Decizia civilă nr. 178/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 178/2013

Ședința publică din 20 Martie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. P.

JUDECĂTOR I. U. JUDECĂTOR V. C. GREFIER L. C. A.

S-a luat în examinare, în vederea soluționării, recursul declarat de recurent SC.

O. V. I. G. SA - cu domiciliul ales CAB.AV. PREOTU D., împotriva sentinței civile nr. 1222/03 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimata L. N., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii 202/2010, în conformitate cu prev. de art. 1591alin.4 C.pr. civ., constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 C.pr.civ. rap la art. 2 pct. 3 C. pr.civ.

Se reține că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, este declarat în termen, motivat, comunicat, legal timbrat.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constatând că nu sunt alte cereri de formulat precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată;

Prin sentința civilă nr. 1222/03 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar civil nr._ a fost anulată ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta SC O. V. I. G. SA, împotriva pârâtului L. N. .

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că deși în acțiunea introductivă, reclamanta a menționat că depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.162,10 lei și timbru judiciar de 5 lei, dovada achitării acesteia nu a fost anexată. Prin urmare, reclamanta a fost citată pentru primul termen de judecată din_, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2162 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Nici la primul termen de judecată, termen pentru care reclamanta a trimis prin fax o cerere prin care învederează instanței că depune copie de pe dovada achitării taxei judiciare de timbru, nu a fost atașată dovada achitării acestei taxe și nici timbru judiciar.

Potrivit dispozițiilor legale aplicabile în materie, taxele de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat (art. 3 și art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar cu modificările ulterioare și art. 20 al. (1) din Legea 146/1997 privind taxele de timbru).

Cu totul excepțional, în condițiile art. 20 al. (2) din Legea 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, în conformitate cu art. 20 al.

(3) din Legea 146/1997.

În cauză, reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței și nu a depus la dosar chitanța privind plata taxei judiciare de timbru și nici timbru judiciar, deși a fost citată cu această mențiune, astfel că, în temeiul art. 20 al. (3) din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, instanța a dispus anularea ca netimbrată a acțiunii formulate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta SC O.

V. Insurnace G. SA solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare.

În motivare s-a arătat că sentința atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

Raportat la actele trimise prin fax către Judecătoria Beclean, așa cum reiese din raportul de confirmare a transmiterii faxului, s-au transmis 3 (trei) pagini prin fax, ori adresa de înaintare a taxei judiciare de timbru are doar 2 (două) pagini, a treia pagină a trimiterii constând în copia certificată pentru conformitate a Ordinului de Plată nr. 02096971720, achitat la data de_ la BRD G. e Societe Generale și timbrele judiciare aferente.

Atât din adresa trimisă în data de 2 octombrie 2012, ora 12:05 către Judecătoria Beclean, cât și din Ordinul de Plată anexat acestei adrese reiese în mod vădit faptul că plata taxei judiciare de timbru s-a făcut anterior primului termen de judecată, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) și alin.(4) din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, plata fiind efectuată la data de 27 septembrie 2012. Netransmiterea dovezii achitării acestei taxe s-a datorat exclusiv unei defecțiuni tehnice a aparatului de fax aflat la Judecătoria Beclean, ori unei erori umane, prin netransmiterea tuturor actelor transmise prin fax către completul de judecată, neamputabile recurentei.

Prevederile legale aplicabile în speță instituie în sarcina reclamantului în mod expres plata taxei judiciare de timbru anterior primului termen de judecată, obligație îndeplinită de către recurentă.

Potrivit art. 129 alin. 5 C. pr.civ. "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale...". Astfel se poate reține faptul că în baza rolului activ instanța avea obligația de a verifica dacă s-a efectuat plata taxei judiciare de timbru, așa cum s-a precizat în adresa transmisă de către subscrisa, motiv pentru care se impunea acordarea unui nou termen de judecată, măsura anulării acțiunii ca și netimbrată fiind una excesivă. Acordarea unui nou termen se impunea ținând cont și de faptul că la dosar exista o minimă dovadă a achitării acestei taxe, constând în comunicarea prin fax a adresei prin care s-a arătat efectuarea plății, precum și a chitanței doveditoare. Lipsa efectivă a acestei chitanțe de la dosarul cauzei impunea

verificarea numărului de pagini primite prin fax și identificarea acestora, lucru care nu s-a întâmplat, fiind astfel nesocotit rolul activ al Instanței.

Având în vedere cele expuse mai sus, se consideră că se impune admiterea prezentului recurs și pe cale de consecință casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în caz contrar aducându-se atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Ori, în situația în care instanța ar respinge prezentul recurs și ar menține dispozițiile sentinței civile nr. 1222/2012 prin care s-a anulat acțiunea ca netimbrată, în ciuda efectuării plății taxei judiciare de timbru de către recurentă anterior primului termen de judecată S.C. O.

V. I. G. S.A. s-ar afla în imposibilitatea de a-și mai recupera despăgubirile cuvenite de la intimatul L. N., aducându-i-se astfel atingere dreptului recurentei de a fi despăgubită integral pentru prejudiciul suferit din culpa intimatului-pârât, conform prevederilor art. 998 și următoarele din Codul Civil.

În drept, s-au invocat disp. art. 299 și următoarele C.pr.civ., art. 242 alin. 2 C.pr.civ, art. 20 alin. (2) și alin.(4) din Legea nr. 146/1997.

Analizând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 și 3041Cod procedură civilă

, tribunalul reține:

În prima instanță recurentei i s-a pus în vedere prin rezoluție să timbreze acțiunea introductivă cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2162 lei și timbru judiciar de 5 lei și a fost citată cu această mențiune.

Recurenta a trimis la dosar o adresă în care menționează că a achitat taxa de timbru, că anexează o copie a ordinului de plată și că va depune la dosar și originalul ordinului de plată, fără a trimite însă prin fax și copia ordinului menționat în adresă (f. 51-52).

La primul termen de judecată din data de 3 octombrie 2012 recurenta nu a fost prezentă iar instanța de fond constatând că la dosar nu s-a depus și copia ce trebuia să fie anexată adresei, prin sentința recurată a anulat acțiunea introductivă ca netimbrată. Recurenta a anexat la cererea de recurs ordinul de plată nr. 02096971720/27 septembrie 2012 prin care face dovada că a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 2162 lei anterior datei de 3 octombrie 2012 când s-a soluționat cauza și

timbre judiciare în cuantum de 5 lei.

Având în vedere actul nou depus în recurs precum și faptul că acțiunea nu a fost soluționată pe fond în primă instanță tribunalul în baza prev. art. 312 al. 1 și 5 Cod proc. civilă va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Beclean.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC. O. V. I. G. SA, cu sediul procesual ales la Cabinet individual de avocat Preotu D., B., Bd. Națiunile U., nr. 1, bl. 108A, et. 3, biroul A3, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1222/03 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar civil nr._ pe care o casează în întregime cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

I. P.

I.

U.

- V.

C. L.

C.

A.

Red/dact: CV/HVA

_ /4 ex Jud. fond: CKL

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 178/2013. Acțiune în pretenții comerciale