Decizia civilă nr. 179/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 179/R
Ședința publică din 15 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. P.
J. ecător M. H.
J. ecător C. G.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C.
M. I. C. E. D. împotriva sentinței civile nr. 7998/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul cu nr. de mai sus, în contradictoriu cu intimații C. R. SA PRIN A. J. P. G. I. și C. R. SA PRIN A. J. P. I. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se constată lipsa părților.
P. cedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recurenta -pârâtă a depus prin registratură la data de_, note de ședință.
Instanța având în vedere actele și lucrările dosarului precum și faptul că intimatul solicită judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza lămurită și o reține în pronunțare.
T.
Prin sentința civilă nr. 7998/ din data de_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a admis acțiunea în pretenții formulată de C. R. S.A., prin administratorii judiciari P. G. I. și P. I. I. și în consecință a fost obligată pârâta C. M. I. C. E. D. la plata sumei de 10827,07 lei debit, cu penalități de întârziere ce urmează a fi calculate conform art. 4 pct. 4.5 din contractul de închiriere nr. 2554 din_, încheiat între părți și actele adiționale.
Pentru a pronunța astfel Judecătoria Baia Mare a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată de C. R. S.A. prin administratori judiciari P. G. I., cu sediul în loc. B. mare, Bd. B., nr. 25, jud. M. și P. I. I., cu sediul în B. M., Bd. B., bl. 11B, ap. 3, jud. M., s-a
solicitat obligarea pârâtului C. M. I. C. E. D. la plata sumei de 10827,07 lei debit facturat cu facturile nr. 1913/_, 2020/_, 2123/_, 2229/_, 2349/_, 2455/_, 2559/_, 2659/_
, 2758/_, 2916/_, 3067/_, 3204/_, 3342/_, 3483/_
și penalități de întârziere care vor fi calculate conform art. 4 pct. 4.5. din contractul de închiriere.
În fapt, se precizează că C. R. S.A. a închiriat pârâtei două birouri, aflate în sediul administrativ al punctului de lucru Borșa - în baza contractului de închiriere nr. 2554/_ .
Cu prilejul concilierii invocate, pârâta și-a recunoscut datoria, acceptând un grafic de rambursare care însă nu a fost respectat, situație în care a fost promovată prezenta acțiune.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
Formulând întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, recunoscând însă raportul contractual, acordul de scadențare și faptul neonorării lui la plată.
Analizând acțiunea formulată, prin raportare la dispozițiile art.969 c. civil, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, în baza contractului de închiriere încheiat între părți (și a actului adițional aferent) întocmindu-se procesul-verbal de conciliere de la fila 5 pentru suma de 4072,97 lei, restul sumei datorate rezultând din facturile fiscale sus amintite, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă și recunoscută ca atare de către pârât a cărui probleme financiare invocate în întâmpinare sunt străine de cauză.
Raportat la clauzele contractuale și cererea vizând penalitățile este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta
C. E. D., solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile recurate, în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.7-9 și art.312 cod pr.civ.
În motivarea recursului s-a învederat faptul că, deși recunoaște datoria invocată cu titlu de chirie al spațiului din Borșa, plata nu s-a făcut întrucât a realizat o serie de investiții apreciate de aceasta la peste 20000 lei, la imobilul închiriat, respectiv: a schimbat toate ferestrele și ușile vechi, cu altele noi, din tâmplărie PVC și geam termopan, pardoseala a fost placată cu gresie și covor PVC, iar prima instanță a refuzat proba solicitată de recurentă cu expertiza tehnică de evaluare a investițiilor arătate, pentru a se compensa valoarea investițiilor cu pretențiile formulate de C. R. S.A. cu titlu de chirie.
Pe de altă parte, recurenta a invocat excepția necompetenței teritoriale, întrucât nu mai are domiciliul în loc. Borșa, jud. M. ci în jud. Suceava, iar prin notele scrise înregistrate la dosar în data de_, a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la J. ecătoria Vișeu sau la J. ecătoria Gura-Umor.
Intimata C. R. S.A., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, întrucât aspectele privind investițiile sunt nerelevante, în condițiile în care recurenta nu a formulat cerere reconvențională, aceasta având la îndemână altă acțiune ce o poate promova, iar proba cu expertiza solicitaă în recurs este inadmisibilă.
Pe de altă parte se arată că excepția necompetenței teritorială a instanței nu a fost invocată în fond, iar în contract este prevăzută competența instanței de la sediul locatorului.
Analizând hotărârea atacată în raport de actele dosarului și de motivele invocate de recurentă, T. apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția necompetenței primei instanțe, respectiv a Judecătoriei B. M., invocată de recurentă ca motiv de recurs, T. constată că în principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 13-16 C. proc. civ., care sunt norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.
