțiunea lipsirii înscrisului sub semnătură privată de valoare probatorie în cazul absenței acestei mențiuni exprese.
Cu toate acestea, legea civilă exceptează în mod expres comercianții de la aplicabilitatea acestei reguli protective tocmai în considerarea faptului că aceștia, spre deosebire de persoanele care încheie acte civile, încheie acte juridice comerciale cu o frecvență ridicată și acționează ca profesioniști în materia comerțului, neavând nevoie de o astfel de protecție specială (care, desigur, ar și diminua celeritatea desfășurării raporturilor comerciale).
În consecință, fiind exceptați de la aplicabilitatea regulii prevăzute de art. 1180 C.civ., comercianții sunt prezumați de lege că au acceptat toate obligațiile consemnate într-un înscris, care le revin potrivit mențiunilor înscrisului, prin simpla semnare și/sau ștampilare a înscrisului.
Potrivit art. 56 C.com. dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Din coroborarea dispozițiilor legale mai sus citate rezultă că legea comercială conține dispoziții derogatorii față de legea civilă și se aplică necomercianților care garantează o obligație comercială. Fidejusiunea mai sus descrisă este un fapt de comerț conex, fiindu-i aplicabilă legea comercială, cu regimul său derogator în materie probatorie. De altfel, chiar recurenții au subliniat, prin motivele de recurs, faptul ca au natura comercială contractele in discuție.
În consecință, contractele de fidejusiune mai sus menționate au fost valabil încheiate de recurenții Z. G. A. și Z. M. prin simpla semnare a înscrisurilor lor constatatoare, nefiind necesare mențiuni suplimentare.
Susținerile acelorași recurenți în sensul ca nu există o prevedere expresă în acest sens în partea speciala a contractelor de credit, respectiv în actele adiționale, în sensul asumării unei astfel de obligații sunt nefondate, urmând să fie înlăturate de către tribunal întrucât aceștia au semnat înscrisurile în calitate de garanți, în condițiile reținute în cele ce preced, atât partea generala, cât și partea specială a contractelor si a actelor adiționale.
În plus, începând cu Actul adițional nr. 2 la primul contract de credit, la art. 15.9, este inserată clauza conform căreia partea generală se completează cu partea specială.
Susținerile recurenților în sensul că ar fi invalide clauzele contractuale care nu se regăsesc în partea specială, sunt vădit nefondate, cele doua parți completându-se reciproc, fără a se exclude una pe cealaltă. În acest sens tribunalul reține si faptul că in contractul de credit nr. 29436 din_, la art. 1 lit.d) s-a stipulat expres faptul că ,,referirea la un contract va fi interpretată ca referire la respectivul contract, astfel cum acesta a fost modificat, completat, reînnoit, novat sau cesionat";. Așadar, partea specială nu modifică partea generală, ci o completează.
În ceea ce privește solicitarea recurenților de a se constata nulitatea clauzei cuprinse în contractul de credit nr. 29.436/_, solicitare analizată pe fond de prima instanță, tribunalul reține că aceasta nu este admisibilă în procedura antamată de către recurenții contestatori, fiind incidente dispozițiile art. 399 alin. 3 C.pr.civ.. Chiar dacă s-ar trece peste acest impediment legal, solicitarea ar fi nefondată atâta timp cât recurenții au consimțit valabil să garanteze restituirea creditului, în calitate de fidejusori și au ales sa renunțe la cele doua beneficii.
Al doilea motiv de recurs invocat de către recurenții Z. G. A. și Z.
M. vizează aplicarea greșită de către prima instanță a instituției prescripției extinctive. M. ivul de recurs este nefondat, prima instanță dând o interpretare corectă clauzelor contractuale și aplicând corect dispozițiile legale în materie.
T. ul observă că raționamentul recurenților se întemeiază pe o ipoteză falsă, deoarece la data declanșării executării silite, în noiembrie 2012, nici dreptul material la acțiune, dar nici dreptul de a cere executarea silită a contractelor, nu era prescris.
Conform art. 6 din decretul nr. 167/1957, prescripția dreptului de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor ,,începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
In obligațiile care urmează sa se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe sa curgă de la data nașterii raportului de drept.
Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe sa curgă de la data cînd s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.";
Corect a reținut prima instanță faptul că, în conformitate cu clauzele inserate la art. 9.1 și art. 9.2 din partea generală a contractelor de credit, intimata P. B. S.A.
și-a asumat doar dreptul (nu si obligația) de a declara exigibilitatea anticipată a creditului și de a trece la executarea silită în cazul în care ratele nu sunt rambursate la termen.
Sunt fondate susținerile recurenților în sensul că este comercial contractul de credit (cu toate modificările intervenite) și că în această materie obligațiile devin exigibile de drept, fără punere în întârziere, însă banca intimată a înțeles să facă o concesie debitoarei SC GEPATEX SRL, clauzele inserate în art. 9.1 și art. 9.2 din partea generală fiind dovezi în acest sens. Așadar, banca intimată putea sa rezilieze contractul de credit, printre altele, în ipoteza neachitării unei rate scadente sau putea
sa nu uzeze de acest drept pe toata perioada de rambursare a creditului, ceea ce a și făcut.
Stabilirea unei termen de restituire a împrumutului, respectiv a datei de_, are natura juridică a unui termen suspensiv în ceea ce privește nașterea dreptului de a solicita executarea silită în vederea recuperării sumelor împrumutate.
Prin urmare, corect a reținut prima instanță faptul că banca intimata a ales a doua opțiune, astfel că prescripția dreptului de a cere executarea silită începe să curgă de la data la care a expirat perioada de rambursare a creditului, respectiv data de _
. În aceste împrejurări, executarea silită împotriva recurenților fiind demarată în noiembrie 2012, nu s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă a dreptului de a cere executarea silită, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul va respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de catre recurenții Zăpârțan G. A. și Zăpârțan M. .
În ceea ce privește recursul declarat de catre intimata P. B. S.A.,
tribunalul reține că a fost adusă o singură critică hotarârii instantei de fond, critică constând în aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Recursul intimatei este nefondat, urmând să fie respins ca atare, prima instanța făcând și de aceasta dată o aplicare corectă a dispozițiilor legale anterior menționate. T. ul reține că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor de judecată sunt supuse timbrării, excepțiile fiind strict prevăzute de lege. În conformitate cu aceleași dispoziții legale, taxa de timbru achitată se restituie doar în cazurile expres prevăzute de lege, respectiv în cazurile enumerate la art. 23 al legii.
O astfel de posibilitate este și cea prevăzută la lit. e), respectiv ,,când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă";.
Aceasta prevedere legală nu este aplicabilă în cauză, întrucât prin hotărârea primei instanțe a fost admisă doar în parte contestația la executare formulată de către contestatorii Zăpârțan G. A. și Zăpârțan M., devenind incidente dispozițiile art. 274 C.pr.civ..
Fața de toate aceste considerente, tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge și recursul declarat de recurenta P. B. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 5996/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr. _
, sentință care va fi menținută în intregime.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de către recurenții ZĂPÂRȚAN G. -A. și ZĂPÂRȚAN M. împotriva Sentinței civile nr. 5996/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ .
Respinge recursul declarat de către recurenta P. B. R. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 5996/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 iulie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
E. B. I. | P. | M. | C. | B. S. M. |
Red./Dact./E.B./_
| ← Decizia civilă nr. 519/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 681/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