În speță, raportul juridic dedus judecății izvorăște dintr-un raport de locațiune, astfel, dispozițiile art.10 pct. 2 cod pr.civ. stabilesc competența teritorială alternativă deopotrivă în favoarea instanței de la domiciliul pârâtei, precum și a instanței locului unde se află imobilul.
Norma precitată are caracter de ordine privată, ocrotind interese particulare, iar nu de ordine publică, astfel, în raport de dispozițiile art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 1591alin. (3) C. proc. civ., T. reține că excepția de necompetență teritorială relativă, putea fi invocată numai de pârâtă și numai prin întâmpinare, ori, în cazul în care întâmpinarea nu ar fi fost obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, deci in limine litis.
În condițiile în care, însă, în fața primei instanțe nu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a acesteia, acest motiv nu mai poate fi invocat nici în fața instanței de recurs ca motiv de casare.
Față de aceste considerente, instanța de recurs nu a mai analizat chestiunea necompetenței primei instanțe, reținând ca aceasta nu a fost invocată în condițiile legii.
De altfel, potrivit art. 304 pct. 3 din Codul de P. cedura Civila, se poate cere casarea unei hotărâri când aceasta s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, însă numai dacă aceasta a fost invocată în condițiile legii, adică în condițiile art. 159 ind.1 alin. 2 Cod P. cedura Civila, la prima zi de înfățișare în fata primei instanțe.
Pe de altă parte, este neîndoielnic faptul că raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de regulile privind contractul de închiriere, în speță, contractul de închiriere nr. 2554/_ prin care C. R. S.A. a închiriat recurentei două birouri, aflate în sediul administrativ al societății al punctului de lucru din localitatea Borșa.
Potrivit art. 969 C. civ., contractul constituie legea părților, iar părțile în speța de față au stabilit, în mod expres, la art.5.2 și art.5.3 din contract, faptul că locatarul poate face investiții la imobilul închiriat după obținerea acordului scris al proprietarului, iar proprietarul nu este obligat să returneze contravaloarea nici unei reparații sau îmbunătățiri ale activului făcute de chiriaș. Mai mult, conform art.15.1 din contract, la sfârșitul perioadei de închiriere chiriașul va înapoia proprietarul imobilele în starea corespunzătoare, respectiv în starea avută la momentul închirierii.
Având în vedere că în contractul părților nu este inserată nici o clauză de compensare a unor eventuale datorii reciproce a părților, că însăși recurenta recunoaște neîndeplinirea obligației ce ține de esența contractului (plata chiriei), rezultă că nu poate fi solicitată constatarea compensației legale a chiriei recunoscute de recurentă cu valoarea investițiilor făcute de aceasta.
Potrivit art.1144 C. civ. "compensația se operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților lor respective";.
Este adevărat că recurenta a invocat astfel un drept al său, învederând că plata chiriei nu s-a făcut întrucât a realizat o serie de investiții la imobilul închiriat, respectiv: a schimbat toate ferestrele și ușile vechi, cu altele noi, din tâmplărie PVC și geam termopan, pardoseala a fost placată cu gresie și covor PVC, iar prima instanță a refuzat proba solicitată de recurentă cu expertiza tehnică de evaluare a investițiilor arătate, pentru a se compensa valoarea investițiilor cu pretențiile formulate de C. R. S.A. cu titlu de chirie.
Dar pentru ca acest drept să se realizeze trebuia să existe o acțiune civilă care să provoace producerea unui efect juridic nou. Această acțiune civilă ar fi putut fi cererea reconvențională reglementată de art.119 alin.(1) C. proc. civ., conform căreia pârâtul are pretenții în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului; cererea reconvențională fiind admisibilă când tinde la o compensație judiciară a datoriilor reciproce ale celor două părți.
Cum pârâta nu a formulat o cerere reconvențională în condițiile legii, compensarea datoriilor nu putea fi făcută de instanța de fond, stabilind în mod corect și legal faptul că recurenta datorează, în baza contractului și a art. 1429 cod civil, chiria neachitată, recunoscută, de altfel, de aceasta, inclusiv penalitățile contractuale, având în vedere clauzele stipulate în contract, respectiv art. 4 pct. 4.5. potrivit cu care neplata chiriei în termenul stabilit, respectiv în maxim de 30 de zile de la emiterea facturilor, chiriașul datorează penalități de 0,1% pe zi de întârziere, penalități ce pot depăși valoarea facturii.
În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. E. D., cu domiciliul în com. O., nr. 65, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 7998/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosar nr._ .
IREVOCABILĂ.
nunțată în ședința publică de azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
M. P.
M. H.
C.
G.
G. ier,
H.
Red. C.G./T.red. C.G.
_ /2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND D. D.
| ← Decizia civilă nr. 627/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 300/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
